Prin cererea formulată la această instanţă la 15 ianuarie 2014, reclamantul l-a chemat în judecată pe pârât, membru al Baroului de Avocaţi Teleorman, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună obligarea acestuia la plata sumei de 1116 lei; cu cheltuieli de judecată.
În motivare, reclamantul a arătat că în luna septembrie 2012 a apelat la avocat pentru a-i acorda asistenţă juridică în vederea dezbaterii succesiunii părinţilor săi şi pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic pentru vânzarea suprafeţei de teren de 5000 mp.
Pentru a-i acorda asistenţă juridică în vederea soluţionării celor două dosare a achitat suma de 1116 lei, solicitată şi i-a pus la dispoziţie pârâtului toate înscrisurile necesare.
Dosarul privind dezbaterea succesiunii a fost soluţionat până în luna februarie 2013, iar cel de-al doilea dosar nu a fost înregistrat nici până la momentul formulării prezentei cereri. În dosarul soluţionat pârâtul nu s-a prezentat la niciun termen invocând diverse motive.
A menţionat reclamantul că a sesizat şi Baroul de Avocaţi Teleorman, care, prin adresa nr.364/20.11.2013, a hotărât în şedinţa din camera de consiliu din data de 30.10.2013 să-i restituite suma de 1116 lei.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1357 şi următoarele Cod civil .
În dovedire au fost depuse înscrisuri, s-a solicitat citarea pârâtului cu menţiunea prezentării la interogatoriu.
Pârâtul nu a formulat întâmpinare, astfel că este decăzut din dreptul de a propune probe şi a formula excepţii în afara celor de ordine publică, conform art. 208 Cod procedură civilă.
Analizând probele administrate de către reclamant instanţa a constatat şi reţinut următoarele :
Analizând încheierile de şedinţă pronunţate în dosarul nr.3781/292/2012 , instanţa a constatat că pârâtul nu s-a prezentat să susţină interesele reclamantului, neîndeplinind nici un act în cauză.
Având în vedere cele expuse şi faţă de lipsa pârâtului la interogatoriu, ce a fost interpretată conform art. 358 Cod procedură civilă, ca o recunoaştere a pretenţiilor reclamantului, instanţa, în temeiul art. 1357 Cod civil, potrivit cărora „cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare”, a admis cererea şi l-a va obligat pe pârât la plata către reclamant a sumei de 1116 lei, reprezentând despăgubiri civile.
În temeiul art. 453 Cod procedură civilă, instanţa l-a obligat pe pârât la plata sumei de 83 lei cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru.
Tribunalul Iași
Infracţiunea de viol – delimitarea formei tentate a infracţiunii de forma consumată. Criterii de individualizare a pedepsei. Limitele investirii instanţei – posibilitatea de aplicare a dispoziţiilor art. 334 C.proc.pen. în situaţia infracţiunilor pe...
Judecătoria Tulcea
Pretenţii
Tribunalul Bacău
Prejudicii,daune
Judecătoria Corabia
Repararea prejudiciului cauzat de fapta ilicita
Tribunalul Iași
Tentativă de omor – vătămare corporală gravă; criterii de diferenţiere a celor două infracţiuni; Provocare; condiţiile prevăzute de art. 73 lit. b C.pen. pentru reţinerea circumstanţei atenuante; Acţiunea civilă exercitată în cadrul procesului p...