Termenul de depunere a propunerii de prelungire a arestării preventive la judecătorul de drepturi şi libertăţi

Prin încheierea nr. 135/07.08.2015, pronunţată de Curtea de Apel Suceava - Secţia Penală şi pentru cauze cu minori în dosarul nr. 4168/86/2015, s-a respins, ca nefondată, contestaţia formulată de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Suceava împotriva încheierii nr. 201 din data de 04.08.2015, pronunţată de Tribunalul Suceava - Secţia penală în dosarul nr. 4168/86/2015.

Cheltuielile judiciare din contestaţie, avansate de către stat, au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a se dispune astfel, s-au reţinut următoarele:

Prin Încheierea nr. 201 din data de 4 august 2015 pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalul Suceava în dosarul nr. 4168/86/2015, s-a admis excepţia tardivităţii propunerii de prelungire a măsurii arestării preventive formulată de  Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Suceava, faţă de inculpata CCS, invocată prin apărător.

Totodată, s-a respins propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive formulată de  Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Suceava, faţă de CCS, sub aspectul infracţiunilor de: constituirea unui grup infracţional organizat, prev. şi ped. de art. 367 alin. 1 şi 2 Cod penal şi contrabandă, prev. şi ped. de art. 270 alin. 3 rap. la art. 274 din Legea nr. 86/2006 modificată prin OUG 54/2010, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal, ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal, ca tardiv formulată.

În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a dispune astfel, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Suceava a reținut, în esenţă, următoarele :

La data de 03.08.2015,pe rolul Tribunalului Suceava a fost înregistrată sub nr. dosar 4168/86/2015, propunerea formulată de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Suceava, întemeiată în baza 234 din Cod procedură penală,art. 223 alin. 2 din Cod procedură penală rap. la art. 202 alin. 1, 2, 3 şi 4 lit. e din Cod procedură penală,  vizând prelungirea măsurii arestării preventive, pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 08 august 2015 până pe data de 06 septembrie 2015, faţă de inculpata CCS, cercetată pentru săvârşirea infracţiunilor de:

- „constituire a unui grup infracţional organizat”, faptă prevăzută de art. 367 alin. 1 şi 2 din Codul Penal, constând în aceea că, începând cu luna aprilie 2015, împreună cu soţul său, CI, RAM, UI şi alte persoane a constituit un grup infracţional organizatspecializat pe partea de preluare a ţigărilor de pe zona Vicovul de Jos, jud. Suceava, marfa fiind ulterior transportată și valorificată către beneficiarii din judeţele Arad, Hunedoara, Timiş şi Caraş Severin. Astfel, CCS coordona activitatea infracţională desfăşurată cu ţigaretele preluate de la segmentul furnizorilor de pe zona Vicov, jud. Suceava şi livrate prin intermediul firmelor de curierat rapid, în cadrul grupării, prin intermediul telefonului, desfăşurând activităţi de negociere, preluare şi valorificare a cantităţilor de ţigarete către segmentul beneficiarilor, urmată de încasarea contravalorii acestora, prin intermediari.

-„contrabandă”, faptă prev. şi ped de art. 270 alin. 3 rap. la art. 274 din Legea nr. 86/2006, modificată prin OUG 54/2010, cu aplicarea art. 35 alin. 1 din Codul Penal. toate cu aplicarea art. 38 alin. 1 din Codul penal, realizată prin 19 acte materiale,

La termenul de judecată din data de 3.08.2015, inculpata, prin apărător, ales a invocat excepţia tardivităţii propunerii, apreciind că în cauză sunt incidente disp. art. 268, 269 rap. la art. 235  pct. 1 C.p.p. şi a deciziei nr. 336/2015 a Curţii Constituţionale, motivat de faptul că nu a fost înaintată  în termen de 5 zile instanţei, ci doar cu 4 zile.

Reprezentantul Ministerului Public a arătat că din motive obiective procurorul de caz a luat la cunoștință la data de 03.08.2015 despre admiterea contestației DIICOT – ST Suceava, prin încheierea 120/29.08.2015 a Curții de Apel Suceava, contestație formulată împotriva  încheierii nr. 178 / 24.07.2015 a Tribunalului Suceava prin care a fost admisă cererea de înlocuire a arestului preventiv cu măsura controlului judiciar - Curtea de Apel Suceava menținând starea de arest preventiv a inculpatei CCS până la expirarea măsurii respectiv data de 07 August 2015- și constatând că se aflăm în fața termenului de 5 zile până la expirarea de drept a măsurii arestării preventive dispuse prin încheierea nr. 156/09.07.2015 a Tribunalului Suceava a formulat un supliment al cererii de prelungire a arestării preventive privind pe inculpații CI, RAM, NGC zis „B”, UI zis „F” sau „F”, cu care a fost sesizat Tribunalul Suceava la data de 31.08.2015 , în ceea ce o privește și pe inculpata CCS.

Verificând actele şi lucrările dosarului de urmărire penală, pus la dispoziţia judecătorului, cu prioritate în raport de excepţia tardivităţii invocată, s-au reţinut următoarele:

Potrivit Deciziei Curţii Constituţionale nr. 336 din data de 30 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial nr. 342/19.05.2015, cu caracter definitiv şi obligatoriu, cu referire la termenul prev. de art. 235 alin.(1) din Codul de procedură penală, de sesizare a judecătorului de drepturi şi libertăţi cu propunerea de prelungire a arestării preventive cu cel puţin 5 zile înainte de durata arestării preventive, în sensul că nerespectarea acestui termen de către procuror atrage decăderea procurorului din exerciţiul dreptului de a depune propunerea de prelungire a duratei arestului preventiv şi nulitatea absolută a actului făcut peste termen, sancţiune prevăzută de art.268 alin.(1) din Codul de procedură penală, numai interpretată astfel natura termenul prevăzut de lege, ca şi termen imperativ şi nu de recomandare,  dispoziţia legală în discuţie – respectiv art. 235 alin.(1) din Codul de procedură penală păstrându-şi caracterul de constituţionale, în acord fiind astfel cu dispoziţiile constituţionale şi convenţionale în materie.

Plecând de la considerentele deciziei Curţii Constituţionale cu privire la definirea „termenului" înmateria procedurii penale, s-a reţinut că acesta este intervalul de timp înăuntrul căruia sau până la care se pot ori trebuie îndeplinite anumite activităţi sau acte în cadrul procesului penal; de asemenea, este data la care sau intervalul de timp înăuntrul căruia ori până la care se poate îndeplini, nu este permis a se îndeplini sau trebuie îndeplinit un act, o activitate sau o măsură procesuală ori exercitat un drept procesual, o sancţiune ori măsură de drept penal, după caz. Prin instituţia termenului,astfel cum este reglementată în art. 268—271 din Codul de procedură penală, legea asigură îndeplinirea actelor procedurale în intervalele de timp impuse de succesiunea firească a etapelor procesuale menite să garanteze înfăptuirea actului de justiţie. Spre deosebire de termenele substanţiale, care asigură ocrotirea drepturilor şi intereselor legitime în caz de restrângere a acestora, termenele procedurale impun efectuarea în ritm rezonabil a tuturor operaţiunilor specifice fiecărei faze procesuale, în vederea realizării scopului procesului penal, fără a împiedica aflarea adevărului sau lezarea în vreun fel a drepturilor şi intereselor legitime ale părţilor. În raport cu caracterul şi efectele lor termenele procedurale au fost clasificate în termene peremptorii (imperative) — acelea înăuntrul duratei cărora trebuie să fie îndeplinit sau efectuat un act, termen ce creează o limitare, actul trebuind efectuat înainte de împlinirea termenului; dilatorii (prohibitive) — acelea care nu îngăduie îndeplinirea sau efectuarea unui act decât după expirarea duratei lor; orânduitorii (de recomandare) — acele termene care fixează o perioadă de timp pentru efectuarea unor acte procesuale sau  procedurale determinate iar în caz de  nerespectare, nu atrag sancţiuni procesuale pentru actul neefectuat, dar pot atrage sancţiuni disciplinare ori amendă judiciară pentru persoanele care aveau obligaţia să îl respecte. Totodată, după sancţiunea ce intervine în caz de nerespectare, termenele sunt: absolute (cominatorii), care atrag, în caz de nerespectare, consecinţe referitoare la validitatea actului îndeplinit; relative (de recomandare) sunt acelea care, în caz de nerespectare, nu atrag efecte în privinţa actului îndeplinit.

În continuare s-a reţinut că una dintre garanţiile cele mai puternice pentru asigurarea îndeplinirii actelor procesuale şi procedurale potrivit prescripţiilor legii o constituie sancţiunea procesual penală,care constă fie în pierderea unor drepturi procesuale, fie în lipsirea de valabilitate a actelor procesuale şi procedurale ori a măsurilor procesuale dispuse sau efectuate cu încălcarea condiţiilor impuse de norma de procedură. Sancţiunile privind nerespectarea termenelor procedurale derivă din principiul legalităţii procesului penal, enunţat de art. 2 din Codul de procedură penală şi consfinţit prin dispoziţiile art.23 alin.(12) din Constituţie, şi sunt reglementate în cuprinsul normelor procesual penale ale art.268 alin.(1)—(3), şi anume: decăderea din exerciţiul unui drept, nulitatea actului făcut peste termen şi încetarea unei măsuri procesuale temporare. Cât priveşte sancţiunea decăderii din exerciţiul unui drept reglementată de art.268 alin.(1) din Codul de procedură penală, aceasta constă în pierderea unui drept procesual care nu a fost exercitat în termenul peremptoriu prevăzut de lege şi priveşte actul efectuat, atrăgând nulitatea acestuia, ce decurge din faptul că persoana care a îndeplinit actul pierduse exerciţiul dreptului procesual privitor la acel act. Aşadar, consecinţa efectuării unui act după ce subiectul a pierdut facultatea procesuală de a-l efectua este lipsirea lui de efecte juridice. Aceasta, de vreme ce actele procesuale şi procedurale sunt instrumentele juridice care permit efectiva înfăptuire a procesului penal, iar pentru a-şi produce efectele juridice cerute de lege, ele trebuie îndeplinite şi efectuate de organele judiciare şi de părţi în conformitate cu dispoziţiile legii. În cazul nulităţii, actul este  îndeplinit cu încălcarea dispoziţiilor legale care reglementează desfăşurarea procesului penal, respectiv a unor norme de organizare, de competenţă sau de procedură propriu-zisă.

Analizând importanţa termenelor procedurale în cadrul unui proces penal, Curtea a reţinut că procesul penal implică desfăşurarea unei activităţi compuse dintr-o succesiune de acte reglementate de legea de procedură penală, activitate care impune  ca, în disciplinarea actelor procesuale şi procedurale, să se ţină seama şi de elementul timp. De aceea, printre condiţiile cerute de lege pentru ca un act procesual sau procedural să fie valabil se numără şi condiţia privitoare la timpul în care trebuie realizat actul. Astfel, intervalul de timp înăuntrul căruia sau până la care se pot ori trebuie îndeplinite anumite activităţi sau acte în cadrul procesului penal trebuie fixat astfel încât procesul să păstreze în desfăşurarea sa un ritm accelerat, fără însă să se împiedice aflarea adevărului sau respectarea drepturilor părţilor. Aşadar, stabilirea unor termene pentru desfăşurarea procesului penal are în vedere două obiective: pe de o parte, desfăşurarea procesului penal într-un termen rezonabil, nelăsându-le organelor judiciare şi părţilor libertatea de a acţiona când vor şi pe orice durată de timp, iar pe de altă parte, termenele trebuie să asigure părţilor timpul necesar pentru a-şi exercita drepturile procesuale şi pentru a-şi îndeplini obligaţiile prevăzute de lege iar, în cazul particular al măsurilor procesuale, incluzând măsurile preventive, împiedică prelungirea duratei constrângerii peste limita necesară desfăşurării normale a procesului penal. Aşa încât, îndeplinirea actelor procedurale cu respectarea întocmai a termenelor legale reprezintă un element important în desfăşurarea procesului penal, fără de care ar fi imposibilă respectarea principiilor fundamentale ale procesului penal, respectiv legalitatea, prezumţia de nevinovăţie, principiul aflării adevărului, principiul oficialităţii, garantarea libertăţii şi siguranţei persoanei, garantarea dreptului la apărare, dreptul la un proces echitabil, egalitatea părţilor în procesul penal.

Potrivit considerentelor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 336 din data de 30 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial nr. 342/19.05.2015, s-a reţinut că termenul de sesizare a judecătorului de drepturi şi libertăţi cu propunerea de prelungire a arestării preventive este un termen procedural (disciplinează actele procesuale şi procedurale) de regresiune (se calculează în sens invers curgerii timpului, având ca moment de început ziua în care expiră durata arestării preventive) şi imperativ (propunerea de prelungire a arestării preventive trebuie depusă înlăuntrul duratei sale) şi se calculează fără a lua în considerare ziua la care începe să curgă şi nici ziua în care se împlineşte (art. 269 alin.2 Cod procedură penală).

Potrivit art. 269 alin.2 Cod procedură penală „la calcularea termenelor pe ore sau pe zile nu se socoteşte ora sau ziua de la care începe să curgă termenul, nici ora sau ziua în care acesta se împlineşte”. Alin. 1 al aceluiaşi articol, prevede că: „la calcularea termenelor procedurale se porneşte de la ora, ziua, luna sau anul prevăzut în actul care a provocat curgerea termenului, în afară de cazul când legea dispune altfel”. Se constată astfel, că excepţia o reprezintă alin. 2 al art. 269 Cod procedură penală, care prevede expres modul de calcul al termenului pe ore sau zile.

Raportând aceste chestiuni teoretice la speţa de faţă, s-a constatat că propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive formulată de  Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Suceava, faţă de inculpata CCS, a fost depusă la instanţă la data de 03.08.2015, măsura arestării preventive expirând la data de 07.08.2015. Data la care procurorul ar fi trebuit să formuleze propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive, calculând în regresiune, începând cu data de 07.08.2015, este 02.08.2015. Cum propunerea de prelungire a măsurii arestului preventiv, a fost depusă la data de 03.08.2015, în opinia judecătorului de drepturi şi libertăţi, apare ca fiind tardiv formulată.

Aspectele teoretice menţionate anterior se  regăsesc în cuprinsul deciziei precitate, unde se arată că - procurorul, ca organ specializat al statului, în calitatea sa de participant în procesul penal, potrivit art. 29 din Codul de procedură penală, având în vedere atribuţiile stabilite prin art. 55 alin.(3) din acelaşi cod şi în virtutea rolului său constituţional consacrat de art. 131 alin. (1) din Legea fundamentală, exercită, în cadrul procesului penal, atât drepturi, cât şi obligaţii. Aceasta, întrucât conţinutul raportului juridic procesual penal priveşte drepturile şi obligaţiile subiecţilor săi, participanţi la realizarea procesului penal, iar subiectul prezent în toate raporturile juridice procesual penale este statul, care îşi exercită drepturile şi obligaţiile prin intermediul organelor judiciare, printre care se află şi procurorul [art.30 alin.(1) lit. b) din Codul de procedură penală]. Drepturile organelor judiciare, precum şi obligaţiile acestora nu privesc doar aspectele ce ţin de competenţa acestora, ci privesc desfăşurarea întregului proces penal, de vreme ce drepturile şi obligaţiile corelative, componente ale raportului juridic procesual penal, se leagă, în fiecare fază a procesului, între organul judiciar şi ceilalţi participanţi în procesul penal.

Dacă s-ar interpreta în sens contrar, respectiv că procurorul are la dispoziţie un termen substanţial de 5 zile pentru a sesiza judecătorul cu propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive, s-ar ajunge în situaţia depunerii acestei propuneri, ca în cazul de faţă, cu fix 5 zile înainte de expirarea măsurii preventive, astfel că scopul deciziei obligatorii a Curţii Constituţionale nu ar fi respectat. Este foarte clar sensul dispoziţiei „cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea duratei arestării preventive” (paragraf 49), respectiv între data depunerii propunerii de prelungire a măsurii arestării preventive şi data expirării duratei acesteia, trebuie să existe un interval de minim 5 zile, în cadrul cărora nu se include data depunerii acestei propuneri. Altfel, cele 5 zile despre care s-a făcut vorbire în decizia precitată, ar fi în fapt patru, aspect care, în cazul în care s-ar accepta o astfel de interpretare, ar conduce la încălcarea unei decizii general obligatorii, iar părţile ar fi private de termenul minim prevăzut. În cazul în care legiuitorul constituant ar fi avut în vedere termenul minim de 5 zile, nu ar fi folosit sintagma „cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea duratei arestării preventive”, sintagmă din care rezultă că între momentul depunerii unei propuneri de prelungire a măsurii arestării preventive şi cel al expirării duratei acestei, trebuie să fie un interval plin de 5 zile.

Nu s-ar putea interpreta că suntem în prezenţa unui termen substanţial, din simplu motiv că această categorie de termene, sunt defipte în interesul părţii, iar nu al organelor judiciare. Astfel instituţia termenului substanţial, funcţionează ca o garanţie acordată în materia măsurilor preventive şi are ca scop stabilirea timpului petrecut sub imperiul unei măsuri preventive, iar modul de calcul nicidecum nu poate fi aplicat organelor judiciare, cărora le incumbă dispoziţiile art. 269 alin.2 Cod procedură penală.

Din această perspectivă generală, privită fiind chestiunea de drept supusă analizei, nici un argument adus în discuţie de către procuror pentru întârzierea în întocmirea actului cu respectarea termenului prevăzut de lege nu prezintă importanţă, urmând a fi respectat întocmai indiferent de complexitatea cauzei, numărul infracţiunilor, numărul inculpaţilor, actele de urmărire ce se efectuează, procurorului revenindu-i obligaţia de a-şi preconstitui, cel puţin la nivel de proiect, un plan de anchetă penală şi un plan de acţiune din perspectiva măsurilor procesuale sub care intenţionează să-şi plaseze acuzaţii cu respectarea întocmai a exigenţelor legale, astfel încât atât acuzatul cât şi judecătorul chemat a statua asupra propunerii să beneficieze de toate garanţiile oferite de lege pentru asigurarea unui proces echitabil. Termenul de “cel puţin 5 zile” a fost prevăzut de legiuitor ca un termen apreciat, la modul general, indiferent de speţa concretă, ca suficient pentru garantarea exigenţelor unui proces echitabil atât din perspectiva apărării cât şi a judecătorului astfel că nerespectarea lui atrage, în baza legii, decăderea procurorului din drept iar actul făcut fără drept nu poate fi decât nul. Susţinerea Reprezentantului Ministerului Public, în sensul că la data de 03.08.2015, li s-a făcut cunoscută o decizie a Curţii de Apel Suceava, prin care au constatat că în privinţa inculpatei CCS a fost admisă o contestaţie formulată cu consecinţa menţinerii acesteia în stare de privare de libertate, astfel că până la acest moment nu ar fi avut cunoştinţă de situaţia sa juridică nu poate fi primită.

Astfel fiind, s-a admis excepţia tardivităţii propunerii de prelungire a măsurii arestării preventive formulată de  Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Suceava, faţă de inculpata CCS, invocată prin apărător.

S-a respins propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive formulată de  Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Suceava, faţă de inculpata CCS, sub aspectul infracţiunilor de: constituirea unui grup infracţional organizat, prev. şi ped. de art. 367 alin. 1 şi 2 Cod penal şi contrabandă, prev. şi ped. de art. 270 alin. 3 rap. la art. 274 din Legea nr. 86/2006 modificată prin OUG 54/2010, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal, ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal, ca tardiv formulată.

Având în vedere soluţia pronunţată asupra excepţiei  de tardivitate invocate, s-a apreciat că nu se impune analiza propunerii de prelungire a măsurii preventive pe fond.

Împotriva încheierii sus-menţionate, a formulat contestaţie Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Suceava, pentru motivele expuse pe larg în partea introductivă a prezentei hotărâri.

Analizând actele dosarului şi încheierea contestată, atât prin prisma criticilor formulate, cât şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept,  judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Curţii de Apel Suceava a apreciat contestaţia ca fiind nefondată pentru următoarele considerente:

În conformitate cu disp. art. 235 alin. 1 Cod procedură penală - Procedura prelungirii arestării preventive în cursul urmăririi penale,

„Propunerea de prelungire a arestării preventive împreună cu dosarul cauzei se depun la judecătorul de drepturi şi libertăţi cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea duratei arestării preventive.”

Prin decizia Curţii Constituţionale nr. 336/30.04.2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial  nr. 342/19 mai 2015, s-a admis excepţia de neconstituţionalitate ridicată de SVB în Dosarul nr. 681/86/2015 al Tribunalului Suceava - Secţia penală şi s-a constatat că dispoziţiile art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în măsura în care nerespectarea termenului "cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea duratei arestării preventive" atrage incidenţa art. 268 alin. (1) din Codul de procedură penală.

În considerentele deciziei sus-menţionate, s-au reţinut, în esenţă, următoarele:

„48. În concluzie, având în vedere toate cele arătate, ţinând cont de faptul că raţiunea termenului de depunere a propunerii de prelungire a duratei arestării preventive este aceea de a asigura respectarea dreptului fundamental la apărare al inculpatului arestat şi de a elimina arbitrariul cât priveşte dispunerea prelungirii măsurii privative de libertate, Curtea constată că acest termen are natura juridică a unui termen peremptoriu. Aceasta este singura interpretare care poate determina compatibilitatea normelor procesual penale criticate cu dispoziţiile constituţionale şi convenţionale referitoare la dreptul la apărare şi cu dispoziţiile constituţionale privind înfăptuirea justiţiei.

49. Prin urmare, Curtea reţine că nerespectarea termenului de depunere a propunerii de prelungire a arestării preventive la judecătorul de drepturi şi libertăţi "cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea duratei arestării preventive" este de natură să cauzeze o vătămare procesuală, concretizată în încălcarea dreptului fundamental la apărare al inculpatului arestat, aşa încât sunt incidente normele procesual penale ale art. 268 alin. (1) din Codul de procedură penală, sancţiunea pentru nerespectarea acestui termen fiind decăderea procurorului din exerciţiul dreptului de a depune propunerea de prelungire a duratei arestului preventiv şi nulitatea absolută a actului făcut peste termen.”

Judecătorul de drepturi şi libertăţi a constatat că în conformitate cu disp. art.  268 alin. 1 Cod procedură penală - Consecinţele nerespectării termenului,

„Când pentru exercitarea unui drept procesual legea prevede un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exerciţiul dreptului şi nulitatea actului făcut peste termen.”

În speţă, Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Suceava a depus propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive a inculpatei CCS la data de 03.08.2015, în timp ce măsura arestării preventive a acesteia urma să expire la data de 07.08.2015, fiind, deci, depăşit termenul de 5 zile prevăzut de art. 235 alin. 1 Cod procedură penală.

Argumentul din susţinerea contestaţiei, în sensul că decizia Curţii Constituţionale nr. 336/30.04.2015 stabileşte natura termenului, însă nu indică în mod concret modalitatea de calcul efectiv al acestuia, este neîntemeiat, întrucât acest mod de calcul este prevăzut în mod expres de art. 269 alin. 1, 2 Cod procedură penală -  Calculul  termenelor procedurale, în conformitate cu care:

„(1) La calcularea termenelor procedurale se porneşte de la ora, ziua, luna sau anul prevăzut în actul care a provocat curgerea termenului, în afară de cazul când legea dispune altfel.

(2) La calcularea termenelor pe ore sau pe zile nu se socoteşte ora sau ziua de la care începe să curgă termenul, nici ora sau ziua în care acesta se împlineşte.”

În consecinţă, faţă de dispoziţiile legale sus-menţionate şi având în vedere că potrivit disp. art. 147 alin. 4 din Constituţia României „Deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor”, judecătorul de drepturi şi libertăţi a constatat că în mod corect prin încheierea contestată s-a admis excepţia tardivităţii propunerii de prelungire a măsurii arestării preventive formulată de  Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Suceava, invocată prin apărător şi, în consecinţă, s-a respins propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive a inculpatei CCS, ca tardiv formulată.

Domenii speta

Spete similare