Recurs - orodonanţa emisă de Comisia e cercetare a averilor cf. legii 115 din 1999 nu reprezintă o hotărâre judecătorească, nu este titlu executoriu

Sentinţă civilă 1097R din 10.10.2012


Dosar nr. 3330/89/2012

R O M Â N I A

TRIBUNALUL VASLUI

SECŢIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 1097R//2012

Şedinţa publică de la 10 Octombrie 2012

Instanţa constituită din:

PREŞEDINTE

Judecător

Judecător

Grefier

Pe rol se află pronunţarea cererii de recurs formulată de recurentul contestator B S,  în contradictoriu cu intimaţii G V, şi BEJ G A, împotriva sentinţei civile nr. 659/04.07.2012 pronunţată de Judecătoria Huşi în dosarul nr.  409/244/2012, având ca obiect contestaţie la executare.

INSTANŢA

Deliberând asupra recursului declarat constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 659/04.07.2012 pronunţată de Judecătoria Huşi a respins contestaţia la executare formulată de B S,  în dosarul de executare nr. /2012 al BEJ GA din Huşi, în contradictoriu cu intimatul GV.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin cererea formulată, contestatorul-debitor B S a formulat apărări de fond în ceea ce priveşte titlul executoriu cât şi procedura executării silite pornite împotriva sa la solicitarea creditorului-intimat G V.

Motivaţia contestatorului era nefondată deoarece:

Conform art.372C.p.c. - Executarea silită se va efectua numai în temeiul, unei hotărâri judecătoreşti ori a unui alt înscris care, potrivii legii, constituie titlu executoriu.

Conform art.374 al.1 C.p.c, hotărârea judecătorească sau alt titlu se execută numai dacă este învestit cu formulă executorie prevăzută de art. 269 al.1 afară de încheierile executorii, de hotărârile executorii provizoriu şi le alte hotărâri sau înscrisuri prevăzute de lege, care se execută fără formula executorie.

Iar potrivit al.2 învestirea hotărârilor cu formula executorie se face de prima instanţă.

Conform art.376 C.p.c. se învestesc cu formulă executorie prevăzută de art. 269 alin.(1) hotărârile care au rămas definitive ori au devenit irevocabile, precum şi orice alte hotărâri sau înscrisuri, pentru ca acestea să devină executorii, în cazurile anume prevăzute de lege.

Legea conferă caracter executoriu şi unei încheieri sau somaţii, ori ordonanţe de plată date de instanţa de judecată.

Comisia de cercetare a averilor fiind un organ de cercetare şi sesizare a instanţei, calificare ce o integrează autorităţii judecătoreşti, astfel că soluţia adoptată de comisie este supusă cenzurii instanţei judecătoreşti. Ca urmare, ordonanţa emisă de aceasta este susceptibilă de a deveni titlu executoriu şi de a fi pus în executare cu încuviinţarea instanţei de judecată.

Aşadar, în mod corect şi cu respectarea prevederilor art.278 al.1, 374 al.2 şi 376 cod pr. civilă, a procedat Curtea de Apel Iaşi la învestirea cu formulă executori a ordonanţei pronunţată de Comisia de cercetare a averilor, în dosarul nr.821/45/2011.

Prin încheierea dată în camera de consiliu la data de 14.02.2012, Judecătoria Huşi a încuviinţat executarea silită a Ordonanţei nr.1/21.11.2011 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, astfel că în mod corect s-a trecut la emiterea somaţiei către debitor, iar ulterior, potrivit art.453 şi urm. cod pr,. civilă s-a trecut la executarea silită prin poprire a veniturilor debitorului.

Apărarea contestatorului privind necompetenţa materială a Curţii de Apel Iaşi în ceea ce priveşte soluţionarea cererii de învestire a ordonanţei era nefondată, câtă vreme aceasta este instanţa care a pronunţat ordonanţa, iar legiuitorul a prevăzut în al.2 al. art.374 cod pr. civilă că prima instanţă este competentă.

Faţă de considerentele expuse, instanţa a respins cererea contestatorului ca fiind nefondată.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs BS, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie pentru următoarele considerente:

În motivare se arată următoarele:

1.In mod nelegal si netemeinic, instanţa de fond a apreciat ca ordonanţa nr. 1 emisa la data de 21.11.2011 de Comisia de cercetare a averilor de pe langa Curtea de Apel Iasi constituie titlu în înţelesul legii, incadrand-o in categoria hotărârilor judecătoreşti, apreciind fara temei: Comisia de cercetare a averilor de pe langa Curtea de Apel Iasi, datorita atribuţiilor sale de cercetare a averii si de sesizare a instanţei de contencios administrativ, se integrează autorităţii judecătoreşti.

Pentru o soluţie justa se impune in primul rand stabilirea naturii juridice a ordonanţei nr. 1/21.11.2011 emisa de Comisia de cercetare a averilor de pe langa Curtea de Apel Iasi.

Asa cum se deprinde din dispoziţiile legii 115/1996, conform art. 10 ind.l, Comisia de cercetare va începe acţiunea de control de îndată ce este sesizată de Agenţia Naţională de Integritate cu raportul de evaluare.

Conform art. 10 (1) Pe lângă fiecare curte de apel va funcţiona o comisie de cercetare a averilor, denumită în continuare comisie de cercetare, formată din:

a)2 judecători de la curtea de apel, desemnaţi de preşedintele acesteia, dintre care unul în calitate de preşedinte;

b)un procuror de la parchetul care funcţionează pe lângă curtea de apel,

desemnat de prim-procurorul acestui parchet.

(2) Preşedintele şi membrii comisiei de cercetare sunt desemnaţi pe o perioadă de 3 ani. Pe aceeaşi perioadă, şi de către aceleaşi persoane vor fi desemnaţi şi 3 supleanţi, care îi vor înlocui pe titulari în cazul în care aceştia, din motive legale, nu vor putea lua parte la lucrările comisiei de cercetare.

(3) Comisia de cercetare are un secretar, desemnat de preşedintele curţii de apel dintre grefierii acestei instanţe. "

Conform art. 10 ind.4 (1) Comisia de cercetare hotărăşte cu majoritate de voturi, în cel mult 3 luni de la data sesizării, pronunţând o ordonanţă motivată, prin care poate dispune:

a) trimiterea cauzei spre soluţionare curţii de apel în raza căreia domiciliază persoana a cărei avere este supusă controlului, dacă se constată, pe baza probelor administrate, că dobândirea unei cote-părţi din aceasta sau a anumitor bunuri determinate nu are caracter justificat;....

Asa cum se desprinde din dispoziţiile legii 115/1996, Comisia de cercetare a averilor de pe langa curţile de apel nu este o instanţa de judecata ci un organism de control a averii, fara activitate jurisdictionala, control ce se efectuează la sesizarea Agenţiei Naţionale de Integritate.

Ordonanţa emisa de Comisia de cercetaae a averilor, in cazul in care se

constata diferente semnificative intre veniturile persoanei cercetate si averea sa ,

nu se încadrează in categoria hotărârilor judecătoreşti ci reprezintă un act de

sesizare al instanţei de judecata de contencios administrativ care va stabili in final

daca persoana cercetata justifica sau nu averea dobândita.

Chiar daca ordonanţa motivata a comisiei de cercetarea a averilor este data de 2 judecători si un procuror, aceştia emit ordonanţa nu in calitate de magistraţi in

exercitarea atribuţiilor judecatoresti, ci in calitate de membri ai Comisiei de

cercetare a averilor, ordonanţa emisa in aceste condiţii nefacand parte din

categoria hotărârilor judecătoreşti.

2.Apreciind in mod eronat natura juridica a ordonanţei nr. 1 emisa la data de 21. 11.2011 de Comisia de cercetare a averilor de pe langa Curtea de Apel Iasi, instanţa de fond a apreciat in mod greşit ca sunt indeplinite condiţiile prevăzute de lege referitoare la investirea cu formula executorie.

Primul motiv de anulare a incheierii din 15.12.2012 pronuntată de Curtea de Apel Iasi in dosarul 821/45/2011 , priveşte neindeplinirea condiţiilor cerute de lege in cea ce priveşte investirea cu formula executorie a altor inscrisuri.

Titlul executoriu reprezintă înscrisul constatator, întocmit potrivit prevederilor legale, al obligaţiei de plată a debitorului, aflat în posesia creditorului si care-i permite acestuia din urmă să procedeze la executarea silită a debitorului în vederea aducerii la îndeplinire a obligaţiei stabilite de instanţa judecătorească sau de altă autoritate competentă în sarcina sa.

Numai legea este cea care poate conferi caracter executoriu unui înscris, devenind, astfel, un act apt de urmărire silită. Părţile contractante sau orice alt organ nu pot deroga de la prevederile imperative ale legii în materie, neputând conferi caracter de titlu executoriu unui inscris.

Conform art. Art. 372 C.p.c. - Executarea silita se va efectua numai in temeiul unei hotărâri judecătoreşti ori a unui alt inscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu.

Conform art. Art. 374 C.p.c. hotărârea judecătorească sau alt titlu se execută numai dacă este învestit cu formula executorie prevăzută de art. 269 alin. (1), afară de încheierile executorii, de hotărârile executorii provizoriu şi de alte hotărâri sau înscrisuri prevăzute de lege, care se execută tară formula executorie.

Conform art Art. 376 C.p.c. se învestesc cu formula executorie prevăzută de art. 269 alin. (1) hotărârile care au rămas definitive ori au devenit irevocabile, precum şi orice alte hotărâri sau înscrisuri, pentru ca acestea să devină executorii, în cazurile anume prevăzute de lege.

Din dispoziţiile menţionate mai sus reiese clar care sunt inscrisurile ce pot fi investite cu formula executorie, iar ordonanţa motivata a Comisiei de cercetare a averilor - nefiind o hotărâre judecătoreasca si care nu poate fi confundata asa cum a apreciat instanţa de fond cu o ordonanţa de plata, nu intra in categoria acestor inscrisuri, legea 115/1996 nerecunoscand puterea executorie a acestui inscris.

Având în vedere aceste considerente de fapt si de drept consideram ca ordonanţa nr. 1 emisa la data de 21.11.2011 de Comisia de cercetare a averilor de pe langa Curtea de Apel Iasi nu constituie titlu în înţelesul legii si nu poate fi învestită cu formula executorie pentru a deveni titlu executoriu, în lipsa unor dispoziţii exprese ale legii în acest sens.

3.Un alt motiv de nulitate a incheierii din 15.12.2011 pronunţata de Curtea de Apel Iasi prin care s-a dispus investirea cu formula executorie a ordonanţei nr. 1 a Comisiei de cercetarea a averilor de pe langa Curtea de Apel Iasi este acela ca instanţa care a dispus investirea cu formula executorie - Curtea de Apel Iasi - nu era competenta material.

Potrivit art.374 Cod procedură civilă, investirea hotărârilor se face de prima instanţă iar art.376 alin.2 şi 3 Cod procedură civilă prevede numai instanţa care face investirea înscrisurilor autentificate de o reprezentanţă diplomatică sau consulară a României - judecătoria.

In lipsa unui text de lege expres, şi întrucât investirea este o fază a executării silite, instanţa competentă să soluţioneze cererea de investire a unui înscris pentru ca acesta să devină executoriu este instanţa de executare, adică judecătoria în circumscripţia căreia se face executarea, potrivit art. 373 alin.2 cod procedură civilă.

4 Un alt motiv de anulare a incheierii din 21.12.2011 a Curţii de Apel Iasi este si acela ca investirea cu formula executorie a Ordonanţei nr. 1 a Comisiei de cercetare a averilor de pe langa Curtea de Apel Iasi s-a făcut fara temei legal, dispoziţiile art. 278 Cod procedura civila reţinut de instanţa ca temei de drept nefiind incident in cauza : in primul rand pentru a fi incident acest temei de drept ar trebui sa fim in prezenta unei hotărâri judecătoreşti si nu este cazul, iar in al doilea rand ar trebui prin hotărâre sa se dispună plata salariilor sau a altor drepturi izvorâte din raporturile juridice de muncă, precum şi a sumelor cuvenite, potrivit legii, şomerilor.

Intimatii nu au formulat întâmpinare.

Analizând actele şi lucrările dosarului, hotărârea  recurată prin prisma motivelor  de recurs şi a  dispoziţiilor legale aplicabile, instanţa de control judiciar constată că recursul este întemeiat pentru următoarele considerente:

În mod greşit prima instanţă a apreciat că  ordonanţa nr. 1 emisa la data de 21.11.2011 de Comisia de cercetare a averilor de pe langa Curtea de Apel Iasi  poate fi investită cu formulă executorie, incadrand-o in categoria hotărârilor judecătoreşti.

Prin ordonanta nr. 1 din 21 11 2011 emisă de Comisia de cercetare a averilor , s-a dispus  admiterea sesizării Agentiei Nationale de Integritate si potrivit art. 10 ind. 4 alin. 1 lit. a din legea 115/1996  s-a trimis cauza  spre solutionare Curtii de Apel  Iasi; de asemenea, B S a fost obligat  să achite în contul expertului G V suma de 2700 lei cu titlu de onorariu expert.

Prin încheierea  din 15 12 2011 a Curtii de apel Iasi  s-a dispus investirea cu formulă executorie, în baza prevederilor art. 278 alin 1 si 376 C.P.C.

Conform art.376 C.p.c. se învestesc cu formulă executorie prevăzută de art. 269 alin.(1) hotărârile care au rămas definitive ori au devenit irevocabile, precum şi orice alte hotărâri sau înscrisuri, pentru ca acestea să devină executorii, în cazurile anume prevăzute de lege.

Comisia de cercetare a averilor de pe langa Curtea de Apel Iasi, datorita atribuţiilor sale de cercetare a averii si de sesizare a instanţei de contencios administrativ,  nu se încadrează notiunii de  autoritare  judecătorească.

Din continutul art. 10 din Legea 115/1996 rezultă că această comisie de cercetare a averilor este formată din 2 judecători de la curtea de apel, desemnaţi de preşedintele acesteia, dintre care unul în calitate de preşedinte si un  procuror de la parchetul care funcţionează pe lângă curtea de apel, desemnat de prim-procurorul acestui parchet; această comisie are si un secretar.

Din procedura ce se desfăsoară in fata comisiei rezultă că aceasta administrează probe, citează persoana  a cărei avere este supusă controlului si Agentia Nationala de integritate si conform art. 10 ind.4 (1) Comisia de cercetare hotărăşte cu majoritate de voturi, în cel mult 3 luni de la data sesizării, pronunţând o ordonanţă motivată, prin care poate dispune trimiterea cauzei spre soluţionare curţii de apel. În consecinţă, această comisie funcţionează nu ca o instanţă de judecată, ci ca un organ cu  atribuţii de cercetare, nu jurisdicţionale.

 Prin  decizia nr. 321 din 29.03.2007 a Curtii Constitutionale  s-a respins exceptia de neconstituţionalitate a unor dispoziţii din legea 115/1996.

În motivare s-a retinut faptul că această comisie nu este un organ cu atributii jurisdictionale, că  nu îndeplineste o activitate de înfăptuire a  justitiei, ci reprezintă o comisie  de sesizare a instantei judecătoresti.

În consecintă, ordonanta emisă nu reprezintă o hotărâre judecătorească.

De asemenea, din continutul legii 115/1995  modificată si a OG 2/2000  nu rezultă ca această ordonată să poată fi investită cu formulă executorie pentru a deveni titlu executoriu.

Astfel, nu se poate retine că această ordonată îndeplineşte vreuna dintre conditiile prevăzute de art. 376 C.P.C. pentru a fi investită cu formulă executorie.

În cauză nu sunt aplicabile prevederile  art. 278 Cod procedura civila care enumeră hotărârile ce sunt executorii de drept, fără a fi necesară investirea cu formulă executorie,  pentru că ordonanta nu este  o hotărâre judecătorească si pentru că aceasta nu se regăseste in enumerarea din acest text.

Astfel motivele de recurs 1, 2 si 4  care se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.P.C. sunt întemeiate.

Motivul de recurs cu privire la competenta instantei să învestească cu formulă executorie ordonata nu va mai fi analizat motivat de faptul că această ordonată nu reprezintă nici o hotărâre judecătorească, nici un alt înscris care poate fi învestit.

În temeiul art. 312 C.P.C. se va admite recursul şi se va  modifica în tot sentinta în sensul admiterii  contestaţiei  la executare  si anulării încheierii din 15.12.2011 a Curţii de Apel Iaşi de investire cu formulă executori,  a executării  silite şi a actelor de executare din dosarul de executare nr. 45/ 2012 al Biroului executorului judecătoresc GA.

 

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul formulat de B S împotriva sentinţei civile nr. 659/4 iulie 2012 a Judecătoriei Huşi pe care o modifică în tot, astfel:

Admite contestaţia la executare formulată de BS în contradictoriu cu GS.

Anulează încheierea din 15.12.2011 a Curţii de Apel Iaşi de investire cu formulă executori, executarea silită şi actele de executare din dosarul de executare nr. 45/ 2012 al Biroului executorului judecătoresc G A.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică, azi, 10 octombrie 2012.

PREŞEDINTEJUDECĂTOR JUDECĂTOR

GREFIER