Evacuare

Prin decizia civilă nr. 174/19.02.2016, tribunalul a respins apelul declarat de  apelanta-pârâtă  CCS,  ca neîntemeiat.

Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut că, prin sentinţa civilă nr.930 din 15.12.2015  Judecătoria A  a respins ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.

 A  admis  cererea având ca obiect evacuare formulată de reclamantul MA – reprezentată prin primar, în contradictoriu cu pârâta CCS.

A dispus evacuarea pârâtei din imobilul situat în municipiul A.

Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că în conformitate cu H.C.L. nr. 126 din 29 aprilie 2013, imobilul situat în municipiul A, a fost declarat ca bun aparţinând domeniului public de interes local, avându-se în vedere dispoziţiile art. 858 din Codul civil, art. 29 alin. 9 din Legea nr. 18/1991 şi Anexa III pct. 5 din Legea nr. 213/1998, astfel cum a fost identificat imobilul de către Comisia de inventariere a bunurilor care alcătuiesc domeniul public al Municipiului A potrivit H.C.L. nr. 44 din 28 februarie 2011.

Prin H.C.L. nr. 161 din 18 iunie 2014, s-a completat anexa la H.C.L. nr. 69 din 10 august 1999, privind însuşirea bunurilor care alcătuiesc domeniul public de interes local al municipiului A, secţiunea I – bunuri imobile, cu poziţia 2351 – CC, ca urmare a aprobării H.C.L. nr. 126 din 29 aprilie 2013.

Ulterior H.G.R. nr. 656/27.08.2013, dreptul de proprietate al reclamantului asupra imobilului în litigiu a fost intabulat sub nr. B4 din cartea funciară 22850 UAT A, potrivit încheierii O.C.P.I. T nr. 29557/19.09.2013.

Instanţa a reţinut şi faptul că împotriva H.C.L. nr. 126 din 29 aprilie 2013 emisă de CLA, ANCC SR a formulat cerere de anulare, cererea fiind respinsă prin sentinţa civilă nr. 222 din 28 martie 2014, în dosarul nr. 3412/87/2013, definitivă.

Conform adresei nr. 10/29.05.2015, pârâta a comunicat reclamantului faptul că nu se poate proceda la punerea în aplicare a măsurilor solicitate prin adresa nr. 14716/28.05.2015 (evacuarea imobilului – s.n.), iar prin adresa nr. 07/23.04.2013, s-a comunicat faptul că pentru imobilul în discuţie (clădire şi teren) CCSA nu deţin documente care să ateste dreptul de proprietate. Având în vedere aceste înscrisuri instanţa reţine că pârâta este  persoana juridică ce foloseşte efectiv imobilul proprietatea reclamantului, având astfel calitatea de ocupant al imobilului în sensul prevederilor art. 1034 alin. 2 lit. e) Cod procedură civilă, în lipsa unui titlu din care să rezulte intrarea în patrimoniul pârâtei sau existenţa vreunui drept de folosinţă opozabil reclamantului asupra imobilului în litigiu.

Susţinerile pârâtei din cuprinsul întâmpinării în sensul că ANCCR a contestat titlul reclamantului, iar pârâta este o filială a acesteia care exercită atribuţii asociaţiei în teritoriu, nu prezintă relevanţă asupra calităţii procesuale pasive în prezenta cauză întrucât acţiunea în evacuare se îndreaptă împotriva persoanei care ocupă în fapt imobilul, fără permisiunea sau îngăduinţa proprietarului, considerente faţă de care urmează a fi respinsă ca nefondată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.

În drept, potrivit art. 555 alin. 1 Cod civil, „proprietatea privată este dreptul titularului de a poseda, folosi şi dispune de un bun în mod exclusiv, absolut şi perpetuu, în limitele stabilite de lege.” De asemenea, conform art. 1040 Cod procedură civilă, dacă ocupantul, notificat în prealabil, refuză să evacueze imobilul, proprietarul are posibilitatea de a solicita instanţei de judecată să dispună, prin hotărâre executorie, evacuarea imediată a ocupantului din imobil, pentru lipsă de titlu.

Instanţa a reţinut că, în prezent, prin introducerea cererii de chemare în judecată reclamantul, în calitate de proprietar al imobilului, şi-a retras consimţământul cu privire la folosinţa pârâtei, iar în baza prerogativelor conferite de dreptul de proprietate acesta este îndreptăţit să folosească exclusiv imobilul. Pârâta foloseşte fără vreun drept şi în lipsa unui titlu locativ valabil, imobilul (clădire şi teren), ca detentor precar, reclamantul fiind lipsit practic de însăşi utila şi liniştita folosinţă a respectivelor bunuri imobile.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel  pârâta  CCSA solicitând admiterea apelului, în principal, să se dispună anularea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare sau reţinerea spre rejudecare  cu dispunerea suspendării până la soluţionarea  cauzei nr.  1566/3/2014, aflat pe rolul  CAB şi în subsidiar, schimbarea  în tot şi respingerea  cererii, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate, ori ca neîntemeiată.

În motivarea apelului s-a arătat că  instanţa de fond a încălcat  normele de procedură ce atrag  nulitatea hotărârii, menţionând că soluţionarea excepţiei  suspendării a fost consemnată ca şi dispoziţie în încheierea de amânare  a pronunţării, încălcându-se astfel dispoziţiile  art. 425 C.pr. civ. Excepţia în sine a rămas nesoluţionată cu putere juridical în  raportul procesual  civil, ceea  ce atrage  nulitatea hotărârii cu consecinţa trimiterii spre rejudecare.

A menţionat că pe fondul excepţiei, respingerea excepţiei este nefondată deoarece  atâta vreme cât este contestat  dreptul reclamantei în cauza  ce formează obiectul dosarului nr. 1566/3/2014, aflată pe rolul CAB, rezultă că dreptul acesteia de a solicita evacuarea  de pe proprietatea  unui terţ nu există.  Deci nu poate fi reţinut  caracterul  provizoriu al autorităţii de lucru judecat pentru că s-ar încălca securitatea raporturilor civile, persoana evacuată fiind în situaţia  de a fi prejudiciată, motiv pentru care excepţia  trebuie admisă.

Pe fondul cauzei, instanţa de fond a admis  acţiunea reţinând greşit situaţia de fapt, deoarece în primul rând , în acţiune reclamanta a  precizat cine este persoana  care invocă dreptul de  proprietate, respectiv ANCSR, iar sub acest aspect este nefondată respingerea calităţii procesuale  pasive invocate de către pârâtă.

În al doilea rând s-a respins apărarea pârâtei formulată prin  întâmpinare  potrivit căreia  ANCCR  a contestat titlul reclamantului, iar  pârâta este o filială  a acesteia  care exercită atribuţii  asociaţiei  în teritoriu, cu motivarea că nu prezintă relevanţă asupra calităţii procesuale pasive în prezenta cauză, deoarece  acţiunea în evacuare se îndreaptă  împotriva persoanei care ocupă  în fapt imobilul, fără permisiunea  sau îngăduinţa proprietarului.

La data de 02.02.2016, intimatul-reclamant a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului, ca nefondat şi menţinerea ca temeinică şi legală a hotărârii instanţei de  fond, în sensul evacuării  apelantei-pârâte din imobilul proprietatea  reclamantului şi ocupat fără drept.

În motivarea întâmpinării a arătat cu privire la  excepţia  nulităţii hotărârii instanţei de fond,  că analizând încheierea din  data de  14.12.2015 se poate observa că excepţia suspendării  nu a fost consemnată  ca şi dispoziţie  în încheiere, ci aceasta a fost ridicată oral de către apelanta  pârâtă pusă în discuţia părţilor  şi soluţionată în sensul  respingerii  ca neîntemeiată, fiind motivată legal de către instanţa de fond. Excepţia  a fost soluţionată  de instanţa de fond  înainte de  a intra în dezbaterea fondului.

Cu  privire la  fondul excepţiei  suspendării,  a menţionat că în mod corect a apreciat instanţa de fond că  nu se impune suspendarea prezentei cauze  câtă vreme în dosarul nr. 1566/3/2014  aflat  pe rolul CAB există autoritate  de  lucru judecat  provizorie. Mai mult, aşa cum a învederat şi instanţei de fond,  apelanta pârâtă nu are calitate procesuală în dosarul nr. 1566/3/2014.

Pe fondul cauzei,  susţine că aşa cum  s-a arătat prin cererea introductivă reclamantul a înţeles să se judece cu pârâta care are personalitate juridică  - CCSA şi care ocupă efectiv proprietatea  reclamantului. A.N.C.C.S.R. aşa cum a fost constituită  de C.N.S.L.  R FCA, C.N.S.D.R. şi  B.N.S. deşi  apelanta pârâtă pretinde că ar trebui  să stea în prezenta cauză  în calitate de proprietar, nu a deţinut niciodată vreun titlu  care să justifice pretinderea unui drept  de proprietate asupra CCSA. A.N.C.C.S.R. nu este proprietarul imobilului  şi nu poate pretinde proprietatea casei de cultură în condiţiile în care nu există  documente legale din care să rezulte că este succesoare universală  a  patrimoniului  vechilor entităţi sindicale.

Din probatoriul administrat în cauză  consideră că în mod corect instanţa de fond când a admis cererea de chemare în judecată formulată de către reclamant, având ca obiect evacuarea  persoanei  juridice CCSA, din imobilul  proprietatea reclamantului, situat în A.

În drept întâmpinarea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 201, 47 alin.1 , rap. la art.  195 C.pr.civ.,art.  1040-1042 C.pr.civ.

Analizând actele şi lucrările dosarului Tribunalul constată că apelul este neîntemeiat pentru următoarele considerente:

Cu privire la primul motiv şi anume modul în care a fost soluţionată cererea de suspendare a cauzei de către prima instanţă, Tribunalul constată această critică este neîntemeiată.

Din punct de vedere procedural, Tribunalul constată că la termenul din data de 14.12.2005 prima instanţă după ce a pus în discuţie cererea de suspendare a cauzei a respins-o în mod expres, soluţia respingerii regăsind-se în practicaua încheierii de amânare a pronunţării. Încheierea de amânarea a pronunţării constituie o hotărâre conform art.424 alin.5 C.pr.civ astfel că şi aceasta trebuie să aibă structura prevăzută de art.425 C.pr.civ-practicaua, considerente şi dispozitiv- iar, dispozitivul trebuie să cuprindă soluţia dată tuturor cererilor.

Pe cale de consecinţă, şi în cazul în care este vorba de o încheiere în dispozitivul acesteia trebuie să se regăsească soluţia pronunţată cererilor, excepţiilor şi incidentelor soluţionate la respectivul termen de judecată.

Împrejurarea că, la termenul din data de 14.12.2015 după soluţionarea cererii de suspendare prin respingerea acesteia, instanţa a păşit mai departe la continuarea judecăţii, prin închiderea cercetării procesului şi acordarea cuvântului pe fond,  nu o exonera pe aceasta de a redacta dispozitivul în consonanţă cu cele dispuse la acel termen şi anume –amânarea pronunţării şi respingerea cererii de suspendare a cauzei, cu atât mai mult cu cât suspendarea este un incident cu importanţă majoră în economia dosarului.

Cu toate acestea, având în vedere că nerespectarea acestei exigenţe formale a modului de redactare a încheierii se sancţionează cu nulitatea condiţionată (art.175 C.pr.civ.) şi virtuală a actului de procedură, tribunalul constată că, pe de o parte, instanţa de fond s-a pronunţat efectiv asupra cererii de suspendare prin practica iar pe de altă parte apelanta nu a făcut dovada vreunei vătămări în condiţiile în care apărătorul acesteia a fost prezent la respectivul termen luând cunoştinţă direct de măsura respingerii cererii de suspendare. Prin urmare nu se impune anularea actului de procedură reprezentat de încheierea de şedinţă din 14.12.2015.

Cu privire la soluţia dată cererii (şi nu excepţiei cum, eronat a calificat-o apelanta) de suspendare tribunalul o apreciază corectă, argumentul expus de prima instanţă fiind pertinent în sensul că în primă instanţă Tribunalul B a respins acţiunea CNS „C A” în primă instanţă cu autoritate de lucru judecat provizorie. De altfel, argumentul apelantei-pârâte este unul fragil,  neputându-se exagerba relevanţa existenţei în acelaşi timp pe rolul instanţei a unei acţiuni prin care se contestă dreptul reclamantei, întrucât în caz contrar s-ar ajunge la situaţia în care un pârât acţionat în judecată formulează separat o acţiune prin care contestă dreptul reclamantei tocmai pentru a obţine, cu efect dilatoriu, suspendarea cauzei în care este acţionat.

Pe fondul cauzei, fără a relua argumentele pertinente, întemeiate şi suficiente, cu care prima instanţă a răspuns apărărilor apelantei-pârâte, Tribunalul constată că pârâta CCS este cea care, în fapt şi în mod concret spaţiul respectiv astfel că este pe deplin admisibil demersul reclamantei pe calea procedurii în evacuare şi se justifică respingerea ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive. Tot astfel, apelanta-pârâtă nu a exhibat un titlu valabil care să-i confere dreptul de folosinţă şi nici nu a făcut dovada că este beneficiara la acest moment al unei consimţământ/îngăduinţe valabile din partea proprietarului, astfel că se impune evacuarea de îndată a acesteia din spaţiul ocupat, la acest moment fără drept.

Împrejurarea că în paralel există o altă procedură prin care dreptul proprietarului (înscris în cartea funciară) este contestat în justiţie nu împietează asupra admiterii cererii în evacuare atâta vreme cât, în prezenta cauză, apelanta-pârâtă nu a reuşit să conteste eficient  titlul proprietarului prin exhibarea unui titlu locativ sau a unui accord/îngăduinţe valabile, în prezent, ce i-ar fi fost acordate de către proprietar.

Pe cale de consecinţă, Tribunalul, în temeiul art.480 alin.1 C.pr.civ. a respis apelul ca neîntemeiat.

Domenii speta

Spete similare