Plangere contraventionala.

Dosar nr.13242/318/2010 Cod operator 2445

ROMÂNIA

JUDECATORIA TG-JIU JUDETUL GORJ

SENTINTA CIVILA NR.6841

SEDINTA PUBLICA DIN 21.10.2010

INSTANTA CONSTITUITA DIN:

JUDECATOR- ANGELA GAVANESCU

GREFIER: IUTALÎM RAMONA CLAUDIA

Pe rol fiind solutionarea plângerii contraventionale formulate de GC în contradictoriu cu intimata  IPJ Gorj.

La apelul nominal facut în sedinta publica au lipsit partile, petentul fiind reprezentat de avocat BA.

Procedura de citare este legal îndeplinita.

S-a facut referatul oral al cauzei de catre grefierul de sedinta, s-a constatat înaintata la dosar prin serviciul registratura al instantei de catre intimata adresa nr.23062/19.10.2010, dupa care aparatorul petentei a învederat ca lasa la aprecierea instantei efectuarea unei cercetari la fata locului, precum si faptul ca nu mai are alte cereri de probatorii.

În raport de continutul adresei înaintate de intimata, instanta a apreciat efectuarea unei cercetari la fata locului ca nefiind utila solutionarii cauzei, astfel ca în temeiul art.167 C.proc.civ. a respins  aceasta proba pusa în discutie din oficiu la termenul anterior de judecata, si, nemaifiind alte cereri sau probe de administrat, instanta a constatat cauza în stare de judecata si a acordat cuvântul pe fond.

Aparatorul petentului a solicitat admiterea plângerii contraventionale, anularea procesului-verbal de constatare a contraventiei având în vedere faptul ca în act, desi nu este semnat de petent,  nu s-a consemnat numele si adresa unui martor asistent, asa cum prevad dispozitiile art.19 alin.1 din O.G.nr.2/2001. Cu privire la temeinicia actului contestat, a sustinut ca din depozitia martorului audiat în cauza rezulta ca petentul nu s-a aflat în localitate atunci când a fost surprins de aparatul radar.

JUDECATA

Prin plângerea contraventionala înregistrata pe rolul Judecatoriei Tg-Jiu la data de 13.07.2010 sub nr.13242/318/2010 petentul GC  a solicitat instantei ca în contradictoriu cu intimata IPJ Gorj sa se dispuna anularea procesului-verbal  de constatare si sanctionare a contraventiei seria CC nr.6574994/25.06.2010, apreciind ca cele retinute în sarcina sa de catre organele de politie nu corespund realitatii.

Plângerea nu a fost motivata nici în fapt, nici în drept, petentul  angajându-se sa depuna motivele plângerii în fata instantei.

În dovedirea plângerii, a depus la dosar în copie procesul-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei seria CC nr.6574994/25.06.2010, adresa nr.50540/29.06.2010, cartea sa de identitate.

Pentru termenul de judecata din data de 23.09.2010 petentul, prin aparator, a  înaintat la dosar motivele plângerii.

A sustinut ca nu se face vinovat de contraventia retinuta în sarcina sa, deoarece nu era în localitate în momentul înregistrarii de catre aparatul radar si nu a depasit viteza legala, el circulând cu o viteza de aproximativ 90 km/h, asa cum indica si kilometrajul de pe bordul autoturismului pe care îl conducea.

A sustinut ca în realitate se afla la iesirea din localitatea Bîlteni, unde a fost oprit de un echipaj de politie care i-a solicitat actele si i-a comunicat ca a depasit limita legala de viteza.

Expunând motivele de fapt ale plângerii, a aratat ca înainte de intrarea în vigoare a noului cod rutier, marja de eroare pe care agentul constatator o putea aplica era de 10km/h, iar permisul se retinea la viteza de 111 km/h, chiar si noul cod rutier sanctionând în prima clasa de sanctiuni depasirea vitezei cu 10-20 km/h. A apreciat astfel ca 10 km, deci între 50-60km/h nu sunt sanctionati de codul rutier, asadar cei 50 km peste limita legala nu trebuiau calculati de la viteza de 60 km întrucât nu se afla în localitate.

A mentionat de asemenea ca autoturismul politiei se afla în mers, astfel ca era în imposibilitate de a preciza exact viteza pe care o avea petentul în momentul înregistrarii, precum si ca agentul constatator i-a încalcat prezumtia de nevinovatie, întrucât odata cu procesul-verbal nu i-a înaintat si probele pe care se întemeiaza actul.

În drept, a indicat prin aceste note de sedinta drept temei al plângerii dispozitiile O.G.nr.2/2001 si O.U.G.nr.195/2002.

Intimata nu a formulat întâmpinare.

În temeiul prevederilor art.129 alin.5 C.proc.civ., art.33 alin.1 si art.34 alin.1 din O.G.nr.2/2001 instanta a dispus emiterea unei adrese catre intimata pentru a înainta la dosar actele care au stat la baza întocmirii procesului-verbal contestat, respectiv raportul agentului constatator, buletinul de verificare metrologica a aparatului video radar cu care s-a înregistrat viteza retinuta în procesul-verbal de contraventie, atestatul de operator radar al agentului constatator, fotografii video radar.

Pentru termenul de judecata din data de 23.09.2010 intimata a înaintat la dosar 4 fotografii efectuate cu aparatul radar, buletin de verificare metrologica, certificat aprobare de model nr.012/13.03.2009, atestat operator radar (filele 18-25).

În raport de înscrisurile înaintate, instanta  revenit cu adresa pentru ca intimata sa înainteze ordinul de serviciu al agentului constatator, raportul agentului constatator, semnificatia urmatoarelor mentiuni aflate pe plansa fotografica efectuata la momentul 10:07:39, respectiv "p 31 km/h", "T 86 km/h", "L 109 km/h", "l 61km/h". De asemenea, a solicitat intimatei sa precizeze care a fost viteza înregistrata la momentul 10:07:39, "T 86 km/h" sau "L 109 km/h" si care a fost justificarea tehnica în alegerea pentru acel moment a uneia sau alteia din cele doua viteze, intimata comunicând raspuns în acest sens cu adresa nr. 23062/19.10.2010 (fila 43).

Instanta a încuviintat pentru petent proba testimoniala în cadrul careia sa fie audiati doi martori, punând în vedere petentului prin aparator sa depuna la dosar în termen de 5 zile de la încuviintare lista cu numele si adresele martorilor, sub sanctiunea decaderii din proba conform disp.art.186 alin.2 C.proc.civ.

La termenul de judecata din 14.10.2010 a fost audiat martorul propus de petent,  DCC, iar cu privire la cel de-al doilea martor instanta, constatând ca petentul nu si-a îndeplinit obligatia de a indica numele si adresa acestuia cu lista la dosar, a facut plicarea disp.art.186 alin.2 C.proc.civ. si a decazut petentul din proba.

Plângerea este scutita de plata taxei judiciare de timbru si a timbrului judiciar, conform dispozitiilor art. 15 lit.i din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru  si a fost formulata cu respectarea termenului  de 15 zile de la data comunicarii procesului-verbal de constatare a contraventiei si de aplicare a sanctiunii prevazut de art.31 alin.1 din OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, termen calculat conform disp.art.101 alin.1 C.proc.civ.

Examinând plângerea dedusa judecatii instanta retine urmatoarele:

Prin procesul-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei seria CC nr.6574994/25.06.2010 s-a dispus sanctionarea petentului cu sanctiunea principala constând în amenda în suma de 540 lei si sanctiunea complementara a retinerii permisului de conducere pentru savârsirea contraventiei prev. de art.102 alin.3 lit.e din O.U.G nr. 195/2002, retinându-se ca acesta, în data de 25.06.2010 ora 10.07 pe DE 79 Bîlteni a condus autoturismul cu numar de înmatriculare GJ 66 WIW, fiind înregistrat video radar cu viteza de 109 km/h în localitate. Agentul constatator a consemnat în procesul-verbal ca înregistrarea video radar  a fost efectuata cu aparatul Autovision montat pe autoturismul B 19 YXU, fiind mentionat de asemenea si numarul hardisk-ului, precum si faptul ca petentul se afla singur în masina.

La rubrica "alte mentiuni" a procesului-verbal s-a consemnat ca conducatorul auto este de fata, a luat cunostinta de întocmirea procesului-verbal, nu doreste sa faca mentiuni si refuza sa semneze si sa primeasca procesul-verbal. 

Procedând la verificarea, potrivit art.34 alin.1 din OG nr.2/2001, a legalitatii si temeiniciei procesului-verbal contestat, instanta retine, în ceea ce priveste legalitatea, ca acesta îndeplineste conditiile de forma ale întocmirii lui, fiind respectate în cauza dispozitiile art.16 si art.17 din O.G nr.2/2001.

Astfel, procesul-verbal de constatare a contraventiei cuprinde mentiunile prevazute de art.17 din OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, respectiv mentiunile privind numele, prenumele, calitatea agentului constatator, numele si domiciliul contravenientului, fapta savârsita, data comiterii acesteia, semnatura agentului constatator,  nefiind incident vreunul din motivele de nulitate absoluta care se constata din oficiu de catre instanta de judecata.

În ceea ce priveste motivul de nelegalitate invocat de petent, respectiv acela ca procesul-verbal de contraventie nu este semnat de un martor asistent, obligatie instituita de art.19 alin.1 din O.G.nr.2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, instanta va analiza acest motiv prin prisma art.109 alin.1 si 2 din O.U.G. nr.195/2002 privind circulatia pe drumurile publice.

Astfel, potrivit art.109 alin.2 din actul normativ mentionat, constatarea contraventiilor la regimul circulatiei se poate face si cu ajutorul unor mijloace certificate sau mijloace tehnice omologate si verificate metrologic, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contraventiei.

În aceste cazuri, potrivit art.109 alin.3 din O.U.G. nr.195/2002, procesul-verbal se poate încheia si în lipsa contravenientului, dupa stabilirea identitatii conducatorului de vehicul, mentionându-se aceasta în procesul-verbal, fara a fi necesara confirmarea faptelor de catre martori.

Având în vedere principiul de drept potrivit caruia normele speciale (O.U.G.nr.195/2002)  se aplica cu prioritate fata de normele generale (O.G.nr.2/2001) instanta apreciaza ca aceste prevederi legale  permit întocmirea procesului-verbal chiar si în lipsa contravenientului, cu atât mai mult în prezenta contravenientului, fara a fi necesara mentionarea unui martor care sa ateste aceasta împrejurare.

Pe de alta parte, instanta are în vedere faptul ca rolul martorului la care face referire art.19 din O.G.nr.2/2001 nu este acela de a confirma situatia de fapt retinuta de agentul constatator, rolul sau fiind acela de a arata ca procesul-verbal s-a încheiat în vreuna din situatiile prevazute de art.19 din O.G.nr.2/2001, respectiv contravenientul nu se afla de fata, refuza sau nu poate sa semneze.

De altfel, chiar în situatia ipotetica în care agentul constatator nu ar fi respectat dispozitiile art.19 alin.3 din O.G.nr.2/2001, respectiv s-ar fi  apreciat ca avea obligatia de a indica  motivele care au dus la încheierea actului fara mentionarea unui martor asistent, sanctiunea ar fi o nulitate relativa care ar opera doar în situatia în care s-ar dovedi o vatamare care sa poata fi înlaturata numai prin anularea actului, vatamare pe care petentul nu a dovedit-o în cauza, din moment ce chiar martorul propus de acesta a relatat ca petentul, neavând ochelarii la el, a refuzat sa semneze procesul-verbal contestat.

Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal de constatare a contraventiei, instanta are în vedere  faptul ca nu întreaga materie a contraventiilor din dreptul intern reprezinta o "acuzatie în materie penala", în sensul  autonom al Conventiei Europene a Drepturilor Omului. O premisa contrara, în sensul ca natura "penala" are întreaga materie a contraventiilor, nefiind de conceput vreo distinctie din acest punct de vedere în interiorul unei materii cu caracter unitar, se loveste de cel putin doua contraargumente.

Primul are în vedere însasi modalitatea de analiza a Curtii Europene, care nu porneste niciodata - nici chiar în situatiile în care s-a mai confruntat cu ipoteze similare - de la premisa ca o anumita fapta contraventionala reprezinta o acuzatie în materie penala. Curtea procedeaza în mod necesar si invariabil la o analiza a cazului concret dedus judecatii, pentru clarificarea aplicabilitatii ratione materiae a art. 6 si subsecvent, a incidentei garantiilor instituite de acesta.

Aceasta analiza are loc prin aplicarea principiilor stabilite în cauzele Engel si altii împotriva Olandei si Oztürk împotriva Germaniei.

Pentru clarificarea continutului notiunii autonome de "acuzatie în materie penala ", necesara tocmai pentru a analiza realitatile procedurii în litigiu, Curtea a stabilit trei criterii si anume (a) calificarea faptei potrivit dreptului national, (b) natura faptei incriminate, (c) natura si gravitatea sanctiunii.

În ceea ce priveste primul criteriu, în dreptul intern conducerea unui autoturism cu încalcarea regulilor de circulatie prev. de O.U.G.nr.195/2002 reprezinta o fapta contraventionala si nu penala. 

Însa în jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului calificarea faptei în dreptul national al statului în cauza are o valoare formala si relativa, reprezentând doar un punct de plecare în analiza efectuata de Curte ( cauza Weber împotriva Elvetiei).

Ratiunea pentru care calificarea realizata de dreptul intern nu este una absoluta este prezentata de Curte în cauza Oztürk  împotriva Germaniei. Astfel, ar fi contrar obiectului si scopului art. 6, care garanteaza oricarei persoane dreptul la un proces echitabil, daca statelor le-ar fi permis sa excluda din câmpul de aplicare al art. 6 o întreaga categorie de fapte, pe motivul ca acestea ar fi contraventii.

Al doilea criteriu, natura faptei incriminate,  este considerat de Curte cel mai important ( cauza Jussila împotriva Finlandei), iar el presupune analiza alternativa a mai multor aspecte.

Astfel, un prim aspect analizat îl constituie sfera de aplicare a normei încalcate prin savârsirea faptei. În ipoteza în care textul normativ se adreseaza tuturor cetatenilor, iar nu unui grup de persoane având un statut special (de exemplu, militarilor în exercitiul functiunii, avocatilor tinuti sa respecte solemnitatea sedintei de judecata ori secretul profesional), atunci acesta este de aplicabilitate generala si art. 6 sub aspect "penal " devine incident ( hotarârea Bendenoun împotriva Frantei). Evident, aceasta nu exclude stabilirea unor conditii privind savârsirea faptei, calitatea persoanei (de exemplu, sofer sau contribuabil) sau alte aspecte ale raspunderii juridice, în masura în care norma îsi pastreaza caracterul de generala aplicare.

Verificând existenta acestui element în cauza, instanta constata ca O.U.G.nr.195/2002 este un act normativ cu aplicabilitate generala, adresându-se tuturor cetatenilor, iar nu unui grup de persoane având un statut special, iar ratiunea urmarita de legiuitorul român în incriminarea faptei savârsite de petent o constituie protejarea sigurantei pe drumurile publice.

Un al doilea element analizat de catre Curtea Europeana a Drepturilor Omului îl constituie caracterul represiv (punitiv) si disuasiv, iar nu reparator al masurii luate.

În cauza, sanctiunea aplicata are acest caracter, întrucât nu este menita sa acopere un prejudiciu material produs statului, ci are rolul de a sanctiona o anumita conduita apreciata de legiuitor ca prezentând pericol social pentru circulatia pe drumurile publice.

În ceea ce priveste cel de-al treilea criteriu, natura si gravitatea sanctiunii, se  are în vedere maximul pedepsei prevazut de lege pentru fapta incriminata, deci sanctiunea la care faptuitorul s-ar fi putut expune, iar nu neaparat cea efectiv aplicata ( cauzele Campbell si Fell împotriva Marii Britanii sau Demicoli împotriva Maltei).

În dreptul intern, dupa abrogarea prevederilor privind transformarea amenzii contraventionale în închisoare, art. 5 alin. 2 si art. 8 din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 din privind regimul juridic al contraventiilor prevad ca sanctiunile contraventionale principale sunt avertismentul, amenda contraventionala si prestarea unei activitati în folosul comunitatii, iar amenda contraventionala are caracter administrativ.

 Fiind distincta de eventualele prejudicii produse prin savârsirea faptei, amenda contraventionala este o sanctiune pecuniara principala, un mijloc de constrângere având un caracter preventiv si sanctionator.

În aceste conditii, trebuie analizat cuantumul acesteia, Curtea statuând în cauza Oztürk  împotriva Germaniei ca o amenda, chiar într-un cuantum moderat, nu este de natura sa înlature de plano aplicabilitatea laturii penale a art. 6.

În prezenta cauza, petentul a fost sanctionat cu amenda contraventionala în cuantum de 540 lei, însa instanta are  în vedere faptul ca potrivit art.63 alin.2 C.penal, minimul amenzii penale îl constituie 150 lei, comparatie care  imprima severitate sanctiunii aplicate petentului.

Ultimele doua criterii formulate de Curtea europeana pentru identificarea notiunii autonome de "acuzatie în materie penala " sunt alternative, nu cumulative, îndeplinirea oricaruia dintre ele ducând la concluzia ca art. 6 sub aspectul laturii penale este aplicabil. Ca exceptie însa, abordarea cumulativa nu este exclusa atunci când analiza separata a celor doua criterii nu a fost suficienta pentru excluderea oricarui dubiu cu privire la natura faptei ce face obiectul cauzei ( hotarârea Bendenoun împotriva Frantei).

Ca atare, având în vedere criteriile analizate mai sus, instanta apreciaza ca faptele imputate petentului în prezenta cauza reprezinta o "acuzatie în materie penala".

Mai mult, Curtea a stabilit în cauze precum Oztürk  împotriva Germaniei ori Lutz împotriva Germaniei ca, adresându-se în mod nediferentiat tuturor cetatenilor în calitatea lor de participanti la traficul rutier (caracterul general al normei) si având un caracter represiv si disuasiv (scopul sanctiunii), întreaga procedura de aplicare si sanctionare a  amenzilor administrative în temeiul legilor rutiere trebuie sa fie supusa exigentelor art. 6. Acelasi caracter îl are si sanctiunea suspendarii dreptului de a conduce autovehicule în baza unui sistem bazat pe puncte de penalizare sau anularea acestui drept. Referitor la aceste aspecte, pe lânga caracterul normei incriminatoare, instanta europeana a folosit si criteriul gravitatii sanctiunii, deoarece dreptul de a conduce un vehicul este de o mare utilitate pentru viata curenta a oricarei persoane sau pentru exercitiul unei activitati profesionale.

Consecintele calificarii faptei imputate petentului de catre instanta în prezenta cauza drept acuzatie în materie penala sunt acelea ca petentul se bucura de prezumtia de nevinovatie, iar sarcina probei incumba autoritatilor statului.

Însa niciuna dintre aceste garantii procesuale nu are un caracter absolut, deoarece limitele pâna la care functioneaza prezumtia de nevinovatie si continutul obligatiei autoritatilor de a suporta sarcina probei se raporteaza la specificul fiecarui caz în parte.

În materia faptelor scoase din sfera dreptului penal si incluse în sfera abaterilor contraventionale, instanta de fata constata ca legiuitorul european  a admis faptul ca limitele de apreciere sub aspectul respectarii prezumtiei de nevinovatie sunt mult mai largi. Prezumtia de nevinovatie nu este una absoluta, ca de altfel nici obligatia acuzarii de a suporta întreaga sarcina a probei. Dat fiind ca analiza se plaseaza într-un domeniu în care numarul faptelor sanctionate este extrem de mare, Curtea Europeana a retinut ca aplicarea cu cea mai mare rigoare a principiilor enuntate ar duce la lasarea nepedepsite a multor contraventii si ar pune în sarcina autoritatilor ce aplica astfel de sanctiuni o povara excesiva si nejustificata, orientare jurisprudentiala dovedita prin  decizii de inadmisibilitate de tipul Falk împotriva Olandei.

O cauza semnificativa în jurisprudenta Curtii este Salabiaku împotriva Frantei, în care instanta europeana analizeaza limitele prezumtiei de nevinovatie prin raportare la instituirea de catre legislatiile nationale a unor prezumtii de drept ori prin folosirea de catre judecatorii nationali a prezumtiilor simple de fapt.

În aceasta cauza  instanta europeana a amintit faptul ca prezumtiile de fapt sau de drept opereaza în legile represive din toate sistemele juridice si ca ea nu interzice în principiu asemenea prezumtii. Cu toate acestea, exigentele unui proces echitabil impun statelor contractante ca, în materie penala, sa nu depaseasca cu privire la instituirea prezumtiilor de fapt sau de drept anumite limite si le foloseasca într-o maniera rezonabila, tinând cont de gravitatea faptei si cu respectarea dreptului la aparare al acuzatului.

De asemenea, Curtea a stabilit ca sarcina ei nu este aceea de a verifica compatibilitatea in abstracto a unei prezumtii legale sau simple cu prevederile Conventiei, ci de a determina daca aceasta a fost aplicata în concret reclamantului într-o maniera compatibila cu respectarea prezumtiei de nevinovatie (pentru ultimul aspect cauza Bouamar împotriva Frantei).

Prin urmare, Curtea statueaza ca instituirea unor prezumtii care opereaza  împotriva persoanei sanctionate si care au rolul de a inversa sarcina probei, nu sunt incompatibile de plano cu respectarea prezumtiei de nevinovatie.

A conferi forta probanta unui înscris nu echivaleaza cu negarea prezumtiei de nevinovatie, ci poate fi considerata o modalitate de "stabilire legala a vinovatiei" în sensul art.6 din Conventia europeana. Interpretarea contrara ar fi de natura sa perturbe în mod grav  functionarea autoritatilor statului, facând extrem de dificila sanctionarea unor fapte antisociale minore ca gravitate raportat la faptele penale, dar extrem de numeroase.

Or,  în ceea ce priveste forta probanta atribuita de lege procesului-verbal de contraventie, instanta europeana a mentionat în mod constant ca administrarea probelor este supusa în primul rând regulilor din dreptul intern si ca revine cu prioritate jurisdictiilor nationale sa aprecieze elementele furnizate de ele. Sarcina Curtii este aceea de a verifica daca procedura în ansamblul sau, care cuprinde si modalitatea de administrare a probelor, a avut un caracter echitabil ( cauza Ferrantelli si Santangelo împotriva Italiei ori  Saidi împotriva Frantei).

Instanta apreciaza, având în vedere si cauza  Bosoni împotriva Frantei, ca aplicarea art. 6 din Conventie în prezenta cauza nu are ca obiect limitarea modalitatilor de proba prevazute de legea interna.

 Exigentele textului mentionat au în vedere ca vinovatia sa fie în mod legal stabilita si nu reprezinta un obstacol în calea prezumtiilor de fapt sau de drept instituite în materie contraventionala, în masura în care aceste prezumtii nu sunt irefragabile, pot fi rasturnate prin proba contrara si procedura de judecata respecta dreptul la aparare al contravenientului.

În ceea ce priveste forta probanta a procesului-verbal de contraventie în dreptul intern, instanta constata ca desi art.34 alin.1 din O.G.nr.2/2001 nu cuprinde dispozitii exprese cu privire la forta probanta a actului de constatare a contraventiei, instanta pe de alta parte trebuie sa ia în  considerare faptul ca dreptul unei persoane de a fi prezumata nevinovata si de a solicita acuzarii sa dovedeasca faptele ce i se imputa nu este absolut.

În acest context, Curtea mentioneaza ca prezumtiile de fapt sau de drept opereaza în toate sistemele de drept si nu sunt interzise de Conventia Europeana a Drepturilor Omului, în masura în care statul respecta limite rezonabile, având în vedere importanta scopului urmarit, dar si respectarea dreptului la aparare (cauza Västberga Taxi Aktiebolag si Vulic împotriva Suediei).

Înteleasa în forma ei restrictiva, dar improprie, respectarea prezumtiei de nevinovatie ar presupune ca instanta de judecata, ignorând existenta procesului-verbal de contraventie, sa stabileasca temeinicia acuzatiei pe baza unor elemente întotdeauna extrinseci acestuia.

Dincolo de excesivitatea si imposibilitatea obiectiva de realizare a acestei cerinte, mai ales atunci când agentul constatator consemneaza în procesul-verbal rezultatul propriilor sale constatari, aceasta concluzie ar face ca în materia contraventionala sarcina probei sa fie mult mai împovaratoare decât în materia dreptului penal, unde, de exemplu, procesul-verbal de constatare a infractiunii flagrante este un mijloc de proba necontestat.

Or, sarcina instantei de judecata este de a respecta principiul proportionalitatii între, pe de o parte, scopul urmarit de autoritatile statului de a sanctiona faptele antisociale, iar pe de alta parte, mijloacele utilizate în proces pentru aflarea adevarului judiciar, cu respectarea dreptului la aparare al persoanei sanctionate contraventional. Aceasta presupune prin esenta ca sistemul probator sa nu duca la impunerea unor conditii imposibil de îndeplinit în materie de sarcina a probei.

Textul articolului 34 alineatul 1 din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 permite o interpretare în concordanta cu exigentele unui proces echitabil, de vreme ce prevede ca instanta de judecata verifica legalitatea si temeinicia procesul-verbal de contraventie. Prin urmare, în prezenta cauza instanta nu porneste de la ideea preconceputa ca persoana sanctionata contraventional este vinovata, ci mentinerea procesului-verbal de contraventie este rezultatul unor verificari, mai restrânse ori mai largi, efectuate în mod obligatoriu de instanta de judecata.

 Asadar, face o distinctie clara între situatia de fapt care se stabileste prin procesul-verbal de contraventie si aspectul, ce va fi ulterior stabilit, al vinovatiei persoanei sanctionate contraventional.

Procedând la administrarea celorlalte probe (înscrisuri, martori, interogatoriul), situatia de fapt retinuta în procesul-verbal de contraventie poate fi confirmata sau infirmata.

Hotarârea Anghel împotriva României nu constituie o critica a atribuirii unei valori probante procesului-verbal de contraventie, ci doar a modului de administrare a probelor, prin neînlaturarea motivata a unor declaratii de martor favorabile persoanei sanctionate contraventional, care ar fi dus la încalcarea dreptului la un proces echitabil indiferent de natura litigiului.

Transpunând aceste principii în speta, instanta observa ca intimata îsi sustine acuzarea nu numai prin procesul-verbal de constatare a contraventiei contestat, ci si prin fotografii efectuate cu aparatul video radar.

În analiza  respectarii principiului proportionalitatii, trebuie observat ca dispozitiile O.U.G.nr.195/2002 au drept scop reglementarea  si garantarea respectarii regulilor de circulatie pe drumurile publice, iar respectarea regulilor impuse de acest act normativ are implicatii majore asupra garantarii dreptului la viata si la integritate al persoanelor si bunurilor si pentru instituirea unui climat de securitate sociala, astfel ca interesul societatii în respectarea acestor reguli este de importanta capitala.

În acelasi timp însa, persoana sanctionata în baza acestui act normativ are dreptul la un proces echitabil (art.31-36 din O.G.nr.2/2001), în cadrul caruia poate sa utilizeze orice mijloc de proba si sa invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurarii ca situatia de fapt din procesul-verbal contestat nu corespunde realitatii.

Instanta a dat posibilitate petentului sa indice motivele de fapt si de drept ale plângerii sale, a administrat din oficiu proba cu înscrisuri, precum si proba testimoniala solicitata de petent.

Acestuia i s-a respectat astfel dreptul la un proces echitabil, oferindu-i-se posibilitatea de a utiliza orice mijloc de proba si de a invoca orice argumente pentru dovedirea împrejurarii ca situatia de fapt descrisa în actul contestat nu corespunde modului de desfasurare a evenimentelor.

Analizând întregul material probator administrat în cauza, prin prisma prezumtiei de nevinovatie de care se bucura petentul, care  functioneaza în speta  cu prioritate fata de prezumtia de temeinicie a actului contestat întrucât fapta nu a fost constatata personal de agentul constatator, prin propriile simturi, ci si cu ajutorul unor mijloace tehnice, acest aspect având implicatii si sub aspectul sarcinii probatiunii, ce incumba astfel intimatei, instanta retine  urmatoarele:

Potrivit art.109 alin.2 din O.U.G.nr.195/2002 privind circulatia rutiera, constatarea contraventiei se poate face si cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate si verificate metrologic, consemnându-se aceasta în procesul-verbal, cerinte pe care agentul constatator le-a respectat.

Astfel, procesul  verbal  contestat  contine elementele  necesare  pentru identificarea aparatului video radar care a masurat viteza cu care circula autoturismul condus de petent, precum  si numarul  de înmatriculare  al  autoturismului  pe  care  acesta  este  montat -B 19 YXU.

 Din înscrisul aflat la fila 23 în dosar instanta  retine de asemenea ca  aparatul individualizat în procesul verbal este verificat metrologic, fiind emis pentru acesta  buletinul de verificare metrologica nr.0101173/19.03.2010, având valabilitatea de 1 an, modelul fiind aprobat prin  certificatul nr.012/13.03.2009 (fila 24).

Mai mult, potrivit buletinului de verificare metrologica, aparatul radar masoara nu numai în regim stationar, ci si în regim de deplasare, pentru acest motiv fiind apreciata neîntemeiata sustinerea petentului ca autoturismul politiei fiind în deplasare era imposibil sa-l înregistreze.

Agentul constatator Leustean Aurel era autorizat sa desfasoare activitati de utilizare si exploatare a aparatului radar conform atestatului nr.41224/30.03.2010 emis de Serviciul Politiei Rutiere din cadrul IPJ Gorj, iar prin adresa de la fila 43 s-a comunicat ca agentul constatator, facând parte din Serviciul Rutier Gorj, are competenta de a constata contraventii pe întreg teritoriul judetului, astfel ca pentru exercitarea atributiilor pe raza teritoriala a judetiului Gorj nu se emite ordin de serviciu.

Intimata a comunicat de asemenea ca traseul de patrulare cu autoturismul dotat cu aparat video  radar este consemnat zilnic în "Buletinul posturilor", registru având caracter de document clasificat, tinut de Serviciul Rutier Gorj, iar din cuprinsul registrului mentionat rezulta ca în data de 25.06.2010  gentul constatator LA a actionat cu autoturismul cu numar de înmatriculare B 19 YXU pe DE 79, sectorul de drum T-Ri-B, în intervalul orar 6-14.

Din fotografiile video radar depuse de intimata la dosar rezulta ca viteza cu care  a circulat autoturismul având numar de înmatriculare GJ 66 WIW la momentul 10:07:36 a fost de 109 km/h, la momentul 10:07:37 a fost de 92 km/h, la momentul 10:07:38 a fost de 86 km/h, ultima fotografie, cea de la momentul 10:07:40 fiind efectuata de operatul radar nu pentru a masura viteza, ci pentru a surprinde si din plan foarte apropiat de autoturismul politiei numarul de înmatriculare al autovehiculului înregistrat.

Pentru a retine astfel, instanta are în vedere pe de o parte succesiunea la cel mult 2 secunde a fotografiilor efectuate, ceea ce dovedeste ca desi nu în toate fotografiile se observa cu claritate numarul masinii înregistrate, nu poate fi vorba decât despre unul si acelasi autoturism, cel înmatriculat sub nr. GJ 66 WIW.

Pe de alta parte, instanta are în vedere prelucrarea datelor tehnice oferite de fotografii înaintata de intimata la dosar prin adresa nr.23062/19.10.2010, din care rezulta ca retinerea în procesul-verbal a vitezei de 109 km/h si nu a celei de 86 km/h (cea mai mica viteza cu care a fost înregistrat petentul)  se justifica prin aceea ca viteza cea mai mare cu care a fost înregistrat autovehiculul condus de petent a fost de 109 km/h -viteza de la momentul 10:07:36.

Instanta apreciaza ca fotografiile, care cuprind de asemenea si data efectuarii înregistrarii -25.06.2010- probeaza fara dubiu savârsirea faptei consemnata în procesul verbal, respectiv ca autoturismul petentului a atins viteza de 109 km/h, cât si faptul ca acesta rula în localitate.

Cu privire la acest din urma element constitutiv esential al contraventiei, instanta are în vedere faptul ca în toate fotografiile se observa în plan îndepartat stâlpii retelei electrice, iar în fotografiile de la momentul 10:07:36 chiar si o aglomerare de persoane,  acest din urma element regasindu-se si în fotografia efectuata la momentul 10:07:40, constituind înca un argument ca în cele doua fotografii este surprins acelasi autoturism, ceea ce denota faptul ca autoturismul petentului circula în localitate.

De asemenea, se observa ca în raza de masurare a aparatului radar la momentul 10:07:36 nu rulau alte autoturisme, fiind înlaturat astfel orice echivoc privind autoturismul a carui viteza a fost înregistrata.

Instanta apreciaza ca depozitia martorului propus de petent, prin aspectele relatate,  are o forta probanta inferioara probelor obtinute cu mijloace tehnice omologate si verificate metrologic, iar pe de alta parte martorul a facut o relatare subiectiva a faptelor, fiind subordonat al petentului, aprecierile martorului nefiind astfel de natura sa ridice dubii rezonabile cu privire la elementele de fapt esentiale  (viteza, înregistrarea autoturismului în localitate).

Afirmatia martorului ca fotografia de la fila 20 a fost efectuata la iesirea din localitate este contrazisa nu numai de elementele relevate de fotografie, dar si de faptul ca si din  fotografiile succesive ulterioare rezulta ca autoturismul se afla înca în localitate, astfel ca este imposibil ca la un moment anterior sa fie la iesirea din localitate.

În consecinta, intimatul a probat cu respectarea normelor metrologice instituite  prin Ordinul nr.301/2005 faptul ca petentul a circulat cu viteza de 109 km/h pe raza localitatii, fiind întrunite astfel elementele contraventiei prevazute de art. 102 al.3 lit. e din O.U.G. nr. 195/2002 în conformitate cu care constituie contraventie depasirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv - în speta 50 km/h si pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatata, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate si verificate metrologic.

În ceea ce priveste proportionalitatea sanctiunilor aplicate, instanta constata ca agentul constatator a individualizat în mod corect sanctiunile.

Astfel, conform art. 102 alin.3 lit.e din O.U.G.nr.195/2002, pentru fapta savârsita de petent sanctiunea principala este amenda contraventionala, care se stabileste  în cuantumul determinat de valoarea numarului punctelor amenda aplicate conform clasei a IV-a de sanctiuni (de la 9 la 20 puncte amenda, valoarea punctului amenda fiind în prezent 60 lei).

De asemenea, si sanctiunile complementare trebuie supuse controlului judecatoresc conform art.34 din O.G.nr.2/2001 si conform art.6 si 7  din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, în conditiile în care Curtea a considerat ca pâna si sanctiunea complementara a punctelor  de penalizare care  pot fi aplicate în materie contraventionala are caracter "penal" în sensul art.6 si 7 din Conventie (cauza Malige contra Frantei, hotarârea din 23.09.1998).

Curtea a apreciat ca sanctiunea punctelor de penalizare, desi în dreptul intern al statelor poate avea caracter administrativ, în plan conventional are caracter penal, atâta timp cât poate sa duca, la acumularea unui anumit numar de puncte, la pierderea dreptului de a mai conduce.

Or, dreptul de a conduce este foarte util în viata de zi cu zi si în viata profesionala, astfel ca, desi aplicarea punctelor de penalizare are caracter preventiv, are si un caracter punitiv similar unei sanctiuni penale.

În aceste conditii, aplicând aceste principii la dreptul intern, nu numai aplicarea punctelor de penalizare, cât si cu atât mai mult sanctiunea complementara a suspendarii dreptului de a conduce are un caracter "penal" în sensul Conventiei, astfel ca aplicarea acestor sanctiuni nu se poate dispune automat, fara a putea fi supuse controlului instantelor, iar instanta are dreptul, în conditiile art.31 din O.G.nr.2/2001, sa verifice si modul de individualizare a aceste sanctiuni.

Pentru a aprecia astfel, instanta are în vedere faptul ca desi O.U.G.nr.195/2002 prevede obligativitatea aplicarii automate a pedepsei complementare a suspendarii dreptului de a conduce, si aceasta sanctiune trebuie supusa unei operatiuni de individualizare în temeiul art.5 alin.5 din O.G.nr.2/2001, care prevede ca sanctiunea stabilita trebuie sa fie proportionala cu gradul de pericol social al faptei savârsite, text în care nu se face nicio distinctie dupa cum ar fi vorba de sanctiuni principale sau sanctiuni complementare.

Pedeapsa complementara a suspendarii dreptului de a conduce, prevazuta de art. 102 alin.3 lit.e din O.U.G.nr.195/2002,  a fost aplicata prin raportare la prevederile art.111 lit.c si art.96 alin. 1 din O.U.G.nr.195/2002, care prevad ca sanctiunile complementare au ca scop înlaturarea unei stari de pericol si preîntâmpinarea savârsirii altor fapte  interzise de lege.

În raport de împrejurarile comiterii faptei, instanta apreciaza ca se impune luarea acestei masuri care are  caracter preventiv, întrucât priveste protectia interesului public  fata de riscul potential pe care  îl prezinta petentul  care a încalcat regulile de circulatie rutiera, pentru ceilalti participanti la trafic.

Astfel, instanta apreciaza ca fapta de depasire a vitezei legale în localitate prezinta un grad de pericol social ridicat raportat la urmarile care s-ar fi putut produce, constând de exemplu în producerea unui accident de circulatie cu vatamarea corporala a participantilor la trafic sau chiar decesul acestora, fiind suficienta coborârea amenzii de catre agentul constatator la minimul prevazut de lege.

Pentru aceleasi considerente, instanta considera ca este justificata aplicarea petentului  si a sanctiunii punctelor de penalizare, conform art.108 lit. d punct. 3 din O.U.G nr.195/2002 -6 puncte penalizare.

Mai mult, cu privire la proportionalitatea sanctiunii punctelor de penalizare, instanta apreciaza ca aplicarea a 6 puncte penalizare nu este disproportionata, având în vedere faptul ca permisul se retine în conditiile O.U.G.nr.195/2001 la cumularea a 15 puncte de penalizare, iar pe de alta parte punctele de penalizare se anuleaza la împlinirea termenului de 6 luni de la data constatarii contraventiei sau, cum este cazul în speta, suspendarea exercitarii dreptului de a conduce anuleaza toate punctele de penalizare acumulate pâna în acel moment.

În prezenta cauza, aplicarea sanctiunii complementare a suspendarii dreptului de a conduce se impune, având în vedere limita cu care petentul a depasit viteza legala -59 km/h /care reprezinta de fapt viteza legala pe acel sector de drum + mai mult de jumatate din aceasta viteza legala), dar, mai ales, atitudinea petentului care, în nici un moment, nu a învederat ca  i-ar fi parut rau pentru nerespectarea regulilor de circulatie si pentru crearea unei stari de pericol pentru ceilalti participanti la trafic, legându-se de  argumente de legalitate  si temeinicie pe care instanta însa le-a înlaturat.

Raportat la cele doua criterii legale prevazute de art.98 alin.3 din O.U.G.nr.195/2002, gravitatea faptei si pericolul social, instanta apreciaza ca toate sanctiunile aplicate petentului sunt proportionale.

Pentru a permite petentului sa înteleaga regulile de circulatie pe drumurile publice, necesitatea nu numai legala, dar si morala de a respecta aceste reguli si de a nu fi un pericol cel putin pentru ceilalti participanti la trafic, daca nu se gândeste la consecintele grave si deosebit de grave pe care conducerea  cu o viteza de 109 km/h pe un sector de drum pentru care limita era de 50 km/h le poate produce fata de propria persoana, instanta va respinge  plângerea formulata de petent împotriva procesului-verbal seria  CC nr.6574994/25.06.2010 întocmit de catre IPJ Gorj-Serviciul Rutier, retinând legalitatea si temeinicia acestui act.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTARASTE:

Respinge plângerea contraventionala formulata de petentul GC, cu domiciliul în ....  în contradictoriu cu intimata IPJ Gorj, cu sediul .... si cu privire la procesul-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei seria  CC nr.6574994/25.06.2010 întocmit de catre IPJ G-Serviciul Rutier, ca neîntemeiata.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronuntata în sedinta publica din 21.10.2010 la Judecatoria Tg-Jiu.

 Presedinte,  Grefier,

Red./Tehn.AG. 4 ex.

Domenii speta

Spete similare