CIVIL-Înregistrarea tardivă a naşterii minorului. Cerere formulată de dgaspc.

Sentinţă civilă din 26.03.2010


Deliberând asupra cauzei de faţă, reţine următoarele :

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. …/200/2009 din 16.12.2009, reclamanta DIRECŢIA GENERALĂ DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ ŞI PROTECŢIA COPILULUI a solicitat, în contradictoriu cu pârâta PRIMĂRIA MUNICIPIULUI RÂMNICU-SĂRAT, înregistrarea tardivă a naşterii minorului ZPV şi obligarea Serviciului de stare civilă să elibereze certificatul de naştere al acestuia.

În motivarea cererii, reclamanta a invocat că, potrivit certificatului medical constatator, minorul a fost născut la 13.09.2008, la Maternitatea Râmnicu-Sărat şi întrucât mama a fost căsătorită, numindu-se N, dar fiind divorţată ulterior, minorul a fost iniţial înregistrat pe numele mamei căsătorite. Ca urmare a divorţului, conform sentinţei …/10.01.2008 a Judecătoriei Râmnicu-Sărat, mama a revenit la numele de Z. Deşi hotărârea judecătorească prevedea expres reluarea de către mamă a numelui dinaintea căsătoriei, certificatul medical constatator al naşterii a fost întocmit pe numele dobândit de mamă prin căsătorie, acela de N. Datorită stării civile a mamei naşterea minorului nu a fost înregistrată în registrele de stare civilă, aceasta neavând eliberată carte de identitate conform hotărârii de divorţ.

La data de 10.12.2009 copilul a fost prezentat la Serviciul Medico-Legal Buzău în vederea expertizării pentru stabilirea vârstei şi sexului lui.

În dovedirea cererii, reclamanta a depus, în fotocopii, cu respectarea prevederilor art. 112 alin. 2 Cod procedură civilă următoarele înscrisuri: certificatul medical constatator al născutului viu nr. …/16.09.2008, sentinţa civilă nr. …/10.01.2008 a Judecătoriei Râmnicu-Sărat, Dispoziţia nr. …/23.11.2009, cartea de identitate provizorie seria..  nr. …, şi, în original, Raportul de expertiză medico – legală antropologică pe persoană pentru stabilirea vârstei şi sexului nr. …/../ 14.12.2009.

În drept, acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 119/ 1996.

Pârâta Primăria municipiului Râmnicu-Sărat, legal citată, a depus întâmpinare – fila 14, achiesând la solicitarea reclamantei de înregistrare tardivă a naşterii minorului.

La solicitarea instanţei, Primăria mun. Râmnicu-Sărat – Direcţia de evidenţă a persoanelor a înaintat la dosar Adresa nr. …../02.02.2010 – fila 16.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanţa reţine următoarele:

Art. 21 alin. 1 din Legea nr. 119/ 1996 prevede că, atunci când declaraţia de naştere a fost făcută după trecerea unui an de la data naşterii, întocmirea actului de naştere se face în baza hotărârii judecătoreşti definitive şi irevocabile, care trebuie să conţină toate datele necesare întocmirii acestuia.

De asemenea, conform art. 31 alin. 2 din Metodologia nr. 1/ 1997, dacă declaraţia de naştere a fost făcută după trecerea unui an de la data naşterii, actul de naştere se întocmeşte în baza hotărârii judecătoreşti, definitive şi irevocabile, privind încuviinţarea înregistrării tardive, care trebuie să conţină toate datele necesare înregistrării.

Potrivit Certificatului medical constatator al născutului viu nr. …/16.09.2008, minorul ZPV a fost născut la 13 septembrie 2008, în municipiul Râmnicu-Sărat, judeţ Buzău, de către mama NL.

Conform cărţii de identitate provizorii seria… nr. …şi sentinţei civile nr. ../10.01.2008 a Judecătoriei Râmnicu-Sărat, mama minorului a revenit la numele purtat anterior încheierii căsătoriei, acela de Z şi este născută la data de 08.09.1984, în mun…., judeţ Galaţi, fiind fiica lui G şi I şi având CNP …..

Din Adresa nr. …..1/02.02.2010 eliberată de Primăria mun. Râmncu-Sărat – Direcţia de evidenţă a persoanelor, reiese că verificările şi investigaţiile efectuate au evidenţiat faptul că, la 13.09.2008, numita N (Z) L a dat naştere la maternitatea din municipiul Râmnicu-Sărat, jud. Buzău, copilului ZPV, care nu a fost declarat sau înregistrat în evidenţele Primăriei municipiului Râmnicu-Sărat sau în registrul naţional de evidenţă a persoanelor. Întrucât de la naşterea minorului a trecut mai mult de un an, această instituţie a avizat favorabil înregistrarea tardivă a naşterii sale.

Raportul de expertiză medico – legală antropologică pe persoană pentru stabilirea vârstei şi sexului nr. …./ 14.12.2009 efectuat de Serviciul Judeţean de Medicină Legală a concluzionat, în urma examinării minorului, că acesta este de sex masculin şi avea, la data de 09.12.2009, vârsta de aproximativ 1 an – 1,5 ani, data naşterii putând fi 13.09.2008.

Verificând probaţiunea administrată în cauză, instanţa constată că, deşi la data de 13.09.2008, numita  N(Z) L a dat naştere la maternitatea din municipiul Râmnicu-Sărat, jud. Buzău, copilului ZPV, înregistrarea naşterii nu a fost efectuată în registrul de stare civilă al pârâtei în termen de 1 an.

Pentru aceste considerente, în baza dispoziţiilor legale enumerate, instanţa va admite acţiunea, ZPV, fiul lui ZL (născută la data de …..1984, în mun. …, judeţ Galaţi, fiind fiica lui G şi I şi având CNP ….), cu filiaţia faţă de tată nestabilită,  născut la data de 13.09.2008, în municipiul Râmnicu-Sărat, jud. Buzău, va dispune efectuarea cuvenitelor menţiuni în Registrul de stare civilă al Primăriei municipiul Râmnicu-Sărat, jud. Buzău şi va dispune întocmirea actului de naştere şi eliberarea certificatului de naştere pentru minor.