Posibilitatea dobândirii proprietăţii prin uzucapiune asupra cimitirului; proprietate publică sau privată

DECIZIA CIVILĂ NR. 2688

Data - 14.09.2015

Autor: Popescu Aura Daniela

Domeniu asociat – uzucapiunea

Titlu – posibilitatea dobândirii proprietăţii prin  uzucapiune asupra cimitirului; proprietate publică sau privată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sinaia la data de 02.09.2014 de reclamanta PAROHIA "S.T." s-a solicitat in contradictoriu cu pârâţii ORAŞUL A. - prin Primar şi  CONSILIUL LOCAL al or. A. sa se constate dreptul sau de proprietate, dobândit prin prescripţie achizitiva asupra terenului in suprafaţa de 10841 mp, cu destinaţia de cimitir, situat in oraşul A., strada V.nr. 1.

În motivarea cererii arată reclamanta că Parohia "S.T." A. funcţionează ca persoană juridica de drept privat si utilitate publica, cu drepturile si obligaţiile prevăzute in Statutul pentru funcţionarea si organizarea Bisericii Ortodoxa Romane, fiind reprezentata de preot paroh D.M..

S-a mai arătat că potrivit sentinţei civile nr.1243 din 13 decembrie 2013 a Judecătoriei Sinaia, rămasa definitiva, Parohia "S.T." A. a dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiune si respectiv accesiune, asupra următoarelor imobile, situate in oraşul A.: biserica parohiala si terenul aferent, din strada V.nr.54; casa parohiala, compusa din locuinţa si garaj, din strada Independentei nr.27, menţionându-se că Cimitirul parohial, aflat pe strada V.nr.l, nu a mai făcut obiectul judecaţii in cadrul dosarului nr.674/310/2013 al Judecătoriei Sinaia, parohia apreciind ca acesta ar putea face obiectul unei înţelegeri ulterioare intre părţi.

Cum acest lucru nu s-a realizat, reclamanta a reiterat in justiţie cererea de constatare a dreptului de proprietate al parohiei, prin uzucapiunea de 30 de ani, împlinita anterior intrării in vigoare a Noului Cod Civil.

S-a susţinut de reclamantă că actele de origine privind terenurile, biserica, ridicata intre anii 1902 - 1903 si casa parohiala au ars, odată cu arhiva bisericii, in timpul primului război mondial, fără a mai putea fi reconstituite, după cum rezulta din procesul verbal încheiat la 31.03.1946, de către membrii Epitropiei si ai Consiliului Parohial A..

Cimitirul pentru care solicită constatarea dreptului de proprietate este menţionat in procesele verbale încheiate la 20 ianuarie 1928 si 25 iunie 1929 de către primarul localităţii A., ca fiind "pus in funcţiune si predat Consiliului Parohial".

De asemenea, in fisa de inventar a Parohiei A. rezulta ca, in anul 1958, figurau: biserica parohiala, casa parohiala si cimitirul parohial.

Reclamanta a susţinut că întreaga comunitate creştina din oraşul A. recunoaşte posesia exercitată, în mod continuu, neîntrerupt, netulburat, public si sub nume de proprietara a parohiei asupra acestor imobile, inclusiv a cimitirului, care a servit cultului ortodox timp aproape o suta de ani, fiind înscris, in prezent, in evidenta fiscala la "Rol Contribuabil: PAROHIA BISERICII ORTODOXE".

 A mai precizat reclamanta ca in Legea nr.213/1998, Anexa 1 - Lista cuprinzând bunurile ce alcătuiesc domeniul public al statului si al unităţilor administrativ-teritoriale, la art.III pct.K) se face vorbire despre "cimitirele orăşeneşti si comunale" si nu despre cele parohiale, care au un regim propriu, in temeiul art.28 alin.1 din Legea nr.489/2006 privind libertatea religioasa si regimul general al cultelor.

Reclamanta a mai arătat că pentru a putea înscrie dreptul său in cartea funciara a formulat prezenta acţiune in constatarea dreptului de proprietate prin uzucapiune asupra terenului in suprafaţa de 10.841 mp, cu destinaţia de cimitir parohial, având, in acest sens, Înalta Binecuvântare, conform Adresei nr.45/2013, emisa de Protoieria Câmpina.

In drept, acţiunea a fost întemeiată pe disp. art.28 din Legea nr.489/2006, art.1846-1847 si art.1890 din Codul civil din 1864 rap. la art.35 din Codul de procedura civila si Legea nr.455/2006.

Pârâţii Consiliul Local al oraşului A. si Oraşul A. prin Primar, au formulat întâmpinare la acţiunea formulata de Parohia « S.T.» A. prin care au solicitat in principal, respingerea ca inadmisibila a acţiunii privind dobândirea prin uzucapiune a terenului in suprafaţa de 10841 mp cu destinaţia de cimitir, având in vedere dispoziţiile art. III pct.10 din anexa la Legea nr. 213/1998 privind domeniul public al statului;

În subsidiar, pe fond, respingerea acţiunii ca nefondata, cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecata.

In fapt, se arată că intre părţi a mai existat un litigiu având ca obiect dobândirea prin uzucapiunea de lunga durata a cimitirului orăşenesc, întemeiata pe dispoziţiile Codului civil anterior.

Acest litigiu a fost soluţionat prin sent. civ.1243/13.12.2013, pronunţata in dosarul 674/310/2013 de Judecătoria Sinaia. In cadrul acestui dosar, au invocat dispoziţiile art.III pct.10 din anexa la Legea nr.213/1998 privind domeniul public al statului, iar in răspunsul la întâmpinarea depusa de pârâţi, reclamanta a renunţat la acest capăt de cerere.

Ca un prim argument in susţinerea apărărilor, arată pârâţii ca nu sunt de acord cu susţinerile reclamantei in ce priveşte terenul in suprafaţa de 10841 mp cu destinaţia de cimitir, întrucât prin art. III, pct.10 din Legea nr. 213/1998 se prevede ca:"III. Domeniul public local al comunelor, oraşelor şi municipiilor este alcătuit din următoarele bunuri:7. statuile si monumentele, daca nu au fost declarate de interes public naţional; 10. cimitirele orăşeneşti şi comunale."

In consecinţa, susţinerile reclamantei sunt neîntemeiate, având in vedere dispoziţiile art. 1-3 din Legea nr. 213/1998 care prevede ca :

Art. 1. - Dreptul de proprietate publică aparţine statului sau unităţilor administrativ-teritoriale. asupra bunurilor care, potrivit legii sau prin natura lor, sunt de uz sau de interes public.

Art. 2. - Statul sau unităţile administrativ-teritoriale exercită posesia, folosinţa şi dispoziţia asupra bunurilor care alcătuiesc domeniul public, în limitele şi în condiţiile legii.

Art. 3. - (1) Domeniul public este alcătuit din bunurile prevăzute la art. 135 alin. (4) din Constituţie, din cele stabilite în anexa care face parte integrantă din prezenta lege şi din orice alte bunuri care, potrivit legii sau prin natura lor, sunt de uz sau de interes public si sunt dobândite de stat sau de unităţile administrativ-teritoriale prin modurile prevăzute de lege.

Domeniul public al statului este alcătuit din bunurile prevăzute la art. 135 alin. (4) din Constituţie, din cele prevăzute la pct. I din anexă, precum şi din alte bunuri de uz sau de interes public naţional, declarate ca atare prin lege.

Domeniul public al judeţelor este alcătuit din bunurile prevăzute la pct. II din anexă şi din alte bunuri de uz sau de interes public judeţean, declarate ca atare prin hotărâre a consiliului judeţean, dacă nu sunt declarate prin lege bunuri de uz sau de interes public naţional.

Domeniul public al comunelor, al oraşelor si al municipiilor este alcătuit din bunurile prevăzute la pct. III din anexă si din alte bunuri de uz sau de interes public local, declarate ca atare prin hotărâre a consiliului local, dacă nu sunt declarate prin lege bunuri de uz sau de interes public naţional ori judeţean.

De asemenea, art.120 alin.(2) din Legea nr.215/2001 a administraţiei publice locale, cu modificările si completările ulterioare, prevede că bunurile ce fac parte din domeniul public sunt inalienabile, imprescriptibile si insesizabile, iar art.123 alin. (1) din Legea nr.215/2001 a administraţiei publice locale, cu modificările si completările ulterioare, prevede:

(1) Consiliile locale şi consiliile judeţene hotărăsc ca bunurile ce aparţin domeniului public sau privat, de interes local sau judeţean, după caz, să fie date în administrarea regiilor autonome şi instituţiilor publice, să fie concesionate ori să fie închiriate. Acestea hotărăsc cu privire la cumpărarea unor bunuri ori la vânzarea bunurilor ce fac parte din domeniul privat, de interes local sau judeţean, în condiţiile legii.

Ca urmare, având in vedere dispoziţiile art.1-3, 6 din Legea 213/1998 si a-le art.120 alin.(2), art.123 alin.1 din Legea nr.215/2001, precum si cele prevăzute in art.III pct.10 din lista anexa la Legea nr.213/1998, apreciază pârâţii ca cimitirul oraşului A. nu poate fi dobândit prin uzucapiune.

Pe fondul cauzei, un al doilea argument in susţinerea apărărilor pârâţilor este acela ca, daca ar fi avut drept de proprietate asupra cimitirului, reclamanta ar fi avut la îndemâna legile fondului funciar, insa nu a formulat niciodată o cerere specifica acestei proceduri.

Legea nr. 489 din 28 decembrie 2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, prevede la Secţiunea 4: Patrimoniul cultelor art. 27:

(1)Cultele recunoscute şi unităţile lor de cult pot avea şi dobândi, în proprietate sau în administrare, bunuri mobile şi imobile, asupra cărora pot dispune în conformitate cu statutele proprii. (2)Bunurile sacre, respectiv cele afectate direct şi exclusiv cultului, stabilite conform statutelor proprii în conformitate cu tradiţia şi practicile fiecărui cult, dobândite cu titlu, sunt insesizabile şi imprescriptibile şi pot fi înstrăinate doar în condiţiile statutare specifice fiecărui cult.(3)Prevederile alin. (2) nu afectează redobândirea bunurilor sacre confiscate în mod abuziv de stat în perioada 1940-1989, precum şi a celor preluate fără titlu.

Art.28 alin.(4) stipulează: (4)Autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia de a înfiinţa cimitire comunale şi orăşeneşti în fiecare localitate.

(5)Cimitirele comunale sau orăşeneşti se organizează astfel încât să aibă sectoare corespunzătoare pentru fiecare cult recunoscut, la cererea cultelor ce funcţionează în localitatea respectivă."

Ori in localitatea A. exista un singur cimitir ortodox.

Un al treilea argument este acela ca in evidenta funciara a oraşului A. din anul 1965, la parcela 276 unde figura cimitirul in litigiu, este trecut ca deţinător I.G.S. A., iar categoria de folosinţa era «a», adică teren arabil. Parcela-276 este evidenţiata pe schiţa de plan anexa la acest document (anexele 3,4).

Ca urmare, este evident ca terenul cu destinaţia de cimitir, singurul de altfel de pe raza UATO A., a fost dat in administrare reclamantei si nu in proprietate.

Daca ar fi existat documente care sa ateste proprietatea, susţin pârâţii că nu ne-am mai afla in faţa unei cereri de constatare a dreptului de proprietate prin uzucapiune. Din actele depuse de reclamanta reiese faptul ca la 20.01.1928 si la 25.06.1929 cimitirul a fost predat Consiliului Parohial pentru a se ocupa cu supravegherea si îngrijirea acestuia. Daca susţinerile reclamantei ar fi reale, in anul 1965 nu ar fi trebuit ca acelaşi cimitir sa se regăsească in evidentele administraţiei publice locale (filele 22-27).

La data de 16.10.2014 reclamanta PAROHIA "S.T.", formulează răspuns la întâmpinarea depusa la dosarul cauzei de către ORAŞUL A. - prin Primar si CONSIULUL LOCAL AL ORAŞULUI A., prin care arată că cimitirul pentru care solicită constatarea dreptului de proprietate este menţionat in procesele verbale încheiate la 20 ianuarie 1928 si 25 iunie 1929 de către primarul localităţii A., ca fiind "pus in funcţiune si predat Consiliului Parohial".

De asemenea, in fişa de inventar a Parohiei A. rezulta ca, in anul 1958, figurau: biserica parohiala, casa parohiala si cimitirul parohial.

In Legea nr.213/1998, anexa 1 - Lista cuprinzând bunurile ce alcătuiesc domeniul public al statului si al unităţilor administrativ-teritoriale, la art. III pct.10 se face vorbire despre "cimitirele orăşeneşti si comunale" si nu despre cele parohiale, care au un regim propriu, in temeiul art.28 alin.l din Legea nr.489/2006 privind libertatea religioasa si regimul general al cultelor.

Conform art.28(l) din Legea nr.489/2006: "Unităţile locale ale cultelor pot avea si întreţine, singure sau in asociere cu alte culte, cimitire confesionale pentru credincioşii lor. Cimitirele confesionale se administrează potrivit regulamentului cultului deţinător.

Regimul juridic al locurilor de înmormântare din cimitirele parohiale este reglementat de Statutul pentru organizarea si funcţionarea Bisericii Ortodoxe Romane si de Regulamentul pentru organizarea si funcţionarea cimitirelor parohiale si mănăstireşti din cuprinsul eparhiilor Bisericii Ortodoxe Romane.

In Statutul pentru organizarea si funcţionarea Bisericii Ortodoxe Romane exista dispoziţii privind cimitirele parohiale.

Conform art.186-188, fiecare parohie are dreptul sa deţină sau sa înfiinţeze un cimitir pentru îngroparea credincioşilor decedaţi, care este proprietatea parohiei.

Art.187 din Statut prevede ca locurile de veci rămân proprietatea parohiei, iar dreptul de concesiune se transmite numai prin succesiune.

Art.1 din Regulamentul pentru organizarea si funcţionarea cimitirelor parohiale si mănăstireşti din cuprinsul eparhiilor Bisericii Ortodoxe Romane confirma prevederile statutare:cimitirele parohiilor sunt proprietatea acestora si au caracter de bunuri sacre.

In cauza, nu exista nici un act (decizie, hotărâre etc.) de trecere a cimitirului in proprietatea statului, iar faptul ca in anul 1965 parcela nr.276, ca teren agricol, apare la fostul IGCA A., nu dovedeşte preluarea cimitirului de către stat.

Pe cale de consecinţa, solicită reclamanta respingerea apărărilor pârâţilor întemeiate pe inadmisibilitatea acţiunii, cat si pe netemeinicie.

Reclamanta a procedat şi la modificarea acţiunii introductive, in sensul ca solicită ca prin efectul accesiunii imobiliare artificiale sa se constate dreptul său de proprietate pentru construcţiile notate cu simbolurile C2 si C4, situate in oraşul A., strada Independentei nr.27, identificate de către expertul de cadastru, pe planul respectiv, sa se constate dobândirea prin uzucapiunea de lunga durata a dreptul său de proprietate asupra terenului cu destinaţia de cimitir, din oraşul A., strada V.nr. 1.

In fapt, arată reclamanta că prin sentinţa civila nr.1243 din 13 decembrie 2013 a Judecătoriei Sinaia, rămasa definitiva, s-a constatat dreptul său de proprietate, prin uzucapiune, asupra terenului in suprafaţa de 856 mp, situat in oraşul A., strada I. nr.27 (conform Planului de amplasament si delimitare întocmit de S.C. Taolex Imob S.R.L. Comarnic) si, prin accesiune, pentru casa parohiala, compusa din locuinţa si garaj.

Din planul menţionat rezulta ca pe terenul din oraşul A., strada I. nr.27, pentru care s-a constatat dreptul de proprietate prin prescripţia de lunga durata, se mai afla alte doua construcţii, notate cu simbolurile C2 si C4, care nu au făcut obiectul judecaţii in dosarul nr.674/310/2013, in care a fost pronunţata sentinţa civila nr.1243 din 13 decembrie 2013 a Judecătoriei Sinaia.

In drept, cererea a fost întemeiată pe disp.art.492 din Codul civil din 1864 raportat la art.35 si 204 din Codul de procedura civila, art.29 din Constituţia României, art.28 alin. din Legea nr.489/2006, art.1846-1847 si art.1890 din Codul civil din 1864 rap. la art.35 din Codul de procedura civila si Legea nr.455/2006 (filele 38-41).

Faţă de modificarea cererii de chemare în judecată, pârâţii au formulat întâmpinare, prin care au arătat că sunt de acord cu capătul de cerere având ca obiect constatarea dreptului de proprietate asupra construcţiilor C2 şi C4 situate în orasul A., str. I. nr.27, iar pentru constatarea dreptului de proprietate cu privire la cimitirul în suprafaţă de 10.841 mp au fost menţinute apărările formulate prin întâmpinarea iniţială (filele 49-54).

Prin sentinţa civilă nr.236/03.04.2015 instanţa de fond a admis în parte cererea de chemare în judecată – modificată -  formulată de reclamanta PAROHIA "S.T." reprezentata de preot paroh D.M., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Local al oraşului A. si Oraşul A. prin Primar, şi, în consecinţă a constatat dreptul de proprietate al reclamantei asupra construcţiilor C2 şi C4, cu destinaţia de locuinţă, situate în or. A., str. I. nr. 27 - prin efectul accesiunii imobiliare artificiale. De asemenea, instanţa a respins, ca neîntemeiat, capătul de cerere având ca obiect constatarea dreptului de proprietate dobândit prin uzucapiune asupra terenului cu destinaţia de cimitir în suprafaţă de 10.841 mp, situat în or. A., str. V.nr.1, jud. Prahova.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că prin sentinţa civila nr.1243 din 13 decembrie 2013 a Judecătoriei Sinaia, rămasa definitiva, s-a constatat dreptul reclamantei de proprietate, dobândit prin uzucapiune, asupra terenului in suprafaţa de 856 mp, situat in oraşul A., strada Independentei nr.27 (conform Planului de amplasament si delimitare întocmit de S.C. Taolex Imob S.R.L. Comarnic) si, prin accesiune, pentru casa parohiala, compusa din locuinţa si garaj (filele 29-31).

Din planul menţionat a rezultat ca pe terenul din oraşul A., strada Independentei nr.27, pentru care s-a constatat dreptul de proprietate prin prescripţia de lunga durata, se mai afla ridicate alte doua construcţii, notate cu simbolurile C2 si C4, care nu au făcut obiectul judecaţii in dosarul nr.674/310/2013, in care a fost pronunţata sentinţa civila nr.1243 din 13 decembrie 2013 a Judecătoriei Sinaia.

În temeiul art.492 Cod civil de la 1864 „orice construcţie, plantaţie sau lucru făcut în pământ sau asupra pământului sunt prezumate a fi făcute de către proprietarul acelui pământ cu cheltuiala sa şi că sunt ale lui, până ce se dovedeşte din contra”, prezumţie în temeiul căreia se va constata dreptul de proprietate al reclamantei şi asupra construcţiilor C2 şi C4, având destinaţia de locuinţă, amplasate pe terenul de pe str. I. nr. 27.

Cu privire la terenul în suprafaţă de 10841 mp situat în or. A., str. V.nr.1, jud. Prahova, cu privire la care reclamanta susţine că exercită o posesie continuă, neîntreruptă, netulburată, publică si sub nume de proprietar, terenul având destinaţia de cimitir parohial, care a servit cultului ortodox timp aproape o suta de ani, fiind înscris, in prezent, in evidenta fiscala la "Rol Contribuabil: PAROHIA BISERICII ORTODOXE", instanţa reţine că, într-adevăr, acest teren are destinaţia de cimitir, însă nu unul parohial, ci unul orăşenesc, fiind singurul imobil amenajat pe raza teritorială a oraşului A. cu această destinaţie.

Această destinaţie a terenului de cimitir orăşenesc rezultă chiar din înscrisurile depuse la dosar de către reclamantă, cimitirul pentru care solicită constatarea dreptului de proprietate fiind menţionat in procesele verbale încheiate la 20 ianuarie 1928 si 25 iunie 1929 de către primarul localităţii A., ca fiind "pus in funcţiune si predat Consiliului Parohial" (filele 11-12).

Astfel, în procesul-verbal din data de 20 ianuarie 1928 se menţionează în mod expres „comuna A. a înfiinţat un nou cimitir uman în suprafaţă de 10.165 mp pe terenul donat de Casa Regală pe platoul de lângă podul S.”, teren care a fost predat de către Primarul com. A. Consiliului Parohial, care are „îndatorirea de a se ocupa cu îngrijirea şi supravegherea acestor cimitire ca fiind proprietatea acelei instituţiuni” (fila 12).

Aceste menţiuni sunt reluate întocmai şi în procesul-verbal întocmit de primarul com. A. la data de 25 iunie 1929, în care se arată că „cimitirele vechi din com. rurale urmează a fi predate consiliilor parohiale respective, care au îndatorirea a se ocupa cu supravegherea şi îngrijirea acestora ca fiind proprietatea acelei instituţiuni” (fila 11).

Ca urmare, din înscrisurile sus-menţionate rezultă fără echivoc faptul că terenul cu destinaţia de cimitir a fost amenajat de unitatea administrativ-teritorială cu această destinaţie anterior anului 1928, teren ce a fost ulterior predat consiliului parohial A. pentru a se ocupa cu îngrijirea şi supravegherea acestor cimitire ca fiind proprietatea acelei instituţiuni.

Din aceste înscrisuri nu a rezultat că respectiva predare a cimitirului s-a făcut cu titlu de proprietate, ci cu titlu de administrare, impunându-se doar reclamantei să se ocupe cu supravegherea şi îngrijirea terenului predat cu diligenţa unui bun proprietar, rezultând astfel calitatea reclamantei de detentor precar şi nu de posesor al terenului.

În acest sens, în evidenta funciara a oraşului A. din anul 1965, la poziţia 25 - parcela 276 - este menţionat cimitirul in litigiu, fiind trecut ca deţinător I.G.S. A., iar categoria de folosinţa este „a”, adică teren arabil (filele 33-34).

Împrejurarea că reclamanta a încasat contribuţiile pentru administrarea locurilor de veci amenajate în acest cimitir nu este de natură a schimba calitatea acesteia de detentor şi a o transforma în proprietar al cimitirului.

Ca urmare, terenul cu destinaţia de cimitir din or. A., str. V.nr.1, jud. Prahova nu a fost şi nici nu este cimitir confesional/parohial, el nefiind înfiinţat sau amenajat de cultul ortodox, ci este un cimitir orăşenesc, singurul cu această destinaţie din oraş, ce a fost înfiinţat de unitatea administrativ-teritorială locală încă anterior anului 1928, pe terenul donat acesteia de Casa Regală a României.

De altfel, în cadrul acestui cimitir sunt amenajate şi locuri de veci pentru înhumarea credincioşilor aparţinând şi altor confesiuni, astfel cum rezultă chiar din chitanţele depuse de reclamantă la dosar (fila 76), în care sunt evidenţiate contribuţii încasate atât de la protestanţi, cât şi de la ortodocşi.

Faţă de împrejurarea că reclamanta nu a dovedit calitatea sa de posesor asupra terenului cu destinaţia de cimitir situat în or. A., str. V.nr.1, jud. Prahova, va fi respins acest capăt de cerere ca neîntemeiat.

Pentru cele ce preced, instanţa a apreciat temeinicia cererii reclamantei doar cu privire la capătul de cerere având ca obiect constatarea dreptului de proprietate al reclamantei asupra construcţiilor cu destinaţia de locuinţă situate pe terenul din str. I. nr. 27, notate cu simbolurile C2 şi C4.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel, în termen legal, reclamanta Parohia S.T. criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

In motivare se arată că, instanţa de fond a reţinut ca "terenul are destinaţia de cimitir, insa nu unul parohial, ci unul orăşenesc, fiind singurul imobil amenajat pe raza teritoriala a oraşului A. cu aceasta destinaţie",

I. susţine apelanta că instanţa de fond greşeşte sub acest aspect, pentru ca pe raza oraşului A., dar in alta parte a localităţii, se mai afla un cimitir, care intr-adevăr are destinaţia de cimitir orăşenesc, fiind altul decât cel pentru care noi am solicitat constatarea dreptului de proprietate.

II. In cauza de fata, PAROHIA "S.T." A. a solicitat constatarea dreptul sau de proprietate, dobândit prin prescripţie achizitiva, asupra terenului in suprafaţa de 10841 mp, cu destinaţia de cimitir, situat in oraşul A., strada V.nr.l, situat in partea de Sud a oraşului.

În cuprinsul acţiunii, a arătat că Parohia "S.T." A. funcţionează ca persoana juridica de drept privat si utilitate publica, cu drepturile si obligaţiile prevăzute in Statutul pentru funcţionarea si organizarea Bisericii Ortodoxa Romane, fiind reprezentata de Pr.Paroh D.M..

Cimitirul, pentru care solicita constatarea dreptului de proprietate, este menţionat in procesele verbale, încheiate la 20 ianuarie 1928 si 25 iunie 1929, de către primarul localităţii A., ca fiind "pus in funcţiune si predat Consiliului Parohial".

De asemenea, in fisa de inventar a Parohiei A. rezulta ca, in anul 1958, figurau: biserica parohiala, casa parohiala si cimitirul parohial.

In Legea nr.213/1998, Anexa 1 - Lista cuprinzând bunurile ce alcătuiesc domeniul public al statului si al unităţilor administrativ-teritoriale, la art.III pct.10 se face vorbire despre "cimitirele orăşeneşti si comunale" si nu despre cele parohiale, care au un regim propriu, in temeiul art.28 alin.l din Legea nr.489/2006 privind libertatea religioasa si regimul general cultelor.

Conform art.28(l) din Legea nr.489/2006:"Unităţile locale ale cultelor pot avea si întreţine, singure sau in asociere cu alte culte, cimitire confesionale pentru credincioşii lor. Cimitirele confesionale se administrează potrivit regulamentului cultului deţinător.

Regimul juridic al locurilor de înmormântare din cimitirele parohiale este reglementat de Statutul pentru organizarea si funcţionarea Bisericii Ortodoxe Romane si de Regulamentul pentru organizarea si funcţionarea cimitirelor parohiale si mănăstireşti din cuprinsul eparhiilor Bisericii Ortodoxe Romane

In Statutul pentru organizarea si funcţionarea Bisericii Ortodoxe Romane exista dispoziţii privind cimitirele parohiale.

Conform art. 186-188, fiecare parohie are dreptul sa deţină sau sa înfiinţeze un cimitir pentru îngroparea credincioşilor decedaţi, care este proprietatea parohiei.

Art. 187 din Statut prevede ca locurile de veci rămân proprietatea parohiei, iar dreptul de concesiune se transmite numai prin succesiune.

Art.l din Regulamentul pentru organizarea si funcţionarea cimitirelor parohiale si mănăstireşti din cuprinsul eparhiilor Bisericii Ortodoxe Romane confirma prevederile statutare:cimitirele parohiilor sunt proprietatea acestora si au caracter de bunuri sacre.

In cauza, nu exista nici un act (decizie, hotărâre etc) de trecere a cimitirului in proprietatea statului, ci acesta a fost predat de la bun început Consiliului parohial A., cu "îndatorirea de a se ocupa cu îngrijirea si supravegherea acestor cimitire ca fiind proprietatea acelei instituţiuni'

Deci cimitirul devenea proprietatea bisericii, iar administrarea revenea Consiliul parohial.

In acest fel se înţelege menţiunea din act (fila 12, dosar fond), conform căreia primarul de la acea data 1-a predat Consulului parohial A., in administrare, in timp ce posesiunea exercitata de către parohie, de mai mult de 30 ani, a fost sub nume de proprietar.

Instanţa suprema, având de rezolvat problema dobândirii dreptului prin uzucapiune de către o parohie din municipiul Ploieşti, a statuat ca:" Cel ce se prevalează de prescripţia achizitiva nu are sarcina de a dovedi ca posesia sa a întrunit toate calităţile cerute de lege spre a fi utila ad uzucapionem, revenind adversarului sau, daca le invoca, sa dovedească viciile care ar împiedica-o sa fie utila" (ICCJ, Secţia I-a Civila, decizia civila nr.7038 din 11 octombrie 2011).

Or, in speţa, paraţii nu au putut face dovada ca posesia exercitata de către parohie nu a fost una continua, neîntrerupta, netulburata, publica si sub nume de proprietar.

Pe cale de consecinţa, solicita ca, in temeiul art.480 alin.2 din Codul de procedura civila raportat la art.29 din Constituţia României, art.28 alin.l din Legea nr.489/2006, art. 1846-1847 si art. 1890 din Codul civil din 1864 si Legea nr.455/2006, admiterea apelului si schimbarea, in parte, a Sentinţei civile nr.236 din 3.04.2015 a Judecătoriei, in sensul constatării dobândirii prin uzucapiunea de lunga durata a dreptului de proprietate asupra terenului cu destinaţia de cimitir, din oraşul A., strada V.nr.l, conform Raportului de expertiza tehnica, întocmit de către ing. Andreescu Florin Gabriel.

Consiliul Local al Oraşului A. si Oraşul A. prin Primar au formulat ÎNTÂMPINARE  prin care au solicitat: respingerea apelului ca nefondat, menţinerea sent.civ. nr. 236/2015/Judecătoria Sinaia ca fiind legala si temeinica,  iar pe fond, respingerea capătului de cerere privind dobândirea prin uzucapiune a terenului in suprafaţa de 10841 mp cu destinaţia de cimitir, având in vedere dispoziţiile art. III pct. 10 din anexa la Legea nr. 213 /1998 privind domeniul public al statului; cu obligarea apelantei la cheltuieli de judecata.

Se arată in întâmpinare, ca terenul cu destinaţia de cimitir, singurul cimitir uman de pe raza UATO A., a fost dat in administrare apelantei-reclamante si nu in proprietate. Probabil ca, din eroare, reclamanta face referire la « CIMITIRUL EROILOR DIN PRIMUL RĂZBOI MONDIAL -1916-1918», aflat pe lista monumentelor istorice (conform extrasului din Ordinul 2314/08.07.2004- anexat), situat pe DN 1 la cea 1km nord de oras, având ca data de atestare anul 1920.

Conform LegiM 02/2014 privind cimitirele, crematoriile umane si serviciile funerare: „Art. 3. în sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii: a)cimitir - spaţiul situat în intravilanul sau extravilanul localităţii, care a fost, este sau va fi destinat înhumării; b)opere comemorative de război - edificiile, monumentele de artă, plăcile şi altarele comemorative, troiţele, crucile, cenotafurile sau orice alte construcţii ori lucrări, astfel cum sunt definite aceste opere la art. 5 din Legea nr. 379/2003, cu modificările ulterioare;

Art. 3. din Legea 379/2003 prevede ca : Sunt asimilate mormintelor de război: a)Mormântul Ostaşului Necunoscut; b)mormintele cetăţenilor români prizonieri, internaţi civili de război sau deportaţi; c) mormintele membrilor formaţiunilor de Cruce Roşie şi ale corespondenţilor de război, decedaţi în timpul şi din cauza conflictelor armate, îndeplinind o misiune; d) mormintele militarilor sau ale persoanelor civile, cetăţeni români, care au murit în timp de pace îndeplinind un serviciu comandat în domeniile apărării naţionale, ordinii publice şi siguranţei naţionale; e) mormintele persoanelor decedate în alte situaţii prevăzute de lege. Art. 5. din Legea 379/2003 prevede ca :

Sunt considerate opere comemorative de război edificiile, monumentele de artă, plăcile şi altarele comemorative, troiţele, crucile, cenotafurile sau orice alte construcţii ori lucrări realizate în memoria celor prevăzuţi la art. 2-4.

Ca urmare, simpla susţinere a reclamantei ca ar exista doua cimitire si nu unul singur, este nereala si nedovedita.

Daca ar fi existat documente care sa ateste proprietatea, nu ne mai aflam in fata unei cereri de constatare a dreptului de proprietate prin uzucapiune. Din actele depuse de reclamanta reiese faptul ca, la 20.01.1928 si la 25.06.1929, cimitirul a fost predat Consiliului Parohial pentru a se ocupa cu supravegherea si îngrijirea acestuia. Daca susţinerile reclamantei ar fi reale, in anul 1965 nu ar fi trebuit ca acelaşi cimitir sa se regăsească in evidentele administraţiei publice locale, aşa cum in mod corect a reţinut si instanţa de fond.

Reclamanta face referire la decizia ICCJ nr. 7038/11.10,2011 care priveşte insa bunuri care pot fi dobândite prin uzucapine, respectiv biserica, casa parohiala si clopotniţa. Cu privire la aceste bunuri imobile se arată că a fost de acord cu acţiunile reclamantei, care au făcut obiectul dosarului de fata si al dosarului 674/310/2013 al Judecătoriei Sinaia.

Arată că nu sunt de acord cu susţinerile apelantei-reclamante in ce priveşte terenul in suprafaţa de 10841 mp cu destinaţia de cimitir, întrucât prin art. ill, pet.10 din Legea nr. 213/2001 se prevede ca : ///. Domeniul public local al comunelor, oraşelor şi municipiilor este alcătuit din următoarele bunuri:.... 7. statuile si monumentele, daca nu au fost declarate de interes public naţional; 10. cimitirele orăşeneşti şi comunale."

Astfel cum a reţinut in mod corect instanţa de fond, chiar din înscrisurile depuse de reclamanta in cauza rezulta, fără echivoc, faptul ca terenul cu destinaţia de cimitir orăşenesc, si nu unul parohial, a fost amenajat de unitatea administrativ-teritoriala cu aceasta destinaţie anterior anului 1928. teren ce a fost ulterior predat consiliului parohial A. pentru a se ocupa cu îngrijirea si supravegherea acestor cimitire ca fiind proprietatea acelei instituţiuni.

Respectiva predare a cimitirului s-a făcut cu titlu de administrare si nu cu titlu de proprietate, impunându-se doar reclamantei sa se ocupe cu supravegherea si îngrijirea terenului predat cu diligenta unui bun proprietar, rezultând astfel calitatea reclamantei de detentor precar si nu de posesor al terenului.

Cum in mod corect retine instanţa de fond, reclamanta nu a dovedit calitatea sa de posesor asupra terenului cu destinaţia de cimitir situat in or. A., str. V.nr.1, jud. Prahova.

Aşa cum am arătat in întâmpinarea noastră, intre noi si apelanta-reclamanta a mai existat un litigiu având ca obiect dobândirea prin uzucapiunea de lunga durata a cimitirului orăşenesc, întemeiata pe dispoziţiile Codului civil anterior.

Acest litigiu a fost soluţionat prin sentinţa civilă 1243/13.12.2013, pronunţata in dosarul 674/310/2013 de Judecătoria Sinaia (anexa 1 la întâmpinarea depusa la fondul cauzei). In cadrul acestui dosar, au fost invocate dispoziţiile art. III pct. 10 din anexa la Legea nr.213/1998 privind domeniul public al statului, iar in răspunsul la întâmpinarea depusa de noi, reclamanta a renunţat la acest capăt de cerere (anexa 2 la întâmpinare).

Aşa cum a arătat, ca un prim argument in susţinerea apărărilor sale, arată că nu sunt de acord cu susţinerile apelantei-reclamante in ce priveşte terenul in suprafaţa de 10841 mp cu destinaţia de cimitir, întrucât prin art. III, pct. 10 din Legea nr.213/2001 se prevede ca:"///. Domeniul public local al comunelor, oraşelor şi municipiilor este alcătuit din următoarele bunuri:.... 7. statuile si monumentele, daca nu au fost declarate de interes public naţional; 11. cimitirele orăşeneşti şi comunale."

In consecinţa, susţinerile apelantei-reclamante sunt neîntemeiate, având in vedere dispoziţiile art. 1-3 din Legea nr. 213/1998 care prevede ca :

Art. 1. - Dreptul de proprietate publică aparţine statului sau unităţilor administrativ-teritoriale, asupra bunurilor care, potrivit legii sau prin natura lor, sunt de uz sau de interes public.

Art. 2. - Statul sau unităţile administrativ-teritoriale exercită posesia, folosinţa şi dispoziţia asupra bunurilor care alcătuiesc domeniul public, în limitele şi în condiţiile legii.

Art. 3. - (1) Domeniul public este alcătuit din bunurile prevăzute la art. 135 alin. (4) din Constituţie, din cele stabilite în anexa care face parte integrantă din prezenta lege ş[ din orice alte bunuri care, potrivit legii sau prin natura lor, sunt de uz sau de interes public şi sunt dobândite de stat sau de unităţile administrativ-teritoriale prin modurile prevăzute de lege,

(2) Domeniul public al statului este alcătuit din bunurile prevăzute la art. 135 alin. (4) din Constituţie, din cele prevăzute la pct. I din anexă, precum şi din alte bunuri de uz sau de interes public naţional, declarate ca atare prin lege.

(3)Domeniul public al judeţelor este alcătuit din bunurile prevăzute la pct. II din anexă şi din alte bunuri de uz sau de interes public judeţean, declarate ca atare prin hotărâre a consiliului judeţean, dacă nu sunt declarate prin lege bunuri de uz sau de interes public naţional.

(4)Domeniul public al comunelor, al oraşelor si al municipiilor este alcătuit din bunurile prevăzute la pct III din anexă si din alte bunuri de uz sau de interes public local, declarate ca atare prin hotărâre a consiliului local, dacă nu sunt declarate prin lege bunuri de uz sau de interes public naţional oh judeţean.

Art. 11 si 12 din acelaşi act normativ prevede ca :

Art. 11. - (1) Bunurile din domeniul public sunt inalienabile, insesizabile si imprescriptibile, după cum urmează:

a)nu pot fi înstrăinate; ele pot fi date numai în administrare, concesionate sau închiriate, în condiţiile legii;

b)nu pot fi supuse executării silite şi asupra lor nu se pot constitui garanţii reale;

c)nu pot fi dobândite de către alte persoane prin uzucapiune sau prin efectul posesiei de bună-credintă asupra bunurilor mobile.

(2) Actele juridice încheiate cu încălcarea prevederilor alin. (1) privind regimul juridic al bunurilor din domeniul public sunt lovite de nulitate absolută.

Art.12. - (1) Bunurile din domeniul public pot fi date, după caz, în administrarea regiilor autonome, a prefecturilor, a autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, a altor instituţii publice de interes naţional, judeţean sau local.

Ca urmare, având in vedere dispoziţiile art. 1-3, 6,11,12 din Legea 213/1998 precum si cele prevăzute in art.III pct.10 din lista anexa la actul normativ menţionat, apreciem ca cimitirul oraşului A. nu poate fi dobândit prin uzucapiune.

Pe fondul cauzei, un al doilea argument in susţinerea apărărilor noastre este acela ca, daca ar fi avut drept de proprietate asupra cimitirului, apelanta-reclamanta ar fi avut la îndemâna legile fondului funciar, insa nu a formulat niciodată o cerere specifica acestei proceduri.

Art.23 din Legea nr.1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr.18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997

(1)Organele reprezentative ale unităţilor de cult, constituite până la intrarea în vigoare a prezentei legi, dobândesc prin reconstituire suprafeţe de teren agricol din fondul bisericesc al cultului căruia îi aparţin, astfel: a)centre eparhiale, până la 100 ha; b) protoierii, până la 50 ha; c) mânăstiri şi schituri, până la 50 ha; d) parohii si f/7/7, până la 10 ha.(2)Pentru persoanele juridice, unităţi de cult recunoscute de lege, din mediul rural şi din mediul urban, prevăzute la alin.(1), sunt şi rămân aplicabile, de asemenea, dispoziţiile art.3 alin. (2)-(4) din prezenta lege.

Art. 29 din Legea nr.1/2000pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997

(1) în aplicarea prevederilor art. 47 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, propunerile de reconstituire a dreptului de proprietate pentru terenurile forestiere şi eliberarea titlului de proprietate se vor face pe numele parohiei, schitului, mănăstirii, instituţiei de învăţământ, indiferent de forma acesteia, în limita suprafeţelor pe care le-au avut în proprietate, dar nu mai mult de 30 ha, indiferent dacă terenurile sunt situate pe raza mai multor localităţi. (2)Centrele eparhiale, parohiile, schiturile, mănăstirile, constituite până la data intrării în vigoare a prezentei legi, dobândesc, prin reconstituire, suprafeţe până la limita de 30 ha din fondul bisericesc al cultului căruia îi aparţin, recunoscut de lege, dacă acesta a avut în proprietate terenuri forestiere în judeţul în care a fost constituită parohia, schitul sau mănăstirea.

(3)Terenurile atribuite potrivit alin.(2) nu vor putea depăşi, cumulat, suprafaţa avută în proprietate de fondul bisericesc în judeţul în care s-a constituit parohia, schitul sau mănăstirea care depune cerere pentru reconstituire.

Art 33 din Legea nr.1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997

Persoanele fizice şi persoanele juridice, care nu au depus în termenul prevăzut de Legea nr.169/1997 cereri pentru reconstituirea dreptului de proprietate sau, după caz, actele doveditoare, pot formula astfel de cereri si pot depune actele doveditoare în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.

Art.22 din Legea nr.18/1991 a fondului funciar - Republicata(1) Din terenurile agricole, comisiile vor atribui în proprietate, la cererea comisiilor parohiale ori a altor organe reprezentative ale comunităţilor locale de cult - din mediul rural -, o suprafaţă de teren de până la 5 ha în echivalent arabil pentru fiecare parohie sau schit, aparţinând cultelor recunoscute de lege, ori de până la 10 ha teren agricol în echivalent arabil în cazul mănăstirilor, în măsura în care toate aceste aşezăminte au posedat în trecut terenuri agricole preluate de cooperativele agricole de producţie, iar în prezent nu au asemenea terenuri ori au suprafeţe restrânse. în zonele necooperativizate, reconstituirea dreptului de proprietate se va face din terenurile aflate în proprietatea statului şi în administrarea primăriilor, la propunerea acestora, prin ordinul prefectului. (2)Dispoziţiile art. 9 alin. (5) se aplică în mod corespunzător.

(3) 0rganele reprezentative ale unităţilor de cult, recunoscute de lege, din mediul rural, pot cere reconstituirea dreptului de proprietate şi pentru suprafaţa de teren agricol care reprezintă diferenţa dintre suprafaţa de 5 ha, în cazul parohiilor, şi suprafaţa pe care au avut-o în proprietate, dar nu mai mult de 10 ha, şi pentru suprafaţa ce reprezintă diferenţa dintre suprafaţa de 10 ha, în cazul mănăstirilor şi schiturilor, şi suprafaţa pe care au avut-o în proprietate, dar nu mai mult de 50 ha.

5) Pentru parohiile, schiturile şi mănăstirile din mediul urban, consiliile şi organele reprezentative ale acestora pot cere reconstituirea dreptului de proprietate în condiţii/e alin. (3) şi (4).

(6)Pot cere reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole care le-au aparţinut în proprietate, în limita suprafeţelor pe care le-au avut, şi organele reprezentative ale altor unităţi de cult, astfel: a)centrul patriarhal, până la 200 ha; b)centrele eparhiale, până la 100 ha; c)protoieriile, până la 50 ha; d) parohiile din mediul urban, până la 10 ha; e) filialele din mediul rural şi urban, până la 10 ha.

Art.47 din Legea nr.18/1991 a fondului funciar - Republicata (l) Consiliile parohiale sau organele reprezentative ale schiturilor şi mănăstirilor, precum şi ale instituţiilor de învăţământ, pot cere restituirea terenurilor cu vegetaţie forestieră, păduri, zăvoaie, tufărişuri, fâneţe şi păşuni împădurite, care le-au aparţinut în proprietate, în limita suprafeţelor pe care le-au avut în proprietate, dar nu mai mult de 30 ha, indiferent dacă sunt situate pe raza mai multor localităţi.

(2)Cererile împreună cu actele doveditoare de proprietate se fac în termenul, cu procedura şi în condiţiile prevăzute la art. 9 alin. (3) - (9).

Prin HGR nr. 131/1991 a fost aprobat REGULAMENTUL privind procedura de constituire, atribuţiile si funcţionarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului si modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum si punerea în posesie a proprietari/or, ulterior modificat prin HG 1172/2001 si HG 890/2005. Art. 5 lit.d) din Regulament stipulează:

Comisiile comunale, orăşeneşti sau municipale au următoarele atribuţii principale: d) completează, în urma verificărilor efectuate, anexele la prezentul regulament cu persoanele fizice si juridice îndreptăţite;

ANEXA 11: Tabel Nominal cuprinzând parohiile, schiturile şi mănăstirile din mediul rural care solicită în scris terenuri agricole în proprietate, conform art. 22 din Legea fondului funciar nr.18/1991 (5)Cimitirele comunale sau orăşeneşti se organizează astfel încât să aibă sectoare corespunzătoare pentru fiecare cult recunoscut, la cererea cultelor ce funcţionează în localitatea respectivă."

Ori in localitatea A. exista un singur cimitir uman.

Un al treilea argument este acela ca in evidenta funciara a oraşului A. din anul 1965, la parcela 276 unde figura cimitirul in litigiu, este trecut ca deţinător I.G.S. A., iar categoria de folosinţa era «a». adică teren arabil. Parcela 276 este evidenţiata pe schiţa de plan anexa la acest document (anexele 3,4 la întâmpinare).

Fata de cele arătate va rugam sa dispuneţi:

In drept, art. 201 alin. 1, art. 205, art. 207 si art. 471 alin.5 NCPC raportat la art. 24 NCPC si art. 3 din Legea nr. 76/2012.

Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova, cauza a fost înregistrată sub nr. 1224/310/2014, la data de 12.05.2015.

Examinând sentinţa apelată prin prisma criticilor formulate, a actelor şi lucrărilor dosarului, precum şi dispoziţiile legale care au incidenţă în soluţionarea prezentei cauze, tribunalul reţine următoarele:

Prin prezenta cerere de apel, reclamanta a înţeles să conteste sentinţa pronunţata de instanţa de fond numai sub aspectul respingerii capătului de cerere privind constatarea dobândirii dreptului de proprietate asupra terenului in suprafaţa de 10.841 mp, situat în A., str. V.nr.1, jud. Prahova, prin efectul uzucapiunii.

Instanţa de fond a respins ca neîntemeiat acest capăt de cerere motivat de faptul că cimitirul in suprafaţă de 10841 mp situat în A., str. V.nr.1, jud. Prahova, are statutul de cimitir orăşenesc, iar posesia exercitata asupra acestui teren nu putea fi o posesie utilă.

Potrivit art.3 pct.10 din anexa la Legea nr.213/1998, terenurile ce au destinația de cimitire, fac parte din domeniul public de interes local. Prin voința legiuitorului s-a stabilit că acest gen de bunuri fac parte din domeniul public de interes local. Astfel fiind, terenurile cu destinația de cimitire, care aparțin în proprietate unităților administrativ-teritoriale, fac parte din domeniul public de interes local.

Dispoziţiile art.1844 cod civil, prevăd că nu se poate prescrie domeniul lucrurilor care, din natura lor proprie, sau printr-o declaraţie a legii, nu pot fi obiecte de proprietate privată, ci sunt scoase afară din comerţ.

În cauza de faţă din actele depuse la dosar, rezulta ca acest teren are destinaţia de cimitir, însă nu unul parohial, ci unul orăşenesc. Cimitirul pentru care solicită constatarea dreptului de proprietate a fost menţionat in procesele verbale încheiate la 20 ianuarie 1928 si 25 iunie 1929 de către primarul localităţii A., ca fiind "pus in funcţiune si predat Consiliului Parohial" (filele 11-12).

Astfel, în procesul-verbal din data de 20 ianuarie 1928 se menţionează „comuna A. a înfiinţat un nou cimitir uman în suprafaţă de 10.165 mp pe terenul donat de Casa Regală pe platoul de lângă podul S.”, teren care a fost predat de către Primarul com. A. Consiliului Parohial, care are „îndatorirea de a se ocupa cu îngrijirea şi supravegherea acestor cimitire ca fiind proprietatea acelei instituţiuni” (fila 12).

Aceste menţiuni sunt reluate întocmai şi în procesul-verbal întocmit de primarul com. A. la data de 25 iunie 1929, în care se arată că „cimitirele vechi din com. rurale urmează a fi predate consiliilor parohiale respective, care au îndatorirea a se ocupa cu supravegherea şi îngrijirea acestora ca fiind proprietatea acelei instituţiuni” (fila 11).

Ca urmare, din înscrisurile sus-menţionate rezultă fără echivoc faptul că terenul cu destinaţia de cimitir a fost amenajat de unitatea administrativ-teritorială cu această destinaţie anterior anului 1928, teren ce a fost ulterior predat consiliului parohial A. pentru a se ocupa cu îngrijirea şi supravegherea acestor cimitire ca fiind proprietatea acelei instituţiuni.

Faţă de aceste înscrisuri, in mod întemeiat, instanţa de fond a reţinut ca respectiva predare a cimitirului in cauză s-a făcut cu titlu de administrare, impunându-se doar reclamantei să se ocupe cu supravegherea şi îngrijirea terenului predat, cu diligenţa unui bun proprietar, rezultând astfel calitatea reclamantei de detentor precar şi nu de posesor al terenului.

Din aceste procese verbale rezulta ca reclamanta a posedat terenul pentru altul nu pentru sine, astfel că posesia exercitata nu este o posesie utilă, in sensul dispoziţiilor art.1844 cod civil.

Instanţa de fond a reţinut ca terenul cu destinaţia de cimitir din or. A., str. V.nr.1, jud. Prahova nu a fost şi nici nu este cimitir confesional/parohial, el nefiind înfiinţat sau amenajat de cultul ortodox, ci este un cimitir orăşenesc, singurul cu această destinaţie din oraş, ce a fost înfiinţat de unitatea administrativ-teritorială locală încă anterior anului 1928, pe terenul donat acesteia de Casa Regală a României.

Aceasta situaţie este confirmata de faptul că în cadrul acestui cimitir sunt amenajate şi locuri de veci pentru înhumarea credincioşilor aparţinând şi altor confesiuni, astfel cum rezultă chiar din chitanţele depuse de reclamantă la dosar (fila 76), în care sunt evidenţiate contribuţii încasate atât de la protestanţi, cât şi de la ortodocşi.

Atât timp cat posesia exercitata de către apelanta reclamanta asupra terenului in litigiu nu a fost o posesie utilă, în sensul art.1847 cod civil, tribunalul apreciază că in mod întemeiat, instanţa de fond, constatând că nu au fost îndeplinite condiţiile cerute pentru a uzucapa,  a respins acest capăt de cerere ca neîntemeiat.

Intr-adevăr, conform art.186-188, din Statutul Bisericii Ortodoxe Române fiecare parohie are dreptul sa deţină sau sa înfiinţeze un cimitir pentru îngroparea credincioşilor decedaţi, care este proprietatea parohiei.

Art. 187 din Statut prevede ca locurile de veci rămân proprietatea parohiei, iar dreptul de concesiune se transmite numai prin succesiune.

Dreptul parohiilor de a deține în proprietate teren cu destinația de cimitir nu era reglementat, însă, ca un drept exclusiv. Rezultă, per a contrario, că nimic nu împiedica autoritățile locale să înființeze și să aibă în proprietate cimitire.

Prin urmare, în măsura în care au fost înființate cimitire de către autoritățile locale (comunale sau orășenești) anterior adoptării Legii nr. 213/1998, cum este si cazul de faţă, acestea fac parte în prezent din domeniul public de interes local, iar dobândirea dreptului de proprietate cu privire la acestea nu este posibilă pe calea uzucapiunii.

Concluzionând, tribunalul apreciază, având in vedere actele dosarului şi dispoziţiile legale mai sus menţionate că, instanţa de fond a făcut o legală interpretare a probatoriului administrat in cauză, astfel că în baza dispoziţiilor art.480 alin.1 N.C.p.c va respinge ca nefondat apelul formulat împotriva sentinţei civile nr.236 din 03.02.2015 pronunţată de Judecătoria Sinaia.

Domenii speta

Spete similare