Obligaţie de a face

Sentinţă civilă 901 din 13.10.2014


Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 30.05.2014, sub număr dosar 660/310/2014, prin declinare de la Tribunalul Prahova, reclamanta S.C. A.C.I. R. - S.R.L. cu sediul în mun. B., str. nr. , bl. , sc. , ap. , sector ,  în contradictoriu cu pârâţii C.L.C. şi O.C. prin primar, cu sediul în oraşul C., str. nr. 104, jud. Prahova, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâţilor la semnarea borderoului situaţie de lucrări şi fixarea unui termen de maxim 15 zile de la pronunţarea hotărârii în vederea executării obligaţiei sub sancţiunea plăţii de daune cominatorii de 2.000 lei pe fiecare zi de întârziere.

În fapt, reclamanta a arătat că executarea contractului de antrepriză nr. 6644/1997 a fost întreruptă din motive independente antreprenorului în anul 1998 şi reluată în anul 2007 prin semnarea actului adiţional nr. 3/2007.

A mai arătat reclamanta că deşi pârâţii aveau obligaţia de a acorda un avans în cuantum de 15 % din valoarea contractului, aceştia nu şi-au îndeplinit obligaţia  astfel că a efectuat lucrările pe cheltuială proprie în termenul stabilit prin contract.

S-a mai arătat de către reclamantă că prin sentinţa nr. 411/2012 a Tribunalului Prahova, pârâţii au fost obligaţi să convoace comisia de recepţie în termen de 15 zile de la rămânerea irevocabilă a acesteia. Pârâţii au îndeplinit această obligaţie la data de 14.05.2013, dar au refuzat să semneze situaţia finală de lucrări care le-a fost înaintată încă din data de 29.11.2010 prin adresa 188, ceea ce împiedică reclamanta să emită factura fiscală pentru plata sumei de 433.263,80 lei.

În dovedirea acţiunii, s-au solicitat probele cu înscrisuri, care au fost depuse la dosar la filele 14-138 în dosarul nr. 5503/105/2013 al Tribunalului Prahova interogatoriu şi martori.

În drept, cererea s-a întemeiat pe disp. art. 1270, art. 1516 şi urm. C.civ. nou.

Legal citaţi, pârâţii au depus întâmpinare, prin care au invocat excepţia autorităţii de lucru judecat, motivat de faptul că există deja o sentinţă civilă pronunţată de Tribunalul Prahova într-o cauză ce a avut ca obiect semnarea borderourile situaţiilor de lucrări, care a fost respinsă.

Examinând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine în fapt următoarele:

Exceptia autoritatii lucrului judecat invocata de parate - aceasta a fost respinsa prin incheierea din sedinta publica de la 08.09.2014, pentru considerentele acolo aratate. (fila 22).

Intre parti s-a incheiat contractul de antrepriza nr. 6644/24.09.1997 care a fost modificat partial prin actul aditional nr. 1/1998 si ulterior prin actul aditional nr. 3/2007. Obiectul contractului incheiat intre parti l-a reprezentat realizarea de catre reclamanta a unor lucrari de constructii montaj pentru obiectivul pod peste raul Prahova in amonte de podul CF C.

Potrivit clauzelor contractuale – art. XII.1 si urmatoarele – clauze care reglementeaza conditiile platilor partiale si respectiv finale s-a stabilit ca platile partiale se vor face de antreprenorul general la valoarea lucrarilor executate conform contractului. Lucrarile executate trebuie sa fie dovedite ca atare printr-o situatie de lucrari provizorii intocmita astfel incat sa asigure o rapida si sigura verificare a ei. Situatiile de plata provizorii se confirma in termen de 5 zile de la primire; in cazuri justificate acest termen poate fi prelungit cu anuntarea prealabila a antreprenorului general pana la 10 zile. Facturile corespunzatoare se platesc conform regalemtarilor bancare. S-a stabilit si ca odata cu receptia lucrarilor si executia remedierilor consemnate in procesul verbal de receptie la terminarea lucrarilor, beneficiarul este obligat a deconta integral valoarea lucrarilor contractate si executate.

Se va retine si ca prin Sentinta nr. 411/05.12.2012 a Tribunalului Prahova – file 18, 19 – s-a dispus obligarea paratei sa convoace comisia de receptie si sa stabileasca data efectuarii receptiei.

In acord cu dispozitiile de obligare din hotararea aratata  la data de 14.05.2013 s-a intrunit comisia de receptie, nu s-au formulat obiectiuni si s-a admis receptia sens in care a fost emis procesul verbal de receptie la terminarea lucarilor nr. 4141/14.05.2013, fila 14.

In conditiile de fapt expuse se va retine ca obligatia beneficiarului subsecventa receptionarii lucarilor este aceea de a deconta integral valoarea lucrarilor executate care decontare nu poate avea loc decat pe baza situatiei de lucari succedata de emiterea facturii. Vazand si art. 1516 Cod civil potrivit caruia creditorul are dreptul la indeplinirea integrala, exacta si la timp a datoriei se va admite in parte cererea si se va dispune obligarea pârâţilor la semnarea borderoului situaţie de lucrari.

Cu privire la pretentia de daune cominatorii se va retine ca in prezent reglementarea executarii obligatiei de a face intuitu personae este data de art. 905 Cod procedura civila care permite aplicarea penalitatii pe zi de intarziere in folosul creditorului pentru neexecuatarea obligatiei de a face intuitu personae. In trecut aceasta isi gase reglemnetarea in art. 580 indice 3 Cod procedura civila si stabilea amenzi civile in folosul statului. In considerarea acestui aspect prin Decizia nr. XX/12.12.2005 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în recurs în interesul legii, s-a aratat că instituţia daunelor cominatorii rămâne în vigoare şi “în condiţiile reglementării obligării debitorului la plata amenzii civile conform art. 580 ind.3 din Codul de procedură civilă” avandu-se in vedere ca dispozitia procedurala reglementa amenzi in folosul statului si apreciindu-se ca si creditorul are propria vocatie la daune cominatorii transformabile in daune compensatorii. Cum in prezent dispozitia procedurala este restructurata in sensul ca ii creeaza creditorului dreptul la aceste daune denumite penalitati pe zi de intarziere se va aprecia ca la momentul prezent nu se pot acorda daunele cominatorii la care s-a facut referire in cererea introductiva urmand ca la momentul procesual reglementat de art. 905 alin. 1 Cod procedura civila sa se examineze situatia executarii. Dealtfel potrivit art. 906 nu se pot acorda daune cominatorii pentru obligatiile definite in acest titlu. Astfel fiind se va respinge aceasta pretentie ca neintemeiata.