Infractiuni

Sentinţă penală 200 din 26.03.2010


ROMÂNIA JUDECĂTORIA MOINEŞTI

Dosar nr. 1103/260/2009 Din 26.03.2009

SENTINŢA PENALĂ NR. 147

Şedinţa publică din 14 ianuarie 2010 COMPLETUL DE JUDECATĂ FORMAT DIN :

PREŞEDINTE

GREFIER

MINISTERUL PUBLIC reprezentat de PROCUROR

Pe rol judecarea cauzei penale privind pe inculpatul B.I: şi  pe părţile  civile SC xxxxx,  SC xxxxx,  SC xxxxxxx având ca obiect „înşelăciune (art. 215 Cp.).

Dezbaterile s-au desfăşurat în conformitate cu art. 304 Cod procedură penală în sensul că au fost înregistrate pe suport magnetic şi stocate în calculator.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică a răspuns av. oficiu Pralea Mariana reprezentând inculpatul, , lipsă fiind celelalte părţi. Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de şedinţă după care, nefiind cereri noi ,instanţa apreciază lămurită cauza sub toate aspectele , declară terminată cercetarea judecătorească şi acordă cuvântul în fond .

Procurorul precizează că inculpatul în lunile iunie - iulie 2008, a emis file CEC către trei societăţi , în calitate de împuternicit al SC xxxxx. Cunoscând că pentru valorificarea lor nu există provizia necesară, filele fiind refuzate la plată din lipsă total de disponibil în cont, paguba produsă fiind de 92.273,7 lei.

Faptele inculpatului întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii deduse judecăţii , motiv pentru care în baza art. 215 alin. 1,4 C.penal, cu aplicarea art.41 alin.2 C.penal, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune solicită condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii , a se dispune interzicerea drepturilor prevăzute de art.  64 cod penal în condiţiile şi pe durata prevăzute de art. 71 cod penal .

Solicită obligarea inculpatului în solidar cu partea responsabilă civilmente să achite părţilor civile despăgubiri civile , obligarea inculpatului la cheltuieli judiciare către stat .

Avocat Pralea Mariana pentru inculpat , solicită ca instanţa în funcţie de probele administrate în cauză , să aprecieze asupra pedepsei ce urmează a se aplica inculpatului, cu onorariu din fondurile MJ . Dezbaterile fiind terminate ,

C4/1 J^j

INSTANŢA

Constată că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Momeşti, a fost trimis în judecată inculpatul B.I:, cunoscut cu antecedente penale,pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 215 alin.l şi 4 C.penal.

Se arată în actul de sesizare a instanţei, că inculpatul în lunile iunie -iulie 2008, a emis file CEC către 3 societăţi , în calitate de împuternicit al SC xxxxx. Cunoscând că pentru valorificarea lor nu există provizia necesară, filele fiind refuzate la plată din lipsă total de disponibil în cont, paguba produsă fiind de 92.273,7 lei.

Din probatoriul dosarului administrat în cauză, respectiv materialul de urmărire penală şi declaraţiile martorilor date în faza de cercetare judecătorească, instanţa a reţinut,

IN FAPT:

Inculpatul a fost împuternicit prin procura autentificată sub nr.1413/ 10.04.2006(fila 87 dosar urm. penală) să desfăşoare activităţi în numele societăţii, de către administrator SC xxxxxxx

în puterea mandatului încredinţat, inculpatul a solicitat livrarea de BCA administratorului SC xxxxxx, în trei rânduri, pentru plata boltarilor fiind emise facturile fiscale nr.559/28.07.2008 în valoare de 11.138 lei,nr.600/5.08.2008 în valoare de 11.138 lei şi 613/7.08.2008 în valoare de 11.138 lei.

Pentru achitarea mărfurilor livrate,inculpatul a emis trei file CEC cu seriile BC 300 02253011 - 012 - 014 în valoare de 11.138 lei fiecare , file CEC CC Q.XX fost predate martorului R.I. efectuat cursele.

Filele CEC au fost semnate de inculpat care le-a şi ştampilat în faţa martorului iar când acestea au fost introduse la plată, au fost refuzate de bancă, cu menţiunea,lipsă totală de disponibil în cont.

Prejudiciul cauzat SC xxxxxx este de 33.384 lei.

Inculpatul în aceiaşi modalitate a procedat şi cu SC xxxxxx care are ca obiect de activitate comercializarea materialelor de construcţie.

De la această societate la data de 12.06.2006 a achiziţionat ciment conform facturii fiscale nr.20744 în valoare de 15.600,90 lei.

A achiziţionat de asemenea mărfuri pentru facturile fiscale nr.22858/11.07.2008 în valoare de 18.901,96 lei a emis fila CEC seria BC nr.300 02253003, pentru factura fiscală nr. 23015/14.07.2008 în valoare de 24.664,42 lei a emis fila CEC seria BC nr.300 02253007,file CEC ce au fost refuzate la plată din lipsă total disponibil în cont.

Şi aceste file au fost semnate şi ştampilate de către inculpat.

Prejudiciul cauzat acestei societăţi prin emiterea filelor CEC menţionate este de 43.566,38 lei.

La data de 11.07.2008,inculpatul s-a prezentat la sediul firmei SC xxxxxx de unde a achiziţionat un ATV în valoare de 22.940 lei conform facturii fiscale seria VN ATV nr.001/11.07.2008

A emis filele CEC seria BC nr.300 02253004 - 05 în valoare totală de 15.293,32 lei, care au fost refuzate de asemenea la plată pentru lipsă totală de disponibil în cont.

Inculpatul nu s-a prezentat în instanţă din cercetările efectuate de organele de poliţie reieşind că este plecat în străinătate.

A fost citat prin afişare la Consiliile Locale şi de asemenea la domiciliu.

Vinovăţia inculpatului se reţine din materialul probator existent în dosarul de urmărire penală şi din declaraţiile martorilor audiaţi în faza de cercetare judecătorească.

Inculpatul a fost recunoscut dintr-un grup de fotografii de către martorul V.D..

Martora B.A. administrator al societăţii SC UNIO GRUP SRL nu a putut fi audiată în instanţă fiind plecată în străinătate, instanţa constatând imposibilitatea audierii, a dat citire conf. prevederilor art.327 alin.3 C.pr.penală, declaraţiei de la urmărirea penală.

Reprezentantul parchetului având în vedere că inculpatul a desfăşurat mai multe acţiuni dar în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a solicitat schimbarea încadrării juridice în sensul de a se reţine şi prevederile art.41 alin.2 C.penal.

Instanţa urmează în baza art.334 C.pr.penală, să se admită cererea de schimbare a încadrării juridice în sensul reţinerii art.42 alin.2 C.penal, având în vedere că inculpatul a săvârşit mai multe acte materiale dar în baza unei rezoluţii infracţionale unice.

Instanţa urmează a reţine ca dovedită situaţia de fapt.

IN DREPT:

Faptele inculpatului de a emite mai multe CEC uri asupra unei instituţii de credit, ştiind că pentru valorificarea acestora nu există provizia sau acoperirea necesară în scopul obţinerii pentru sine a unui folos material injust , inducând în eroare administratorii societăţilor prin prezentarea ca adevărate filele respective, în mai multe rânduri dar în baza unei rezoluţii infracţionale unice,întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune în formă continuată prev. de art. 215 alin.l şi 4 din C.penal, cu aplicarea art.41 alin.2 C.penal,pentru care se va dispune condamnarea acestuia la pedeapsa închisorii.

Inculpatul nu este recidivist,însă din fişa de cazier şi din hotărârile judecătoreşti solicitate , aflate în copie la dosar se reţine că acesta este cunoscut cu antecedente penale deoarece prin d.p. nr. 17/A//2007 a Curţii de Apel Tg Mureş,a fost condamnat la 5 ani închisoare, decizie definitivă la data de 18.01.2010 şi mai este condamnat în alte dosare ale Judecătoriei Moineşti în care sentinţele au fost atacate cu apel, aflându-se pe rolul instanţelor de control judiciar.

Instanţa apreciază faţă de prezenţa antecedentelor penale şi gravitatea faptelor că pedeapsa ce se va aplica inculpatului pentru a-şi atinge scopul se impune a fi executată cu privarea de libertate a acestuia.

La individualizarea pedepsei conf. art.72 C.penal, se va avea în vedere pericolul social concret al faptei, faptul că inculpatul este cunoscut cu antecedente penale.

Se vor interzice inculpatului drepturile prev. de art.64 lit.a teza a II a şi litera b ,C.penal în condiţiile şi pe durata prev. de art.71 C.penal. SUB ASPECTUL LATURII CIVILE:

Cele trei societăţi păgubite sa-u constituit părţi civile în cauză cu C/val.prejudiciilor cauzate, SC xxxxxx SRL solicitând obligarea inculpatului la plata sumei de 39946,25 lei deoarece aceasta este valoarea mărfii livrată

inculpatului care nu a fost achitată.

Instanţa însă raportat la fapta pentru care urmează să răspundă inculpatul va reţine doar prejudiciul produs prin refuzul de plată pentru suma de 43.566,38 lei ce se regăseşte menţionată pe filele CEC ce nu au fot plătite din lipsa disponibilului.

în baza art. 14 şi 346 C.pr.penală,art.998,art. 1000 alin.3 C.civil, va fi obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente SC xxxxxxsă

achite părţilor civile:............, c/val despăgubirilor civile rezultate ca

urmare a refuzului la plată a filelor CEC eliberate de către inculpat.

Inculpatului i s-a desemnat în faza de cercetare judecătorească, avocat din oficiu, conf. prevederilor art. 171 alin.3 C.pr.penală.

Se va dispune în baza art. 189 C.pr.penală, ca plata onorariului de avocat din oficiu să se achite din fondurile M.J.

în baza art. 191 alin.l C.pr.penală, va fi obligat inculpatul să restituie statului cheltuielile judiciare avansate în faza de urmărire penală şi cea de cercetare judecătorească, în care se va include şi onorariul de avocat din oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

în baza art.334 C.pr.penală dispune schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prev. de art. 215 alin. 1,4 C.penal în infracţiunea prev. de art. 215 alin. 1,4 C.penal,cu aplicarea art.41 alin.2 C.penal.

în baza art. 215 alin. 1,4 C.penal,cu aplicarea art.41 alin.2 C.penal, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în formă continuată, condamnă pe inculpatul B.I. , cunoscut cu antecedente penale, la 3(trei) ani închisoare.

Interzice inculpatului drepturile prev. de art.64 lit.a teza a II a şi litera b ,C.penal în condiţiile şi pe durata prev. de art.71 C.penal.

în baza art. 14 şi 346 C.pr.penală,art.998,art. 1000 alin.3 C.civil, obligă inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente xxxxxx Ghimeş Făget să achite părţilor civile: xxxxxx, suma de 33.384 lei , xxxxxxx suma de 45.566,38 lei, SC xxxxxx , suma de 15.293,32 lei, cu titlu de despăgubiri civile.

Dispune în baza art. 189 C.pr.penală, ca plata onorariului de avocat din oficiu în sumă de 200 lei, să se achite din fondurile M.J. către B.A. Moineşti ( av.Pralea Mariana).

în baza art. 191 alin.l şi 3 C.pr.penală, obligă inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente SC xxxxxx la 500 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 200 lei onorariu avocat oficiu.

Cu apel în 10 zile de la comunicare pentru toate părţile.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 martie 2010 .

PREŞEDINTE» GREFIER