Contestatie tabel preliminar

Sentinţă comercială 103 din 23.02.2015


TRIBUNALUL BOTOŞANI

SECŢIA A II A CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Dosar nr. XXXX/40/2014/a2

Contestaţie tabel preliminar

Şedinţa publică din xx.xx.xxxx

Preşedinte – judecător-sindic

Grefier –

SENTINŢA NR. XXX

La ordine, judecarea contestaţiei formulate de contestatorul X SRL, prin lichidator judiciar Cabinet individual de insolvenţă B. L., cu sediul ales în Botoşani, str. X, nr. Y, judeţul Botoşani în contradictoriu cu debitoarea Y SRL Păltiniş, cu sediul social în localitatea Păltiniş, judeţul Botoşani, cod de identificare fiscală XXXXXX, număr de ordine în Registrul comerţului JXX/XXX/XXXX, prin administrator judiciar Cabinet individual de insolvenţă G. D., cu sediul în Botoşani, str. X, nr. Y, sc. Z, ap. T, judeţul Botoşani.

La apelul nominal, făcut în şedinţa publică, au răspuns reprezentantul contestatorului şi administratorul judiciar al debitoarei.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, constată că pe rolul judecătorului-sindic mai sunt înregistrare dosare asociate nr. XXXX/40/2014/a4 din data de xx.xx.xxxx, nr. XXXX/40/2015/a5 din data de xx.xx.xxxx, nr.XXXX/40/2014/a6 din data de xx.xx.xxxx, nr. XXXX/40/2014/a7 din data de xx.xx.xxxx, nr. XXXX/40/2014/a8 din data de xx.xx.xxxx, nr. XXXX/40/2014/a9 din data de xx.xx.xxxx, nr. XXXX/40/2014/a10 din data de xx.xx.xxxx, nr. XXXX/40/2014/a12 din data de xx.xx.xxxx, nr. XXXX/40/2014/a14 din data de xx.xx.xxxx, ce privesc aceeaşi debitoare şi au acelaşi obiect – contestaţie tabel preliminar, în temeiul art. 111 alin. 6 din Legea nr. 85/2014, va dispune conexarea acestora la dosarul asociat nr. XXXX/40/2014/a2, având în vedere că toate contestaţiile se soluţionează printr-o singură sentinţă.

Întrebat fiind, consilier juridic S. N. pentru contestatoarea SC X SRL arată că a primit duplicatul contestaţiei formulate în dosarul asociat a14.

Avocat S. M. pentru administratorul special arată că factură despre care face vorbire nu a fost acceptată la plată şi într-adevăr a fost comunicată de intimata Z SRL, aceasta fiind returnată într-un plic şi depune la dosar un tichet din care rezultă că s-a comunicat un înscris.

Judecătorul-sindic pune în discuţie excepţia netimbrării contestaţiei formulată de contestatoarea T. L..

Avocat S. M. pentru contestatoarea T. L. solicită anularea contestaţiei ca netimbrată.

Administratorul judiciar al debitoarei solicită anularea contestaţiei ca netimbrată.

Judecătorul-sindic pune în discuţie excepţia calităţii administratorului judiciar Cabinet individual de insolvenţă G. D. de a contesta tabelul preliminar raportat la art. 40 alin. 1 din Legea nr. 85/2014.

Administratorul judiciar al debitoarei lasă la latitudinea instanţei.

Consilier juridic S. N. pentru intimata SC X SRL solicită admiterea excepţiei.

Văzând că nu mai sunt alte cereri de formulat, acte de depus, constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul la dezbateri.

Lichidatorul judiciar al contestatorului SC X SRL solicită admiterea contestaţiei. Arată că a depus actele ulterior depunerii cererii de creanţă, nu a primit notificarea conform legii, a depus declaraţia de creanţă pe data de xx.xx.xxxx şi mai târziu înscrisurile, declaraţia fiind depusă în termen. Creanţa este lichidă, certă şi exigibilă. Cererea de creanţă nu poate fi respinsă pentru că nu a depus şi actele justificative. Depune concluzii scrise.

Administratorul judiciar al debitoarei solicită respingerea contestaţiei, conform motivelor din întâmpinare. Precizează că, contestatorul avea cunoştinţă de deschiderea procedurii de insolvenţă. Arată că declaraţia a fost depusă în termen, însă fără acte justificative.

Avocat S. M. pentru administrator special  solicită admiterea contestaţiei, înlăturarea sumei de 10.273,86 lei, reprezentând reparaţii sasiu, cu care a fost înscrisă intimata Z SRL în tabelul preliminar, întrucât creanţa nu are caracter cert.  Factura nu a fost însoţită de devizul de lucrări, nu s-a făcut dovada că această reparaţie este imputabilă debitoarei. Arată că, aşa cum a recunoscut administratorul judiciar comunicarea facturii de către Z cu confirmare de primire, aşa s-a restituit factura cu confirmare de primire.

Administratorul judiciar arată că din înscrisurile depuse de debitor în anexa la cererea de deschidere a procedurii conform art. 67 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 85/2014 apare înscrisă Z, astfel încât factura era însuşită de debitoare şi înscrisă în contabilitate. Solicită respingerea contestaţiei.

Avocat S. M. pentru administratorul special arată că administratorul judiciar trebuia să verifice caracterul cert al creanţei.

Avocat S. M. pentru administratorul special solicită admiterea contestaţiei, înlăturarea penalităţilor în sumă de 135.801,82 lei cu care a fost înscrisă creditoarea T SRL. Suma înscrisă pe tabelul preliminar este net superioară. Arată că în facturile emise nu se regăsesc facturate şi  aceste penalităţi. Nu există un calcul exact privind penalităţile.

Administratorul judiciar al debitoarei arată că practica judiciară este de admitere a penalităţilor nefacturate. Nu se puteau factura penalităţile, ele se calculează până la data deschiderii insolvenţei, iar aceste accesorii rezultă din înscrisuri.

Avocat S. M. pentru contestatorul G. A. M. solicită admiterea contestaţiei, întrucât această creanţă rezultă din drepturi salariale, iar includerea acestor sume în tabelul preliminar era obligatoriu, fără existenţa unei cereri de creanţă. Arată că a depus documente din care rezultă că această sumă a fost achitată de debitoare, însă restituită.

Administratorul judiciar arată că nu exista creanţa la data de xx.xx.xxxx, la data verificării creanţelor, statele de plată erau semnate. Precizează că nu a ştiut că a fost achitată sau restituită.

Avocat S. M. pentru contestatorul G. A. M. arată că a data de xx.xx.xxxx a fost restituită suma şi a intrat în patrimoniul societăţii debitoarei, iar caracterul de drept salarial nu se pierde.

Avocat S. M. pentru administratorul special solicită admiterea contestaţiei, întrucât plata sumei de 51.966,91 lei pe care intimata U SRL o avea către debitoare a fost achitată prin executorul judecătoresc. Arată că plata acestei sume a fost efectuată înainte de întocmirea acestui tabel de creanţe. S-a făcut o compensare în baza legii.

Administratorul judiciar solicită respingerea contestaţiei conform întâmpinării.

Avocat S. M. pentru contestatorul G. C. solicită admiterea contestaţiei,  înlăturarea înscrierii în tabel cu suma de 205.600 lei, reprezentând suma împrumutată conform contractului.

Administratorul judiciar solicită respingerea contestaţiei, întrucât nu a fost depusă chitanţa din care rezultă că a împrumutat suma debitoarei.

Avocat S. M. pentru administratorul special solicită admiterea contestaţiei. Conform încheierii nr. XX/xx.xx.xxxx emisă de BEJ G. A.  rezultă că debitul a fost achitat în întregime. Suma cu care a fost înscrisă pe tabel creditoarea V SRL nu este legală, întrucât a fost achitată la xx.xx.xxxx.

Administratorul judiciar solicită respingerea contestaţiei, întrucât nu avea cunoştinţă de acte, iar banii nu au ajuns la creditori.

JUDECĂTORUL-SINDIC,

Prin cererea transmisă prin fax vineri, în data de xx.xx.xxxx, ora 10:32 PM (ora 22:32) şi  înregistrată luni, în data de xx.xx.xxxx, sub nr. XXXX/40/2014/a2, contestatoarea-creditoare X SRL Păltiniş, judeţul Botoşani, prin lichidator judiciar Cabinet individual de insolvenţă B. L., a formulat contestaţie împotriva tabelului preliminar al creanţelor debitorului Y SRL, publicat în BPI nr. XX/xx.xx.xxxx, solicitând înscrierea în tabelul preliminar a creanţei sale în valoare de 337.477 lei.

În motivarea contestaţiei, se arată că administratorul judiciar Cabinet individual de insolvenţă G. D. nu a notificat contestatoarea despre deschiderea procedurii insolvenţei debitoarei, deşi se afla în lista creditorilor, depusă de debitor, în conformitate cu art. 67 din Legea nr. 85/2014, dar cu toate acestea, la data de xx.xx.xxxx, în ultima zi a termenului stabilit de judecătorul-sindic, a trimis prin poştă o declaraţie de creanţă neînsoţită de documente justificative, deoarece acestea erau predate unui expert contabil.

Mai arată contestatoarea-creditoare că, la data de xx.xx.xxxx, a depus la Tribunalul Botoşani documentele justificative ale creanţei, dar că, administratorul judiciar Cabinet individual de insolvenţă G. D. a publicat tabelul preliminar al creanţelor debitorului Y SRL, în BPI NR. XXX/xx.xx.xxxx, cu 10 zile înainte de  termenul stabilit de judecătorul-sindic prin hotărârea de deschiderea a procedurii,  fără să înscrie deloc contestatoarea în acest tabel, nici cu suma solicitată şi nici cu suma acceptată/respinsă, tabelul preliminar publicat nefiind întocmit conform art. 5 pct. 69 din Legea nr. 85/2006 şi că,  până la data formulării contestaţiei, contestatoarea nu a fost notificată despre motivele neînscrierii în tabel.

Odată cu contestaţia, contestatoarea a depus la dosar copii după dovada trimiterii declaraţiei de creanţă şi înscrisuri doveditoare ale creanţei sale.

Pe fond, contestatoarea arată că suma cu care a solicitat înscrierea în tabelul preliminar este formată din:

1. creanţă în sumă de 125.000 lei; Explicaţii: SC X SRL plăteşte suma de 80.000 lei în xx.xx.xxxx şi suma de 45.000 lei în xx.xx.xxxx cu titlu avans imobil. În data de xx.xx.xxxx SC Y SRL prin factura XXXXXX facturează imobilul societăţii SC X SRL. Dreptul de proprietate a acestui imobil nu a trecut de la SC Y SRL la SC X SRL (nu s-a perfectat la notariat). Proprietarul acestui imobil a fost şi este SC Y SRL, bunul în cauză fiind şi ipotecat în favoarea BRD. În urma verificării evidenţei contabile a SC X SRL (august) societăţile au convenit stornarea facturii XXXXXX/xx.xx.xxxx prin factura XXX/xx.xx.xxxx şi restituirea sumei de 125.000 lei de către SC Y SRL societăţii SC X SRL până la data de xx.xx.xxxx sens în care s-a încheiat şi convenţia nr. XXX/xx.xx.xxxx. Suma este certă (existenţa ei este neîndoielnică şi rezultă din înscrisuri recunoscute de ambele societăţi), lichidă (obiectul ei este determinat) şi scadentă: xx.xx.xxxx.

2. creanţă în sumă de 39.719,99 lei izvorăşte din factura nr. XXX/xx.xx.xxxx, factura prin care SC X SRL a vândut soia societăţii SC Y SRL. Contravaloarea acestor produse a fost încasată parţial, rămânând un rest de plată de 39.719,99 lei. Suma de 39.719,99 lei este certă (recunoscută de ambele societăţi prin înscrisurile înşuşite şi existente), lichidă (39.719,99 lei) şi scadentă: xx.xx.xxxx.

3. creanţă în valoare de 149.525 lei izvorăşte din factura nr. XX/xx.xx.xxxx şi din contractul nr. XX/xx.xx.xxxx. SC X SRL a deţinut în arendă suprafaţă aproximativă de 1.000 ha pe care le-a arat. Contractele de arendă au fost denunţate şi cele 1.000 ha au trecut în exploatarea societăţii Y SRL, având în vedere că SC X SRL intrase în faliment. Deoarece SC Y SRL a beneficiat de culturile agricole de pe aceste 1.000 ha, SC X SRL a solicitat contravaloarea lucrărilor agricole efectuate şi SC Y SRL a acceptat. Lichidatorul judiciar a întocmit factura nr. XX/xx.xx.xxxx. Creanţa de 149.525 lei este certă, lichidă şi exigibilă (2013);

4. creanţa în sumă de 23.232,02 lei rezultă din tranzacţia efectuată de cele 2 societăţi în xx.xx.xxxx când SC X SRL vinde societăţii Y SRL pesticide, erbicide. Creanţa este recunoscută de ambele societăţi, izvorăşte din înscrisuri emanate de X SRL şi recunoscute de SC Y SRL (factura, contract, act adiţional) este clar determinată atât prin factură cât şi prin contract şi scadenţa creanţei s-a împlinit în xx.xx.xxxx.

Administratorul judiciar al Y SRL, Cabinet individual de insolvenţă G. D., a depus întâmpinare la contestaţia formulată de X SRL (filele 95 – 96), prin care solicită respingerea contestaţiei ca nefondată.

În întâmpinare, administratorul judiciar arată că lichidatorul judiciar al contestatoarei cunoştea despre deschiderea procedurii debitoarei Y SRL, întrucât depusese la dosarul debitoarei ofertă în vederea desemnării ca administrator judiciar şi că în cuprinsul contestaţiei nu a indicat nici măcar la ce adresă trebuia să-i fie comunicată notificarea.

Mai arată administratorul judiciar că, la contestaţia comunicată la xx.xx.xxxx,  au fost anexate diverse înscrisuri, dar că nu pot servi ca documente justificative pentru înscrierea creanţei, fiind depuse tardiv în raport de termenul limită stabilit pentru data de xx.xx.xxxx şi că, deşi susţine că ar fi fost împiedicată, din diverse motive, să depună în termenul legal documentele justificative ale creanţei, nu s-a adresat instanţei cu o cerere de repunere în termen, în termenul art. 186 N.C.P. Civilă.

Pe fond, administratorul judiciar arată că, aproape întreaga creanţă solicitată se susţine prin acte încheiate în perioada suspectă, când deschiderea procedurii de insolvenţă a debitorului era eminentă, acestea fiind: convenţia nr. XXX/xx.xx.xxxx, pentru suma de 125,000 lei şi factura XX/xx.xx.xxxx, pentru suma de 149.525 lei.

Odată cu întâmpinarea, administratorul judiciar a depus la dosar dovada publicării notificării în BPI nr. XXXXX/xx.xx.xxxx (filele 97 – 100).

Prin cererea trimisă prin poştă la data de xx.xx.xxxx şi înregistrată sub nr. XXXX/40/2014/a4, administratorul special al debitoarei Y SRL Păltiniş, A. D. S., a formulat, în contradictoriu cu intimata-creditoare Z SRL Oradea, contestaţie împotriva înscrierii creanţei intimatei în tabelul preliminar al creanţelor.

În motivarea contestaţiei, contestatorul arată că, în fapt, societatea debitoare Y SRL nu datorează intimatei suma de 10.273,86 lei, reprezentând reparaţie şasiu, deoarece intimata nu a făcut dovada, odată cu trimiterea facturii XXX/xx.xx.xxxx, a devizului de lucrări, nefiind făcută dovada că această reparaţie este imputabilă debitoarei.

Odată cu contestaţia, contestatorul-administrator special a depus la dosar copia facturii D – XXXXXXXX/xx.xx.xxxx, emisă de intimata-creditoare (fila 4).

Intimata-creditoare Z SRL Oradea a depus întâmpinare (filele 36 – 37), prin care solicită respingerea contestaţiei ca nefondată, cu cheltuieli de judecată.

În cuprinsul întâmpinării, intimata-creditoare arată că, aşa cum a arătat şi în declaraţia de creanţă, în cursul anului 2011 a încheiat cu debitoarea un contract de prestări servicii de transport, care ulterior a fost prelungit până în cursul anului 2014, având ca obiect efectuarea de către societatea debitoare de servicii de transport internaţional de mărfuri, pe rutele ce urmau a fi comunicate de intimată, în schimbul unui preţ total de 0,75 Euro + TVA, pentru fiecare drum efectuat.

În baza acestor dispoziţii contractuale şi a documentelor justificative (avize de reparaţie, proces-verbal de constatare a contravenţiilor, etc.) intimata a procedat la emiterea mai multor facturi, dintre care au rămas neachitate două facturi:

- factura nr. XXXXXXXX/xx.xx.xxxx, scadentă la data de xx.xx.xxxx, în valoare totală de 290,06 lei şi factura fiscală nr. XXXXXXXX/xx.xx.xxxx, scadentă la data de xx.xx.xxxx, în valoare totală de 10.274 lei, toate aceste facturi fiind comunicare societăţii debitoare şi confirmate de primire, nefiind contestate până în prezent.

Mai arată intimata că factura emisă de tip TRAILER RENTAL BV (anexată declaraţiei de creanţă), în temeiul căreia a refacturat suma către societatea debitoare, conţine o rubrică intitulată informaţii reparaţii, care reprezintă în fapt deviz de lucrări, astfel încât susţinerea administratorului special legat de lipsa unui deviz de reparaţii este lipsit de orice temei.

Totodată, intimata-creditoare arată că este „intolerabilă” atitudinea administratorului special de a arăta prin contestaţie că are rezerve faţă de creanţa intimatei, deşi, cu ocazia înregistrării cererii de deschidere a procedurii de insolvenţă, a recunoscut creanţa intimatei în totalitate.

Odată cu întâmpinarea intimata-creditoare a depus la dosar dovada confirmării primirii prin poştă a facturii în discuţie (fila 43).

Administratorul judiciar al debitoarei, Cabinet individual de insolvenţă G. D., a depus, de asemenea, întâmpinare la contestaţia formulată de administratorul special (fila 84), prin care solicită respingerea contestaţiei ca nefondată.

În întâmpinare, administratorul special arată că, în speţă, intimata-creditoare are o creanţă certă, lichidă, în valoare de 10.273,86 lei şi exigibilă (scadenţa a expirat), care rezultă din însuşi actul de creanţă reprezentat de factura necontestată de debitor.

Mai arată administratorul judiciar că, în lista numelor şi adreselor creditorilor prevăzută de art. 67 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 85/2014, pe care debitorul a anexat-o cererii sale de deschidere a procedurii de insolvenţă, în dosarul nr. XXXX/40/2014, intimatul-creditor Z SRL a fost înscris cu suma de 10.980 lei, ceea ce echivalează cu recunoaşterea expresă de către debitor a creanţei totale, în sumă de 10.764,52 lei, înscrisă în tabelul preliminar.

Odată cu întâmpinarea, administratorul judiciar a depus la dosar copie după lista numelor şi adreselor creditorilor, prevăzută de art. 67 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 85/2014, pe care debitorul a anexat-o cererii de deschidere a procedurii insolvenţei (fila 35).

Prin cererea trimisă prin poştă la data de xx.xx.xxxx şi înregistrată sub nr. XXXX/40/2014/a5, administratorul special al debitoarei Y SRL, A. D. S. a formulat, în contradictoriu cu intimata-creditoare T SRL Braşov, contestaţie împotriva creanţei cu care a fost înscrisă intimata în tabelul preliminar al creanţelor, prin care a solicitat reducerea creanţei cu care a fost înscrisă intimata-creditoare de la 301.819,15 lei la suma de 166.017,33 lei.

În motivarea contestaţiei se arată că între cele două societăţi s-au derulat vânzări-cumpărări de seminţe de porumb, floarea-soarelui, erbicide, pesticide, pentru care intimata-creditoare a emis facturi în valoare de 166.017,33 lei, dar în tabelul de creanţe administratorul judiciar a înscris intimata -  creditoare cu suma de 301.819,51 lei, cu explicaţia “documente: facturi, contract, fişă analitică, notă calcul penalităţi”

Mai arată administratorul special că nu deţine contractul la care se face referire şi nici nota de calcul penalităţi şi că nu există o notificare către debitoarea Y cu suma calculată pentru penalităţi şi facturi, emisă până la data deschiderii insolvenţei. Astfel, suma de 135.801,82 lei nu este datorată de debitoare, întrucât nu există înscris din care să rezulte câtimea acestei sume, acceptarea/însuşirea de către debitoare şi transmiterea unei facturi cu această sumă către debitoare.

Arată de asemenea, administratorul special că, în cazul în care suma de 135.801,82 lei, reprezintă accesorii, aceasta este o clauză abuzivă de „îmbogăţire fără justă valoare” şi că, prin transpunerea în dreptul intern a Directivei Comunităţii Europene nr. 93/13 privind clauzele abuzive în contractele cu consumatorii, România şi-a asumat obligaţia transpunerii şi aplicării efective, în raporturile interindividuale.

De asemenea, administratorul special arată că biletul la ordin nu a fost completat de debitoare, el a fost dat în alb, iar înscrierea de către intimatul-creditor T SRL, cu suma dorită de el, dar necuvenită, este un abuz şi reprezintă o încălcare a legii privind completarea, datarea, scadenţarea documentelor financiare.

Odată cu contestaţia, administratorul special a depus la dosar copii după: biletul la ordin RZBR3AF XXXXXXX în care trăgător este intimata-creditoare, pentru suma de 261.018,20 lei, facturi emise de creditoarea-intimată şi fişa contului creditoarei-intimate (filele 5 – 15), precum şi dovezile de comunicare a contestaţiei către administratorul judiciar şi intimatul-creditor (fila 32).

Intimata-creditoare T SRL nu a depus întâmpinare la contestaţia formulată de administratorul special.

Administratorul judiciar al debitorului al debitorului, Cabinet individual de insolvenţă G. D.,  a depus întâmpinare (fila 34), prin care solicită respingerea contestaţiei ca nefondată.

Arată administratorul judiciar că argumentul administratorului special, potrivit căruia, admiterea în tabelul de creanţe a penalităţilor calculate de creditorul-intimat T SRL, în sumă de 135.801,82 lei, fără ca intimatul-creditor să deţină documente, nu este fondat. Astfel, creditoarea-intimată a depus, anexate la cererea de creanţă, contractul cadru de vânzare nr. SVMAXX/xx.xx.xxxx, care, la art. 11.1 prevede penalităţi de întârziere de 0,2%/zi, contract care a fost semnat din partea debitorului-cumpărător de chiar administratorul special, contestator în speţă, precum şi nota de calcul a acestor penalităţi.

Mai arată administratorul judiciar că art. 102 alin. 3  din Legea nr. 85/2014 prevede că „cererea de admitere a creanţelor trebuie făcută chiar dacă acestea nu sunt stabilite printr-un titlu” şi art. 1165 din Noul Cod Civil stabileşte că obligaţiile izvorâte din contract, reprezentând exprimarea voinţei părţilor, are valoare de lege între părţi.

Totodată, administratorul judiciar arată că, în speţă, contestatorul invocă norme de contabilitate fără legătură  cu cauza, iar referirea la biletul la ordin pe care l-ar fi dat “în alb” creditorului intimat, este tot fără legătură cu cauza, având în vedere că acest bilet la ordin nu a fost anexat declaraţiei de creanţă şi nu a stat la baza stabilirii creanţei contestate.

În ce priveşte referirea la clauzele abuzive, administratorul judiciar arată că normele invocate privind clauzele abuzive în contractele cu consumatorii,  nu sunt aplicabile comercianţilor.

Odată cu întâmpinarea, administratorul judiciar a depus la dosar copia contractului cadru de vânzare nr. SVMAXX/xx.xx.xxxx (filele 35 – 40).

Prin cererea trimisă prin poştă la data de xx.xx.xxxx şi înregistrată sub nr. XXXX/40/2014/a6, contestatoarea T. L.-E. a formulat contestaţie împotriva tabelului preliminar al creanţelor debitorului Y SRL Păltiniş, solicitând înscrierea în tabelul preliminar de creanţe cu suma de 884 lei, reprezentând drepturile salariale cuvenite pentru luna septembrie 2014.

În motivarea contestaţiei, se arată că debitoarea, din lipsa disponibilităţilor băneşti, nu i-a achitat salariul cuvenit pentru luna septembrie 2014 (care trebuia plătit până pe 25 ale lunii) şi că a fost plătit, cu acordul administratorului judiciar,  în luna decembrie, dar că „studiind legea pentru a nu-i fi anulare drepturile”, a constatat că această sumă nu putea fi plătită în perioada de observaţie şi că, la data de xx.xx.xxxx, a returnat banii la casieria unităţii.

Arată de asemenea contestatoarea că, având în vedere că, în speţă,  creanţa pe care o are asupra debitorului este o creanţă salarială, trebuia înscrisă în tabelul preliminar fără a depune declaraţie de creanţă.

Odată cu contestaţia, contestatoarea a depus la dosar copii după cartea de identitate, statul de plată salarii - luna septembrie 2014, cererea adresată administratorului debitoarei pentru restituirea salariului în sumă de 884 lei - reprezentând salariul aferent lunii septembrie 2014 şi chitanţa de încasare în casieria debitoarei a sumei de 884 lei (filele 3 – 5).

Administratorul judiciar al debitoarei, Cabinet individual de insolvenţă G. D., a depus la dosar întâmpinare (fila 15), prin care a solicitat respingerea contestaţiei ca nefondată.

Astfel, arată administratorul judiciar că, la data de xx.xx.xxxx şi data întocmirii tabelului preliminar de creanţe, administratorul judiciar deţinea înscrisuri (state de plată, salarii scadente la xx.xx.xxxx şi la xx.xx.xxxx) care dovedeau că nu există creanţe salariale împotriva debitorului, iar documentele pe care le-a anexat contestatoarea au fost depuse după momentul publicării tabelului preliminar de creanţe, fiind tardive în raport cu desfăşurarea procedurii.

Totodată, arată administratorul judiciar în întâmpinare, o creanţă rezultând din documente anexate contestaţiei nu poate fi înscrisă în tabelul  preliminar, deoarece rezultă dintr-o operaţiune efectuată după deschiderea procedurii de insolvenţă şi nici nu are caracter salarial, constând în chitanţe de depunere a unei sume de bani la casieria debitorului.

Odată cu întâmpinarea, administratorul judiciar a depus la dosar copia statelor de plată la xx.xx.xxxx şi xx.xx.xxxx (filele 16 – 19).

Prin cererea trimisă prin poştă la data de xx.xx.xxxx şi înregistrată sub nr. XXXX/40/2014/a7, contestatoarea G. A. M. a formulat contestaţie împotriva tabelului preliminar al creanţelor debitorului Y SRL Păltiniş, solicitând înscrierea în tabelul preliminar de creanţe cu suma de 1.594 lei, reprezentând drepturile salariale cuvenite pentru luna septembrie 2014.

În motivarea contestaţiei, se arată că debitoarea din lipsa disponibilităţilor băneşti, nu i-a achitat salariul cuvenit pentru luna septembrie 2014 (care trebuia plătit până pe 25 ale lunii şi că a fost plătit, cu acordul administratorului judiciar în luna decembrie, dar că „studiind legea pentru a nu-i fi anulare drepturile”, a constatat că această sumă nu putea fi plătită în perioada de observaţie şi că la data de xx.xx.xxxx a returnat băncii la casieria unităţii.

Arată de asemenea contestatoarea că, având în vedere că în speţă creanţa pe care o are asupra debitorului este o creanţă salarială, trebuia înscrisă în tabelul preliminar fără a depune declaraţie de creanţă.

Odată cu contestaţia, contestatoarea a depus la dosar copii după cartea de identitate, statul de plată salariu luna septembrie 2014, cererea adresată administratorului debitoarei pentru restituirea salariului în sumă de 1.594 lei reprezentând salariul aferent lunii septembrie 2014 şi chitanţa de încasare în casieria debitoarei a sumei de 1.594 lei (filele 4 – 8).

Administratorul judiciar al debitoarei, Cabinet individual de insolvenţă G. D. a depus la dosar întâmpinare (fila 16), prin care a solicitat respingerea contestaţiei ca nefondată.

Astfel, arată administratorul judiciar că, la data de xx.xx.xxxx şi data întocmirii tabelului preliminar de creanţe, administratorul judiciar deţinea înscrisuri (state de plată, salarii scadente la xx.xx.xxxx şi la xx.xx.xxxx), care dovedeau că nu există creanţe salariale împotriva debitorului, iar documentele pe care le-a anexat contestaţiei au fost anexate după momentul publicării tabelului preliminar de creanţe, fiind tardiv în raport cu desfăşurarea procedurii.

Totodată, arată administratorul judiciar în întâmpinare, o creanţă rezultând din documente anexate contestaţiei nu poate fi înscrisă în tabelul  preliminar, deoarece rezultă dintr-o operaţiune efectuată după deschiderea procedurii de insolvenţă şi nici nu are caracter salarial, constând în chitanţe de depunere a unei sume de bani la casieria debitorului.

Odată cu întâmpinarea, administratorul judiciar a depus la dosar copia statelor de plată la xx.xx.xxxx şi xx.xx.xxxx (filele 17 – 20).

Prin cererea trimisă prin poştă la data de xx.xx.xxxx şi înregistrată sub nr. XXXX/40/2014/a8, administratorul special al debitoarei Y SRL, A. D. S., a formulat, în contradictoriu cu intimata-creditoare U SRL Piatra Neamţ, contestaţie împotriva înscrierii intimatei-creditoare în tabelul preliminar al creanţelor cu suma de 51.966,91 lei.

În motivarea contestaţiei se arată că, într-adevăr, debitoarea datora creditoarei-intimate suma de 31.281,54 lei, cu titlu de debit principal şi suma de 20.923 lei, cu titlu de accesorii, cheltuieli de executare, dar că la data de xx.xx.xxxx şi xx.xx.xxxx a livrat intimatei-creditoare, conform înţelegerii, porumb boabe, emiţând către intimata-creditoare trei facturi (XXX şi XXX/xx.xx.xxxx şi XXX/xx.xx.xxxx) în valoare de 31.282,50 lei. Astfel, parte din suma de 51.966,61 lei s-a stins prin produsele livrate cu facturile XXX, XXX şi XXX, intervenind compensarea prin efectul legii, la data de xx.xx.xxxx, până la data deschiderii procedurii, care a intervenit la xx.xx.xxxx.

Mai arată contestatorul-administrator special că, la data de xx.xx.xxxx, a plătit executorului judecătoresc T. C. pentru dosarul intimatei-creditoare suma de 20.923 (accesorii, cheltuieli de executare, cheltuieli de judecată).

Prin urmare, toate plăţile şi implicit stingerea datoriei către intimata-creditoare s-au efectuat înainte de deschiderea insolvenţei, aceste documente fiind puse şi la dispoziţia administratorului judiciar.

Odată cu contestaţia, contestatorul-administrator special a depus la dosar copii după facturi, chitanţa emisă de BEJ T. C. şi Fişa contului U (filele 5- 10).

Contestatorul-administrator special a depus la dosar şi dovada comunicării contestaţiei către intimata-creditoare şi administratorului judiciar (fila 24).

Administratorul judiciar al debitorului, Cabinet individual de insolvenţă G. D., a depus întâmpinare (filele 26 – 27), prin care solicită respingerea contestaţiei ca nefondată.

Arată administratorul judiciar în întâmpinare că, în speţă, contestatoarea nu a prezentat documentele cerute de lege care să probeze efectuarea compensării înainte de deschiderea procedurii. HG 685/1999 stabileşte că, pentru efectuarea compensării, părţile au obligaţia să completeze ordinul  de compensare - formular tipizat cu regim special, numerotat din tipografie conform art. 11 al Anexei nr. 2 al actului normativ iar  debitorul, deşi  a utilizat în mod curent ordine de compensare (în lista stocurilor prevăzută de art. 67 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 85/2014, pe care debitorul a anexat-o cererii de deschidere a procedurii, figurează un carnet cu ordine de compensare), nu a prezentat un asemenea document, în speţa de faţă.

Mai arată administratorul judiciar că este culpa debitorului, reprezentat de contestatoare, că nu şi-a îndeplinit obligaţia stabilită prin art. 82 alin. 1 din Legea nr. 85/2014, de a pune la dispoziţia administratorului judiciar lista cuprinzând plăţile anterioare deschiderii procedurii, deci implicit şi chitanţa de depunere numerar, din xx.xx.xxxx, în contul bancar al executorului judecătoresc, care ar fi dat administratorului judiciar posibilitatea să verifice incidenţa acestui document asupra creanţei contestate, chitanţa depusă nefiind suficientă pentru a proba achitarea integrală a debitului, situaţie în care executorul judecătoresc întocmeşte un înscris în acest sens, înscris care nu a fost depus.

Totodată, administratorul judiciar arată că, în lista numelor şi adreselor creditorilor prevăzută de art. 67 alin. 1 lit.c) din Legea nr. 85/2014, pe care debitorul a anexat-o cererii sale de deschidere a procedurii, intimatul-creditor U SRL a fost înscris cu suma de 52.505 lei, ceea ce echivalează cu recunoaşterea explicită de către debitor a creanţei, în sumă de 51.966,91 lei, înscrisă în tabelul preliminar.

Odată cu întâmpinarea, administratorul judiciar a depus la dosar copii după lista bunurilor de natura stocurilor şi lista numelor şi adreselor creditorilor, depusă de debitor odată cu cererea de deschiderea procedurii insolvenţei (filele 28 – 29).

Prin cererea trimisă prin poştă la data de xx.xx.xxxx şi înregistrată sub nr. XXXX/40/2014/a9,  contestatorul G. C. a formulat contestaţie împotriva tabelului preliminar al creanţelor debitorului Y SRL Păltiniş, solicitând înscrierea creanţei sale în valoarea de 205.600 lei.

În motivarea contestaţiei se arată că în data de xx.xx.xxxx a predat societăţii debitoare, cu titlu de împrumut, suma de 205.600 lei, pentru a putea plăti arenda ţăranilor.

Pentru această sumă a încheiat cu societatea debitoare un contract prin care s-au înţeles ca împrumutul să fie restituit până la xx.xx.xxxx, pentru bani primind şi o chitanţă de la societatea debitoare, chitanţa nr. XX/xx.xx.xxxx.

Mai arată contestatorul că, în decembrie, când a văzut că societatea are probleme, a cerut printr-o adresă să i se restituie împrumutul, apoi a depus şi o declaraţie de creanţă, însoţită de documente, la tribunal, şi încă o dată administratorului judiciar, dar cu toate acestea nu a fost înscris în tabelul creanţelor.

Odată cu contestaţia, contestatorul a depus la dosar copii după o cerere semnată de contestator datată xx.xx.xxxx, contractul de împrumut financiar încheiat la xx.xx.xxxx şi chitanţa nr. XX din xx.xx.xxxx – emisă de societatea debitoare (filele 3 – 5).

Administratorul judiciar al debitoarei, Cabinet individual de insolvenţă G. D., a depus la dosar întâmpinare (fila 14), prin care a solicitat respingerea contestaţiei ca nefondată.

Arată administratorul judiciar în întâmpinare că, în speţă, contestatorului i s-a comunicat prin scrisoare, cu confirmare de primire, la data de xx.xx.xxxx, notificarea privind deschiderea procedurii de insolvenţă, în forma transmisă  spre publicare în BPI, care conţinea precizări privind termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor asupra averii debitorului (xx.xx.xxxx) şi referitoare la faptul că cererea de înscriere în tabelul preliminar va fi însoţită de documentele justificative ale creanţei şi actele care atestă constituirea de garanţii, în copii certificate.

La declaraţia de creanţă, formulată de contestator până la termenul limită, au fost anexate ca înscrisuri doveditoare doar copiile unui contract de împrumut şi al unei adrese prin care solicită restituirea împrumutului, lipsind înscrisurile privind efectuarea plăţii sumei de către contestator către debitor.

În consecinţă, după data de xx.xx.xxxx, trecând termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor asupra cererii debitorului, şi documentele justificative ale creanţei fiind incomplete, creanţa solicitată de contestatorul G. C. a fost înlăturată, constatându-se neconformarea la cerinţele art. 104 alin. 2 din Legea nr. 85/2014. Ca temei legal pentru înlăturarea creanţei, administratorul judiciar arată că sunt aplicabile şi prevederile art. 254 alin. 1 NCP Civilă care stabilesc că „probele se propun, sub sancţiunea decăderii de către reclamant prin cererea de chemare în judecată”.

Arată, de asemenea administratorul judiciar că, la contestaţia, comunicată la data de xx.xx.xxxx, contestatorul a anexat chitanţa DARL nr. XX datată xx.xx.xxxx, dar aceasta nu poate servi ca înscris justificativ pentru înscrierea creanţei, din motivele de tardivitate arătate mai sus.

Odată cu întâmpinarea, administratorul judiciar a depus la dosar copii după: dovada comunicării prin poştă a notificării privind deschiderea procedurii, notificarea colectivă nr. XX/xx.xx.xxxx adresată creditorilor ale căror creanţe au fost înlăturate şi dovada publicării în BPI (filele 15 – 16).

Prin cererea trimisă prin poştă la data de xx.xx.xxxx şi înregistrată sub nr. XXXX/40/2014/a12, administratorul special al debitoarei Y SRL Păltiniş, A. D. S., a formulat, în contradictoriu cu intimata-creditoare V SRL Bucureşti, contestaţie împotriva tabelului preliminar, solicitând eliminarea din tabelul de creanţe a creanţei în valoare de 15.364 lei, înscrisă în favoarea intimatei-creditoare.

În motivarea contestaţiei se arată că debitoarea datora această sumă conform sentinţei nr. XXXX/xx.xx.xxxx, dar că, în data de xx.xx.xxxx, societatea debitoare a plătit executorului judecătoresc G. A. suma de 16.279,55 lei, conform chitanţei XXXXXX, emisă de BEJ, sens în care executorul judecătoresc a emis încheierea nr. XX/xx.xx.xxxx, prin care a stipulat că debitoarea Y  a achitat în întregime suma actualizată datorată creditorului, inclusiv cheltuielile de executare.

Odată cu contestaţia, administratorul special a depus la dosar copii după: încheierea nr. XX din data de xx.xx.xxxx, dispusă de executorul judecătoresc G. A., chitanţa nr. XXXXXX din xx.xx.xxxx, eliberată de BEJ G. A., copie factură din xx.xx.xxxx, emisă de intimata-creditoare pentru suma de 12.699,92 lei (filele 3 – 7).

Ulterior, la data de xx.xx.xxxx, contestatorul-administrator special a depus la dosar dovada calităţii de administrator special, actul constitutiv actualizat şi dovezile de trimitere a contestaţiei către intimata-creditoare V SRL şi administratorul judiciar (filele 16 – 23).

Intimata-creditoare V SRL, prin avocat M. L. din cadrul SCA  L., a trimis prin poştă, la data de xx.xx.xxxx, întâmpinare, solicitând în principal, respingerea contestaţiei şi menţinerea calităţii intimatei de creditor la masa credală a Y SRL, cu suma de 15.364 lei, ori, în subsidiar, menţinerea calităţii intimatei de creditor înscris la masa credală a debitorului Y SRL, cu suma de 15.364 lei, sub condiţia suspensivă a neîncasării de către intimata-creditoare a sumei plătite de debitoare executorului judecătoresc potrivit încheierii nr. XX/xx.xx.xxxx şi a chitanţei nr. XXXXXXX/xx.xx.xxxx, eliberată de BEJ G. A..

În cuprinsul întâmpinării, intimata-creditoare arată că este în termenul de depunere a întâmpinării, întrucât nu a primit, la sediul ales indicat în declaraţia de creanţă, duplicatul contestaţiei, intimata-creditoare intrând în posesia acestui duplicat la data de xx.xx.xxxx, când i s-a trimis prin e-mail de administratorul judiciar Cabinet individual de insolvenţă G. D..

Pe fondul contestaţiei, intimata-creditoare arată că solicită respingerea contestaţiei ca neîntemeiată având în vedere că intimata-creditoarea nu a încasat suma achitată de debitoare executorului judecătoresc în data de xx.xx.xxxx şi că nu i s-a comunicat încheierea nr. XX/xx.xx.xxxx, emisă în dosarul de executare, acesta fiind motivul pentru care a formulat declaraţia de creanţă.

Mai arată intimata-creditoare că, în speţă, nu a fost respectată solicitarea intimatei din cererea de executare, ca virarea sumelor să se facă în contul indicat de intimată.

Plata a fost făcută cu încălcarea dispoziţiilor art. 1475 şi 1477 C.civil, astfel încât debitoarea nu a fost descărcată de datoria pe care debitoarea o are faţă de intimată.

În subsidiar, intimata arată că solicită menţinerea calităţii intimatei de creditor înscris la masa credală, cu suma de 15.364 lei, sub condiţia suspensivă a neîncasării de către intimată a sumei plătite de debitor executorului judecătoresc.

Astfel, arată intimata-creditoare că, în data de xx.xx.xxxx, prin intermediul BEJA „D. si D.”, intimata-creditoare i-a comunicat executorului judecătoresc G. A. o notificare, prin care i-a solicitat eliberarea către intimată a sumei de 15.364 lei, încasate de la debitor şi că, în situaţia în care executorul judecătoresc G. A. va proceda la eliberarea sumei în debit, va informa de îndată instanţa cu privire la acest aspect, caz în care înscrierea intimatei la masa credală va rămâne fără obiect.

Odată cu întâmpinarea, intimata-creditoare a depus la dosar copii după: extrasul mail-ului prin care i-a fost comunicată contestaţia, notificarea nr. XXX/xx.xx.xxxx, transmisă către BEJ G. A., cererea de executare silită nr. 210/11.09.2012, sentinţa civilă nr. XXXX/XXXX, pronunţată de Judecătoria sector 6 – titlu executoriu, proces-verbal din xx.xx.xxxx încheiat de BEJ G. A., ordinul de plată – dovadă achitare cheltuieli de executare conform facturii emise de BEJ G., adresa de confirmare de primire către BEJ pentru continuare executare silită.

Prin cererea înregistrată la xx.xx.xxxx sub nr. XXXX/40/2014/a14,  administratorul judiciar al debitoarei Y SRL Păltiniş, Cabinet individual de insolvenţă G. D., a formulat în contradictoriu cu intimatul-creditor X SRL Bucureşti, contestaţie împotriva înscrierii intimatului - creditor în tabelul preliminar al creanţelor, solicitând înlăturarea acestuia din tabelul preliminar de creanţe.

În motivarea contestaţiei, contestatorul-administrator judiciar arată că, după verificarea, prev. de art. 105 alin. 1 din Legea nr. 85/2014, a declaraţiei de creanţă şi a documentelor doveditoare depuse de creditorul X SRL, a înscris intimatul-creditor în tabelul preliminar cu o creanţă chirografară în sumă de 213.779,77 lei, dar că în urma verificării contestaţiei depuse de creditor împotriva tabelului preliminar de creanţe,  inclusiv a înscrisurilor anexate acesteia, au apărut elemente noi, până la data comunicării necunoscute, care probează existenţa unui fals, dol sau unor erori esenţiale, care au determinat admiterea creanţei în tabelul de creanţe, situaţie în care are aplicabilitate art. 113 din Legea nr. 85/2014.

Arată contestatorul de asemenea că, în contestaţia pe care creditorul a formulat-o la tabelul preliminar de creanţe, acesta arată că, din valoarea creanţei sale, „s-a plătit/compensat suma de 76.607,83 lei” şi, pentru că administratorul judiciar nu a cunoscut despre această operaţiune, până la data de xx.xx.xxxx, când a primit contestaţia, solicită reducerea creanţei admise în tabelul preliminar cu suma de 76.607,83 lei.

Mai arată contestatorul-administrator judiciar că, tot urmare a contestaţiei pe care creditorul a formulat-o la tabelul preliminar de creanţe, a procedat la verificări încrucişate a facturilor, a căror neînscriere în tabelul preliminat a fost contestată, cu deconturile TVA, din lunile în care erau datorate facturile şi, apoi, şi asupra facturilor care fuseseră admise în tabelul preliminar.

Urmare a acestor verificări au rezultat inadvertenţe între factura seria AEA nr. XXX/xx.xx.xxxx, în valoare de 206.820 lei (166.790,32 lei fără TVA + 40.029,69 lei TVA) şi decontul TVA depus de debitor pentru luna septembrie 2014, în sensul că valorile înscrise în factură nu sunt cuprinse în decontul TVA, ceea ce duce la prezumţia că factura AEA nr. XXX/xx.xx.xxxx, în valoare de 206.820 lei nu a fost  înregistrată în contabilitatea pretinsului creditor, motiv pentru care se impune reducerea cuantumului creanţei admise în tabelul preliminar cu suma de 206.820 lei.

Mai arată contestatorul-administrator judiciar că, pentru a întregi  imaginea modului fraudulos prin care s-a creat aparenţa unei creanţe a intimatei-creditoare X SRL asupra debitoarei Y SRL, trebuie arătat că toate documentele justificative anexate la declaraţia de creanţă şi la contestaţia la tabelul preliminar formulate de pretinsul creditor, pe care administratorul judiciar le-a contestat (factura seria DEA nr. XXX/xx.xx.xxxx, factura seria AEA nr. XXX/xx.xx.xxxx, factura seria AEA nr. XXX/xx.xx.xxxx, contractul de ipotecă mobiliară înscris în  AEGRM la data de xx.xx.xxxx), sunt întocmite după data de xx.xx.xxxx, la care DGRFP Iaşi – AJFP Botoşani a făcut publică intenţia de a solicita insolvenţei debitorului, prin publicarea  anunţului – invitaţie de participare pentru desemnarea practicianului în insolvenţă în dosarul de insolvenţă privind pe debitorul Y SRL. Dată fiind iminenţa deschiderii procedurii de insolvenţă împotriva sa, debitorul, de conivenţă cu pretinsul creditor, care este administrat de A. S., mama administratorului debitorului, au procedat la crearea unei creanţe fictive, cu scopul de a controla desfăşurarea procedurii de insolvenţă prin folosirea dreptului acordat creditorilor, de art. 45 alin. 1 lit. d), de a solicita desemnarea unui administrator judiciar şi de  art. 57 alin. 2 şi 3 din Legea nr. 85/2014 de a numi administratorul judiciar.

De altfel, intimata-creditoare a şi uzat de drepturile arogate în baza pretinsei creanţe, de fiecare dată cu scopul numirii ca administrator judiciar a practicianului în insolvenţă agreat de cele două părţi, inclusiv prin publicarea deciziei de numire a administratorului judiciar în BPI nr. XXXX/xx.xx.xxxx, prin arogarea, cu de la sine  putere, a calităţii de creditor care deţine peste 50% din creanţele cu drept de vot asupra debitorului.

În fond, contestatorul-administrator judiciar solicită să se constate nulitatea cererii de creanţă, prin aplicarea dispoziţiilor art. 196 alin. 1 NCP Civilă, coroborat cu art. 100 alin. 1 lit. b), art. 102 alin. 1  şi art. 113 alin. 1  din Legea nr. 85/2014, întrucât în declaraţia de creanţă nu este scris în clar numele persoanei fizice care reprezintă pe creditorul persoană juridică, iar semnătura olografă diferă de semnătura numitei A. S., care apare pe contestaţia împotriva tabelului preliminar şi documentele anexate, cu consecinţa înlăturării creditorului-intimat X SRL din tabelul preliminar de creanţe.

Odată cu contestaţia, contestatorul-administrator special a depus la dosar copii după:

-tabelul preliminar de creanţe;

-cererea de admitere a creanţei depusă de SC X SRL;

-contestaţia la tabelul preliminar de creanţe formulată de SC X SRL şi documentele semnate de administratorul A. S. anexate contestaţiei;

-factura seria AEA nr. XXX/xx.xx.xxxx şi factura XXXXXX/xx.xx.xxxx;

-decontul TVA depus de debitor pentru luna septembrie 2014;

-invitaţia de participare pentru desemnarea practicianului în insolvenţă în dosarul de insolvenţă privind pe debitorul SC Y SRL;

-decizia de numire a administratorului judiciar publicată în BPI nr. XXXX/xx.xx.xxxx.

Contestatorul-administrator judiciar a solicitat prin contestaţie, ca, în aplicarea art. 293 din NCP Civilă, judecătorul-sindic să ordone intimatei-creditoare să înfăţişeze jurnalul de vânzări pe luna septembrie 2014.

Prin încheierile de şedinţă din xx.xx.xxxx, contestaţiile care fac obiectul dosarelor asociate XXXX/40/2014: a4, a5, a6, a7, a8, a9, a10, 12 şi a14, au fost conexate la dosarul asociat XXXX/40/2014/a2, în temeiul art. 111 alin. 6, care prevede că toate contestaţiile împotriva tabelului preliminar se soluţionează printr-o singură sentinţă.

Cu toate acestea, având în vedere că una dintre contestaţii, cea formulată de contestatoarea-creditoare X SRL Bucureşti (înregistrată iniţial sub nr. XXXX/40/2010/a10), nu este în stare de judecată, întrucât nu s-a depus, odată cu contestaţia,  dovada că persoana fizică, ce a semnat ca reprezentant al persoanei juridice, are drept de reprezentare,  şi la termenul de astăzi a fost depus un exemplar al actului constitutiv al societăţii,  care însă nu este înregistrat la ORC, această contestaţie a fost disjunsă şi s-a acordat termen pentru a se acoperi această neregularitate.

Judecătorul-sindic, examinând actele şi lucrările aflate la dosarul de fond nr. XXXX/40/2014 şi dosarul asociat XXXX/40/2014/a2, asupra celor 9 (nouă) contestaţii de faţă, reţine următoarele:

În ce priveşte excepţiile invocate din oficiu şi care au fost puse în discuţia părţilor, judecătorul-sindic se va pronunţa cu prioritate aşa cum impun dispoziţiile art. 248 alin. 1 din NCP Civilă.

În ce priveşte excepţia netimbrării contestaţiei formulate de contestatoarea T. L.-E., având în vedere că, art. 111 alin. 3 din Legea nr. 85/2014 prevede în mod expres că, orice contestaţie depusă la tribunal împotriva tabelului preliminar trebuie însoţită de dovada în original a achitării taxei judiciare de timbru, excepţia va fi admisă.

În ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale active a contestaţiei formulate de administratorul judiciar Cabinet individual de insolvenţă G. D., în temeiul art. 113 alin. 1 din Legea nr. 85/2014, împotriva creanţei înscrise în favoarea intimatei-creditoare X SRL Bucureşti, şi aceasta va fi admisă având în vedere că, textul de lege arătat mai sus conferă legitimare procesuală activă numai „părţilor interesate”, iar în speţă administratorul judiciar nu este parte (participant) la procedură, ci este anul dintre organele care aplică  procedura potrivit art. 40 alin. 1 din Legea nr. 85/2014, iar acolo unde legiuitorul a dorit să-i confere legitimare pentru formularea unor contestaţii, a prevăzut expres acest lucru (exemplu – art. 48 alin. 7, teza finală – element de noutate legislativă faţă de Legea nr. 85/2006).

Se reţine că prin încheierea  nr. XXX din xx.xx.xxxx a fost deschisă procedura generală a insolvenţei privind pe debitoarea Y SRL Păltiniş, în temeiul art. art. 71 alin. 1 teza I din Legea 85/2014, la cererea debitorului, prin administrator A. D. S..

Prin aceeaşi încheiere au fost stabilite termenele prevăzute de art. 99 din Legea nr. 85/2014, termenul limită pentru depunerea declaraţiilor de creanţă fiind stabilit pentru xx.xx.xxxx şi a fost desemnat în calitate de administrator judiciar provizoriu practicianul în insolvenţă Cabinet individual de insolvenţă G. D..

În tabelul preliminat al creanţelor, publicat în BPI nr. XXX/xx.xx.xxxx au fost înscrişi printre alţii: creditorii-intimaţi:

-Z SRL Oradea, cu o creanţă  chirografară în sumă de 10.764,52 lei;

-T SRL, cu o creanţă chirografară în sumă de 301.819,51 lei;

-U SRL Piatra Neamţ, cu o creanţă chirografară în sumă de 51.966.91 lei;

-V SRL Bucureşti, cu o creanţă chirografară în sumă de 15.364,00 lei.

Pe fondul celorlalte 7 contestaţii, judecătorul-sindic reţine următoarele:

a) În ce priveşte contestaţia formulată de contestatorul X SRL Păltiniş, prin lichidator judiciar Cabinet individual de insolvenţă B. L., având în vedere că:

- prin depunerea declaraţiei de creanţă prin poştă la data de xx.xx.xxxx, în termenul prevăzut de judecătorul-sindic prin încheierea de deschidere a procedurii, neregularitatea privind notificarea contestatoarei a fost acoperită;

- declaraţia de creanţă nu a fost însoţită de documente justificative ale creanţei, aşa cum prevede expres art. 104 alin. 2 din Legea nr. 85/2014 şi nici nu s-a cerut, în temeiul art. 186 din NCP Civilă, repunerea în termenul de depunere a documentelor justificative, depunerea acestora, odată cu contestaţia împotriva tabelului preliminar fiind tardivă, administratorul judiciar este obligat, în temeiul art. 105 din Legea nr. 85/2014, să verifice toate creanţele care poartă asupra fiecărei cereri de creanţă şi a documentelor depuse, aşa cum prevede expres art. 106 alin. 1 din lege,

- legea nu exclude de la verificare creanţele trecute de debitor în lista depusă potrivit art. 67 alin. 1 lit. c);

- art. 106 alin. 3, teza finală prevede că, în îndeplinirea atribuţiilor de verificare, administratorul judiciar „va putea solicita”, dacă consideră necesar „documente suplimentare”, ipoteză care se aplică numai dacă documentele depuse potrivit art. 104 alin. 2 sunt insuficiente, nu şi dacă acestea lipsesc cu desăvârşire, pentru că o asemenea interpretare ar lăsa art. 104 alin. 2 fără aplicabilitate şi ar fi incompatibilă cu principiul celerităţii actelor şi operaţiunilor prevăzute de lege, aşa cum prevede expres art. 40 alin. 2 din lege, judecătorul-sindic constată că în mod corect administratorul judiciar nu a înscris creanţa pretinsă de contestatorul X SRL Păltiniş, în tabelul preliminar al creanţelor.

b) În ce priveşte contestaţia formulată de administratorul special în contradictoriu cu intimata-creditoare Z SRL Oradea;

Având în vedere că:

-declaraţia de creanţă depusă în termen de intimata-creditoare a fost însoţită de documente justificative: factura nr. XXX/XXXX, în valoare de 10.273,86 lei, fiind respectate dispoziţiile art. 104 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 85/2014;

-în lista depusă de debitoare potrivit art. 67 alin. 1 lit. c), intimata-creditoare Z SRL, figurează drept creditor cu o creanţă de 10.980 lei (fila 35 – dosarul XXXX/40/2014/a4), în mod corect administratorul judiciar a înscris pe intimata-creditoare Z SRL Oradea în tabelul preliminar;

c) În ce priveşte contestaţia formulată de administratorul special A. D. S., în contradictoriu cu intimata-creditoare T SRL BRAŞOV, având în vedere că:

- intimata-creditoare a depus la dosar declaraţia de creanţă în termenul stabilit de judecătorul-sindic, însoţită de documentele justificative: facturi şi contract cadru de vânzare 8filele 35 – 40), aşa cum prevede art. 104 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 85/2014;

- în lista creditorilor depusă de debitoare la dosar potrivit art. 67 alin. 1 lit. c) din lege, intimata-creditoare figurează cu o creanţă în valoare de 166.017 lei (fila 35 – dosar XXXX/40/2014/a4), reprezintă valoarea facturilor depuse la dosar de intimata-creditoare;

- contractul cadru de vânzare din xx.xx.xxxx (filele  35 – 40 – dosar asociat a5) prevede la art. 11.1 că pentru orice întârziere la plată, cumpărătorul se obligă să plătească o penalizare de 0,20% pe zi calendaristică din suma datorată;

- art. 1270 din codul Civil din 2009 prevede expres:

„Contractele valabil încheiate au putere de lege între părţi”.

-art. 101 alin. 3 din Legea nr. 85/2014 prevede că cererea de admitere a creanţelor trebuie făcută chiar dacă acestea nu sunt stabilite printr-un titlu;

-dispoziţiile legale invocate de contestatorul-administrator special referitoare la clauzele abuzive nu au aplicabilitate în relaţiile dintre profesionişti, aşa cum sunt aceştia definiţi de art. 3 alin. 2 din Codul Civil din 2009.

Judecătorul-sindic constată că în mod corect administratorul judiciar a înscris intimata-creditoare T SRL Braşov în tabelul preliminar al creanţelor, atât cu valoarea facturilor neachitate cât şi cu penalităţile calculate conform prevederilor contractuale.

d) În ce priveşte contestaţia formulată de contestatoarea G. A. M., având în vedere că:

- copia statului de plată pentru luna septembrie depus de contestatoare odată cu contestaţia (filele 7-8) dovedeşte prin semnătura contestatoarei, că drepturile salariale aferente lunii septembrie 2014 au fost încasate de contestatoare;

- chitanţa de încasare a sumei de 1594 lei este datată xx.xx.xxxx, după data deschiderii procedurii;

- art. 5 pct. 69 din Legea nr. 85/2014 prevede că în tabelul preliminar al creanţelor se înscriu creanţele născute anterior procedurii;

- procedura insolvenţei privind pe debitoarea Y SRL a fost deschisă la data de xx.xx.xxxx;

- nu s-a făcut dovada în cauză că la data deschiderii procedurii, debitoarea Y SRL avea drepturi salariale neplătite, nici faţă de contestatoarea G. A. M.;

în mod corect administratorul judiciar nu a înscris în tabelul preliminar al creanţelor pe contestatoarea G. A. M..

e) În ce priveşte contestaţia formulată de administratorul special, A. D. S., în contradictoriu cu intimata U SRL Piatra Neamţ, având în vedere că:

- declaraţia de creanţă depusă în termen de intimata-creditoare U SRL a fost însoţită de documente justificative (bilet la ordin, documente de plată, cheltuieli executare silită), fiind respectate dispoziţiile art. 104 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 85/2014;

- în lista depusă de debitoare potrivit art. 67 alin. 1 lit. c), intimata-creditoare U SRL Piatra Neamţ, figurează drept creditor cu o creanţă în valoare de 52.205 lei (fila 35 – dosar nr. XXXX/40/2014/a4);

- art. 90 din Legea nr. 85/2014 prevede „dreptul” creditorului de a cere compensarea creanţei sale cu creanţa pe care o are debitorul asupra sa, textul nu instituie obligaţia de compensare;

- contestatorul-administrator special nu a depus la dosar documentele cerute de lege care să probeze că anterior deschiderii procedurii ar fi intervenit o compensare parţială;

- contestatorul nu a făcut dovada că suma de 20.923 lei, achitată executorului judecătoresc la data de xx.xx.xxxx ar fi fost distribuită intimatului-creditor;

- art. 75 alin. 5 din lege prevede că în cazul sumelor indisponibilizate prin procedura de executare silită până la data deschiderii procedurii, acestea vor fi virate de organele de executare în contul deschis potrivit art. 39 alin. 2;

- art. 75 alin. 6 prevede că sumele din executări silite vor fi plătite de către administratorul judiciar/lichidator judiciar,

judecătorul-sindic constată că, în mod corect a înscris în tabelul preliminar al creanţelor pe intimata-creditoare U SRL Piatra Neamţ, cu o creanţă chirografară în valoare de 51.966,91 lei;

f) În ce priveşte contestaţia formulată de contestatorul G. C., având în vedere că:

-declaraţia de creanţă depusă în termen de intimatul-creditor a fost însoţită de copia documentului justificativ (contractul de împrumut, fiind respectate disp. art. 104 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 85/2014;

-în lista depusă de debitoare potrivit art. 67 alin. 1 lit. c), intimatul-creditor G. C. figurează drept creditor cu o creanţă chirografară în valoare de 205.600 lei (fila 35 – dosar XXXX/40/2014/14);

-art. 106 alin. 3 din Legea nr. 85/2014 prevede că atunci când documentele justificative sunt insuficiente, administratorul judiciar poată să ceară de la creditor explicaţii şi documente suplimentare;

-contestatorul-creditor a depus ulterior, odată cu contestaţia şi copia chitanţei care atestă că suma împrumutată a intrat în casieria societăţii debitoare, judecătorul-sindic constată că în mod greşit administratorul judiciar a refuzat înscrierea creanţei contestatorului G. C. în tabelul preliminar al creanţelor.

g) În ce priveşte contestaţia formulată de administratorul special A. D. S., în contradictoriu cu intimatul-creditor V SRL Bucureşti, având în vedere că:

- declaraţia de creanţă depusă în termen de intimatul-creditor a fost însoţită de copia documentelor justificative (sentinţa civilă nr. XXXX/xx.xx.xxxx, documente privind plăţile, fiind respectate astfel disp. art. 104 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 85/2014);

În lista depusă de debitor potrivit art. 67 alin. 1 lit. c), intimatul-creditor figurează înscris cu o creanţă chirografară de 17.021 lei;

-contestatorul-administrator special nu a făcut dovada că suma de 15.364 lei, achitată executorului judecătoresc a fost distribuită creditorului-intimat;

-art. 75 alin. 5 din lege prevede că, în cazul sumelor indisponibilizate prin proceduri de executare silită până la data deschiderii procedurii, acestea vor fi virate de organele de executare, în contul deschis potrivit art. 39 alin. 2 (contul de lichidare);

-art. 75 alin. 6 din lege prevede că, sumele din executări silite vor fi plătite de către administratorul judiciar/lichidatorul judiciar,

judecătorul-sindic constată că în mod corect administratorul judiciar a înscris pe intimatul-creditor V SRL Bucureşti în tabelul preliminar al creanţelor, cu o creanţă chirografară în valoare de 15.364 lei.

Faţă de cele reţinute mai sus:

În temeiul art. 111 alin. 3 din legea nr. 85/2014 se va anula ca netimbrată contestaţia formulată de contestatoarea T. L. – E..

În temeiul art. 113 alin. 1 din Legea 85/2014, se va respinge contestaţia formulată de contestatorul – administrator judiciar CII G. D., în contradictoriu cu intimata creditoare X S.R.L. – Bucureşti, ca fiind formulată de o persoană care nu are calitate procesuală activă.

În temeiul art. 111 alin. 6  rap. la art. 104 alin. 2 din Legea 84/2014, se va respinge ca nefondată contestaţia formulată de contestatorul X SRL – Păltiniş, prin lichidator judiciar CII B. L..

În temeiul art. 111 alin. 6 rap. la art. 104 alin. 1 şi 2 şi art. 67 alin. 1 lit. c) din Legea 85/2014, se va respinge ca nefondată contestaţia formulată de administratorul special A. D. S. în contradictoriu cu intimata creditoare Z SRL – Oradea.

În temeiul art. 111 alin. 6  rap. la art. 102 alin. 3 şi 104 alin. 1 şi 2 din Legea 85/2014 şi art. 1270 alin. 1 din Codul civil, se va respinge ca nefondată contestaţia formulată de administratorul special A. D. S. în contradictoriu cu intimata creditoare T S.R.L. – Braşov.

În temeiul art.  111 alin. 6 rap. la art. 5 pct. 69 şi art. 102 alin. 1 din Legea 85/2014, se va respinge ca nefondată contestaţia formulată de contestatoarea G. A. M. .

În temeiul art. 111 alin. 6 rap. la art. 104 alin. 1 şi 2, art. 90  şi art. 67 alin. 1 lit.c) din Legea 85/2014, se va respinge ca nefondată contestaţia formulată de administratorul special A. D. S. în contradictoriu cu intimata creditoare U SRL – Piatra Neamţ.

În temeiul art. 111 alin. 6  rap. la art. 104 alin. 1 şi 2, art. 106 alin. 3  şi art. 67 alin. 1 lit. c) din Legea 85/2014, se va admite contestaţia formulată de contestatorul creditor G. C.  şi, în consecinţă, se va dispune înscrierea contestatorului creditor în tabelul definitiv al creanţelor debitorului Y S.RL. – Păltiniş cu o creanţă chirografară în valoare de 205.600 lei (douăsute cincimii şasesute lei).

În temeiul art. 111 alin. 6 rap. la art. 104 alin. 1 şi 2 şi art. 67 alin. 1 lit.c) din Legea 85/2014, se va respinge ca nefondată contestaţia formulată de administratorul special A. D. S. în contradictoriu cu intimata creditoare V SRL – Bucureşti.

Văzând că, în speţă, cu excepţia contestaţiei formulate de contestatoarea T. L.-E. toate celelalte 8 (opt) contestaţii au fost legal timbrate,

Pentru aceste motive,

ÎN NUMELE LEGII,

H O T Ă R Ă Ş T E:

Admite excepţia netimbrării contestaţiei formulate de contestatoarea T. L. - E., domiciliată în sat Bajura, judeţul Botoşani, excepţie invocată din oficiu.

Admite excepţia lipsei calităţii procesuale active a contestatorului – administrator judiciar CII G. D. pentru a formula contestaţie, întemeiată pe dispoziţiile art. 113 alin. 1, în contradictoriu cu intimata creditoare X S.R.L. – Bucureşti.

În temeiul art. 111 alin. 3 din Legea 85/2014, anulează ca netimbrată contestaţia formulată de contestatoarea T. L. - E..

În temeiul art. 113 alin. 1 din Legea 85/2014, respinge contestaţia formulată de contestatorul – administrator judiciar CII G. D., cu sediul în Botoşani, str. X, nr. Y, sc. Z, ap. T, judeţul Botoşani în contradictoriu cu intimata creditoare X S.R.L. – Bucureşti, cu sediul în Bucureşti, str. X, nr. Y, bl. Z, sc. T, et. U, ap. V, sector 3 şi cu sediul ales pentru corespondenţă în localitatea Darabani, str. X, nr. Y, judeţul Botoşani, ca fiind formulată de o persoană care nu are calitate procesuală activă.

În temeiul art. 111 alin. 6  rap. la art. 104 alin. 2 din Legea 84/2014, respinge ca nefondată contestaţia formulată de contestatorul X SRL – Păltiniş, prin lichidator judiciar CII B. L., cu sediul ales în Botoşani, str. X, nr. Y, judeţul Botoşani.

În temeiul art. 111 alin. 6 rap. la art. 104 alin. 1 şi 2 şi art. 67 alin. 1 lit.c) din Legea 85/2014, respinge ca nefondată contestaţia formulată de administratorul special A. D. S., domiciliată în localitatea Păltiniş, judeţul Botoşani în contradictoriu cu intimata creditoare Z SRL – Oradea, cu sediul în municipiul Oradea, str. X, nr. Y, judeţul Bihor.

În temeiul art. 111 alin. 6  rap. la art. 102 alin. 3 şi 104 alin. 1 şi 2 din Legea 85/2014 şi art. 1270 alin. 1 din Codul civil, respinge ca nefondată contestaţia formulată de administratorul special A. D. S. în contradictoriu cu intimata creditoare T S.R.L. – Braşov, cu sediul în municipiul Codlea, str. X, nr. Y, judeţul Braşov.

În temeiul art.  111 alin. 6 rap. la art. 5 pct. 69 şi art. 102 alin. 1 din Legea 85/2014, respinge ca nefondată contestaţia formulată de contestatoarea G. A. M., domiciliată în oraşul Darabani, str. X, nr. Y, judeţul Botoşani.

În temeiul art. 111 alin. 6 rap. la art. 104 alin. 1 şi 2, art. 90  şi art. 67 alin. 1 lit.c) din Legea 85/2014, respinge ca nefondată contestaţia formulată de administratorul special A. D. S. în contradictoriu cu intimata creditoare U SRL – Piatra Neamţ, cu sediul în municipiul Neamţ, str. Fermelor, nr. Y, bl. Z, sc. T, U, judeţul Neamţ.

În temeiul art. 111 alin. 6  rap. la art. 104 alin. 1 şi 2, art. 106 alin. 3  şi art. 67 alin. 1 lit. c) din Legea 85/2014, admite contestaţia formulată de contestatorul creditor G. C., domiciliat în oraşul Darabani, str. X, nr. Y, judeţul Botoşani  şi, în consecinţă, dispune înscrierea contestatorului creditor în tabelul definitiv al creanţelor debitorului Y S.RL. – Păltiniş cu o creanţă chirografară în valoare de 205.600 lei (douăsute cincimii şasesute lei).

În temeiul art. 111 alin. 6 rap. la art. 104 alin. 1 şi 2 şi art. 67 alin. 1 lit.c) din Legea 85/2014, respinge ca nefondată contestaţia formulată de administratorul special A. D. S. în contradictoriu cu intimata creditoare V SRL – Bucureşti, cu sediul în Bucureşti, str. X, nr. Y, ap. Z, sector 5.

Executorie.

Cu drept de apel în termen de 7 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică, azi xx.xx.xxxx.

PREŞEDINTE,GREFIER,