Pretenţii – răspundere civilă contractuală : facturi emise în baza contractului şi penalităţi de întârziere

Sentinţă civilă 22166 din 10.12.2014


Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti la data de 29.08.2014  sub nr. 38958/299/2014, reclamanta SC B.G. SRL a chemat  în judecată pe pârâta SC G.E.G. SRL, solicitând instanţei  ca, prin  hotărârea pe care o va pronunţa, să fie obligată  pârâta să plătească reclamantei suma de 91.408,58 lei din care 2649,60 lei datorată în baza contractului pentru prestări servicii de intervenţie auto rapidă la solicitarea telefonică nr. 224/24.08.2012 compusă din 800 lei reprezentând contravaloare facturi, 157,60 lei reprezentând penalităţi de întârziere de 0, 1 % pe zi calculate până la data de 31.03.2014 şi 1692 lei reprezentând penalităţi de întârziere de 1,5 % pe zi de întârziere datorate conform contractului de tranzacţie din data de 25.02.2014 şi suma de 88.758,98 lei datorată în baza contractului de prestări servicii de pază umană nr. 225/24.08.2012 compusă din 27.068 lei reprezentând contravaloarea facturilor emise, 4442,16 lei reprezentând penalităţi de întârziere de 0, 1 % pe zi de întârziere calculate până la data de 31.03.2014, 57.248,82 lei reprezintă penalităţi de întârziere de 1,5 % pe zi de întârziere datorate în baza nerespectării contractului de tranzacţie din data de 25.02.2014 calculate până la data de 19.08.2014, sumă ce  va fi recalculată în funcţie de data plăţii efective.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, deşi potrivit contractului nr. 224 încheiat cu pârâta a asigurat servicii de intervenţie rapidă prin intermediul echipajelor auto specializate, la solicitarea telefonică sau prin apăsarea butonului de panică pentru prevenirea/înlăturarea unui pericol iminent sau în curs de desfăşurare la obiectivul beneficiarului G. din localitatea Comarnic, str. … judeţul Prahova, pârâta nu a achitat tariful  abonamentului lunar de intervenţie auto rapidă la solicitarea telefonică pentru lunile iulie, august, septembrie şi octombrie ale anului 2013, astfel că înregistrează un debit de 800 lei. S-a menţionat că pentru neachitarea debitului în termenul scadent s-au calculat  penalităţi de întârziere de 0, 1 % pe zi de întârziere, iar începând cu data de 31.03.2014 potrivit contractului de tranzacţie, cuantumul penalităţilor de întârziere a fost majorat la 1,5 % pe zi de întârziere. Reclamanta a susţinut că potrivit contractului nr. 225 încheiat cu pârâta a asigurat servicii de pază umană cu personal propriu şi specializat la obiectivul beneficiarului G. din localitatea Comarnic, str. …, judeţul Prahova, iar  începând cu data de 01.07.2012 a fost semnat actul adiţional nr. 1 la contractul nr. 225 prin intermediul căruia s-a majorat tariful lunar pentru prestarea serviciilor de pază umană la suma de 5800 lei, sumă la care se adaugă TVA, rezultând un tarif total de 7129 lei/lună, inclusiv TVA. S-a menţionat că la debitul de 27 068 lei s-au calculat penalităţi de întârziere de 0,1 % pe zi şi începând cu data de 31.03.2014, potrivit contractului de tranzacţie , cuantumul penalităţilor de întârziere a fost majorat de la 0,1 % pe zi de întârziere la 1, 5 % pe zi de întârziere. Reclamanta a învederat că debitul principal este recunoscut în mod expres de către pârâtă prin contractul de tranzacţie încheiat la data de 25.02.2014, iar creanţa pretinsă este certă, lichidă şi exigibilă.

În drept , au fost invocate disp. art. 662 C.p.c.

În dovedirea cererii, reclamanta a solicitat proba cu înscrisuri.

Cererea este scutită de plata taxei de timbru.

În temeiul art. 411 alin. 1 pct. 2 C.p.c., reclamanta a solicitat judecata cauzei în lipsă.

La data de 05.12.2014, reclamanta SC B.G. SRL a depus cerere modificatoare prin care a solicitat obligarea pârâtei şi la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest litigiu.

În drept, au fost invocate disp. art. 204 alin. 2 pct. 2 C.p.c., art. 453 C.p.c..

 Legal citată, pârâta G.E.G. SRL nu a depus la dosarul cauzei întâmpinare şi nici nu s-a prezentat la judecată pentru a propune probe în apărare.

În cauză, instanţa a încuviinţat şi administrat pentru reclamantă proba cu înscrisuri .

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

La data de 24.08.2012, între părţi s-a încheiat contractul de prestări servicii de intervenţie auto rapidă la solicitare telefonică  prin care reclamanta, în calitate de prestator s-a obligat să asigure în condiţiile prevăzute în contract şi în conformitate cu disp. Legii nr. 333/2003 la obiectivul beneficiarului situat în Comarnic, str. …, judeţul Prahova servicii de intervenţie rapidă prin intermediul echipajelor auto specializate , la solicitarea telefonică sau prin apăsarea butonului de panică pentru prevenirea /înlăturarea unui pericol iminent sau în curs de desfăşurare.

Prin art. 4 din contract, părţile au stabilit tariful abonamentului  lunar de intervenţie auto rapidă la solicitarea telefonică la  suma de 200 lei TVA inclus şi ca plata să se efectueze lunar în termen de 30 de zile de la data emiterii facturii, dar nu mai târziu de ultima zi a lunii pentru care a fost emisă factura. Pentru plata cu întârziere a facturilor, în toate cazurile, beneficiarul se obligă să plătească prestatorului penalităţi de 0, 1 % pentru fiecare zi de întârziere calculate la valoarea restantă, până la achitarea integrală a debitului, chiar dacă valoarea penalităţilor depăşeşte valoarea debitului.

La data de 24.08.2012, între părţi s-a încheiat contractul de prestări servicii de pază umană prin care reclamanta, în calitate de prestator s-a obligat să execute servicii de pază la obiectivul beneficiarului, situat în Comarnic, str. …, judeţul Prahova, în condiţiile prevăzute în contract şi în conformitate cu disp. Legii nr. 333/2003.

Prin art. 5 din contract, părţile au stabilit ca pentru prestaţia serviciilor de pază, în condiţiile prevăzute la cap. II, art. 1 şi 2 din contract, beneficiarul să plătească prestatorului 5000 lei, sumă la care se adaugă TVA/lună.

Potrivit art. 5.1 plata prestaţiei se va achita lunar prestatorului de către beneficiar în termen de 30 de zile calendaristice de la data primirii facturii.

Prin art. 5.2 din contract, părţile au stabilit ca pentru plata cu întârziere faţă de termenul scadent, beneficiarul se obligă să plătească prestatorului penalităţi de 0,1 % pentru fiecare zi de întârziere calculate la valoarea sumei restante.

În baza relaţiilor comerciale desfăşurate între părţi, reclamanta a emis în baza contractului nr. 224 facturile nr. 4399/23.07.2013, nr. 4975/21.08.2013, nr. 5663/24.09.2013, nr. 6478/23.10.2013, în valoare de 800 lei, iar în baza contractului nr. 225 a emis facturile nr. 3882/30.06.2013, nr. 4593/31.07.2013, nr. 5125/31.08.2013, nr. 6019/30.09.2013, nr. 6656/31.10.2013 în valoare totală de 27.068 lei, care nu au fost achitate în termenul scadent, aspect necontestat de părţi.

Potrivit regulilor aplicabile în materia răspunderii civile contractuale, în cazul obligaţiilor de rezultat sarcina probei se împarte între creditor şi debitor, în sensul că mai întâi creditorul trebuie să dovedească existenţa creanţei, după care neexecutarea se prezumă cât timp debitorul nu dovedeşte executarea.

În aceste condiţii, faţă de prevederile art. 1270 C. civ. potrivit cărora , contractul valabil încheiat are putere de lege între părţile contractante, instanţa reţine că în cauză sunt îndeplinite condiţiile angajării răspunderii civile contractuale, respectiv neexecutarea de către pârâtă a obligaţiei contractuale de plată, existenţa prejudiciului constând în contravaloarea serviciilor prestate, existenţa legăturii de cauzalitate directă între fapta cu caracter ilicit contractual şi prejudiciul produs reclamantei.

Conform art. 1516 C. civ. în vigoare la data naşterii raportului juridic dedus judecăţii , creditorul are dreptul la îndeplinirea exactă a obligaţiei, în caz contrar fiind îndreptăţit la dezdăunare.

Principiul libertăţii contractuale presupune dreptul părţilor de a include în contract clauze diferite, inclusiv clauze penale. Clauza penală, fiind o evaluare convenţională, anticipată a prejudiciului poate viza fie neîndeplinirea obligaţiei de către debitor, fie executarea cu întârziere sau necorespunzătoare a acesteia.

Având în vedere că debitul evidenţiat în facturile menţionate anterior nu a fost achitat la scadenţă, faţă de disp. art. 5.2 din contractul nr. 224 şi  disp. art. 5.2 din contractul nr. 225, instanţa apreciază că reclamanta este îndreptăţită la repararea prejudiciului produs prin efectuarea cu întârziere a plăţii.

Pentru considerentele expuse, instanţa va admite  cererea şi va obliga pârâta să plătească reclamantei suma de 91408,58 lei din care 30517,6 lei reprezintă debit şi 63540,58 lei reprezintă penalităţi de întârziere.

În temeiul art. 453 C. proc. civ. , instanţa va obliga pârâta, ca parte căzută în pretenţii să plătească reclamantei suma de  9263 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite cererea formulată de reclamanta SC B.G. SRL, prin administrator special P.C., cu sediul în, Bucureşti, str.  ….  în contradictoriu cu  pârâta SC G.E.G. SRL,  cu sediul în Bucureşti, str. … .

Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 91408,58 lei din care 30517,6 lei reprezintă debit şi 63540,58 lei reprezintă penalităţi de întârziere.

Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 9263 lei cu titlu de cheltuieli de judecată .

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10.12.2014 .