Competenţa după calitatea persoanei a instanţelor judecătoreşti. Încetarea calităţii de avocat la momentul emiterii de către procuror a ordonanţei de clasare. Declinarea de competenţă

Hotărâre 38/CP din 01.10.2015


Art. 38 alin. 1 lit. d rap. la art. 48 alin. 1 lit. a C. pr. pen

Ca urmare a încetării calităţii de avocat prin pensionare, nu devin incidente dispoziţiile art. 48 alin. 1 lit. a C. pr. pen., potrivit cărora se cer întrunite cumulativ două condiţii: inculpatul să nu mai aibă calitatea de avocat şi fapta să aibă legătură cu atribuţiile de serviciu.

Deşi prima condiţie este îndeplinită, respectiv inculpatul nu mai are această calitate ca urmare a pensionării, nu este îndeplinită cea de a doua condiţie, respectiv presupusele fapte nu ar fi fost comise în calitate de avocat, ci se reţine calitatea acestuia de secretar al unei asociaţii.

Nefiind îndeplinite cumulativ cele două condiţii cerute de art. 48 alin. 1 lit. a C. pr. pen., Curtea nu poate să rămână competentă să judece, ca urmare a schimbării calităţii inculpatului, urmând a fi dispusă declinarea de competenţă.

Prin cererea înregistrată  la judecătorul de cameră preliminară de la Curtea de Apel Târgu-Mureş sub nr. xxx la data de 14.08.2015, petentul H.M.G. a formulat plângere împotriva Ordonanţei din 22.07.2015 dată de Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Topliţa în dos. nr. 38/II/2/2015 şi a Ordonanţei din 25.06.2015 dată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Topliţa în dos. nr. xxx.

În motivarea plângerii, petentul solicită anularea ordonanţelor atacate, fiind pronunţate de către organe necompetente, invocându-se calitatea de avocat al petentului, care ar atrage competenţa procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel. Se critică şi pe fond soluţia dată de procuror şi se solicită schimbarea temeiului de drept din cel prevăzut de art. 16 lit. f C. pr. pen, în art. 16 lit. a C. pr. pen.

S-au anexat şi s-au depus înscrisuri.

A fost anexat dosarul în care s-a pronunţat ordonanţa prim-procurorului, precum şi dosarul de urmărire penală.

La termenul din 21.09.2015, procurorul a invocat excepţia de necompetenţă a acestei instanţe. La acelaşi termen, excepţia a fost pusă în discuţia petentului şi a procurorului.

Analizând cererea pendinte, prin prisma materialului  aflat la dosar şi a excepţiei invocate de procuror, s-au reţinut următoarele:

 Prin Ordonanţa din 25.06.2015 dată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Topliţa în dos. nr. xxx, s-a dispus clasarea cauzei faţă de petentul H.M.G. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals în înscrisuri oficiale, uz de fals şi înşelăciune, prevăzute de art. 320, art. 323 şi art. 244 alin. 1, 2 C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. 1 C. pen.

În motivarea acestei ordonanţei, s-a reţinut că în cazul acestor infracţiuni a intervenit termenul legal de prescripţie, faptele fiind comise în cursul anilor 2000-2002.

Temeiul soluţiei de clasare reţinut a fost cel prevăzut de art. 315 alin. 1 lit. a rap. la art. 16 lit. f C. pr. pen.

Faţă de susţinerea petentului, potrivit căreia, în baza art. 280 şi art. 282 alin. 1, 2, 4 lit. a C. pr. pen., art. 341 alin. 6 lit. a şi art. 38 lit. d C. pr. pen., calitatea sa de avocat ar atrage competenţa procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel şi nu a procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Topliţa (care a emis ordonanţele atacate), Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel sesizat cu prezenta plângere reţine că, aşa cum rezultă din Adeverinţa nr. 184/10.08.2015 emisă de Baroul Harghita, petentul H.M.G. „A fost pensionat pentru retragere definitivă din profesie începând cu data de 01.07.2011”.

Rezultă aşadar că petentul nu mai avea calitatea de avocat nici la data emiterii celor două ordonanţe ale procurorului şi nu o mai are nici în prezent.

Faţă de această situaţie, constatăm că nu devin incidente dispoziţiile art. 48 alin. 1 lit. a C. pr. pen., potrivit cărora, atunci când competenţa instanţei este determinată de calitatea inculpatului, instanţa rămâne competentă să judece chiar dacă inculpatul, după săvârşirea infracţiunii, nu mai are această calitate, în cazul când fapta are legătură cu atribuţiile de serviciu ale făptuitorului.

Aşadar, pentru a rămâne competentă această instanţă, se cer întrunite cumulativ două condiţii: inculpatul să nu mai aibă calitatea de avocat şi fapta să aibă legătură cu atribuţiile de serviciu.

Deşi prima condiţie este îndeplinită, respectiv inculpatul nu mai are această calitate începând cu data de 01.07.2011, nu este îndeplinită cea de a doua condiţie, respectiv presupusele faptul nu ar fi fost comise în calitate de avocat, ci se reţine calitatea acestuia de secretar al unei asociaţii.

Nefiind îndeplinite cumulativ cele două condiţii cerute de art. 48 alin. 1 lit. a C. pr. pen, Curtea nu poate să rămână competentă să judece prezenta plângere, ca urmare a schimbării calităţii inculpatului.

Constatând că este întemeiată excepţia de necompetenţă după calitatea persoanei, nu vom analiza motivele invocate de petent prin plângere, care privesc fondul cauzei, acestea urmând a fi analizate de judecătorul de cameră preliminară de la instanţa competentă după calitatea persoanei.

Faţă de cele reţinute, urmează ca, în baza art. 341 alin. 5 rap. la art. 47 alin. 2 C. pr. pen, să admitem excepţia de necompetenţă materială a Judecătorului de cameră preliminară din cadrul Curţii de apel Târgu Mureş.

În temeiul dispoziţiilor art. 50 alin. 1 rap. la art. 48 alin. 1 lit. a C. pr. pen, a fost declinată în favoarea Judecătorului de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Topliţa soluţionarea plângerii formulate de petentul H.M.G. împotriva Ordonanţei din 22.07.2015 dată de Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Topliţa în dos. nr. 38/II/2/2015 şi a Ordonanţei din 25.06.2015 dată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Topliţa în dos. nr. xxx.

În baza art. 275 alin. 3 C. pr. pen, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.