Insolvenţă; Antrenarea răspunderii materiale. Prescripţia extinctivă a dreptului la acţiune. Diferenţa între actul de procedură îndeplinit de părţi şi drepturile procedurale ale părţilor

 Prin sentinţa nr. 107 din 15 septembrie 2015, Tribunalul Suceava – Secţia a II-a civilă a respins excepţia perimării, ca nefondată; a admis excepţia prescripţiei; a respins, ca fiind prescrisă, cererea formulată de petentul DGRFP Iaşi – AJFP Suceava, în calitate de creditor al debitoarei S.C. TN S.A., privind antrenarea răspunderii materiale a pârâţilor UC, CG şi UD – decedat, prin moştenitor UC.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs A  I.P.U.R.L. Suceava, lichidator judiciar al S.C. TN S.A., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei judecătorului sindic, în vederea cercetării fondului pricinii.

În motivare, arată că, potrivit art. 7 din Decretul nr. 167/1958, prescripţia începe să curgă de la data când se naşte dreptul la acţiune.

De asemenea, conform art. 1886 din vechiul Cod civil, nicio prescripţie nu poate începe a curge mai înainte de a se naşte acţiunea supusă acestui mod de stingere.

Pentru ca prescripţia să-şi producă efectul său extinctiv este necesar ca, pentru titularul dreptului la acţiune, să existe, pe lângă voinţa de a acţiona, şi posibilitatea reală de a acţiona.

Or, pentru ca această posibilitate reală de a acţiona să existe, este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: procedura să fie deschisă, să se cunoască paguba şi pe cel care răspunde de ea.

Aşadar, acţiunea în atragerea răspunderii materiale a membrilor organelor de conducere şi/sau supraveghere din cadrul societăţii, precum şi a altor persoane care au cauzat starea de insolvenţă a debitorului, fiind o acţiune specială reglementată de Legea nr. 85/2006, nu putea exista în afara acestei proceduri. Este o acţiune care poate fi pornită doar în timpul procedurii. Formularea acesteia înainte de deschiderea procedurii sau ulterior închiderii procedurii s-ar respinge, ca inadmisibilă.

De asemenea, doctrina a arătat că prejudiciul produs prin săvârşirea faptelor prevăzute de legea insolvenţei constă în insuficienţa activului societăţii debitoare. Dacă obligaţiile faţă de creditori pot fi achitate integral din averea debitoarei, răspunderea membrilor organelor de conducere nu se mai justifică a fi atrasă. Momentul în care poate fi cunoscută paguba este acela în care patrimoniul a fost complet lichidat şi se stabileşte dacă activul acoperă sau nu pasivul. Acest moment coincide în practică, de cele mai multe ori, cu momentul efectuării distribuirilor finale şi întocmirii raportului final.

În ceea ce priveşte momentul cunoaşterii persoanelor răspunzătoare în cadrul procedurii speciale a insolvenţei, este evident că acesta se identifică procedural prin întocmirea şi comunicarea în condiţiile legii a raportului amănunţit asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la apariţia stării de insolvenţă, cu menţionarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă, or, prin acest raport, nu au fost făcute astfel de menţiuni.

În concluzie, apreciază că în cauză nu este dată excepţia prescripţiei dreptului la acţiune.

Nu în ultimul rând, apreciază că textul art. 139 din Legea 85/2006 este confuz şi echivoc, dând posibilităţi diferite de interpretare, astfel încât nu este respectat principiul previzibilităţii legii, ceea ce contravine dreptului la un proces echitabil şi accesului liber la justiţie, garanţii prevăzute de art. 21 alin. 3 din Constituţia României, respectiv art. 6 C.E.D.O.

În drept, invocă disp. art. 138 alin. 6 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, art. 304 pct. 9, art. 3041 C. pr. civ.

Intimaţii nu au formulat întâmpinare.

Examinând recursul declarat în cauză, ale cărui motive pot fi încadrate în disp. art. 304 pct. 9 C. pr. civ., Curtea constată că este nefondat, pentru următoarele consideraţii:

Prin cererea introductivă înregistrată sub nr. 170/F din 19.07.2005, creditoarea D.G.F.P. Suceava a solicitat, în temeiul Legii nr. 64/1995, deschiderea procedurii reorganizării judiciare şi falimentului debitoarei S.C. TN S.A., această cerere fiind admisă de către judecătorul sindic prin sentinţa nr. 281 din 10 octombrie 2005, conform art. 75 alin. 7 din vechea lege (Legea 64/1995).

Prin sentinţa civilă nr. 153 din 15 mai 2007, judecătorul sindic a dispus intrarea în faliment a debitoarei, datorită faptului că nu au fost identificate posibilităţi de reorganizare a activităţii acesteia.

La data de 12 aprilie 2012, creditoarea A.J.F.P. Suceava a formulat cerere de atragere a răspunderii personale a foştilor administratori, UD (care între timp a decedat, unicul moştenitor fiind UC), UC  şi CG, solicitând obligarea acestora la suportarea întregului pasiv, conform art. 138 alin. 1 lit. e şi f din Legea nr. 85/2006.

Aşadar, este lesne de observat incidenţa conflictului de legi în timp, respectiv Legea 64/1995 şi Legea 85/2006.

În temeiul art. 725 alin. (1) C. pr. civ., dispoziţiile legii noi de procedură se aplică, din momentul intrării ei în vigoare, şi proceselor în curs de judecată începute sub legea veche, precum şi executărilor silite începute sub acea lege.

În conformitate cu alin. (4) din articolul sus-citat, actul de procedură îndeplinit înainte de intrarea în vigoare a legii noi rămâne supus dispoziţiilor vechii legi. În cazul în care acest act de procedură ar putea fi anulat potrivit legii vechi, el nu va fi menţinut, chiar dacă, potrivit legii noi ar fi valabil.

Aplicarea în timp a normelor de procedură şi rezolvarea conflictului în timp a normelor de procedură impune stabilirea exactă a momentului intrării în vigoare a Legii nr. 85/2006 şi interpretarea sintagmei „actul de procedură îndeplinit înainte de intrarea în vigoare a legii noi”.

În ceea ce priveşte primul aspect, respectiv data intrării în vigoare a Legii nr. 85/2006, publicată în M. Of. nr. 359 din 21 aprilie 2006, trebuie avute în vedere:

- dispoziţiile art. 156 alin. (1) din lege, potrivit cărora intrarea în vigoare are loc la 90 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial;

- prevederile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, care se aplică prin analogie în privinţa modului de calcul al termenului. Astfel, termenul se calculează pe zile calendaristice, începând din data publicării în M. Of. şi expiră la ora 24 a celei de-a 90-a zi de la publicare.

În temeiul criteriilor menţionate se apreciază că Legea nr. 85/2006 a intrat în vigoare la data de 20 iulie 2006.

Pentru a lămuri cel de-al doilea aspect trebuie să distingem între actul de procedură îndeplinit de părţi şi drepturile procedurale ale părţilor.

Potrivit definiţiei date de literatura de specialitate, „actele de procedură” reprezintă operaţiunile juridice şi înscrisurile făcute de participanţii la proces, în legătură cu activitatea lor procesuală.

Sunt drepturi procedurale (exemplificativ): dreptul de a adresa cereri instanţei, dreptul de a participa la judecată, dreptul la apărare, dreptul de a fi reprezentat, dreptul de a solicita cheltuieli de judecată şi dreptul de a formula căi de atac sau de a solicita executarea silită şi dreptul subiectiv, ca fiind posibilitatea subiectului activ, în limitele normei juridice de drept procedural, de a avea o anumită conduită.

Distincţia se impune pentru a releva faptul că actul de procedură constituie posibilitatea juridică de punere în valoare a dreptului procedural în cadrul unui proces, deci materializează activitatea procedurală a părţilor, exercitată în limitele drepturilor procedurale.

Faţă de cele reţinute se apreciază că dreptul la acţiune recunoscut creditorilor în temeiul art. 137 alin. (1) din Legea nr. 64/1995, dacă nu a fost exercitat înainte de data de 20 iulie 2006, data intrării în vigoare a legii noi de procedură, prin formularea cererii de angajare a răspunderii administratorului (act de procedură în care se materializează dreptul în cauză), poate fi exercitat numai în condiţiile legii noi.

Potrivit art. 138 din Legea nr. 85/2006, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului persoană juridică, ajuns în stare de insolvenţă, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societăţii sau de conducere, precum şi de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvenţă.

Însă potrivit art. 139 din Legea nr. 85/2006, acţiunea prevăzută la art. 138 se prescrie în termen de 3 ani de la data la care a fost cunoscută sau trebuia cunoscută persoana care a cauzat apariţia stării de insolvenţă, dar nu mai devreme de 2 ani de la data hotărârii de deschidere a procedurii.

În cazul de faţă se constată că deschiderea procedurii insolvenţei s-a dispus prin sentinţa 281 din 10 octombrie 2005, astfel încât, formularea unei astfel de cereri după o perioadă de cca. 7 ani nu mai poate fi făcută, fiind prescrisă, creditoarea nefăcând niciun fel de dovezi cu privire la data la care a cunoscut numele persoanelor considerate vinovate de apariţia stării de insolvenţă, cu atât mai mult cu cât aceste persoane şi-au încetat activitatea în cadrul societăţii debitoare imediat după deschiderea procedurii.

Faţă de cele învederate, nu pot fi primite criticile recurentei, nefiind reală afirmaţia potrivit căreia momentul în care ar putea fi cunoscută paguba este cel în care patrimoniul este complet lichidat şi se stabileşte dacă prin lichidarea activelor se acoperă pasivul, întrucât acest moment reprezintă, procedural, în spiritul legii insolvenţei, momentul în care se întocmeşte raportul cauzal, adică Raportul amănunţit privind cauzele şi împrejurările care au condus la apariţia stării de insolvenţă, cu menţionarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă, fiind irelevant în cauză faptul că fostul administrator judiciar S.C. AL S.R.L. nu a făcut astfel de menţiuni în raportul întocmit.

Luând în considerare temeiurile de fapt şi de drept menţionate mai sus, cum criticile recurentei nu sunt pertinente şi din oficiu nu se constată motive de ordine publică, sentinţa atacată fiind temeinică şi legală, în conformitate cu disp. art. 312 C. pr. civ., recursul de faţă urmează a fi respins ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare