Răspunderea civilă delictuală

Pentru a fi în prezenţa răspunderii civile delictuale trebuie să fie întrunite cele patru condiţii ale răspunderii civile: existenţa faptei licite ,existenţa unui prejudiciu; existenţa raportului de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu; culpa, greşeala sau vinovăţia .

Decizia civila nr. 27/R din 29.01.2014

Prin Sentinţa civilă nr. 10198 pronunţate la data de 1 noiembrie 2012 de Judecătoria Baia Mare s-a respins acţiunea formulată de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, în contradictoriu cu pârâtul C.V.

Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că, prin ordonanţa de scoatere de sub urmărire penală şi aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ din data de 18 februarie 2011 dată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea în dosar nr. 487/P/2009 s-a arătat că prin rezoluţia din data de 16 septembrie 2009 s-a început urmărirea penală împotriva pârâtului pentru faptul că în perioada mai 2008–ianuarie 2009 a completat pe numele său şi a folosit în mod ilicit mai multe cupoane gratuite de călătorie CFR acordate în baza legii 44/1994. Pârâtul, veteran de război, a transportat în acest fel cu trenul mai multe persoane ca însoţitori în schimbul unor sume de bani, prejudiciind astfel Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii. S-a reţinut în cuprinsul Ordonanţei că pârâtul învinuit a recunoscut săvârşirea faptelor.

În procesul penal reclamantul s-a constituit parte civilă cu suma de 5969,70 lei reprezentând contravaloarea procurării şi folosirii fără drept de către pârât a unui număr de 60 de bilete de călătorie gratuită simplă pe calea ferată în lunile noiembrie – decembrie 2008 şi ianuarie 2009, bilete emise în baza Legii 44/1994 privind veteranii de război.

În dovedirea prejudiciului reclamantul a depus înscrisuri–copia biletelor de călătorie. Din înscrisurile depuse nu a rezultat însă, cuantumul prejudiciului suportat de reclamant.

În drept, reclamantul a invocat prevederile art. 1357, art. 1381, art. 1385 şi urm din Noul Cod Civil. Temeiul în drept al cererii de chemare în judecată este un element obligatoriu al cererii de chemare în judecată potrivit art. 112 alin. 1 pct. 4 Cod procedură civilă, sens în care instanţa a analizat şi soluţionat cererea de chemare în judecată raportat la temeiul în drept invocat de reclamant.

Dispoziţiile art. 1357 (condiţiile răspunderii pentru fapta proprie), art. 1381, art. 1385 şi urm. Cod civil (repararea prejudiciului în cazul răspunderii civile delictuale) se aplică faptelor delictuale generatoare de prejudicii săvârşite după data intrării în vigoare a noului cod civil (01 octombrie 2011). Răspunderea pentru faptele ilicite cauzatoare de prejudicii este guvernată de legea în vigoare în momentul săvârşirii ori producerii faptei ilicite (art. 103 din Legea 71/2011). După cum a rezultat din înscrisurile depuse la dosar pârâtul ar fi săvârşit fapta ilicită în perioada mai 2008–ianuarie 2009 sub imperiul dispoziţiilor art. 998 – art. 999 din vechiul Cod civil.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Ministerul Transporturilor solicitând ca în temeiul dispoziţiilor art. 3041 coroborate cu cele ale art. 312 din Codul de procedură civilă, admiterea recursului şi casarea sentinţei pronunţate de instanţa primului grad de jurisdicţie.

În motivarea recursului se reţine că în fapt, Ministerul Transporturilor a formulat cererea de chemare în judecată pentru recuperarea prejudiciului în cuantum de 5.969,70 lei reprezentând contravaloarea a 60 de bilete de călătorie gratuită pe calea ferată acordate în baza Legii nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război, cu modificările şi completările ulterioare, folosite fără drept de către pârât.

În susţinere, instituţia reclamantă a arătat faptul că împrejurarea mai sus menţionată a făcut obiectul cercetării penale în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, dispunându-se scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului şi aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ, răspunderea civilă subzistând în continuare în sarcina pârâtului.

Totodată, a arătat faptul că prejudiciul instituţiei reclamante a fost stabilit în raport de dispoziţiile Legii nr. 44/1994, care stabilesc clar întinderea drepturilor veteranilor de război precum şi în raport de faptul că potrivit dispoziţiilor Ordinului ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului nr. 266/2005 pentru aprobarea Instrucţiunilor privind tipărirea şi decontarea biletelor speciale de călătorie gratuită, emise în baza prevederilor Legii nr. 44/1994, Ministerul Transporturilor asigură de la bugetul statului, societăţilor comerciale de transport feroviar de călători, sumele necesare pentru decontarea biletelor speciale de călătorie gratuită.

În raport de argumentele expuse pe larg în cererea de chemare în judecată, instituţia reclamantă şi-a justificat demersurile întreprinse în vederea acoperirii prejudiciului, existând în mod evident, temei pentru a putea fi angajată răspunderea pârâtului, în persoana căruia se regăsesc toate clementele răspunderii civile delictuale, motiv pentru care sentinţa a cărei reformare o solicită în prezenta cauză este netemeinică şi nelegală.

Un prim aspect pe care reclamantul îl supune atenţiei instanţei de reformare este faptul că instanţa de fond, în mod greşit, a reţinut faptul că din înscrisurile depuse nu rezultă cuantumul prejudiciului suportat de reclamant.

Subliniază că valoarea prejudiciului, astfel cum a fost precizată în constituirea de parte civilă şi reţinută în mod corect drept prejudiciu prin Ordonanţa emisă în cadrul dosarului de cercetare penală nr. 487/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, a fost stabilită în urma demersurilor instituţiei reclamante la momentul constituirii ca parte civilă, de către Serviciul Cercetare de Piaţă, Vânzări, Mers de Tren din cadrul Societăţii Naţionale de Transport Feroviar de Călători „CFR Călători" S.A. - Regionala de Transport Feroviar de Călători laşi, prin calculul valorii cupoanelor de călătorie validate în raport data şi distanţa acestora, nominalizate în raport de seria şi numărul cuponului, ataşate prezentei.

Astfel, în mod evident determinarea valorii prejudiciului cauzat instituţiei reclamante s-a realizai în urma identificării biletelor de călătorie pe calea ferată folosite de către pârât peste numărul celor acordate conform legii şi cu concursul societăţii feroviare de transport.

O altă critică a sentinţei a cărei reformare o solicită, este aceea că instanţa de fond, în mod greşit, a reţinut inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată raportat la temeiul de drept invocat de reclamant, în considerentele faptului că astfel cum reiese din dispoziţiile art. 112 alin. 1 pct. 4 din Codul de procedură civilă, temeiul de drept al cererii de chemare în judecată este un element obligatoriu, ministerul întemeindu-şi cererea pe dispoziţiile art. 1357, art. 1381, art. 1385 şi următoarele din Noul Cod Civil, acestea nefiind în vigoare la data săvârşirii faptelor cauzatoare de prejudiciu.

Luând în considerare reţinerile instanţei de fond cu privire la inadmisibilitatea cererii, acestea echivalează cu însăşi îngrădirea accesului la justiţie şi, implicit cu încălcarea art. 6 alin. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

S-a mai arătat că temeiul de drept al cererii nu împiedică determinarea obiectului cererii de chemare în judecată şi, implicit a cercetării acestuia. În acest sens subliniază reţinerile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în Decizia nr. 2150 din 27 februarie 2006 potrivit cărora instanţa are îndatorirea, respectând regula dezbaterilor contradictorii să ceară precizări necesare, cu finalitatea de a evita, în favoarea respectării cu rigoare a disponibilităţii, un ultra sau minus petita.

Analizând sentinţa atacată prin prisma motivelor de recurs, în baza dispoziţiilor art. 312 şi 304 Cod procedură civilă, instanţa reţine următoarele:

Obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie solicitarea reclamantului Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii de a dispune obligarea pârâtului C.V. la plata sumei de 5969,70 lei, contravaloarea a 60 de bilete de bilete de călătorie gratuită pe calea ferată acordate în baza legii 44/1994, bilete folosite cu încălcarea prevederilor legale de C.V..

În dosarul nr. 487/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, C.V. a fost cercetat penal pentru săvârşirea faptelor prevăzute de art. 215 alin. 1 şi 2 C.pen., art. 288 alin. 1 şi 3 C.pen., art. 291 C.pen.. Dosarul a fost soluţionat prin Ordonanţa din data de 18 februarie 2011 când a fost aplicată sancţiunea cu caracter administrativ de 400 lei. Astfel, în dosarul arătat s-a reţinut că în sarcina persoanei cercetate penal pot fi reţinute faptele arătate anterior, însă faţă de atingerea minimă adusă uneia dintre valorile sociale protejate de lege, modul şi mijloacele de săvârşire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care faptele au fost comise, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce precum şi de persoana făptuitorului care nu are antecedente penale, a recunoscut şi a regretat fapta s-a precizat că faptele, din punct de vedere penal nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.

În ceea ce priveşte latura civilă a dosarului penal, acesta a fost lăsată nesoluţionată, acesta fiind motivul pentru care a fost formulată prezenta cerere.

În ceea ce priveşte susţinerile recurentului potrivit cărora instanţa de judecată a respins acţiunea reţinând că acesta este inadmisibilă, instanţa constată că aceasta nu este conformă cu adevărul. Instanţa de fond a arătat doar temeiul de drept în baza căruia a analizat cererea de chemare în judecată arătând în considerentele hotărârii motivul pentru care cererea a fost soluţionată în temeiul art. 998-999 C.civ. 1865, iar nu a dispoziţiilor care au acelaşi conţinut, cuprinse în N.C.Civ..

Odată sesizată instanţa civilă, reclamantului îi revine obligaţia potrivit art. 1169 C.civ., să facă dovada aspectelor susţinute în cuprinsul cererii de chemare în judecată. Faptul că pârâtul a recunoscut în cuprinsul înscrisurilor şi declaraţiile din dosarul penal săvârşirea faptei nu îl exonerează pe reclamant de la dovada solicitărilor formulate, în sensul de a indica şi a dovedi cuantumul prejudiciului care i s-a cauzat.

În privinţa solicitărilor reclamantului acestea vor fi analizate din perspectiva răspunderii civile delictuale, astfel că vor fi analizate cele 4 condiţii pentru a antrena această formă a răspunderii civile.

În privinţa existenţei faptei de a folosi biletele de transport în alte condiţii decât cele prevăzute de lege, instanţa constată că acest aspect rezultă din Ordonanţa de scoatere de sub urmărire penală şi aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ din data de 18 februarie 2011, din cuprinsul căreia rezultă săvârşirea faptelor prevăzute de art. 215, art. 288 şi 291 C.pen., fapte care constituie fapta ilicită prevăzută de lege pentru a antrena răspunderea civilă delictuală.

În privinţa vinovăţiei se constată că pârâtul a săvârşit fapta de a folosi biletele de călătorie în alte condiţii decât cele prevăzute de lege prin consemnarea unor date care nu corespund realităţii, astfel că intenţia este forma vinovăţiei care se poate reţine în sarcina pârâtului.

În privinţa prejudiciului provocat Ministerului Transportului şi Infrastructurii se reţine că acesta este constituit din decontarea unor călătorii pe calea ferată care, în temeiul legii 44/1994 nu trebuiau decontate, deoarece respectivele călători au fost efectuate în alte condiţii decât cele prevăzute de lege. Cuantumul prejudiciului este, potrivit înscrisurilor aflate la dosarul cauzei 4404 lei şi reprezintă contravaloarea biletelor aflate la filele 10-17 folosite, astfel cum se susţine de reclamant în perioada decembrie 2008-ianuarie 2009.

La dosarul cauzei au fost depuse şi bilete folosite în perioada lunii noiembrie 2008, fiind depuse un număr 62 tichete, însă reclamantul-recurent a solicitat contravaloarea a 60 de bilete de călătorie, astfel că instanţa se va pronunţa în limita solicitărilor formulate de recurentul-reclamant. De asemenea se va avea în vedere susţinerea reclamantului potrivit căreia solicitările din prezentul dosar vizează doar perioada decembrie 2008-ianuarie 2009.

Pentru perioada respectivă au fost depuse, potrivit menţiunilor din cuprinsul înscrisurilor depuse în copie la dosarul cauzei un număr de 60 de bilete, a cărora valoare (menţionată doar pe unele dintre bilete) este de 73,4 lei pentru fiecare transport, acestea fiind eliberate pentru ruta Bucureşti-Iaşi şi Iaşi-Bucureşti.

În privinţa raportului de cauzalitate dintre prejudiciu şi fapta ilicită, instanţa apreciază că există un raport de cauzalitate directă.

Reţinând aceste aspecte, instanţa apreciază că doar pentru suma de 4404 lei sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru a angaja răspunderea civilă delictuală a pârâtului, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 998-999 C.civ.

 Având în vedere cele de mai sus, instanţa în temeiul art. 312 raportat la prevederile art. 304, respectiv 3041 C.proc.civ., a admis recursul declarat de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, sentinţa atacată urmând să fie modificată în parte în sensul arătat în cuprinsul dispozitivului.

Domenii speta

Spete similare