Sentinţa civilă nr.401

Sentinţă civilă 401 din 21.05.2014


DOSAR NR. 679/322/2014

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA TÂRGU SECUIESC

SENTINŢA CIVILĂ NR.401

Şedinţa publică din 21 mai 2014

Instanţa  constituită din:

PREŞEDINTE – BUTA MIHAELA - CARLA

GREFIER -  CÎRSTIAN EDIT

Pe rol fiind pronunţarea hotărârii în cererea de ordonanţă preşedinţială formulată de reclamanta M.Z.M. în contradictoriu cu pârâtul S.C.P.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică au lipsit părţile.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care:

Dezbaterile în fond au avut loc în şedinţa publică din data de 20 mai 2014 iar concluziile părţilor au fost consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanţa având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea la data de 21 mai 2014, când  a hotărât următoarele:

I N S T A N Ţ A:

Deliberând constată că:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu Secuiesc sub numărul ……….., reclamanta M.Z.M. în contradictoriu cu pârâtul S.C.P. a solicitat pe calea ordonanţei preşedinţiale înapoierea minorului S.C.A, CNP ……………., în România, mun. Târgu Secuiesc.

În fapt, se arată că din relaţia de concubinaj dintre reclamantă şi pârât, a rezultat minorul S.M.A, având CNP ……………, a cărui înapoiere se solicită.

S-au solicitat cheltuieli de judecată.

În drept au fost invocate prevederile Convenţiei europene a drepturilor omului, art. 503 alin. 1, 505 alin 1 şi 2, art. 263, art. 265, art. 495, art. 451 şi urm. din Codul civil, art.996 şi următoarele din Cod proc.civilă, Legea nr. 272/2004, art. 15 lit. f din OUG nr. 80/2013, art. 10, art. 11 alin. 3 din regulamentul CE 2201/27.11.2003 şi Convenţia de la Haga din 25 octombrie 1980 asupra aspectelor civile ale răpirii internaţionale de copii.

S-au depus la dosar, în copie certificată pentru conformitate cu originalul,  certificatul de naştere al minorului, copii după actele de identitate ale părinţilor, copii după sentinţele civile nr. ……….Judecătoria Sfântu Gheorghe şi ……………Judecătoria Târgu Secuiesc, adeverinţă înscriere la şcoala din România, nr. ………………, conţinutul mesajelor de e-mail, cu conversaţii între părţi, între reclamantă şi reprezentanţii şcolii din Marea Britanie unde este înscris minorul în prezent, caracterizare de la şcoala din România, adrese către DGASPC Covasna şi Poliţia Târgu Secuiesc, invitaţie la mediere, verificări printate de pe internet privind identificarea înregistrării unei firme de către pârât în Birmingham, Anglia, la adresa comunicată reclamantei ca fiind adresa de reşedinţă a acestuia din străinătate, dovada debitelor înregistrate la numele pârâtului la biroul de taxe şi impozite locale Târgu Secuiesc, împuternicire avocaţială, chitanţa privind plata taxei judiciare de timbru,  chitanţa privind plata onorariului avocaţial.

Pârâtul nu a formulat întâmpinare şi nu s-a prezentat la primul termen de judecată.Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

În urma relaţiei de concubinaj dintre reclamantă şi pârât, s-a născut minorul S.M.A, având CNP ……………., aşa cum rezultă din certificatul de naştere aflat la dosar (fila 7). Părinţii şi minorul au locuit împreună, ca o familie, de la naşterea  copilului, şi până la plecarea mamei la muncă în Austria în luna iulie 2012. Şi după această data au continuat relaţiile de familie, reclamanta menţinând legătura permanent cu minorul şi pârâtul şi  trimiţând periodic bani în ţară. În perioada septembrie 2012-decembrie 2012, mama reclamantei s-a aflat la locuinţa părţilor, ajutându-l pe pârât să îngrijească de minor în lipsa reclamantei. Copilul a fost înscris la o şcoală cu renume în ………….., aşa cum atestă adeverinţa depusă la dosar (fila 14). Până la plecarea la muncă, mama s-a implicat activ în viaţa fiului său, veghind la creşterea şi educarea sa, aşa cum rezultă din caracterizarea emisă de profesorul copilului (fila 15). Ulterior plecării sale în străinătate, în mod firesc, în temeiul exerciţiului comun al autorităţii părinteşti, relaţiile cu şcoala în privinţa minorului, au fost continuate de către pârât.

Reclamanta, fiind plecată în străinătate la muncă, a dorit să petreacă un timp cu copilul său în vacanţa şcolară din vara anului 2013, şi să-l ia cu ea în Austria. Pârâtul nu a consimţit la aceasta, drept pentru care reclamanta a promovat o cerere de ordonanţă preşedinţială pentru suplinirea acordului pârâtului cu privire la deplasarea minorului în Ungaria, Germania, Austria, în scop turistic în perioada 17.08.2013-10.09.2013, care a şi fost admisă (sentinţa civilă …………- filele 10-11). Când să pună în executare această hotărâre judecătorească, constată că fiul său nu mai era în ţară, întrucât plecase deja cu tatăl său în temeiul unei alte hotărâri judecătoreşti, obţinute pe calea ordonanţei preşedinţiale, prin care se suplinise acordul mamei pentru deplasarea pe teritoriul Ungariei, Austriei, Germaniei, Belgiei şi Angliei, în scop turistic, în perioada 16.07.2013-01.09.2013 (sentinţa civilă ……………Judecătoria Sfântu Gheorghe filele 8-9).

La expirarea perioadei de timp pentru care a avut încuviinţarea să iasă din ţară cu minorul, pârâtul nu a mai revenit în România, ci a rămas în Anglia, unde a şi înscris copilul la şcoală la data de 30.09.2013, conform răspunsului obţinut în data de 9.10.2013 de la şcoala George Betts Primary Academy, situată în …………………………., Regatul Unit al Marii Britanii.

În tot acest interval de timp, de la plecarea mamei la muncă în Austria şi până în prezent, reclamanta a ţinut legătura cu pârâtul şi cu copilul, telefonic şi prin intermediul internetului, a făcut eforturi să stabilească contactul efectiv, fizic, cu acesta, deplasându-se în Anglia la adresa indicată de pârât, unde nu  a găsit pe nimeni, a trimis pachete cu hrană şi haine pentru copil prin intermediul  şcolii,  a făcut demersuri la diverse autorităţi române pentru a putea fi ajutată în vreun fel să restabilească relaţiile cu fiul său.

Potrivit susţinerilor reclamantei, făcute prin avocat, şi a textelor mesajelor de e-mail imprimate şi existente la dosar, pe fondul neînţelegerilor intervenite între părinţi, care au provocat deteriorarea relaţiilor personale dintre aceştia, se poate sesiza încercarea pârâtului de a influenţa minorul, în sensul de a-i crea copilului o imagine negativă cu privire la mama sa, de a-l îndepărta de aceasta şi de a-l determina să nu-i comunice acesteia  prea multe detalii despre locul exact unde se află în Anglia.

Pe rolul acestei instanţe există o acţiune în curs (dosarul nr. ………….. Judecătoria Târgu Secuiesc, având ca obiect stabilire locuinţă minor, exercitarea autorităţii părinteşti, stabilire pensie de întreţinere), în cadrul căreia urmează a se adopta măsuri cu aplicare nedeterminată în timp, în baza analizării fondului raporturilor existente între părţi.

Instanţa reţine că în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 503 alin. 1, 505 alin 1 şi 2 din Codul civil, art. 2 şi art. 17 din Legea 272/2004 şi art. 8 din Convenţia europeană a drepturilor omului.

Astfel, în cazul copilului din afara căsătoriei a cărui filiaţie a fost stabilită concomitent sau, după caz, succesiv faţă de ambii părinţi, autoritatea părintească se exercită în comun şi în mod egal de către părinţi, dacă aceştia convieţuiesc. Dacă părinţii copilului din afara căsătoriei nu convieţuiesc, modul de exercitare a autorităţii părinteşti se stabileşte de către instanţa de tutelă, fiind aplicabile prin asemănare dispoziţiile privitoare la divorţ. Prin urmare, în cazul minorului S.M.A., câtă vreme nu s-a statuat altfel printr-o hotărâre judecătorească definitivă, ambii părinţi exercită autoritatea părintească, ambii au aceleaşi drepturi şi obligaţii faţă de acesta.

Copilul are dreptul de a menţine relaţii personale şi contacte directe cu părinţii, rudele, precum şi cu alte persoane faţă de care copilul a dezvoltat legături de ataşament( art. 17 din Legea 272/2004).

Potrivit art. 8 din CEDO, orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului său şi a corespondenţei sale.

Convenţia europeană a drepturilor omului nu defineşte viaţa familială, aceasta fiind o noţiune autonomă, interpretată de curte independent de semnificaţia pe care o are în dreptul naţional al statelor membre. De regulă, existenţa unei vieţi de familie este determinată de o legătură biologică şi/sau juridică (rudenie, căsătorie, adopţie etc.) în prezenţa unei relaţii personale reale şi efective. Există, însă, situaţii de excepţie, când ori legătura biologică şi/sau juridică  ori o relaţie personală efectivă este suficientă pentru a ilustra noţiunea de „viaţă de familie”.Art. 8 din CEDO presupune, prin ipoteză, existenţa unei familii, dar nu face nici o distincţie între „familia legitimă”, având la bază o căsătorie valabil încheiată, şi „familia naturală”, care este o relaţie de fapt. Curtea a admis că, dacă această noţiune nu se bazează numai pe raporturile de căsătorie, ci poate îngloba şi alte legături de facto, atunci când părţile coabitează în afara existenţei între ele a unor legături de căsătorie, un copil născut dintr-o asemenea relaţie este cuprins de plin drept în această „celulă familială” prin simplul fapt al naşterii şi datorită acestuia, independent de sfârşitul relaţiei dintre părinţi.

 Instanţa remarcă faptul că relaţia dintre reclamantă şi fiul ei intră în sfera „vieţii de familie” în sensul art. 8 din Convenţie europeană a drepturilor omului, aşa cum a fost ea definită în jurisprudenţa CEDO. Aşa cum a reiterat de nenumărate ori Curtea în hotărârile sale, posibilitatea părintelui şi a copilului de a se bucura reciproc de compania celuilalt reprezintă un element fundamental al vieţii de familie. (Cauza Monory împotriva României şi Ungariei, Hotărâre nr. 6/05.04.2005, par.70). Astfel, în ceea ce-i priveşte pe copiii minori, desfăşurarea vieţii de familie este protejată prin posibilitatea acestora de a trăi împreună cu părinţii sau măcar de a se vedea cu aceştia.

Analizând cererea reclamantei în raport de dispoziţiile art. 996 Cod proc.civ., instanţa va urmări îndeplinirea condiţiilor impuse de lege pentru admiterea unei ordonanţe preşedinţiale, şi anume urgenţa măsurii, vremelnicia (caracterul temporar al măsurii ce va fi adoptată) şi neprejudecarea fondului. Ordonanţa preşedinţială neavând drept scop rezolvarea fondului litigiului, rezultă că instanţa învestită cu soluţionarea unei asemenea cereri se mărgineşte să stabilească, în raport cu probele prezentate de părţi, în favoarea căreia dintre ele există aparenţa de drept.

Urgenţa

Instanţa apreciază că această condiţie este îndeplinită, pentru următoarele considerente:

În concordanţă cu jurisprudenţa constantă a CEDO (ex. Cauza Monory împotriva României şi Ungariei, Hotărâre nr. 6/05.04.2005), în chestiuni ce ţin de reunirea copiilor cu părinţii lor, se impune soluţionarea acestora cu urgenţă, având în vedere că trecerea timpului poate avea consecinţe iremediabile asupra relaţiilor personale dintre copii şi părintele care nu locuieşte cu aceştia (a se vedea Hotărârea CEDO din 11 ianuarie 2000 în cauza Ignaccolo-Zenide împotriva României). În concret, se poate produce o îndepărtare, o răcire a relaţiilor de afectivitate dintre părinte şi copil, ceea ce ar duce la o vătămare a dreptului, atât al reclamantei, cât şi al fiului său, la o viaţă de familie firească. Dacă pe fondul distanţei în spaţiu şi timp dintre cei doi, se grefează şi o influenţă negativă din partea părintelui care locuieşte cu copilul, consecinţele pot fi dezastruoase.

De asemenea, având în vedere comportamentul tatălui, care nu a respectat o hotărâre judecătorească, care refuză nejustificat mamei dreptul său de a-şi vedea copilul, instanţa apreciază  că acesta ar putea influenţa negativ un copil de vârstă fragedă, cu personalitate în formare, în ceea ce priveşte relaţiile cu mama sa, pe fondul neînţelegerilor dintre părinţi care au şi produs ruptura din cuplu. Copilul are nevoie de o viaţă echilibrată, are nevoie în egală măsură de mamă în viaţa sa,  ca şi de tată, atâta vreme cât nu s-a făcut dovada unui comportament inadecvat, periculos, al acesteia în raport cu minorul.

Instanţa, apreciind situaţia şi prin prisma interesului superior al copilului, nu poate însă să ignore faptul ca minorul este deja înscris la o şcoală în străinătate, iar anul şcolar, în raport de data prezentei cereri, este spre final. Prin urmare, pentru a nu-i afecta disciplina educaţională, consideră oportună înapoierea acestuia în România la finalul anului şcolar 2013-2014 la şcoala George Betts Primary Academy unde este înscris copilul, potrivit corespondenţei existente în dosar. Apropiata vacanţă de vară este un bun prilej atât pentru copil, cât şi pentru mamă, de a petrece mai mult timp împreună, de a se regăsi, de a reveni alături de rudele şi prietenii de care s-a despărţit odată cu plecarea din vara anului 2013.

Vremelnicia( caracterul temporar al măsurii ce se va adopta):

Pe calea ordonanţei preşedinţiale nu se pot lua măsuri definitive care privesc rezolvarea fondului, ci numai măsuri provizorii care tind să preîntâmpine o pagubă iminentă şi ireparabilă.

Vremelnicia măsurii luate reprezintă o condiţie a ordonanţei preşedinţiale, care se află în strânsă legătură cu neprejudecarea fondului. Astfel, instanţa este datoare să evite orice măsuri care rezolva fondul litigiului şi fac imposibilă eventuala restabilire a situaţiei de fapt anterioare.

În cazul de faţă, reclamanta solicită luarea unei măsuri temporare, de înapoiere a minorului în România, având în vedere că a dovedit existenţa unei alte acţiuni, pe calea dreptului comun, prin care  solicită  stabilirea locuinţei minorului la mamă, exercitarea autorităţii părinteşti în comun, stabilire pensie de întreţinere, înregistrat la Judecătoria Târgu Secuiesc sub nr. 680/322/07.05.2014.

Neprejudecarea fondului:

Analiza acestei condiţii presupune un examen sumar al fondului cauzei, determinând astfel de partea cui este aparenţa de drept.

Aparenţa de drept este în favoarea reclamantei, aspect ce rezultă din coroborarea elementelor de fapt şi de drept existente la dosar, respectiv: minorul a locuit efectiv împreună cu ambii săi părinţi de la naştere şi până la plecarea mamei la muncă în străinătate(situaţie frecvent întâlnită în multe familii din România) în iulie 2012. Nu există date din care să rezulte un comportament neadecvat al mamei în raport cu copilul. S-a ocupat cu diligenţă de minor, s-a implicat activ în viaţa şcolară a acestuia (a fost membru în comitetul de părinţi de la şcoală), aşa cum rezultă din caracterizarea profesorului copilului (fila 9). De asemenea, a luat deciziile importante cu privire la copil (cum ar fi înscrierea la şcoala din România), consultând pe pârât-tatăl copilului. Totodată, şi după despărţirea în fapt de copil, a continuat să ţină legătura telefonic şi prin poşta electronică, atât cu copilul, cât şi cu pârâtul, i-a trimis pachete cu hrana şi haine, la şcoala unde a aflat că e înscris copilul în Anglia, a făcut demersuri nenumărate de a lua legătura fizică cu minorul.

Deşi ambii părinţi se bucură pe deplin de drepturile lor cu privire la exercitarea autorităţii părinteşti în comun, neexistând o hotărâre judecătorească care să statueze contrar, cel care a încălcat dreptul celuilalt părinte de a avea legăturile fireşti cu minorul a fost pârâtul, prin neînapoierea în ţară la finalul perioadei de călătorie în scop turistic, pentru care a avut încuviinţarea instanţei, ce a suplinit acordul mamei minorului, respectiv, prin decizia unilaterală de a înscrie copilul la o şcoală în străinătate, schimbându-i mediul obişnuit de viaţă, fără a se consulta cu reclamanta. Trebuie reţinut că instanţa, prin sentinţa civilă nr. 2082/16 iulie 2013/Judecătoria Sfântu Gheorghe, a suplinit acordul mamei tocmai în considerarea interesului superior al minorului de a se bucura de o vacanţă cu tatăl în străinătate, de a nu-i îngrădi dreptul la libera circulaţie, pentru a nu-i priva pe niciunul de a bucuria de fi împreună. Dar acest drept trebuie recunoscut şi mamei, care nu a fost decăzută din dreptul ei de a-l avea alături pe copil. Tocmai de aceea, se impune înapoierea temporară a minorului în ţară, ca un drept „ în oglindă” al mamei şi al minorului, în raport cu cel al tatălui.

Instanţa care va judeca fondul litigiului în dosarul 680/322/07.05.2014/Judecătoria Târgu Secuiesc, va fi cea care va stabili cum se va exercita autoritatea părintească în privinţa acestui copil, în considerarea interesului său superior, la cine va locui, care va fi programul după care se va întâlni cu părintele cu care nu va locui,  însă până atunci, ambii părinţi se bucură de aceleaşi drepturi, şi au aceleaşi obligaţii cu privire la minor.

În concordanţă cu jurisprudenţa C.E.D.O., dar şi cu prevederile art. 2 din Legea nr. 272/2004, republicată, principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile şi deciziile care privesc copiii, inclusiv în cauzele soluţionate de instanţele judecătoreşti.

Acest principiu este impus inclusiv în legătură cu drepturile şi obligaţiile ce revin părinţilor copilului şi trebuie să prevaleze în toate cauzele soluţionate de instanţele judecătoreşti. În măsura în care există neînţelegeri între părinţi, care afectează în mod direct şi minorul, iar instanţa judecătorească este chemată să se pronunţe cu privire la exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor părinteşti, este necesar să fie considerat în primul rând interesul superior la copilului, astfel încât măsura dispusă să asigure bunăstarea materială şi spirituală a copilului, în special prin îngrijirea acestuia, prin asigurarea creşterii, educării şi întreţinerii sale, prin menţinerea copilului într-un mediu cât mai apropiat de cel în care a fost crescut.

Din această perspectivă, analizând probele existente în dosar, instanţa apreciază că, în mod temporar, până la soluţionarea procesului pe fond, în interesul superior al minorului S.M.A., este ca aceasta să se revină în România,  unde a locuit, a crescut şi a învăţat, de la data naşterii ……………, până la data ieşirii din ţară împreună cu tatăl său, pentru deplasarea în scop turistic în intervalul de timp 16.07.2013-01.09.2013, deplasare care însă nu s-a mai finalizat cu revenirea în ţară.

Aşa fiind, constatând că în cauză sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 996 Cod proc. civilă, instanţa urmează să admită cererea privind înapoierea minorului S.M.A., având CNP ……………………, pe teritoriul României, cu caracter temporar(vremelnic), până la soluţionarea definitivă a litigiului având ca obiect stabilire locuinţă minor, exercitarea autorităţii părinteşti, stabilire pensie de întreţinere, înregistrat la Judecătoria Târgu Secuiesc sub nr. ……………….

Faţă de considerentele ce preced, instanţa urmează să admită cererea conform dispozitivului de mai jos.

Stabileşte în sarcina pârâtului plata sumei de 2280 lei cu titlul de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru în valoare de 80 de lei şi 2200 lei onorariul avocaţial.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

Admite cererea de ordonanţă preşedinţială formulată de reclamanta M.Z.M., domiciliată în …………………..jud. Covasna, CNP ……………………, prin reprezentant convenţional av. ………………, cu sediul profesional în mun. Braşov, str. ………………, jud. Braşov, şi cu domiciliul procesual ales la sediul profesional al cabinetului avocatului mai sus menţionat, în contradictoriu cu  pârâtul S. C.M., domiciliat  în mun. Târgu Secuiesc……………jud. Covasna şi drept consecinţă,

Dispune înapoierea minorului S. M.A.,  având CNP ………………..,  pe teritoriul României, de îndată ce se termină anul şcolar 2013-2014 la şcoala George Betts Primary Academy, situată în ……………………………, Regatul Unit al Marii Britanii, cu caracter temporar, până la soluţionarea litigiului având ca obiect stabilire locuinţă minor, exercitarea autorităţii părinteşti, stabilire pensie de întreţinere, înregistrat la Judecătoria Târgu Secuiesc sub nr. ……………….

Obligă pârâtul la plata sumei de 2280 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.

Executorie.

Cu drept de apel în termen de 5 zile de la pronunţare, apelul urmând a fi depus la Judecătoria Târgu Secuiesc.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21.05.2014.

PREŞEDINTE  GREFIER

 BUTA MIHAELA - CARLA CÎRSTIAN EDIT

Red.BMC/ 26.05.2014

Tehnored.CE/26.05.2014

 PREŞEDINTE  GREFIER

BUTA MIHAELA - CARLA CÎRSTIAN EDIT

Red.BMC/ 26.05.2014

Tehnored.CE/26.05.2014