Angajarea răspunderii conform art.138 alin.3 din Legea 85/2006

Angajarea răspunderii conform art.138 alin.3 , din Legea 85/2006 . Calitate procesuală activă . Condiţii privind antrenarea răspunderiiorganelor de conducere.

Fapta prevăzută de art. 138 lit. c) din lege nu s-a dovedit în cauză în condiţiile art. 249 NCPC .

Încadrarea unei fapte în această ipoteză juridică presupune stabilirea unei situaţii în care debitorul, cu toate că avea dificultăţi financiare, a continuat activitatea- administratorul având un interes personal- ceea ce a determinat încetarea plăţilor şi starea de insolvenţă.

Nu trebuie confundată această faptă cu dispoziţia de continuare a activităţii în situaţia în care insolvenţa este prezumată, deoarece , potrivit art. 27 alin.1 din Legea nr. 85/2006 , numai debitorul aflat în stare de insolvenţă este obligatsă adreseze tribunaluluio cerere pentru a fi supus dispoziţiilor acestei legi , în termen de 30 zile de la apariţia insolvenţei.

În ceea ce priveşte pretinsa săvârşire a faptei reglementate de art.138 lit.d din Legea insolvenţei , neprezentarea actelor contabile nu reliefează legătura de cauzalitate impusă de lege, fiind absolut necesar ca reclamanta să dovedească caracterul determinant al faptei imputate administratorului social, fără ca instanţa să poată aprecia culpa membrului organului de conducere, în abstract, prin aplicarea unor prezumţii.

Sentinţa nr. 487/F/10.042014 pronunţată în Dosar nr. 253/1259/2013/a1

Reclamanta DGRFP în calitate de creditor unic al SC DSRL – în faliment, a chemat în judecată pârâta DM , în calitate de administrator social al debitorului, solicitând atragerea răspunderii personale materiale a acesteia până la concurenţa sumei de 19.907 lei, în temeiul art. 138 alin.1 lit. c şi d din Legea 85/2006.

Reclamanta a apreciat că potrivit Raportului privind cauzele şi împrejurările care au dus la apariţia stării de insolvenţă, nu există bunuri în patrimoniul societăţii debitoare, iar starea de insolvenţă a fost determinată de factori obiectivi. S-a apreciat că nu se impune angajarea răspunderii în condiţiile art. 138 alin.1 din legea insolvenţei,fără însă ca lichidatorul să analizeze în amănunt răspunderea reprezentantului legal al debitorului sub aspectul săvârşirii faptelor reglementate de art. 138 alin. 1 lit. c şi d din Legea 85/2006.

A apreciat reclamanta că debitorul aflat în insolvenţă sau în stare iminentă de insolvenţă, în temeiul art. 27 din legea insolvenţei,avea obligaţia să adreseze instanţei cerere de declanşare a procedurii .

Cum debitorul se află în încetare de plăţi din luna iunie 2012 iar cererea de deschidere a procedurii s-a formulat la data de 01.03.2013 - în condiţiile în care a exercitat un management defectuos , continuând o activitate care ducea în mod vădit la insolvenţ㠖s-a solicitat angajarea răspunderii conform art. 138 alin.1 lit. cdin Legea 85/2006.

Totodată, creditorul a solicitat angajarea răspunderii conform art. 138 alin.1 lit. ddin Lege, apreciind că obligaţia de a organiza şi conduce contabilitatea societăţii, de a depune la autorităţile statului competente situaţiile financiare periodice (bilanţul contabil de semestru, bilanţul contabil anual, precum şi alte declaraţii) care îi revine administratorului social, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 31/1990 şi ale Legii nr.82/1991, nu a fost îndeplinită.

Tot astfel, obligaţiile de a prezenta documentele prevăzute de art. 28 din lege, şi respectiv de a întocmi şi a ţine registrele prevăzute de lege, conform art. 73 alin.1 din Legea nr. 31/1990, nu au fost îndeplinite.

Lichidatorul judiciar desemnat în procedura insolvenţei a depus la dosar Raportul cauzal, astfel cum a fost completat,tabelul definitiv al creanţelor şi punct de vedere în sensul că intrarea în insolvenţă a debitorului a fost determinată de cauze obiective, nu au fost identificate cauze de natură a antrena răspunderea materială a administratorului societăţii.

Au fost depuse acte, a fost citată pârâta prin BPI, dar şi conform Codului de procedură civilă, conform art. 7 din Legea nr. 85/2006.

Examinând probele administrate în cauză, instanţa reţine în fapt următoarele:

Prin încheierea din... s-a dispus deschiderea procedurii simplificatea insolvenţei împotriva debitorului SC D , lichidator judiciar fiind „M”, cu atribuţiile prevăzute de art.20 din lege.

Conform tabelului definitiv de creanţe împotriva debitorului, necontestat,masa pasivă a acestuia se compune din creanţe în sumă de 19.907 lei, datorii către bugetul de stat, iar potrivit raportului cuprinzând cauzele şi împrejurările ce au dus la apariţia insolvenţei, întocmit în condiţiile art.59 din lege, astfel cum a fost completat, nu au fost identificate elemente de răspundere în sarcina pârâtei, insolvenţa fiind determinată de factori obiectivi constând în ...

În drept, instanţa reţine că cererea a fost formulată de creditorul unic înscris în tabelul de creanţe.

Potrivit art. 138 alin.3 din Legea insolvenţei, în situaţia în care administratorul/ lichidatorul judiciar nu a indicat persoanele culpabile de starea de insolvenţă a debitorului sau a hotărât că nu este cazul să introducă acţiunea prevăzută la alin.1, preşedinţele Comitetului Creditorilor, în urma hotărârii adunării creditorilor , sau creditorul care deţine mai mult de 50% din totalul creanţelor înscrise la masa credală, poate formula acţiune în scopul antrenării răspunderii administratorilor .

Aşadar, legiuitorul a stabilit procedura de urmat în situaţia în care administratorul/lichidatorul nu a formulat acţiune în temeiul art. 138 alin.1 din lege, iar în cazul de faţă,creditorul – reclamant , care deţine un procent de 100% din totalul creanţelor, întruneşte condiţiile legale pentru a formula cerere , conform art. 138 alin.3 din lege.

Cu privire la faptele invocate, instanţa reţine că, natura juridică a răspunderii administratorului este cea a unei răspunderi speciale, care împrumută caracteristicile răspunderii delictuale.

Activitatea de administrare, apreciată dăunătoare, este pentru creditori, un fapt juridic „stricto sensu”, pretins prejudiciabil, în raport de care răspunderea patrimonială presupune identificarea tuturor elementelor răspunderii pentru faptul juridic ilicit cauzator de prejudicii, reglementat de art. 1349 Noul Cod Civil.

Astfel, antrenarea răspunderii administratorilor, conform art. 1381 şi urm Noul Cod Civil, presupuneîndeplinirea următoarelor condiţii : prejudiciul creditorilor , fapta să se încadreze în cazurile prevăzute de lege ,raportul de cauzalitate dintre faptă şi încetarea plăţilor , culpa persoanei a cărei răspundere se antreneazăsub forma intenţiei sau a culpei .

Conform art. 138 alin.1 literele c, d din legea insolvenţei, coroborat cu art. 138 alin.3, temei juridic al acţiunii formulate, „ În cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispoziţiile art. 59 alin. (1) sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariţia stării de insolvenţă a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvenţă, să fie suportată de membrii organelor de conducere şi/sau supraveghere din cadrul societăţii, precum şi de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvenţă a debitorului, prin una dintre următoarele fapte:

c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activităţi care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăţi;

d) au ţinut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ţinut contabilitatea în conformitate cu legea „ (...)

Fapta prevăzută de art. 138 lit. c) din lege nu s-a dovedit în cauză în condiţiile art. 249 NCPC .

Încadrarea unei fapte în această ipoteză juridică presupune stabilirea unei situaţii în care debitorul, cu toate că avea dificultăţi financiare, a continuat activitatea- administratorul având un interes personal- ceea ce a determinat încetarea plăţilor şi starea de insolvenţă.

Nu trebuie confundată această faptă cu dispoziţia de continuare a activităţii în situaţia în care insolvenţa este prezumată, deoarece , potrivit art. 27 alin.1 din Legea nr. 85/2006 , numai debitorul aflat în stare de insolvenţă este obligatsă adreseze tribunaluluio cerere pentru a fi supus dispoziţiilor acestei legi , în termen de 30 zile de la apariţia insolvenţei.

Or, în cauză, nu s-a dovedit că activitatea a continuat în interesul personal al pârâtei şi nici că debitorul s-a aflat în stare de insolvenţă anterior formulării cererii de deschidere a procedurii.

În ceea ce priveşte pretinsa săvârşire a faptei reglementate de art.138 lit.d din Legea insolvenţei – lipsa evidenţei contabile –, urmează a se observa că nu s-a dovedit legătura de cauzalitate cu apariţia stării de insolvenţă, prezumându-se că aceasta ar fi fost determinant㠖 în opinia reclamantei – pentru încetarea de plăţi.

Neprezentarea actelor contabile nu reliefează această legătură de cauzalitate impusă de lege, fiind absolut necesar ca reclamanta să dovedească caracterul determinant al faptei imputate administratorului social, fără ca instanţa să poată aprecia culpa membrului organului de conducere, în abstract, prin aplicarea unor prezumţii.

În consecinţă, art.138 din legea insolvenţei impune determinarea legăturii de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu, culpa persoanei chemată a răspunde trebuie să fie analizată în concret, fără posibilitatea recurgerii la prezumţiile reglementate de art. 327 şi 329 NCPC, ca mijloc de probă.

Pentru motivele indicate a fost respinsă cererea creditorului majoritar.

Domenii speta

Spete similare