Contestație împotriva tabelului preliminar de creanțe

Sentinţă civilă 916/SIND din 25.03.2014


ROMÂNIA

TRIBUNALUL BRAŞOV

SECŢIA A II-A CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

SENTINŢA CIVILĂ NR. 916/SIND

Şedinţa publică din data de 25 martie 2014

Completul constituit din:

JUDECĂTOR SINDIC : A. O.

GREFIER : E. L. I.

Pentru astăzi fiind amânată pronunţarea asupra contestaţiei la tabelul preliminar al creanţelor  cu privire la creanţa creditorului SC D.I. SRL, formulată de debitoarea SC B. SA prin administrator judiciar T.E. S.P.R.L., potrivit legii nr.85/2006.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică la pronunţare se constată lipsa părţilor.

Procedura este legal îndeplinită.

Dezbaterile în cauza de faţă au avut loc în şedinţa publică din data de 11 martie 2014 în sensul celor consemnate prin încheierea de şedinţă din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanţa din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunţarea cauzei pentru data de 18 martie  2014 şi pentru data de 25 martie 2014.

JUDECĂTORUL SINDIC

Constată că, la data de 11.12.2013, debitoarea SC B. SA-în insolvenţă, prin administrator special V.C., a formulat contestaţie la tabelul preliminar de creanţe al debitoarei, întocmit de administratorul judiciar T.E. S.P.R.L. în dosarul nr. 6555/62/2013, solicitând modificarea cuantumului creanţei creditoarei SC D.I. S.R.L.

În motivarea contestaţiei debitoarea a arătat că marfa ce i-a fost livrată de creditoare a fost necorespunzătoare calitativ, aşa cum rezultă din buletinele de analiză prezentate în dosarul nr.9303/62/2009 al Tribunalului Braşov, din expertiza efectuată în acest dosar şi din sentinţa civilă nr.629/24.02.2011 a Tribunalului Braşov.

Ca urmare, debitoarea acceptă soldul scadent la data de 30.11.2009, cu penalităţile recalculate, conform anexei 2 la prezenta contestaţie.

Se mai arată că există o greşeală în cererea de admitere a creanţelor depusă de creditoarea SC D.I. S.R.L., şi anume la factura nr.20082175, în valoare de 6.404,58 lei, data corectă a emiterii acesteia fiind 28.01.2009 şi nu 28.01.2008, motiv pentru care penalităţile calculate la această factură sunt eronate.

Contestaţia a fost legal timbrată._(fila 92)

Administratorul judiciar T.E. S.P.R.L. a depus la dosar punct de vedere scris cu privire la contestaţia formulată de debitoare.

Se arată că SC D.I. S.R.L. a fost înscrisă în tabelul preliminar de creanţe cu suma de 505.688,33 lei.

Susţinerea debitoarei potrivit căreia nu pot fi acceptate penalităţile ulterioare datei de 30.11.2009, data introducerii acţiunii ce a făcut obiectul dosarului nr.9303/62/2009 al Tribunalului Braşov, nu poate fi primită, aceasta contravenind dispoziţiilor art.41 alin.1 din Legea nr.85/2006, potrivit cărora penalităţile nu pot fi acordate după data deschiderii procedurii, în speţă procedura insolvenţei fiind deschisă la data de 24.09.2013.

Contestaţia este întemeiată doar sub aspectul penalităţilor calculate la factura nr.20082175, în valoare de 6.404,58 lei, data corectă a emiterii acesteia fiind 28.01.2009, iar data scadenţei 27.02.2009. Ca urmare, valoarea penalităţilor la această factură este de 6.404,58 lei.

În aceste condiţii, valoarea totală a creanţei creditoarei SC D.I. S.R.L. ce urmează a fi înscrisă în tabelul definitiv de creanţe este de 504.277,30 lei.(filele 15, 16)

Creditoarea SC D.I. S.R.L. a depus la dosar notă de şedinţă, prin care a arătat că sentinţa civilă nr.629/24.02.2011 a Tribunalului Braşov a fost schimbată în tot, cu consecinţa respingerii acţiunii promovate de SC B. S.A. În aceste condiţii, susţinerile debitoarei potrivit cărora ar fi existat deficienţe calitative ale produselor livrate de creditoare au fost înlăturate în mod irevocabil.

În ceea ce priveşte eroarea referitoare la data emiterii şi data scadenţei facturii nr.20082175, aceasta corespunde realităţii, astfel încât a fost refăcut calculul în sensul celor arătate de contestatoare.

Se solicită admiterea contestaţiei doar în ceea ce priveşte corijarea efectelor erori materiale legate de data scadenţei facturii nr. 20082175 din data de 28.01.2009.(filele 71,72)

În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri.

Analizând contestaţia formulată de debitoarea SC B. SA-în insolvenţă, prin administrator special V.C., în raport de motivele arătate în aceasta, de actele si lucrările dosarului, precum  şi de dispoziţiile legale incidente în cauză, instanţa constată următoarele:

Conform tabelul preliminar de creanţe al debitoarei SC B. S.A.  întocmit de administratorul judiciar T.E. S.P.R.L. la data de 27.11.2013, creanţa contestată este înscrisă în categoria creanţelor chirografare, prevăzute de art.123 pct.7 din Legea nr.85/2006, cu suma de 505.688 lei.

Verificând declaraţia de creanţă a creditoarei SC D.I. S.R.L., astfel cum a fost precizată, instanţa constată că suma de 505.688 lei se compune din:

-243.014,83 lei, contravaloare facturi fiscale;

-250.460,50 lei, penalităţi de întârziere calculate până la data deschiderii procedurii de insolvenţă (24.09.2013);

-12.213 lei, cheltuieli de judecată în dosarul nr.9303/62/2009.

Debitoarea a contestat doar cuantumul penalităţilor de întârziere în valoare de 250.460,50 lei, invocând faptul că datorează penalităţi calculate doar până la data de 30.11.2009, când a formulat acţiune în justiţie împotriva creditoarei, pentru furnizare marfă necorespunzătoare calitativ.

Instanţa constată că, pe de-o parte, acţiunea ce a format obiectul dosarului nr. 9303/62/2009 al Tribunalului Braşov a fost respinsă în mod irevocabil, stabilindu-se că marfa livrată debitoarei de către SC D.I. S.R.L., a fost corespunzătoare calitativ, iar pe de altă parte, potrivit art.41 alin.1 din Legea nr.85/2006, penalităţile se calculează până la data deschiderii procedurii.

Ca urmare, în mod corect administratorul judiciar a stabilit că i se cuvin creditoarei contestate penalităţi de întârziere calculate până la data de 24.09.2013.

În ceea ce priveşte critica debitoarei cu privire la data emiterii facturii nr. nr.20082175, instanţa constată că acesta este întemeiată.

Astfel, factura susmenţionată a fost emisă la data de 28.01.2009, şi nu data de 28.01.2008, cum se menţionează în precizarea din declaraţia de creanţă, astfel încât se impune modificarea cuantumului penalităţilor calculate la această factură, acestea fiind de 6.404,58 lei, în loc de 7.819,99 lei.

În consecinţă, instanţa urmează să admită în parte contestaţia, şi în consecinţă, să  dispună ca administratorul judiciar să înscrie pe creditoarea SC D.I. SRL, în tabelul definitiv de creanţe al debitoarei SC B. SA,  la categoria creanţelor chirografare prevăzute de art.123 pct.7 din Legea nr.85/2006, cu suma de 504.277,30 lei.

Va respinge restul pretenţiilor contestatoarei debitoare.

Deoarece debitoarea a căzut parţial în pretenţii, în conformitate cu dispoziţiile art.453 alin.1 şi alin2 NCPC, o va obliga pe aceasta să plătească intimatei SC D.I. SRL suma de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată-parţial, reprezentând o parte a onorariului avocaţial.(filele 94, 95)

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite în parte contestaţia formulată de debitoarea SC B. SA-în insolvenţă, prin administrator special V.C., împotriva tabelului preliminar de creanţe al debitoarei, întocmit de administratorul judiciar T.E. S.P.R.L. în dosarul nr. 6555/62/2013, şi în consecinţă:

Dispune ca administratorul judiciar să înscrie pe creditoarea SC D.I. SRL, în tabelul definitiv de creanţe al debitoarei SC B. SA,  la categoria creanţelor chirografare prevăzute de art.123 pct.7 din Legea nr.85/2006, cu suma de 504.277,30 lei.

Respinge restul pretenţiilor contestatoarei debitoare.

Obligă pe contestatoarea SC B. SA-în insolvenţă să plătească intimatei SC D.I. SRL suma de 1000 lei.

Executorie.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 25.03.2014.

PREŞEDINTE, GREFIER,

A. O.E.L. I.

Redact. A.O./03.04.2014

Dact. E.L.I./03.04.2014

-5 ex. –