Instituire curatelă

Sentinţă civilă 213/2013 din 25.04.2013


R O M Â N I A Cod operator 3924

JUDECĂTORIA TÂRGU-CĂRBUNEŞTI

Î N C H E I E R E A  NR.  213

Şedinţa publică din 25 aprilie 2013

Completul compus din:

PREŞEDINTE : S P  - Judecător

Grefier : A I

Ministerul Public a fost reprezentat de doamna procuror D C din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-Cărbuneşti.

Pe rol fiind soluţionarea cererii având ca obiect instituire curatelă, formulată de reclamanta CM, domiciliat în comuna Logreşti, sat Frunza, judeţul Gorj împotriva pârâţilor CRN, domiciliat în comuna L, sat F, judeţul G şi LER, domiciliată în comuna H, sat B, judeţul G

La apelul nominal făcut în şedinţă publică a răspuns reclamanta CM, lipsă fiind pârâţii CRN şi LER.

Procedura completă.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de şedinţă, se constată depus la dosar răspunsul solicitat de la Autoritatea Tutelară din cadrul Primăriei L, judeţul G, după care, constatându-se dosarul în stare de judecată s-a acordat cuvântul pe fond.

Reclamanta C M a solicitat admiterea cererii.

Reprezentantul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-Cărbuneşti a pus concluzii de admitere a cererii.

J U D E C Ă T O R I A

Asupra cauzei civile de faţă :

Prin acţiunea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 6 martie 2013, sub nr. 1025/317/2013, reclamanta CM a chemat în judecată pe pârâţii CR şi LER, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună instituirea în calitate de curator a numitei LER pentru minorul CR în vederea dezbaterii succesiunii notariale sau judecătoreşti pentru autorii C E, C P C şi CE.

În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că minorul CRN s-a născut la data 15.02.1998, rezultat din căsătoria sa cu numitul CE care a decedat la data de 18.08.2012.

În acelaşi scop a mai arătat că a făcut demersurile necesare pentru deschiderea procedurii succesorale, însă datorită faptului că s-au ivit interese contrare între ea şi minorul CRN, se impune numirea unui curator pentru minor.

 Pentru dovedirea acţiunii reclamanta a depus la dosar în copie : cartea de identitate a pârâtei LER, certificatul de naştere al minorului CRN, certificatul de deces al autorului CE şi cartea sa de identitate.

Potrivit art. 200 Cod de procedură civilă privind verificarea cererii şi regularizarea acesteia :

Alineat (1) al acestui text de lege prevede „ Completul căruia i s-a repartizat aleatoriu cauza verifică, de îndată, dacă cererea de chemare în judecată îndeplineşte cerinţele prevăzute la art. 194-197”.

Potrivit art. 201 Cod de procedură civilă (1) „ Judecătorul, de îndată ce constată că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru cererea de chemare în judecată, dispune, prin rezoluţie, comunicarea acesteia către pârât, punându-i-se în vedere că are obligaţia de a depune întâmpinare, sub sancţiunea prevăzută de lege, care va fi indicată expres, în termen de 25 de zile de la comunicarea cererii de chemare în judecată, în condiţiile art. 165.

Alineat 2 prevede că „ Întâmpinarea se comunică de îndată reclamantului, care este obligat să depună răspuns la întâmpinare în termen de 10 zile de la comunicare. Pârâtul va lua cunoştinţă de răspunsul la întâmpinare de la dosarul cauzei”.

Alineat 3 „ În termen de 3 zile de la data depunerii răspunsului la întâmpinare, judecătorul fixează prin rezoluţie primul termen de judecată, care va fi de cel mult 60 de zile de la data rezoluţiei, dispunând citarea părţilor”.

Alineat 4  „În cazul în care pârâtul nu a depus întâmpinare în termenul prevăzut la alin. (1) sau, după caz, reclamantul nu a comunicat răspuns la întâmpinare în termenul prevăzut la alin. (2), la data expirării termenului corespunzător, judecătorul fixează prin rezoluţie primul termen de judecată, care va fi de cel mult 60 de zile de la data rezoluţiei, dispunând citarea părţilor”.

Alineat 5 „În procesele urgente, termenele prevăzute la alin. (1)-(4) pot fi reduse de judecător în funcţie de circumstanţele cauzei”.

Alineat 6 „În cazul în care pârâtul domiciliază în străinătate, judecătorul va fixa un termen mai îndelungat, rezonabil, în raport cu împrejurările cauzei. Citarea se va face cu respectarea dispoziţiilor art. 156”.

Astfel, prin rezoluţia din data de 8 martie 2013, instanţa a dispus citarea pârâtei cu menţiunea de a depune la dosar întâmpinare în două exemplare.

La data de 14 martie 2013 pârâta LER a depus la dosar întâmpinare prin care a arătat că este de acord cu acţiunea formulată de reclamantă, în sensul de a fi numită curator pentru minorul CRN în vederea dezbaterii succesiunii pentru autorii CE, CPC şi CE.

Pârâta a depus la dosar în copie certificatul de naştere şi cartea de identitate.

Prin rezoluţia din 15 martie 2013, instanţa a dispus comunicarea întâmpinării depuse la dosar de către pârâtă reclamantei.

La data de 21 martie 2013 reclamanta CM a depus la dosar răspuns la întâmpinare şi copie de pe cartea sa de identitate şi certificatul său de naştere.

Prin rezoluţia din 22 martie 2013 instanţa a fixat termen de judecată pentru data de 11 aprilie 2013.

De asemenea, s-a dispus citarea părţilor cu menţiunea de a se prezenta în instanţă şi s-a solicitat de la Autoritatea Tutelară din cadrul Primăriei L, judeţul G să întocmească şi să depună la dosar o anchetă psihosocială la locuinţa numitei CM (având calitatea de reclamant) situată în comuna L, sat F, judeţul G cu privire la cererea de instituire curatelă formulată de aceasta.

În şedinţa publică din data de 11 aprilie 2013 s-a luat câte o declaraţie pârâţilor CRN şi LER, declaraţiile acestora fiind consemnate şi ataşate la dosar.

Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa reţine că cererea formulată de reclamanta CM îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 150 Cod civil, urmând ca în consecinţă să fie admisă.

Potrivit art. 150 Cod civil  care reglementează cazurile de numire a unui curator speciale reţine următoarele:

1) Ori de câte ori între tutore şi minor se ivesc interese contrare, care nu sunt dintre cele ce trebuie să ducă la înlocuirea tutorelui, instanţa de tutelă va numi un curator special.

(2) De asemenea, dacă din cauza bolii sau din alte motive tutorele este împiedicat să îndeplinească un anumit act în numele minorului pe care îl reprezintă sau ale cărui acte le încuviinţează, instanţa de tutelă va numi un curator special.

(3) Pentru motive temeinice, în cadrul procedurilor succesorale, notarul public, la cererea oricărei persoane interesate sau din oficiu, poate numi provizoriu un curator special, care va fi validat ori, după caz, înlocuit de către instanţa de tutelă.

Instanţa reţine că pârâtul CRN este minor, fiind născut la data de 15.02.1998 şi că între el şi reclamanta CM, mama sa, există interese contrarea în dezbaterea succesiuni notariale sau judecătoreşti pentru autorii CE, CPC şi CE.

Pe cale de consecinţă, instanţa va admite cererea şi va dispune instituirea în calitate de curator a pârâtei LER pentru a reprezenta interesele minorului CRN cu privire la dezbaterea procedurii succesorale  notarială sau judecătorească  cu referire la autorii CE, CPC şi CE

Un exemplar al încheierii se va afişa la sediul Primăriei L, judeţul G

Văzând şi dispoziţiile art. 274 Cod de procedură civilă;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ş T E

Admite cererea având ca obiect instituire curatelă, formulată de reclamanta CM, domiciliat în comuna Logreşti, sat Frunza, judeţul Gorj împotriva pârâţilor CRN, domiciliat în comuna L, sat F, judeţul G şi LER, domiciliată în comuna H, sat B, judeţul G

Dispune instituirea în calitate de curator a pârâtei LER pentru a reprezenta interesele minorului CRN cu privire la dezbaterea procedurii succesorale  notarială sau judecătorească  cu referire la autorii CE, CPC şi CE

Un exemplar al încheierii se va afişa la sediul Primăriei L, judeţul G

Fără cheltuieli de judecată

Cu apel

Pronunţată în şedinţa publică din 25.04.2013

PREŞEDINTE, GREFIER

S.P.A.I.