Pretenţii

Sentinţă civilă 7765 din 21.05.2013


Prin cererea înregistrată pe rolul instanţei la numărul de mai sus, ca efect al declinării de competenţă prin sentinţa civilă 3667/13.112012, X a chemat-o în judecată pe  pârâta  Y  să plătească sumele de 5780,83 lei reprezentând: 1469,53 lei preţ, 533,11 lei penalităţi şi 3778,19 lei daune interese, conform contractului , art. 8.6 (50% din valoarea abonamentului lunar aferent serviciilor în cauză).

A depus copie după facturi, contractul 304/2010, procesul verbal de recepţie a serviciului, anexa 3 şi 4, fişa tehnică a serviciului BiNet, convocare la conciliere, confirmări de primire, facturile 26721/8.12.2011 (700,08 lei), 25769/9.01.2012 (67,75 lei), 26847/27.02.2012 (3778,19 lei), calculul penalităţilor.

Pârâta nu a formulat întâmpinare şi a depus copia OP nr. 6/5.03.2013 (600 lei) şi nr. 8/11.04.2013 (600 lei).

Din precizările sale rezultă că este de acord să achite sumele menţionate.

Estimând materialul probator administrat în cauză, instanţa reţine următoarele:

1.Excepţia nulităţii clauzei de la art. 8.6 din contract este neîntemeiată şi prin urmare, instanţa o va respinge.

Contractul a fost încheiat înainte de intrarea în vigoare a Lg. 72/2013, iar clauza penalităţilor este în acord cu prevederile art. 1069 şi urm. Cod civil, fiind licită şi morală, anticipând despăgubirile datorate de părţi dacă acestea nu-şi îndeplinesc corespunzător obligaţiile. Or, pârâta a fost de acord cu clauza şi cu plata sumelor menţionate, semnând contractul.

2.Prezenta acţiune este parţial întemeiată pentru motivele ce vor fi expuse mai jos:

În baza contractului de prestări servicii de radiocomunicaţii nr. 304/11053/2010 reclamanta a prestat pârâtei servicii de internet, în valoare de 1469,53 lei, conform facturilor emise şi necontestate (după cum rezultă şi din procesul verbal de conciliere directă, din care rezultă că pârâta doreşte rezilierea convenţiei din 1.02.2012 în condiţiile art. 8.6).

Daunele interese sunt de 50 % din valoarea abonamentului lunar aferent serviciilor în cauză pentru durata rămasă până la expirarea perioadei de contractare.

Penalităţile (majorările) sunt conform art. 5.4 şi 5.6 din contract.

Pârâta a achitat suma de 1200 lei reprezentând preţ, diferenţa neachitată fiind de 269 lei.

Conform art. 969 Cod civil convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante.

Faţă de cele reţinute, instanţa va admite în parte prezenta acţiune, conform contractului dintre părţi, art. 969, 1361 Cod civil şi 274 C.pr.civ. şi o va obliga pe pârâtă să plătească reclamantei sumele de 269 lei reprezentând preţ, 533,11 lei penalităţi şi 3778,19 lei daune interese şi 461 lei cheltuieli de judecată (timbraj).