Plângere contravenţională. Contravenţii prev. de art.40 alin.(1) şi de art.41 din o.u.g. nr.50/2010.Clauze interzise în contractele de credit încheiate cu consumatorii. Înţelesul noţiunii de "costuri" din cuprinsul art.41 din o.u.g. nr.50/2010

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Orşova în data X, sub numărul X, petenta B. S.A. a chemat în judecată pe intimata A., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună anularea procesului-verbal de constatare a contravenţiei seria ANPC nr. X.

În motivarea în fapt a cererii, petenta a învederat că înţelege să invoce excepţia nulităţii actului sancţionator atacat pentru încălcarea dispoziţiilor art. 16 şi art. 17 din O.G. nr. 2/2001, arătând că reprezentanţii intimatei nu au indicat data, ora şi locul săvârşirii faptei.

Referitor la fapta de modificare unilaterală a clauzelor contractuale, petenta a susţinut că sancţiunea a fost aplicată greşit, fapta fiind incorect încadrată în drept. Astfel, în opinia petentei, norma juridică invocată în procesul-verbal [art. 40 alin. (1)] reglementează o altă conduită, iar sancţiunile aplicate sunt nelegale, întrucât din actul sancţionator rezultă o contradicţie între starea de fapt menţionată ca temei pentru angajarea răspunderii contravenţionale şi starea de drept, respectiv temeiul de drept.

A mai precizat petenta că în speţă nu există o conduită culpabilă din partea sa, obligaţia de informare a împrumutatului P.I.P. cu privire la semnarea actului adiţional de restructurare realizându-se chiar prin cunoaşterea şi acceptarea de către consumator, care a citit, a înţeles şi acceptat toate clauzele contractului de credit, aşa cum a fost modificat prin actul adiţional.

Totodată, petenta a mai afirmat că organul constatator face o confuzie între modificarea contractului de credit, care se realizează prin semnarea actului adiţional de restructurare, şi condiţiile de operare, finalitatea acestui proces, determinat de imposibilitatea financiară a persoanei împrumutate de a continua raporturile în condiţiile iniţiale, prin scăderea veniturilor realizate.

Petenta a mai precizat că modificarea contractului de credit s-a efectuat prin semnarea actului adiţional din X, care a fost semnat şi însuşit de către consumator, fiind ilogic să se modifice printr-un nou act adiţional o prevedere ce există într-un act adiţional deja semnat.

Dat fiind că nu există fapta ilicită, petenta a apreciat că sancţiunea aplicabilă este nulitatea procesului-verbal.

Cu privire la lipsa notificării prealabile, petenta a arătat că, prin actul adiţional, banca a extins perioada de creditare cu 120 luni, fără să modifice condiţiile de cost ale creditului, dobânda şi comisionul lunar de administrare rămânând neschimbate.

Cum petenta a anulat perioada suplimentară pentru rambursarea creditului, iar condiţiile de cost au rămas aceleaşi, actul sancţionator este, în opinia sa, anulabil.

De asemenea, petenta a mai susţinut că, în concordanţă cu dispoziţiile contractuale, clientul a luat cunoştinţă de modificările operate prin semnarea graficului de rambursare, informarea fiind prealabilă anulării condiţiilor de restructurare şi realizându-se în momentul în care, contactat fiind de către unitatea teritorială, a depus la reprezentanţii Băncii O. documentele justificative ale venitului obţinut.

În subsidiar, petenta a solicitat înlocuirea amenzii cu avertismentul, considerând că suma de 40.000 lei este disproporţionată faţă de valoarea creditului supus analizei, respectiv 19.600 lei.

În drept, petenta şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 1 -  art. 3, art. 12, art. 31 şi urm. din O.G. nr. 2/2001, precum şi pe cele invocate în cuprinsul plângerii.

Cererea a fost legal timbrată cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 20 lei, conform art. 19 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, astfel cum reiese din ordinul de plată nr. X/X (fila 40).

În dovedirea acţiunii, petenta a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri, depunând, în copie certificată pentru conformitate cu originalul: adresă nr. X/X (fila 6); limite de aprobare şi semnare documente în B. (filele 7-12); procesul-verbal de constatare a contravenţiei seria ANPC nr. X/X(filele 13-17); contract de credit bancar pentru persoane fizice nr. X/X (filele 18-25); act adiţional nr. 1 la contractul de credit pentru persoane fizice nr. X/X (filele 26-32); adeverinţă de salariu din X (fila 33); cerere pentru restructurare credit persoane fizice (fila 34); grafic de rambursare (filele 35-36); grafic de rambursare din X (filele 37-38); adeverinţă de salariu din X (fila 39).

Intimata a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată, arătând că tratamentul de restructurare a fost anulat la X, conform deciziei nr. 180/X a B. S.A.

În combaterea acţiunii, intimata a solicitat încuviinţarea probei testimoniale cu martorul P.I.P., precum şi a probei cu înscrisuri, depunând, în copie certificată pentru conformitate cu originalul: fişă de sesizare/reclamaţie nr.X/X (filele 51-53); adresă nr. X/X (filele 54-55); adresă nr. X/X (filele 56-57); adeverinţă de salariu din X (fila 58); contract de credit bancar pentru persoane fizice nr. X/X (filele 59-66); grafic rambursare credit din X (filele 67-68); cerere pentru restructurare credit persoană fizică  (fila 69); adeverinţă de salariu din X (fila 70); act adiţional nr. 1 la contractul de credit pentru persoane fizice nr. X/X (filele 71-77); grafic rambursare credit din X (filele 78-82); grafic rambursare credit din X (fila 83); adresă nr. X/X (fila 84); procesul-verbal de constatare a contravenţiei seria ANPC nr. X/X (filele 85-89).

Petenta a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a reiterat susţinerile făcute pe calea plângerii.

Sub aspect probator, instanţa a încuviinţat pentru petentă proba cu înscrisuri, iar pentru intimată proba cu înscrisuri şi proba testimonială cu martorul P.I.P. (declaraţie - filele 114-115).

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa va respinge cererea pentru motivele prezentate în rândurile subsecvente.

În fapt, prin procesul-verbal de constatare a contravenţiei seria ANPC nr. X, petenta a fost sancţionată cu două amenzi în cuantum de 20.000 lei fiecare, pentru săvârşirea contravenţiilor prevăzute de art. 40 alin. (1) şi de art. 41 din O.U.G. nr. 50/2010, agentul constatator aplicându-i acesteia şi sancţiunile complementare constând în aducerea contractului în conformitate cu prevederile legale în termen de maximum 15 zile şi repararea deficienţelor constatate prin procesul-verbal în termen de maximum 15 zile.

Aşadar, în actul sancţionator s-a reţinut, pe de o parte, că petenta a procedat la modificarea unilaterală a contractului de credit fără încheierea unui act adiţional acceptat de consumator, în temeiul unei clauze inserate la pct. 6.6 din actul adiţional nr. 1 la contractul de credit pentru persoane fizice nr. X/X, iar, pe de altă parte, că petenta a anulat tratamentul de restructurare, determinând o schimbare a costurilor suportate de consumator, fără a avea acceptul acestuia din urmă.

Împotriva procesului-verbal menţionat, petenta a formulat plângere contravenţională la data de X.

Analizând legalitatea procesului-verbal de contravenţie, în conformitate cu dispoziţiile art. 34 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, instanţa constată că acesta întruneşte condiţiile impuse de dispoziţiile art. 16 si art. 17 din O.G. nr. 2/2001.

În acest sens, instanţa aminteşte Decizia Î.C.C.J. nr. XXII (22) din 19.03.2007, pronunţată în soluţionarea unui recurs în interesul legii şi publicată în M.Of. nr. 833/05.12.2007, prin care s-a statuat că situaţiile în care nerespectarea anumitor cerinţe atrage întotdeauna nulitatea actului întocmit de agentul constatator al contravenţiei sunt strict determinate prin reglementarea dată în cuprinsul art. 17 din ordonanţă.

Astfel, prin acest text de lege se prevede că „lipsa menţiunilor privind numele, prenumele şi calitatea agentului constatator, numele şi prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii şi a sediului acesteia, a faptei săvârşite şi a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal”, specificându-se că numai în asemenea situaţii „nulitatea se constată şi din oficiu”.

În ceea ce priveşte alegaţia petentei, în sensul că procesul-verbal nu ar cuprinde data săvârşirii faptelor, instanţa o apreciază ca neîntemeiată, faţă de menţiunile actului sancţionator ce se regăsesc la punctul I - descrierea faptelor constatate (fila 14).

Referitor la neprecizarea orei şi a locului săvârşirii contravenţiilor, instanţa subliniază că, în toate celelalte cazuri de nerespectare a cerinţelor pe care trebuie să le întrunească procesul-verbal, nulitatea acestuia nu poate fi invocată decât dacă s-a pricinuit părţii o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea acelui act.

Cum petenta nu a probat vreo vătămare, iar cel care face o susţinere în cursul procesului trebuie să o dovedească (art. 249 C.proc.civ.), instanţa apreciază că lipsa orei şi a locului comiterii faptelor nu este de natură să atragă anularea procesului-verbal, cu atât mai mult cu cât faptele imputate petentei pot fi identificate şi în absenţa acestor elemente.

Având în vedere că procesul-verbal cuprinde data şi locul unde este încheiat, numele, prenumele şi calitatea agenţilor constatatori, numele şi prenumele contravenientului, precum şi descrierea faptelor contravenţionale, fiind indicate datele când au fost săvârşite şi semnăturile agenţilor constatatori, iar petenta nu a invocat nerespectarea altor cerinţe legale, instanţa conchide că nu se poate reţine nicio cauză de nulitate a acestuia.

Relativ la temeinicie, instanţa apreciază că faptele imputate petentei întrunesc elementele constitutive ale contravenţiilor prevăzute de art. 40 alin. (1) şi de art. 41 din O.U.G. nr. 50/2010, iar petenta nu a probat existenţa unei stări de fapt contrare.

I. Astfel, în ceea ce priveşte fapta prevăzută de art. 40 alin. (1) din O.U.G. nr. 50/2010, instanţa observă că, prin actul adiţional nr. 1 la contractul de credit pentru persoane fizice nr. X/X (filele 26-32), părţile au convenit ca, în cazul în care, ca urmare a analizei financiare, concluzia este aceea că circumstanţele actului adiţional şi luate în considerare de B. pentru aplicarea perioadei suplimentare s-au schimbat în sensul îmbunătăţirii unor asemenea circumstanţe şi se constată capacitatea împrumutatului de a rambursa creditul în condiţiile în vigoare anterior datei de intrare în vigoare a acestui act adiţional, B. are dreptul să aplice din nou perioada de creditare de 42 luni.

În continuare, părţile au stipulat că împrumutatul declară că acceptă în mod expres aplicarea condiţiilor prevăzute în clauza 6.8 începând cu data prezentării către B. a documentelor doveditoare a veniturilor sale, noul grafic de rambursare fiind opozabil împrumutatului de la data la care B. îl va fi informat pe consumator cu privire la emiterea acestuia (pct. 6.7. din actul adiţional nr. 1 - fila 27).

Deşi în actul adiţional se face referire la clauza 6.8, instanţa apreciază că, în realitate, părţile au avut în vedere clauza 6.6, faţă de inexistenţa clauzei 6.8, topografia textelor şi conţinutul acestora.

Cu alte cuvinte, în virtutea punctelor 6.6 şi 6.7 din actul adiţional, petenta era îndrituită să decidă revenirea la perioada anterioară de creditare de 42 luni dacă ar fi constatat capacitatea clientului de a rambursa creditul în condiţiile iniţiale, modificarea operând începând cu data prezentării către B. a documentelor doveditoare a veniturilor sale, noul grafic de rambursare fiind, însă, opozabil împrumutatului de la data la care B. l-ar fi informat pe consumator cu privire la emiterea acestuia.

Clauzele contractuale învederate anterior converg spre concluzia că schimbarea perioadei de creditare ar urma să aibă loc fără încheierea unui alt act adiţional, acceptat de consumator, lucru care, în speţă, s-a şi întâmplat, anularea tratamentului de restructurare efectuându-se la data de X (fila 84), iar noul grafic de rambursare fiindu-i comunicat clientului abia în data de X (fila 37).

În aceste condiţii, instanţa atrage atenţia asupra dispoziţiilor art. 40 alin. (1) din O.U.G. nr. 50/2010, conform cărora sunt interzise clauzele contractuale care dau dreptul creditorului să modifice unilateral clauzele contractuale fără încheierea unui act adiţional, acceptat de consumator.

Aşadar, legiuitorul a înţeles să instituie o măsură de protecţie a consumatorului, care, de regulă, nu are suficiente cunoştinţe financiar-bancare, în raporturile sale cu instituţiile de credit, ce se bucură de o poziţie dominantă, sancţionând inserarea în contractele de credit a unor clauze acceptate de către consumator şi care conferă creditorului dreptul de a modifica în mod unilateral prevederile contractuale.

O atare clauză este interzisă nu doar în contractul de credit iniţial, ci şi în actele adiţionale ulterioare semnate de către împrumutat, având în vedere că ordonanţa interzice „clauzele contractuale”, fără a le distinge, iar ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus (unde legiuitorul nu distinge, nici interpretul nu o poate face).

Cum revenirea la perioada de creditare de 42 luni constituie, în esenţă, o modificare a clauzelor contractuale prin prisma înlăturării perioadei suplimentare prevăzute la art. 6.2. din actul adiţional, iar aceasta poate fi decisă în mod unilateral de către creditoare, fără a se încheia un alt act adiţional, acceptat de către consumator, instanţa conchide că fapta imputată petentei şi interzisă de art. 40 alin. (1) din O.U.G. nr. 50/2010 este probată.

II. În legătură cu fapta prevăzută de art. 41 din O.U.G. nr. 50/2010, instanţa aminteşte că orice notificare cu privire la modificarea conţinutului clauzelor contractuale referitoare la costuri trebuie transmisă consumatorilor cu cel puţin 30 de zile înainte de aplicarea acestora, cu excepţia situaţiilor în care consumatorul solicită modificări ale contractului care implică schimbarea costurilor, de exemplu prelungirea perioadei de creditare sau modificarea ratelor, consumatorul având la dispoziţie un termen de 15 zile de la primirea notificării pentru a comunica opţiunea sa de acceptare sau de neacceptare a noilor condiţii [art. 41 alin. (1) şi (2)]. În cazul în care consumatorul nu acceptă noile condiţii, creditorul nu are dreptul de a penaliza consumatorul sau de a declara creditul scadent [art. 41 alin. (4)].

Din excepţia prevăzută de textul legal nu se poate desprinde concluzia că prelungirea perioadei de creditare sau modificarea ratelor nu ar reprezenta o modificare a conţinutului clauzelor contractuale referitoare la costuri, legiuitorul stabilind doar că, în situaţia în care consumatorul este cel care solicită asemenea schimbări, notificarea prealabilă a acestuia nu mai este necesară, dat fiind că modificarea ar fi pretinsă chiar de către client şi ar fi în favoarea sa.

În prezenta cauză, reducerea perioadei de creditare a operat la X, fără ca petenta să transmită clientului o notificare prealabilă în acest sens, astfel cum ea însăşi recunoaşte (fila 57), consumatorul neavând posibilitatea de a-şi exprima sau nu acordul cu privire la noile condiţii contractuale. Astfel, martorul P.I.P. a fost înştiinţat despre reducerea perioadei în luna ianuarie 2014 (declaraţia martorului - filele 114-115), graficul de rambursare, valabil pentru perioada 13.12.2013 - 08.05.2026, fiindu-i comunicat la 24.02.2014 (fila 37).

De vreme ce micşorarea perioadei de creditare a determinat o creştere considerabilă a ratei lunare (de la 195,95 lei la 598,43 lei), instanţa apreciază că aceasta implică, în sine, o modificare a conţinutului clauzelor contractuale referitoare la costuri, chiar dacă dobânda şi comisionul de administrare au rămas neschimbate, o altă interpretare dată dispoziţiilor legale fiind de natură să contravină scopului pentru care acestea au fost instituite, respectiv protecţia consumatorului împotriva practicilor neloiale şi asigurarea unei transparenţe depline, care să-i permită acestuia din urmă să îşi cunoască drepturile şi obligaţiile decurgând din contractul de credit, cu consecinţa menţinerii unui grad suficient de solvabilitate a debitorului.

Drept urmare, instanţa constată că fapta imputată petentei şi interzisă de art. 41 din O.U.G. nr. 50/2010 este, la rândul său, probată.

În privinţa individualizării sancţiunilor aplicate, instanţa observă că sancţiunea trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptelor comise, pentru această operaţiune recurgându-se la criteriile prevăzute de art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001, şi anume împrejurările în care a fost săvârşită fapta, de modul şi mijloacele de săvârşire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum şi de circumstanţele personale ale contravenientului şi de celelalte date înscrise în procesul-verbal.

În speţă, relativ la faptele reţinute în sarcina petentei, pe de o parte, instanţa învederează că, potrivit art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 50/2010, cuantumul minim al amenzii este de 20.000 lei, iar petenta a fost amendată cu această sumă pentru fiecare faptă. Pe de altă parte, în opinia instanţei, nu se impune aplicarea sancţiunii avertismentului, deşi cuantumul amenzilor depăşeşte valoarea creditului, luând în considerare raţiunea pentru care legiuitorul a sancţionat asemenea comportamente ale instituţiilor de credit în relaţia lor cu clienţii - persoane fizice. În plus, un simplu avertisment nu ar fi de natură să descurajeze petenta în a proceda de aceeaşi manieră pe viitor, câtă vreme i s-ar confirma convingerea că, în cazul unor contracte de o anumită valoare, nu i s-ar putea aplica nici măcar minimul amenzii prescris de lege.

În acelaşi timp, instanţa consideră că sancţiunile complementare au fost corect individualizate faţă de pericolul social al faptei, art. 88 lit. c) şi d) din O.U.G. nr. 50/2010 stabilind că, odată cu aplicarea sancţiunii amenzii contravenţionale, agentul constatator poate dispune atât aducerea contractului în conformitate cu prevederile legale, în termen de maximum 15 zile, cât şi repararea deficienţelor constatate prin procesul-verbal, în termen de maximum 15 zile.

Pe cale de consecinţă, instanţa va respinge ca neîntemeiată plângerea formulată.

Cât priveşte cheltuielile de judecată, instanţa, în temeiul art. 453 alin. (1) C.proc.civ. şi faţă de principiul disponibilităţii acţiunii civile enunţat de art. 9 C.proc.civ., va lua act de faptul că părţile nu le-au solicitat.

Hotărârea a rămas definitivă prin respingerea apelului ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare