Civil

Sentinţă civilă 16563 din 06.07.2011


Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iaşi sub nr.16563/245/2007, revizuentii Z.Z. si Z.M. au solicitat, in contradictoriu cu intimatul S.C., revizuirea sent.civ.nr.8143/22.09.2004 a Judecătoriei Iaşi, pronuntată in dosar nr.7575/2003.

La termenul de judecată din data de 11.02.2010, s-a solicitat de către ambele părti introducerea in cauză a numitilor B.C. si B.G. ( ca efect al instrăinării suprafetei de teren revendicate de către intimatul S.C.), solicitare respinsă de instanţă.

Prin sent.civ.nr.2951/25.02.2010, pronuntată de Judecătoria Iaşi, a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului S.C., a fost admisă cererea de revizuire, admisă in parte actiunea formulată de reclamantul S.C. in contradictoriu cu pârâtii Z.Z.si Z.M. S-a dispus obligarea pârâtilor revizuenti să lase reclamantului in deplină proprietate si posesie suprafata de 33,16 mp, identificată in anexa 2 a raportului de expertiză intocmit de expert C.V.; obligarea pârâtilor să mute gardul pe linia de hotar identificată in anexa 2 a raportului de expertiză. S- a respins ca neintemeiată cererea revizuentilor de constatare a faptului că le lipseste o suprafaţă de teren.

Prin dec.civ.nr.2182/29.10.2010 pronuntată de Tribunalul Iaşi, s-a admis recursul declarat de intimatul S.C., dispunându-se trimiterea cauzei spre rejudecare Judecătoriei Iaşi.

In rejudecare, instanta a dispus citarea numitilor B.C. si B.G, in calitate de intimati.

Intimatii B.C. si B.G au formulat precizări pe cale de concluzii scrise,prin care au arătat că isi însuşesc actiunea in revendicare imobiliară formulată de reclamantul S.C. si toate apărările făcute de acesta in calea extraordinară de atac a revizuirii. Au arătat că din data de 13.04.2007 sunt proprietarii suprafetei de 56 mp , pentru care S.C., de la care au cumpărat, a promovat o actiune in revendicare. Terenul a fost cumpărat după rămânerea definitivă si irevocabilă a sent.civ.nr.8143/2004 a cărei revizuire se cere, după transarea si stabilirea prin intermediul executorului judecătoresc a liniei de hotar. Prin exercitarea căii extraordinare de atac se tinde spre desfiintarea dreptului de proprietate al sotilor S. asupra terenului in suprafaţă de 56 mp si implicit spre desfiintarea titlului dobândit de ei prin cumpărare asupra acestei parcele, faţă de care sunt subdobânditori de bună – credinţă.

Prin sent.civ.12733/06.07.2011, instanta a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active la fond a intimatului – reclamant S.C., invocată de revizuenti si a respins cererea de revizuire formulată in contradictoriu cu S.C., BC. si BG.

Pentru a pronunta această solutie, instanta a retinut că, prin sent.civ.nr.8143/22.09.2004 pronuntată de Judecătoria Iaşi, a fost admisă cererea de revizuire formulată de reclamantul S.C. in contradictoriu cu pârâtii Z.Z. si Z.M.;au fost obligati pârâtii să lase reclamantului in deplină proprietate si linistită posesie suprafata de 45,51 identificată in anexa 1 la raportul de expertiză efectuat in cauza de expert C.C.; au fost obligati pârâtii să mute gardul pe linia de hotar stabilită in expertiză, in caz de refuz s-a autorizat reclamantul să efectueze mutarea gardului pe cheltuiala pârâtilor.

In ce priveste excepţia lipsei calităţii procesuale active la fond a intimatului – reclamant SC., invocată de revizuenti, instanta a retinut că in cadrul dosarului nr.7575/2003 al Judecătoriei Iaşi, in care s-a pronuntat sentinta criticată, au avut calitate de părti S.C. – reclamant si Z.Z. si Z.M. – calitate de pârâti.

Ulterior pronuntării sentintei civile nr.8143/22.09.2004 si rămânerii irevocabile a hotărârii, reclamantul – intimat S.C. a instrăinat suprafata de teren in discutie către intimatii B.C.si B.G., prin contractul de vânzare – cumpărare autentificat sub nr.460/13.03.2007 de BNP L.G., acestia detinând terenul si la momentul actual.

Cum revizuirea este o cale de atac impotriva unei hotărâri, in mod firesc calitatea de părti revine persoanelor care s-au judecat initial, astfel că intimatul S.C. trebuie să stea in judecată si in prezenta cauză. Faptul transmisiunii dreptului de proprietate către intimatii  Z.Z. si Z.M determină includerea acestor persoane, alături de S.C., in cadrul procesual, in calitate de reclamanti la actiunea de fond – in conditiile in care acestia si-au manifestat expres dorinta de a-si insusi actiunea in revendicare – si in calitate de intimati in calea de atac a revizuirii. Asa cum s-a retinut si de către Tribunalul Iaşi in cuprinsul dec.civ.nr.2182/29.10.2010, intr-o actiune in revendicare si grănituire este de neconceput ca judecata să se deruleze fără participarea persoanei care detine bunul si are calitatea de proprietar asupra lui.

Intimatul – reclamant S.C. trebuie să figureze ca parte in prezenta revizuire cel putin pentru opozabilitatea hotărârii, in calitate de transmitător ulterior al drepturilor obtinute pe calea sent.civ.nr.8143/22.09.2004, de persoană răspunzătoare pentru evictiune in cazul desfiintării hotărârii care a stat la baza transferului de proprietate către Z.Z. si Z.M.

Pentru motivele indicate, constatând neintemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale active la fond a intimatului – reclamant S.C., invocată de revizuenti, instanta a respins-o.

Pe fondul cauzei, instanta a opinat că, faţă de considerentele dec.civ.2182/29.10.2010, pronuntată de Tribunalul Iaşi, a fost investită in rejudecare doar cu solutionarea cauzei pe fond in contradictoriu cu BC, asa cum expres s-a consemnat, instanta de recurs mentinând implicit solutiile date de prima instanţă asupra excepţiei tardivităţii si prematurităţii si asupra admisibilităţii in principiu a revizuirii.

Instanta a retinut că revizuentii au solicitat desfiintarea sent.civ.nr.8143/22.09.2004 a Judecătoriei Iaşi, intemeindu-se pe disp.art.322 pct.4 C.pr.civ. Revizuientii au  formulat plangere penala impotriva expertului CC ,care a efectuat expertiza topografică in actiunea de revendicare, pentru savarsirea infractiunii de marturie mincinoasa, plangere solutionata prin ordonanta de scoatere de sub urmarire penala si aplicarea unei sanctiuni cu caracter administrativ  data in dosarul nr. 7724/P/2005. In aceasta ordonanta s-a retinut ca expertul C.C. a omis sa precizeze in cuprinsul raportului de expertiza ce s-a dispus a fi efectuat in dosarul nr. 7572/2003 aflat pe rolul Judecatoriei Iasi existenta unor constructii ( magazie si garaj) pe terenul revizuientilor, propunand o noua linie de hotar care trece prin interiorul garajului. Retinandu-se ca expertul CC nu a mai comis anterior fapte de natura penala s-a apreciat ca fapta savarsita de acesta de a nu aduce la cunostinta instantei prin intermediul raportului de expertiza efectuat existenta constructiilor pe terenul cu privire la care s-a efectuat expertiza nu prezinta gradul de pericol social necesar pentru existenta infractiunii si din acest motiv s-a dispus scoaterea de sub urmarire penala si aplicarea unei sanctiuni cu caracter administrativ in cuantum de 800 lei. Ordonanta de scoatere de sub urmarire penala si aplicarea unei sanctiuni cu caracter administrativ  data in dosarul nr. 7724/P/2005 a fost mentinuta de catre instanta de judecata, care prin sentinta penala nr. 3778/19.12.2007 pronuntata in dosarul nr. 21837/245/2007 a respins plangerea formulata de catre expert. In motivare instanta a retinut ca fapta savarsita de catre expertul C.C.  de a nu aduce la cunostinta instantei prin intermediul raportului de expertiza efectuat existenta constructiilor pe terenul cu privire la care s-a efectuat expertiza intruneste formal toate elementele constitutive ale infractiunii de marturie mincinoasa dar ii lipseste una dintre trasaturile esentiale pentru a constitui infractiune si anume pericolul social.

Prezenta instanţă a constatat că fapta retinuta in sarcina expertului CC are legatura cu  solutionarea litigiului care a formulat obiectul dosarului nr. 7575/2003 al Judecatoriei Iasi, expertul a luat parte la judecată, fiind pronuntata o solutie pe baza concluziilor sale ,  a fost pronuntata o solutie de scoatere de sub urmărire penala a expertului,  stiut fiind faptul că sunt indeplinite conditiile art.322 pct.4 C.pr.civ. chiar daca a intervenit un impediment legal pentru a fi pronuntata o hotarare de condamnare a acestuia. De asemenea, hotărârea penală a rămas definitivă ( a se vedea in acest sens :  sentinta penală nr 3778/19.12.2007, decizia penala nr 892/18.12.2008 şi decizia penala nr 443/23.06.2008( filele 75-89 I dosar fond).

 In acelasi timp, instanta a constat că impotriva sent.civ. nr.8143/22.09.2004 pronunţată de Judecătoria Iaşi, pârâtii Z.Z. si Z.M. au formulat calea de atac a apelului, calificată ca recurs prin incheierea din 11.03.2005 a Curtii de Apel Iaşi, pronuntată in dosar nr.914/2005, recursul fiind constatat nul prin dec.civ.nr.665/06.06.2005 pronuntată de Tribunalul Iaşi in dosar nr.2710/2005.

 In motivarea căii de atac , pârâtii nu au invocat situatia de fapt reclamată prin prezenta cerere, respectiv existenta unui garaj ( construit fără autorizatie de constructie) pe limita de hotar dintre proprietatea lor si cea a reclamantului S.C., ulterior proprietatea intimatilor B.  In dosarul de revendicare, nr.7575/2003, desi s-a efectuat o expertiză topo, pârâtii nu au invocat existenta acestei constructii pe hotar nici in cadrul obiectiunilor la expertiză, desi aveau cunostinţă de situatia de fapt din teren, au fost reprezentati de un avocat care a si formulat obiectiuni la expertiză, incuviintate in parte de către instanţă.

Existenta acestei constructii a fost invocată abia in cadrul plângerii penale formulate impotriva expertului C.C.  si apoi in cadrul prezentei cereri, intr-o cale extraordinară de atac.

Asa cum bine au sesizat intimatii, in situatii asemănătoare s-a pronuntat si Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Astfel, in cauza Stanca Popescu vs.România, nr.8727/03, instanta de contencios european a retinut că o eventuală eroare a expertului in delimitarea terenurilor ar fi putut fi reparată in căile de atac, evitându-se repunerea pe rol a unei hotărâri judecătoresti definitive (  cauza Sergey Petrov c.Rusiei). Conform jurisprudentei Curtii Europene, doar erorile de fapt ce nu au devenit vizibile decât la finalul unei proceduri judiciare, pot justifica o derogare de la principiul securităţii juridice pe motiv că nu au putut fi indreptate prin exercitarea căilor ordinare de atac ( cauza Pchenitchny c.Rusiei).

Or, in cauza de fată, constructia respectivă era existentă la momentul efectuării primei expertize, eroarea de măsurare a fost cunoscută de către pârâti la acel moment, iar hotărârea de fond a devenit irevocabilă tocmai prin neglijenta pârâtilor, asistati de avocat, care nu si-au motivat in termen recursul si care nici nu au tras atentia asupra acestei erori.

In aceste circumstante, calea de atac a revizuirii nu constituie decât o modalitate deghizată de inlesnire a redeschiderii procesului solutionat definitiv, intrat in puterea lucrului judecat, tocmai asupra unui aspect pe care pârâtii ar fi putut să-l invoce in cadrul obiectiunilor la expertiză, la judecata in fond a actiunii in revendicare si grănituire.

Instanta constată astfel că situatia de fapt dedusă analizei apare ca o consecinţă exclusiv a neglijentei pârâtilor, că nu poate fi identificată nici o circumstanţă imperativă de natură să justifice reluarea judecătii, că prin admiterea cererii de revizuire s-ar incălca principiul securităţii raporturilor juridice si dreptul reclamantului la un proces echitabil, in sensul art.6  paragraful 1 din CEDO,

In conformitate cu disp.art.20 alin.2 din Constitutia României, dispozitii care stabilesc că „dacă exista neconcordante între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale”, instanta va da cuvenita importanţă jurisprudentei Curtii Europene.

Raportat considerentelor de fapt si de drept expuse, instanta a constatat caracterul neintemeiat al cererii de revizuire, dispunând respingerea acesteia.

În temeiul art. 274 C.pr.civ., revizuentii au fost obligati la plata unor cheltuieli de judecată in cuantum de 700 lei către intimatul S.C. ( onorariu expert, onorariu avocat) si in cuantum de 1000 lei ( onorariu avocat) către intimatul BC.

Faţă de actele dosarului, instanta ca constata că intimatul Stamate Constantin ( prin Budeanu Constantin) a achitat in plus suma de 300 lei in contul expertului Costan Vasile, conform chitantei nr.3097429/1 achitată la 10.02.2010, seria TTD nr.1316022.