Aplicabilitatea Legii nr. 217/2003 în raporturile dintre concubini

Titlu: aplicabilitatea Legii nr. 217/2003 în raporturile dintre concubini

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Mizil sub nr. 1972/259/2014, reclamanta B.E.V. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul I.V., emiterea unui ordin de protecţie, în sensul ca pârâtul să fie obligat la păstrarea unei distanţe de 100 metri faţă de aceasta şi fiicele acesteia; la păstrarea unei distanţe minime determinate faţă de reşedinţa situată în Mizil, str. X., jud. Prahova si fata de locul de munca, respectiv SC P. SRL (acest capăt de cerere a fost precizat ulterior în sensul arătării unei distanţe de 50 metri ca distanţă minimă); interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondenţă sau în orice alt mod, cu aceasta; obligarea paratului sa predea armele deţinute politiei; obligarea paratului sa urmeze consiliere psihologica.

Solicită reclamanta, în ceea ce priveşte durata măsurilor dispuse prin ordinul de protecţie solicităm, potrivit dispoziţiilor art. 27 legea 217/2003 modificată prin Legea 25/2012, ca aceasta să fie stabilită la 6 luni de la data emiterii ordinului de protecţie

În motivarea cererii reclamanta a arătat că cei doi au convieţuit in perioada 2011-2014, cuplul locuind la domiciliul paratului din Mizil, str. Toamnei, nr. 6, jud. Prahova.

Susţine reclamanta că pe parcursul convieţuirii au existat momente si violente fizice si psihice care au determinat-o pe aceasta să-si dorească încheierea relaţiei, numai ca acest lucru nu este uşor de făcut având in vedere atitudinea şi refuzul pârâtului de a se împăca cu aceasta idee. Astfel, pentru a contura comportamentul pârâtului fata de aceasta, reclamanta arată că la începutul relaţiei, după ce (avea la acel moment 17 ani) a fost la un club, într-o seara, pârâtul a strâns-o efectiv de gât până aproape de asfixiere şi apoi, a închis-o în casă până a reuşit sa o convingă sa nu plece de la el. După acest incident pârâtul a impus anumite reguli, potrivit cărora aceasta nu mai avea voie să iasă din casa neînsoţită, aceasta urmând sa meargă la serviciu si înapoi, doar el avea voie sa iasă în oraş cu prietenii şi toţi banii pe care aceasta ii câştiga erau controlaţi de acesta.

Menţionează reclamanta că părinţii săi nu îi mai oferă sprijin datorită faptului că la momentul în care cei doi au început relaţia, ei nu şi-au dat acordul si ca a fost nevoie de mult curaj şi de ajutor din partea unor prieteni pentru ca aceasta să întrerupă relaţia cu pârâtul. Acest lucru s-a întâmplat pe 21 august 2014 când reclamanta s-a mutat cu chirie in Mizil str. X., jud. Prahova, adresa pe care pârâtul o cunoaşte.

Din acest moment până când a avut loc răpirea din 8 septembrie 2014 pârâtul a insistat în toate modalităţile posibile să o determine pe aceasta sa se întoarcă la el, proferând ameninţări, jigniri, ba chiar urmărind-o. Pentru ca nu a reuşit să o convingă şi-a pus ameninţările în practică şi în data de 8 septembrie 2014, in jurul orelor 6.20, in parcul de lângă Scoală nr. 3, în timp ce aceasta se ducea la serviciu, pârâtul a pus in spatele acesteia un cuţit cu o lamă foarte mare si a forţat-o să se urce în maşina sa, după care a dus-o la Mănăstirea Ciolanu, unde a încercat sa o convingă sa se împace, in caz contrar, ameninţând că o va omorî şi apoi sa va sinucide. A fost nevoie de intervenţia organelor de politie si a trupelor speciale pentru a o putea salva pe reclamantă. Împotriva paratului s-a întocmit dosar penal pentru faptele săvârşite la această dată, dosar care este in curs de soluţionare la Parchetul de pe lângă Judecătoria Mizil. De asemenea, începând cu aceasta data si pana la începutul lui octombrie 2014 a fost, crede, internat pentru a se face o expertiza medico-legala, prin care, din cate cunoaşte, s-a constatat ca a avut discernământul diminuat, motiv pentru care a fost pus în libertate.

Arată reclamanta că este cert că, începând cu data de 13 octombrie 2014 pârâtul a contactat-o din nou, la început doar pentru a-i spune ca este bine, ca nu mai are nimic cu ea, ca este sub tratament si dacă poate să o mai sune din când în când. Deşi aceasta i-a cerut sa nu o mai contacteze, totuşi acesta nu i-a respectat dorinţa si, încet si sigur a început să facă presiuni asupra acesteia, prin mesajele telefonice si conversaţiile purtate, apelând la ameninţări, la sentimente si alte modalităţi de influenţare. Astfel, pârâtul a transmis sms-uri si a sunat-o in fiecare zi de nenumărate ori, a venit la domiciliul acesteia, i-a solicitat sa meargă cu el în maşina pentru a discuta despre relaţia lor. Acest lucru s-a întâmplat de 2-3 ori in perioada 13-31 octombrie 2014, de fiecare data aceasta fiind ameninţata ca, daca nu va fi de acord sa vorbească cu el, pârâtul va posta pe facebook unele fotografii care se afla in posesia sa, in care aceasta a fost surprinsă în timp ce făcea un duş sau că, le va face rău părinţilor ei, cu un pistol pe care a afirmat ca l-a procurat.

Susţin reclamanta că în aceste momente in care a vorbit cu pârâtul, a cedat si, pentru a se asigura că va fi lăsată să plece a fost de acord sa se împace, însă de fiecare dată, după ce reuşea să scape a infirmat acest lucru.

Menţionează ca de fiecare dată pârâtul avea asupra sa un fel de pix telescopic ce avea vârful foarte ascuţit cu care o speria, chiar arătându-i o poza de pe internet care indica adâncimea până la care poate ajunge daca i-l va înfige în cap.

Susţine reclamanta că pârâtul a convins-o de câteva ori să se întâlnească, sub ameninţare. Astfel, pe data de 28 octombrie, în timp ce se întorcea de la serviciu, in dreptul Liceului Teoretic, pârâtul a acostat-o şi i-a cerut să urce în maşină, apoi a încercat sa o forţeze in acest sens si numai când aceasta in început să ţipe, a lăsat-o în pace. În seara aceleaşi zile i-a solicitat sa se întâlnească, dându-i 10 minute sa se hotărască dacă vine la ea sau se duce la părinţii ei, pentru a-i omorî, dată la care aceasta i-a spus sa nu mai insiste şi să înţeleagă că între ei nu mai poate fi nimic si că, in măsura in care crede ca îl poate ajuta in vreun fel sa treacă mai uşor peste acest moment îl va ajuta.

Pârâtul nu a înţeles acest lucru şi, în zilele următoare i-a comunicat ca vrea sa meargă împreună la munte. La refuzul său pârâtul a spus ca nu contează ce vrea ea si că vineri, 31.10.2014, după ce va ieşi de le serviciu, o va lua la munte. Probabil, pentru a-şi pune planul în aplicare, după ce aceasta s-a întors de la serviciu a pătruns în curtea imobilului in care aceasta locuieşte, fără a cere voie si doar la ţipetele ei a plecat.

Începând cu 31 octombrie 2014 a fost ultima data când aceasta a mai luat legătura cu pârâtul, moment din care s-a hotărât să treacă peste sentimentele de compasiune si teama si sa aducă la cunoştinţa organelor de poliţie comportamentul paratului.

Consideră reclamanta că având în vedere aceste manifestări ale pârâtului, care denota o violenta fizica, verbală şi chiar psihică asupra acesteia, precum si reacţia acestuia la refuzul continuării convieţuirii, că viaţa, integritatea fizică şi psihică îi este pusa în pericol, astfel că se impune emiterea unui ordin de protecţie pe o perioadă de 6 luni faţă de pârât.

În drept au fost invocate Legea nr.217/2003 actualizată prin Legea nr.25/2012

Pârâtul nu a formulat întâmpinare.

La primire dosarului instanţa din oficiu a numit apărător pentru pârât.

La termen de judecată din data de 10.11.2014 s-a încuviinţat pentru reclamantă proba cu înscrisuri, interogatoriul pârâtului şi audierea unui martor, iar pentru pârât proba cu interogatoriul reclamantei.

În urma probelor administrate în cauză, Judecătoria Mizil a pronunţat sentinţa civilă nr. 969/11.11.2014, prin care a respins ca inadmisibilă acţiunea civile având ca obiect „ordin de protecţie”,  formulată de reclamanta B.E.V..

Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată de către pârât.

Dispune avansarea onorariului apărătorului din oficiu al pârâtului, în sumă de 100 lei din fondurile Ministerului de Justiţie.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că, reclamanta şi pârâtul au avut calitatea de concubini în perioada octombrie 2011-21.08.2014 şi au locuit la domiciliul pârâtului, aşa cum susţine reclamanta prin cererea de chemare în judecată iar pârâtul prin răspunsurile date la interpelarea instanţei.

Faptele la care face trimitere reclamanta, recunoscute în parte de către pârât, s-au petrecut ulterior încetării convieţuirii şi fac obiectul unei cercetării penale aşa cum a arătat şi reprezentantul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mizil.

Din probatoriu administrat rezultă că numai reclamanta este supusă de către pârât unei violenţe fizice şi psihice, nu şi fiicele acesteia, iar aceste violenţe nu s-au manifestat în prezenţa minorelor.

Potrivit art. 1 alin. 1 din Legea 217/2003  republicată şi modificată prin Legea nr.25/2012 scopul dispoziţiilor este de ocrotire şi sprijinire a familiei, de dezvoltare şi consolidare a solidarităţii familiale, bazată pe prietenie, afecţiune şi întrajutorare morală şi materială a membrilor familiei, şi constituie un obiectiv de interes naţional.

Aceasta dispoziţie plasează în centru ocrotirii membrii familiei astfel că în cauza de faţă măsura trebuie dispusă atât pentru a proteja victima, reclamanta, faţă de violenţa psihică şi fizică aşa cum a fost ea definită de art.21 din acelaşi act normativ.

În sensul art. 22 lit.c din acelaşi act normativ prin membru de familie se înţelege persoanele care au stabilit relaţii asemănătoare acelora dintre soţi, astfel apărând şi relaţiile de concubinaj însă cu condiţia ca această relaţie să fie asemănătoare relaţiei dintre soţi. Părţile au demonstrat îndeplinirea acestei condiţii susţinând că au avut calitatea de concubini în perioada octombrie 2011-21.08.2014 şi au locuit la domiciliul pârâtului.

De asemenea art. 22 lit.c din acelaşi act normativ, teza finală, impune o condiţie premisă de admisibilitate respectiv „în cazul în care convieţuiesc”. Din probatoriu administrat, aşa cum rezultă din cererea de chemare în judecată, reclamanta din data de 21.08.2014 nu mai locuieşte cu pârâtul, fapt recunoscut şi de acesta şi reclamantă la interpelarea instanţei, astfel că în cauză nu este îndeplinită condiţia convieţuirii motiv pentru care cererea devine inadmisibilă sub acest aspect, instanţa neputând interveni, în aplicarea legii, asupra unor situaţii nereglementate de aceasta.

Instanţa reţine că pârâtul a fost de acord cu emiterea ordinului de protecţie cu toate acestea acest ordin nu poate fi emis prin încălcarea normei imperative cu trimitere la persoanele ce pot beneficia de protecţia şi condiţiile în care el poate fi emis.

Instanţa va lua act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecată de către pârât.

Faţă de numirea din oficiu a unui apărător pentru pârâtul I.V. instanţa va dispune avansarea onorariului apărătorului din oficiu, în sumă de 100 lei din fondurile Ministerului de Justiţie.

Împotriva sentinţei instanţei de fond a declarat apel, în termen legal, reclamanta B.E.V., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând admiterea apelului, schimbarea in tot a sentinţei atacate si pe fond, sa admiterea cererii astfel cum a fost precizata. În cuprinsul cererii de apel, reclamanta a arătat că la acel moment a putut dezvolta motivele de apel întrucăt sentinţa atacată nu a fost comunicată.

La data de 18.11.2014, reclamanta a depus la dosarul cauzei motivele de apel în cuprinsul cărora a arătat următoarele: 

Prin cererea de chemare in judecata s-a solicitat emiterea unui ordin de protecţie prin care sa fie obligat pârâtul la păstrarea unei distanţe de 100 metri faţă de reclamantă şi fiicele acesteia (în legătură cu fiicele, menţionează  ca este o eroare, reclamanta neavând copii); obligarea pârâtului la  păstrarea unei distanţe minime determinate faţa de reşedinţa situată în MIzil, str. X., jud., Prahova si fata de locul de munca , SC P. SRL, cu sediul in Mizil, str. Mihai Bravu, nr. interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondenţă sau in orice  mod, cu reclamanta, obligarea paratului sa predea armele deţinut poliţiei şi obligarea paratului sa urmeze consiliere psihologica. La termenul din data de 10.11.2014, s-a precizat acţiunea în sensul ca, fata de locul de munca se solicită o distanţă de 50 de m, având in vedere ca posta oraşului se afla cam la această distanţă faţă de acesta.

In cauza au fost administrate probe cu înscrisuri, interogatoriu şi un martor, s-a confirmat de către reprezentantul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mizil că paratul este cercetat pentru lipsire de libertate, victima fiind chiar reclamanta din aceasta cauza si ca paratul a fost expertizat si ca s-a constatat ca a avut discernământul diminuat la data săvârşirii faptei De asemenea , acţiunea este dovedita si prin recunoaşterea unor fapte de către parat.

Instanţa de judecata retine ca reclamanta si paratul au avut o relaţie de concubinaj de aproximativ 3 ani si ca prin cererea de chemare in judecata se refera la fapte care fac obiectul unui dosar penal Este greşita aceasta apreciere, având în vedere ca dosarul penal este întocmit pentru fapta din 8 septembrie 2014, iar cererea este formulata pentru fapte petrecute după ce a fost externat, începute in 13 octombrie 2014 pana la introducerea acţiunii

Instanţa mai retine ca reclamanta a făcut dovada este supusa unor violente fizice si psihice de către parat, care ar duce la admiterea acţiunii, încadrându-se în scopul urmărit de Legea 217/2003 modificată prin Legea 25/2012.

Cu toate acestea, instanţa de fond apreciază ca cererea trebuie respinsa ca inadmisibila, nefiind îndeplinite toate condiţiile prevăzute de lege si anume, condiţia „ convieţuirii" reclamantei cu paratul la data formulări cererii de chemare in judecata.

Astfel, instanţa interpretează textul de lege: "persoanele care  au stabilit relaţii asemănătoare acelora dintre soţi sau dintre părinţi si copii, in cazul in care convieţuiesc" in sensul că ,  daca la momentul înregistrării cererii de emitere a ordinului de protecţie, concubinii nu mai locuiesc efectiv in acelaşi imobil, cererea nu poate fi primita si trebuie respinsa ca inadmisibila.

Consideră ca soluţia instanţei de fond este data cu interpretarea greşita a legii, modalitatea in care este data aceasta interpretare fiind contrara scopului urmărit prin adoptarea legii dar si cu principiile care guvernează aceasta instituţie si care sunt exprimate in cuprinsul sau.

Părţile din dosar nu au fost căsătorite insa au trăit in relaţii de concubinaj din 2011 pana la 21 august 2014. Astfel ca, in acesta situaţie se activează prevederile legale cu privire la concubinaj.

Astfel, din punctul de vedere al apelantei pentru ca prin aceasta lege sa fie ocrotite si persoanele care sunt supuse unor violente in familie, dar care nu sunt căsătorite, legiuitorul a inclus in sfera ocrotirii acestei legi si persoanele care au stabilit relaţii asemănătoare acelora dintre soţi, cu condiţia convieţuirii Astfel, relaţiile asemănătoare acelora dintre soţi pot fi stabilite si daca exista o convieţuire sau nu, insa legiuitorul a statuat ca relaţiile de concubinaj in care partite convieţuiesc,  intra in sfera acelui act normativ. Astfel, ca orice violenta de orice natura care este sancţionată de prezenta lege, daca decurge dintr-o relaţie de concubinaj in care părţile au convieţuit sau convieţuiesc,  intră sub incidenţa  acestei legi.

Un alt aspect care a fost interpretat in mod eronat de către instanţa de judecata este momentul in care partile convieţuiesc raportat la data formulării cererii prin care se solicita emiterea unui ordin de protecţie. Instanţa a apreciat ca la momentul sesizării sale este nevoie ca reclamanta si paratul sa fi convieţuit, adică sa locuiască efectiv in acelaşi spaţiu locativ. Insa, din textul de lege invocat de instanţa in acest sens nu se înţelege decât definiţia relaţiei de concubinaj si, in nici un caz, ca trebuie sa fie îndeplinita condiţia convieţuirii la data formularii cererii

Daca legiuitorul ar fi pus o asemenea condiţie, ar fi exprimat-o fără echivoc, intr-o modalitate care sa nu fi lăsat loc de interpretări. De altfel, daca am da o asemenea interpretare acestui text de lege ar contraveni chiar scopului pentru care a fost adoptata legea, acela al ocrotirii victimelor violentei in familie (pentru ca ar presupune ca reclamanta, pentru a nu-i mai fi pusă în pericol viaţa şi integritatea fizică şi morală – fapte ce s-au petrecut, aşa cum recunoaşte şi paratul) şi să obţină un ordin de protecţie in acest sens, ar trebui sa se mute înapoi cu pârâtul  (adică să se pună într-un pericol mai mare decât cel existent la acest moment), să se asigure că  poate proba acest lucru, sa formuleze cererea de emitere a ordinului de protecţie si apoi, daca mai poate, sa părăsească domiciliul comun.

De asemenea,  ar fi încălcate cel puţin trei dintre principiile care  reglementează aceasta materie, respectiv al respectării demnităţii umane, al prevenirii săvârşirii actelor de violenta in familie si al celerităţii

Un alt aspect care trebuie sa convingă instanţa de control judiciar că soluţia data prin sentinţa atacata este nelegala este acela ca, nici un alt articol al acestei legi nu sprijină interpretarea data, in sensul ca la data formulării  cererii ,  concubinii sa locuiască efectiv, ci din contra. De exemplu:

-nu se face precizarea ca in centrele de primire a victimelor violentei in familie se primesc doar persoanele căsătorite (care pot cere emiterea ordinului), ci se face referire la general, deci inclusiv la concubini fala de care nu specifica ca pentru obţinerea ordinului este necesar sa se mute înapoi cu agresorul;

-ordinul de protecţie se refera la mai multe aspecte, respectiv la locuinţa, loc de munca, contact prin orice mijloace, etc. si, unul care este esenţial “reintegrarea în locuinţa familiei", care presupune îndepărtarea victimei din locuinţă , deci  imposibilitatea convieţuirii la momentul formulării cererii, nu face o diferenţiere daca se aplica numai celor căsătoriţi si nu se aplica concubinilor.

Având in vedere aceste argumente, solicită admiterea apelului aşa cum a fost formulat , modificarea in tot a sentinţei apelate  si pe fond admiterea cererii aşa cum a fost precizata .

Solicită judecarea cauzei si in lipsa.

În drept, acţiunea a fost a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 466 si urm, Cpr.civ, rap. la Legea 217/2003 actualizată prin Legea 25/2012.

Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova, cauza a fost înregistrată sub nr. 1972/259/2014.

In raport de motivele de apel, intimatul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat  respingerea  apelului ca nefondat, menţinerea ca temeinică şi legală a sentinţei civile pronunţată de Judecătoria Mizil în dosarul precizat, precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 11.12.2014, prin serviciul Registratură, apelanta Băniţă Elena Valentina a depus la dosarul cauzei răspuns la întâmpinare 

Examinând sentinţa apelată prin prisma criticilor formulate, a actelor şi lucrărilor dosarului, precum şi a dispoziţiilor legale care au incidenţă în soluţionarea prezentei cauze, tribunalul constată că apelul este fondat  pentru considerentele ce se vor expune în continuare:

In ce priveşte critica formulata de către apelanta referitoare  la  faptul ca instanţa de fond a respins  cererea  de emitere a unui ordin de protecţie ca fiind inadmisibila  deoarece la data la care s-a formulat cererea , părţile nu mai convieţuiau ,  Tribunalul constate că aceasta este pe deplin justificata pentru considerentele ce urmeaza a fi expuse .

Astfel ,  prin Legea nr. 217/2003 a fost creat un instrument de protectie al persoanelor  care sunt victime ale violenţei în familie si care pot astfel , beneficia de protecţie în scopul garantării integrităţii şi libertăţii personale, atât fizice cât şi psihice, faţă de agresor.

În acest caz, cercul în care victima şi agresorul se încadrează este unul prestabilit, calificat de legiuitor sub noţiunea de „membru de familie”, fără însă a stabili limitativ aplicabilitatea ordinului de protecţie la cadrul familial aşa cum a fost stabilit de legea civilă în genere, ci la un cadru extins ce are în vedere persoane care convieţuiesc.

În textul art. 5 legiuitorul defineşte noţiunea de membru de familie conferindu-i un înţeles special şi extensiv faţă de legea civilă în general, si anume :

• ascendenţii şi descendenţii, fraţii şi surorile, copiii acestora, precum şi persoanele devenite prin adopţie, potrivit legii, astfel de rude;

• soţul/soţia şi/sau fostul soţ/fosta soţie;

• persoanele care au stabilit relaţii asemănătoare acelora dintre soţi sau dintre părinţi şi copii, în cazul în care convieţuiesc;

• tutorele sau altă persoană care exercită în fapt sau în drept drepturile faţă de persoana copilului;

• reprezentantul legal sau altă persoană care îngrijeşte persoana cu boală psihică, dizabilitate intelectuală sau handicap fizic, cu excepţia celor care îndeplinesc aceste atribuţii în exercitarea sarcinilor profesionale.

Observăm astfel că legiuitorul extinde noţiunea de membru de familie chiar şi asupra unor persoane care nu au astfel de legături cu victima, tocmai în vederea conferirii unei protecţii sporite faţă de toţi cei care convieţuiesc cu sau fără existenţa unor raporturi de rudenie ori afinitate.

Cu toate că în dreptul nostru, de regulă, nu se conferă efecte juridice relaţiilor care nu îmbracă o formă prevăzută de lege (căsătorie, rudenie), aşa cum rezultă şi din cuprinsul art. 277 NCC care interzice şi nu echivalează alte forme de convieţuire în afară de căsătorie, ordinul de protecţie se referă şi la aceste categorii de persoane. În acelaşi sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Onului care, în interpretarea art. 8 din Convenţie referitor la viaţa privată, recunoaşte nu numai relaţiile de natură biologică ci şi relaţiile de ordin afectiv în baza cărora se creează raporturi asemănătoare celor de familie.

Prin urmare disp. art. 5 din Legea nr. 217/2003, republicată, trebuie interpretata in sensul ca prin membru de familie se înţelege şi „persoanele care au stabilit relaţii asemănătoare acelora dintre soţi sau dintre părinţi şi copii, în cazul în care convieţuiesc” , adică acele persoane  care au avut o relaţie  de concubinaj , aceştia având o relaţie asemănătoare aceleia dintre soţi.

Prin urmare , sintagma „ daca convieţuiesc „ nu trebuie interpretata in sensul ca legiuitorul a instituit  cerinţa ca victima sa convieţuiască cu agresorul la data solicitării ordinului de protecţie , aşa cum in mod greşit a reţinut instanţa de fond , o asemenea condiţie fiind greu de îndeplinit in condiţiile in care ,  intre cele doua părţi exista relaţii tensionate , conflictuale care determină de cele mai multe ori  victima să-şi  părăsească locuinţa.

Legiuitorul a  stabilit in  art. 5 lit. c  faptul ca  protecţia conferită de lege se extinde si asupra  celor care  s-au aflat  la un moment dat intr-o relaţie de concubinaj  , indiferent daca la data solicitării ordinului de protecţie mai convieţuiau sau nu împreuna , sintagma arătata in precedent fiind destinata sa definească  în mod clar categoria  de persoane ce intra sub incidenta art. 5 lit. c , respectiv a concubinilor.

O alta interpretare ar fi de natura sa excludă din sfera de protecţie a legii o categorie importanta de persoane ,  deşi relaţiile pe care acestea le-au stabilit  au natura unor relaţii de familie .

 În acelaşi sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului care, în interpretarea art. 8 din Convenţie referitor la viaţa privată, recunoaşte nu numai relaţiile de natură biologică ci şi relaţiile de ordin afectiv în baza cărora se creează raporturi asemănătoare celor de familie.

Prin urmare , soluţia adoptata de către instanţa de fond , de respingere ca inadmisibilă , a cererii de emitere a unui ordin de protecţie , pe aceste considerente , este  nelegală si  este rezultatul unei interpretări greşite a legii.

In ce priveşte fondul cauzei , Tribunalul constata ca cererea formulata de către reclamanta a fost cu prisosinţă dovedita , in condiţiile in care pârâtul personal la interogatoriul administrat de către instanţa , recunoaşte ca a răpit-o pe reclamanta , la data de 08.09.2014 ,  având asupra  sa un cuţit ,  scopul fiind acela de a o determina pe fosta sa concubină să reia convieţuirea ( răspunsul la întrebarea nr. 1 din interogatoriul aflat la fila 20 dosar de fond ).

Mai mult chiar , pârâtul este de acord cu emiterea acestui ordin de protecţie ( răspunsurile la întrebările 9 si 10  din interogatoriul de la fila 20 dosar de fond), recunoscând astfel culpa sa cu privire la actele de violenţă reclamate.

Susţinerile reclamantei au fost confirmate si de către martorul Condurăţeanu Radu Viorel , audiat in cauza , care la rândul sau a fost ameninţat de către pârât si a  asistat personal la împrejurări in care reclamanta a fost ameninţată de către acesta.

Prin urmare , având in vedere gravitatea faptei comise de către pârât , respectiv lipsirea de liberate a reclamantei , faptul ca a folosit un cuţit in acest scop  si a continuat ameninţările la adresa acesteia ,  creează convingerea instanţei că, reclamanta se află intr-o stare de pericol ce impune adoptarea unor  masuri de protecţie , astfel cum au fost stabilite prin Legea 217/2003 actualizata.

Legea defineşte în art. 2 alin. (1) înţelesul juridic al conceptului de violenţă în familie ca reprezentând „orice acţiune sau inacţiune intenţionată, cu excepţia acţiunilor de autoapărare ori de apărare, manifestată fizic sau verbal, săvârşită de către un membru de familie împotriva altui membru al aceleiaşi familii, care provoacă ori poate cauza un prejudiciu sau suferinţe fizice, psihice, sexuale, emoţionale ori psihologice, inclusiv ameninţarea cu asemenea acte, constrângerea sau privarea arbitrară de libertate”, pentru ca în alin. (2) al aceluiaşi articol noţiunea să se completeze dispunându-se că reprezintă violenţă în familie şi „împiedicarea femeii de a-şi exercita drepturile şi libertăţile fundamentale”.

Aşadar , instanţa constata ca reclamanta din prezenta cauză este supusă unor forme de violenta  verbala  prin folosirea unui limbaj jignitor  si a ameninţărilor , unei violente psihologice prin provocarea de stări de tensiune şi de suferinţă psihică  si nu în ultimul rând unei violente fizice concretizata in  fapta de  lipsire de libertate a  reclamantei la data de 08.09.2014 , sub ameninţarea unui cuţit.

Aceasta fiind situatia de fapt rezultata din probele administrate si dispozitiile legale incidente in cauza , Tribunalul va admite apelul declarat de reclamanta, împotriva Sentinţei civile nr. 969/11.11.2014 pronunţată de Judecătoria Mizil în dosarul nr. 1972/259/2014 si in consecinţă va schimba în tot sentinţa atacată în sensul că admite în parte cererea.

Prin urmare , va aplica următoarele măsuri pe durata maxima prevazuta de lege , respectiv 6 luni , si anume : în temeiul disp. art. 23 alin. 1 lit. d din Legea nr. 217/2003 republicată:

- Obligă pârâtul I.V. să păstreze o distanţă minimă de 100 m faţă de reclamanta B.E.V..

- Obligă pârâtul I.V. să păstreze o distanţă minimă de 100 m faţă de domiciliul, respectiv reşedinţa reclamantei, respectiv cel situat în Mizil, str. N. Bălcescu nr. 209, ap. 4, jud. Prahova.

- Obligă pârâtul I.V. să păstreze o distanţă minimă de 100 m faţă de locul de muncă al reclamantei, respectiv SC P. SRL cu sediul în Mizil, str. Mihai Bravu nr. 63, jud. Prahova.

Respinge  cererea de emitere a unui ordin de protectie fata de fiicele reclamantei ,  ca neîntemeiată deoarece nu s-a facut dovada ca aceasta are copii.

În baza art.23 alin. 1 lit. f din Legea 217/2003 republicată, interzice pârâtului luarea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondenţă sau orice alt mod cu reclamanta.

În temeiul disp. art. 23 alin. 1 lit.g din Legea nr. 217/2003 republicată obligă pârâtul să predea poliţiei armele deţinute , indiferent daca acestea sunt deţinute legal sau nu , in situaţia in care se constată că  pârâtul  se află in posesia oricăror arme , aşa cum sunt ele definite prin art. 179 din Noul Cod penal, respectiv instrumentele , dispozitivele sau piesele declarate astfel prin dispoziţii legale sau orice alte obiecte de natură a putea fi folosite ca arme si care au fost întrebuinţate pentru atac.

În temeiul disp. art. 23 alin. 3 din Legea nr. 217/2003 republicată, obligă pârâtul să urmeze consiliere psihologică  o măsură putând  ajuta la normalizarea relaţiilor dintre  părţi  si la  ameliorarea comportamentului  agresiv al pârâtului , în vederea prevenirii şi combaterii oricăror alte forme de violenţă din partea acestuia, asupra reclamantei.

În baza art. 29 din Legea 217/2003 republicată, prezentul ordin de protecţie este executoriu, fără somaţie şi fără trecerea vreunui termen.

În temeiul art. 31 alin. 1 din Legea nr. 217/2003 prezentul ordin se comunică de îndată structurilor Poliţiei Române de la locuinţa reclamantei şi a pârâtului, respectiv Postului de Poliţie al oraşului Mizil.

În temeiul art. 31 alin. 2 din Legea nr. 217/2003 dispune punerea de îndată în executare a prezentului ordin de protecţie sub supravegherea poliţiei.

Domenii speta

Spete similare