Acţiune în despăgubiri întemeiate pe hg nr.1083/2008. Termen de prescripţie.

Acţiune în despăgubiri întemeiate pe HG nr.1083/2008. Termen de prescripţie.

HG nr.1083/2008: art.3, 4 alin.2 lit.c);

Codul Muncii: art. 268  alin. (1) lit. c).

Prima instanţă a reţinut corect faptul că, raportat la data intrării în vigoare a HG nr.1083/2008 respectiv 01.01.2009, termenul de prescripţie pentru valorificarea dreptului reclamantului s-a împlinit la data de 01.01.2012, având în vedere termenul general de prescripţie de 3 ani.

Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale - Decizia civilă nr.770/A/24 noiembrie  2014.

Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Hunedoara, Secţia a II-a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal, sub dosar nr. 3117/97/2013,  reclamantul S.G. a chemat în judecată pe pârâtul I.P.J. H. şi a solicitat obligarea acestuia la plata sumei de 6.000 Euro  echivalent în lei la data plăţii, cu titlul de despăgubiri de sănătate prevăzute de disp. art. 4 alin.2 lit.c din H.G. nr.1083/2008; cu cheltuieli de judecată.

 În motivarea cererii sale, reclamantul a arătat că a fost poliţist în cadrul IPJ Hunedoara până la data de 31.07.2005, când în baza deciziei Medicale nr. A/2294/5 din 12.07.2005 a Comisiei de Expertiză Medico– Militară din cadrul Spitalului Militar S., avizată de Comisia Centrală de Expertiză Medico – Militară din cadrul M.A.I., s-a constatat că este invalid gradul III şi implicit clasat inapt pentru serviciul în poliţie, fiind pensionat.

 Prin art. 28 alin. 1 lit. m din Legea nr.360/2002, privind Statutul Poliţistului, poliţiştii au, între altele, dreptul la asigurare de sănătate în condiţiile stabilite prin Hotărâre de Guvern.

 HG nr.1083/2008, dată în aplicarea prevederii menţionate din Statutul Poliţistului, stabileşte prin art. 3 că M.A.I. acordă despăgubiri poliţiştilor, între altele, pentru:„invaliditate de gradul III”, iar art.4 alin. 2 lit. c) stabileşte cuantumul despăgubirilor pentru acest risc la 6000 euro, echivalent în lei la data plăţii.

  Pentru punerea în executare a prevederilor menţionate, M.A.I. a elaborat norme metodologice aprobate prin Ordinul nr. 24/24.03.2009.

A mai arătat că în conformitate cu prevederile art.8 din acest Ordin, a formulat cerere pentru acordarea despăgubirilor depusă la sediul pârâtului, aceasta fiind ultima unitate din care a făcut parte, depunând toate actele prevăzute în ordin.

Pârâtul, prin adresa nr.7313/18.02.2013, a refuzat acordarea despăgubirilor  pe motivul că HG 1083/2008 nu este aplicabilă decât poliţiştilor  răniţi, răniţi şi rămaşi invalizi sau decedaţi, reclamantul neîncadrându-se în nici una din aceste categorii.

În conformitate cu prev. de art. 4 alin. 2 din Ordinul M.A.I. nr.24/2009 şi art.7 din Legea nr.554/2004, reclamantul a solicitat pârâtului, în termen, reanalizarea modului de soluţionare a cererii sale.

Prin adresa nr.71202/05.03.2013, pârâtul a comunicat că îşi menţine punctul de vedere exprimat prin adresa nr. 7313/18.02.2003, în sensul că refuză să-i acorde despăgubirile.

A mai arătat că în H.G. nr.1083/2008  art.2, sunt definite clar semnificaţiile termenilor şi expresiilor folosite astfel: a. poliţist - funcţionar public civil, cu statut special, căruia i s-au aplicat prevederile Legii nr.360/2002. Această calitate o avea la data ivirii invalidităţii, iar pârâtul nu i-o neagă;  b. poliţist rănit - poliţist supus în timpul sau în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu, independent de voinţa lui, unor cauze vătămătoare, în urma cărora îi este afectată integritatea anatomică şi/sau funcţională a organismului. Îndeplinirea acestei condiţii a rezultat din cuprinsul Deciziei Medicale a Comisiei din cadrul Spitalului Militar S., avizată de Comisia centrală din cadrul M.A.I.; c. poliţist invalid - poliţist rănit, clasat inapt pentru serviciul poliţienesc de către comisiile de expertiză medicală şi evaluarea capacităţii de muncă. Şi acest lucru a rezultat din Decizia Medicală menţionată.

A mai susţinut că a fost poliţist şi este  poliţist  rănit în sensul art.2 lit. b şi este invalid în sensul art. 2 lit. c din H.G. nr.1083/2008.

Atât timp cât actul normativ defineşte aceşti termeni nici o altă autoritate nu poate da o altă interpretare acestora.

A invocat practica judiciară a Tribunalului Hunedoara (dosar nr.7452/97/2011 şi nr.8286/97/2011) şi a Curţii de Apel Alba Iulia (decizia nr.2349/2011 în dosarul nr.5032/97/2110 al Tribunalului Hunedoara).

Pârâtul I.P.J. H.  a depus la dosar întâmpinare prin care în principal a invocat excepţia prescripţiei, arătând că reclamantul a fost angajatul său până la data de 31.07.2005, iar H.G. nr.1083/2008 a intrat în vigoare la data de  01.01.2009 şi faţă de ambele date termenul general de prescripţie de 3 ani prevăzut de art.2517 din Codul civil este depăşit.

Pe fond, a arătat că disp.art.2 şi 3 din H.G. nr.1083/2008 nu sunt aplicabile decât poliţiştilor răniţi şi răniţi rămaşi invalizi sau decedaţi în timpul sau în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu, potrivit legii, fapt pentru care, consideră că poliţiştilor cărora le-au încetat raporturile de serviciu, ca urmare a pierderii capacităţii de muncă, fiind clasaţi ca urmare a diagnosticării clinice şi funcţionale „inapt pentru serviciul în poliţie” şi încadraţi  în grade de invaliditate pentru boli apărute  în timpul şi din cauza serviciului în poliţie, nu se încadrează în categoriile de poliţişti beneficiari ai despăgubirilor de hotărârea menţionată.

A mai învederat instanţei că dispoziţiile art.2 şi 3 din H.G.  nr.1083/2008 trebuie coroborate cu cele ale art. 1 alin. 2 din acelaşi act normativ care prevede că „despăgubirile prevăzute la alin.1 implică acordarea unor sume de bani pentru poliţişti, sau în cazul decesului, pentru familiile acestora, în situaţia producerii riscurilor specifice activităţii de poliţie”.

Este adevărat că pe decizia medicală invocată de reclamant există menţiunea „Boală apărută în timpul şi din cauza serviciului în poliţie”, însă acest act trebuie analizat în integralitatea sa, or această menţiune nu este motivată în nici un fel, iar la rubrica „istoricul bolii” nu este făcută nici o menţiune din care să rezulte felul în care reclamantul a fost expus unor factori patogeni în timpul ori în legătură cu serviciul, dimpotrivă diagnosticul face trimitere la o patologie cronică.

Reclamantul a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepţiei prescripţiei şi înlăturarea apărărilor formulate pe fond de către pârât.

Cu privire la excepţie, a arătat că singurul termen de prescripţie incident în speţă este cel de 6 luni de la comunicarea refuzului nejustificat de soluţionare a cererii sale, reglementat de art.11 alin.1 lit.b  din  Legea nr.554/2004, termen în care s-a încadrat.

Pe fond, a reiterat susţinerile din acţiune şi în plus a mai arătat că boala chiar cronică, s-a cronicizat în urma unei afecţiuni acute, iar pârâtul dacă avea dubii asupra corectitudinii deciziei medicale, putea s-o conteste dar nu a făcut-o.

 Prin sentinţa nr.4128/CA/2013, pronunţată de Tribunalul Hunedoara – Secţia a II-a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal a fost admisă ca fondată acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul S.G. împotriva pârâtului I.P.J.  H. şi în consecinţă a fost obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 6.000 Euro echivalent în lei la data plăţii cu titlu de despăgubiri conform art.4 alin.2 lit. c din H.G. nr.1083/2008 şi 4 lei, cheltuieli de judecată.

Prin decizia nr.1660/03.03.2014, pronunţată  de  Curtea de Apel Alba Iulia – Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal a fost admis recursul declarat de pârâtul I.P.J. H.  împotriva sentinţei nr.4128/CA/2013, care a fost casată cu trimitere spre  rejudecare Tribunalului Hunedoara– Secţia de Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale.

In considerentele acelei decizii s-a reţinut că drepturile solicitate de reclamant în temeiul H.G. nr.1083/2008 au caracterul unor ajutoare ce se acordă poliţiştilor, ca funcţionari publici cu statut special, după încetarea activităţii prin pensionare, iar nu a unor drepturi salariale cuvenite unor funcţionari publici în activitate, pentru a fi incidente disp. art.109 din Legea nr.188/1999 de natură a atrage competenţa instanţelor de contencios administrativ.

  Aşa fiind, competenţa de soluţionare a acestui litigiu aparţine, potrivit art.2 lit. c din Codul de procedură  civilă şi art.153 lit. f din Legea nr.263/2010, tribunalului, ca instanţă de litigii de muncă şi asigurări sociale.

 In rejudecare, dosarul a fost înregistrat sub nr.3117/97/2013*.

Rejudecând cauza după casare, Tribunalul Hunedoara - Secţia a II-a Civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 4128/CA/27.06.2013 pronunţată în cauză a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, invocată de pârâtul I.P.J.  H. A respins acţiunea de asigurări sociale formulată de reclamantul  S. G. împotriva pârâtului I.P.J.  H.

Pentru a hotărî, astfel, instanţa a reţinut următoarele :

Reclamantul S.G. s-a pensionat la data de 31.07.2005.

La acea dată nu exista H.G.  nr.1083/2008 şi Ordinul nr.24/2009 dat în aplicarea acesteia, aşa încât nu exista temei legal pentru ca reclamantul să solicite despăgubiri în litigiu la data pensionării.

H.G.  nr.1083/2008 privind asigurarea despăgubirilor de viaţă, sănătate şi bunuri ale poliţiştilor a intrat în vigoare la data de 01.01.2009 iar Ordinul nr.24/24.03.2009 privind Normele metodologice de aplicare a H.G.  nr.1083/2008 a intrat în vigoare la data de 10.04.2009.

Prin urmare, termenul de prescripţie începe să curgă de la data de 10.04.2009, aceasta fiind data de la care reclamantul avea temei legal pentru a solicita drepturile în litigiu.

Termenul de prescripţie este cel de 3 ani, prevăzut de Decretul nr.167/1957 privitor la prescripţia extinctivă, care era în vigoare la data de 10.04.2009 şi nu cel prevăzut de art.2517 din Codul civil actual, care a intrat ulterior în vigoare (1 octombrie 2011).

Conform art.1 din Decretul nr.167/1958 „Dreptul la acţiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripţie dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege” iar potrivit art.7 din acelaşi decret „Prescripţia începe să curgă de la data când se naşte dreptul la acţiune”.

 Totodată, în art.3 din acelaşi act normativ se precizează că „termenul prescripţiei este de 3 ani” dacă nu există alte prevederi legale derogatorii.

Aşa fiind, acţiunea putea fi formulată până cel mai târziu la data de 10.04.2012.

Ea a fost însă introdusă la instanţă prin poştă, la data de 15.03.2013, deci cu depăşirea termenului legal.

Faţă de considerentele expuse s-a admis ca întemeiată excepţia prescripţiei  dreptului material la acţiune invocată de pârât şi în consecinţă s-a respins ca prescrisă acţiunea de asigurări sociale de faţă.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel, în termenul legal, reclamantul S.G., solicitând admiterea apelului, modificarea sentinţei în senul admiterii cererii sale şi obligării pârâtului IPJ Hunedoara la plata sumei de 6000 Euro, echivalent în lei la data plăţii, cu titlu despăgubiri de sănătate conform art. 4 alin.1 lit. c din H.G. nr.1083/2008.

În expunerea de motive apelantul critică hotărârea tribunalului ca fiind nelegală şi netemeinică, susţinând că este îndreptăţit la suma pretinsă, reluând argumentele din acţiunea introductivă.

Susţine că toate dosarele colegilor săi au fost soluţionate favorabil de către secţia contencios administrativ al curţii şi singurul pretext al schimbării practicii şi al considerării acţiunii ca litigiu de muncă este să nu beneficieze de prev. din Legea nr.544/2004 în baza căruia se încadrează în termenul de depunere a acţiunii, aceasta nefiind prescrisă.

Intimatul I.P.J. H. a depus întâmpinare în această fază procesuală solicitând respingerea apelului ca nefondat, pe argumentele expuse în întâmpinarea depusă şi în faţa instanţei de fond.

CURTEA, verificând, potrivit art.479 din Noul Cod de procedură civilă, în limita cererii de apel, stabilirea situaţie de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă, reţine următoarele:

Apelul este nefondat.

Reclamantul  S.G. s-a adresat pârâtului I.P.J.  H.  cu cerere înregistrată sub nr.7313/2013 solicitând a i se acorda despăgubirile prevăzute de HG nr.1083/2008 – privind asigurarea despăgubirilor de viaţă, sănătate şi bunuri ale poliţiştilor şi de Ordinul MAI nr. 24/2009– privind Normele metodologice de aplicare a H.G. nr.1083/2008.

Prima instanţă a reţinut corect faptul că, raportat la data intrării în vigoare a HG nr.1083/2008 respectiv 01.01.2009, termenul de prescripţie pentru valorificarea dreptului reclamantului s-a împlinit la data de 01.01.2012, având în vedere termenul general de prescripţie de 3 ani.

În concret, sunt incidente două termene de prescripţie.

Primul se referă la termenul în care reclamantul era îndreptăţit să solicite plata despăgubirilor reglementate de H.G. nr.1083/2008, iar cel de-al doilea se referă la termenul în care reclamantul se putea adresa instanţei în cazul în care instituţia refuza plata acestor despăgubiri.

Astfel, conform art. 117 din Legea nr.188/1999 (aplicabilă poliţistului care are statut de funcţionar public civil)- dispoziţiile acestei legi se completează cu prevederile legislaţiei muncii, precum şi cu reglementările de drept comun civile, administrative sau penale, după caz, în măsura în care nu contravin legislaţiei specifice funcţiei publice, iar disp. art. 268  alin. (1) lit. c din Codul muncii prevăd că cererile în vederea soluţionării unui conflict de muncă pot fi formulate: c) în termen de 3 ani de la data naşterii dreptului la acţiune, în situaţia în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum şi în cazul răspunderii patrimoniale a salariaţilor faţă de angajator.

În consecinţă, reclamantul era obligat să solicite plata drepturilor în termenul de prescripţie de 3 ani, termen pe care nu l-a respectat, cererea fiind formulată numai în cursul anului 2013, în timp ce termenul de prescripţie s-a împlinit la data de 01.01.2012.

Faţă de cele reţinute, reclamantul nemaifiind în termenul legal de valorificare a dreptului său, excepţia invocată a fost corect soluţionată, de către instanţa de fond.

Soluţionând litigiu pe această excepţie corect analizată de prima instanţă cu prioritate conform art.248 alin.1 din Codul de procedură civilă, celelalte aspecte privind fondul litigiului nu se mai impun a fi verificate.

Cât priveşte soluţionarea cauzei de către instanţa specializată de asigurări sociale, acesta chestiune a fost tranşată de Curtea de Apel Alba Iulia, prin decizia de casare nr. 1660/03.03.2014 din dosar nr.3117/97/2013 astfel încât instanţa de fond a soluţionat corect litigiu, în lumina considerentelor acestei decizii, obligatorii potrivit art.501 alin.1 din Codul de procedură civilă.

Faţă de cele ce preced, Curtea, în baza art.480 alin.(1) din Noul Cod de procedură civilă a respins ca nefondat apelul cu care a fost investită de către reclamant, păstrând hotărârea atacată.

Domenii speta

Spete similare