Salarizare

Sentinţă civilă 4101 din 30.09.2015


- activitate de pază - plata orelor prestate în afara duratei normale a timpului de muncă săptămânal, a orelor lucrate în zilele de repaus săptămânal şi în zilele de sărbători legale, plata orelor de noapte, plata sporului de armă, precum şi plata drepturilor salariale aferente activităţii prestate în lunile în care s-a aflat în concediu de odihnă pentru care s-a plătit indemnizaţia aferentă

Tribunalul Mehedinţi – sentinţa din 30.09.2015

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 10.02.2015 reclamantul MM  a chemat în judecată pe pârâta SC CNP SRL DTS solicitând ca prin hotărâre judecătorească să fie obligată  să-i plătească  drepturile salariale cuvenite şi neachitate integral pentru perioada 04.05.2011 - 02.02.2015, respectiv:  ore suplimentare, orele lucrate în zilele de repaus săptămânal şi de sărbători legale, orele de noapte,  plata indemnizaţiei de concediu de odihnă pentru anii 2011, 2012, 2013 şi 2014; de asemenea, a solicitat ca sumele să fie  actualizate cu indicele de inflaţie la momentul plăţii, precum şi plata cheltuielilor de judecată. 

În fapt, reclamantul a arătat că a fost angajatul societăţii pârâte începând cu data de 04.05.2011 fiindu-i încheiat contractul individual de muncă înregistrat sub nr.109/03.05.2011 şi a  desfăşurat activitate ca agent de pază (securitate) în punctele de lucru: cimitirul ortodox Sf. Gheorghe, piaţa C şi Direcţia de Impozite şi Taxe DTS.

A arătat că programul  de lucru  se desfășura în ture între  orele 0700 – 2000 , urmate de  24 ore libere, program de noapte de la 2000  -0700 , urmate de 48 ore libere , aşa cum rezultă din procesele verbale de predare-primire a serviciului.

În perioada septembrie 2011 – septembrie 2014 reclamantul a arătat că a executat serviciul numai la Direcţia de Impozite şi Taxe DTS, fiind dotat în timpul executării serviciului cu armament cu muniţie de război, însă nu a primit spor de armament.

Prin acţiune s-a mai arătat că în contractul individual de muncă era prevăzut  un program de lucru de 8 ore/zi, 40 ore/săptămână, însă acest program nu a fost respectat, deoarece se lucra o zi program de zi, iar a doua zi program de noapte, fapt care a determinat efectuarea de ore suplimentare şi ore de noapte pentru care nu a beneficiat de timp liber în compensare şi nici de sporurile cuvenite, încălcându-se prevederile art.123 alin.2, art.126  Codul muncii. În situaţia în care se afla în tură în zilele de  sâmbăta, duminica sau în zilele de sărbători legale, societatea nu a plătit  spor la salariu şi nici nu a compensat cu zile libere, fiind prejudiciat lunar.

Cu privire la acordarea indemnizaţiei de concediu de odihnă, reclamantul a arătat că nu i-a fost acordată în anii 2011, 2012, 2013 şi 2014, iar când a formulat cererile de concediu de odihnă i s-a comunicat faptul că în cadrul societăţii nu se plăteşte indemnizaţie de concediu de odihnă.

Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, arătând că reclamantul a fost angajatul societăţii din data de 04.05.2011 pe perioadă nedeterminată, iar prin decizia nr.43/02.02.2015 s-a dispus încetarea activităţii în baza art.81 Codul muncii, urmare a demisiei acestuia.

Faţă de perioada în litigiu 04.05.2011- 02.02.2015 şi raportat  la momentul înregistrării cererii de chemare în judecată - 10.02.2015 - pârâta a invocat excepţia prescripţiei dreptului la acţiune pentru perioada 04.05.2011- 09.02.2012 având în vedere disp. art.268 alin.1 lit.c Codul muncii.

Cu privire la plata contravalorii orelor suplimentare pe perioada 10.02.2012 - 02.02.2015 s-a arătat că în raport de programul de lucru în ture indicat prin acţiune, reclamantul a beneficiat pentru o parte dintre aceste ore suplimentare de zile libere, recuperări în următoarele 60 de zile, în mod corespunzător cu timpul lucrat, conform art.119 alin.1 şi 2 din Codul muncii, iar pentru altă parte din orele suplimentare a beneficiat de acordarea unui spor la salariul de încadrare de 75% potrivit contractelor colective de muncă încheiate la nivel de unitate nr.321/2012, nr.212/2013 şi nr.537/2014. Din foile colective de prezenţă rezultă că pentru perioada menţionată a beneficiat de  un spor de  424 lei pentru orele suplimentare prestate. 

Referitor la plata orelor lucrate în  zilele de sâmbătă, duminică şi de  sărbătorile legale  pârâta a arătat că aceste ore au fost compensate în condiţiile art.137, art.142 alin.2 Codului muncii.

În acest sens s-a arătat că activitatea de pază are caracter continuu, iar programul de muncă al agentului de securitate este inegal şi se desfăşoară în ture.Ca urmare, pentru  orele lucrate în timpul repausului săptămânal reclamantul a beneficiat de spor  de 0,1% la salariu, prevăzut în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate, iar pentru orele lucrate în zilele de sărbători legale a beneficiat  de  timp liber în compensare sau de spor la salariu.

În ceea ce priveşte acordarea sporului de noapte, prin întâmpinare s-a arătat că reclamantului nu i se cuvine acest spor, deoarece programul de lucru al salariaţilor ce efectuează ore de noapte a fost stabilit potrivit contractului colectiv de muncă  încheiat la nivel de unitate în concordanţă cu art.126 alin.1 lit.a Codul muncii, programul de lucru fiind redus cu o oră faţă de durata normală a zilei de muncă pentru zilele în care efectuează cel puţin 3 ore de muncă de noapte , fără ca aceasta să ducă la scăderea salariului de bază.

Cu privire la plata indemnizaţiei de concediu de odihnă pentru anii 2011, 2012, 2013 şi 2014, pârâta a precizat  că dreptul aferent  anului  2011 este supus prescripţiei extinctive, iar pentru  ceilalţi ani indemnizaţia a fost achitată: pentru anul 2012 s-a plătit  suma de 700 lei aferentă unui număr de 21 zile de concediu efectuate  în luna mai; pentru anul 2013 s-a plătit  suma de 750 lei aferentă unui număr de 20 zile de concediu efectuate în luna martie şi pentru anul 2014 s-a plătit suma de 850 lei aferentă unui număr de 20 zile de concediu efectuate  în luna ianuarie.

Reclamantul a formulat răspuns la întâmpinare prin care a arătat că programul de lucru a fost repartizat în ture de 12/24 ore, respectiv 13 ore tură de zi, urmate de 11 ore tură de noapte,  însă nu trebuia să afecteze durata normală a timpului de lucru de 8 ore/zi, susţinând că în condiţiile în care tura de zi şi cea de noapte erau succesive, orele suplimentare sunt de  5 ore în tura de zi şi  de 4 ore în tura de noapte.

 Referitor la contravaloarea orelor lucrate sâmbăta, duminica şi în zilele de sărbători legale a arătat că nu au fost compensate nici cu timp liber şi nici plătite cu spor  de 100% conform Codului muncii şi contractului colectiv de muncă, iar sporul de noapte nu s-a acordat, programul de muncă nefiind redus cu 1  oră în condiţiile în care a efectuat ore suplimentare consecutiv în fiecare săptămână, ajungându-se ca orele lucrate să fie în jur de 60- 70 ore săptămânal, nefiind acordat timpul liber corespunzător.

Cu privire la indemnizaţia de concediu, reclamantul a arătat că sumele menţionate de către societate sunt înscrise şi în fişa fiscală a salariatului, dar acestea sunt sume brute, iar suma primită a fost mult mai mică. De asemenea, în  perioada concediului de odihnă a fost la serviciu şi nu a fost plătit pentru munca prestată, iar societatea nu a depus la dosar pentru lunile în litigiu procesele verbale de predare/primire a postului.

Din oficiu, în şedinţa publică din data de  09.04.2015 s-a luat o declaraţie  reclamantului care a precizat că solicită obligarea societăţii pârâte la plata, pe perioada 10.02.2012-02.02.2015, a drepturilor băneşti cuvenite pentru : orele suplimentare, orele lucrate în zilele de repaus săptămânal, sărbători legale, orele de noapte, plata sporului de armă. Referitor la perioadele în care s-a aflat în concediu de odihnă a arătat că i s-a plătit indemnizaţia aferentă, dar s-a prezentat la serviciu şi nu i s-au plătit drepturile salariale aferente activităţii prestate.

De asemenea, reclamantul a depus la dosar note scrise prin care a arătat că sporul de armă este solicitat conform anexei 3 la Legea nr. 330/2009, text aplicabil prin analogie şi în speţa de faţă.

Faţă de temeiul juridic indicat de reclamant referitor la acest petit, pârâta a depus note scrise prin care a arătat că temeiul de drept menţionat nu are legătură cu sporul solicitat, deoarece Legea nr. 330/2009 a fost abrogată la data de 01.01.2011. A mai arătat că activitatea de pază nu face obiectul încadrării în condiţii speciale, periculoase sau vătămătoare de muncă, iar societatea nu a urmat metodologia prevăzută de HG nr. 1025/2003.

Aşa fiind, pârâta a arătat că sporul solicitat nu este prevăzut de legislaţia în vigoare şi nici de contractul individual sau de contractul colectiv de muncă.

La solicitarea părţilor a fost încuviinţată proba testimonială şi s-a dispus efectuarea unei expertize contabile 

Analizând acţiunea în raport de materialul probator administrat în cauză şi de dispoziţiile legale incidente în materie, Tribunalul  constată şi reţine următoarele:

Reclamantul  MM a fost angajatul  pârâtei SC CNP SRL DTS  ca  agent pază începând cu data de  04.05.2011, fiindu-i încheiat contractului individual de muncă pe perioadă nedeterminată înregistrat sub nr.109/03.05.2011. Prin decizia nr.43/2015 s-a dispus conform art.81 alin.1 Codul muncii încetarea activităţii reclamantului prin demisie, începând cu data de 02.02.2015.

Prin acţiunea dedusă judecăţii aşa cum a fost precizată reclamantul  solicită  obligarea pârâtei la plata actualizată, pe  perioada 10.02.2012 - 02.02.2015, a  următoarelor drepturi băneşti:  orele suplimentare, orele lucrate în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale, plata orelor  de noapte, plata sporului de armă, precum şi plata drepturilor salariale aferente activităţii prestate  în lunile în care s-a aflat în concediu de odihnă pentru care i s-a plătit indemnizaţia aferentă.

Faţă de solicitările reclamantului Tribunalul reţine că pe perioada 10.02.2012 - 02.02.2015 la nivelul societăţii s-a încheiat contractul colectiv de muncă  nr.2/16.02.2012  a cărui valabilitate a fost prelungită  până la data de 16.01.2014, conform actului  adiţional înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă M sub nr.2/15.01.2013. Ulterior s-a încheiat contractul colectiv de muncă  nr.3/20.01.2014 a cărui valabilitate a fost prelungită până la data de 26.01.2016,  conform actului  adiţional înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă M sub nr.3/26.01.2015 .

Referitor la petitul privind orele suplimentare  prestate peste durata normală a programului de lucru, orele lucrate în zilele de repaus săptămânal şi de sărbători legale în  perioada  10.02.2012-02.02.2015, se reţine că programul de lucru al reclamantului a fost inegal, în ture, respectiv tură de zi de 13 ore, de la 0700-2000 , urmată de 24 ore libere şi tură de noapte de 11ore de la 2000  - 0700,  urmată de 48 ore libere, program necontestat de nici una dintre părţi.

Potrivit art. 120 alin.1  Codul muncii  munca prestată în afara duratei normale a timpului de muncă săptămânal este considerată muncă suplimentară.

Art. 122 Codul muncii dispune că  munca suplimentară se compensează prin ore libere plătite, iar art. 123 alin.1 din acelaşi cod prevede că în cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă munca suplimentară va fi plătită salariatului prin adăugarea unui spor la salariu corespunzător duratei acestuia, spor care nu poate fi mai mic de 75 % din salariul de bază.

Prin art. 39 din contractele colective de muncă încheiate la nivel de unitate pe perioada în litigiu s-a prevăzut un spor de 75 %  la salariul de bază  pentru orele suplimentare .

Potrivit raportului de expertiză contabilă, în perioada în litigiu, reclamantul a prestat un număr de 397 ore peste programul normal de lucru, din care 40 ore i-au fost compensate cu timp liber, iar pentru diferenţa de 357 ore nu a primit sporul cuvenit muncii suplimentare, întrucât pârâta a  plătit reclamantului  c/val celor  357 ore suplimentare fără să îi acorde sporul de 75% , rezultând o diferenţă în sumă brută  de 872  lei  şi în sumă netă actualizată de 641 lei.

Potrivit art. 137 alin. 1 Codul muncii repausul săptămânal se acordă în 2 zile consecutive, de regulă sâmbăta şi duminica; alin.2 al aceluiaşi articol dispune că  în cazul în care repausul în zilele de sâmbătă şi duminică ar prejudicia interesul public sau desfăşurarea normală a activităţii repausul săptămânal poate fi acordat şi în alte zile stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil sau prin regulamentul intern.

Art. 137 alin.3 Codul muncii  prevede că în situaţia prevăzută la aliniatul 2 salariaţii vor beneficia de un spor la salariu stabilit prin contractul colectiv de muncă sau după caz prin contractul individual de muncă.

De asemenea,  art. 142 al. 1, 2 Codul muncii dispune că  munca prestată în zilele de sărbătoare legală se compensează cu timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile, iar în situaţia în care nu se acordă zile libere, beneficiază de un spor la salariul de bază ce nu poate fi mai mic de 100 % din salariul de bază.

Prin contractele colective de muncă încheiate la nivel de unitate pe perioada în litigiu  s-a prevăzut pentru orele lucrate în zilele de sâmbătă şi duminică  un spor de  0,01% conform art.41 din contractul colectiv de muncă  nr.2/16.01.2012, spor care a fost modificat la 0,1% prin art.41 din contractul colectiv nr.3/20.01.2014.

În raport de aceste dispoziţii ale Codului muncii coroborate cu prevederile contractelor colective de muncă încheiate la nivel de societate şi cu programul de lucru al reclamantului, din raportul de  expertiză  contabilă  rezultă că  în perioada în litigiu acesta a desfăşurat  activitate  în zilele de repaus săptămânal cumulând un număr de 1.278 ore pentru care s-a acordat lunar suma de 1 leu prin aplicarea sporului prevăzut de contractele colective de muncă .

În urma examinării statelor de salarii, foilor colective de prezenţă, fişelor de realizări anuale pe perioada în litigiu, expertul  a constatat că nu sunt diferenţe de plată.

De asemenea, expertul contabil, în urma verificărilor efectuate, a constatat că în zilele de sărbători legale reclamantul a prestat un număr de 110 ore pentru care nu i s-a acordat timp liber corespunzător şi nici sporul de 100% prevăzut în art.142 alin.2 Codul muncii, rezultând o diferenţă în sumă brută  460 lei şi în sumă netă actualizată de 402  lei.

Deşi reclamantul a solicitat ca expertul să calculeze diferențele băneşti şi pentru un program de 8 ore, alături de programul de lucru  în ture, respectiv 13 ore de zi şi 11 ore tură de noapte, instanţa reţine că numărul orelor suplimentare este acelaşi indiferent de varianta de program, deoarece repartizarea programului de lucru nu influenţează durata timpului de muncă care este de 8 ore /zi, numărul orelor suplimentare reprezentând diferenţa dintre numărul orelor lucrate efectiv şi numărul orelor normate din lună; numărul orelor lucrate în zilele de repaus săptămânal şi de sărbători legale este acelaşi în ambele variante de program, fiind stabilit după foile colective de prezenţă şi al zilelor declarate ca sărbători legale.

În ceea ce priveşte petitul privind plata sporului de noapte pe perioada 10.02.2012 - 02.02.2015, instanţa reţine că  potrivit art. 126 Codul muncii „salariaţii de noapte beneficiază:  a) fie de program de lucru redus cu o oră faţă de durata normală a zilei de muncă, pentru zilele în care efectuează cel puţin 3 ore de muncă de noapte, fără ca aceasta să ducă la scăderea salariului de bază;  b) fie de un spor pentru munca prestată în timpul nopţii de 25% din salariul de bază, dacă timpul astfel lucrat reprezintă cel puţin 3 ore de noapte din timpul normal de lucru.”

În raport de aceste dispoziţii legale, la nivelul societăţii s-a aplicat un program de lucru de 11 ore tură noapte, urmate de 48 ore libere şi 13 ore tură de zi, urmate de 24 ore libere, rezultând că programul a fost redus cu 1 oră pe tura de noapte, faţă de durata  normală a programului.

Referitor la programul de noapte, expertul contabil a susţinut că s-a redus programul cu 1 oră, însă a fost afectat salariul de bază al reclamantului şi a  calculat diferenţele rezultate din  reducerea programului normal de lucru cu 1 oră în timpul nopţii ca şi ore suplimentare.

Contrar constatărilor expertului instanţa reţine că pentru activitatea prestată pe timp de noapte nu a fost redus salariul de bază al reclamantului, în acest sens fiind fişele cu realizările anuale  pe perioada 2012- februarie 2015 din care rezultă că reducerea programului de lucru cu 1 oră în timpul nopţii nu a afectat salariul de bază al acestuia

Calculul orelor lucrate indiferent dacă au fost ore de noapte, ore suplimentare, ore lucrate în timpul repausului săptămânal sau de sărbătorile legale s-a raportat la salariul de bază negociat care nu a fost redus, conform actelor contabile ale societăţii.

Prin urmare, reclamantul nu este îndreptățit la plata unei diferenţe salariale pentru activitatea prestată în timpul nopţii.

Cât priveşte solicitarea reclamantului privind plata sporului de armă se constată că acesta a invocat ca temei juridic anexa 3 la Legea 330/2009, apreciind că este un spor de condiţii periculoase sau vătămătoare de până la 15% din salariul de bază, susţinând că dispoziţiile legale indicate se aplică prin analogie.

În raport de  susţinerile reclamantului referitor la sporul de armă, instanța constată că prin contractul  individual  de muncă nu s-a prevăzut acordarea acestui spor şi nici în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate  nu s-a reglementat plata acestui spor către salariaţi.

Se mai reţine că sporul de armă este solicitat pentru perioada 10.02.2012 - 02.02.2015, iar temeiul juridic invocat este anexa 3 la Legea 330/2009, însă acest act normativ a fost abrogat la data de 01.01.2011 prin  art.39 lit w din Legea 284/2010,  rezultând că legea menţionată nu mai era în vigoare  în perioada în litigiu.

Faţă de considerentele expuse se apreciază că solicitarea privind acordarea sporului de armă este lipsită de temei legal.

Referitor la acordarea drepturilor băneşti aferente activităţii prestate în lunile mai 2012,  martie 2013, ianuarie 2014 când reclamantul s-a aflat în concediu de odihnă, luni  pentru care i s-a plătit indemnizația aferentă concediului, instanţa constată următoarele:

În data de 10.05.2012 reclamantul a formulat cerere pentru efectuarea concediului de odihnă aferent anului 2012, cerere înregistrată în evidenţele societăţii sub nr. 290/15.06.2012. Concediul de odihnă a fost efectuat în perioada 02.05. - 31.05.2012, 21 de zile, aşa cum rezultă din foaia de prezenţă pe această lună

La data de 07.03.2013 reclamantul  a formulat cerere pentru acordarea concediului de odihnă aferent anului 2013, cerere înregistrată în evidenţele societăţii sub nr. 129/03.04.2013 . Concediul de odihnă a fost efectuat în perioada 01.03.- 28.03.2013, 20 de zile, aşa cum rezultă din foaia de prezenţă pe această lună.

De asemenea, la data de 30.12.2013 reclamantul a formulat cerere pentru efectuarea concediului de odihnă aferent anului 2014, cerere care a fost aprobată şi s-a dispus efectuarea concediului începând cu 01.01.2014). Concediul de odihnă a fost efectuat în perioada 03.01.- 30.01.2014, 20 de zile , aşa cum rezultă din foaia de prezenţă pe această lună.

De asemenea, în statele de plată aşa cum sunt redate în înscrisul „situaţie salariaţi” rezultă că în lunile mai 2012, martie 2013 şi ianuarie 2014 reclamantul s-a aflat în concediu de odihnă.

Prin urmare, în acte contabile ale societăţii reclamantul a figurat în cele 3 luni menţionate în concediu de odihnă, în baza cererilor formulate de fostul salariat.

Împrejurarea că cererile formulate în lunile mai 2012 şi martie 2013 au fost înregistrate de către societate ulterior adresării solicitării de către reclamant, nu poate conduce la concluzia că, în aceste luni, reclamantul a prestat  activitate, cât timp evidenţele societăţii sunt în sensul că reclamantul  a  beneficiat de concediu de odihnă.

Cât priveşte faptul că reclamantul a invocat în sprijinul solicitării sale menţiunile din  registrul de predare/primire a armelor pentru postul de pază în care şi-a desfăşurat activitatea, instanţa reţine că acest registru nu este deţinut de societate care are o singură armă ce este predată de la un agent de securitate la altul pe baza procesului verbal de predare/primire a postului de pază în care se menţionează tipul şi seria armei ( conform  relaţiilor comunicate de pârâtă).

În raport de motivele expuse se apreciază că este neîntemeiată solicitarea de acordare a drepturilor băneşti aferente activităţii prestate în lunile mai 2012,  martie 2013, ianuarie 2014  când s-a aflat în concediu de odihnă.

Având în vedere considerentele în fapt şi în drept anterior expuse se constată că acţiunea precizată este întemeiată, urmând să fie admisă în parte  în sensul că va fi  obligată pârâta să plătească reclamantului  următoarele diferenţe de drepturi salariale, nete şi actualizate la data de 31.05.2015, aferente perioadei 10.02.2012 - 02.02.2015, respectiv: 641 lei reprezentând c/val spor ore lucrate peste programul normal de lucru, 402 lei reprezentând  c/val spor ore lucrate în zilele de sărbători  legale, sume care vor fi actualizate în continuare până la data plăţii efective.

Potrivit art.253 alin.1 Codul muncii „Angajatorul este obligat, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situaţia în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligaţiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul”.

Diferenţele de drepturi  băneşti se vor acorda actualizate, întrucât reactualizarea conform indicelui de inflaţie intervenit în perioada în care acest drept nu a fost plătită reprezintă cel mai fidel prejudiciu real suferit de către reclamant prin privarea de acest drept.

Actualizarea cu indicele de inflaţie se justifică prin necesitatea realizării unei corelaţii între salariul real şi salariul nominal de care reclamantul ar fi beneficiat la momentul în care angajatorul datora drepturile băneşti şi momentul în care aceste sume au intrat efectiv în patrimoniul beneficiarului, fiind cunoscut că funcţia principală a indexării este atenuarea efectelor inflaţiei asupra nivelului de trai.

În baza art. 453 alin.1, 2 Cod proc. civ. coroborat cu art.451 alin.1 Cod proc. civ. va fi obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamant pe parcursul litigiului (onorariu avocat şi onorariu expert), cheltuieli care vor fi reduse având în vedere că acţiunea a fost admisă în parte,  urmând să se acorde suma de 800 lei cu acest titlu.

Această sentinţă a rămas definitivă prin neapelare.