Contestaţie împotriva raportului administratorului judiciar

Sentinţă civilă 480 din 12.05.2015


Pe rol fiind soluţionarea contestaţiilor formulate la tabelul definitiv de creanţe întocmit de lichidatorul judiciar  XXX SPRL  în calitate de lichidator judiciar al debitoarei  SC xxx COM SRL, formulate de creditorii contestatori: 1.-  SC xxx SRL  cu sediul  social în Ploieşti, xxx şi xxx  domiciliat în Ploieşti, xxx.

La apelul nominal efectuat în şedinţă publică răspunde  pentru debitoarea  SC xxx SRL lichidatorul judiciar  xxx SPRL prin practicianul în in solvenţă av.xxx lipsind contestatorii.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de şedinţă care evidenţiază asupra părţilor, obiectului contestaţiilor de faţă care  sunt motivate în fapt şi drept iar contestaţia formulată de creditorul contestator xxx este netimbrată deşi contestatorul a fost citat cu menţiunea timbrajului aferent contestaţiei, după care;

Judecătorul sindic invocă excepţia netimbrării contestaţiei formulată de contestatorul xxx şi acordă cuvântul părţilor asupra excepţiei invocate.

Lichidatorul judiciar  depune  note de şedinţă şi avântul solicită admiterea excepţiei netimbrării contestaţiei formulată de contestatorul xxx, iar în situaţia în care timbrajul se va complini până la sfârşitul şedinţei de judecată solicită respingerea ca neîntemeiată.

Judecătorul sindic acordă cuvântul părţilor în fond pentru dezbateri.

Lichidatorul judiciar având cuvântul solicită respingerea ca neîntemeiată a contestaţiei formulată de creditorul contestator  SC  xxx SRL.

Judecătorul sindic rămâne în pronunţare asupra contestaţiilor de faţă,

JUDECĂTORUL SINDIC

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele;

La data de 20.05.2015, creditorul  SC xxx SRL  a formulat contestaţie la raportul de activitate nr.xxx/17.02.2015, conform prevederilor art.21 rap. La art.122 alin.1 din Legea nr.85/2006, solicitând instanţei de judecată să dispună obligarea lichidatorului judiciar la emiterea planului de distribuţie aferent tabelului creditorilor modificat II, respectiv: obligarea lichidatorului la completarea raportului nr.16 prin menţionarea prevederilor obligatorii  prevăzute de art.122 alin.1/1 lit.a-d respectiv: soldul aflat în contul de lichidare după ultima distribuire; încasările efectuate de către lichidator din valorificarea fiecărei bun şi din recuperarea creanţelor; cuantumul dobânzilor şi a altor venituri de care beneficiază averea debitorului ca urmare a păstrării în conturi bancare a sumelor nedistribuire şi totalul sumelor aflate în conturile de lichidare.

A mai solicitat contestatoarea obligarea lichidatorului judiciar la completarea raportului nr.15 prin precizarea modului respectării ar.127 alin.1 pcgt.1 referitor la sumele provizionate proporţional cu cota subscrisei  xxx SRL  odată cu distribuirea parţială a sumelor către ceilalţi creditori.

În fapt arată că la data de 2.02.2015 contestatoarea în calitate de creditor al debitoarei  SC xxx COM SRL  a solicitat lichidatorului judiciar să ia act de dispoziţia întoarcerii executării pronunţată de Curtea de Apel Piteşti în dosarul nr.xxx/105/2010 şi să dispună în consecinţă repunerea părţilor în situaţia anterioară, faţă de prevederile Legii nr.85/2006 precum şi a celor prevăzute de Codul de procedură civilă. Mai arată contestatoarea că faţă de cererea sa, lichidatorul judiciar nu a formulat nici un răspuns şi nu a făcut menţiune de această cererea în raportul de activitate nr.16/2015, făcând abstracţie.

La aceeaşi dată, contestatorul xxx a formulat contestaţie împotriva raportului nr.xxx depus la termenul de judecată din 17.02.2015, solicitând  admiterea contestaţiei şi pe fond să se dispună anularea măsurii dispuse de lichidator şi să menţină creanţa  SC xxx SRL sub condiţie.

În motivarea contestaţiei contestatorul a susţinut că, creanţa societăţii  SC xxx SRL  era înscrisă la masa credală sub condiţie conform tabelului întocmit anterior. După soluţionarea apelului în dosarul nr.xxx/105/2010 al Curţii de Apel Piteşti s-a admis apelul în parte societăţii falite în sensul că creditoarea  SC xxx SRL  trebuie să achite debitoarei suma de 119.272,38 lei şi s-a dispus întoarcere executării silite prin restabilirea situaţiei anterioare.

In cauza s-a administrat proba cu acte.

La termenul de  judecata din 12.05.2015, instanţa a invocat din oficiu excepţia netimbrării contestaţiei formulate de contestatorul xxx, rămânând in pronunţare asupra excepţiei si asupra contestaţiei formulate de SC xxx SRL

Examinând actele şi lucrările dosarului instanţa reţine următoarele:

Asupra excepţiei  netimbrării contestaţiei formulate de contestatorul xxx, instanţa retine următoarele:

Contestatorul xxx a fost citat cu menţiunea de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 120 lei şi timbru judiciar în cuantum de 0,3 lei, sub sancţiunea anulării cererii, conform dovezii de îndeplinire a procedurii depusă la fila 16 dosar.

Sub acest aspect, potrivit art.20 din Legea 146/1997, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar dacă acestea nu au fost plătite în cuantumul legal în momentul înregistrării acţiunii sau cererii, instanţa pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul  termen de judecată; neîndeplinirea obligaţiei de plată până la termenul stabilit se sancţionează cu anularea acţiunii în baza textului de lege menţionat.

În aceste condiţii, constatând că până la termenul de judecată din data de 12.05.2015, contestatorul xxx nu a făcut dovada timbrării, judecătorul-sindic va admite excepţia netimbrării contestaţiei formulata de contestatorul xxx împotriva raportului de activitate  nr.16/17.02.2015, invocată din oficiu şi va anula contestaţia formulata de contestatorul xxx împotriva raportului de activitate  nr.xx/17.02.2015 ca netimbrată, în baza disp.art.20 alin.3 din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru.

Asupra contestaţiei SC xxx SRL, instanţa retine următoarele :

Contestatoarea a solicitat obligarea lichidatorului judiciar la completarea raportului nr.16/17.02.2015 cu menţiunile obligatorii prevăzute de art. 122 alin1/1lit a –d respectiv, soldul aflat în contul de lichidare după ultima distribuire, încasările efectuate de lichidator din valorificarea fiecărui bun şi din recuperarea creanţelor,  cuantumul dobânzilor şi a altor venituri de care beneficiază creditorii ca urmare a existenţei în conturi bancare a sumelor nedistribuite, totalul sumelor aflate în contul de lichidare.

De asemenea, prin contestaţie s-a solicitat conform art.21 rap.la art.122 alin.1, din Legea nr.85/2006, obligarea lichidatorului  la emiterea  planului de distribuire aferent tabelului creditorilor  modificat II şi obligarea la distribuirea sumelor provizionate către contestatoare.

A mai solicitat completarea raportului  prin precizarea modului respectării ar.127 alin.1 pcgt.1 referitor la sumele provizionate proporţional cu cota subscrisei  xxx SRL  odată cu distribuirea parţială a sumelor către ceilalţi creditori.

Referitor la  excepţia inadmisibilităţii contestaţiei invocată de către lichidatorul judiciar al debitoarei, instanţa o apreciază ca o veritabilă apărare de  fond, reţinând că  în realitate măsurile criticate de  contestatoare se referă la necompletarea  raportului şi la neemiterea planului de distribuţie aferent tabelului creditorilor modificat II, sens în care aceste apărări vor fi analizate pe fond în cele ce urmează.

În ceea ce priveşte criticile contestatoarei, instanţa  apreciază că  asupra  pretinsei nerespectări a disp.art.122 alin.2 din Legea nr.85/2006, referitoare la  necesitatea  repunerii părţilor în situaţia anterioară conform  dispoziţiilor Curţii de Apel Piteşti, pronunţate în  cauza ce a format obiectul dosarului nr.7996/105/2010, instanţa a mai analizat aspectele  deduse judecăţii.

Astfel, prin sentinţa nr. 1716/2013 pronunţata de Tribunalul Prahova  la  11 decembrie 2013, a fost  respinsa  contestaţia precizata la raportul 9/31.05.2013 si la planul de distribuţie parţiala ca neîntemeiata, reţinându-se in  considerentele respectivei hotărâri următoarele argumente:

In ceea ce priveşte contestaţia la raport prin care SC xxx SRL a solicitat admiterea creanţei certe, lichide si exigibile in baza art. 64 alin. 6 si art. 123 alin. 1 pct. 3 din legea 85/2006 pentru suma de 1.536.733,68 lei instanţa retine următoarele:

Referitor la creanţa de 1.536.733,68 lei contestata in prezenta cauza, instanţa constata din analiza  tabelului  definitiv modificat al creditorilor SC xxx SRL aflat la fila 338 dosar insolvenţă ca aceasta creanţa a SC xxx SRL se afla  înscrisă in grupa creanţelor suplimentare prevăzute de art. 123 pct. 3  din Legea nr.85/2006, ca o creanţa  sub condiţie suspensiva fără drept de vot pana  la soluţionarea litigiului.

Din conţinutul Deciziei nr.2091 din 28.05.2013 a ICCJ (filele 333-337 dosar insolventă), instanţa retine ca in prezent, litigiul dintre contestatoare si  SC xxx SRL cu privire la suma in litigiu, aceea de 1.536.733,68 lei este in curs de soluţionare, fiind trimis spre rejudecare Curţii de Apel Ploieşti astfel încât, in mod corect creanţa in litigiu a fost calificata  ca o creanţa  sub condiţie suspensiva fără drept de vot in cuprinsul tabelului definitiv rectificat,intervenita după deschiderea procedurii,conform art. 64 alin 4  din Legea nr 85/2006.

Potrivit art. 64 alin 5 din L85/2006, titularii creanţelor sub condiţie suspensiva la data deschiderii procedurii vor fi îndreptăţiţi sa  voteze si sa participe  la distribuiri numai după îndeplinirea condiţiei.

În cauza, contestatoarea nu a făcut dovada ca pretenţiile debitoarei împotriva sa cu privire la aceasta suma ar fi fost respinse printr-o hotărâre care beneficiază de autoritatea lucrului judecat,motiv pentru care apreciază ca neîntemeiate apărările sale care  contesta ordinea priorităţii creanţelor deţinute de Banca xxx si xxx Bank România \urmând ca pe cale de consecinţa sa respingă ca nefondate si pretenţiile contestatoarei

Mai mult decât atât, câtă vreme creanţa contestatoarei este înscrisă sub condiţie suspensivă, nu se poate susţine încălcarea disp.art.127 din Legea nr.85/2006, în sensul că  nu i s-ar fi provizionat suma ce i se cuvine, tocmai pentru argumentele mai sus-detaliate.

În acelaşi sens, instanţa reţine că  planul de distribuire şi raportul nu au fost comunicate contestatoarei, motivat de împrejurarea că aceasta nu deţinea calitatea de creditor, astfel încât nu exista obligaţia de comunicare şi implicit de provizionare întrucât contestatoarea  nu era înscrisă în tabelul creanţelor.

Această obligaţie incumbă lichidatorului judiciar numai după îndeplinirea condiţiei suspensive, astfel încât apărările acesteia sub acest aspect apar ca vădit nefondate.

Pentru aceste motive  instanţa va respinge contestaţia formulată de contestatoarea SC XXX SRL, împotriva raportului de activitate  nr.xx/17.02.2015,ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

Admite excepţia netimbrării contestaţiei formulata de contestatorul xxx împotriva raportului de activitate  nr.xx/17.02.2015, invocata  de instanţa din oficiu.

Anulează contestaţia formulata de contestatorul xxx împotriva raportului de activitate  nr.xxx/17.02.2015, ca netimbrata

Respinge contestaţia formulată de contestatoarea SC xxx SRL,  împotriva raportului de activitate  nr.XXX/17.02.2015, ca neîntemeiată.