Evaziune fiscală

Tribunalul Arad prin sentinţa penală nr. 329 din 19 septembrie 2013 pronunţată în dosarul nr. 8988/55/2012 – Tribunalul Arad- respinge cererea de schimbare a încadrării juridice, formulată de reprezentantul Ministerului Public, din infracţiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. b şi c din Legea nr. 241/2005, în infracţiunea prevăzută de art. 43 din Legea nr. 82/1991 raportat la art. 289 alin. 1 Cod penal.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a, raportat la art. 10 lit. d Cod procedură penală, achită pe inculpatul F.C. pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. b şi c din Legea nr. 241/2005.

În baza art. 346 alin. 2, raportat la art. 14 Cod procedură penală, respinge acţiunea civilă exercitată de partea civilă Statul român prin Ministerul Finanţelor Publice - ANAF – Garda Financiară Arad.

În motivarea hotărârii de achitare, prima instanţă a reţinut că, prin rechizitoriul din data de 13.06.2012, întocmit de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad în dosarul nr. 191/P/2010, a fost trimis în judecată inculpatul F.C., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 43 din Legea nr. 82/1991, dosarul fiind înaintat Judecătoriei Arad.

În actul de sesizare a instanţei s-a reţinut că, SC Tinorombez SRL Pecica nu a evidenţiat în contabilitate şi în declaraţiile fiscale obligatorii, mai multe achiziţii intracomunitare, de la trei furnizori din Franţa, efectuate în perioada aprilie 2009 – martie 2010. S-a presupus că bunurile au fost revândute în România, fără ca vânzările să fie înregistrate şi astfel societatea s-ar fi sustras de la plata taxelor şi impozitelor, astfel că organele fiscale au sesizat posibila comitere a infracţiunii prevăzute de art. 9 alin. 1 lit. b din Legea nr. 241/2005.

În cadrul cercetărilor efectuate, s-a solicitat autorităţilor franceze efectuarea unor verificări la cei trei furnizori al SC Tinorombez SRL (Sarl Ctea, Sarl AuberCars şi Sar Kmw),  în vederea ridicării facturilor de vânzare către societatea română şi a identificării bunurilor achiziţionate.

Au fost identificate astfel mai multe autoturisme achiziţionate de societatea administrată de inculpat, însă verificările efectuate în baza de date auto naţională au evidenţiat faptul că aceste autoturisme nu au fost înmatriculate niciodată pe teritoriul României, fapt ce a condus la presupunerea ca SC Tinorombez SRL nu a vândut aceste bunuri în România

Nici rapoartele VIES nu au evidenţiat tranzacţii între persoane juridice din comunitate, având ca obiect respectivele autoturisme.

De asemenea, nu s-a putut stabili că societatea ar fi realizat profit, pentru a se calcula impozitul pe profit.

În aceste condiţii, prin ordonanţa din 19.04.2012, procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. b din Legea nr. 241/2005.

Prin sentinţa penală nr.2402/25.09.2012, pronunţată în dosarul nr. 8988/55/2012, Judecătoria Arad, în baza art. 334 Cod procedură penală, a schimbat încadrarea juridică a faptei reţinute în sarcina inculpatului F.C., din infracţiunea prevăzută de art. 43 din Legea nr. 82/1991, în infracţiunea prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. b şi c din Legea nr. 241/2005, iar în baza art. 42 raportat la art. 27 lit. e1 Cod procedură penală, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Arad.

Pentru schimbarea încadrării juridice, Judecătoria Arad a avut în vedere decizia ÎCCJ nr. 4/2008, pronunţată în recurs în interesul legii.

Prin sentinţa penală nr. 456/22.11.2012, Tribunalul Arad  a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Arad, invocată de reprezentantul Ministerului Public şi, în consecinţă,

În baza art. 334 Cod procedură penală, a schimbat încadrarea juridică dată faptei prin sentinţa penală nr. 2402/25.09.2012, pronunţată de Judecătoria Arad, din infracţiunea complexă de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin 1 lit. b şi c din Legea nr. 241/2005,  în infracţiunea prevăzută de art. 43 din Legea 82/1992.

În baza art. 42, raportat la art. 39 alin. 1 Cod procedură penală, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în  favoarea Judecătoriei Arad.

În baza art. 43 alin. 1, 3, 5 şi 7 Cod procedură penală, a constatat conflictul negativ de competenţă şi a trimis cauza la Curtea de Apel Timişoara, pentru soluţionarea conflictului.

Prin sentinţa penală nr. 3/PI/09.01.2013, Curtea de Apel Timişoara a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Arad – secţia penală.

Astfel, la data de 21 februarie 2013, cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Arad.

În ce priveşte cererea de schimbare a încadrării juridice, formulată la acest termen de reprezentantul Ministerului Public, instanţa reţine că dispoziţiile art. 334 Cod procedură penală nu sunt incidente în cauză.

Tribunalul Arad, prin sentinţa penală nr. 456/22.11.2012, a schimbat încadrarea juridică dată faptei de Judecătoria Arad, pentru motivele arătate în acea sentinţă, asupra cărora nu mai revenim.

Soluţionând conflictul de competenţă, prin decizia penală nr. 3/PI/09.01.2013, Curtea de Apel Timişoara a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Arad, stabilind că fapta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 lit. b şi c din Legea nr. 241/2005.

Deşi în dispozitivul deciziei se face referire la infracţiunea prevăzută de art. 9 lit. b din Legea nr. 241/2005, constatăm că în considerente se analizează infracţiunea prevăzută de art. 9 lit. b şi c din legea nr. 241/2005, aceasta din urmă fiind şi încadrarea juridică (realizată de Judecătoria Arad) care a generat conflictul negativ de competenţă.

Faţă de considerentele deciziei Curţii de Apel Timişoara, instanţa va respinge cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei, din infracţiunea prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. b şi c din Legea nr. 241/2005, în infracţiunea prevăzută de art. 43 din Legea nr. 82/1991, raportat la art. 289 alin. 1 Cod penal, urmând a analiza în continuare fapta astfel cum a fost calificată de Curtea de Apel Timişoara.

Analizând probele administrate în cauză, în cursul urmăririi penale şi în faza de judecată, instanţa reţine următoarele:

Notele de constatare întocmite de Garda Financiară Arad şi raportul VIES, evidenţiază faptul că SC Tinorombenz SRL, administrată de către inculpatul F.C., a efectuat în perioada aprilie 2009 - martie 2010 mai multe achiziţii intracomunitare de la trei furnizori din Franţa, pe care nu le-a înregistrat în contabilitate şi pe care nu le-a declarat în declaraţiile fiscale obligatorii. S-a presupus că bunurile au fost revândute în România, fără ca vânzările să fie înregistrate şi astfel societatea s-ar fi sustras de la plata taxelor şi impozitelor, motiv pentru care a fost sesizată posibila comitere a infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. b din Legea nr. 241/2005.

În cadrul cercetărilor efectuate, prin comisie rogatorie, s-a solicitat autorităţilor franceze efectuarea unor verificări la cei trei furnizori ai SC Tinorombez SRL (Sarl Ctea, Sarl AuberCars şi Sar Kmw), în vederea ridicării facturilor de vânzare către societatea română şi a identificării bunurilor achiziţionate.

Din documentele ridicate de autorităţile franceze, rezultă că au fost identificate, astfel, mai multe autoturisme achiziţionate de către SC Tinorombenz SRL, autoturisme individualizate după seriile de şasiu înscrise în facturile de vânzare. De asemenea, autorităţile franceze, au ridicat de la furnizori şi copii ale permiselor de conducere ale unor persoane, care au ridicat unele dintre maşinile achiziţionat de S.C. Tinorombez, persoane care, nu au putut fi identificate, deoarece locuiesc în străinătate, deşi figurează cu  domicilii în România.

Aşa cum rezultă şi din verificările efectuate în baza de date cu evidenţa auto naţională, autoturismele achiziţionate de SC Tironombez SRL nu au fost înmatriculate niciodată pe teritoriul României, ceea ce conduce la concluzia că acestea nu au fost vândute pe teritoriul României, iar din rapoartele V.I.E.S., rezultă că nu au fost vândute nici unor persoane juridice din comunitate.

Întrucât bunurile nu au livrate pe teritoriul ţării, societatea nu avea obligaţia de a colecta şi plăti statului TVA-ul aferent acestor operaţiuni.

Cu privire la impozitul pe profit, din probele administrate în cauză, nu s-a putut stabili că societatea ar fi realizat profit, tocmai datorită faptului că nu au fost identificaţi cumpărători ai autoturismelor, astfel încât, ca urmare a audierii acestora, să se stabilească preţul de vânzare şi, eventual, adaosul comercial practicat de S.C. Tinorombez S.R.L.

În absenţa probelor, care să ateste vânzarea, de către SC Tinorombez SRL, a autoturismelor achiziţionate intracomunitar, nu se poate stabili dacă societatea a realizat profit, faţă de care să se calculeze impozitul pe profit datorat.

Dispoziţiile art. 9 lit. lit. b şi c din Legea 241/2005 prevăd:

Constituie infracţiuni de evaziune fiscală şi se pedepsesc cu închisoare de la 2 ani la 8 ani şi interzicerea unor drepturi următoarele fapte săvârşite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale:

b) omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate;

c) evidenţierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin decizia nr. 4/2008, pronunţată în recurs în interesul legii, a statuat faptul că dispoziţiile art. 9 lit. b şi c din Legea nr. 241/2005 urmăresc asigurarea stabilirii de situaţii fiscale reale, care să asigure o corectă colectare a impozitelor, taxelor şi contribuţiilor şi a celorlalte obligaţii fiscale ce revin contribuabililor.

Pornind de la aceste considerente, constatăm că, în speţă, nu este realizată latura obiectivă a infracţiunii de evaziune fiscală, aceasta fiind o infracţiune de rezultat, a cărei urmare imediată constă în crearea unei pagube produse prin neplata obligaţiilor fiscale.

Or, aşa cum am arătat mai sus, din probele administrate în cauză nu rezultă că inculpatul s-ar fi sustras de la plata obligaţiilor fiscale, prin omisiunea în actele contabile a operaţiunilor comerciale efectuate, astfel că, în baza art. 11 pct. 2 lit. a, raportat la art. 10 lit. d Cod procedură penală, va fi achitat.

Având în vedere temeiul achitării, precum şi faptul că nu s-a dovedit că inculpatul ar fi prejudiciat statul cu suma de 1.315.180 lei, neexistând legătură de cauzalitate între faptă şi urmare, în baza art. 346 alin. 2, raportat la art. 14 Cod procedură penală, acţiunea civilă exercitată de partea civilă Statul român prin Ministerul Finanţelor Publice - ANAF – Garda Financiară Arad, va fi respinsă.

Împotriva sentinţei penale nr. 329 din 19.09.2013 pronunţată de Tribunalul Arad, în dosarul nr. 8988/55/2012* au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, şi partea civilă Statul român prin Ministerul Finanţelor Publice - ANAF - Garda financiară Arad înregistrate pe rolul Curţii de Apel Timişoara la data de 17.10.2013, sub nr. 8988/55/2012*.

În motivarea apelului procurorul arată că prin sentinţa penală nr. 3/PI/09.01.2013 Curtea de Apel Timişoara, deliberând asupra conflictului negativ de competenţă dintre judecătorie şi tribunal, în baza art.43 C.p.p. a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei penale privind pe inculpatul F.C., în favoarea Tribunalului Arad.

Susţine că hotărârea instanţei ierarhic superioare are autoritate de lucru judecat în ce priveşte stabilirea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Arad, fără a exista vreun impediment  ca instanţa investită cu soluţionarea fondului cauzei să procedeze la schimbarea încadrării juridice, potrivit dispoziţiilor art.334 C.p.p. În caz contrar ar însemna că instanţa de fond nu mai este obligată să  cerceteze  fondul cauzei, să administreze şi să analizeze probatoriul administrat, ci pur şi simplu să pronunţe o hotărâre în baza încadrării juridice a faptei despre care s-a discutat în considerentele hotărârii prin care s-a stabilit instanţa competentă să soluţioneze cauza.

Potrivit probatoriului administrat în cauză ( acte de control întocmite de Garda Financiară Arad şi ANAF )f.13 -19 UP; f.27 – 32 UP), raport WIES (f.25 UP); acte obţinute în urma cererii de asistenţă judiciară internaţională (f.92 – 215 UP); proces – verbal de verificare înmatriculare autoturisme ( f.215 – 222 UP); rezultă că în perioada aprilie 2009 – martie 2010 SC Tinorombenz SRL Pecica a efectuat achiziţii intracomunitare de la trei furnizori din Franţa pe care nu le-a înregistrat în contabilitate şi pe care nu le-a declarat în declaraţiile fiscale obligatorii.

A mai susţinut că, întrucât nu s-a putut stabili că mărfurile au fost vândute pe teritoriul României sau vreunei persoane juridice de pe teritoriul comunităţii europene, prin ordonanţa din 19.04.2012 ( f.10 UP); s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de F.C. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev.de art.9 alin.1 lit.b din L.241/2005, întrucât bunurile, nefiind livrate mai departe pe teritoriul României, societatea nu avea obligaţia de a colecta şi de a plăti statului român TVA, aferentă acestei operaţiuni.

În ce priveşte impozitul pe profit, arată că, nu s-a putut stabili că societatea verificată a realizat profit tocmai datorită faptului că nu au fost identificaţi posibili cumpărători ai autoturismelor achiziţionate.

În consecinţe, susţine că, instanţa a efectuat cercetarea judecătorească şi a pronunţat o hotărâre de achitare a inculpatului pentru o infracţiune faţă de care procurorul a dat o soluţie de neîncepere a urmăririi penale, respectiv art.9 alin.1 lit.b din legea nr. 241/2005, care nu a fost desfiinţată potrivit procedurii prev.de art.2781 C.p.p., şi faţă de inculpat nu a fost începută urmărire penală, iar sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev.de art.9 alin.1 lit.b din Legea nr. 241/2005 nu au fost efectuate nici măcar acte premergătoare, întrucât nu au existat indicii cp inculpatul ar fi săvârşit o astfel de infracţiune.

Referitor la decizia nr.4/2008 a Înalte Curţii de Casaţie şi Justiţie – Secţiile Unite, la care instanţele au făcut referire în cauză, arată că, aceasta vizează unificarea practicii judiciare cu privire la încadrarea juridică ce trebuie dată faptei de efectuare a  înregistrărilor inexacte sau de a omite înregistrările în contabilitate, respectiv, raportul dintre infracţiunea de evaziune fiscală prev.de art.9 alin.1 lit.b şi c din Legea nr. 241/2005, pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale şi cea de fals intelectual, prev.de art.43 din Legea contabilităţii nr.82/1991,  republicată.

Din considerente deciziei cât şi din dispozitivul acesteia reiese cât de poate de limpede că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a avut în vedere cauzele al căror obiect îl constituie infracţiunea complexă de evaziune fiscală, stabilindu-se că fapta prev.de art.43 din Legea nr. 82/1991, republicată, este cuprinsă în conţinutul constitutiv al laturii obiective a infracţiunii de evaziune fiscală.

În cauză, nu se poate reţine săvârşirea infracţiunii complexe de evaziune fiscală, întrucât nu au fost evidenţiate probe în acest sens, existând însă probe de vinovăţie în ce priveşte săvârşirea infracţiunii prev.de art.43 din Legea nr. 82/1991, republicată. Mai susţine că, a aprecia că această din urmă faptă nu poate exista ca infracţiune de sine stătătoare, ci doar cuprinsă în conţinutul constitutiv al infracţiunii de evaziune fiscală, este contrară legii, fapta prev. de art.43 din Legea nr. 82/1991 republicată, nefiind dezincriminată de legiuitor.

Faţă de cele arătate, solicită admiterea apelului, desfiinţarea hotărârii atacate, iar în rejudecarea cauzei să se dispună conform dispoziţiilor art.334 C.p.p., schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prev.de art.9 alin.1 lit.b şi c din Legea nr.241/2005, în infracţiunea prev.de art.43 din Legea nr. 82/1991 republicată, raportat la dispoziţiile art.289 C.p. şi, respectiv condamnarea inculpatului sub aspectul săvârşirii acestei infracţiuni.

Partea civilă în motivarea apelului solicită modificarea sentinţei penale apelate, în sensul obligării inculpatului F.C. în solidar cu partea responsabilă – civilmente SC Tinorombenz SRL Pecica, la plata sumei cu care s-a constituit parte civilă, respectiv  488.558 lei şi accesorii, acestea urmând a fi actualizate până la data plăţii elective a prejudiciului, conform O.G. nr.92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală, precum şi instituirea sechestrului asigurător şi popririi asigurătorii asupra bunurilor şi conturilor inculpatului şi părţii responsabile  - civilmente până la concurenţa acestei sume.

Curtea de Apel Timişoara prin decizia penală nr. 242/A din 17 decembrie 2013 în baza art.379 pct.1 lit.b C.p.p., respinge, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad şi partea civilă Ministerul Finanţelor Publice – ANAF – Garda Financiară Arad, împotriva sentinţei penale nr. 329 din 19.09.2013, pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 8988/55/2012*.

Pentru a pronunţa această decizie Curtea a  constatat următoarele:

Inculpatul este acuzat în esenţă că în calitate de administrator al SC Tinorombez SRL Pecica a omis cu ştiinţă să efectueze înregistrări în contabilitate, a determinat denaturarea veniturilor, cheltuielilor, rezultatelor financiare precum şi a elementelor de activ şi pasiv ce se reflectă în bilanţ, fapta întrunind elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art.43 din Legea nr.82/1991 republicată.

Iniţial s-a reţinut însă că inculpatul nu a evidenţiat în contabilitate şi în declaraţiile fiscale obligatorii, mai multe achiziţii intracomunitare, de la trei furnizori din Franţa, efectuate în perioada aprilie 2009 – martie 2010. S-a presupus că bunurile au fost revândute în România, fără ca vânzările să fie înregistrate şi astfel societatea s-ar fi sustras de la plata taxelor şi impozitelor, astfel că organele fiscale au sesizat posibila comitere a infracţiunii prevăzute de art. 9 alin. 1 lit. b din Legea nr. 241/2005.

Au fost identificate astfel mai multe autoturisme achiziţionate de societatea administrată de inculpat, însă verificările efectuate în baza de date auto naţională au evidenţiat faptul că aceste autoturisme nu au fost înmatriculate niciodată pe teritoriul României, fapt ce a condus la presupunerea ca SC Tinorombez SRL nu a vândut aceste bunuri în România

Nici rapoartele VIES nu au evidenţiat tranzacţii între persoane juridice din comunitate, având ca obiect respectivele autoturisme. De asemenea, nu s-a putut stabili că societatea ar fi realizat profit, pentru a se calcula impozitul pe profit.

În aceste condiţii, prin ordonanţa din 19.04.2012, procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. b din Legea nr. 241/2005.

Având în vedere fapta pentru care a fost trimis în judecată inculpatul prima instanţă a schimbat încadrarea juridică din infracţiunea prevăzută de art.43 din Legea nr.82/1991 republicată în infracţiunea prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. b şi c din Legea nr. 241/2005 în baza deciziei nr. 4/2008 pronunţată de I.C.C.J. într-un recurs în interesul legii şi a dispus achitarea inculpatului pentru această infracţiune.

Critica procurorului privind greşita schimbare a încadrării juridice în infracţiunea de evaziune fiscală este nefondată.

Potrivit deciziei nr. 4/2008 pronunţată de I.C.C.J s-a stabilit că „fapta de omisiune, în tot sau în parte, ori evidenţierea în actele contabile sau în alte documente legale a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate ori evidenţierea în actele contabile sau în alte documente legale a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive constituie infracţiunea complexă de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 241/2005 [fost art. 11 lit. c), fost art. 13 din Legea nr. 87/1994], nefiind incidente dispoziţiile art. 43 (fost art. 37, fost art. 40) din Legea nr. 82/1991 - Legea contabilităţii, raportat la art. 289 din Codul penal, aceste activităţi fiind cuprinse în conţinutul constitutiv al laturii obiective a infracţiunii de evaziune fiscală.”

În mod corect prima instanţă a schimbat încadrarea juridică dată faptei prin actul de sesizare al instanţei, deoarece decizia pronunţată în recurs în interesul legii este obligatorie potrivit art.4142 alin.3 C.p.p.

Nu pot fi reţinute apărările procurorului referitoare la faptul că în condiţiile în care pentru infracţiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 241/2005 s-a dispus neînceperea urmăririi penale prin ordonanţa procurorului, fapta săvârşită de inculpat întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art.43 din Legea nr.82/1991, deoarece această infracţiune poate exista ca infracţiune de sine stătătoare şi nu doar cuprinsă în conţinutul constitutiv al infracţiunii complexe de evaziune fiscală.

Astfel, atât din dispozitivul cât şi din considerentele deciziei pronunţată de I.C.C.J rezultă faptul că textele celor două infracţiuni se suprapun („ în urma modificărilor aduse succesiv Legii nr. 82/1991, prin Ordonanţa Guvernului nr. 61/2001, aprobată cu modificări prin Legea nr. 310/2002, prin Ordonanţa Guvernului nr. 70/2004, aprobată prin Legea nr. 420/2004, precum şi prin Legea nr. 259/2007, aceeaşi faptă este incriminată la art. 43 din Legea nr. 82/1991, care are următorul cuprins: "efectuarea cu ştiinţă de înregistrări inexacte, precum şi omisiunea cu ştiinţă a înregistrărilor în contabilitate, având drept consecinţă denaturarea veniturilor, cheltuielilor, rezultatelor financiare şi elementelor de activ şi pasiv ce se reflectă în bilanţ, constituie infracţiunea de fals intelectual şi se pedepseşte conform legii".

Examinarea conţinutului textelor de lege prin care sunt incriminate în prezent cele două infracţiuni evidenţiază, astfel, că valorile sociale ocrotite prin acestea sunt cel puţin complementare şi cu scop final comun, cât timp prin dispoziţiile art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 241/2005 se urmăreşte asigurarea stabilirii de situaţii fiscale reale, care să asigure o corectă colectare a impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a celorlalte obligaţii fiscale ce revin contribuabililor, iar prin art. 43 din Legea nr. 82/1991 se urmăreşte împiedicarea oricăror acte de natură a împiedica reflectarea corectă în înregistrările contabile a datelor ce privesc veniturile, cheltuielile, rezultatele financiare, precum şi a elementelor ce se referă la activul şi pasivul bilanţului.

Analiza comparată a elementelor componente ale infracţiunilor de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 241/2003, şi de fals intelectual, prevăzută de art. 43 din Legea nr. 82/1991, impune, deci, concluzia că toate aceste elemente se suprapun în sensul că actele la care se referă ultimul text de lege se regăsesc în cele două modalităţi de eludare a obligaţiilor fiscale incriminate în cadrul primei infracţiuni, de evaziune fiscală.”).

În cauză nu poate fi reţinută susţinerea procurorului potrivit căreia faţă de infracţiunea de evaziune fiscală procurorul nu a început urmărirea penală şi nu s-au efectuat nici măcar acte premergătoare astfel încât soluţia pronunţată de prima instanţă este nelegală, deoarece instanţa este sesizată cu săvârşirea unei infracţiuni, iar încadrarea juridică a acestei fapte este stabilită de către instanţă, iar nu de către procuror, încadrarea juridică dată faptei prin actul de sesizare al instanţei neavând autoritate de lucru judecat.

De asemenea nu se poate reţine faptul că prima instanţă nu a analizat cererea privind schimbarea încadrării juridice a faptei formulată de către procuror după stabilirea competenţei de soluţionare a cauzei, deoarece aşa cum rezultă din dispozitivul sentinţei apelate prima instanţă a respins cererea, iar în considerentele hotărârii a arătat că îşi însuşeşte argumentele din decizia Curţii de Apel Timişoara nr.3/PI din 9.01.2013.

Conform dispoziţiilor art. 345 alin. 2 C.p.p. instanţa poate pronunţa condamnarea inculpatului dacă se constată că fapte există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat. Dacă din ansamblul materialului probator nu se poate reţine vinovăţia inculpatului pentru săvârşirea faptei ce a făcut obiectul trimiterii în judecată şi, în ciuda eforturilor din faza de cercetare judecătorească, dubiile nu au putut fi înlăturate, persistând o stare de incertitudine, aceasta exclude posibilitatea pronunţării unei hotărâri de condamnare, în cauză operând principiul in dubio pro reo, ideea de certitudine, care trebuie să fundamenteze o soluţie de condamnare neputându-se contura. În raport cu aceste prevederi legale, sentinţei penale nr. 329 din 19.09.2013 pronunţată de Tribunalul Arad, în dosarul nr. 8988/55/2012* este legală şi temeinică, prima instanţă efectuând o analiză completă şi amplă a probatoriului, analiză pe care instanţa de apel şi-o însuşeşte ca pertinentă.

Astfel, din probatoriul administrat respectiv documentele ridicate de la furnizorii francezi au fost identificate mai multe autoturisme achiziţionate de către SC Tinorombez SRL Pecica, dar din verificările efectuate în baza de date auto naţională s-a evidenţiat faptul că aceste autoturisme nu au fost înmatriculate niciodată pe teritoriul României, fapt ce a condus la presupunerea ca SC Tinorombez SRL nu a vândut aceste bunuri în România. De asemenea, din rapoartele VIES nu s-au evidenţiat tranzacţii între persoane juridice din comunitate, având ca obiect respectivele autoturisme, iar în cauză nu s-a putut stabili că societatea ar fi realizat profit, pentru a se calcula impozitul pe profit.

Potrivit art. 65 din Codul de procedură penală, sarcina administrării probelor în procesul penal revine organului de urmărire penală şi instanţei de judecată. Conform dispoziţiilor art. 52 C.p.p. orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăţiei sale printr-o hotărâre penală definitivă; în acelaşi sens fiind şi dispoziţiile art. 6 paragraful 2 din C.E.D.O. care prevăd că orice persoană acuzată de o infracţiune este prezumată nevinovată până ce vinovăţia sa va fi legal stabilită. În caz de îndoială asupra vinovăţiei, dacă această îndoială nu este înlăturată de noi probe, prezumţia de nevinovăţie subzistă, întrucât orice îndoială profită inculpatului (in dubio pro reo). De altfel, nu a fost răsturnată prezumţia de nevinovăţie a inculpatului, confirmând aceeaşi stare de fapt ca cea reţinută de prima instanţă.

Prin urmare, în mod corect prima instanţă a dispus achitarea inculpatului în baza art. 11 pct. 2 lit.a C.p.p. raportat la art. 10 lit. d C.p.p. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 241/2003.

În ceea ce priveşte acţiunea civilă aceasta a fost corect soluţionată de către prima instanţă, criticile apelanţilor fiind nefondate.

Potrivit dispoziţiilor art. 14 C.p.p. obiectul acţiunii civile exercitată în cadrul procesului penal îl constituie repararea pagubei pricinuită părţii vătămate, iar potrivit art. 998, 999 C.civ. răspunderea civilă delictuală este antrenată atunci când sunt îndeplinite următoarele condiţii: existenţa unei fapte ilicite, existenţa prejudiciului, legătura de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, existenţa vinovăţiei. Prejudiciul constă în consecinţele negative patrimoniale sau morale suferite de o persoană ca urmare a faptei ilicite săvârşită de inculpat; acesta trebuind să fie cert, ceea ce presupune că este sigur în ce priveşte existenţa sa şi posibilităţile de evaluare. Mai trebuie reţinut că prejudiciul cert este atât cel actual, adică deja produs; cât şi cel viitor, care este sigur că se va produce şi este susceptibil de evaluare; însă nu şi prejudiciul eventual.

În cauză nu sunt întrunite cumulativ elementele răspunderii civile delictuale, deoarece prejudiciul nu a fost dovedit şi nu există legătură de cauzalitate între faptă şi urmarea produsă.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara a declarat recurs împotriva acestei decizii şi prin decizia penală nr. 1375 din 17 aprilie 2014 – ÎCCJ, respinge ca nefondat recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara împotriva deciziei penale nr. 242/A din 17 decembrie 2013 a Curţii de Apel Timişoara privind pe inculpatul F.C..

Domenii speta

Spete similare