Pretentii

Prin decizia civilă nr. 117/02.02.2015, tribunalul a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul-reclamant DP PFA şi a respins, ca neîntemeiată şi cererea intimatei  de obligare a apelantului  la plata cheltuielilor de judecată efectuate în apel.

Pentru a pronunţa această hotărâre tribunalul a reţinut că, prin acţiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei TM sub nr. 290/329/2014 din data de 18 februarie 2014 şi precizată la 30 mai 2014, DP – PFA, a chemat în judecată pe pârâta S.C. I S.R.L., solicitând instanţei ca prin sentinţa ce va pronunţa pârâta să fie obligată să-i restituie suma de 3200 lei reprezentând contravaloarea a 64 bonuri de benzină în valoare de 50 lei fiecare, pe care a fost nevoit să o cumpere de la PECO în perioada 1.06.2012 – 31.07.2013. Cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acţiunii reclamantul a arătat,  în esenţă că la data de 27 octombrie 2011 a încheiat cu pârâta un contract de prestări servicii, aceasta în calitate de beneficiar, iar el  în calitate de prestator, fiind persoană fizică autorizată pentru a superviza lucrările de construcţii montaj la lucrarea ”reabilitarea şi extinderea sistemelor de alimentări cu apă şi canalizare” în municipiul TM. Pentru că lucrarea presupunea deplasare pe un spaţiu extins, respectiv  municipiul TM  şi a celor două cartiere, O şi M, i s-a dat în folosinţă un autoturism marca Dacia şi un număr de 8 bonuri de combustibil în valoare de 50 lei/bucată, în fiecare lună, pentru a-şi desfăşura activitatea.

A precizat reclamantul că începând cu luna iunie 2012 a început să i se dea lunar din ce în ce mai puţine bonuri de combustibil, aşa  încât,  începând cu luna iunie 2012 nu i s-au dat 3 bonuri, pentru lunile 2012 – ianuarie 2013 nu i s-au dat 5 bonuri, iar pentru lunile februarie 2013 – iulie 2013 nu i s-au dat tot 5 bonuri, în total 64 de bonuri de combustibil, fiind nevoit să cumpere combustibil din banii proprii cu gândul că pârâta o să-i restituie banii mai târziu.

La data de 31 iulie 2013 reclamantul s-a deplasat la Bucureşti unde  i s-a răspuns că bonurile de combustibil au fost trimise la TM.

A mai menţionat reclamantul că pentru maşina şi bonurile de combustibil nu s-a încheiat nici un proces verbal, baza convenţiei fiind încrederea.

La data de 1 septembrie 2014, referitor la autoturismul Dacia cu nr. de înmatriculare --------, reclamantul a precizat că maşina i-a fost ridicată de la domiciliu în urma pronunţării unei ordonanţe preşedinţiale de către Judecătoria A.

În dovedirea acţiunii reclamantul a depus la dosar copii xerox de pe bonurile de combustibil la care a făcut referire în acţiune şi a solicitat audierea martorilor DP, OP, AM şi LG.

În cauză, pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat, în principal, excepţia de necompetenţă teritorială a Judecătoriei TM, invocând disp.art.107 alin.1 Cod procedură civilă şi considerând că în cauză este competentă să soluţioneze acţiunea civilă Judecătoria S 6 B unde ea are sediul, precum şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive motivând că autoturismul pe care reclamantul îl menţionează în cererea de chemare în judecată nu se află în proprietatea pârâtei, între pârâtă şi reclamant nu a existat vreun contract care să prevadă decontarea cheltuielilor de deplasare. Totodată a invocat şi excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului.

A motivat în fapt pârâta că la data de 24.08.2009 societatea SC FE SRL, în calitate de lider al asocierii formată din SC FE SRL – SC I SRL şi FW and TG semnat contractul de servicii nr. 5334/24.08.2009 încheiat cu SC AS SA în calitate de autoritate contractantă, obiectul contractului constând în servicii de Asistenţă Tehnică Pentru Supervizarea Lucrărilor ”Reabilitarea şi Extinderea Sistemelor de Alimentare cu Apă şi Canalizare în judeţul T” proiect finanţat din fonduri europene nerambursabile.

Pe parcursul derulării contractului SC FE SRL a colaborat cu diriginţi de şantier printre care şi reclamantul, acesta beneficiind din partea Antreprenorului contractului de lucrări pentru care se efectua supervizarea (SC TD SA) de utilizarea unui autoturism marca Logan, culoare albă cu nr. de înmatriculare --------------, pe care cu rea credinţă l-a sustras, utilizând cheia de rezervă, astfel încât nu se poate vorbi de un drept de retenţie deoarece acesta nu poate fi exercitat dacă deţinerea bunului provine dintr-o faptă ilicită, este abuzivă ori nelegală.

A mai precizat pârâta că, cheltuielile de transport se decontează pe bază de documente justificative, adică ordine de deplasare, foi de parcurs, acte pe care reclamantul nu le-a prezentat pârâtei, neavând un contract încheiat în acest sens. A solicitat în consecinţă respingerea cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă şi neîntemeiată.

În susţinerea întâmpinării a depus la dosar, cu menţiunea conform cu originalul, solicitare recuperare bunuri sustrase din data de 27.02.2014, contract de prestări servicii nr. 055/a/27.10.2011 încheiat între pârâtă şi reclamant şi a solicitat prin întâmpinare şi proba cu martorul GL.

Prin sentinţa civilă nr. 529/18.09.2014, Judecătoria TM a Iuat act că pârâta, prin apărător, a renunţat la invocarea excepţiei lipsei necompetenţei teritoriale a instanţei şi la invocarea excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantului, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei.

A respins acţiunea civilă în pretenţii formulată de reclamantul DP – PFA  pentru lipsa calităţii procesuale pasive a acesteia.

În baza art.451 alin.2 Noul Cod de procedură civilă a redus cuantumul cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu avocat stabilit de S.C.A. B & A pentru pârâtă de la suma de 7.562,02 lei la suma de 4500 lei.

A admis în parte cererea pentru cheltuieli de judecată formulată de pârâtă şi în consecinţă a obligat pe reclamant să plătească pârâtei suma de 4500 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că este competentă a soluţiona cauza în baza disp.art.113 alin.1 pct.7 Cod procedură civilă, competenţă dovedită cu depoziţiile martorilor audiaţi în cauză.

În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei, instanţa a reţinut că pentru a justifica în orice speţă calitatea procesuală este necesară existenţa unei identităţi între persoana reclamantului şi titularul dreptului afirmat(calitatea procesuală activă), precum şi între persoana pârâtului şi cel despre care se pretinde că este obligat în cadrul raportului juridic dedus judecăţii(calitatea procesuală pasivă).

Din probele administrate instanţa de fond a reţinut că între reclamant şi pârâtă s-a încheiat un contract de prestări servicii nr. 055/a/27.10.2011, reclamantul în calitate de prestator şi pârâta în calitate de beneficiar, obiectul contractului constituindu-l reglementarea raporturilor juridice care apar între părţile contractante în legătură cu proiectul Asistenţă Tehnică pentru Supervizarea Lucrărilor ”Reabilitarea şi Extinderea Sistemelor de Alimentare cu Apă şi Canalizare în judeţul T”.

Contractul nu conţine nici o clauză din care să rezulte regimul juridic al vreunui autoturism dat în folosinţă reclamantului sau o clauză cu referire la bonuri pentru combustibil, aspect recunoscut şi de reclamant care arată  că nu există menţiuni în contract cu referire la autoturism şi bonurile pentru combustibil, acesta precizând că ”totul a mers pe încredere reciprocă”.

Din depoziţiile martorilor DP, LG şi GL, instanţa a reţinut că pentru a se facilita deplasarea diriginţilor de şantier aceştia au beneficiat de folosinţa unor autoturisme; reclamantului şi martorului DP au primit câte o maşină marca Dacia Logan, fără nici o altă facilitate

Contractul având ca beneficiar pe AS A şi în baza căruia  s-au desfăşurat lucrările de reabilitare şi extindere a sistemelor de  alimentare cu apă şi canalizare în municipiul TM a fost încheiat între un consorţiu de firme, având la bază fonduri europene.

În executarea  contractului a fost implicat un număr de circa 8 constructori printre care şi SC T din Z, judeţul T care a acordat ca şi ceilalţi constructori facilităţi.  Aşa cum a arătat martorul GL, inginer rezident în cadrul contractului mai sus menţionat, SC TZ nu a dat bonuri de benzină şi nici nu s-a încheiat vreun act prin care să se stabilească faptul că se dă inginerilor câte o maşină în folosinţă, la bază fiind încrederea. Nici în privinţa bonurilor de benzină nu s-a încheiat nimic. Firma F din România a găsit de cuviinţă să acorde facilităţi inginerilor cărora li s-au atribuit în folosinţă maşini, respectiv să le dea şi bonuri de benzină pentru desfăşurarea activităţii specifice fiecăruia, dispoziţia luându-se de la sediul din B.

Bonurile veneau de la B la A, de acolo fiind împărţite la cei patru ingineri rezidenţi printre care se număra şi martorul GL, lider în cadrul Consorţiului. Acestea au fost distribuite prin intermediul inginerului LG pe zona TM. A observat şi martorul că bonurile pentru combustibil se împuţinează, a întrebat la firma F ce se întâmplă, dar nu i s-a dat nici un răspuns. Tot acest martor a precizat că împrejurarea că li s-au dat maşini şi bonuri valorice a fost ca un ajutor, ca un bonus, iar în lipsa bonurilor valorice inginerii de pe raza municipiului TM puteau să vină pe jos la serviciu. Acelaşi martor a declarat că reclamantul obişnuia să folosească maşina şi în interes personal, deplasându-se cu ea în comuna I unde locuieşte şi un aspect concludent relatat de martor a fost că niciodată pârâta nu a dat reclamantului maşina în folosinţă sau bonuri de benzină, SC T din Z fiind cea care a recuperat în prezent maşina ce i-a fost dată reclamantului, inclusiv Laptop-ul, întrucât acesta nu mai voia să o restituie.

În baza materialului probator administrat, s-a reţinut că nu există o identitate între persoana pârâtei şi cel despre care se pretinde că este obligat în cadrul raportului juridic dedus judecăţii, (de altfel obligaţia de a oferi maşini şi bonuri de benzină nu a incumbat nimănui).

În conformitate cu disp. art. 451 alin.2 Noul Cod de procedură civilă, instanţa a constatat, din oficiu, că onorariul stabilit de S.C.A. B & A pentru pârâtă în sumă de 7.562,02 lei este vădit disproporţionat în raport cu valoarea şi complexitatea cauzei, precum şi cu activitatea desfăşurată de avocat care s-a prezentat la instanţă la un singur termen de judecată,  formulând însă mai multe note de şedinţă, sens în care l-a redus la suma de 4500 lei.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul DP solicitând anularea acesteia să se reţină existenţa calităţii procesuale pasive şi rejudecarea cauzei de instanţa de apel.

În motivare s-a arătat că în scrisoarea nr. 6703/03.03.2014 s-a menţionat că apelantul reclamant a beneficiat în calitate de diriginte de şantier de facilităţi.

Constructorului a pus la dispoziţia  firmei de consultanţă SC I SRL autoturismul marca Logan cu nr. de înmatriculare ------- înmatriculată de SC TG SRL  şi un laptop Acer conform caietului de sarcini, încheindu-se şi un proces-verbal de predare primire în care s-a specificat şi cantitatea de combustibil ce va fi alocată.

Firma de consultanţă – intimata din cauză a pus la dispoziţia apelantului acest autoturism la data de 02.12.2011 împreună cu un număr de 8 bonuri de combustibil în valoare de 50 lei fiecare, urmând a se remite acelaşi număr de bonuri lunar, neîncheindu-se nici un proces-verbal de predare primire cu intimata.

Depoziţiile martorilor audiaţi în cauză fac dovada naturii raporturilor dintre intimată şi diriginţii de şantier în sensul de a li se pune la dispoziţie acestora din urmă autoturismele cu bonurile de carburant aferente pentru deplasare. Bonurile erau transmise la sfârşitul lunii la sediul din A de unde erau mai departe repartizate întocmindu-se borderouri pe care firma de consultanţă le trimitea constructorului.

În drept au fost invocate disp. art. 466 alin. 1, 479 alin. 1, 2, 480 alin. 2 C. proc. civ..

Intimata a formulat întâmpinare solicitând respingerea ca nefondat a apelului.

În motivare s-a arătat că situaţia de fapt a fost corect reţinută de instanţă raportat la materialul probator din cauză în sensul că între părţile prezentului litigiu a intervenit u contract având ca obiect asistenţa tehnică pentru supervizarea anumitor lucrări, în contractul încheiat nefiind inclusă nici o clauză cu privire la transmiterea folosinţei vreunui autoturism şi a bonurilor de carburant. Se mai arată că nici o probă administrată în cauză nu susţine aserţiunile apelantului referitor la aşa zisa convenţie bazată pe încredere.

De asemenea, se mai arată că între părţile prezentului litigiu nu se putea încheia proces-verbal de predare primire a autoturismului, întrucât acesta era proprietatea constructorului SC TG SRL.

Unul dintre martorii audiaţi în cauză a precizat că maşinile şi bonurile li s-au dat ca un bonus, un ajutor de către constructor şi nu de către intimată.

În dovedire nu au fost invocate probe noi.

În drept au fost invocate disp. art. 205 C. proc. civ..

La data de 16.01.2015, apelanta a formula răspuns la întâmpinare solicitând să se reţină calitatea procesuală pasivă a intimatei, întrucât bunurile de care face vorbire au fost predate de intimată şi nu de constructor în baza caietului de sarcini.

Apelantul învederează că a încheiat contractul cu intimata din prezenta cauză pentru a asigura asistenţa de specialitate. Se mai arată că în baza borderourilor de consum, se face dovada primirii tuturor bonurilor de combustibil care însă nu au fost remise apelantului şi unui alt coleg al său, deşi firma de consultanţă avea această obligaţie. Se mai arată că în cauză, contractul de consultanţă nu are nici o relevanţă.

În dovedire nu au fost invocate probe noi.

Verificând legalitatea şi temeinicia sentinţei atacate, instanţa de control apreciază apelul ca fiind neîntemeiat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Raportat la disp. art. 1270 C. civ., conform cărora convenţiile legal făcută au putere de lege între părţile contractante, încetând sau modificându-se numai prin acordul părţilor sau din cauze autorizate de lege,  instanţa apreciază că în lipsa unei convenţii criticile apelantului nu pot fi primite.

În cauză, aşa cum legitim a reţinut şi judecătorul fondului drepturile şi obligaţiile părţilor prezentului litigiu sunt delimitate de condiţiile contractului de prestări servicii nr. 055/a/27.10.2011, în cuprinsul căruia nu este inserată nici o clauză cu privire la obligativitatea intimatei de a asigura apelantului din cauză folosinţa unui autoturism şi a bonurilor de carburant în limitele indicate de apelant. Susţinerea apelantului că nu are nici o relevanţă contractul de prestări servicii cu privire la determinarea obligaţiilor intimatei, este lipsită de orice fundament juridic, întrucât drepturile şi obligaţiile de care sunt ţinute cele două părţi, atât în planul dreptului material, cât şi al celui procesual civil rezidă exclusiv din acest contract, acesta fiind singurul act în baza căruia apelantul poate cere obligarea intimatului. Efectele contractului între părţi, adică drepturile şi obligaţiile acestora nu pot rezulta din alte acte decât cele care s-au născut prin manifestarea liberă a consimţământului acestora.

Părţile sunt ţinute conform principiului forţei obligatorii a contractului numai de ceea ce au convenit prin liber acord de voinţă.

Existenţa sau nu a unui caiet de sarcini încheiat şi care ar atestă drepturile şi obligaţiile asumate de constructor în relaţia sa cu intimatul din prezenta cauză nu produce nici un fel de drepturi în patrimoniul apelantului şi aceasta întrucât relaţia contractuală dintre constructor şi intimată nu naşte nici un fel de drepturi în patrimoniul apelantului, în lipsa unei stipulaţii în acest sens.

Borderourile de care face vorbire apelantul nu fac dovada nici unei convenţii în sensul afirmat de domnia sa, în condiţiile în care dovada unui contract, aşa cum prevăd disp. art. 1241 C. civ. se face printr-un înscris, fie  sub semnătură privată, fie autentic. Chiar de s-ar fi încheiat un proces verbal de predare primire între intimată şi apelant pentru acel autoturism, acesta nu poate face dovada naşterii obligaţiei în sarcina intimatei de a asigura carburantul la un anumit nivel, atâta timp cât anterior nu a intervenit o convenţie în acest sens între părţi.

În cauză, cum legea nu prevede forma autentică în mod expres, acordul de voinţă trebuia să îmbrace forma unui înscris sub semnătură privată, depoziţiile  martorilor neputând face dovada convenţiei în condiţiile interdicţiei impuse de art. 309 C. proc. civ.. Aşa fiind dacă valoarea unui act este mai mare de 250 lei dovada acestuia nu se poate face cu martori.

Chiar dacă s-ar trece peste aceste rigori ale legii, instanţa constată că nici unul dintre martorii audiaţi nu a atestat existenţa unei convenţii bilaterale între intimată şi apelant pentru asigurarea bonurilor de carburant în limitele invocate. Fiind o manifestare unilaterală de voinţă sub forma unei facilităţi independente de un contract, asupra acesteia se putea reveni oricând fără nici o consecinţă juridică pentru furnizor, fie el intimata din cauză, fie constructorul.

În lipsa unui contract încheiat cu apelantul şi în baza căruia intimatul să-şi fi asumat expres obligaţia de a-i asigura apelantului,  atât folosinţa autoturismului, cât şi bonurile de carburant într-un anumit număr, instanţa nu poate reţine nici o obligaţie în sarcina intimatului cu consecinţa inexistenţei calităţii procesuale pasive a acestuia.

Dacă nu are nici un fel de obligaţie în planul dreptului material, contractual, acesta nu poate fi nici parte într-un litigiu, de aici decurgând lipsa de identitate a celui chemat în judecat cu cel ţinut pentru o anumită obligaţie.

Văzând materialul probator, se constată că însuşi apelantul recunoaşte că în cauză nu s-a încheiat nici un contract în baza căruia acestuia să i se fi recunoscut dreptul de a beneficia de un anumit număr de bonuri de carburant. Aşa fiind, intimata poate fi obligată numai la ceea ce şi-a asumat prin acordul de voinţă liber exprimat şi nu dincolo de acesta cum ar dori apelantul.

În ceea ce priveşte motivul de apel cu privire la nivelul cheltuielilor de judecată,  şi care a fost adus în atenţia instanţei pentru prima dat cu ocazia concluziilor asupra fondului căii de atac, instanţa nu îl va reţine la soluţionare. Conform disp. art. 468 coroborat cu disp. art. 470 C. proc. civ.,  motivarea apelului trebuia făcută în termen de 30 de zile de la comunicarea sentinţei atacate, adică cel mai târziu la 20.11.2014, depăşirea acestui termen atrăgând sancţiunea decăderii  din dreptul de a mai formula aceste critici astfel cum prevăd dips. art. 185 C. proc. civ..

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 480 C. proc, civ. s-a respins, ca nefondat, apelul declarat.

Cu privire la cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de apelantă cu ocazia întâmpinării, faţă de lipsa oricărui înscris doveditor care să fie depus la dosarul cauzei  înainte de închiderea dezbaterilor astfel cum prevăd rigorile disp. art. 452 C. proc. civ. s-a respins cererea, ca neîntemeiată.

Domenii speta

Spete similare