Exercitarea autorităţii părinteşti; interesul superior al copilului. - Art.483 şi art.487 cod civil

Conform art. 483 alin. 1 din Noul Cod civil, autoritatea părintească este ansamblul de drepturi şi îndatoriri care privesc atât persoana, cât şi bunurile copilului şi aparţin în mod egal părinţilor.

În alin. 2 se menţionează că părinţii exercită autoritatea părintească numai în interesul superior al copilului, cu respectul datorat persoanei acestuia, şi îl asociază pe copil la toate deciziile care îl privesc, ţinând cont de vârsta şi de gradul său de maturitate.

Potrivit art. 487 din Noul Cod civil, care reglementează conţinutul autorităţii părinteşti, părinţii au dreptul şi îndatorirea de a creşte copilul, îngrijind de sănătatea şi dezvoltarea lui fizică, psihică şi intelectuală, de educaţia, învăţătura şi pregătirea profesională a acestuia, potrivit propriilor lor convingeri, însuşirilor şi nevoilor copilului; ei sunt datori să dea copilului orientarea şi sfaturile necesare exercitării corespunzătoare a drepturilor pe care legea le recunoaşte acestuia.

Având în vedere aceste dispoziţii legale, care instituie ca principiu că autoritatea părintească se exercită numai în interesul superior al copilului şi că această autoritate presupune ca părintele care o exercită să fie capabil să decidă în problemele majore legate de creşterea şi îngrijirea copilului, din perspectiva nevoilor acestuia, faţă de probele administrate în cauză, tribunalul consideră că în mod corect instanţa de fond a apreciat că în speţă, există motive temeinice pentru a dispune ca autoritatea părintească să fie exercitată asupra minorilor I.Ş. şi I.T. doar de către reclamant.

Prin sentinţa civilă nr.2338 din 09.05.2013 Judecătoria Feteşti a admis cererea precizată formulată de reclamantul I.G. în contradictoriu cu pârâta S.M. şi a dispus ca exercitarea autorităţii părinteşti asupra minorilor I.S. şi I.T. să fie exercitată de reclamant.

A stabilit locuinţa minorilor I.Ş.şi I.T. la domiciliul reclamantului, luând act că în cauză nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut, că prin sentinţa civilă nr. 559/19.05.2005 pronunţată de Judecătoria Feteşti în dosarul nr. 488/2005 s-a dispus încredinţarea spre creştere şi educare a minorilor I.T. şi I.Ş. pârâtei din prezenta cauză.

Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că la adresa pârâtei s-au realizat sesizări la Secţia 5 de Poliţie a Municipiului Constanţa, având în vedere faptul că aceasta a provocat scandal, iar urmare unui asemenea scandal, a fost internată la Secţia de Psihiatrie Palazu Mare, minorul I.Ş. fiind dat în îngrijire tatălui său, cu ocazia internării pârâtei.

 În una dintre aceste sesizări se arată că pârâta are un copil de 7 ani pe care îl poartă în permanenţă pe drumuri, fie iarnă, ger, noapte, condiţii vitrege, iar în procesul – verbal întocmit la data de 25.03.2013 de un agent din cadrul Secţiei 5 de Poliţie a Municipiului Constanţa se menţionează faptul că pârâta s-a prezentat la secţie însoţită de un copil minor, având comportament delirant, fiind incoerentă în vorbire şi gândire.

Având în vedere probatoriul administrat, instanţa a apreciat că pârâta nu are cum să exercite autoritatea părintească asupra minorilor, având în vedere atitudinea violentă a acesteia, în speţă aflându-ne într-una din situaţiile de excepţie de la exercitarea autorităţii părinteşti de ambii părinţi prevăzută de lege.

S-a considerat că pârâta nu poate lua decizii cu privire la minori, nu poate să coopereze cu aceştia, să-i informeze şi să-i lămurească despre toate actele şi faptele care i-ar putea afecta, fiind în imposibilitate să ia toate măsurile necesare pentru protejarea şi realizarea drepturilor acestora.

Instanţa a reţinut că atunci când între părinţi sunt neînţelegeri cu privire la exercitarea şi îndeplinirea responsabilităţilor faţă de creşterea şi educarea copiilor, care îi afectează în mod  direct pe aceştia, instanţa judecătorească  chemată să se pronunţe, trebuia să ia în considerare, în primul rând, interesul superior al copilului, astfel încât măsura dispusă să asigure bunăstarea materială şi spirituală a copilului, în special prin îngrijirea acestuia, prin asigurarea creşterii, educării şi întreţinerii sale, prin menţinerea copilului intr-un mediu cât mai apropiat de cel in care a fost crescut.

Prin urmare, instanţa a stabilit că exercitarea autoritatea părinteşti asupra minorilor să fie exercitată de către reclamant.

În ceea ce priveşte stabilirea locuinţei minorilor, având în vedere condiţiile de locuit ale reclamantului, concluziile anchetei sociale, din care rezultă că pârâta locuieşte împreună cu mama sa intr-un imobil pe care aceasta din urma îl deţine împreună cu alte doua fiice, pe când condiţiile de locuit la reclamant sunt bune, faptul că minorul I.T. locuieşte la reclamant de aproximativ 2 ani, preocuparea reclamantului în creşterea şi educarea minorilor, lipsa unei locuinţe stabile a pârâtei, instanţa a stabilit ca locuinţa minorilor să fie la domiciliul reclamantului, neexcluzându-se posibilitatea ca în viitor, dacă condiţiile se vor schimba, această măsură să fie modificată de instanţă, la cererea persoanei interesate.

Împotriva acestei soluţii, în termen legal, a declarat apel motivat pârâta Stângă Mioara, susţinând că instanţa de fond nu a luat în considerare declaraţiile şi cererile sale scrise depuse la dosar şi nu a respins evaluarea psihologică a fiului săi I.T., care s-a dovedit a fi falsă, evaluare care nu se impunea a fi făcută, câtă vreme copii nu au probleme psihologice şi nici psihice.

 De asemenea apelanta susţine că neîntemeiat instanţa de fond nu i-a admis cererea de refacere a anchetei sociale, ale cărei concluzii le apreciază ca fiind false şi nu a luat în considerare solicitarea sa de a fi efectuată adresă la Serviciul de Evidenţă a populaţiei cu privire la dovada de căsătorie dintre reclamant şi V.L., dintre P.M. şi S.E., necesară pentru a proba că aceste persoane au interes în distrugerea sa şi a familiei sale.

 Consideră că hotărârea judecătorească pronunţată în data de 19.05.2005 prin care i-au fost încredinţaţi de fapt şi de drept cei doi copii este legală şi temeinică, cu atât mai mult cu cât reclamantul nu este tatăl biologic al minorilor, aspect recunoscut de acesta faţă de rude, vecini şi colegi de serviciu, fiind şi motivul pentru care a alungat-o din domiciliu şi nu şi-a asumat la divorţ responsabilitatea creşterii şi îngrijirii copiilor.

Tribunalul, analizând sentinţa pronunţată în raport de actele şi lucrările dosarului, de criticile formulate şi de dispoziţiile legale aplicabile, constată apelul ca nefiind fondat pentru cele ce urmează:

Conform art. 483 alin. 1 din Noul Cod civil, autoritatea părintească este ansamblul de drepturi şi îndatoriri care privesc atât persoana, cât şi bunurile copilului şi aparţin în mod egal părinţilor.

În alin. 2 se menţionează că părinţii exercită autoritatea părintească numai în interesul superior al copilului, cu respectul datorat persoanei acestuia, şi îl asociază pe copil la toate deciziile care îl privesc, ţinând cont de vârsta şi de gradul său de maturitate.

Potrivit art. 487 din Noul Cod civil, care reglementează conţinutul autorităţii părinteşti, părinţii au dreptul şi îndatorirea de a creşte copilul, îngrijind de sănătatea şi dezvoltarea lui fizică, psihică şi intelectuală, de educaţia, învăţătura şi pregătirea profesională a acestuia, potrivit propriilor lor convingeri, însuşirilor şi nevoilor copilului; ei sunt datori să dea copilului orientarea şi sfaturile necesare exercitării corespunzătoare a drepturilor pe care legea le recunoaşte acestuia.

Având în vedere aceste dispoziţii legale, care instituie ca principiu că autoritatea părintească se exercită numai în interesul superior al copilului şi că această autoritate presupune ca părintele care o exercită să fie capabil să decidă în problemele majore legate de creşterea şi îngrijirea copilului, din perspectiva nevoilor acestuia, faţă de probele administrate în cauză, tribunalul consideră că în mod corect instanţa de fond a apreciat că în speţă, există motive temeinice pentru a dispune ca autoritatea părintească să fie exercitată asupra minorilor doar de către reclamant.

Afecţiunile de care suferă apelanta – pârâtă, care au impus internarea  într-o clinică de psihiatrie, comportamentul agresiv al acesteia faţă de cadrele didactice şi conducerea şcolii unde minorul I.Ş. este elev, precum şi faţă de părinţii colegilor copilului, atitudinea tolerantă pe care aceasta o are faţă de greşelile minorului, aspecte ce rezultă din înscrisurile aflate la dosar, sunt de natură a conduce la concluzia că cel puţin la acest moment, pârâta nu poate exercita autoritatea părintească într-o manieră care să răspundă interesului copiilor.

Toate susţinerile apelantei prin care aceasta contestă că reclamantul ar fi tatăl minorilor, declaraţia făcută de numitului P.M. privind comportamentul pârâtei în ceea ce-l priveşte, cât şi aspectele consemnate de organele de poliţie în procesele – verbale încheiate şi depuse la dosar, probează că apelanta – pârâtă nu are capacitatea de a exercita drepturile părinteşti şi de a îndeplini obligaţiile, astfel încât creşterea şi dezvoltarea fizică şi psihică a copiilor să nu fie afectată.

Cum reclamantul oferă garanţii morale şi materiale pentru a exercita singur autoritatea părintească, reţinând că în interesul copiilor este ca aceştia să  locuiască împreună cu tatăl său, tribunalul consideră că hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică, aceasta fiind rezultatul unei corecte aprecieri a probelor administrate în cauză şi a unei aplicări şi interpretări a dispoziţiilor legale incidente, în spiritul în care acestea au fost adoptate, astfel că în temeiul art. 296 Cod procedură civilă, va respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta S.M. împotriva sentinţei civile nr. 2338 din 9 mai 2013 pronunţată de Judecătoria Feteşti, pe care o păstrează în tot.

Domenii speta

Spete similare