Ordonanta presedintiala. Evacuare

Sentinţă civilă 12218 din 30.11.2009


TIP SPETA: SENTINTA CIVILA

AUTOR: JUDECATORIA IASI

DOMENIU ASOCIAT: ORDONANTA PRESEDINTIALA

Dosar nr. 13949/245/2009

DATA SI NUMARUL: Sentinta civila nr. 12218/30.11.2009

TITLU:  Ordonanta presedintiala. Evacuare

Prin hotarârea pronuntata, instanta a respins cererea reclamantului prin

care a solicitat, pe calea ordonantei presedintiale, evacuarea pârâtilor din

apartamentul proprietatea sa.

Instanta a constatat ca în cauza nu sunt întrunite conditiile de

admisibilitate ale ordonantei presedintiale, astfel cum rezulta din dispozitiile art.

581 C.pr.civ.

Astfel, în speta nu este incidenta urgenta, în conditiile în care, contractul

de închiriere a fost încheiat în anul 2003, iar reclamantul a avut cunostinta de

existenta acestuia, din moment ce, în anul 2006, o împuterniceste pe numita E.A.

sa faca demersuri în vederea rezilierii acestui act, prezenta cerere de chemare în

judecata fiind înregistrata abia în iunie 2009.

Pe cale de ordonanta presedintiala, s-ar putea dispune evacuarea doar în

cazul existentei unui abuz evident, situatie care nu se regaseste în speta, din

moment ce exista încheiat un contract de închiriere chiar si daca acesta ar fi

discutabil din punct de vedere al validitatii sale, aspecte care nu pot fi puse în

discutie decât în cadrul unei actiuni formulate pe calea dreptului comun.

De asemenea, în speta nu este incidenta conditia vremelniciei, în cazul

evacuarii, care este o masura definitiva, rezolvându-se raporturile locative dintre

parti si prejudecându-se, astfel, fondul cauzei.

Totodata, aspectul vizând cuantumul redus al chiriei, invocat de

reclamant, tine de existenta si validitatea clauzelor contractuale caror analiza nu

se poate realiza pe calea ordonantei presedintiale, prejudecându-se fondul.