Anulare act de control taxe şi impozite

Titlu: anulare act de control taxe şi impozite

Domeniu asociat: cereri

R O M Â N I A

TRIBUNALUL GORJ

SECŢIA CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL

Sentinţa nr.4328/2013

Şedinţa publică de la 14 Iunie 2013

Pe rol soluţionarea cauzei privind pe reclamanta SC F.C. SRL în contradictoriu cu pârâta MFP - X având ca obiect anulare act de control taxe şi impozite.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică se prezintă pentru reclamantă avocat A.A. iar pentru pârâtă consilier juridic P.I.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă care învederează că prin compartimentul registratură P.T.G. a depus relaţiile solicitate de către instanţă.

Avocat A.A. pentru reclamantă solicită efectuarea în cauză a unei expertize tehnice judiciare prin care să se stabilească dacă există un raport de cauzalitate între presupusa faptă penală şi stabilirea obligaţiilor fiscale.

De asemenea, avocat A.A. a învederat instanţei că reclamanta a achitat suma reţinută de pârâtă.

Tribunalul, pune în discuţie, cererea apărătorului reclamantei prin care solicită efectuarea unei expertize tehnice judiciare.

Consilier juridic P.I. pentru pârâtă având cuvântul, solicită respingerea cererii formulate de apărătorul reclamantei, considerând că nu este utilă cauzei.

Deliberând asupra cererii cu privire la efectuarea unei expertize tehnice, tribunalul o reţine ca fiind neîntemeiată, motiv pentru care o respinge ca atare, întrucât la dosar există suficiente înscrisuri din analiza cărora se poate aprecia asupra legăturii de cauzalitate.

Constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, tribunalul apreciază cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul pe fondul acesteia.

Avocat A.A. pentru reclamantă având cuvântul, solicită admiterea contestaţiei aşa cum a fost formulată, fără obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, motivând că suspendarea soluţionării contestaţiei de către organul fiscal în baza art. 214 Cod de procedură fiscală este facultativă, iar în cauză nu este îndeplinită condiţia legăturii de cauzalitate, astfel încât contestaţia trebuia soluţionată pe fond.

Consilier juridic P.I. pentru pârâtă având cuvântul, solicită respingerea contestaţiei şi menţinerea ca legală a deciziei nr. 34 din data de 31.01.2013 emisă de Z.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele;

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj – Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal la data de 11.02.2013 sub nr. ……, reclamanta SC F.P. SRL a chemat în judecată pârâta M.F.P. – X., solicitând instanţei ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtei la anularea Deciziei nr. 34 din data de 31.01.2013 şi să soluţioneze pe fond contestaţia împotriva Raportului de inspecţie fiscală nr. .. din data de 19.12.2012, a Deciziei de impunere nr.. din data de 19.12.2012, a Deciziei de impunere ..din data de 19.12.2012 şi a Procesului – Verbal nr.. din data de 19.12.2012.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că la data de 19.12.2012 pârâta a încheiat Raportul de Inspecţie Fiscală privind constatări la societatea reclamantă iar la aceeaşi dată de 19.12.2012 a emis Decizia de impunere nr. .. şi nr… prin care au fost stabilite obligaţii fiscale de 117 990 lei.

A precizat că împotriva acestor acte a formulat contestaţie, soluţionarea acesteia fiind suspendată prin Decizia nr… până la pronunţarea unei soluţii definitive pe latură penală, fiind reţinută aplicarea dispoziţiilor art. 214 alini lit. a şi alin.3, art. 206, 209 şi 216 alin 4 din OG. nr. 92/2003.

A menţionat că s-a avut în vedere adresa 8583/19 12 2012 emisă de către pârâtă, prin care constatările cuprinse în procesul verbal cu acelaşi număr au fost înaintate, prin Activitatea de Inspecţie Fiscală, P.T.G., în vederea constatării existenţei sau inexistenţei elementelor constitutive ale infracţiunii prevederilor de Legea 241/2005 art. 9 alin.1 lit. a.

Potrivit art. 214 alin.1 lit. a şi alin. 3 din OG. nr. 92/2003 se prevede posibilitatea suspendării soluţionării contestaţiei atunci când prin decizie motivată atunci organul care a efectuat controlul sesizează organele în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce s-ar putea da în procedura administrativă sau atunci când, soluţionarea contestaţiei depinde, în tot sau în parte, de existenţa sau inexistenţa vreunui drept ce face obiectul unei judecăţi.

A precizat că în prezenta cauză, operaţiunea de inspecţie fiscală s-a demarat ca urmare a solicitării de deducere a TVA, şi a vizat verificarea activităţii comerciale desfăşurată de reclamantă şi îndeplinirea condiţiilor legale de deductibilitate la calculul impozitului pe profit, rezultatul verificărilor urmând a sta la baza acordării deductibilităţii TVA.

A susţinut că, organele fiscale competente în a soluţiona contestaţia au suspendat greşit soluţionarea cu motivarea că aceasta ar depinde de soluţionarea laturii penale a cauzei.

A solicitat să se constate că, practic s-a creat un cerc vicios determinat de către pârâtă întrucât, la soluţionarea cauzelor penale stau tocmai verificările asupra activităţii comerciale ale reclamantei.

Cum în raport de constatările organelor fiscale, organele de cercetare penală se vor pronunţa asupra caracterului infracţional sau nu al faptei ce atrage plata la bugetul de stat a obligaţiilor stabilite în sarcina societăţii reclamante, este necesar ca raportul de inspecţie şi obligaţiile de plată să aibă un caracter definitiv.

A mai precizat că i s-a refuzat de către pârâta dreptul la apărare, dreptul de a dovedi contrariul celor reţinute în raport, suspendarea judecării contestaţiei putând produce consecinţe grave în plan penal.

Susţinerile pârâtei conform cărora doar ancheta penală este singura în măsură să stabilească dacă cheltuielile evidenţiate în contabilitate de reclamantă au la bază operaţiuni reale, respectiv, dacă înregistrările contabile - facturi de la furnizori - sunt corelate cu natura şi serviciile furnizate sunt puerile.

De altfel, dispoziţiile art. 214 din OG. 92/2003 au un caracter supletiv, suspendarea soluţionării contestaţiei fiind facultativă pentru organul de soluţionare a contestaţiei.

A menţionat că un alt motiv de nelegalitate a deciziei îl constituie şi faptul că, fără a aştepta soluţionarea definitivă a cauzei penale, organele fiscale s-au grăbit să emită decizia de impunere cu încălcarea dispoziţiilor art. 107 din OG. nr.92/2003.

A precizat că a fost obligată să achite obligaţiile stabilite prin raportul de inspecţie deşi stabilirea acestora nu are un caracter definitiv nici din punct de vedere administrativ fiscal şi nici penal.

În temeiul art.115 C.pr. civ. pârâta Z a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

A precizat că reclamanta SC F.C. SRL contestă decizia nr. 34/31.01.2013 emisă de B.S.C. din cadrul Z Gorj prin care s-a soluţionat contestaţia formulată de aceasta împotriva deciziei de impunere nr. …, întocmită în baza raportului de inspecţie fiscală nr. … şi a procesului verbal de control nr….

De asemenea, reclamanta SC F.C. SRL M contestă măsurile dispuse de organele de inspecţie fiscală ale AIF, prin Decizia impunere nr. …, întocmită în baza raportului de inspecţie fiscală nr…..şi a procesului verbal de control nr…..

Prin Decizia de impunere nr…., întocmită în baza raportului de inspecţie fiscală nr. …. şi a procesului verbal nr. …, s-au stabilit în sarcina  SC FC SRL, obligaţii fiscale suplimentare la bugetul de stat în suma totală de 117.990 lei, reprezentând : 88.818 lei - taxă pe valoarea adăugată, 15.849 lei – majorări de întârziere aferente TVA, 13.323 lei – penalităţi aferente TVA

Cu adresa nr.8583/19.12.2012, anexată, în xerocopie, la dosarul cauzei, Z Activitatea de Inspecţie Fiscală, a înaintat către PTG, plângere penală, împotriva numitului R.G., administrator la SC F.C. SRL, solicitându-se cercetarea acestuia sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art.9, alin.1, lit.(b) din Legea nr.241/2005 privind prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale.

Luând în considerare documentele existente la dosarul cauzei, constatările organelor de inspecţie fiscală, motivele invocate de contestatar, precum şi legislaţia in vigoare aferente speţei, s-a reţinut următoarele:

Referitor la suma de totală de 117.990 lei reprezentând: 88.818 lei - taxă pe valoarea adăugată, 15.849 lei – majorări de întârziere aferente TVA, 13.323 lei – penalităţi aferente TVA, cauza supusă soluţionării este dacă Z Gorj se poate investi cu soluţionarea cauzei în condiţiile în care constatările, cu privire la sumele menţionate, cuprinse în actul administrativ fiscal contestat au fost înaintate PTG.

Din verificarea efectuată, organele de inspecţie fiscală ale Activităţii de Inspecţie Fiscală Gorj au stabilit că SC F.C. SRL M., nu a înregistrat în evidenţa contabilă un număr de 49 facturi fiscale emise de SC E SRL A., în valoare totală de 321.806,92 lei. Ca urmare s-a procedat la estimarea veniturilor obţinute prin comercializarea mărfurilor aferente celor 49 facturi, rezultând un venit impozabil de 370.078 lei. Prin aplicarea cotei de 24% asupra bazei impozabile de 370.078 lei organele de inspecţie fiscală au calculat TVA de plată în sumă de 88.818 lei. Pentru neachitarea la termenul legal a taxei pe valoarea adăugată stabilită suplimentar s-au calculat dobânzi (majorări) de întârziere în sumă de 15.849 lei şi penalităţi de întârziere în sumă de 13.323 lei.

Cu adresa nr.8583/19.12.2012, constatările cuprinse în procesul verbal nr. 8583/19.12.2012, au fost înaintate, de către Z, prin Activitatea de Inspecţie Fiscală, P.T.G., in vederea constatării existenţei sau inexistenţei elementelor constitutive ale infracţiunii Prevăzute de Legea 241/2005, art. 9 alin.1, lit. a , care prevede la  art.9 alin.1 Constituie infracţiuni de evaziune fiscală şi se pedepsesc cu închisoare de la 2 ani la 8 ani şi interzicerea unor drepturi următoarele fapte săvârşite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale:

b. omisiunea în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile ori în alte documente legale a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate(...);

În drept, art.214 alin.(1) lit.a) si alin.(3) din OG 92/2003, republicată, privind Codul de procedura fiscală , precizează:

Suspendarea procedurii de soluţionare a contestaţiei pe cale administrativă

„ (1) Organul de soluţionare competent poate suspenda, prin decizie motivată , soluţionarea cauzei atunci când:

a) organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele in drept cu privire la existenta indiciilor săvârşirii unei infracţiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează sa fie data in procedura administrativă;

(3) Procedura administrativă este reluată la încetarea motivului care a determinat suspendarea”.

Astfel între stabilirea obligaţiilor bugetare constatate prin Decizia de impunere nr. …, emisă în baza raportului de inspecţie fiscală nr.  ... şi a procesului verbal nr.8583/19.12.2012 şi stabilirea caracterului infracţional al faptelor săvârşite există o strânsă interdependenţă de care depinde soluţionarea cauzei supuse soluţionării.

Astfel, organele administrative nu se pot pronunţa pe fondul cauzei înainte de a se finaliza soluţionarea laturii penale, având în vedere principiul de drept „penalul ţine în loc civilului”.

A reţinut că, potrivit doctrinei, acţiunea penală are întâietate faţă de acţiunea civilă deoarece, pe de o parte, cauza materială unică a celor 2 acţiuni este săvârşirea infracţiuni sau existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni, iar, pe de altă parte, soluţionarea acţiunii civile este condiţionată de soluţionarea acţiunii penale în privita existenţei faptei.

Totodată, a precizat că şi Curtea Constituţională prin Decizia nr. 449/26.10.2004, s-a pronunţat în sensul că „ înaintarea rezolvării acţiunii penale este neîndoielnic justificată şi consacrată ca atare şi de prevederile art.19 alin.2 din Codul de Procedură penală, scopul suspendării constituindu-l tocmai verificarea existenţei sau nu a infracţiunii cu privire la care instanţa are unele indicii”.

În acest sens, este şi Decizia Curţii Constituţionale nr.72 din 28 mai 1996, prin care Curtea Constituţională a reţinut că nu trebuie ignorate nici prevederile art.22 alin.(1) din Codul de Procedură Penală potrivit cărora „ hotărârea definitivă a instanţei penale are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile cu privire la existenţa faptei,a persoanei care a săvârşit-o şi a vinovăţiei acesteia”.

Având în vedere cele de mai sus, precum şi faptul că prioritatea de soluţionare o au organele de urmărire penală, care se vor pronunţa asupra caracterului infracţional al faptelor, potrivit principiului de drept „ penalul ţine în loc civilul”, consacrat prin art.19, alin.(2) din Codul de Procedură Penală,

Până la pronunţarea unei soluţii definitive pe latură penală, Z prin Biroul soluţionare contestaţii nu se poate investi cu soluţionarea pe fond a cauzei pentru suma de 117.990 lei reprezentând: 88.818 lei - taxă pe valoarea adăugată, 15.849 lei – majorări de întârziere aferente TVA, 13.323 lei – penalităţi aferente TVA, procedura administrativă urmând a fi reluată în conformitate cu dispoziţiile art.214, alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care precizează: „ (3) Procedura administrativă este reluată la încetarea motivului care a determinat suspendarea sau, după caz, la expirarea termenului stabilit de organul de soluţionare competent potrivit alin. (2), indiferent dacă motivul care a determinat suspendarea a încetat sau nu”.

De asemenea, pct.10.1 din OPAN de AF nr.2137/25.05.2011 privind aprobarea Instrucţiunilor pentru aplicarea titlului IX din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, statuează că: „ 10.1. Dacă prin decizie se suspendă soluţionarea contestaţiei până la rezolvarea cauzei penale, organul de soluţionare competent va relua procedura administrativă, în condiţiile art. 213 alin. (1) din Codul de procedură fiscală, numai după încetarea definitivă şi irevocabilă a motivului care a determinat suspendarea. Aceasta trebuie dovedită de către organele fiscale sau de contestator printr-un înscris emis de organele abilitate”.

Faţă de cele invocate a solicitat respingerea ca neîntemeiată a contestaţiei formulate împotriva deciziei nr.34/31.01.2013 emisă de Biroul soluţionare contestaţii din cadrul Z, şi menţinerea acesteia, ca legal întocmită.

În temeiul art.242 alin.2 din Codul de procedură civilă, a solicitat judecarea cauzei şi în lipsă.

La termenul din data de 31.05.2013 reclamanta a depus concluzii scrise prin care a solicitat anularea Deciziei nr.34/31.01.2013 şi obligarea pârâtei să soluţioneze pe fond contestaţia împotriva Raportului de inspecţie fiscala nr. …, a Deciziei de impunere nr. …, a Deciziei de impunere …. şi a Procesului verbal …..

A precizat că împotriva acestor acte a formulat contestaţie, soluţionarea acesteia fiind suspendată prin Decizia nr. 34/31 01 2013 până la pronunţarea unei soluţii definitive pe latură penală, fiind reţinută aplicarea dispoziţiilor art. 214 alini lit. a şi alin.3, art. 206, 209 şi 216 alin 4 din OG. nr. 92/2003.

A menţionat că s-a avut în vedere adresa 8583/19 12 2012 emisă de către pârâtă, prin care constatările cuprinse în procesul verbal cu acelaşi număr au fost înaintate, prin Activitatea de Inspecţie Fiscală, P.T.G., în vederea constatării existenţei sau inexistenţei elementelor constitutive ale infracţiunii prevederilor de Legea 241/2005 art. 9 alin.1 lit. a.

Potrivit art. 214 alin.1 lit.a şi alin.3 din OG. nr. 92/2003 prevede posibilitatea suspendării soluţionării contestaţiei atunci când prin decizie motivată atunci când organul care a efectuat controlul sesizează organele în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce s-ar putea da în procedura administrativă sau atunci când, soluţionarea contestaţiei depinde, în tot sau în parte, de existenţa sau inexistenţa vreunui drept ce face obiectul unei judecăţi.

Din acest punct de vedere a solicitat să se observe că ne află în prezenta unei singure adrese invocată de pârâtă fără a se indica şi un număr de înregistrare a acesteia la P.T.G., care să confirme primirea acesteia şi înregistrarea ca atare.

Mai mult decât atât, chiar dacă textul art. 214 Cod de Procedura Fiscală nu pretinde începerea urmăririi penale, totuşi aspectul este relevant prin prisma faptului că deşi s-a formulat plângerea cu aproape 6 luni în urmă, nu a cunoscut nici măcar dacă s-a înregistrat şi sub ce număr, şi nici dacă cercetările efectuate au fost sau nu, de natură a conduce la începerea urmăririi penale.

În cea ce priveşte cea de-a două condiţie esenţială impusă de text care se referă la justificarea acestei măsuri de interdependenţă dintre posibilul caracter penal al faptelor investigate şi stabilirea corectă a obligaţiilor bugetare în sarcina sa.

A precizat că prin întâmpinare s-a făcut doar o simplă afirmaţie fără a se motiva în vreun fel susţinerea.

A arătat faptul că, regula de drept a fost statuată pentru a se clarifica toate indiciile privind săvârşirea unei fapte penale a căror constatare ar avea o influenţă directă asupra soluţiei pronunţate în procedura administrativă, prealabil emiterii deciziei de către organele administrativ fiscale.

Raportul de cauzalitate între caracterul infracţional posibil al faptei şi soluţionarea pe fond a contestaţiei formulate ar consta în obligativitatea de a se stabili realitatea operaţiunilor comerciale evidenţiate prin facturile emise de SC E. SRL A.I., cu efect direct asupra modului de stabilire a obligaţiilor fiscale stabilite în sarcina petentei şi contestate ca atare.

Dar, organele de control fac referire şi reţin în actul de control contestat, situaţia inversă cum ca ar fi livrat lemnul şi ar fi emis factura, aspect total neadevărat pentru că nu a livrat masa lemnoasa către SC E.  SRL A.I. niciodată .

A menţionat că profilul firmei este acela de a prelucra lemnul pe care îl cumpără de la alte firme, nu invers . Deci firmele care îi livrează lemnul emit facturi şi avize şi nu societatea reclamantă către respectivele firme.

A precizat faptul că recepţionează şi preia marfa, semnează factura şi avizul, opresc exemplarele corespunzătoare, le înregistrează în contabilitate şi plătesc preţul .

Potrivit art. 6 din Legea 82/1991 Legea contabilităţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare: „ (1) Orice operaţiune economico-financiara efectuată se consemnează în momentul efectuării ei într-un document care stă la baza înregistrărilor în contabilitate, dobândind astfel calitatea de document justificativ.

(2) Documentele justificative care stau la baza înregistrărilor în contabilitate angajează răspunderea persoanelor care le-au întocmit, vizat şi aprobat, precum şi a celor care le-au înregistrat în contabilitate după caz”.

 În speţa de faţă societatea SC E. SRL A. este cea care a întocmit acele facturi şi le-a înregistrat în contabilitatea ei, deci ea este răspunzătoare pentru că societăţii reclamante nu i le-a comunicat niciodată.

Astfel fiind, a solicitat să se constate că, facturile în cauza nu i - au fost comunicate niciodată şi nici nu crede că ar fi aflat vreodată de existenţa lor dacă nu ar fi solicitat o astfel de verificare.

Ori, faţă de actele depuse şi de susţinerile pârâtei, raportat la textul de lege în baza căruia s-a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei, a solicitat să se aprecieze că stabilirea şi întinderea obligaţiilor fiscale, suplimentare ale societăţii nu este impietată în vreun fel de demararea şi continuarea cercetărilor penale, organul fiscal având toate elementele pentru a stabili aceste obligaţii.

A precizat că nu există interdependenţă între posibilul caracter al faptelor investigate şi stabilirea corectă a obligaţiilor bugetare aferente firmei petente.

Suspendarea soluţionării cauzei este de natura a întârzia în mod nejustificat accesul părţii la instanţă ceea ce contravine prevederilor art. 6 paragraful 1 din CEDO, cu atât mai mult cu cât nu cunoaşte dacă s-a înregistrat plângerea la Parchetul de pa lângă Tribunalul Gorj şi nici nu a fost citată la organele de urmărire penală.

Că, în prezenta cauză, operaţiunea de inspecţie fiscală s-a demarat ca urmare a solicitării reclamantei de deducere TVA, şi a vizat verificarea activităţii comerciale desfăşurată de reclamantă şi îndeplinirea condiţiilor legale de deductibilitate la calculul impozitului pe profit, rezultatul verificărilor urmând a sta la baza acordării deductibilităţii TVA.

A susţinut că organele fiscale competente în a soluţiona contestaţia reclamantei au suspendat greşit soluţionarea cu motivarea că aceasta ar depinde  de soluţionarea laturii penale a cauzei.

A solicitat să se constate că practic s-a creat cerc vicios determinat de către pârâtă întrucât, la soluţionarea cauzelor penale stau tocmai verificările asupra activităţii comerciale ale reclamantei.

Cum în raport de constatările organelor fiscale, organele de cercetare penală se vor pronunţa asupra caracterului infracţional sau nu al faptei ce atrage plata la bugetul de stat a obligaţiilor stabilite în sarcina societăţii reclamante, este necesar ca raportul de inspecţie şi obligaţiile de plată să aibă un caracter definitiv.

A precizat că societăţii i s-a refuzat de către pârâta dreptul la apărare, dreptul de a dovedi contrariul celor reţinute în raport, suspendarea judecării contestaţiei putând produce consecinţe grave în plan penal.

Susţinerile pârâtei conform cărora doar ancheta penală este singura în măsură să stabilească dacă cheltuielile evidenţiate în contabilitate de reclamantă au la bază operaţiuni reale, respectiv, dacă înregistrările contabile —facturi de la furnizori - sunt corelate cu natura şi serviciile furnizate sunt puerile.

De altfel, fără a aştepta înregistrarea şi soluţionarea definitivă a cauzei penale, organele fiscale s-au grăbit să emită decizia de impunere cu încălcarea dispoziţiilor art. 107 din OG. nr.92/2003 iar societatea a fost obligată prin blocarea conturilor, şi s-a conformat ca atare, să achite toate sumele stabilite prin raportul de inspecţie deşi stabilirea acestora nu are un caracter definitiv nici din punct de vedere administrativ fiscal şi nici penal.

Pe parcursul cercetării judecătoreşti s-a administrat proba cu înscrisuri.

La termenul din data de 31.05.2013, instanţa a luat cauza în pronunţare, însă constatând că pentru justa soluţionare a cauzei este necesară solicitarea de relaţii de la PTG, a repus cauza pe rol.

Examinând cererea dedusă judecăţii prin prisma motivelor de fapt şi de drept şi în raport de probele administrate în cauză, tribunalul o reţine ca fiind neîntemeiată, pentru următoarele considerente:

Prin Decizia de impunere nr…, întocmită în baza raportului de inspecţie fiscală nr. .. şi a procesului verbal nr. 88583/19.12.2012, s-au stabilit în sarcina  SC FC SRL, obligaţii fiscale suplimentare la bugetul de stat în suma totală de 117.990 lei, reprezentând : 88.818 lei - taxă pe valoarea adăugată, 15.849 lei – majorări de întârziere aferente TVA, 13.323 lei – penalităţi aferente TVA.

Totodată, cu adresa nr.8583/19.12.2012, Z - Activitatea de Inspecţie Fiscală, a înaintat către PTG, plângere penală, împotriva numitului RG, administrator la SC FC SRL, solicitându-se cercetarea acestuia sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art.9, alin.1, lit.(b) din Legea nr.241/2005 privind prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale.

Împotriva Deciziei nr. …, SC FC SRL a formulat contestaţie în temeiul art. 205 din Codul de procedură fiscală, iar prin decizia nr. 34/31.01.2013, Z, a decis suspendarea soluţionării pe fond a contestaţiei, până la pronunţarea unei soluţii pe latură penală, procedura administrativă urmând a fi reluată la încetarea motivului care a determinat suspendarea.

Nemulţumită de faptul că nu a fost soluţionată pe fond contestaţia formulată, contestatoarea s-a adresat instanţei de fond solicitând să se dispună anularea deciziei de suspendare şi să fie obligat organul fiscal să procedeze la soluţionarea pe fond a contestaţiei.

Tribunalul reţine că potrivit art. 205 alin. 1 din Codul de procedură fiscală, împotriva titlului de creanţă, precum şi împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestaţie potrivit legii, contestaţie care este o cale administrativă de atac şi nu înlătură dreptul la acţiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condiţiile legii, iar potrivit art. 213 alin. 1, în soluţionarea contestaţiei organul competent trebuie să verifice motivele de fapt şi de drept care au stat la baza emiterii actului administrativ fiscal, analiza contestaţiei făcându-se în raport de susţinerile părţilor, de dispoziţiile legale invocate de acestea şi de documentele existente la dosarul cauzei.

De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 214 alin. 1 din Codul de procedură fiscală, organul de soluţionare competent are posibilitatea de a suspenda, prin decizie motivată, soluţionarea cauzei atunci când organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedură administrativă.

Rezultă din aceste prevederi legale că procedura suspendării soluţionării contestaţiei este facultativă, iar pentru a se dispune o astfel de măsură prezintă relevanţă în primul rând existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni, cu înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei.

Aşadar, condiţia esenţială impusă de text se referă, indiscutabil, la justificarea acestei măsuri de interdependenţă dintre posibilul caracter penal al faptelor investigate şi stabilirea corectă a obligaţiilor bugetare în sarcina contribuabilului contestator.

În cauză, se observă că în urma controlului fiscal efectuat, organul care a efectuat acest control, a sesizat cu adresa nr.8583/19.12.2012 PTG cu privire la existenţa unor indicii privind săvârşirea de către numitul RG, administratorul contestatoarei, a infracţiunii de evaziune fiscală, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 9 alin. 1 lit. b din legea 241/2005.

În urma acestei adrese, la data de 04.01.2013 a fost întocmit dosarul penal nr. …. la Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj, dosar care în prezent se află la Y, pentru cercetări în cadrul infracţiunii prev. de art. 9 din Legea nr. 241/2005, faţă de RG, aşa cum rezultă din adresa nr. …, comunicată la dosar de către PTG.

În aceste condiţii, este firesc ca, în virtutea principiului "penalul ţine în loc civilul", procedura administrativă privind soluţionarea contestaţiei formulate împotriva Deciziei de impunere nr. 2004/19.12.2012 să fie suspendată fie până la încetarea motivului care a determinat suspendarea, respectiv până la soluţionarea definitivă a cauzei penale.

Aceasta deoarece, organul care a efectuat controlul fiscal a constatat că administratorul contestatoarei nu a înregistrat în evidenţa contabilă un nr. de 49 de facturi fiscale emise de SC E. SRL A., în valoare totală de 321.806,92, aspect care atrage aplicabilitatea dispoziţiilor art. 9 alin. 1 lit. b  din Legea 241/2005, potrivit cărora, constituie infracţiuni de evaziune fiscală, omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate;

Susţinerea contestatoarei în sensul că suspendarea soluţionării contestaţiei de către organul fiscal ar întârzia nejustificat accesul părţii la instanţă, ceea ce contravine prevederilor art. 6 din CEDO nu poate fi reţinută, având în vedere că organul fiscal are obligaţia de a relua de îndată procedura la încetarea motivului care a determinat suspendarea, respectiv la soluţionarea definitivă a cauzei penale.

De asemenea, nu pot fi avute în vedere la soluţionarea prezentei cauze aspectele legate de nevinovăţia contestatoarei în ceea ce priveşte emiterea facturilor a căror neînregistrare în contabilitate s-a constatat, întrucât, pe de o parte instanţa nu a fost investită cu soluţionarea fondului cauzei, iar pe de altă parte, aceste aspecte fac obiectul cercetărilor penale ce se desfăşoară în cauza penală nr. …..

Va fi înlăturată şi susţinerea în sensul că nu ar exista legătură de cauzalitate între aspectele constate de inspectorii fiscali şi o eventuală infracţiune de evaziune fiscală, întrucât, aşa cum s-a arătat mai sus, unul dintre elementele constitutive ale acestei infracţiuni este reprezentat tocmai de omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate.

De altfel, prin Decizia nr. 1237/2008, Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art.214 alin.(1) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, constatând că în astfel de situaţii, nu se poate reţine încălcarea principiului referitor la prezumţia de nevinovăţie, deoarece sesizarea organelor în drept cu posibila săvârşire a unei infracţiuni nu echivalează cu eludarea garanţiilor specifice acestei prezumţii, odată ce instanţa de judecată este cea care, în final, se pronunţă prin hotărâre judecătorească asupra existenţei acelor fapte şi a gradului de vinovăţie, în cadrul unui proces caracterizat prin oralitate, contradictorialitate şi publicitate.

Faţă de toate aceste considerente, tribunalul va respinge contestaţia promovată de reclamanta SC FCT SRL.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Respinge contestaţia formulată de reclamanta SC FCT SRL în contradictoriu cu pârâta MF – F- Z,  împotriva Deciziei nr. 34/31.01.2013.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţa publică de la 14 Iunie 2013, la Tribunalul Gorj.

Domenii speta

Spete similare