Contradicţie între minută şi dispozitiv.Constatarea nulităţii absolute a sentinţei.

Sentinţă comercială 46 din 18.01.2011


În raport de prevederile art. 258 ainl. 1 C.p.civ., minuta trebuie considerata adevarata hotarâre pronuntata de instanta, întrucât reflecta rezultatul deliberarii. Neconcordanta dintre minuta si dispozitiv atrage nelegalitatea hotarârii judecatoresti.

Prin cererea înregistrata pe rolul acestei instante sub nr., din data de l5.l0.2010, debitoarea pârâta PRIMARIA S., a formulat cerere în anulare în contradictoriu cu creditoarea reclamanta SC M. B. SRL, prin care solicita anularea sentintei comerciale nr., pronuntata de Judecatoria Caracal, ce contine somatia de plata a sumei de 59.925,76 lei din care 3039 lei, reprezentând cheltuieli de judecata ca nelegala, fiind emisa cu încalcarea disp. OG nr.5/200l, privind somatia de plata. Cu cheltuieli de judecata.

In motivarea actiunii arata debitoarea  ca: prin sentinta comerciala nr. 467/8.09.2010, s-a admis cererea reclamantei SC M. B. SRL pentru plata sumei de 56.886,76 lei reprezentând contravaloarea marfii livrate  Primariei com. S., conform contractului nr.,  contract prin care SC M. SRL, se obliga sa livreze Primariei com. S. un numar de 90 (nouazeci) corpuri de iluminat complet echipate. De asemenea a obligat debitoarea si la 3039 lei, cheltuieli de judecata.

Mai arata debitoarea ca hotarârea privind somatia de plata este nelegala deoarece a fost data cu încalcarea prevederilor OG nr. 5/2001, în cauza nefiind îndeplinite conditiile impuse de art. 1 din acest act normativ deoarece conform contractului nr. din, SC M. SRL s-a obligat sa livreze si a livrat debitoarei 90 de corpuri de iluminat complet echipate în valoare de 56120,4 lei, pentru care a emis factura nr. din 26.11.2009, produsele fiind receptionate conform procesului verbal de receptie nr. 16797 din 4.12.2009 si contravaloarea lor fiind achitata cu OP nr. 744/21.12.2009. Prin factura nr. 00021/26.10.2009 s-a facturat de catre creditoare de doua ori acelasi produs, ea nemailivrând alte corpuri de iluminat, factura nefiind înregistrata în contabilitatea primariei, iar aceste bunuri nu au fost receptionate de beneficiar.

În aceasta situatie creanta nu exista, cele 90 de corpuri de iluminat complet echipate fiind facturate de doua ori de catre creditoare, astfel ca creanta nu este certa, lichida si exigibila, nefiind îndeplinite conditiile cerute de art. 1 din OG nr. 5/2001.

La dosarul cauzei au fost depuse: copie contract de achizitie publica –furnizare de produse nr. din , oferta, ordin de plata nr. 744, factura nr. 0000024 din 26.ll.2009, studiul de piata, proces verbal de receptie, sentinta comerciala nr. 467/8.sept.2010, încheierea din 4.nov.2010 si taxa judiciara de timbru.

La termenul din data de 2.11.2010, reprezentantul debitoarei a solicitat încuviintare probei cu acte si expertiza contabila.

Debitoarea desi legal citata cu aceasta mentiune, nu a solicitat probe în aparare.

La termenul din data de 11.01.2011, debitoarea petenta, prin aparator si-a precizat actiunea în sensul ca, în baza art. 258 – 265 C.p.civ., sa se constate nulitatea sentintei comerciale pronuntata în ds. nr. 3460/207/2010 deoarece dispozitivul fie nu este identic cu minuta, în minuta existând mentiuni care nu exista în dispozitivul sentintei cu privire la acte care nu au facut obiectul cauzei, acte care nici în realitate nu exista (respectiv contravaloare factura 0000025/26.10.2009), fie contine alte date cu privire la suma de bani datorata (respectiv în minuta se mentioneaza suma de 59.886,76, iar în dispozitiv se mentioneaza suma de 56.886,76 lei), iar ambele elemente mai sus mentionate sunt esentiale pentru raporturile de natura comerciala.

Analizând actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:

Prin sentinta comerciala nr., s-a admis cererea reclamantei SC M.B. SRL si a fost somata debitoarea Primariei com. S., sa achite creditoarei suma de 56.886,76 lei în termen de 30 de zile de la data la care sentinta devine irevocabila, precum si la plata sumei de 3039 lei, reprezentând cheltuieli de judecata.

Pentru a pronunta aceasta sentinta instanta a retinut faptul ca creditoarea a livrat debitoarei marfa în valoare de 56.886,76 lei, conform facturii nr. 0000021/26.10.2009 si în valoare de 56.120,40 lei conform facturii 0000024/26.11.2009, contravaloarea acestei ultime facturi fiind achitata de debitoare conform ordinului de plata nr. 744/21.12.2009. Dar, debitoarea nu a achitat contravaloarea facturii nr. 0000021/26.10.2009 care reprezinta pretul celor 90 buc. corpuri iluminat stradal complet echipate, factura care a fost însusita de debitoare prin semnatura si stampila si care face dovada conform art. 46 din C. com, creanta care este certa, lichida si exigibila fiind astfel îndeplinite conditiile cerute de art. 1 din OG nr. 5/2002.

În baza art. 8 din OG nr. 5/2001, debitoarea, în termen legal a formulat actiune în anulare.

Instanta din oficiu a dispus atasarea dosarului de fond.

Conform art. 258 Cp.civ., dupa închiderea deliberarii se procedeaza la redactarea minutei, care conform art. 105 alin. 1 din ROI, se consemneaza într-o minuta care va fi scrisa pe cererea de chemare în judecata, ori pe ultima încheiere.

Potrivit art. 261 al. 6 din C.p.civ., dispozitivul hotarârii judecatoresti nu este altceva decât o reproducere a minutei redactata dupa deliberare, iar între minuta si dispozitiv trebuie sa existe o perfecta concordanta.

În raport de prevederile art. 258 al. 1 C.p.civ., minuta trebuie considerata adevarata hotarâre pronuntata de instanta, întrucât reflecta rezultatul deliberarii. Neconcordanta dintre minuta si dispozitiv atragând nelegalitatea hotarârii judecatoresti.

Verificând minuta redactata dupa deliberare si dispozitivul hotarârii judecatoresti atacate instanta retine urmatoarele:

-în minuta se consemneaza „ admite cererea, someaza debitoarea sa achite

creditoarei suma de 59.886,76 lei, contravaloare factura 25/26.10.2009, în termen de 30 de zile de la data la care sentinta devine irevocabila”,

iar în dispozitivul hotarârii judecatoresti se consemneaza:

- „ admite cererea, someaza debitoarea sa achite creditoarei 56.886,76 lei, în termen de 30 de zile de la data la care sentinta devine irevocabila”.

În urma acestei verificari instanta observa ca între minuta si dispozitiv nu exista o perfecta concordanta, asa cum cer dispozitiile codului de procedura civila, respectiv minuta cuprinde elemente care nu se regasesc în dispozitiv (contravaloare factura 25/26.10.2009), iar unele elemente sunt diferite în minuta fata de dispozitiv (59.886,76 lei, în loc de 59.886,76 lei), motiv pentru care urmeaza sa admita actiunea în anulare si sa constate nulitatea absoluta a sentinta comerciala nr. 467/8.09.2010, pronuntata de Judecatoria Caracal, în dosar nr. 3460/207/2010.

Cu privire la cheltuielile de judecata, potrivit art. 274 al. 2 din C.p.civ., partea care cade în pretentii va fi obligata, la cerere, sa  plateasca toate cheltuielile de judecata.

Totodata, în conformitate cu dispozitiile art. 274 al. 3 C.p.civ., judecatorii au dreptul sa mareasca sau sa micsoreze onorariile avocatilor, ori de câte ori vor constat motivat ca sunt nepotrivit de mici sau de mari, fata de valoarea pricinii sau munca îndeplinita de avocat.

În speta, onorariul de 6000 lei, încasat de avocat apare ca nepotrivit de mare în raport cu munca îndeplinita de avocat, care a constat în prezentarea la doua termene, redactarea precizarii cererii si sustinerea acesteia, munca ce nu justifica onorariul în cuantum de 6.000 lei.

Pentru aceasta, apreciaza instanta ca un onorariu în cuantum de 3000 lei, este suficient pentru munca depusa de aparator în prezenta cauza.

Având în vedere aceste considerente, instanta urmeaza sa-l oblige pe intimatul reclamant creditor, la plata catre contestatoarea pârâta debitoare a sumei de 3019 lei, reprezentând onorariu de avocat si taxa de timbru.

Postat 28.02.2011