Procedura insolventei. Apel. Contestatie la tabel. Creanta tardiva. Valabilitatea notificarii deschiderii procedurii,comunicata la sediul organului fiscal care administreaza creanta bugetara, chiar daca acesta nu are personalitate juridica.

Decizie 83/C din 24.03.2015


Materie: PROCEDURA INSOLVENTEI. Apel. Contestatie la tabel. Creanta tardiva. Valabilitatea notificarii deschiderii procedurii,comunicata la sediul organului fiscal care administreaza creanta bugetara, chiar daca acesta nu are personalitate juridica.

-art. 33 din Codul de procedura fiscala

-art. 7, art. 76 din Legea nr. 85/ 2006

Decizia nr. 83/C/2015-A din 24.03.2015 a Curtii de Apel Oradea

Dosar nr. 1017/83/C/2014/a1 - A

Prin sentinta nr. 1238 din 27.11.2014 Tribunalul S. M. a respins contestatia formulata de contestatoarea D.G.R.F.P. CLUJ-NAPOCA,  prin A.J.F.P. S. M., în contradictoriu cu intimatul C.l.l. D. L., în reprezentarea debitoarei SC A. S. SRL.

Fara cheltuieli de judecata.

Pentru a hotarî astfel, instanta de fond a retinut urmatoarele:

Fata de debitoarea SC A. S. SRL procedura insolventei a fost deschisa prin Încheierea nr.507/F/18.04.2014, termenul limita de înregistrare a cererilor de admitere a declaratiilor de creanta fiind stabilit la data de 27.05.2014.

Constatând ca în cauza contestatoarea a depus declaratia de creanta dupa data stabilita prin hotarârea de deschidere a procedurii insolventei si ca notificarea deschiderii procedurii insolventei a fost realizata legal, cu respectarea art.7 alin.3 din Legea nr.85/2006, lichidatorul judiciar a apreciat ca în cauza sunt aplicabile dispozitiile art.76 din Legea nr.85/2006, astfel ca D.R.G.F.P. CLUJ NAPOCA – A.J.F.P. S. M. a fost decazuta din dreptul de a fi înscrisa în tabelul creditorilor.

La dosarul cauzei, administratorul judiciar a depus dovada privind notificarea creditorului bugetar A.J.F.P. S. M. la data de 13.05.2014 – notificarea nr.xxx/05.05.2014. De asemenea notificarea a fost publicata în BPI nr. xxxx/14.05.2014 si în presa – Piata Satmareana din data de 16.05.2014.

Contestatoarea a formulat cererea de admitere la masa credala a debitoarei la data de 30.06.2014, fara a solicita repunerea în termenul pentru înregistrarea cererii de admitere a creantei.

Motivul invocat de creditorul bugetar prin prezenta contestatie pentru admiterea cererii de repunere în termen îl constituie faptul ca nu a fost notificata de lichidatorul judiciar la sediul din Cluj Napoca al D.R.G.F.P. CLUJ NAPOCA, ci la cel din S. M. al A.J.F.P. S. M., entitate fara personalitate juridica.

Referitor la acest argument, instanta a retinut ca desi administratiile judetene ale finantelor publice nu au personalitate juridica, acestea au calitatea de organe fiscale îndreptatite sa colecteze creantele fiscale datorate bugetului general si ca în aceasta calitate au capacitatea administrativa de a emite actele administrative  fiscale necesare pentru stingerea creantelor fiscale datorate bugetului de stat.

Potrivit art.33 din Cod procedura fiscala, (1) Pentru administrarea impozitelor, taxelor, contributiilor si a altor sume datorate bugetului general consolidat, competenta revine acelui organ fiscal, judetean, local sau al municipiului Bucuresti, stabilit prin ordin al presedintelui Agentiei Nationale de Administrare Fiscala, în a carui raza teritoriala se afla domiciliul fiscal al contribuabilului sau al platitorului de venit, în cazul impozitelor si contributiilor realizate prin stopaj la sursa, în conditiile legii.

În conditiile în care creanta bugetara a debitoarei este administrata de organul fiscal judetean, conform textului de lege sus citat, se constata ca notificarea deschiderii procedurii insolventei s-a realizat în mod legal, la sediul Administratiei Judetene a Finantelor Publice a Judetului S. M., organ fiscal în evidentele careia este înregistrata creanta debitoarei ce se solicita a fi înscrisa la masa credala.

Prin urmare, motivul invocat de creditoare pentru admiterea cererii de repunere în termen nu subzista, organul fiscal din subordinea Agentiei Nationale de Administrare Fiscala ce administreaza creanta debitoarei având cunostinta de deschiderea procedurii insolventei.

Totodata, a retinut ca potrivit disp. art.7 alin.3 teza a II-a din Legea nr.85/2006, fata de creditoarea DGRFP Cluj Napoca procedura notificarii prevazute la art.61 este considerata îndeplinita daca a fost efectuata prin Buletinul procedurilor de insolventa, procedura realizata în speta prin Notificarea nr. xxx/05.05.2014 ce a fost publicata în BPI nr. xxxx/14.05.2014.

Pentru aceste considerente, constatând netemeinicia cererii de repunere în termenul de declarare a creantei, a sustinerilor contestatoarei în sensul ca fata de ea nu  sunt aplicabile dispozitiile art.76 din Legea nr.85/2006, privind decaderea din dreptul de a fi înscrisa în tabelul creditorilor,  în temeiul art.11 din  Legea nr.85/2006, judecatorul sindic a respins contestatia creditoarei, conform dispozitivului.

Împotriva acestei sentinte, în termen si scutit de plata taxelor judiciare de timbru, a formulat apel reclamanta DGRFP Cluj Napoca prin AJFP B., solicitând admiterea apelului, casarea hotarârii primei instante în sensul admiterii contestatiei si înscrierea creantei la masa credala a falitei ca urmare a repunerii în termenul stabilit prin încheierea de deschidere a procedurii insolventei.

În motivare, în esenta, apreciaza ca înlaturarea DGRFP Cluj Napoca de la masa credala privitor la suma de 42.760 lei este netemeinica si nelegala prin raportare la dispozitiile art. 76 din Legea nr. 85/2006, având în vedere ca nu a fost notificata cu respectarea dispozitiilor art. 7 din aceeasi lege.

În acest sens, arata ca notificarea de deschidere a procedurii insolventei a fost comunicata la sediul A.J.F.P. S. M., entitate fara personalitate juridica raportat la prevederile arat. 13 din Hotarârea nr. 520/2013 privind organizarea si functionarea ANAF.

Fata de aceste aspecte solicita admiterea apelului astfel cum a fost formulat.

În drept au fost invocate dispozitiile Codului de procedura civila, OUG nr. 92/2003, HG nr. 520/2013, Ordinul Presedintelui ANAF 1500/2013 s dispozitiile legale invocate în cerere.

Prin întâmpinarea formulata de administratorul judiciar al debitoarei, acesta a solicitat respingerea apelului declarat.

Învedereaza instantei ca asa cum rezulta din copia notificarii nr. xxx/05.05.2014, pe stampila de înregistrare a acesteia figureaza DGRFP Cluj Napoca, astfel încât invocarea de catre contestatoare a faptului ca nu ar fi fost notificata în mod legal, cu încalcare dispozitiilor art. 7 din Legea nr. 85/2006 este neavenita.

Ca urmare a fuziunii prin absorbtie a directiilor judetene, acestea au devenit parte DGRFP Cluj Napoca, astfel încât înregistrarea notificarii la AJFP S. M., care este reprezentanta în teritoriu a DGRFP Cluj Napoca nu reprezinta o încalcare a dispozitiilor art. 7 deoarece AJFP S. M. face parte din DGRFP Cluj Napoca  si aceasta avea obligatia legala de a transmite mai departe departamentului competent din cadrul DGRFP Cluj Napoca notificarea pentru ca aceasta sa poata depune în termenul legal cererea de  înregistrare a creantei.

Totodata, apreciaza ca în mod corect a stabilit judecatorul sindic faptul ca potrivit art. 33 din Codul de procedura fiscala, pentru administrarea impozitelor, taxelor, contributiilor si altor sume datorate bugetului general consolidat, competenta revine organului fiscal, judetean, local sau al municipiului Bucuresti, stabilit prin ordin al presedintelui ANAF, în a carui raza teritoriala se afla domiciliul fiscal al contribuabilului.

Mai precizeaza ca potrivit dispozitiilor art. 7 alin. 3 teza a doua din Legea nr. 85/2006 fata de creditoarea DGRFP Cluj Napoca procedura notificarii prevazute la art. 61 este considerata îndeplinita daca a fost efectuata prin BPI, notificarea nr. xxx/05.05.2014 fiind publicata în BPI nr. xxxx/14.05.2014 si într-un ziar local, astfel încât procedura de notificare a fost legal îndeplinita fata de aceasta, cu respectare dispozitiilor art. 7 din Legea nr. 85/2006.

În drept au fost invocate dispozitiile Legii nr. 85/2006 si art. 33 cod procedura fiscala.

Curtea de apel, analizând apelul declarat prin prisma motivelor invocate, cât si din oficiu, a retinut ca este nefondat, urmând ca în baza prevederilor art. 480 Cod procedura civila sa dispuna respingerea lui pentru urmatoarele considerente:

Apelanta creditoare, prin cererea înregistrata la data de 30.06.2014, a solicitat înscrierea la masa credala a debitoarei falite, a carei procedura s-a deschis la data de18.04.2014, fixându-se termen limita data de 27.05.2014 pentru depunerea cererilor de admitere a creantelor.

Deoarece cererea de înscriere la masa credala formulata de apelanta creditoare a fost depusa dupa expirarea termenului limita stabilit prin încheierea de deschiderea a procedurii insolventei, lichidatorul judiciar nu a înscris creditoarea în tabelul preliminar al creantelor, apreciind decazuta creditoarea din dreptul de a fi înscrisa la masa credala potrivit prevederilor art. 76 din Legea nr. 85/2006.

Prin contestatia formulata la tabelul preliminar al creantelor, apelanta creditoare a invocat încalcarea dispozitiilor art. 7 din Legea nr. 85/2006 vizând modalitatea în care i-a fost comunicata notificarea deschiderii procedurii si a solicitat repunerea sa în termenul de declarare a creantei.

Aspectele invocate de apelanta, atât prin apelul declarat, cât si prin contestatia formulata, nu pot fi primite ca fondate în conditiile în care în cauza s-a facut dovada respectarii dispozitiilor legale cuprinse la art. 7 din Legea nr. 85/2006 privind notificarea deschiderii procedurii fata de apelanta creditoare.

Într-adevar, notificarea deschiderii procedurii s-a comunicat la sediul AJFP S. M. si nu la sediul DGRFP Cluj Napoca, însa acest fapt nu face ca procedura de  notificare sa fie una viciata în conditiile în care creanta bugetara a debitoarei este administrata de organul fiscal la sediul careia s-a efectuat notificarea deschiderii procedurii, organ fiscal fara personalitate juridica aflat în subordinea apelantei.

Lipsa personalitatii juridice a organului fiscal judetean la sediul caruia s-a efectuat comunicarea notificarii deschiderii procedurii, nu duce la vicierea procedurii de comunicare raportat la prevederile art. 33 din Codul de procedura fiscala ce dau în competenta organului fiscal judetean administrarea creantelor fiscale ale contribuabililor din raza sa teritoriala, precum si  datorita faptului ca organul  fiscal judetean în posesia caruia a intrat în termen legal notificarea avea obligatia de a o  comunica organului fiscal superior cu personalitate juridica, respectiv apelantei, pentru a se putea face demersurile necesare înscrierii la masa credala.

 Eventualele deficiente în modul de lucru sau comunicare dintre apelanta si organele fiscale aflate în subordinea sa, care nu au personalitate juridica, nu justifica aprecierea procedurii de notificare a deschiderii procedurii  ca fiind viciata ori repunerea în termen a apelantei pentru înscrierea la masa credala câta vreme organul fiscal ce administreaza creanta debitoarei a avut cunostinta de deschiderea procedurii insolventei primind  la data de 13.05.2014 notificarea expediata de administratorul judiciar, notificare ce a fost publicata  în BPI nr. xxxx/14.05.2014 si  în presa, iar ca urmare a acestui fapt  organul fiscal ce a primit notificarea avea obligatia de a comunica apelantei notificarea pentru efectuarea demersurilor necesare înscrierii organului fiscal la masa credala.

Drept urmare, instanta de apel a retinut ca motivele de apel invocate nu pot fi primite ca fondate, în mod judicios dispunând judecatorul sindic respingerea contestatiei apelantei creditoare.

Pentru aceste considerente, apelul declarat în cauza a fost respins ca nefondat, iar sentinta apelata a fost mentinuta în totalitate, fara cheltuieli de judecata, nefiind solicitate.