Acţiunea civilă în procesul penal. Tranzacţie încheiată cu asigurătorul. Pretenţii ce nu rezultă din fapta dedusă judecăţii

Prin Decizia 876/9.11.2015, pronunţată în dosarul nr. 2014/297/2012, în baza art. 421 pct. 2 lit. a Cod de procedură penală s-au admis apelurile formulate de inculpata RA, partea civilă CN şi partea civilă MCA împotriva sent. pen. nr. 109 din 29.05.2015 a Judecătoriei Săveni.

A fost desfiinţată în parte sentinţa apelată şi în rejudecare a fost obligată partea responsabilă civilmente, asiguratorul O..., la plata sumei de 5.787,04 lei către partea civilă Spitalul Județean de Urgență „Mavromati” Botoşani, reprezentând cheltuieli de spitalizare a persoanei vătămate MC.

A fost înlăturată dispoziţia de obligare a inculpatei la plata sumei de 889,77 lei reprezentând cheltuielile de spitalizare ale apelantului CN, precum şi la plata dobânzii legale aferente şi s-a dispus respingerea acţiunilor civile formulate de CN, MCA şi partea civilă Spitalul Județean de Urgență „Mavromati” Botoşani (reprezentând cheltuielile de spitalizare ale numitului CN) ca inadmisibile.

În baza art. 421 pct. 1 lit. b Cod procedură penală au fost respinse ca nefondat apelul formulat de părţile civile HM, HG şi HE, împotriva S.p.109 din 29.05.2015 a Judecătoriei Săveni şi s-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate care nu erau în contradicţie cu decizia.

Pentru a decide astfel, instanţa de apel, a reţinut următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 109 din data de 29 mai 2015 Judecătoria Săveni a condamnat-o pe inculpata RA pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă prev. de art. 178 alin. 1, 2 C.pen./1968, cu aplic. art. 5 C.pen., art. 74 alin. 1 lit. a, c, art. 76 alin. 1 lit. d  C.pen./1968 la pedeapsa de 1 (unu) an închisoare şi pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă prev. de art. 184 alin. 2, 4 C.pen./1968 cu aplic. art. 5 C.pen., art. 74 alin. 1 lit. a, c, art. 76 alin. 1 lit. e  C.pen./1968 la pedeapsa de 3 (trei) luni închisoare.

În baza art. 33 lit. b şi art. 34 lit. b C.pen./1969 şi art. 5 C.pen.,  s-au contopit pedepsele aplicate inculpatei aceasta urmând să execute pedeapsa cea mai grea şi anume de 1 (unu) an închisoare.

În baza art. 81 C.pen./1969 şi art. 5 C.pen., art. 15 din Legea nr. 187/2012, s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o perioadă de 3 ani reprezentând termen de încercare stabilit în condiţiile art. 82 C.pen./1969.

În baza dispoziţiilor art. 71 alin. 1, 2 C.pen./1969 cu aplicarea art. 5 alin. 1 C.pen.  s-a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. (a) teza a II-a şi lit. (b) C.pen./1969, iar în temeiul art. 71 alin. (5) C.pen./1969 s-a suspendat executarea acesteia pe durata suspendării executării pedepsei principale.

S-a atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 83, 84 C.pen./1969 privind revocarea suspendării executării pedepsei în cazul săvârşirii unei infracţiuni sau neexecutării obligaţiilor civile în termenul de încercare.

S-a luat act de contractul de tranzacţie încheiat la data de 14.02.2014 între asiguratorul de răspundere civilă şi părţile civile HG, HM şi HE cu privire la latura civilă.

S-a luat act de contractului de tranzacţie încheiat la data de 28.02.2014 între asiguratorul de răspundere civilă şi partea civilă MC  cu privire la latura civilă.

S-a admis acţiunea formulată de partea civilă Spitalul Judeţean de Urgenţă „Mavromati” Botoşani şi inculpata a fost obligată la plata sumei de 889,77 lei reprezentând cheltuielile de spitalizare a persoanei vătămate CN, la care s-a adăugat dobânda legală începând cu data de 22.04.2011 până la data efectuării efective a plăţii.

S-a admis acţiunea formulată de partea civilă Spitalul Judeţean de Urgenţă „Mavromati” Botoşani şi inculpata a fost obligată la plata sumei de 5.787,04 lei reprezentând cheltuieli de spitalizare a persoanei vătămate MC, la care s-a adăugat dobânda legală începând cu data de 01.05.2011 până la data efectuării efective a plăţii.

S-a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de partea civilă CN.

S-a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de partea civilă MCA.

În temeiul art. 276 alin. 2 C.proc.pen. s-a respins cererea părţii civile MCA privind obligarea inculpatei la plata sumei de 1.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată, respectiv onorariu avocat conform chitanţei seria __ nr. __ din 30.03.2015.

În temeiul art. 276 alin. 2 C.proc.pen. s-a admis cererea privind obligarea inculpatei la plata către partea civilă HM a sumei de 1.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată, respectiv onorariu avocat conform chitanţei seria __ nr. __ din 25.05.2015.

Pentru a pronunţa această sentinţă,  Judecătoria Săveni a reţinut că inculpata RA a fost trimisă în judecată, prin Rechizitoriul nr. 465/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Săveni din data de 18 octombrie 2012, pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă prev. de art. 178 al. 1, 2 Cod penal/1968 şi vătămare corporală din culpă prev. de art.  184 al. 2, 4 Cod penal/1968 cu aplic. art. 33 lit. b Cod penal/1968.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Săveni la data de 19.10.2012 sub numărul 2014/297/2012.

În fapt, în actul de sesizare a instanţei s-a reţinut că, în seara de 18.04.2011, în jurul orei 2004, inculpata RA a condus autoturismul marca P…, cu numărul de înmatriculare ___, pe DN 29, pe relaţia Botoşani - Săveni, pe un sector de drum cu denivelări semnalizat corespunzător prin indicatoare rutiere, circulând pe sensul opus de mers din cauza gropilor din carosabil, cu viteza de 112 km/h (conform expertizei criminalistice), iar în momentul în care a ajuns la km 69+920, a intrat în coliziune frontală cu autoturismul marca VW, cu numărul de înmatriculare ___, condus din sens opus, pe banda sa de circulaţie, cu viteza de 75 km/h (conform expertizei criminalistice) de partea civilă CN.

În urma impactului, autoturismul condus de partea civilă CN s-a oprit pe carosabil, iar autoturismul condus de inculpata RA a fost proiectat în afara părţii carosabile, deplasându-se prin rulare-derapare în partea stângă a direcţiei de mers a acestuia şi s-a oprit pe un teren agricol. Din accident a rezultat decesul numitului HPD, în etate de 41 de ani, şi vătămarea corporală a numitului MC, în vârstă de 25 ani, ambii aflându-se în autoturismul condus de CN. Vehiculele implicate în accident au fost verificate din punct de vedere al stării tehnice, însă nu s-au putut constata deficienţe tehnice din cauza avariilor majore suferite.

În urma incidentului descris mai sus, partea vătămata MC a  suferit mai multe leziuni, fiind diagnosticat cu politraumatism şi traumatism abdominal închis cu ruptură de ficat şi hemoperitoneu consecutiv, ce au putut fi produse prin lovire de corpuri dure, în condiţiile unui accident rutier, au necesitat pentru vindecare un număr de 38 - 40  zile îngrijiri medicale şi i-au pus în primejdie viaţa.

De asemenea, accidentul descris mai sus, a condus şi la decesul numitului HPD, raportul de necropsie concluzionând, că moartea acestuia a fost violentă, s-a datorat insuficienţei cardio-respiratorii acute, ca urmare a unui traumatism cranio-cerebral acut deschis, cu fractură cominutivă de boltă şi bază craniană, dilacerare de lob frontal drept şi contuzie cerebrală difuză, leziuni ce s-au putut produce prin lovire de un corp dur în condiţiile unui accident rutier. Partea civilă HM (soţia defunctului HPD), s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 80.000 lei, 400 lei /lună pensie de întreţinere pentru fiul său minor şi 300 lei/lună pensie de întreţinere pentru ea.

S-a reţinut de către parchet, în ceea ce-l priveşte pe CN, faptul că aceasta în momentul producerii accidentului a încălcat o singură dispoziţie legală cu privire la circulaţia pe drumurile publice, cea prevăzută de art. 123 al. 1 lit. g din HG 391/2006, în sensul că a depăşit viteza legală de 50 km/h  pe un sector de drum semnalizat cu indicatorul „Drum cu denivelări”, prin expertiza criminalistică, acest lucru nu a avut legătură de cauzalitate cu producerea accidentului; mai mult CN a avut o depăşire cu plus 25 km/h peste limita impusă de lege, pe când inculpata RA a depăşit această restricţie cu 62 km/h, motive pentru care faţă de CN s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală întrucât, fapta, sub aspect obiectiv şi subiectiv, nu a întrunit elementele constitutive ale infracţiunii. 

De asemenea, în actul de sesizare s-a arătat că în cauză s-au efectuat cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor „ucidere din culpă” şi „vătămare corporală din culpă”, prev. şi ped. de art. 178 al. 1, 2 şi 184 al. 2, 4 Cod penal/1968 de către CNADNR –DRDP Iaşi, şi infracţiunii de „neglijenţă în serviciu”, prev. şi ped. de art. 249 Cod penal/1968 de către numiţii TG – şef district M__ şi SV – director al DRDP Iaşi; datorită faptului că reprezentanţii societăţii în cauză au semnalizat corect porţiunea de drum cu denivelări, prin amplasarea de indicatoare rutiere de avertizare, precum şi faptul că, inculpata a pătruns pe contrasens voluntar şi nu fortuit datorită ricoşării dintr-o groapă, s-a apreciat că faptele săvârşite de către CNADNR –DRDP Iaşi, sub aspect subiectiv şi obiectiv, nu au întrunit elementele constitutive ale infracţiunii, iar fapta numiţilor TG şi SV, nu există. 

S-a menţionat că accidentul rutier ce face obiectul rechizitoriului, a condus şi la vătămarea corporală a numitului MCA, care însă a nu a dorit să fie examinat medico-legal şi nu a formulat plângere prealabilă pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă prev. de art. 184 al. 1, 3 Cod penal/1968, motiv pentru care faţă de numita RA s-a dispus neînceperea urmăririi penale cu privire la acesta.

În cauză, au formulat cereri de constituire de părţi civile:

Spitalul Judeţean de Urgenţă „Mavromati” Botoşani, cu adresa nr. 30075/07.11.2012  şi nr. 15876/08.04.2015 s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 5.787,04 lei reprezentând cheltuielile făcute cu tratamentul părţii vătămate MC pe perioada internării (FO 13331/2011) cu dobânda legală aferentă de la data debitului, respectiv 01.05.2011 şi cu suma de 889,775 lei, reprezentând  cheltuieli efectuate cu tratamentul părţii vătămate CN (FO 13339/2011), cu dobânda legală de la data debitului.

Partea civilă HM cu suma de 30.000 lei daune materiale şi suma de 100.000 lei daune morale, solicitând şi introducerea în cauză în calitate de părţi civile a fiului minor al victimei – HG şi a numitei HE -  mama victimei; partea vătămată MC cu suma totală de 40.000 lei, din care 35.000 lei daune morale şi suma de 5.000 lei daune materiale (f. 215 ds.); HE -  mama victimei, cu suma totală de 80.000 lei daune morale (f. 215 ds.).

Partea civilă CN cu suma de 3.000 euro reprezentând contravaloarea autoturismului său care a fost avariat în accidentul rutier, suma de 700 lei reprezintă contravaloarea tractării şi garării autoturismului ulterior producerii accidentului şi suma de 1.000 lei daune morale (f. 220 ds.).

Partea civilă MC, cu suma de 40.000 lei, din care 35.000 lei reprezentând daune morale şi suma de 5.000 lei reprezentând daune materiale (f. 219 ds.).

Partea civilă MCA,  la data de 09.09.2013, s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 50.000 euro reprezentând daune materiale şi morale suferite în urma accidentului rutier în care a fost implicat autoturismul marca P… ___ în care se afla (f. 260 ds.), cerere care a fost detaliată ulterior, solicitând suma de 225.000 lei, din care 25.000 lei daune materiale şi 200.000 lei daune morale (f.  660 ds.).

Inculpata nu a dorit să dea declaraţie în cauză, a fost reprezentată la proces de avocat ales  SI. Ulterior, spre sfârşitul cercetării judecătoreşti, a revenit asupra poziţiei procesuale şi a dat declaraţie (fila 645) prin care a recunoscut şi regretat fapta, cu menţiunea că „(…) îmi asum responsabilitatea pentru partea mea de vină, respectiv faptul că am tras de volan stânga în momentul în care am constatat că celălalt şofer nu revine pe sensul său de mers”.

Cu adresa nr. ___ din 27.02.2013 CSA România care a comunicat că inculpata avea încheiată poliţa de asigurare RCA cu S.C. O…. SA, modificată în S.C. O…. S.A. Bucureşti astfel încât, în conformitate cu dispoziţiile art. 54 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările s-a dispus citarea în cauză în calitatea de asigurator de răspundere civilă a  S.C. O… S.A. Bucureşti.

Din ansamblul probelor administrate în cauză, instanţa de fond a reţinut următoarea situaţie de fapt:

În seara de 18.04.2011, în jurul orei 2004, inculpata RA a condus autoturismul marca P…, cu numărul de înmatriculare ____, pe DN 29, pe relaţia Botoşani - Săveni, un sector de drum cu denivelări semnalizat corespunzător prin indicatoare rutiere, circulând pe sensul opus de mers din cauza gropilor din carosabil, cu viteza de 112 km/h (conform expertizei criminalistice), iar în momentul în care a ajuns la km 69+920, a intrat în coliziune frontală cu autoturismul marca VW, cu numărul de înmatriculare ____, condus din sens opus, pe banda sa de circulaţie, cu viteza de 75 km/h (conform expertizei criminalistice) de partea civilă CN.

În urma impactului, autoturismul condus de CN s-a oprit pe carosabil, iar autoturismul condus de inculpata RA a fost proiectat în afara părţii carosabile, deplasându-se prin rulare-derapare în partea stângă a direcţiei de mers a acestuia şi s-a oprit pe un teren agricol.

În urma accidentului rutier descris mai sus a rezultat decesul numitului HPD, în vârstă de 41 de ani şi vătămarea corporală a numitului MC, în vârstă de 25 ani, ambii aflându-se în autoturismul condus de CN. 

Vehiculele implicate în accident au fost verificate din punct de vedere al stării tehnice, însă nu s-au putut constata deficienţe din cauza avariilor majore suferite.

În cauză, în cursul urmăririi penale a fost efectuată o expertiză tehnică de către  Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Iaşi, ce a concluzionat că, inculpata RA nu a respectat regulile de circulaţie cu privire la sensul pe care trebuie conduse autovehiculele pe drumurile publice (partea dreaptă), mai exact prev. art. 41 al. 1 şi 101 al. 3 lit. d din O.U.G. 195/2002, fiind astfel culpabilă de producerea accidentului descris mai sus.

Prin obiectivele expertizei criminalistice s-a stabilit şi viteza de deplasare a celor două autoturisme, respectiv 112 km/h cel condus de inculpata RA şi 75 km/h cel condus de CN, însă prin aceeaşi expertiză s-a concluzionat că, inculpata, conducătoare a autoturismului marca P…, nu a frânat înainte de producerea impactului, ci a rulat pe contrasens până la impact, situaţie în care CN nu putea evita accidentul nici dacă viteza de deplasare a autoturismului condus de el ar fi fost 0 km/h în momentul impactului, respectiv „cauza producerii accidentului a constituit-o rularea pe contrasens a autoturismului marca P…, iar vitezele de deplasare ale celor două autovehicule nu au legătură de cauzalitate cu producerea accidentului. Dacă autoturismul marca P… ar fi circulat pe banda corespunzătoare sensului de deplasare, accidentul nu ar fi avut loc” (f .87).

S-a concluzionat că porţiunea de drum pe care circulau cele două autoturisme prezenta denivelări pronunţate, care erau însă semnalizate corespunzător prin indicatoare de circulaţie, şi mai mult acestea nu au influenţat producerea accidentului, întrucât pătrunderea pe contrasens a autoturismului P… a fost una voluntară şi nu fortuită datorată ricoşării dintr-o groapă.

A doua expertiză a fost solicitată de persoana vătămată CN şi a fost efectuată de către expert tehnic ing. DC având ca obiectiv stabilirea valorii de circulaţie a autoturismului aparţinând părţii civile CN implicat în evenimentul rutier din 18.04.2011 şi prin care s-a stabilit  că valoarea autoturismului  V… ___ la data producerii evenimentului rutier era de 8.691 lei.

La solicitarea apărătorului persoanei vătămate MCA s-a încuviinţat proba cu expertiză medico-legală având ca obiective: stabilirea naturii vătămărilor corporale suferite de MCA; care au fost afecţiunile suferite şi care este perioada lor de vindecare; dacă i-a fost afectată capacitatea de muncă şi pentru ce perioadă; stabilirea oricăror altor aspecte de natură medicală rezultate din accidentul de circulaţie a cărei victimă a fost MCA.

Prin Raportul de expertiză medico-legală nr. ___ din 17.03.2014 întocmit de  Serviciul Judeţean de Expertiză Medico-Legală Botoşani (f. 408-410) s-a concluzionat că:

(1) la examinarea medico-legală a părţii vătămate MCA s-au constatat cicatrice chirurgicale;

(2) din documentaţia medicală rezultă că la data de 19.04.2011 s-a stabilit diagnosticul „Traumatism cranian minor (Accident rutier). Entorsă uşoară a coloanei vertebrale cervicale. Fractură etajată femur drept cu deplasare. Fractură incompletă bază metacarpian III drept”;

3) Leziunile traumatice s-au putut produce prin  lovire de corp/plan  dur (posibil în condiţiile unui accident rutier); pot data din 19.04.2011;

(4) A necesitat 110-120 de zile îngrijiri medicale;

(5) Susnumitul a prezentat incapacitate totală temporară de muncă pe perioada de 6 luni de la producerea accidentului rutier;

(6) în prezent susnumitul are capacitate de muncă păstrată.

În cursul cercetării judecătoreşti, la solicitarea inculpatei RA, a fost administrată proba cu expertiză tehnică de către I.N.E.C. Bucureşti, având ca obiective: (1) dinamica producerii accidentului, (2) vitezele de deplasare ale celor două autoturisme, (3) locul impactului, (4) poziţiile autoturismelor în momentul impactului),(5) posibilitatea de evitare a producerii evenimentului rutier .

Prin Raportul de expertiză Criminalistică nr. ___din 18 februarie 2015 (fila 605) s-a concluzionat la pct. 5 că „evenimentul rutier putea fi prevenit de ambii conducători auto dacă ar fi menţinut autovehiculele pe care le conduceau pe partea dreaptă a drumului în direcţia de deplasare,  fără a pătrunde pe contrasens la apropierea unui  vehicul ce rula pe sens opus”. De asemenea, a rezultat, cu certitudine, că la momentul impactului viteza autoturismului condus de inculpată era de 99 km/h, iar viteza celuilalt autoturism era de 61 km/h (fila 611).

Instanţa de fond a reţinut că la momentul impactului autoturismul V… avea colţul stânga pe contrasens cu o depăşire de 70 cm a axului drumului, iar autoturismul P… avea colţul stânga pe contrasens cu o depăşire de 140 cm a axului drumului, însă expertul nu a precizat modul de deplasare al autoturismelor pe ultima secundă înainte de impact (fila 611). Instanţa de fond a respins singura obiecţie formulată de inculpat CN, aceea ca expertul să precizeze care ar fi fost dinamica accidentului dacă şoferul V… ar fi păstrat sensul de mers, motivat de faptul că nici nu putea fi considerată o obiecţie, dinamica accidentului fiind clar precizată.

Pe fond, se va menţine raportul expertului  (fila 612) însă, în raport de faptul că ultimele milisecunde nu au fost analizate pentru a se determina comportamentul şoferului autoturismului V… s-au reţinut concluziile Raportului de expertiză tehnico ştiinţifică întocmit de Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Iaşi – fila 480, respectiv „(…) numitul CN(…) şi-a păstrat direcţia de deplasare(…) a încercat să evite prin ocolire autoturismul Peugeot dar nu a reuşit”, reţinând că întreaga culpă aparţine inculpatei RA. S-a respins solicitarea inculpatei de reţinere a unei culpe comune a celor doi şoferi, în proporţie de 50%, ca nefondată, motivat de cele menţionate anterior.

La ultimul termen de judecată inculpata a solicitat să se reţină ca lege mai favorabilă dispoziţiile noului C. pen., în sensul că pentru infracţiunea de ucidere din culpă să fie încadrată în disp. art. 192 alin. 2 C.pen.; pentru infracţiunea de vătămare corporală din culpă dedusă judecăţii, respectiv art. 184 alin. 2, 4 C.pen. /1968 (parte vătămată MC - au necesitat pentru vindecare un număr de 38 - 40  zile îngrijiri medicale şi i-au pus în primejdie viaţa) s-a solicitat încadrarea în dispoziţiile art. 194 alin. 1 lit. b  C.pen. şi să se constate că fapta nu întruneşte elementele constitutive prevăzute de norma juridică, respectiv sunt sub 90 zile de îngrijiri medicale. Or, instanţa de fond a considerat că fapta de vătămare corporală dedusă judecăţii ar avea încadrarea de art. 196 alin. 2 raportat la art. 194 alin. 1 lit. e C.pen., caz în care, aplicarea concursului de infracţiuni, prevăzut de art. 39 C.pen., ar duce la o pedeapsă sporită, raportat de aplicarea obligatorie a sporului de 1/3 din pedeapsa mai mică; în fapt, legea mai favorabilă a fost considerată legea veche, drept pentru care s-a respins schimbarea încadrării juridice a faptelor deduse judecăţii.

La ultimul termen de judecată a fost admisă schimbarea încadrării juridice, în sensul reţinerii dispoziţiilor art. 5 alin. 1 C.pen., faţă de încadrarea prevăzută în rechizitoriu.

Având în vedere situaţia de fapt reţinută pe baza probatoriului administrat, în drept, instanţa de fond a reţinut că, faptele inculpatei  RA, care la data de 18.04.2011, în jurul orei 2004, în timp ce conducea autoturismul cu numărul de înmatriculare ___ pe DN 29, la km 69 + 920, pe raza com. U… jud. Botoşani, în afara localităţii, întrucât nu a respectat viteza legală de deplasare pentru acel sector de drum şi a pătruns pe contrasens, a intrat în coliziune frontală cu autoturismul ____, condus din sens opus, de către partea civilă CN, în urma accidentului rezultând decesul numitului HPD şi vătămarea corporală a părţii vătămate MC, cauzându-i astfel leziuni vindecabile într-un număr de 38-40 zile îngrijiri medicale, şi care i-au pus viaţa în pericol, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă, prev. de art. 178 al. 1, 2 Cod penal şi art. 184 al. 2, 4 Cod penal/1968 cu aplic. art. 33 lit. b Cod penal/1968 şi art. 5 alin. 1 Cod penal.

Având în vedere considerentele prezentate mai sus, instanţa de fond a aplicat inculpatei o pedeapsă, la individualizarea acesteia fiind avute în vedere dispoziţiile art. 52 Cod penal, precum şi criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 Cod penal.

S-a luat în considerare la aplicarea pedepsei, condiţiile în care s-a efectuat deplasarea cu autovehiculul, împrejurările în care s-a produs accidentul, gravitatea leziunilor suferite de victime comportamentul acesteia şi nu în ultimul rând circumstanţele personale ale inculpatei.

S-a mai reţinut şi faptul că inculpata RA, are 20 ani, este studentă la Universitatea de Medicină şi Farmacie Iaşi, necăsătorită, fără antecedente penale.

În timpul urmăririi penale inculpata a recunoscut parţial faptele reţinute în sarcina sa, în sensul în care a declarat că nu este singura vinovată de producerea accidentului descris mai sus.

 Din caracterizarea colegilor de la facultatea de Medicină şi Farmacie Iaşi depusă la dosar a rezultat că inculpata este o persoană conştiincioasă care manifestă interes şi solicitudine la toate activităţile, este o persoană responsabilă, meticuloasă, perseverentă şi ambiţioasă. S-au reţinut circumstanţele atenuante judiciare prev. de art. 74 alin. 1 lit. a, c C.pen./1969, respectiv conduita bună a inculpatei înainte de săvârşirea infracţiunii şi comportarea sinceră pe timpul procesului penal.

În ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei instanţa de fond a constatat că nu se impune stabilirea unei pedepse privative de libertate şi că inculpata îşi poate revizui atitudinea şi fără a fi supusă unui regim de detenţie.

Acesta este studentă în anul IV la Facultatea de Medicină şi Farmacie, iar modul său de viaţă denotă că nu este o persoană periculoasă şi că nu este necesar a fi izolată de societate pentru a se realiza funcţiile pedepsei de constrângere şi prevenire a comiterii de alte fapte penale. Raportat la elementele ce ţin de personalitatea şi conduita inculpatei, elemente ce îi sunt favorabile,  instanţa de fond are convingerea că inculpata se poate reeduca şi în condiţiile în care se dispune în temeiul art. 81 C.pen./1969 suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o perioadă de 3 ani reprezentând termen de încercare stabilit în condiţiile art. 82 C.pen./1969.

Pe latură civilă, întrucât cu adresa nr. 839 din 15.04.2015 S.C. O…. SA Bucureşti în calitate de parte responsabilă civilmente a depus la dosar contractele de tranzacţie încheiate cu părţile civile  HG, HM, HE (contract nr. din 14.02.2014) şi cu partea civilă MC (contract încheiat la data de 28.02.2014), instanţa de fond a luat act de încheierea contractului de tranzacţie, din 14.02.2014, între asiguratorul de răspundere civilă şi părţile civile HG, HM şi HE cu privire la latura civilă şi de încheierea contractului de tranzacţie din 28.02.2014, între asiguratorul de răspundere civilă şi partea civilă MC cu privire la latura civilă.

Spitalul Judeţean de Urgenţă „Mavromati” Botoşani, cu adresa nr. 30075/07.11.2012  şi nr. 15876/08.04.2015 s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 5.787,04 lei reprezentând cheltuielile făcute cu tratamentul părţii vătămate MC pe perioada internării (FO ___/2011) cu dobânda legală aferentă de la data debitului, respectiv 01.05.2011 şi cu suma de 889,775 lei, reprezentând  cheltuieli efectuate cu tratamentul părţii vătămate CN (FO ___/2011), cu dobânda legală de la data debitului, respectiv din 24.04.2011);

Potrivit dispoziţiilor art. 313 din Legea nr. 95 din 2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătăţii altei persoane răspund potrivit legii şi au obligaţia să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistenţa medicală acordată. Sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale.

Aşadar, unitatea medicală este îndreptăţită să recupereze sumele de bani cheltuite pentru asistenţa medicală acordată părţilor vătămate cu privire la vătămările cauzate prin accidentul de circulaţie provocat de către inculpată, cheltuieli care au fost în valoare de 5.787,04 lei , respectiv suma de 889,775 lei.

Constatând că sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale prev. de art. 1381 şi următoarele Cod civil şi art. 313 din Legea nr. 95/2006, art. 14 şi 346 Cod procedură penală instanţa de fond a admis acţiunea formulată de partea civilă Spitalul Judeţean de Urgenţă „Mavromati” Botoşani şi a obligat inculpata la plata sumei de 889,77 lei reprezentând cheltuieli de spitalizare a persoanei vătămate CN, la care se adăugă dobânda legală începând cu data de 22.04.2011 până la data efectuării efective a plăţii.

S-a respins, ca nefondată, solicitarea inculpatei de obligare a asiguratorului de răspundere civilă la plata sumelor reprezentând cheltuieli de spitalizare formulată de Spitalul Judeţean de Urgenţă „Mavromati” Botoşani, motivat de dispoziţiile Ordinului  nr. 5/2010 emis de CSA. În fapt, acest ordin a fost abrogat de Ordin nr. 14/2011 al CSA, care a fost abrogat de Norma nr. 23/2014 al Autorităţii de supraveghere financiară (M. Of. nr. 826/12.11.2014).

Astfel, asiguratorul nu poate fi obligat, conform art. 50 din Norma menţionată, la plata cheltuielilor de spitalizare ci doar la plata unor despăgubiri care să ţină cont de cheltuielile prilejuite de accident, indiferent dacă este vorba de „vătămare corporală” sau „deces” al victimelor.

Cu privire la pretenţiile civile solicitate de partea civilă CN, în temeiul art. 14 rap. la art. 346 alin. 1 Cod procedură penală, a respins acţiunea civilă a acestuia ca neîntemeiată, cu privire la suma de 8.691 lei reprezentând contravaloarea autoturismului său, rezultând din expertiză, care a fost avariat în accidentul rutier, suma de 700 lei reprezintă contravaloarea tractării şi garării autoturismului ulterior producerii accidentului, care nu a fost dovedită,  şi suma de 1.000 lei daune morale, care, de asemenea, nu a fost dovedită (f. 220 ds.). Cu privire la contravaloarea autoturismului s-a avut în vedere atitudinea părţii civile care, înainte şi la momentul producerii accidentului, avea o viteză de 61 km/h (fila 611) într-o zonă cu limitare de viteză de 50 km/h, semnalizată corespunzător.

Cu privire la pretenţiile civile solicitate de partea civilă MCA, care se afla în autoturismul P… condus de inculpată, în temeiul art. 14 rap. la art. 346 alin. 1 Cod procedură penală, a respins acţiunea civilă a acestuia ca neîntemeiată, cu privire la  suma de 225.000 lei, din care 25.000 lei daune materiale şi 200.000 lei daune morale (f.  660 ds.), motivat de faptul că nu a formulat plângere prealabilă pentru infracţiunea prev. de art. 184 alin. 1, 3 C.pen./1968, acesta fiind cadrul procesual în care îşi putea exercita acţiunea civilă. Conform art. 131 alin. 1 C.pen./1968 lipsa plângerii prealabile înlătură răspunderea penală. Conform art. 14 alin. 1, 2 C.proc.pen./1968 acţiunea civilă are ca obiect tragerea la răspundere civilă a inculpatei, cu condiţia constituirii persoanei vătămate ca parte civilă; pe fond, partea civilă MCA nu are calitatea de persoană vătămată motivat de nedepunerea plângerii prealabile.

Instanţa de fond a respins cererea părţii civile MCA privind obligarea inculpatei la plata sumei de 1.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată, respectiv onorariu avocat conform chitanţei seria __ nr. __ din 30.03.2015, motivat de faptul respingerii acţiunii civile formulate de parte.

În temeiul art. 276 alin. 2 C.proc.pen. a admis cererea privind obligarea inculpatei la plata către partea civilă HM a sumei de 1.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată, respectiv onorariu avocat conform chitanţei seria __ nr. __ din 25.05.2015.

Împotriva acestei hotărâri judecătoreşti au declarat apel inculpata RA şi părţile civile CN, HM, HG, HE şi MCA.

Inculpata RA a criticat soluţia primei instanţe doar în ce priveşte latura civilă a cauzei, solicitând obligarea asigurătorului O… la plata cheltuielilor de spitalizare a părţilor civile. În susţinerea acestei cereri, inculpata a arătat că la dosar este depusă poliţa de asigurare RCA care acoperă întreg prejudiciul solicitat de părţile civile. În plus, este studentă, nu are venituri şi nici posibilităţi financiare pentru a achita obligaţiile civile.

 A arătat că potrivit art.49 din Legea 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, asigurătorul acordă despăgubiri, în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asiguraţii răspund faţă de terţe persoane păgubite prin accidente de vehicule.

Art.50 din aceeaşi lege prevede că despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare şi cheltuielile de judecată persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces, adică situaţia din speţa de faţă.

Este adevărat faptul că, potrivit dispoziţiilor art. 313 din Legea nr. 95/2006, persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătăţii altei persoane răspund potrivit legii şi au obligaţia să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistenţa medicală acordată, însă aceste dispoziţii legale trebuie raportate şi la prevederile Legii nr. 136/1995, legiuitorul nefăcând nicio derogare în acest sens.

În consecinţă, se poate observa faptul că legiuitorul nu a făcut nicio distincţie după cum persoana păgubită printr-un accident de circulaţie este o persoană fizică sau juridică, incluzând aici şi unităţile sanitare, despăgubirile nefiind condiţionate sub acest aspect, astfel că nimic nu împiedică obligarea asigurătorului şi la plata cheltuielilor de spitalizare, în situaţia în care poliţa de asigurare este valabil încheiată.

Deşi instanţa face referire la Norma nr.23/2014 a autorităţii de supraveghere financiară, normă ce reglementează printre altele modul în care se stabileşte întinderea despăgubirilor produse prin accidente de vehicule în baza poliţei RCA, recurge la o interpretare restrictivă, aproape de neînţeles a dispoziţiilor art. 50.

Potrivit art.50 alin. 1 lit. d) din Norma nr. 23/2014 societatea de asigurări în situaţia despăgubirilor  prilejuite de vătămare corporală sau deces, răspunde pentru „cheltuieli prilejuite de accident - cheltuieli cu transportul persoanei accidentate, cu tratamentul, cu spitalizarea” etc. Se observă că actul normativ este foarte clar referindu-se la cheltuieli prilejuite de accident, spitalizarea fiind expres prevăzută. Cheltuielile de spitalizare în caz de accident de circulaţie rutieră, constituie un prejudiciu direct cauzat victimei şi un prejudiciu indirect al prestatorului de servicii medicale. Or, câtă vreme aceste cheltuieli alături de celelalte se încadrează în plafonul înscris pe poliţă, nu există nici un temei pentru a-l înlătura pe asigurător de la plata spitalizării.

Părţile civile apelante HM, HG şi HE au criticat sentinţa atât în ce priveşte individualizarea pedepsei aplicate inculpatei, cât în privinţa cheltuielilor de judecată. 

Referitor la latura penală a cauzei au apreciat că pedeapsa aplicată inculpatei RA este mult prea blândă în raport de gravitatea faptelor, urmările acestora cât şi faţă de conduita procesuală a inculpatei. Ca modalitate de executare a pedepsei rezultante, au solicitat ca inculpata să execute pedeapsa în regim de penitenciar.

Cât priveşte latura civilă a cauzei, părţile civile apelante HM, HG şi HE au solicitat obligarea inculpatei la plata sumei de 5000 lei reprezentând cheltuieli judiciare, respectiv asistenţa juridică acordată atât la urmărirea penală cât şi pe parcursul derulării procesului în instanţă potrivit chitanţelor aflate la dosar. 

Partea civilă MCA a criticat soluţia Judecătoriei Săveni pentru netemeinicie şi nelegalitate doar cu privire la modul de soluţionare a acţiunii civile. În motivare, a arătat că la dosar există probatorii din care rezultă temeinicia acţiunii civile pe care a înţeles să o formuleze însă, prima instanţă a respins-o ca neîntemeiată.

Astfel, apelul vizează corecta încadrare juridică ce trebuia dată faptei comisă de către inculpată raportat la partea vătămată MCA. În opinia sa, faţă de numărul de zile de îngrijiri medicale stabilite prin expertiză, respectiv 110-120 şi pierderea temporară a capacităţii de muncă, încadrarea juridică corectă era cea de vătămare corporală din culpă, prev. şi ped. de disp. art. 184 alin. 2 şi alin. 4 Cod penal vechi.

Conform dispoziţiilor art. 184 alin. 5 Cod penal anterior, doar pentru faptele prevăzute la alin. 1 şi 3 ale art. 184 Cod penal, acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a părţii vătămate. Pentru faptele prevăzute la alin. 2 şi 4 acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu, doar împăcarea părţilor înlăturând răspunderea penală.

Sesizând această situaţie de fapt şi de drept în cursul judecăţii, procurorul de caz sau chiar instanţa de judecată ar fi trebuit să pună în discuţie necesitatea sau oportunitatea retrimiterii cauzei la Parchet pentru refacerea cercetărilor şi cu privire la săvârşirea de către inculpată a infracţiunii de vătămarea corporală din culpă prev. de art. 184 alin. 2, 4 Cod penal anterior motivat de numărul de zile de îngrijiri medicale foarte mare, respectiv 110-120 zile de care a avut nevoie partea vătămată MCA pentru recuperare.

Art. 182 alin. 1 Cod penal, la care face trimitere art. 184 alin. 2 Cod penal anterior prevede îngrijiri medicale de mai mult de 60 de zile, în vreme ce partea vătămată a necesitat 110-120 zile îngrijiri medicale.

Pentru acurateţe juridică, dacă se va aprecia că nu se impune trimiterea întregii cauze la Parchet pentru efectuarea de cercetări în sensul indicat mai sus, procurorul de caz sau chiar instanţa de judecată, în virtutea rolului activ şi al principiului aflării adevărului, ar fi trebuit, în temeiul disp. art. 38 Cod penal anterior, să pună în discuţia părţilor necesitatea disjungerii cauzei cu privire la partea vătămată MCA şi trimiterea la Parchet pentru efectuarea de cercetări. Procurorul ar fi avut la dispoziţie şi posibilitatea extinderii procesului penal pentru alte fapte, conf. disp. art. 336 Cod pr. pen. anterior, dar nu a solicitat nici acest lucru, în ciuda evidenţei existenţei infracţiunii.

Consideră că nu este legal, temeinic, just, corect sau moral ca o parte vătămată, care aflată sub trauma puternică suferită ca urmare a accidentului în care a fost implicat fără nici o culpă, a declarat că nu doreşte să formuleze plângere, dar care a avut nevoie de 110-120 zile de îngrijiri medicale şi care şi-a pierdut timp de 6 luni capacitatea de muncă, să fie exclusă pur şi simplu din procesul penal.

Pentru aceste motive, partea civilă apelantă MCA solicită admiterea apelului declarat, desfiinţarea în tot a sentinţei penale nr. 109/29.05.2015 sau cel puţin în parte în ceea ce-l priveşte şi restituirea cauzei la Parchet pentru efectuarea de cercetări cu privire la vătămarea corporală din culpă prev. de disp. art. 184 alin. 2 şi 4 Cod penal anterior.

Partea civilă CN nu a motivat în scris apelul formulat în cauză, însă, cu  ocazia dezbaterilor, prin apărător ales, acesta a solicitat acordarea despăgubirilor civile, respectiv suma de 8691 de lei reprezentând valoarea de circulaţie a autoturismului ce a fost stabilită prin expertiză, suma de 700 lei reprezentând tractarea şi gararea autoturismului dovedită prin chitanţă emisă de societatea transportatoare aflată la dosarul cauzei şi 1000 lei cu titlu de daune morale, având în vedere faptul că prima instanţă a reţinut că singura vinovată de producerea accidentului se face inculpata.

Analizând apelurile declarate în cauză, în conformitate cu dispoziţiile art. 417 şi art. 420 Cod procedură penală, în raport de actele şi lucrările dosarului, Curtea constată următoarele:

În ceea ce priveşte apelurile declarate de părţile civile HM, HG şi HE cu privire la individualizarea greşită a pedepsei aplicate inculpatei, Curtea constată că prin rechizitoriu s-a reţinut în sarcina inculpatei că în seara de 18.04.2011, ora 20:04 conducea autoturismul marca P…, cu numărul de înmatriculare ___, pe DN 29, pe relaţia Botoşani - Săveni, pe un sector de drum cu denivelări semnalizat corespunzător prin indicatoare rutiere, circulând pe sensul opus de mers din cauza gropilor din carosabil, cu viteza de 112 km/h (conform expertizei criminalistice), iar în momentul în care a ajuns la km 69+920, a intrat în coliziune frontală cu autoturismul marca V…, cu numărul de înmatriculare ___, condus din sens opus, pe banda sa de circulaţie, cu viteza de 75 km/h (conform expertizei criminalistice) de partea civilă CN.

La fila 253 ds. instanţă există procesul verbal de îndreptare eroare materială din data de 24 mai 2013 prin care Parchetul de pe lângă Judecătoria Săveni în temeiul art. 195 Cod procedură penală îndreaptă eroarea materială din expozitivul rechizitoriului în sensul că viteza de deplasare a autoturismului cu nr. de înmatriculare ___ condus de inculpata RA era de 75km/h, iar cea a autoturismului cu nr. ___, condus de inculpatul CN era de 112 km/h.

Verificând raportul de expertiză efectuat în cauză de expert PGD (fila 478) în faza de urmărire penală se constată că acesta concluzionează că vitezele autovehiculelor din momentul premergător accidentului au fost egale cu vitezele lor din momentul impactului deoarece în momentele premergătoare coliziunii niciunul din cei doi conducători auto nu a frânat. Viteza autoturismului marca P… (condus de inculpată) era de  cca. 75 km/h, iar a autoturismului marca V… (condus de CN) era de 112 km/h.

În urma impactului, autoturismul condus de partea civilă CN s-a oprit pe carosabil, iar autoturismul condus de inculpata RA a fost proiectat în afara părţii carosabile, deplasându-se prin rulare-derapare în partea stângă a direcţiei de mers a acestuia şi s-a oprit pe un teren agricol. Din accident a rezultat decesul numitului HPD, în etate de 41 de ani, şi vătămarea corporală a numitului MC, în vârstă de 25 ani, ambii aflându-se în autoturismul condus de CN.

Având în vedere împrejurările în care s-a săvârşit fapta, aşa cum a fost descrisă mai sus, precum şi viteza reală pe care o aveau cele două părţi implicate în accident, Curtea constată că în apelul părţilor civile nu poate fi reevaluată culpa inculpatei (în sensul reducerii acesteia) întrucât s-ar încălca principiul neagravării situaţiei în propria cale de atac prev. de art. 418 Cod procedură penală, iar inculpata nu a formulat apel decât în latura civilă, apelul neputând devolua în aceste condiţii şi în latura penală. 

Curtea, în baza propriului examen, apreciază că pedeapsa aplicată este legală şi temeinică atât sub aspectul cuantumului stabilit, de 1 an închisoare, cât şi ca modalitate de individualizare a executării, care este proporţională cu gravitatea rezultatului produs, dar şi cu persoana inculpatei şi posibilităţile sale de a conştientiza faptele săvârşite şi de a nu repeta un astfel de comportament, cu situaţia că nu are antecedente penale, a avut o atitudine procesuală corespunzătoare, este tânără, bine integrată social şi profesional. Curtea consideră că suspendarea condiţionată, fără impunerea unor obligaţii pentru perioada termenului de încercare, aşa cum ar impune suspendarea sub supraveghere,  este o măsură eficientă, de constrângere şi un mijloc de reeducare a inculpatei în scopul prevenirii săvârşirii de infracţiuni şi oferă posibilitatea unei reintegrări sociale pozitive.

Ca atare, pedeapsa şi modalitatea de executare a acesteia au fost individualizate în aşa fel încât inculpata să se convingă de necesitatea respectării legii penale şi să evite în viitor săvârşirea de fapte cu caracter penal. Totodată, Curtea reţine că aplicarea unei pedepse cu executare, aşa cum au solicitat părţile civile, este mult prea severă şi s-ar obţine un efect contrar reeducării şi formării convingerii că normele penale trebuie respectate în orice împrejurare. 

De asemenea, se constată că în mod corect au fost reţinute în favoarea inculpatei circumstanţele atenuante prev. de art. 74 alin 1 lit. a şi c Cod penal din 1968, inculpata fiind apreciată atât în comunitate, cât şi în mediul unde îşi desfăşura pregătirea profesională, iar după declanşarea procesului penal a avut o conduită corespunzătoare de recunoaştere şi regret, neîngrădind în nici un fel  aflarea adevărului.

Un alt motiv de apel formulat de părţile civile vizează obligarea inculpatei la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat, însă Curtea constată că acesta este nefondat din următoarele considerente:

Potrivit art. 50 din Legea 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare şi cheltuielile de judecată persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces, precum şi prin avarierea ori distrugerea de bunuri.

Tranzacţia încheiată între asigurător şi părţile civile au fost depuse în faţa primei instanţe aflându-se la filele 629 şi următoarele din dosarul Judecătoriei Săveni.

Contractul de tranzacţie din data de ___ a fost încheiat cu respectarea tuturor dispoziţiilor legale în materie fără ca părţile civile să invoce vreo cauză de anulare a acestor tranzacţii.

În cuprinsul acestuia se face menţiunea că obiectul tranzacţiei (art. 1) îl reprezintă stingerea totală, definitivă şi irevocabilă a oricărei pretenţii prezente şi viitoare, ce decurge din respectivul accident rutier pentru părţile civile. Părţile civile şi-au asumat, la momentul încheierii respectivelor tranzacţii, obligaţia de a nu mai solicita alte sume de bani în prezentul proces penal, precum şi faptul că au fost despăgubite în totalitate.

În art. 3.2 se menţionează că părţile civile declară şi recunosc faptul că indemnizaţia acoperă toate costurile/cheltuielile care s-au născut sau se vor naşte în temeiul sau în legătură cu accidentul, cu dosarul penal, sau contractul de asigurare, incluzând, dar fără a se limita, la cheltuielile de judecată sau despăgubiri datorate în temeiul legii, iar prin primirea indemnizaţiei se stinge orice drept al său de a solicita orice sumă de bani cu orice titlu de la O… şi/sau faţă de RA. 

Aşa cum se poate observa, părţile civile, reprezentate şi prin avocat, persoane cu deplină capacitate de exerciţiu la momentul încheierii tranzacţiei şi-au asumat toate consecinţele care decurg din încheierea unei astfel de tranzacţii.

De altfel, părţile civile nu au invocat în faţa instanţei de judecată aspecte de nevalabilitate ale respectivei tranzacţii, ci au solicitat cheltuieli de judecată de la inculpată pe lângă cele care au fost acordate prin contractul de tranzacţie.

Ne aflăm, în speţă, în prezenţa unor sume de bani acordate de către asigurător, în cadrul unei tranzacţii, cu toate consecinţele ce decurg din punct de vedere civil, din încheierea unor astfel de acte juridice pentru părţile civile, respectiv acelea de a nu mai putea solicita alte sume de bani cu titlul de despăgubiri sau cheltuieli de judecată care să decurgă din respectivul eveniment rutier. Tranzacţiile sunt supuse condiţiilor prev. de art. 2267 şi urm. din Codul civil, în vigoare la momentul tranzacţionării. Potrivit art. 2268 Cod se poate tranzacţiona asupra unei acţiuni civile ce derivă dintr-o infracţiune, aşa cum este cazul în speţă.

Curtea reţine astfel că în cazul producerii unui accident de circulaţie, având ca urmare cauzarea unui prejudiciu,  pentru care s-a încheiat contract de asigurare obligatorie de răspundere civilă, coexistă răspunderea civilă delictuală, bazată pe art. 1357 Noul Cod civil, a persoanei responsabile de producerea accidentului care, prin fapta sa, a cauzat efectele păgubitoare, cu răspunderea contractuală a asigurătorului, întemeiată pe contractul de asigurare încheiat în condiţiile reglementate prin Legea nr. 136/1995 şi a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, astfel că în condiţiile încheierii unei tranzacţii, părţile civile nu mai pot solicita separat de la inculpată cheltuieli de judecată.

Pentru aceste considerente, în baza art. 421 pct. 1 lit. b Cod procedură penală Curtea va respinge ca nefondat apelul formulat de părţile civile HM, HG şi HE, împotriva sentinţei penale nr. 109 din 29.05.2015 a Judecătoriei Săveni.

În cauză, inculpata RA a declarat apel cu privire la soluţionarea greşită a acţiunii civile promovate de către partea civilă Spitalul Județean de Urgență „Mavromati” Botoşani, în sensul că trebuia obligată societatea de asigurare la plata despăgubirilor reprezentând cheltuielile de spitalizare ale părţii civile MC şi ale părţii vătămate CN, în temeiul contractului de asigurare.

Curtea constată că apelul este întemeiat.

Victima accidentului de circulaţie din speţa de faţă, MC, a fost internat în perioada ___ la Spitalul Judeţean Mavromati Botoşani, astfel încât această instituţie s-a constituit parte civilă cu contravaloarea cheltuielilor aferente spitalizării în cuantum de 5787,040 lei.

Deşi partea civilă MC a încheiat un contract de tranzacţie cu societatea de asigurare O… la data de 28.02.2014 (fila 633) acesta nu poate fi opus însă părţii civile Spitalul Judeţean Mavromati Botoşani care nu a fost parte în respectivul contract.

De asemenea, nici inculpata nu poate fi obligată în nume propriu la contravaloarea acestor cheltuieli de spitalizare întrucât în cauză sunt aplicabile disp. art. 313 alin. 1 din Legea 95/2006, în vigoare la data săvârşirii infracţiunii, care prevăd că persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătăţii altei persoane răspund potrivit legii şi au obligaţia să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistenţa medicală acordată. Sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale. Pentru litigiile având ca obiect recuperarea acestor sume, furnizorii de servicii medicale se subrogă în toate drepturile şi obligaţiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate şi dobândesc calitatea procesuală a acestora, în toate procesele şi cererile aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, indiferent de faza de judecată.

De asemenea, au relevanţă juridică disp. art. 50 alin. 1, 2 din Legea 136/1995 conform cărora despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare şi cheltuielile de judecată persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces, precum şi prin avarierea ori distrugerea de bunuri.

 În caz de vătămare corporală sau deces, despăgubirile se acordă atât pentru persoanele aflate în afara vehiculului care a produs accidentul, cât şi pentru persoanele aflate în acel vehicul, cu excepţia conducătorului vehiculului respectiv.

Curtea reţine astfel că răspunderea asigurătorului RCA este o obligație izvorâtă din contractul de asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse terților prin accidente de vehicule.

În cazul producerii unui accident de circulaţie, având ca urmare cauzarea unui prejudiciu,  pentru care s-a încheiat contract de asigurare obligatorie de răspundere civilă, coexistă răspunderea civilă delictuală, bazată pe art. 1357 Noul Cod civil, a persoanei responsabile de producerea accidentului care, prin fapta sa, a cauzat efectele păgubitoare, cu răspunderea contractuală a asigurătorului, întemeiată pe contractul de asigurare încheiat în condiţiile reglementate prin Legea nr. 136/1995 şi a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule.

Este adevărat că Spitalului i se decontează de către Casa de Asigurări de Sănătate cheltuielile efectuate, însă la rândul său, prestatoarea serviciilor medicale, este obligată să recupereze banii ce reprezintă costurile spitalizării persoanei vătămate de la autorul producerii accidentului, respectiv de la inculpata RA, urmând să vireze banii în contul Casei județene de Asigurări de Sănătate. Cum inculpata are încheiat un contract de asigurare cu SC O…, în mod corect, în temeiul art. 50 din Legea 136/1995 va fi obligat asigurătorul să plătească în locul ei şi contravaloarea serviciilor medicale prestate persoanei vătămate MC în cuantum de 5.787,04 lei.

În ceea ce-l priveşte pe CN, se va înlătură dispoziţia de obligare a inculpatei la plata sumei de 889,77 lei reprezentând cheltuielile de spitalizare ale apelantului CN, precum şi la plata dobânzii legale aferente din următoarele considerente:

Inculpata RA a fost trimisă în judecată prin rechizitoriul nr. 465/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Săveni din data de 18 octombrie 2012, pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă prev. de art. 178 al. 1, 2 Cod penal/1968, victimă fiind HPD şi vătămarea corporală din culpă prev. de art.  184 al. 2, 4 Cod penal/1968 a persoanei vătămate MC.

În cauză nu s-au făcut cercetări pentru vătămarea corporală a numitului CN şi prin urmare în sarcina inculpatei nu s-a reţinut vătămarea acestuia.

 Acţiunea civilă în procesul penal are un caracter accesoriu acţiunii penale, putând fi exercitată numai în măsura in care acţiunea penală poate fi pusă în mişcare şi numai împotriva inculpatului sau părţii responsabile civilmente.

Cum în cauză împotriva inculpatei nu a fost exercitată acţiunea penală în raport cu CN, nici acţiunea civilă exercitată de partea civilă Spitalul Judeţean Mavromati Botoşani nu poate fi soluţionată în acest cadru procesual, nefiind accesorie acţiunii penale. Din aceleaşi considerente, nici asigurătorul nu poate fi obligat la plata acestor cheltuieli.

Pentru aceste motive Curtea, în apelul exercitat de inculpată cu privire la cheltuielile de spitalizare, va respinge ca inadmisibilă acţiunea civilă formulată partea civilă Spitalul Județean de Urgență „Mavromati” Botoşani având ca obiect obligarea inculpatei la plata cheltuielilor de spitalizare ale numitului CN.

Relativ la apelul declarat de numitul CN prin care solicită obligarea inculpatei la contravaloarea autoturismului distrus în accident în sumă de 8691 lei, precum şi a contravalorii cheltuielilor ocazionate de  tractarea şi gararea autoturismului în cuantum de 700 lei Curtea constată că acesta este întemeiat însă pentru alte considerente decât cele invocate de către apelant.

Prin decizia nr. 1 din 23.02.2004 a ÎCCJ pronunţată în recurs în interesul legii a cărei dezlegare de drept îşi păstrează valabilitatea şi după intrarea în vigoare a noului Cod procedură penală s-a stabilit că instanța penală învestită cu judecarea acțiunii penale în cazul infracțiunilor cu efecte complexe, cum sunt cele de ucidere din culpă și de vătămare corporală din culpă săvârșite de un conducător auto, este învestită să judece acțiunea civilă, alăturată celei penale prin constituirea persoanei vătămate ca parte civilă, atât cu privire la pretențiile formulate în legătură cu decesul victimei sau cu vătămările corporale suferite, cât și cu privire la pretențiile referitoare la bunurile distruse ori deteriorate ca urmare a aceleiași fapte.

În motivarea deciziei se arată că nu se poate considera că ar exista rațiuni ca prejudiciul unic suferit de victimă prin săvârșirea unei fapte penale, de asemenea, unică, să fie fragmentat, iar competența de soluționare a acțiunii civile să fie împărțită între două instanțe - penală și civilă - cu toate inconvenientele ce decurg din aceasta.

O atare concluzie se impune a fi acceptată nu numai în cazul faptelor de ucidere din culpă și de vătămare corporală din culpă, săvârșite de conducători auto cu ocazia circulației pe drumurile publice, ci și în orice alte situații de comitere a unei fapte complexe, cu mai multe consecințe păgubitoare pentru aceeași victimă, cum ar fi în cazul infracțiunilor de omor intenționat și de vătămare corporală intenționată, care au avut ca urmare și degradarea îmbrăcămintei victimei, sau în cazul unei tâlhării prin săvârșirea căreia au fost degradate și unele bunuri ale persoanei vătămate, ce nu au fost sustrase.

Prin urmare, pentru ca o persoană, care a suferit prejudicii materiale de pe urma unei infracţiuni, să poată exercita acţiunea civilă în cadrul procesului penal este necesar ca acţiunea păgubitoare să fie rezultatul unei fapte penale îndreptate împotriva sa, ceea ce nu este cazul în speţă. Totodată, Curtea reţine că cererea de despăgubiri nu poate fi admisă de instanţa penală dacă fapta prin care au fost produse pagubele nu este incriminată de legea penală. Aşa cum s-a menţionat mai sus, inculpata RA nu a fost trimisă în judecată pentru infracţiuni comise în dauna numitului CN, iar distrugerea din culpă a autoturismului, în condiţiile date, nu este incriminată de legea penală. 

Potrivit art. 19 alin.1, 2 Cod procedură penală acţiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal are ca obiect tragerea la răspundere civilă delictuală a persoanelor responsabile potrivit legii civile pentru prejudiciul produs prin comiterea faptei care face obiectul acţiunii penale.

Prin urmare, aşa cum s-a menţionat mai sus acţiunea civilă este accesorie acţiunii penale, ori împotriva inculpatei RA nu a fost pusă în mişcare şi nici nu a fost trimisă în judecată pentru vreo infracţiune în dauna numitului CN, iar acţiunea civilă exercitată de acesta din urmă nu poate fi alăturată acţiunii penale care are ca titulari alte persoane.

Pentru aceste considerente, Curtea constată că în mod greşit a fost respinsă acţiunea civilă exercitată de numitul CN ca neîntemeiată, întrucât ea nu poate fi alăturată acţiunii penale, iar soluţia legală este aceea de a respinge acţiunea ca inadmisibilă în cadrul procesului penal, situaţie care creează posibilitatea acestei părţi de a se adresa unei instanţe civile, astfel încât în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a Cod procedură penală va admite calea de atac exercitată de aceasta, situaţia juridică fiindu-i favorabilă.

În cauză a formulat apel şi MCA, criticând soluţia instanţei de fond sub aspectul soluţionării greşite a acţiunii civile în condiţiile în care, urmare expertizei dispusă de instanţă, s-a concluzionat că numărul de zile de îngrijiri medicale necesar pentru vindecare este de 110-120. Pornind de la numărul de îngrijiri medicale şi de la faptul că acesta şi-a pierdut temporar capacitatea de muncă, încadrarea juridică corectă ar fi cea de vătămare corporală din culpă prev. de art. 184 alin. 2 şi 4 Cod penal anterior, iar potrivit alin. 5 nu este necesară formularea unei plângeri prealabile. În aceste condiţii, acţiunea penală trebuie pusă în mişcare din oficiu. Procurorul de caz sau instanţa de judecată în virtutea rolului activ ar fi trebuit ca în momentul în care a constatat că există o parte vătămată care a suferit 110-120 de zile de îngrijiri medicale să pună în discuţia părţilor necesitatea trimiterii dosarului la parchet sau cel puţin disjungerea în ceea ce-l priveşte pe MCA, în temeiul art. 336 Cod procedură penală anterior şi art.38 Cod penal anterior.

Curtea constată că motivele de apel invocate de către MCA sunt neîntemeiate. În primul rând, codul de procedură penală este de imediată aplicare astfel că în cauză nu pot fi invocate dispoziţiile vechiului Cod procedură penală pentru a solicita restituirea cauzei la parchet.

Relativ la exercitarea din oficiu a acţiunii penale, Curtea reţine că atât vechiul Cod de procedură penală (în art. 317) cât şi noul Cod de procedură penală prin art. 371 stabileşte că „judecata se mărgineşte la faptele şi la persoanele arătate în actul de sesizare a instanţei”. 

Prin rechizitoriul nr. 465/P/2011 din data de 18.10.2012 s-a reţinut că incidentul ce face obiectul dosarului a condus şi la vătămarea corporală a numitului MCA însă acesta a declarat că nu doreşte să fie examinat medico-legal şi nu formulează plângere prealabilă pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 184 alin. 1, 3 Cod penal motiv pentru care, în raport de această persoană vătămată s-a dispus neînceperea urmăririi penale.

De asemenea, Curtea constată că prin cererea de constituire ca parte civilă aflată la fila 260 dosar, numitul MCA a solicitat obligarea asiguratorului SC O… SA la plata despăgubirilor civile, reprezentând daune materiale şi morale, reprezentând contravaloarea traumelor suferite în accidentul rutier provocat de inculpata RA. Cererea nu a fost însoţită de un certificat medico-legal care să ateste numărul de zile de îngrijiri medicale, iar ulterior, în dovedirea acţiunii civile a solicitat efectuarea unei expertize medico-legale.

Instanţa de fond a dispus efectuarea acestei expertize, iar prin raportul nr. __ din data de 17.03.2014, depus la fila 408 dosar, s-a stabilit că leziunile traumatice pot data din data de 19.04.2011 şi au necesitat 110-120 de zile de îngrijiri medicale.

Se constată astfel că abia la data de 17.03.2014, după intrarea în vigoare a noului Cod penal şi a noului Cod de procedură penală, există o constatare medico-legală cu privire la traumele suferite de către persoana vătămată MCA.

Disp. art. 311 Cod procedură penală prevăd posibilitatea extinderii urmăririi penale cu privire la fapte noi, însă, aşa cum arată denumirea marginală, extinderea se poate realiza numai în faza urmăririi penale, procedura penală neavând nicio dispoziţie referitoare la extinderea judecăţii cu privire la fapte noi. 

În concluzie, Curtea reţine că în acest stadiu procesual nu poate fi extinsă acţiunea penală faţă de inculpată cu privire la infracţiunea de vătămare corporală din culpă faţă de  persoana vătămată  MCA, nefiind întrunite condiţiile prev. de lege.

Totodată, în cauză nu sunt întrunite disp. art. 46 Cod procedură penală privind disjungerea cauzei, nefiind declanşată o acţiune penală faţă de inculpată în raport cu persoana vătămată  MCA.

Curtea constată însă că apelul este întemeiat pentru alte motive decât cele invocate de către apelantul MCA şi care conduc la creare unei situaţii favorabile din punct de vedere juridic. Astfel, ca şi în cazul apelantului CN, instanţa de fond a respins în mod greşit acţiunea civilă exercitată de MCA ca neîntemeiată întrucât ea nu poate fi alăturată acţiunii penale exercitate în raport cu alte persoane vătămate, soluţia legală fiind aceea de a respinge acţiunea ca inadmisibilă în cadrul acestui procesul penal, situaţie care creează posibilitatea părţii de a se adresa unei instanţe civile.

Motivele care au determinat instanţa de control judiciar să considere acţiunea civilă ca inadmisibilă în acest cadru procesual sunt similare cu cele reţinute în  motivarea apelului declarat de către CN, relativ la caracterul accesoriu al acţiunii civile faţă de acţiunea penală, astfel încât nu vor fi reluate.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a Cod procedură penală va admite calea de atac exercitată de MCA şi pe fondul cauzei va respinge acţiunea civilă ca inadmisibilă.

Domenii speta

Spete similare