Anulare proces verbal de contravenţie

Sentinţă civilă 5 din 09.01.2012


SENTINŢA CIVILĂ Nr.5

Şedinţa publică de la 09 Ianuarie 2012

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bacău sub nr.10237/180/23.06.2011 petentul N. C. a solicitat anularea procesului verbal de contravenţie nr.2451891/21.06.2011 încheiat de C.N.A.D.N.R. SA – D.E.D.P.Iaşi.

Plângerea este formulată în termen legal.

În motivarea plângerii petentul a arătat că la data de 21.06.2011, a  achiziţionat o rovinietă pe 7 zile valabilă începând cu data de 22.06.2011, însă a fost nevoit să plece din Bacău, în localitatea Costiţa în aceeaşi zi. Astfel s-a deplasat  la benzinăria de unde şi-a achiziţionat rovinieta pentru a-i modifica perioada de valabilitate sau a achiziţiona o nouă rovinietă pentru data de 21.06.2011, însă programul informaţie nu a permis eliberarea unei noi roviniete. Apreciază că amenda aplicată este foarte mare, iar el este pensionar.

Petentul, nu a invocat vreun temei de drept în susţinerea plângerii.

În dovedirea plângerii, a depus la dosar copia actului de identitate, procesul verbal de contravenţie, roviniete şi bonuri fiscale.

Intimata a depus întâmpinare, care a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Bacău.

În motivarea întâmpinării se arată că la controlul efectuat de către echipa mobilă de control trafic în data de 21.06.2011, ora 9,30, petentul nu a putut face dovada că pentru autovehiculul ce îl conducea, era deţinută o rovinietă valabilă, motiv pentru care a fost sancţionat cu amendă în cuantum legal de 4500 lei, potrivit anexei nr.2 din OG 15/2002 pentru încălcarea prevederilor art.8 al.1 din OG 15/2002 privind introducerea tarifului de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România respectiv pentru utilizarea reţelei de drumuri naţionale din România fără a deţine rovinietă valabilă, care să ateste achitarea tarifului de utilizare a reţelei de drumuri naţionale pentru autovehiculul în speţă. Prin actul constatator a fost stabilită în sarcina petentului şi obligaţia de achitare a contravalorii tarifului de despăgubire în cuantum de 28,00 Euro, cu titlu de despăgubiri datorate administratorului drumului pentru utilizarea drumurilor naţionale fără a deţine rovinieta valabilă, conform anexei nr.4 din OG 15/2002. Procesul verbal de constatare a contravenţiei a fost întocmit cu respectarea dispoziţiilor legale în materie contravenţională, fapt recunoscut indirect şi de către petent.

Prevederile legale în materie, la art.1 al.1 din OG 15/2002 menţionează clar că, rovinieta valabilă este deţinută la bordul vehiculului, aplicată în stânga jos a parbrizului, iar contravenientul la momentul controlului nu a putut face dovada deţinerii rovinietei valabile.

Ordinul 769/2010 a Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii la art.3 al.5 menţionează clar că „perioada de valabilitate a rovinietei începe de la ora 0,00 a zilei solicitate de utilizator şi expiră la ora 24,00 a ultimei zile a perioadei pentru care a fost achitat tariful de utilizare”. Astfel, contravenientul a fost sancţionat, în mod legal, deoarece era responsabilitatea sa, să deţină la bordul vehiculului în speţă, în momentul controlului rovienieta valabilă. Faptul că petentul deţine rovinieta cu seria 2103395982, a cărei valabilitate începe în ziua de 22.06.2011, ora 00:00 şi expiră la 28.06.2011, ora 23:59, nu-i conferă petentului dreptul de a utiliza reţeaua de drumuri naţionale şi în ziua de 21.06.2001.

În drept, a invocat prevederile OG nr.15/2002, OG 2/2001.

În probaţiune a anexat documentaţia aferentă procesului verbal de constatare a contravenţiei iar în temeiul art.242 al.2 Cod pr.civilă a solicitat judecata în lipsă.

Prin sentinţa civilă 8035/21.10.2011 a Judecătoriei Bacău s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buhuşi, dosarul fiind înregistrat pe rolul acestei instanţe la data de 02.12.2011.

Legal citat, petentul nu s-a prezentat la instanţă.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Prin procesul verbal de contravenţie nr.2451891/21.06.2011 încheiat de CADNR SA –DRDP Iaşi, petentul N. I.C. a fost sancţionat cu amendă în sumă de 500 lei, pentru săvârşirea contravenţiei prevăzută de art.8 al.1 din OG 15/2002 şi sancţionată de art.8 al.2 din OG 15/2002.

S-a reţinut în sarcina petentului că la data de 21.06.2011, ora 19,30 pe DN15 km 345+400 Buhuşi, autovehiculul cu nr. de înmatriculare www aparţinând petentului, a rulat fără rovinietă din direcţia Bacău spre Piatra Neamţ.

Potrivit art.8 al.3 din OG 15/2002, contravenientul avea obligaţia să achite şi tariful de despăgubire.

Analizând din oficiu legalitatea procesului verbal de contravenţie , în temeiul art.34 din OG 2/2001, instanţa constată că la întocmirea lui, au fost respectate dispoziţiile imperative ale art.17 din OG 2/2001, a căror încălcare atrage nulitatea absolută.

În ceea ce priveşte temeinicia, instanţa reţine că în lumina jurisprudenţei CERDO (cauza Anghel contra României) procedura contravenţională este asimilată celei penale şi contravenţia trebuie să se bucure de prezumţia de nevinovăţie, sarcina probei revenind acuzării.

Petentul nu a solicitat administrarea altor probe, în schimb agentul constatator, a demonstrat că aspectele consemnate în procesul verbal de contravenţie corespund realităţii.

În conformitate cu art.21 al.3 din OG 2/2001, sancţiunea ce se  aplică trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum şi de circumstanţele personale ale petentului.

Astfel, acesta şi-a achiziţionat rovinieta pe data de 21.06.2011 dar începând cu 22.06.2011 ora 00,00 iar din chitanţele depuse la dosar, reiese că nu a mai circulat fără rovinietă.

Sancţiunile contravenţionale nu sunt un scop în sine ele trebuind să tindă spre un scop preventiv, care în speţă, poate fi atins prin aplicarea unei sancţiuni cu avertisment.

Faţă de cele ce preced, instanţa în temeiul art.34 din OG 2/2001, va admite în parte plângerea şi va înlocui sancţiunea amenzii contravenţionale cu sancţiunea avertisment.

Va atrage atenţia asupra dispoziţiilor art.7 din OG 2/2001.