Dobândirea prin uzucapiune a dreptului de proprietate asupra unui bun din domeniul privat al statului

S.C. 3306/21.12.2011

Uzucapiune

Dobândirea prin uzucapiune a dreptului de proprietate asupra unui bun din domeniul privat al statului

Constată că prin acţiunea civilă înregistrată la data de 1 august 2011, reclamantul B. G., dom. în com. D. nr.- jud. S., a solicitat ca,  în contradictoriu cu pârâţii S. R. prin Ministerul Finanţelor Publice , cu sediul în B., str. A. nr.-, S. L., dom. în M.,str. B. nr.- bl.- sc .- ap.- jud. S.; S. M., dom. în com. M. ,str. C. nr.- jud. S. şi B. E., dom. în com. V. - V. satul M. nr.- , prin hotărârea ce se va pronunţa în cauză să se stabilească următoarele :

- să se  constate că antecesoarea C. G. , născ .B., a dobândit prin uzucapiune dreptul de proprietate asupra imobilului „loc de casă intravilan” în suprafaţă de 1048 mp, înscris în CF 100387 D. nr.top.2628/2, situat administrativ în loc. D. nr.-;

- să se dispună întabularea dreptului de proprietate astfel dobândit;

- să se constate că după defuncta C. G. , decedată la data de 09.09.2003 cu ultimul domiciliu în loc. D. nr.-, reclamantul este singurul moştenitor legal acceptant , iar celelalte trei pârâte fiice ale defunctei sunt străine de succesiune prin neacceptare ;

- să se constate că masa succesorală rămasă de pe urma defunctei cuprinde dreptul de proprietate asupra imobilului premenţionat ;

- să se dispună întabularea în cartea funciară a dreptului dobândit:

A mai solicitat reclamantul obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată în caz de opunere.

În motivare, reclamantul arată că imobilul mai sus-identificat are înscris ca proprietar tabular pe numitul M. G., dar că în fapt imobilul fusese cumpărat în anul 1946 de către antecesoarea reclamantului care l-a folosit până la decesul intervenit în anul 2003. Pretinde reclamantul că posesia exercitată în tot acest timp de mama dânsului a fost continuă, netulburată  şi de bună-credinţă, public comportându-se ca un adevărat proprietar , plătind totodată şi toate taxele şi impozitele aferente , împrejurări ce potrivit dispoziţiilor Codului civil îi conferă dreptul de a-i fi recunoscut dreptul de proprietate ca o consecinţă a exercitării unei posesii îndelungate de peste 30 ani. Susţine reclamantul că după decesul antecesoarei sale, numai dânsul a continuat să folosească imobilul respectiv, celelalte trei surori ale sale rezultate din alte relaţii nefăcând acte de acceptare a succesiunii în termenul legal, şi nici soţul mamei, numitul C. R. , care în prezent este decedat. Despre M. G.,  proprietarul tabular al imobilului, reclamantul pretinde  că nu se ştie nimic,nu sunt cunoscuţi moştenitori în viaţă, iar în localitatea Dârlos , nici sătenii şi nici autorităţile nu cunosc nimic despre acesta, considerent pentru care a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice.

 În probaţiune, reclamantul a menţionat că solicită încuviinţarea probei cu înscrisuri, martori, interogatorii şi orice mijloc de probă ce se va dovedi util cauzei.

 În drept, s-au invocat prev. art. 111 C. pr. civilă; art. 651 şi urm. 669, 689,700 C. civil.

 Ataşat cererii introductive, reclamantul a depus o serie de înscrisuri constând în: extras carte funciară;  acte stare civilă ; certificat de deces; sentinţă de divorţ; chitanţe fiscale.

Partea pârâtă Statul Român – prin Ministerul Finanţelor, a dat mandat de reprezentare Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a Judeţului S. care  a depus întâmpinare şi cerere reconvenţională - fila 34 dosar, solicitând respingerea acţiunii reclamantului şi pe cale reconvenţională să se constate existenţa moştenirii vacante după defunctul M. G., caz în care averea succesorală revine statului.

În motivare, pârâta arată că legal succesiunile vacante pot fi culese numai de stat, uzucapiunea  vizând un bun din domeniul public  este inadmisibilă şi că o soluţie de admitere a acţiunii reclamantului ar crea o situaţie prejudicială acesta îmbogăţindu-se fără just temei conform art. 992 C. civil.

În drept, s-au invocat prev.art.477 , art.650 ; art.651 şi art. 680C.civil ; art.7,11 din Legea 213/1998.

Fiind citate şi celelalte pârâte au depus întâmpinare S. L. şi B. E.  - filele 41, 58 dosar,  fiecare declarând că este de acord cu admiterea acţiunii reclamantului situaţia de fapt descrisă de acesta fiind reală.

Pârâta S.  M. a semnat personal citaţia, nu s-a înfăţişat în instanţă nici personal şi nici prin mandatar, nu a depus cereri, nu a invocat excepţii ,dar nici poziţia procesuală relativ la pretenţiile reclamantului nu a făcut-o cunoscută instanţei.

Prin înscrisurile de la filele 60, 62 dosar , reclamantul a adus precizări cererii sale iniţiale solicitând să se constate existenţa succesiunii vacante după proprietarul tabular M. G., să se constate dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune de către antecesoarea sa C. G. ; că este singurul moştenitor acceptant şi că masa succesorală se compune atât din teren cât şi din casa ce se găseşte edificată pe acesta, iar suprafaţa reală este de 967 mp şi nu de 1048 mp cât este menţionat în CF solicitând rectificarea în mod corespunzător a foii funciare şi înscrierea dreptului de proprietate.

 În ceea ce priveşte cererea reconvenţională a pârâtului Statul Român - prin Ministerul Finanţelor, reclamantul a depus întâmpinare – fila 74 dosar , invocând pe cale de excepţie lipsa calităţii sale procesuale pasive cu privire la capătul de cerere vizând constatarea succesiunii vacante după persoana prezumată decedată, susţinând că nu are nici o calitate în raportul juridic succesoral. Cu privire la caracterul bunului, reclamantul a susţinut că acesta face parte din domeniul privat şi nu public al statului, aşa încât regimul aplicabil este cel de drept comun, caz în care devine admisibilă dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune.

La data de 24 noiembrie 2011, reclamantul a depus o completare de acţiune, solicitând extinderea cadrului procesual, precizând că faţă de decizia 2/04.04.2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie , înţelege să cheme în judecată Comuna D. - prin Primar, unitate administrativ-teritorială în raza căreia se află imobilul pretins uzucapat.

Această entitate juridică,  pârâta Comuna D. - prin Primar a depus întâmpinare – fila 102 dosar, prin care a arătat că nu se opune admiterii acţiunii reclamantului, motivele inserate în cererea acestuia fiind conforme cu realitatea.

Asupra excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, instanţa s-a pronunţat prin încheierea de şedinţă din 10 noiembrie 2011- fila 91 dosar, în sensul respingerii ei , pentru motivele consemnate în respectiva încheiere, iar excepţia invocată de reclamant cu privire la lipsa calităţii sale procesuale pasive, a fost unită cu fondul.

 Procedând la examinarea cauzei sub aspectul cererilor părţilor, excepţiilor, susţinerilor şi probelor administrate instanţa reţine următoarele :

Imobilul ce face obiectul acestui litigiu se găseşte înscris în CF D. nr. 100387, nr.top.2628/2 , teren în suprafaţă de 1048 mp, constituie proprietatea tabulară a lui M. G.. Înscrierea dreptului său de proprietate a intervenit în anul 1943 potrivit menţiunilor încheierii de carte funciară, pe baza unui act de dobândire a proprietăţii încă din anul 1922 fapt ce se regăseşte de asemenea specificat în aceeaşi încheiere tabulară.

Potrivit înscrisului de la fila 66 dosar, al cărui emitent este autoritatea locală Comuna D., reprezentantă prin Primar, numitul M. G. nu este cunoscut pe raza localităţii D., imobilul aflându-se situat din punct de vedere administrativ în D. la nr.-. Martorii B. L. şi B.  N. , localnici din D., în declaraţiile lor de la filele 89 şi 90 dosar , afirmă că,  deşi sunt în etate ,  nu cunosc ca vreo persoană cu acest nume M. G. să fi locuit vreodată în com. D..

Aşa fiind şi  reţinând însă că proprietarul tabular al imobilului adus în discuţie este M. G.  , a cărui identitate şi descendenţă , de fapt ,  nu este cunoscută ; având în vedere şi faptul că de la data dobândirii dreptului său anul 1922  au trecut 89 ani când , se presupune că fiind major, deoarece nu a fost  înscrisă starea de minoritate,  fapt  ce ar însemna că astăzi ar avea vârsta de 110 ani , se poate deduce pe calea unei prezumţii simple că în mod obiectiv acesta nu mai poate fi în viaţă, întrucât din punct de vedere biologic  o fiinţă umană nu atinge în mod obişnuit o astfel de vârstă, caz în care se impune concluzia firească a faptului că acesta este decedat şi  într-o atare situaţie, în lipsa unor moştenitori cunoscuţi şi acceptanţi, succesiunea după acesta va fi declarată vacantă. Caz în care, ea revine în întregime statului conform art.680 C. civil , iar averea succesorală se va regăsi în domeniul privat, nefiind vorba despre un bun ce face parte din domeniul public astfel cum este definit în Legea 213/1998. Art. 477 C. civil statuează că averile vacante sunt ale domeniului public, iar conform art.25 din Legea 213/1998 prin sintagma „domeniu public” se înţelege de fapt domeniul privat al statului sau unităţii administrativ-teritoriale. De asemenea se impune a  preciza că în anii 1921-1927, vârsta majoratului era consacrată la 21 ani şi nu la 18 ani ca în prezent.

Fiind vorba despre un bun din domeniul privat al statului, prescripţia achizitivă ca mod de dobândire a dreptului de proprietate , poate fi opusă statului. Prin decizia nr.2/2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea unui recurs în interesul legii, instanţa noastră supremă a statuat că Ministerul Finanţelor Publice nu  poate fi parte în proces numai dacă deţine un certificat de vacanţă succesorală. În cazul de faţă nu este realizată această condiţie aşa încât, singura entitate juridică căreia îi poate fi opusă uzucapiunea este unitatea administrativ-teritorială pe raza căreia se află imobilul, respectiv Comuna D.-prin Primar. Cum cererea reconvenţională este o cerere incidentală a pârâtului , iar acesta, potrivit deciziei amintite , nu are calitate procesuală pasivă, înseamnă că nu are calitate nici în ceea ce priveşte cererea reconvenţională, în lipsa deţinerii  unui certificat  de vacanţă succesorală în condiţiile art. 85 din Legea 36/1995,  caz în care  excepţia reclamantului rămâne fără obiect. 

Din declaraţiile martorilor premenţionaţi B. L. şi B. N. - aflate la filele 89,90 dosar, rezultă că acest imobil a fost folosit dintotdeauna de către antecesoarea reclamantului numita C. G., intrând în  folosinţa şi posesia imobilului în perioada anilor 1945-1946, imobil pe care l-a folosit în mod continuu, netulburat şi sub nume de proprietar până la deces, intervenit în anul 2003, după care a fost preluat de reclamant. Expertiza extrajudiciară de la filele 44-54 dosar, conclude prin a stabili că există identitate între imobilul pentru care s-a prezentat extras de carte funciară cu cel aflat în folosinţa reclamantului  situat administrativ în com.D. nr.- jud. S.. De asemenea, tot din expertiză rezultă suprafaţa reală a terenului este de 967 mp în loc de 1048 mp  şi că pe acest teren se regăseşte edificată o casă  formată dintr-o singură cameră, fapt pentru care potrivit art.34 din Decretul-Lege 115/1938 se va dispune notarea construcţiei şi rectificarea suprafeţei terenului.

Prin urmare, susţinerile reclamantului în această privinţă se dovedesc a fi conforme cu realitatea  şi în consecinţă , instanţa va constata că , prin exercitarea unei posesii asupra imobilului mai mult de 30 ani, în mod continuu şi exclusiv asupra întregului imobilul, timp în care nici o altă persoană nu a revendicat imobilul sau vreun drept asupra acestuia, sunt realizate condiţiile uzucapiunii prev. de art.1890 rap .la art.1846 şi urm. C. civil. 

Din perspectiva dreptului aplicabil , instanţa constată că în cauză sunt incidente prevederile Codului Civil, întrucât pentru perioada posesiei începută în perioada 1943-1947  sunt aplicabile prevederile Codului Civil, dispoziţiile Decretului - Lege 115/1938 devenind aplicabile numai pentru posesiunile începute sub imperiul acestui act normativ care a intrat însă în vigoare numai în 12 iulie 1947 potrivit legii de punere în aplicare nr. 241/1947.

Ca atare, rezultă că prin împlinirea termenului de 30 ani, dreptul de proprietate a fost dobândit pe calea prescripţiei achizitive de către antecesoarea reclamantului, numita C. G. şi această constatare nu are caracter constitutiv ci declarativ de drepturi, aşa încât efectele sale operează retroactiv, fapt pentru care în baza art.46 din Legea 7/1996 se va dispune înscrierea în cartea funciară a dreptului astfel dobândit.

Potrivit înscrisului de la fila 11 dosar, C. G. a decedat la data de 09.09.2003, având ultimul domiciliu în loc. D. , jud. S.. După defunctă au rămas ca moştenitori cu vocaţie succesorală cei trei patru copii, reclamantul B. G. şi pârâtele S. L., B. E., S. M., rezultaţi din relaţii diferite.  Reclamantul B. G. a pretins că este singurul moştenitor acceptant , susţinând că în mod tacit a efectuat acte de acceptare prin preluarea imobilului şi folosirea lui, după decesul mamei. Pârâtele nu au avut opoziţie şi nu au făcut dovada contrară acestor susţineri . Martorele B. şi B. N. în relatările lor din cuprinsul declaraţiilor la care s-a făcut referire mai sus, confirmă aceeaşi situaţie de fapt.

Potrivit art. 689 C.civil, acceptarea poate fi expresă sau tacită; este expresă când se însuşeşte titlul sau calitatea de erede  într-un act autentic sau privat; este tacită când eredele face un act pe care n-ar putea să-l facă decât în calitatea sa de erede şi care lasă a se presupune neapărat intenţia sa de acceptare.

 Reclamantul se regăseşte în cea de-a doua ipoteză din textul de lege enunţat şi ca atare, se va constata calitatea sa de unic moştenitor legal acceptant,caz în care dreptul său succesoral este de 1/1 părţi, acesta urmând a culege întreaga avere succesorală, pârâtele fiind străine de succesiune prin neacceptare.

 Masa succesorală se compune din cota de 1/1 părţi din imobilul înscris în CF 100387 D., aşa încât pe calea succesiunii, reclamantul dobândeşte întreg dreptul de proprietate, urmând a fi înscris în cartea funciară,  ca  proprietar unic , în condiţiile  art. 46 din Legea 7/1996.

 Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat şi prin urmare nu se vor acorda.

Domenii speta

Spete similare