Individualizarea pedepsei în noul cod penal – infracţiunea de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului

Sentinţă penală 307 din 31.10.2014


Individualizarea pedepsei  în noul cod penal – infracţiunea de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului

Sentinţa penală nr.307/31.10.2014

Inculpatul M  N domiciliază  în sat  V,  comuna  P, jud.G  şi  este  posesorul  permisului de  conducere seria  … nr. ….  eliberat de  autorităţile italiene  în  anul  2008,  respectiv  proprietarul  autovehiculului  cu  numărul de înmatriculare …….

 La  data  de  22.03.2014, în jurul orei 22,00,  lucrători  din  cadrul  Secţiei  de  Poliţie  Rurală nr. 6  T  efectuau  un control rutier pe raza  DJ P -  B, împrejurare  în care a  fost  oprit  în  trafic  autoturismul  marca  R  M  cu  numărul de înmatriculare ……, condus  de  inculpatul  M  N. 

Intrucât emana halenă alcoolică,  inculpatul  M  N a  fost  testat  de  lucrătorii de poliţie  cu  aparatul alcooltest  şi dat fiind  rezultatul de 0,63 mg/l  alcool pur  în aerul  expirat, a  fost condus  la sediul  Spitalului  „Anton  Cincu „  T pentru  recoltarea  de  mostre  biologi ce  în vederea stabilirii alcoolemiei .

Din  buletinul  de analiză toxicologică – alcoolemie nr. …./24.03.2014 eliberat de  Serviciul de  medicină  Legală  G,  rezultă că la  ora primei  recoltări – 23,20 ,  inculpatul  M N  avea  o alcoolemie  de 1,40 g/l, alcoolemie  ce a  scăzut la  interval  de o  oră, la  valoarea de 1,05 g/l.

Instanţa a reţinut că această situaţie de fapt a rezultat din coroborarea întregului probatoriu administrat în faza de urmărire penală, din care a rezultat că fapta inculpatului  a fost stabilită, astfel încât aceasta permite aplicarea unei pedepse, respectiv, procesul-verbal de constatare a infracţiunii flagrante din 22.03.2014; buletinul de examinare clinică din 22.03.2014; buletinul de analiză toxicologică-alcoolemie nr.333/24.03.2014; declaraţiile inculpatului şi ale martorilor M A şi B NC.

Având în vedere situaţia de fapt reţinută, în drept, fapta  inculpatului  M  N, care, la  data  de  22.03.2014, a condus pe raza  comunei  P,  autovehiculul  marca  R  M,  cu  numărul de înmatriculare …..,  având  o alcoolemie de 1,40 g/l (  prima recoltare),  respectiv 1,05 g/l la  a  doua recoltare, întruneşte  elementele  constitutive  ale  infracţiunii prev. de  art.336 al.1 NCP.

La individualizarea pedepsei ce urmează a fi stabilită în sarcina inculpatului, instanţa va avea în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art.74 C. pen., respectiv împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii, motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit, natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal şi nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială.

Instanţa urmează să aplice inculpatului pedeapsa  amenzii penale şi să stabilească, conform art.61 alin.2 din NCP,  cuantumul unei zile-amendă la suma de 10,00 lei,  ţinând seama de situaţia materială a condamnatului, care lucrează în străinătate şi a solicitat aplicarea acestei pedepse.

Potrivit art.61 al.4 lit. c NCP, limitele speciale ale zilelor-amendă sunt cuprinse între:

a) 60 şi 180 de zile-amendă, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită numai pedeapsa amenzii;

b) 120 şi 240 de zile-amendă, când legea prevede pedeapsa amenzii alternativ cu pedeapsa închisorii de cel mult doi ani;

c) 180 şi 300 de zile-amendă, când legea prevede pedeapsa amenzii alternativ cu pedeapsa închisorii mai mare de 2 ani.

Având în vedere că, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art.336 al.1 NCP se prevede o pedeapsă mai mare de 2 ani, instanţa urmează  să stabilească pentru inculpatul M N  un număr de 180 zile-amendă, astfel că inculpatul urmează să fie condamnat la pedeapsa de  1800 lei amendă penală.

Urmează a i se atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 63 din NCP, privind consecinţele neplăţii cu rea credinţă a amenzii penale.

În baza art. 274 alin. (1) C.p.p., urmează să oblige inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.