Dispoziţiile art. 261 alin. 1 pct. 5 Cod procedură – norme imperative

În conformitate cu dispoziţiile art. 261  alin. 1 pct. 5 Cod procedură civilă hotărârea se dă în numele legii şi va cuprinde motivele de fapt şi de drept  care au format convingerea instanţei, precum şi cele pentru care  s-au înlăturat  cererile părţilor.

Din modul de redactare a textului de lege, rezultă că art. 261 Cod procedură civilă este reglementat prin norme imperative iar lipsa unor menţiuni poate atrage nulitatea hotărârii în condiţiile art. 105 alin. 2 teza I din Codul de procedură civilă.

 Obligaţia judecătorului de a demonstra în scris de ce s-a oprit la soluţia dată, pentru ce a admis susţinerile unei părţi şi le-a respins pe ale celeilalte, pentru ce a găsit  bună o probă şi nesinceră altă probă, de ce a aplicat o anumită normă de drept sau i-a dat o anumită interpretare este o obligaţie esenţială a acestuia.

 Decizia civila nr. 107/R din 26.02.2014

Prin sentinţa civilă nr. 411/3.07.2013 pronunţată de Judecătoria Tg. Lăpuş în dosarul nr.  635/319/2012 s-a admis acţiunea formulată de reclamantul Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii, în contradictoriu cu pârâtul B.H. intervenientul forţat N.I. şi a fost obligat pârâtul B.H. la plata sumei de 4646,51 lei, în favoarea reclamantului, compusă din suma de 4297,75 lei reprezentând  contravaloarea prejudiciului cauzat prin fapta produsă la data de 09.08.2010 şi suma de 273,76 lei reprezentând dobânda legală calculată de la data plăţii despăgubirii către persoana prejudiciată şi până la data de 31.03.2012.

A fost obligat pârâtul B.H. la plata  sumei de 382,72 lei reprezentând  cheltuieli de judecată în favoarea reclamantului.

Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut următoarele:

Prin acţiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg. Lăpuş sub nr. 635/319/2012, reclamantul Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii, în contradictoriu cu pârâtul B.H., a solicitat obligarea acestuia la plata sumei de 4646,51 lei compusă din suma de 4297,75 lei reprezentând despăgubiri achitate de reclamant Organismului de Compensare din Franţa reprezentând despăgubirile acordate pentru auto aparţinând numitei N.I. avariat în urma accidentului de circulaţie produs în data de 09.08.2010, din vina exclusivă a numitului B.H., suma de 273,76 lei reprezentând dobânda legală pentru suma plătită cu titlu de despăgubire, calculată de la data plăţii despăgubirii către persoana prejudiciată şi până la data de 31.03.2012 şi suma de 75 lei reprezentând onorariu de avocat. Solicită obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Expunând situaţia de fapt, reclamantul a arătat că, la data de 09.08.2010, s-a produs un accident de circulaţie în localitatea Tg. Lăpuş în care au fost implicate un tractor rutier marca Fiat cu nr. de înmatriculare Lăpuş 148 şi auto nr. de înmatriculare 130-FEV-92.

Din procesul verbal de constatare şi adresa 445376 a rezultat că vinovat pentru producerea accidentului se face numitul B.H., conducătorul tractorului rutier.

Prin fapta săvârşită, acesta a cauzat prejudicii lui N.I., prin avarierea autoturismului proprietatea acesteia, marca Mercedes, cu nr. de înmatriculare 130-FEV-92.

Având în vedere situaţia de fapt, reclamantul a solicitat instanţei să constate că sunt îndeplinite criteriile necesare pentru angajarea răspunderii civile delictuale a conducătorului auto, raportat la nerespectarea prevederilor legale legate de conducerea pe drumurile publice, daunele provocate autoturismului 130-FEV-92, menţionate în procesul verbal de constatare, nerespectarea prevederilor legale legate de conducerea pe drumurile publice de către pârât, care au condus la avarierea auto 130-FEV-92, culpa conducătorului auto fiind reţinută de către organele de poliţie în procesul verbal de constatare.

Reclamantul a mai arătat că  sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 998 – 999 Cod civil pentru angajarea răspunderii civile delictuale a  numitului B.H..

Ulterior producerii accidentului, pârâtul nu a făcut dovada valabilităţii unei poliţe de asigurare RCA valabilă pentru tractorul condus de acesta, situaţie în care, conform prevederilor art. 2151 din Legea nr. 32/2000 şi ale art. 3 din Ordinul CSA nr. 1/2008 Fondul de protecţie a victimelor străzii este obligat să garanteze plata despăgubirilor cuvenite persoanelor prejudiciate.

Având în vedere faptul că persoana vinovată de producerea accidentului a refuzat să îl despăgubească pentru prejudiciul suferit, Organismul de compensare din Franţa a solicitat restituirea despăgubirii acordate pentru auto aparţinând lui N.I., în baza art. 7 alin. 1 din Normele privind constituirea, administrarea şi utilizarea  Fondului de protecţie a victimelor străzii puse în aplicare prin Ordinul preşedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 1/2008, de la Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii. În baza prevederilor acestor norme, Fondul a dat curs cererii de despăgubire pe care a soluţionat-o în cadrul dosarului, de daună FPVS 101/2011 şi în data de 25.03.2011 a achitat către Organismul de compensare din Franţa, suma de 1047,72 euro cu titlu de despăgubiri.

În virtutea prevederilor art. 13 din Ordinul CSA nr. 1/2008  „după plata despăgubirilor Fondul se subrogă în drepturile persoanelor prejudiciate. Persoana sau persoanele responsabile pentru repararea  prejudiciului au obligaţia să ramburseze fondului despăgubirea achitată persoanei păgubite, cheltuielile legate de instrumentarea şi lichidarea pretenţiilor de despăgubire precum şi dobânda legală aferentă sumelor cheltuite de Fond potrivit legii”.

Dobânda legală solicitată în sumă de 273,76 lei a fost calculată în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 13/2011.

În drept, cererea reclamantului este întemeiată pe dispoziţiile art. 109 Cod procedură civilă, Ordinul preşedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 1/2008 pentru punerea în aplicare a normelor privind constituirea, administrarea şi utilizarea Fondului de protecţie a victimelor străzii, art. 251din Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare şi supravegherea asigurărilor, art. 998- 1000 Cod civil.

În temeiul art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă a solicitat judecarea cauzei şi în lipsă.

În probaţiune s-au depus înscrisuri.

Cererea a fost timbrată cu  382,72 lei taxă judiciară şi 5 lei timbru judiciar.

Prin întâmpinare, pârâtul prin reprezentant a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată, cu cheltuieli de judecată.

În fapt, pârâtul a arătat că nu se face vinovat de producerea accidentului din data de 09.08.2010 din localitatea Rogoz. N.I. este vinovată de producerea accidentului întrucât a intrat în depăşirea tractorului pe care pârâtul îl conducea, deşi tractorul era deja angajat în depăşirea unui autoturism care staţiona pe acostament. Din faţă venea un alt autoturism, moment în care N.I. a tăiat calea tractorului condus de pârât, acroşând  tractorul. Pârâtul nu este de acord să plătească despăgubirile pentru reparaţiile efectuate la autoturismul lui N.I. în Franţa întrucât autoturismul putea fi reparat şi în Tg. Lăpuş, localitatea Dămăcuşeni, la un service autorizat, unde reparaţia nu costa mai mult de 400 lei, motiv pentru care nu poate fi de acord cu tariful pentru repararea autoturismului în Franţa având în vedere şi faptul că N.I. este domiciliată în România.

În drept, întâmpinarea este întemeiată pe dispoziţiile art. 45 alin. 2 şi 3 din OUG 195/2002m.

În probaţiune, pârâtul a solicitat efectuarea unei expertize tehnice auto, să fie ataşat întregul dosar de daună  şi administrarea probei testimoniale.

Reclamantul a depus răspuns la întâmpinare (filele 36-40 dosar), prin care  a arătat că atât din procesul verbal de constatare cât şi din adresa nr. 445376/16.02.2011 emise de organele abilitate, rezultă vinovăţia pârâtului în producerea accidentului. Acesta nu deţine permis de conducere pentru nici o categorie, pe  lângă regula de circulaţie încălcată de a nu se asigura corespunzător. Pârâtul este un adevărat pericol pentru societate având în vedere că nu posedă permis de conducere. Solicită instanţei să respingă solicitările pârâtului  ţinând cont de faptul că este în totalitate vinovat de producerea accidentului şi a circulat fără permis de conducere. Instrumentarea dosarului de daună a fost făcută în totalitate de Organismul de compensare  din Franţa, termenele şi cuantumul prejudiciului nu cad în sarcina Fondului de Protecţie a Victimelor Străzii. Împrejurările de fapt trebuiau lămurite în timpul instrumentării dosarului, pârâtul fiind notificat în acest sens, lipsa unui răspuns echivalează cu renunţarea la eventualele pretenţii.

Cu privire la stabilirea cuantumului despăgubirii, potrivit art. 7 alin. 2 din Ordinul Preşedintelui CSA nr. 1/2008 „persoanele fizice şi juridice precum şi rezidenţii din statele Spaţiului Economic European au dreptul să primească economii din fond şi îşi vor putea realiza pretenţiile prin intermediul organismului de compensare din statul lor de reşedinţă.

Prin încheierea de şedinţă din data de 08.11.2012, instanţa a dispus citarea în cauză a intervenientului forţat N.I..

Prin întâmpinarea depusă la data de 27.02.2013, intervenienta a solicitat admiterea cererii formulate de reclamant, având în vedere faptul că pârâtul este vinovat de săvârşirea accidentului din data de 09.08.2012. Înainte ca intervenienta să finalizeze manevra de depăşire, pârâtul s-a angajat într-o  manevră similară, împrejurare în care a acroşat cu roata stângă faţă autoturismul condus de intervenientă. Acesta şi-a reparat autoturismul în Franţa, fiind despăgubită de asigurătorul francez.

În drept întâmpinarea este întemeiată pe dispoziţiile art. 115  şi următoarele Cod procedură civilă, iar în probaţiune au fost depuse înscrisuri.

La solicitarea pârâtului, instanţa a încuviinţat expertiza tehnică auto, raportul expertului fiind depus la dosarul cauzei (filele 95-118 dosar).

Analizând probatoriul administrat, prin raportare la dispoziţiile art. 999 şi 1088 Codul civil din 1864, respectiv art. 3 alin. 3 şi 4 din O.G. nr. 13/2000, instanţa a apreciat acţiunea formulată ca fiind întemeiată pentru următoarele considerente:

 În fapt, la data de 09.08.2010, în timp ce conducea pe drumurile publice, tractorul cu nr. de înmatriculare Lăpuş 148, pârâtul a efectuat o manevră spre stânga pentru a nu acroşa un alt autoturism care se afla pe partea dreaptă în direcţia de mers, înafara carosabilului, fără să se asigure, moment în care în depăşirea acestuia se afla autoturismul marca Mercedes cu nr. de înmatriculare  130 - FEV -92 la volanul căruia se afla intervenientul forţat N.I.. Tractorul rutier a acroşat cu roata din stânga faţă partea din dreapta spate a autovehiculului angajat în depăşire.  Pârâtul nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie, astfel cum rezultă din procesul verbal de constatare din data de 09.08.2010, întocmit de un agent din cadrul Poliţiei Tg. Lăpuş,.

Potrivit dispoziţiilor art. 998 şi art. 999 Codul civil din 1864, orice faptă a omului care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greşeală s-a ocazionat, a-l repara, omul fiind responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar şi de acela ce a cauzat prin neglijenţa sau prin imprudenţa sa.

În conformitate cu prevederile art. 22 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, asigurătorul, în limitele indemnizaţiei plătite este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării contra celor răspunzători de producerea pagubei.

Potrivit prevederilor art. 43 Cod comercial, datoriile comerciale lichide şi plătibile în bani produc dobânda de drept din ziua când devin exigibile.

Din prevederile legale menţionate mai sus rezultă că pentru angajarea răspunderii civile delictuale se cer a fi întrunite cumulativ următoarele condiţii: (1) existenţa unui prejudiciu – prejudiciu care trebuie sa fie cert, adică sigur sub aspectul existenţei sale şi al posibilităţilor de evaluare şi să nu fi fost reparat încă, (2) existenta unei fapte ilicite – adică orice faptă prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv, se cauzează prejudicii dreptului subiectiv aparţinând unei persoane, (3) existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, (4) existenţa vinovăţiei celui care a cauzat prejudiciul, constând în intenţia, neglijenţa sau imprudenţa cu care a acţionat.

Sarcina probei că sunt îndeplinite în speţă toate aceste condiţii cumulative pentru angajarea răspunderii civile delictuale revine victimei prejudiciului, potrivit art. 1169 Cod civil, care dispune că “cel ce face o propunere în faţa judecăţii are obligaţia să o dovedească”, respectiv, în cauză, această probă incumbă reclamantului.

În speţă, instanţa a constatat că reclamantul a făcut proba ce-i revenea, a îndeplinirii tuturor condiţiilor antrenării răspunderii civile delictuale în privinţa pârâtului. Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că accidentul din data de 09.08.2010  s-a produs din vina pârâtului .

Prejudiciul cauzat astfel persoanei asigurate N.I. a fost evaluat la nivelul sumei de 4297,75 lei  pe care reclamantul  a făcut dovada că a achitat-o.

În concluzie, fiind îndeplinite condiţiile pentru angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtului, respectiv existenţa unei fapte ilicite imputabile pârâtului, existenţa unui prejudiciu  şi existenţa legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicită a pârâtului şi prejudiciul suferit de reclamant prin plata contravalorii despăgubirilor către persoana asigurată, având totodată în vedere prevederile legale mai sus citate, instanţa a admis acţiunea reclamantului şi a obligat pârâtul la plata sumei de 4646,51 lei, în favoarea reclamantului, reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat prin fapta produsă la data de 09.08.2010, prejudiciu rămas nereparat. La această sumă s-a adăugat dobânda legală în cuantum de 273,76 lei calculată de la data plăţii despăgubirii către persoana prejudiciată şi până la data de 31.03.2012.

În baza art. 274-277 Cod procedură civilă, instanţa a obligat pârâtul aflat în culpă procesuală la plata sumei de 382,72 lei reprezentând cheltuieli de judecată, în favoarea reclamantului.

Împotriva sentinţei civile nr. 411/3.07.2013 a Judecătoriei Târgu Lăpuş în termenul prevăzut de art. 301 Cod procedură civilă a formulat recurs, înregistrat iniţial la Secţia II civilă şi transpus de către aceasta Secţiei I civilă a Tribunalului Maramureş pârâtul, solicitând, în principal, modificarea sentinţei recurate în sensul respingerii acţiunii, iar, în subsidiar, casarea sentinţei recurate, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În motivele de  recurs recurentul a arătat următoarele: hotărârea este nelegală pentru că în motivarea acesteia nu se arată de ce instanţa nu ţine cont de expertiza tehnică efectuată în cauză. În motivare se reţine doar că s-a încuviinţat expertiza tehnică auto, fără să se mai facă vreo referire la aceasta, respectiv de ce sunt înlăturate sau neluate în seamă  concluziile expertului tehnic auto.

Prima instanţă  face referire doar la procesul verbal  de constatare încheiat  de agentul de poliţie şi care nu este făcut în forma cerută de lege (nu este nici constatare amiabilă şi nici formularul tipizat al Inspectoratului  de Poliţie al Judeţului Maramureş) şi reţine o stare de fapt eronată care este contrazisă de lucrarea de expertiză  în  capitolul IX „Dinamica accidentului „.

Din acest capitol al lucrării de expertiză se reţine că nu tractorul condus de recurent a acroşat autoturismul, Mercedes ci invers, autoturismul Mercedes, nerespectând distanţa dintre autovehicule la depăşire, a frecat roata faţă stângă a tractorului condus de recurent.

Astfel, aprecierile subiective ale agentului de poliţie, formate doar pe baza declaraţiei  lui N.I., sunt înlăturate de datele tehnice reţinute în raportul de expertiză, din care rezultă faptul că accidentul  s-a produs  din vina lui N.I., nu a recurentului.

Având în vedere capitolul „Dinamica accidentului”,  din lucrarea de expertiză, prima instanţă trebuia să stabilească cui aparţine vinovăţia în producerea accidentului, fapt ce nu l-a făcut.

Nefiind întrunite condiţiile revăzute de art. 998 şi999 Cod civil din 1964 (nu există fapta ilicită  a recurentului şi nici nu are vinovăţie în producerea accidentului ,prima instanţă l-a obligat  în mod nelegal să achite o sumă de bani prin hotărârea dată (un alt motiv de nelegalitate al hotărârii).

Nici la stabilirea întinderii prejudiciului prima instanţă nu a ţinut cont de expertiza tehnică auto efectuată în cauză, unde în capitolul X, răspunsul nr. 2 se arată că readucerea  autoturismului Mercedes în starea anterioară producerii accidentului ar fi costat 944,2 lei dacă se efectua la reprezentanţa Mercedes, sau 712,12 lei dacă se efectua la un alt atelier service autorizat.

Prima instanţă a ţinut cont doar de solicitarea reclamantului, care nu a efectuat nici cele mai mici verificări în justeţea celor solicitate de service-ul din Franţa  şi îl obligă să achite o sumă exorbitantă, raportat la avariile reale ale autovehiculului Mercedes.

Având în vedere că, din proba tehnică administrată în cauză rezultă fără putinţă de tăgadă că recurentul nu a săvârşit o faptă ilicită şi că nu are nicio vinovăţie în producerea accidentului rutier, acţiunea reclamantului trebuie  respinsă ca fiind nefondată.

Având în vedere dispoziţiile art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă solicită să se examineze cauza sub toate aspectele.

Intimatul Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii a depus întâmpinare la cererea de recurs, solicitând respingerea recursului ca nefondat  şi menţinerea  hotărârii atacate.

În motivarea întâmpinării s-a arătat că niciuna din criticile formulate de recurent prin memoriul  de recurs nu este fondată.

Expertiza efectuată în cauză nu a avut ca obiectiv stabilirea culpei în producerea accidentului.

Stabilirea vinovăţiei recurentului a fost făcută de organele de poliţie îndreptăţite potrivit dispoziţiilor legale.

În opinia intimatului, instanţa fondului a analizat în mod corespunzător ansamblul  probelor administrate.

Intimatul a solicitat judecarea cauzei şi în lipsă.

Intimata N.I. a depus întâmpinare  la cererea  de recurs, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Analizând sentinţa civilă nr. 411/3.07.2013, pronunţată de Judecătoria Tg. Lăpuş, în baza motivelor de recurs formulate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 304 indice 1 Cod procedură civilă, tribunalul constată că, sub aspectul solicitării de casare a sentinţei  atacate  şi de trimitere a cauzei spre rejudecarea primei instanţe,  recursul este fondat, pentru următoarele  considerente:

În conformitate cu dispoziţiile art. 261  alin. 1 pct. 5 Cod procedură civilă hotărârea se dă în numele legii şi va cuprinde motivele de fapt şi de drept  care au format convingerea instanţei, precum şi cele pentru care  s-au înlăturat  cererile părţilor.

Din modul de redactare a textului de lege, rezultă că art. 261 Cod procedură civilă este reglementat prin norme imperative iar lipsa unor menţiuni poate atrage nulitatea hotărârii în condiţiile art. 105 alin. 2 teza I din Codul de procedură civilă.

 Obligaţia judecătorului de a demonstra în scris de ce s-a oprit la soluţia dată, pentru ce a admis susţinerile unei părţi şi le-a respins pe ale celeilalte, pentru ce a găsit  bună o probă şi nesinceră altă probă, de ce a aplicat o anumită normă de drept sau i-a dat o anumită interpretare este o obligaţie esenţială a acestuia.

Dreptul la un proces echitabil presupune, în principiu motivarea hotărârii.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut constant în jurisprudenţa sa, că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 paragraful 1 din –Convenţie nu poate trece drept  efectiv decât dacă cererile şi observaţiile părţilor sunt în mod real ascultate, adică în mod corect examinate de către instanţă sesizată.

Articolul 6 CEDO implică mai ales în sarcina instanţei obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor  de probă ale părţilor.

Potrivit art. 129 alin. 5 Cod procedură civilă 1865, judecătorii au îndatorirea să stăruie prin toate mijloacele legale  pentru a preveni orice greşeală  privind aflarea adevărului în cauză, în vederea stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale.

Ei vor putea ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părţile se împotrivesc.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că există un dosar penal, ce se impunea a fi analizat.

În speţă se impunea ataşarea dosarului penal nr. 475/P/2010, despre care se menţionează în întâmpinarea depusă de intimata N.I., însă prima instanţă nu a dispus acvirarea acestuia.

Instanţa fondului a administrat proba cu expertiza tehnică judiciară în specialitatea auto şi în pofida faptului că,  în raportul de expertiză întocmit, expertul tehnic judiciar semnalează numeroase aspecte neelucidate – filele 95-102, prima instanţă  se consideră lămurită şi pronunţă hotărârea  făcând abstracţie totală de expertiza tehnică judiciară efectuată în cauză, a cărei administrare o încuviinţase,  considerând-o  o probă pertinentă, concludentă şi utilă cauzei, dar fără să arate în considerentele sentinţei care sunt motivele  pentru care a înţeles să înlăture concluziile raportului de expertiză  tehnică judiciară  pe care  expertul le-a explicat  file 95-107 din dosarul instanţei de fond.

În cauză se impunea administrarea de probe pentru a se verifica legătura de cauzalitate dintre accidentul  produs la data de 9 august 2010  şi reparaţiile efectuate în Franţa la autoturismul Mercedes nr. 13U-FEV-92.

Având în vedere contradicţiile existente între valorile menţionate în înscrisurile de care se prevalează reclamantul  şi concluziile raportului de expertiză, explicaţiile  expertului vizând aspectele rămase neelucidate în privinţa reparaţiilor  necesare şi reprezentând  consecinţe ale avariilor produse în urma evenimentului rutier din 9.08.2010, se impune suplimentarea probaţiunii.

În conformitate cu dispoziţiile art. 305 Cod procedură civilă 1865, în recurs nu se pot administra alte probe, în afara înscrisurilor.

Aşa fiind, în baza art. 312 pct. 3 şi 5 cod procedură civilă, tribunalul va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre rejudecare primei instanţe.

În rejudecare, prima instanţă, cu observarea considerentelor ce preced şi respectarea dispoziţiilor art. 129 pct. 5 Cod procedură civilă,  va pune în discuţie şi va administra toate probele pertinente, concludente şi utile în vederea pronunţării unei soluţii temeinice şi legale.

Domenii speta

Spete similare