Civil pretentii

Dosar nr. 2198/333/2014

R O M Â N I A

TRIBUNALUL VASLUI

CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ  Nr. 688/A/2015

Şedinţa publică de la 27 Mai 2015

Instanţa constituită din:

PREŞEDINTE

Judecător

Grefier

Pe rol pronunţarea asupra cererilor de apel formulată de apelanta intimată pârâtă  Agenţia Naţională pentru Reproducţie şi Dezvoltare în Zootehnie Profesor Dr. G.K.Constantinescu Baloteşti în contradictoriu cu apelantul intimat reclamant N V împotriva sentinţei civile  2565  din data de 14.11.2014 pronunţată de Judecătoria Vaslui în dosarul civil nr.  2198/333/2014 având ca obiect pretenţii.

.

INSTANŢA

Deliberând asupra apelului civil de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 2565  din data de 14.11.2014 pronunţată  în dosarul civil nr. 2198/333/2014,  Judecătoria Vaslui  a admis  în parte acţiunea formulată de reclamantul N V în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie „Prof.  Dr. G.K. Constantinescu”, a obligat pârâta să plătească suma de 24.150 lei reprezentând beneficiu nerealizat, precum şi la plata dobânzii legale calculate de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi a obligat pârâta la plata  sumei de 4.195 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru, onorariu expert şi onorariu avocat

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:

La data de 01.10.2007 între părţi a fost încheiat un contract de tranzacţie (filele 27-29), prin care pârâtul se obliga să predea reclamantului o suprafaţă de 34 ha în arendă, contra unei sume de bani. Termenul contractului a fost stabilit la 5 ani, respectiv de la data de 01.10.2007 până la data de 01.10.2012.

La data de 16.10.2008 pârâtul i-a adus la cunoştinţă reclamantului faptul că are obligaţia de a elibera terenul de restul culturilor, ca urmare a intervenirii nulităţii contractului de arendă şi imposibilităţii de menţinere a acestuia (fila 70).

Ca urmare a acestei adrese, reclamantul s-a adresat instanţei judecătoreşti cu o cerere de obligare a pârâtului la plata despăgubirilor ocazionate de neexecutarea contractului de arendă. Astfel, prin sentinţa civilă nr. 3626 din data de 25.10.2010, pronunţată în dosarul 3637/333/2009, menţinută prin decizia civilă nr. 341/R din data de 23.02.2011 pronunţată de Tribunalul Vaslui s-a dispus obligarea pârâtului la plata sumei de 23.411 lei către reclamant reprezentând beneficiu nerealizat.

Astfel, la data de 21.06.2011 între părţi s-a încheiat contractul de tranzacţie nr. 53 (filele 19-20), având ca obiect stingerea litigiului ce forma obiectul unui dosar de executare, prin care pârâtul s-a angajat să prelungească contractul de arendă cu 2 ani calendaristici, cu menţinerea condiţiilor prevăzute în contractul iniţial de arendă. În acest sens, a fost încheiat actul adiţional nr. 1 (fila 21), prin care s-a stipulat că s-a prelungit durata contractului de arendă cu încă un an, respectiv până la data de 01.10.2013, iar prin actul adiţional nr. 2 (fila 22), contractul a fost prelungit până la data de 31.12.2013.

În drept, instanţa a constatat faptul că prezenta cerere are ca temei un contract încheiat la data de 21.06.2011, respectiv contractul de tranzacţie, anterior intrării în vigoare a noului Cod civil.

Potrivit dispoziţiilor art. 3 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a noului cod, actele şi faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârşite sau produse înainte de intrarea în vigoare a Codului civil nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârşirii ori producerii lor. Având în vedere cele de mai sus, instanţa constată că legea aplicabilă prezentei cereri este reprezentată de Codul civil şi legislaţia în vigoare la data încheierii contractului, astfel că va face aplicarea acestora.

Conform art. 1704 Cod Civil anterior tranzacţia este un contract prin care părţile termină un proces început sau preîntâmpină un proces ce poate să nască, iar conform art. 969 Cod civil anterior, convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante.

Conform art. 1169 Cod Civil anterior, cel care face o propunere înaintea instanţei trebuie să o dovedească. În concret, ţinând cont de natura cererii, creditorul are obligaţia de a proba existenţa contractului şi executarea propriilor obligaţii. În acest caz, revine debitorului sarcina de a dovedi executarea propriilor sale obligaţii, respectiv stingerea acestora prin plată sau executarea întocmai a obligaţiei asumate.

Instanţa a reţinut ca neîntemeiate afirmaţiile petentului referitoare la administrarea probei testimoniale, acesta cunoscând de la început obiectul probaţiunii, astfel că nu e poate afirma că necesitatea administrării probei testimoniale a reieşit din dezbateri, şi acesta nu o putea prevedea.

Astfel, având în vedere faptul că reclamantul, prin înscrisurile depuse la dosar, a făcut dovada existenţei unui contract valabil, respectiv contractul de tranzacţie, afirmând în acelaşi timp neexecutarea obligaţiilor de către pârât, a revenit în sarcina acestuia din urmă răsturnarea acestei situaţii prin proba contrară.

Pârâtul a invocat faptul că neexecutarea obligaţiilor sale ce izvorau din contractul de tranzacţie, constând în aceea că nu a prelungit contractul de arendă pentru încă un an, s-a datorat unui caz fortuit, respectiv intrarea în vigoare a Noului Cod Civil, care nu mai permite arendarea terenurilor ce fac parte din domeniul public al statului.

Deşi este adevărat faptul că suprafaţa de teren cu privire la care s-a încheiat tranzacţia părţilor face parte din domeniul public al statului, astfel că nu se putea încheia un contract de arendare cu privire la acesta, pârâtul, în calitatea sa de titular al dreptului de administrare, avea posibilitatea de a încheia cu reclamantul un contract prin care să îi transmită folosinţa asupra acelui teren, indiferent de denumirea acestuia, de exemplu prin încheierea unui contract de concesiune – art. 871 Noul Cod civil, în vederea respectării obligaţiilor sale rezultând din tranzacţie. Intrarea în vigoare a Noului Cod Civil nu se poate circumscrie unui caz de fortuit care să exonereze de răspunderea contractuală pe pârât în condiţiile în care acesta avea la îndemână alte mijloace juridice de executare a obligaţiilor contractuale.

În ceea ce priveşte susţinerea pârâtului privitoare la faptul că reclamantul a semnat o declaraţie autentică notarială prin care a arătat că înţelege să renunţe la orice pretenţie ce izvorăşte din cele două titluri executorii, respectiv sentinţele civile anterior menţionate, instanţa constată că potrivit art. 3.2 din tranzacţie, reclamantul a înţeles să renunţe la orice pretenţie doar având în vedere împrejurarea că neînţelegerile dintre părţi au fost soluţionate conform dispoziţiilor din contractul din tranzacţie.

Acesta din urmă, fiind un contract legal întocmit, are putere de lege între părţile contractante, îndreptăţind partea cea suferit un prejudiciu din neexecutarea obligaţiilor de cealaltă parte, la repararea integrală a acestuia, respectiv pârâta avea obligaţia de a încheia contractul de arendă pentru 2 ani, obligaţie pe care nu a respectat-o decât în parte.

Astfel, ţinând cont de faptul că în prezenta cauză s-a făcut dovada existenţei unui contract între părţi, a neexecutării culpabile a obligaţiilor de către pârât, fără ca acesta din urmă să dovedească existenţa unei cauze exoneratoare de răspundere, a considerat instanţa că au sunt întrunite toate condiţiile răspunderii civile contractuale, astfel că va obliga pârâtul la plata către reclamant a contravalorii lipsei de folosinţă a terenului.

În ceea ce priveşte valoarea lipsei de folosinţă a suprafeţei de 34 ha, constată instanţa a reţinut răspunsurile la obiecţiunile la raportul de expertiză întocmit în cauză (filele 158-159).

Astfel, pentru producţia de floarea soarelui cultivată pe suprafaţa de 19 ha, expertul stabileşte că producţia de seminţe de floarea soarelui la ha este de 1820 kg, ca urmare a scăderii din producţia brută obţinută( 2600 lei) a seminţelor stricate, resturi de plante, seminţe seci, astfel că 19 x 1820 kg/ha, rezultă o cantitate 34580 kg, şi având în vedere preţul de 1 leu/kg, rezultă suma de 34580 lei. Expertul a stabilit că pentru cultivarea unui ha de cultură de floarea soarelui este de 1450 lei, pentru întreaga suprafaţă rezultă cheltuieli în cuantum de  27 550 lei, iar arenda aferentă aceste suprafeţe este de 1900 lei. Faţă de toate acestea, scăzând din suma obţinută ca venit cheltuielile de mai sus, rezultă un beneficiu de 5130 lei total.

În ce priveşte producţia de  lucernă, expertul reţine că în anul 2014 de pe suprafaţa de 15 ha lucernă s-au obţinut două coase de lucernă având în vedere lipsa precipitaţiilor din luna august şi septembrie.

 Această apreciere a expertului este temeinică, având în vedere că şi în raportul de expertiză extrajudiciară aflată la fila 61 arată că în cazul culturii de lucernă, în condiţii climaterice normale, fără irigare se obţin 2-3 coase pe an.

 Având în vedere că în luna august şi septembrie precipitaţiile au fost aproape 0, pare veridică afirmaţia expertului privind obţinerea a două coase de lucernă.

Instanţa a reţinut faptul că în raportul de expertiză întocmit expertul a reţinut recoltarea doar a unei coase de fân de 3750 kg/ha, ori având în vedere cele expuse mai sus, este evident că o cultură de lucernă se recoltează de minim 2 ori pe an, aşa cum în mod corect a reţinut expertul în răspunsul al obiecţiuni la expertiză.

 De asemenea, instanţa a apreciat ca neîntemeiate afirmaţiile reclamantului privind împrejurarea că întreaga cultură de lucernă  fost înfiinţată în 2010, din raportul de expertiză extrajudiciară rezultă că cel puţin 6,28 ha de lucernă au fost înfiinţate în 2005(fila 61).

Astfel expertul a arătat că producţia de fân la prima coasă a fost de 3750 kg/h, iar cantitatea totală de 15 ha x 3750 kg/ha x 0,4 lei/kg, rezultă suma de 22500 lei

Pentru a doua coasă expertul a estimat o producţie de 1920 kg/ha, astfel că 15 ha x 1920 kg/ha x 0,4 lei rezultă o sumă totală 11520 lei.

Din aceste sume trebuie scăzute cheltuielile în cuantum total de 13500 lei şi 1500 lei cu titlu de redevenţă, rezultând un beneficiu de 19 020 lei

Astfel  după efectuarea operaţiunilor de evaluare şi estimare a daunelor interese pentru cultura florei soarelui a plantelor pentru fân datorate lipsei de folosinţă pentru 1 an de zile, a suprafeţei de 34 ha a rezultat un beneficiu în valoare de 24 150 lei.

Având în vedere că acţiunea reclamantului a fost admisă, instanţa a obligat pârâtul şi la plata cheltuielilor de judecată în cuantum total de 4195 lei, din care 700 lei taxă de timbru, 2150 lei onorariu avocat, şi 1345 lei onorariu expert.

Împotriva acestei soluţii, au formulat apel reclamantul N V şi pârâta Agenţia Naţională pentru Reproducţie şi Dezvoltare în Zootehnie.

Reclamantul  Neacşu Vasile a formulat apel împotriva  sentinţei civile nr. 2665 din 14.11.2014, precum si împotriva încheierii de şedinţa din data de 31.oct.2014, solicitând admiterea apelului si admiterea in întregime a pretenţiilor sale fata de intimata Agenţia Naţionala Pentru Reproducţie si Dezvoltare in Zootehnie Prof.Dr.G.K.Constantinescu.

………………………………………………………………………………

Examinând sentinţa  atacată în raport de criticile formulate, actele dosarului şi dispoziţiile legale incidente în cauză,conform prevederilor art. 479  C.proc.civ., instanţa reţine că apelurile formulate de apelanţii Agenţia Naţională pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie „ Prof. Dr. G.K.Constantinescu” şi NV împotriva sentinţei civile nr. 2565/14.11.2014 a Judecătoriei Vaslui sunt neîntemeiate pentru următoarele considerente:

1.Procedând la analiza motivelor de apel invocate de apelanta Agenţia Naţională pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie „ Prof. Dr. G.K.Constantinescu”, instanţa va reţine netemeinicia acestora.

Astfel, referitor la împrejurarea că instanţa de fond nu s-a pronunţat cu privire la obiecţiunile formulate şi solicitarea de efectuare a unei noi expertize, instanţa reţine că solicitarea de efectuarea a unei noi expertize a fost pusă în discuţia părţilor la termenul de judecată din data de 19.05.2015, iar instanţa de apel a apreciat că o astfel de probă nu este utilă cauzei şi a respins această solicitare, astfel încât apelanta nu a suferit nici o vătămare.

În ceea ce priveşte imposibilitatea obiectivă de către apelanta de a încheia vreun contract asupra imobilului dat în arendă determinat de faptul că , conform art. 15 din Legea nr. 213/1998, concesionarea sau închirierea bunurilor proprietate publicăm se face doar prin licitaţie publică, iar dreptul de folosinţă nu poate fi acordat decât în favoarea instituţiilor de utilitate publică, instanţa reţine, în primul rând, că, în prezenta cauză, este invocată existenţa unui contract de tranzacţie în baza căruia apelanta şi-a asumat obligaţia de a prelungi un contract de arendă încheiat între părţi în anul 2007 pentru 2 ani calendaristici în schimbul renunţării apelantului N V la pretenţiile rezultate din hotărârile pronunţate în dosarul nr. 3637/333/2009. Contractul de tranzacţie, ca şi primul act adiţional , a fost încheiat la data de 21.06.2011, fiind supus dispoziţiilor vechiului C.civ., în conformitate cu prevederile art. 5 alin. 1 din Legea nr. 71/2011.  De asemenea, instanţa mai reţine şi că apelanta, contrar celor stabilite prin contractul de tranzacţie, a încheiat cu apelantul NV un act adiţional la contractul de arendă nr. 4125/28.11.2007 prin care durata contractului a fost prelungită cu încă un an ( filele 21-21), refuzând ulterior prelungirea contractului pentru încă un an. Nu poate fi considerată drept o imposibilitate obiectivă invocarea de către apelantă a dispoziţiilor art. 15 din Legea nr. 213/1998 în condiţiile în care aceste dispoziţii erau în vigoare şi la data de 28.11.2007 când a fost încheiat primul contract de arendă, şi la data preluării bunului arendat de către apelantă şi a încheierii contractului de tranzacţie şi apelanta nu poate invoca în justificarea refuzului de a prelungi contractul de arendă aceste dispoziţii pe care trebuia să le cunoască, aceasta invocând în realitate propria culpă. Drept urmare, instanţa de fond a apreciat corect că nu poate fi considerată o imposibilitate de prelungire a contractului intrarea în vigoarea a Noului C.civ. şi că apelanta avea posibilitatea de a încheia un alt contract care să asigure apelantului folosinţa bunului, obligaţie pe care apelanta şi-a asumat-o prin contractul de tranzacţie şi pe care era ţinută să o execute.  Sunt lipsite de relevanţă aserţiunile apelantei cu privire la dreptul de folosinţă întrucât , chiar dacă un astfel de drept nu poate fi acordat apelantului NV, apelanta avea la dispoziţie alte mijloace juridice prin care îşi putea executa obligaţia de a asigura folosinţa terenului, acesta fiind şi scopul final al contractului de tranzacţie.

Cu privire la imposibilitatea de prelungire a contractului de arendă datorată abrogării Legii arendei şi faptului că bunul arendat se află în domeniul public, instanţa reţine că abrogarea Legii arendei odată cu intrarea în vigoarea a noului C.civ. nu putea determina decât aplicarea dispoziţiile Noului C.civ. ( art. 1.836 şi urm.) în materie de arendă pentru contractele încheiate ulterior datei de 01.10.2011, fiind vorba de o modificare a contractului supusă dispoziţiile noului Cod în virtutea art. 102 alin. 2 din Legea nr. 71/2011. Împrejurarea că bunul arendat se află în domeniul public nu a fost probată de către apelanta, la fel ca şi cea a administrării de către apelantă, însă chiar şi în această situaţie, posibilitatea închirierii bunurilor proprietate publică este permisă de lege atât de Legea nr. 213/1998, cât şi de noul C.civ., aplicabil conform prevederilor art. 5 alin.2 din Legea nr. 71/2011.

În ceea ce priveşte împrejurarea că, în determinarea prejudiciului cauzat apelantului N V, expertul trebuia să se raporteze şi la altă cultură decât cea de floarea soarelui şi a stabilit un cuantum al prejudiciului mai mare decât cel stabilit pentru 5 ani de lipsă de folosinţă prin sentinţa din dosarul nr. 3637/333/2009, aceste critici sunt neîntemeiate. Astfel, aşa cum rezultă din raportul încheiat în data de 24.12.2013 – fila 45 dosar fond -, la data de 23.12.2013, terenul dat în arendă apelantului N V a fost cultivat cu lucernă şi floarea soarelui, terenul nefiind arat la data constatărilor; prin urmare, în mod corect, expertul s-a raportat la culturile cultivate în anul anterior în determinarea prejudiciului, atât expertul, cât şi instanţa neavând posibilitatea de a stabili cu ce culturi ar fi fost cultivat terenul în anul 2014 dacă ar fi fost prelungit contractul de arendă. Pe cale de consecinţă, raportarea la alte culturi decât cea de floarea soarelui în stabilirea prejudiciului ar fi fost pur speculativă. De asemenea, cuantumul prejudiciului ce a format obiectul dosarului nr. 3637/333/2009 a fost stabilit prin raportare la cultura de porumb şi de lucernă  şi prin alte calcule ce nu prezintă relevanţă în prezenta cauză, astfel încât nu se poate face comparaţie între cele două prejudicii.

Cu privire la modalitatea de stabilire a cheltuielilor de judecată, instanţa reţine că acţiunea reclamantului N V a fost admisă în totalitate şi nu doar în parte şi drept urmare, şi cheltuielile de judecată au fost acordate în mod corespunzător, în conformitate cu prevederile art. 453 alin.1 C.proc.civ.

2. Procedând la analiza motivelor de apel invocate de apelantul NV, instanţa de control judiciar va reţine că şi acestea sunt neîntemeiate.

Astfel, referitor la nemotivarea hotărârea primei instanţei prin  neindicarea pretenţiilor admise şi a celor respinse, instanţa de control judiciar reţine că prin stabilirea sumei cu titlu de beneficiu nerealizat, prima instanţa a stabilit în mod clar care este pretenţia admisă, fiind irelevantă aprecierea apelantului atâta timp cât acesta a solicitat iniţial doar suma de 11.800 lei fără a interveni o majorarea a pretenţiilor acestuia ulterioară.

În ceea ce priveşte procesul verbal de constatare a producţiei ce s-ar fi putut realizat în anul agricol 2014, instanţa reţine că valorile înscrise în procesul verbal menţionat de către apelant sunt estimative, iar în răspunsul la obiecţiuni ( filele 154-156 dosar fond), expertul precizează în mod expres motivul  pentru care nu s-au efectuat cele trei coase precizate în procesul verbal (fila 155 dosar fond) şi anume lipsa precipitaţilor în august 2014 şi septembrie 2014, împrejurare general cunoscută.

Apelantul apreciază în mod greşit că instanţa de fond a avut în vedere doar raportul de expertiză extrajudiciară şi nu probele administrate în cauză. Astfel, prima instanţa a făcut o singură referire în considerentele hotărârii la raportul de expertiză efectuat în dosarul nr. 3637/333/2009 şi  anume la faptul că şi acesta reţine că, în cazul culturii de lucernă, în condiţii climaterice normale, fără irigaţii se pot obţine 2-3 coase pe an, neavând relevanţă în aceste condiţii unde a fost cultivată această cultură şi că raportul de expertiză reţine anul înfiinţării culturii de lucernă ca fiind 2005. Acest aspect este reţinut de către prima instanţa în susţinerea motivelor pentru care, în condiţiile anului 2014, se apreciază că ar fi putut fi obţinute doar două coase de lucernă, prima instanţa procedând astfel la o coroborare a probelor; de asemenea, susţinerea apelantului că anul înfiinţării culturii de lucernă ar fi 2010 este neîntemeiată în condiţiile în care aşa cum s-a reţinut prin sentinţa civilă nr. 3626/25.10.2010 ( fila 82 dosar fond), apelantul renunţase la cultivarea suprafeţei de teren arendate ca urmare a somaţiei din 2008 de a elibera terenul, ulterior fiind în judecată cu apelanta Agenţia Naţională pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie „ Prof. Dr. G.K.Constantinescu”, astfel încât până la finalizarea procesului şi încheierea contractului de tranzacţie acesta nu s-a mai aflat în posesia terenului şi nici nu l-a cultivat.

În ceea ce priveşte respingerea solicitării de prelungire a probatoriului, instanţa reţine că atât prima instanţă, cât şi instanţa de control judiciar s-au pronunţat cu privire la proba solicitată de către apelant, astfel încât acesta nu a suferit şi nu a probat nici o vătămare; mai mult, prin considerentele sentinţei civile, prima instanţă enunţă şi motivele pentru care nu era incident art. 254 C.proc.civ. ( fila 189 dosar fond). Împrejurarea că în încheierea de şedinţă nu a fost menţionată respingerea solicitării de prelungire a probatoriu nu atrage nulitatea încheierii în condiţiile în care sunt aplicabile dispoziţiile art. 231 alin. 4 şi 5 C.proc.civ., apelantul având posibilitatea de a solicita completarea încheierii de şedinţă sau copie de pe înregistrarea şedinţei de judecată.

În ceea ce priveşte modul de stabilire a cuantumului prejudiciului solicitat de către apelant, din studiul răspunsului la obiecţiuni, instanţa de control judiciar reţine ca fiind corecte calculele menţionate de prima instanţă.

Astfel, în cazul culturii de floarea soarelui s-a reţinut, pentru anul 2014, pentru suprafaţa de 19 ha, producţia a fost de 1.820 kg, rezultând o cantitate totală de 34.580 kg  şi sumă de 34.580 lei din care vor fi scăzute cheltuielile de cultivare pe ha şi arenda, rezultând un beneficiu de 5.130 lei. Este corectă aserţiunea expertului potrivit căruia scăderea producţiei la hectar este determinată şi de împrejurarea că se adună seminţe seci, stricate, de la alte plante, pământ şi alte corpuri străine ( fila 155 dosar fond), astfel încât trebuie ţinut cont şi de această împrejurare, fiind incorectă aprecierea că trebuie avută în vedere întreaga cantitate de la recoltare ca reprezentând producţie de floarea soarelui atâta timp cât nu toată producţia este una utilă.

De asemenea, în cazul culturii de lucernă, s-a reţinut în mod corect că, pentru anul 2014, datorită condiţiilor meteo nefavorabile, general cunoscute, pentru suprafaţa de 15 ha, s-au putut obţine doar două coase, rezultând o producţie de 3.750 kg pentru prima coasă şi o valoare de 22.500 lei şi o producţie de 1.920 kg şi o valoare de 11.520 lei, sume din care au fost scăzute cheltuielile de cultivare şi arenda, rezultând un beneficiu de 19.020 lei.

Faţă de considerentele anterior expuse, instanţa de control judiciar, în temeiul art. 480 alin.1 C.proc.civ., va respinge neîntemeiate apelurile formulate de apelanţii Agenţia Naţională pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie „ Prof. Dr. G.K.Constantinescu” şi N Vasile împotriva sentinţei civile nr. 2565/14.11.2014 a Judecătoriei Vaslui pe care o va păstra.

În baza art. 482 raportat la art. art. 453 alin.1 C.proc.civ., faţă de soluţia de respingere a apelului formulat de apelanta Agenţia Naţională pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie „ Prof. Dr. G.K.Constantinescu”, instanţa urmează să oblige intimata Agenţia Naţională pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie „ Prof. Dr. G.K.Constantinescu” la plata către apelantul NV a sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat, respectiv ½  din valoarea pretinsă de către apelant ( conform chitanţei nr. 55/03.12.2014 – fila 17).

În baza art. 38 din OUG nr. 80/2013, precum şi având în vedere faptul că reclamantul a achitat taxă judiciară de timbru doar pentru suma de 11.800 lei solicitată iniţial, deşi cererea sa a fost admisă pentru suma de 24.150 lei, instanţa va reţine că reclamantul datorează taxă judiciară de timbru pentru diferenţa de 12.350 lei atât la fond ( 612,5 lei), cât şi în apel ( 306,25 lei), cu aplicarea prevederilor art. 3 alin. 1 lit. c) şi art. 23 din OUG nr. 80/2013, motive pentru care instanţa urmează a obliga reclamantul N V,  la plata către stat a sumei de 918,75 lei reprezentând diferenţă taxă judiciară de timbru datorată la fond şi în apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiate apelurile formulate de apelanţii Agenţia Naţională pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie „ Prof. Dr. G.K.Constantinescu” şi Neacşu Vasile împotriva sentinţei civile nr. 2565/14.11.2014 a Judecătoriei Vaslui pe care o păstrează.

Obligă intimata Agenţia Naţională pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie „ Prof. Dr. G.K.Constantinescu” la plata către apelantul N V a sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.

În baza art. 38 din OUG nr. 80/2013, obligă reclamantul N V, la plata către stat a sumei de 918,75 lei reprezentând diferenţă taxă judiciară de timbru datorată la fond şi în apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 27 mai 2015.

Domenii speta

Spete similare