Stabilire domiciliu minor.Necompetenţa instanţelor române.

De la data de 01.01.2007, România a aderat la Uniunea Europeana, iar potrivit articolelor din Regulamentul Comunitatii Europene nr. 2201/2003 privind competenta, recunoasterea si executarea hotarârilor judecatoresti în materie matrimoniala si în materia raspunderii parintesti, acesta este obligatoriu în toate elementele sale si se aplica direct între toate statele membre, în conformitate cu Tratatul de Instituire a Comunitatii Europene.

În expunerea de motive a Regulamentului, la pct. 12, se prevede ca, în materia raspunderii parintesti ar trebui sa fie competente, în primul rând, instantele statului membru în care copilul îsi are resedinta obisnuita.

Astfel, art. 8 al. 1 din Regulamentul mai sus mentionat, instantele judecatoresti dintr-un stat membru sunt competente în materia raspunderii parintesti privind un copil care are resedinta obisnuita în acest stat membru la momentul la care instanta a fost sesizata, iar potrivit art. 2 pct. 7 din acelasi regulament, raspunderea parinteasca cuprinde în special încredintarea si dreptul la vizita.

Pentru aplicabilitatea art. 8 al. 1 din Regulament este îndeplinita si conditia prevazuta de art. 9 din , respectiv sa fi trecut 3 luni de la mutare, deoarece din anchetele sociale si din motivarea de catre reclamant a cererii de chemare în judecata reiese faptul ca minorii se afla în Spania din anul 2006, unde frecventeaza scoala si deci au resedinta obisnuita.

Luarea unei masuri fata de un copil a carei resedinta obisnuita nu se afla în tara de catre instanta româna ar însemna violarea drepturilor conferite atât de catre legile speciale în domeniu, cât si încalcarea conventiilor la care România este parte (Conventia de la Haga asupra aspectelor civile ale rapirii internationale de copii, prin care se reglementeaza ca fiind aplicabila legea statului în care copilul îsi are resedinta obisnuita cu privire la încredintarea acestuia – art. 3 si care defineste notiunea de drept privind încredintarea si ce cuprinde el – art. 5).

În plus, o asemenea judecata ar echivala cu o chestiune formala si nu cu o adevarata judecata, prin care judecatorul sa poata aprecia probele si starea de fapt în mod judicios si implicit ar depasi competentele materiale si teritoriale conferite de lege, cu atât mai mult cu cât se solicita luarea acestei masuri pe cale de ordonanta presedintiala, iar unul dintre minori are peste 10 ani impunându-se audierea acestuia.

De asemenea CEDO a statuat în mod constant ca problema dreptului privind încredintarea sau reîncredintarea copilului se decide în lumina legislatiei statului pe teritoriul caruia se afla resedinta obisnuita a copilului.

Cu cererea înregistrata sub nr., reclamantul T. N. a chemat în judecata pe pârâta V. M. D., solicitând instantei ca pe cale de ordonanta presedintiala sa se dispuna ca autoritatea parinteasca privind pe minorii T. N. L. C., si V. F. S., sa fie exercitata provizoriu pâna la solutionare pe fond, de catre el si sa fie stabilita locuinta celor doi minori la el.

În motivarea în fapt a cererii, arata reclamantul ca prin sentinta civila nr. din  pronuntata de Judecatoria Caracal, ramasa definitiva si irevocabila, asa cum a fost modificata prin decizia nr. a Tribunalului Olt, a fost desfacuta casatoria încheiata între el si pârâta, iar minorii rezultati din casatoria partilor, au fost încredintati spre crestere si educare mamei pârâte.

Sustine reclamantul ca în prezent, conditiile si împrejurarile avute în vedere de catre instanta la luarea masurii încredintarii spre crestere si educare a celor doi minori, s-au schimbat radical, iar continuarea exercitarii acestei masuri de catre pârâta, ar afecta grav interesul superior al minorilor ca, deoarece asa cum rezulta din încheierea nr. pronuntata de Tribunalul Olt în dosarul nr. împotriva pârâtei din aceasta cauza, inculpata în dosarul mentionat, s-a dispus luarea masurii arestarii preventive pe o perioada de 30 de zile.

Arata reclamantul ca punerea în executare a mandatului de executare a acestei masuri implica executarea masurii România, conform Lg.nr.302/2004.

Reclamantul mentioneaza ca în aceste conditii, cei doi minori ramân fara supraveghere si sprijin din partea pârâtei, fiind pus în pericol grav si imediat cresterea, educarea si celelalte drepturi legate de persoana acestora.

Precizeaza reclamantul ca aceste drepturi nu pot fi exercitate de catre el, deoarece nu detine o hotarâre judecatoreasca pentru ca efectele juridice la care a dat nastere sentinta civila nr. sunt cele prevazute de legislatia în vigoare la data când a fost solutionata cauza respectiva.

Or, potrivit art. 43 alin.1 C.fam, singura care exercita drepturile si îndatoririle parintesti cu privire la persoana copilului, cresterea, educarea, cât si cu privire la bunurile acestuia, este pârâta, careia i-au fost încredintati în urma divortului minorii, el pastrând doar dreptul de a avea legaturi personale cu copilul si de a veghea la cresterea, educarea, învatatura acestuia, deci nu de a exercita drepturile si îndatoririle parintesti cu privire la persoana si bunurile copilului.

Mai arata reclamantul ca, de aceea si autoritatile spaniole au luat legatura cu el si i-au pus în vedere sa clarifice de urgenta situatia legala a celor doi minori ramasi fara sprijin si supraveghere din partea reprezentantului legal.

Apreciaza reclamantul ca se impune pe cale de ordonanta presedintiala, având în vedere urgenta luarii masurii pentru partajarea acestor drepturi, sa se dispuna ca provizoriu exercitarea autoritatii parintesti privind pe cei doi minori sa-i fie încredintati lui, iar locuinta acestora sa fie stabilita la el.

În drept a invocat prev. art. 403 N.cc si art. 581 Cpc.

În dovedirea celor sustinute, reclamantul a depus la dosar urmatoarele înscrisuri: sentinta civila nr. pronuntata de Judecatoria Caracal având ca obiect divort cu minori, încheierea din  a Judecatoriei Caracal având ca obiect îndreptare eroare materiala, încheierea nr. a Tribunalului Olt având ca obiect propunere arestare preventiva.

Din oficiu, instanta a dispus efectuarea anchetelor sociale la domiciliile celor doi soti si atasarea dosarului nr. ce a avut ca obiect divort între parti.

Examinând actele si lucrarile dosarului instanta retine ca,

Reclamanta si pârâtul s-au casatorit la data de 09.10.2006, din casatoria lor au rezultat minorii T. N. L. C., si V. F. S., casatorie care a fost desfacuta prin divort, la data de 11.11.2010, iar minorii fiind încredintati spre crestere si educare mamei lor.

Din sentinta civila de divort rezulta faptul ca partile s-au casatorit la data de 9.10.2006, din casatoria lor rezultând doi copii, au locuit împreuna într-un apartament din D. O., iar de circa 7 ani de zile se afla în Spania, la lucru, tara în care minorii urmeaza cursurile scolare si unde mama lor are închiriat un apartament.

De asemenea din anchetele sociale efectuate de instanta în prezenta cauza, reiese de asemenea faptul ca în prezent atât partile, cât si cei doi minori se afla în Spania, tara din care nu s-au mai întors din anul 2006.

De la data de 1.01.2007, România a aderat la Uniunea Europeana, iar potrivit articolelor din Regulamentul Comunitatii Europene nr. 2201/2003 privind competenta, recunoasterea si executarea hotarârilor judecatoresti în materie matrimoniala si în materia raspunderii parintesti, acesta este obligatoriu în toate elementele sale si se aplica direct între toate statele membre, în conformitate cu Tratatul de Instituire a Comunitatii Europene.

În expunerea de motive a Regulamentului, la pct. 12, se prevede ca, în materia raspunderii parintesti ar trebui sa fie competente, în primul rând, instantele statului membru în care copilul îsi are resedinta obisnuita.

Astfel, art. 8 al. 1 din Regulamentul mai sus mentionat, instantele judecatoresti dintr-un stat membru sunt competente în materia raspunderii parintesti privind un copil care are resedinta obisnuita în acest stat membru la momentul la care instanta a fost sesizata, iar potrivit art. 2 pct. 7 din acelasi regulament, raspunderea parinteasca cuprinde în special încredintarea si dreptul la vizita.

Pentru aplicabilitatea art. 8 al. 1 din Regulament este îndeplinita si conditia prevazuta de art. 9 din , respectiv sa fi trecut 3 luni de la mutare, deoarece din anchetele sociale si din motivarea de catre reclamant a cererii de chemare în judecata reiese faptul ca minorii se afla în Spania din anul 2006, unde frecventeaza scoala si deci au resedinta obisnuita.

Luarea unei masuri fata de un copil a carei resedinta obisnuita nu se afla în tara de catre instanta româna ar însemna violarea drepturilor conferite atât de catre legile speciale în domeniu, cât si încalcarea conventiilor la care România este parte (Conventia de la Haga asupra aspectelor civile ale rapirii internationale de copii, prin care se reglementeaza ca fiind aplicabila legea statului în care copilul îsi are resedinta obisnuita cu privire la încredintarea acestuia – art. 3 si care defineste notiunea de drept privind încredintarea si ce cuprinde el – art. 5).

În plus, o asemenea judecata ar echivala cu o chestiune formala si nu cu o adevarata judecata, prin care judecatorul sa poata aprecia probele si starea de fapt în mod judicios si implicit ar depasi competentele materiale si teritoriale conferite de lege, cu atât mai mult cu cât se solicita luarea acestei masuri pe cale de ordonanta presedintiala, iar unul dintre minori are peste 10 ani impunându-se audierea acestuia.

De asemenea CEDO a statuat în mod constant ca problema dreptului privind încredintarea sau reîncredintarea copilului se decide în lumina legislatiei statului pe teritoriul caruia se afla resedinta obisnuita a copilului.

Având în vedere ca minorii locuiesc din anul 2006 în Spania, ca acestia au posibilitatea de a fi ascultati la instanta de resedinta obisnuita, unde autoritatea tutelara poate fi consultata cu mai multa rapiditate, luând astfel în calcul si criteriul proximitatii, se apreciaza ca instanta de la resedinta obisnuita a partilor si a copiilor, din Spania, are o legatura mai speciala cu copii si este mai bine plasata pentru a solutiona cauza, ceea ce serveste interesului superior al copilului.

Pentru aceste considerente, instanta urmeaza sa admita exceptia necompetentei teritoriale a instantei, exceptie ridicata din oficiu de catre instanta si sa respinga actiunea formulata de reclamant, ca nefiind de competenta instantelor române, deoarece prevederile Regulamentul Comunitatii Europene nr. 2201/2003 privind competenta, recunoasterea si executarea hotarârilor judecatoresti în materie matrimoniala si în materia raspunderii parintesti, se aplica cu prioritate fata de legislatia nationala.

Postat 31.01.2012

Domenii speta

Spete similare