Decăderea din drepturile părinteşti – încălcarea drepturilor prevăzute de Legea nr.272/2004

Sentinţă penală 2302 din 16.12.2014


Decăderea din drepturile părinteşti – încălcarea drepturilor prevăzute de Legea nr.272/2004

Sentinţa civilă nr. 2302/16.12.2014

Pârâta este mama minorilor L M G născut la data de ….., G A născut la data de ……… şi G G D născută la data de ………….. .

Tatăl minorului M G şi anume L B este decedat , iar ceilalţi doi minori au tată necunoscut.

Prin adresa nr.853175/26.03.2014 emisă de Poliţia mun T-BOP  a fost sesizată DGASP G că în urma activităţilor desfăşurate în teren au fost identificaţi cei trei minori care locuiesc în condiţii insalubre , unde sunt lipsiţi de supravegherea părinţilor  întrucât mama lor este plecată din domiciliu , iar tatăl este decedat. Se mai arată că minorii nu au mijloace de întreţinere ceea ce-i determină să săvârşească fapte penale şi contravenţionale.

Serviciul Public Local de Asistenţă Socială T a efectuat o anchetă socială la domiciliul minorilor în luna septembrie 2014 şi s-a constat că minorii nu merg la şcoală, că venitul familiei este reprezentat doar de alocaţiile acestora , că minorii sunt lăsaţi nesupravegheaţi pe stradă unde cerşesc , iar mama acestora este văzută în apropiere.

Se mai reţine că minorul A se află în evidenţa DGASPC G deoarece a comis fapte penale şi deşi pârâtei i s-a atras atenţia asupra responsabilităţii pe care o are faţă de minori acesta continuă să-i lase nesupravegheaţi şi să nu le asigure cele necesare traiului.

De asemenea din raportul privind ancheta socială efectuat de DGASPC G rezultă că minorii locuiesc cu mama lor într-o garsonieră în condiţii nesatisfăcătoare şi că nu au dreptul la ajutor social şi masă la cantina de ajutor social deoarece  pârâta a refuzat să presteze muncă în folosul comunităţii.

S-a mai constat că pârâta este lipsită de cele mai elementare cunoştinţe privind educaţia şi îngrijirea minorilor , că aceştia trăiesc într-un mediu neadecvat şi săvârşesc fapte penale , că pârâta lipseşte deseori de la domiciliu iar copii sunt singuri, neîngrijiţi şi nemâncaţi.

S-a concluzionat că minorii se află în situaţie de risc maxim.

De asemenea ,în cauză s-a efectuat o anchete psihosocială de către Serviciul Public Local Asistenţă Socială T din care rezultă că, minorii nu au condiţii bune de creştere şi educare , că mama lor îi neglijează , că nu merg la şcoală  şi că au existat nenumărate sesizări că minorii sunt văzuţi nesupravegheaţi pe stradă , iar atunci când aceştia cerşesc mama lor este văzută în apropiere .

În concluziile  raportului de evaluare psiho-social efectuat în cauză de DGASPC G s-au reţinut următoarele:

-condiţiile de igienă din locuinţa pârâtei sunt precare;

-minorii sunt în pericol grav datorită incapacităţii mamei de a le asigura acestora condiţiile necesare unei dezvoltări adecvate;

-la fiecare vizită copii au fost găsiţi îmbrăcaţi sumar cu haine murdare;

-mamei i s-a solicita să facă curăţenie în locuinţă dar situaţia nu s-a schimbat;

-minorilor le sunt încălcate drepturile prev. de  Legea  272/2004;

-pârâta nu prezintă garanţii morale şi materiale pentru creşterea şi îngrijirea minorilor;

-minorii deşi sunt înscrişi la şcoală , nu frecventează cursurile fiind nevoiţi să cerşească şi să săvârşească fapte penale şi contravenţionale pentru a putea supravieţui; mama minorilor nu se achită în mod corespunzător de obligaţii părinteşti , nu asigură hrana necesară şi educaţia minorilor şi în consecinţă se reţine că minorii sunt în situaţie de risc.

Fiind ascultaţi în camera de consiliu minorii au arătat că, doresc să rămână cu mama lor care va avea grijă de ei.

Instanţa reţine în consecinţă că, cererea este dovedită şi că minorilor le sunt încălcate drepturile prev. de Legea  272/2004 şi anume dreptul la educaţie, deoarece aceştia deşi sunt  înscrişi în sistemul de învăţământ, nu merg la şcoală, dreptul la sănătate , minorii fiind găsiţi de fiecare dată locuind în condiţii de igienă precară şi sunt lăsaţi să vagabondeze pe străzi, dreptul de a beneficia de un trai care să permită dezvoltarea lor fizică, mentală, spirituală, morală , deoarece pârâta nu contribuie la întreţinerea lor , minorii fiind lipsiţi de cele mai elementare bunuri pentru a avea un trai decent  şi anume hrană , îmbrăcăminte , căldură etc, îi lasă nesupravegheaţi în timp ce ea locuieşte la concubinul său , iar minorii sunt nevoiţi să comită fapte antisociale pentru a supravieţui şi mai mult, se consideră că pârâta chiar încurajează pe minori să cerşească fiind văzută de multe ori în preajma acestora atunci când ei cerşesc.

Conform  art. 508 alin. 1 C. civ instanţa de tutelă, la cererea administraţiei autorităţii publice, poate pronunţa decăderea din exerciţiul drepturilor părinteşti, dacă părintele pune în pericol viaţa, sănătatea sau dezvoltarea copilului prin rele tratamente aplicate acestuia, prin consumul de alcool sau stupefiante, prin purtare abuzivă, prin neglijenţă gravă în îndeplinirea obligaţiilor părinteşti, ori prin atingerea gravă a interesului superior al copilului.

Aşa cum s-a arătat, instanţa reţine că, pârâta prin purtare abuzivă şi prin neglijenţa gravă în îndeplinirea obligaţiilor părinteşti a pus în pericol sănătatea şi dezvoltarea copiilor săi pe care nu-i întreţine, nu-i supraveghează , nu le asigură cele mai elementare condiţii pentru a supravieţui şi mai mult îi îndeamnă să cerşească pe străzi.

Conform  art.509 alin 1 decăderea din drepturile părinteşti este totală şi se întinde asupra tuturor copiilor născuţi la data pronunţării hotărârii.

Faţă de aceste considerente, instanţa va admite cererea şi va dispune decăderea pârâtei din drepturile părinteşti în ceea ce-i priveşte pe minorii G D M în calitate de părinte al minorilor L M G născut la data de ….., G A născut la data de ……. şi G G D născută la data de …….