Anulare certificat moştenitor

Sentinţă civilă 1621 din 03.03.2010


Cod operator 2445

R O M Â N I A

JUDECATORIA TÂRGU JIU, JUDETUL  GORJ

SENTINTA CIVILA Nr. 1621

Sedinta publica de la 03 Martie 2010

Completul compus din:

PRESEDINTE CARMEN GEORGETA IOANA STANCULETE

Grefier IONELIA DRAGODAN

Pe rol fiind judecarea actiunii civile  pentru anulare certificat mostenitor formulata de reclamantul P.D.I. împotriva pârâtului P.C. 

La apelul nominal, facut în sedinta publica, a raspuns reclamantul, asistat de av. G.C., lipsa pârâtul, reprezentat de av.  S.C.

Procedura de citare este legal îndeplinita.

S-a facut referatul oral al cauzei de catre grefierul de sedinta, s-au depus la dosar  chitanta 003163/24.02.2010 privind achitarea taxei de timbru în suma de 300 lei,  declaratia autentificata sub nr.  155/15 august 2007 de B.N.P. T.I.,  s-a luat o declaratie reclamantului,  dupa care,  instanta, din oficiu, având în vedere declaratia autentificata sub nr. 155/15 august 2007 de B.N.P. T.I., a ridicat exceptia prescrierii dreptului de optiune succesorala, acordând cuvântul pe exceptie.

Av. G.C. a solicitat respingerea exceptiei.

Av. S.C. a solicitat admiterea exceptiei.

J U D E C A T A

Prin cererea înregistrata pe rolul Judecatoriei Tg.-Jiu sub nr. 15017/318/2009  si la data de 16.11.2009, reclamantul P.D.I. a solicitat instantei  ca, prin sentinta ce se va pronunta, în contradictoriu cu pârâtul P.C., sa se dispuna anularea certificatului de mostenitor nr. 113/23/05/2008 emis de B.N.P. R.I., cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecata.

În motivarea  actiunii, reclamantul a aratat ca, la data de 20.12.2006,  a decedat autorul P.Gh. D., cu ultimul domiciliu în comuna B., judetul G., având ca mostenitori pe cei doi fii - P.C. si P.I. si sotia supravietuitoare - P.E.,  iar masa succesorala se compune  din bunurile  mentionate în certificatul de mostenitor nr. 113/23/05/2008.

Ca prin acest certificat de mostenitor s-a retinut ca pârâtul are calitatea de mostenitor legal si testamentar, revenindu-i cota de 1/1 din mostenire, iar reclamantul si sotia supravietuitoare  sunt straini de succesiune, conform art. 700 Cod civil.

Reclamantul a precizat ca si-a însusit bunuri mobile, inclusiv  recoltele care au rezultat ca urmare a cultivarii terenurilor ce au apartinut autorului, comportându-se ca un adevarat proprietar si ca a cultivat terenuri agricole care fac obiectul masei succesorale, însusindu-si recoltele obtinute de pe acestea, aceste acte echivalând cu acceptarea tacita a mostenirii.

Reclamantul  a mai învederat ca a acceptat în mod tacit succesiunea prin diferite acte sau fapte materiale si ca nu poate fi considerat  renuntator, cu atât mai mult cu cât  declaratia de renuntare nr. 155 s-a încheiat la data de 15.08.2007, iar succesiunea s-a deschis la data de 20.12.2006.

S-a mentionat ca aceasta declaratie  a survenit la aproximativ 8 luni de la data  deschiderii  succesiunii, ori, conform disp. art. 700 alin.1 Cod civil, dreptul de acceptare al succesiunii se prescrie într-un termen de 6 luni de la data deschiderii succesiunii. Renuntarea ar fi trebuit sa fie  facuta în interiorul  acestui termen, astfel încât aceasta nu poate produce  efecte juridice.

În drept, si-a întemeiat actiunea pe disp. art. 700 alin.1 Cod civil si art. 274 C.pr.civila. 

În dovedirea cererii,  a depus la dosar, în copie, acte de stare civila, certificatul de mostenitor  nr. 113/23.05.2008 si Încheierea de rectificare nr. 2340/29.04.2009 a Încheierii finale din data de 23.05.2008 si a certificatului de mostenitor nr. 113/23.05.2008, încheiere emisa de catre B.N.P. R.I.

Pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a  solicitat respingerea cererii ca nefondata, aratând ca reclamantul P.D.I. nu a facut nici un act de acceptare expresa sau tacita a succesiunii tatalui lor, P.D., deschisa la 20.12.2006, asa cum acestea sunt definite prin disp. art. 689 Cod civil,  în termenul de optiune prevazut de disp. art. 700 Cod civil, asa cum rezulta si din declaratia data de acesta si care a fost avuta în vedere de notarul public la eliberarea certificatului de mostenitor a carui anulare o solicita, declaratie autentificata sub nr. 155/15.08.2007 de Notarul Public T.I., ca si testamentul lasat de autor,  astfel ca nu exista nici un motiv de nulitate sau anulabilitate a certificatului de mostenitor.

La data de 01.02.2010 reclamantul a depus la dosarul cauzei  note de sedinta prin care a învederat faptul ca declaratia sa de renuntare la succesiunea autorului comun este ineficienta, pentru urmatoarele considerente:

S-a învederat ca, raportat la data deschiderii succesiunii autorului comun, se poate observa ca declaratia de renuntare la mostenire s-a facut dincolo de termenul de sase luni privind optiunea succesorala si ca, mai mult, renuntarea la mostenire este valabila numai daca succesibilul nu si-a exercitat anterior dreptul de optiune prin acceptarea expresa sau tacita a succesiunii.

Ca cel care a acceptat succesiunea nu mai poate reveni asupra acceptarii, ea fiind irevocabila.

În concluzie, s-a precizat  ca reclamantul a acceptat tacit succesiunea autorului sau în interiorul termenului de optiune succesorala, prin preluare de bunuri mobile, contributie la cheltuielile de înmormântare ( cu bautura necesara) si acte de dispozitie cu privire la terenul apartinând mostenirii, astfel ca acceptarea este irevocabila si nu mai  putea renunta  la succesiune.

S-a mai aratat ca temeiul de drept al actiunii îl constituie prevederile art. 689 Cod civil si art. 700 Cod Civil.

 În sedinta publica din 03.03.2010  avocat Groza Constantin a depus la dosarul cauzei declaratie autentificata sub nr. 155/15.08.2007 de catre B.N.P. T. I., în copie legalizata de catre B.N.P. T.I.

Instanta, având în vedere aceasta declaratie, a ridicat exceptia  privind prescrierea dreptului de optiune succesorala al reclamantului si urmeaza  a admite aceasta exceptie si a respinge actiunea ca fiind introdusa de catre o persoana ce nu are calitate procesuala activa, cu urmatoarea motivare:

Autorul partilor, P.D., a decedat la data de 20.12.2006, având ultimul domiciliu în comuna B., judetul G.

La data de 23.05.2008, Biroul Notarului Public cu sediul în Mun. Tg.-Jiu, str. V., nr. 16, judetul G., notar public R. I., a emis certificatul de mostenitor nr. 113 în dosarul nr. 135/2008, ca urmare a dezbaterii succesiunii autorului P. D.

Astfel, notarul public  a certificat  ce bunuri au ramas de pe urma autorului P.D. si cine are calitatea de mostenitor legal si testamentar.

Din certificatul de mostenitor rezulta ca are calitatea de mostenitor legal si testamentar P.C.( pârâtul din prezenta actiune), în calitate de fiu, cu o cota de 1/1, conform art. 669 Cod Civil si conform testamentului autentificat sub nr. 1680/04.12.2006 de notar public B.M., cu sediul B.N. în Mun. Craiova, judetul Dolj. Totodata, din certificatul de mostenitor rezulta ca sunt straini de succesiune, conform art. 700 Cod civil: P.E. - sotie supravietuitoare si P.I. (reclamantul din prezenta actiune) - în calitate de fiu, conform declaratiei autentificate sub nr. 155/15.08.2007 de Notar Public T.I., cu  sediul secundar în comuna B., judetul G.

Potrivit art.700 alin.1 Cod Civil dreptul de  optiune trebuie sa fie exercitat intr-un termen de sase luni, calculat de la data deschiderii mostenirii. Mostenirea a fost deschisa la data de 20.12.2006, data decesului autorului.

Reclamantul sustine ca înlauntrul termenului de sase luni de la data deschiderii succesiunii, a  acceptat tacit succesiunea si ca declaratia de renuntare la mostenire s-a facut dincolo de termenul de sase luni privind optiunea succesorala.

Totodata, reclamantul a subliniat ca renuntarea la mostenire este valabila numai daca succesibilul nu si-a exercitat anterior dreptul de optiune prin acceptarea expresa sau tacita a  succesiunii si ca cel care a acceptat succesiunea nu mai poate reveni asupra acceptarii, ea fiind irevocabila.

Nu poate fi retinuta aceasta motivare expusa de catre reclamant, deoarece în declaratia autentificata sub nr. 155/15.08.2007 de catre B.N.P. T.I., sediul secundar in comuna B., judetul G., Notar Public T.I., reclamantul P.I. a declarat ca "nu am facut acte de acceptare expresa, tacita sau fortata a succesiunii defunctului P.Gh.D., decedat la data de 17.12.2006, cu ultimul domiciliu în comuna B., judetul G., întelegând sa ramân strain de succesiune".

Deci, reclamantul nu a facut acte de acceptare a succesiunii asa cum a declarat, potrivit declaratiei mai sus aratata, totodata declarând ca întelege sa ramâna strain de succesiune.

Prin urmare, în mod corect, avându-se în vedere declaratia reclamantului în certificatul de mostenitor nr. 113/23.05.2008, s-a consemnat ca reclamantul este strain de succesiune.

Vazând si prevederile art. 274 C.pr.civila, 

 PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTARASTE:

Admite exceptia  privind prescrierea dreptului de optiune succesorala al reclamantului P.D.I.

Respinge  actiunea civila pentru anulare certificat mostenitor formulata de reclamantul P.D.I., domiciliat în  ............  împotriva pârâtului P.C., domiciliat în .............., ca fiind introdusa  de catre o persoana  ce nu are calitate procesuala activa.

Obliga reclamantul sa plateasca pârâtului suma de  600 lei,  reprezentând  cheltuieli de judecata.

Cu apel. 

Pronuntata în sedinta publica,  azi, 03.03.2010,  la Judecatoria Tg.-Jiu. 

Presedinte,

CARMEN GEORGETA IOANA STANCULETE Grefier,

IONELIA DRAGODAN

Red. C.G.I.S.

Th. S.C. 29 Martie 2010

Ex.4.