Loviri sau alte violențe. Amenințare. Port fără drept, în locurile şi împrejurările în care s-ar putea primejdui viaţa sau integritatea corporală a persoanelor ori s-ar putea tulbura ordinea şi liniştea publică a cuţitului. Necompetența materială a inst

Constată că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Avrig din data de 20.08.2013, înregistrat la această instanţă,  s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului C I A, recidivist, pentru săvârşirea infracţiunilor de lovire sau alte violenţe, prev. de art. 180 alin. 1 C. penal, în dauna părţii vătămate Cocă Maria Daniela, şi nerespectarea măsurilor privind încredinţarea minorului, prev. de art. 307 al. 1 C. penal.

În actul de sesizare al instanţei s-a reţinut ca stare de fapt, că în data de 17.05.2013, partea vătămată a predat minorul C R M inculpatului, conform sentinţei civile a Judecătoriei Avrig.

Inculpatul trebuia să predea minorul în data de 19.05.2013,lucru pe care nu l-a făcut, deşi a fost somat de organele de poliţie în acest sens.

Inculpatul a procedat identic şi în perioada următoare, reţinând minorul în perioada 10-23 iunie 2013 şi 22-29 iulie 2013, fiind contactat de organele de poliţie în vederea predării copilului către mamă.

La data de 25.07.2013, inculpatul s-a deplasat la locul de muncă al părţii vătămate, şi după ce i-a spus că nu îi va înapoia copilul, a  aruncat în aceasta cu telefonul mobil, lovind-o.

În urma agresiunii, partea vătămată a suferit leziuni ce au necesitat 2-3 zile de îngrijiri medicale, conform certificatului medico-legal.

În faza de urmărire penală, inculpatul a recunoscut parţial infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată, afirmând că a reacţionat violent pe fondul tensiunilor avute cu fosta soţie.

La prezentul dosar s-a conexat un alt dosar privind pe inculpat care a săvârșit asupra aceleiași părți vătămate acte de amenințare purtând asupra sa un cuțit și de agresiune.

În faza de judecată, a fost audiat inculpatul, şi s-a administrat proba testimonială.

Partea vătămată C M D nu s-a constituit parte civilă în nici unul dintre dosare.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa a reţinut următoarele:

Inculpatul a fost căsătorit cu partea vătămată, din căsătoria acestora rezultând minorul C R M, născut la data de 03.09.2007.

Căsătoria părţilor a fost desfăcută prin sentinţa civilă nr. 479/2011 a Judecătoriei Avrig, iar prin sentinţa civilă a aceleiași instanțe  s-a stabilit un program de legături personale al inculpatului cu minorul în prima și a treia săptămână din luna, de vineri până duminică, în perioada sărbătorilor de Paști şi de iarnă câte o săptămână, şi 2 săptămâni în vacanţa de vară.

 La data de 17.05.013, partea vătămată a predat minorul inculpatului, în executarea sentinţei civile , acesta urmând să înapoieze copilul la data de 19.05.2013 (duminică).

Inculpatul a reţinut minorul până în data de 24.05.2013, conform propriilor declaraţii, motiv de faptul că în data de 19.05.2013, când trebuia înapoi, copilul dormea, iar ulterior nu a mai putut lua legătura cu fosta sa soţie.

După cum rezultă din adresa nr. 74/2013 a Şcolii Generale din Boiţa, în perioada 20-24 mai 2013, minorul  a lipsit de la grădiniţă.

La data de 22.05.2013, inculpatul a fost contactat telefonic de organele de poliţie, punându-i-se în vedere să înapoieze copilul , iar la data de 24.05.2013 a fost invitat la sediul postului de poliţie Boiţa, în acelaşi scop .

În data de 7 iunie 2013, partea vătămată a predat din nou minorul inculpatului, acesta refuzând înapoierea copilului în data de 09.06.2013 (duminică) şi reţinându-l până în data de 23.06.2013.

Partea vătămată s-a adresat organelor de poliţie, iar la data de 10.06.2013 şi 14.06.013 acestea au apelat telefonic inculpatul, invitându-l să respecte sentinţa civilă a Judecătoriei Avrig şi să înapoieze minorul .

De asemenea, în perioada 10-18.06.2013, minorul a absentat de la grădiniţă, aşa cum rezultă din adresa nr. 74/2013 a Şcolii Generale din Boiţa.

La data de 19.07.2013, partea vătămată a predat din nou minorul inculpatului, acesta refuzând înapoierea copilului la data de 21.07.2013 şi ţinându-l pe acesta la el în perioada 22-29.07.2013 fără drept.

La data de 25.07.2013, inculpatul s-a deplasat la locul de muncă al părţii vătămate, şi în urma unor discuţii legate de sesizările făcute de aceasta la poliţie, a aruncat în ea cu telefonul mobil, lovind-o. Acţiunea inculpatului a fost surprinsă de camera de supraveghere video aflată în incinta magazinului.

Inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare prin sentinţa penală a Judecătoriei Avrig, cu suspendare sub supraveghere pe o perioadă de 5 ani, sentinţa rămânând definitivă la data de 16.07.2013.

Faţă de acest aspect, instanţa a apreciat că inculpatul a săvârşit fapta de nerespectare a măsurilor privind încredinţarea minorului din data de 22.07.2013 în stare de recidivă postcondamnatorie, fiind incidente disp. art. 37 lit. a C. penal.

În ce priveşte dosarul conexat, la data de 03.09.2013, inculpatul s-a deplasat la locul de muncă al fostei soţii în scopul declarat de a-i solicita să-i predea minorul în acea zi, fiind ziua sa de naştere.

Având asupra sa un cuţit, l-a arătat ameninţător spre partea vătămată, ridicându-l deasupra capului acesteia, iar apoi a luat-o de gât şi a lovit-o cu capul de un stâlp de susţinere.

Inculpatul a motivat posesia cuţitului prin aceea că venea din câmp, unde avusese nevoie de acesta, precizând că nu a ameninţat partea vătămată cu el, ci pur şi simplu i-a căzut cuţitul din haină în mod întâmplător.

De asemenea, inculpatul recunoaşte că a împins partea vătămată, dar arată că aceasta nu a căzut.

Declaraţiile inculpatului sunt contrazise de înregistrarea efectuată de camera de supraveghere din incinta magazinului, martora M E G confirmând conţinutul acestei înregistrări.

Chiar dacă inculpatul nu recunoaşte agresarea părţii vătămate în data de 25.07.2013, actele de violenţă sun confirmate de martora D I.

În drept, instanţa de fond a reţinut că fapta inculpatului întruneşte, atât sub aspectul laturii obiective, cât şi al laturii subiective, elementele constitutive ale infracţiunii de lovire sau alte violenţe, prev. şi ped. de art.180 alin.2 C. penal, cu aplicarea art. 33 lit. a C. penal şi art. 37 lit. a C. penal, respectiv de art. 180 alin.1 C. penal, cu aplicarea art. 33 lit. a C. penal şi art. 37 lit. a C. penal, ameninţare,prev. şi ped. de art. 193 alin.1 C. penal, cu aplicarea art. 33 lit. a C. penal şi art. 37 lit. a C. penal, port fără drept, în locurile şi împrejurările în care s-ar putea primejdui viaţa sau integritatea corporală a persoanelor ori s-ar putea tulbura ordinea şi liniştea publică a cuţitului, prev. şi ped. de art. 2 alin.1 pct.1 din legea nr. 61/1991 cu modificările şi completările ulterioare, cu aplicarea art. 33 lit. a C. penal şi art. 37 lit. a C. penal, şi de nerespectare a măsurilor privind încredinţarea minorului, prev. şi ped. de art. 307 alin.1 C. penal, cu aplicarea art. 33 lit. a C. penal ( trei fapte) şi art. 37 lit. a C. penal, pentru fapta comisă la data de 22.07.2013.

Instanţa a reţinut că elementul material al laturii obiective a infracţiunii prevăzute de art. 180 al. 1, respectiv al. 2 C. penal s-a realizat prin acţiunea inculpatului de a lovi partea vătămată.

Urmarea imediată, ca element al laturii obiective, a reprezentat-o vătămarea integrităţii corporale a părţii vătămate.

Elementul obiectiv al infracţiunii de ameninţare s-a realizat prin acţiunea inculpatului de a ameninţa partea vătămată cu cuţitul, cu consecinţa grave la adresa integrităţii corporale sau a vieţii acesteia, acţiunea fiind de natură să-i provoace acesteia o temere reală.

Pentru infracţiunea prev. şi pedepsită de art. 2 alin. 1 pct. 1 din legea nr. 61/1991, elementul material s-a realizat prin acţiunea inculpatului de a avea asupra sa, în loc public şi fără drept, a unui cuţit.

Sub aspectul elementului material, infracţiunea de nerespectare a măsurilor privind încredinţarea minorului se realizează, în cazul alin. 1 al art. 307 C.p., prin acţiunea de reţinere a minorului de către inculpat (părinte), Minorul, aflându-se temporar la celălalt părinte, ca urmare a dreptului fiecărui părinte de a avea legături cu copilul său, nu a fost lăsat să se întoarcă la părintele căruia i-a fost încredinţat potrivit legii. Este de precizat că reţinerea minorului a avut loc fără consimţământul părţii vătămate.

În ceea ce priveşte latura subiectivă, atitudinea inculpatului s-a prezentat sub forma intenţiei directe, inculpatul urmărind producerea rezultatului ( în cazul infracţiunilor de lovire sau alte violenţe şi ameninţare), respectiv  că încalcă programul de legături personale stabilit de instanţă.

Apărările inculpatului în sensul că nu a înapoi copilul pentru că acesta dormea, sau pentru că dorea să rămână în continuare cu el, sunt nefondate pe de-o parte, deoarece din probele de la dosar rezultă clar că acesta a fost somat în multiple rânduri să predea copilul, dar s-a împotrivit vehement, iar pe de altă parte sunt nerelevante în cauză, deoarece orice modificare a programului de legături personale al părintelui cu copilul trebuia făcută de comun acord cu celălalt părinte, sau în lipsa acordului acestuia, autorizată de instanţa.

Astfel, instanţa a reţinut că faptele săvârşite de inculpat prezintă trăsăturile esenţiale ale infracţiunii prevăzute de art. 17 C.pen. fiind vorba de fapte prevăzute de legea penală, săvârşită cu vinovăţie şi care prezintă pericolul social al unei infracţiuni.

La individualizarea judiciară a pedepsei instanţa de fond a  avut în vedere criteriile generale prevăzute de art.72 C.pen., şi anume: dispoziţiile părţii generale a codului penal, limitele de pedeapsa fixate în partea specială, gradul de pericol social al faptei săvârşite, persoana infractorului şi împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală, precum şi prevederile art. 320 ind.1 al. 7 C.pr.

Ţinând cont de cele expuse mai sus instanţa a condamnat inculpatul la pedepsele de 2.000 lei amendă penală , pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, prev. şi ped. de art. 180 alin.2 C. penal, cu aplicarea art. 33 lit. a C. penal şi art. 37 lit. a C. penal, 500 lei amendă penală,  pentru săvârşirea infracţiunii de ameninţare,prev. şi ped. de art. 193 alin.1 C. penal, cu aplicarea art. 33 lit. a C. penal şi art. 37 lit. a C. penal, 800 lei amendă penală, pentru săvârşirea infracţiunii de port fără drept, în locurile şi împrejurările în care s-ar putea primejdui viaţa sau integritatea corporală a persoanelor ori s-ar putea tulbura ordinea şi liniştea publică a cuţitului, prev. şi ped. de art. 2 alin.1 pct.1 din legea nr. 61/1991 cu modificările şi completările ulterioare, cu aplicarea art. 33 lit. a C. penal şi art. 37 lit. a C. penal, 400 lei amendă penală, pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, prev. şi ped. de art. 180 alin.1 C. penal, cu aplicarea art. 33 lit. a C. penal şi art. 37 lit. a C. penal, 800 lei amendă penală, pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectare a măsurilor privind încredinţarea minorului, prev. şi ped. de art. 307 alin.1 C. penal, cu aplicarea art. 33 lit. a C. penal, 1.000 lei amendă penală, pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectare a măsurilor privind încredinţarea minorului, prev. şi ped. de art. 307 alin.1 C. penal, cu aplicarea art. 33 lit. a C. penal şi 1.000 lei amendă penală, pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectare a măsurilor privind încredinţarea minorului, prev. şi ped. de art. 307 alin.1 C. penal, cu aplicarea art. 33 lit. a C. penal şi art. 37 lit. a C. penal.

În baza art. 34 lit. c C. penal, a contopit pedepsele de 2.000 lei amendă penală, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, prev. şi ped. de art. 180 alin. 2 C. penal, cu aplicarea art. 33 lit. a C. penal şi art. 37 lit. a C. penal, 500 lei amendă penală aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de ameninţare,prev. şi ped. de art. 193 alin. 1 C. penal, cu aplicarea art. 33 lit. a C. penal şi art. 37 lit. a C. penal, 800 lei amendă penală aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de port fără drept, în locurile şi împrejurările în care s-ar putea primejdui viaţa sau integritatea corporală a persoanelor ori s-ar putea tulbura ordinea şi liniştea publică a cuţitului, prev. şi ped. de art. 2 alin. 1 pct. 1 din legea nr. 61/1991 cu modificările şi completările ulterioare, cu aplicarea art. 33 lit. a C. penal şi art. 37 lit. a C. penal, 400 lei amendă penală aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, prev. şi ped. de art. 180 alin.1 C. penal, cu aplicarea art. 33 lit. a C. penal şi art. 37 lit. a C. penal, 800 lei amendă penală, şi câte 1000 lei amendă penală aplicate pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectare a măsurilor privind încredinţarea minorului, prev. şi ped. de art. 307 alin. 1 C. penal, cu aplicarea art. 33 lit. a C. penal, respectiv art. 37 lit. a C. penal, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 2.000 lei amendă penală.

În ce priveşte aplicarea disp. art. 305 alin. 5 C. penal, deşi acestea se referă la revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei în cazul săvârşirii în termenul de încercare a unei noi infracţiuni de abandon de familie, instanţa a apreciat că textul legal se aplică şi în cazul suspendării sub supraveghere a executării pedepsei (dispuse în cazul inculpatului), aceasta urmând a fi revocată doar în cazul săvârşirii în termenul de încercare a unei noi infracţiuni de abandon de familie.

Condiţiile de revocare ale celor două suspendări sunt similare, astfel încât şi în cazul condamnării pentru infracţiunea de abandon de familie, prevăzută de art. 305 C. penal, instanţa a apreciat că revocarea celor două forme de suspendare a executării pedepsei trebuie să intervină pentru caz identic, respectiv în cel prevăzut de art. 305 alin. 5 C. penal.

Partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în nici unul dintre dosare, poziţia acesteia fiind menţinută în şedinţa publică din data de 14.10.2013.

În baza art. 191 alin. 1 C. proc. pen, a obligat inculpatul  la plata sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 193 alin. 1 C. proc. pen, a obligat inculpatul să plătească părţii vătămate C M D suma de 800 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Judecătoria Avrig, solicitând casarea hotărârii instanţei de fond şi rejudecând să se condamne inculpatul la o pedeapsă cu închisoare cu executare reţinându-se starea de recidivă postcondamnatorie 37 lit. a cod penal anterior, confiscarea cuţitului corp delict şi deducerea din pedeapsă a perioadei de 24 de ore cât a fost reţinut.

În motivarea recursului se arată că în mod greşit instanţa de fond nu a dispus confiscarea cuţitului, corp delict, cu care s-a săvârşit infracţiunea de ameninţare. În mod greşit nu s-a dedus arestul preventiv pentru 24 de ore. Se mai critică hotărârea şi pentru motivul că în mod greşit a fost reţinută starea de recidivă postcondamnatorie, deoarece pedeapsa prevăzută de lege nu depăşeşte un an închisoare. Totodată nu a fost revocat beneficiul suspendării sub supraveghere a pedepsei anterioare.

Hotărârea este criticată şi din punctul de vedere al temeiniciei deoarece pedeapsa aplicată nu este de natură să descurajeze inculpatul să mai săvârşească în viitor alte infracţiuni, dat fiind blândeţea acestor pedepse cu amenda aplicate.

Inculpatul a declarat recurs fără să motiveze în scris această cale de atac.

Hotărârea de fond a fost criticată şi de către partea vătămată care arată că prin această hotărâre s-a dat dovadă de multă clemenţă din partea instanţei aplicând pedepse blânde care nu sunt de natură să asigure acea prevenţie specială, ci dimpotrivă faţă de numărul de 7 infracţiuni sunt de natură să-l încurajeze ca şi pe viitor să săvârşească alte infracţiuni.

La termenul din şedinţă publică din 17.02.2014 s-a invocat, de către reprezentantul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, excepţia lipsei competenţei materiale a tribunalului în soluţionarea cauzei având în vedere faptul că prin sentinţa penală pronunţată de Judecătoria Avrig s-a făcut referire şi la art. 2 pct. 2 din Legea  nr. 61/1991, actualul art. 372 alin. 1 din Codul penal, infracţiune pentru care cercetarea nu se face la plângerea prealabilă a părţii vătămate. Pentru toate aceste motive consideră că trebuie a fi declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Alba Iulia.

Instanţa de control judiciar este obligată să-şi verifice competenţa materială soluţionând astfel în primul rând excepţia invocată, şi abia apoi să examineze şi criticile de fond ale hotărârii.

Instanţa a constatat că infracţiunile prevăzute de art. de art. 180 alin. 2 C. penal, de art. 193 alin. 1 C. penal, de art. 307 alin. 1 C. penal acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă penală, tribunalul fiind instanţă de control judiciar. Dar în cauză inculpatul a fost trimis în judecată şi judecat şi pentru infracţiunea de port fără drept, în locurile şi împrejurările în care s-ar putea primejdui viaţa sau integritatea corporală a persoanelor ori s-ar putea tulbura ordinea şi liniştea publică a cuţitului, prev. şi ped. de art. 2 alin. 1 pct. 1 din legea nr. 61/1991 cu modificările şi completările ulterioare şi prevăzută de art. 372 alin. 1 lit. a cod penal, pentru care urmărirea penală se face din oficiu.

Aşa fiind văzând dispoziţiile art. 36 şi 38 cod procedură penal privind competenţa de soluţionare a apelurilor ca şi cale de atac, s- a  constatat că tribunalul nu este competent să soluţioneze calea de atac recalificată ca urmare a noilor dispoziţii legale procedurale respectiv, art. 10 alin. 2 din Legea nr. 255/2013 sens în care a declinat competenţa în favoarea Curţii de Apel Alba Iulia. (art. 47 cod procedură penală).

Domenii speta

Spete similare