Menţinere arestare preventivă

Sentinţă penală încheiere din 30.08.2011


Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Dr. Tr. Severin nr. 3327/P/2011 din 26.08.2011, înregistrat pe rolul Judecătoriei Dr. Tr. Severin la data de 29.08.2011 sub nr. 11751/225/2011, a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, inculpatul C.M. pentru săvârşirea infracţiunilor de violare de domiciliu şi tâlhărie, fapte prevăzute de art. 192 alin. 2 C.p. şi art. 211 alin.2 lit. b, alin.2 ind.1 lit.c C.p. cu aplicarea art. 33 lit. a C.p.

În fapt, în actul de sesizare s-a reţinut că, în noaptea de 03/04.08.2011, în jurul orelor 05.00, după ce a consumat băuturi alcoolice, inculpatul C.M. a pătruns fără drept în curtea şi în locuinţa  părţii vătămate H.C.A., după care a deposedat-o pe aceasta prin violenţă de o serie de bunuri.

La primirea dosarului repartizat spre soluţionare, în vederea verificării legalităţii şi temeiniciei măsurii arestării preventive potrivit art. 300 ind.1 C.p.p., prin rezoluţia judecătorului s-a dispus ataşarea la prezenta cauză a dosarului nr. 10971/225/2011 al Judecătoriei Dr.Tr.Severin (în care a fost pronunţată încheierea nr. 12/05.08.2011 prin care s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului), ocazie cu care, alături de dosarul nr. 10971/225/2011 al Judecătoriei Dr.Tr.Severin, a fost ataşat şi dosarul nr. 5731/101/2011 al Tribunalului Mehedinţi ( în care a fost pronunţată încheierea nr. 36/09.08.2011 prin care a fost respins recursul declarat de inculpat împotriva încheierii nr. 12/05.08.2011 ).

Raportat la materialul probator administrat în cauză, instanţa apreciază că  temeiurile care au determinat arestarea inculpatului C.M. impun în continuare privarea de libertate, motiv pentru care, potrivit art. 300 ind.1 alin. 3 C.p.p., se va menţine arestarea preventivă  a inculpatului şi, pe cale de consecinţă, se va respinge cererea de revocare a măsurii arestării preventive.

În acest sens, instanţa constată că prin ordonanţa din 04.08.2011 (fila 62 - dosar urmărire penală), organele de poliţie Dr. Tr. Severin au dispus reţinerea inculpatului C.M., pe o perioadă de 24 de ore, începând cu data de 04.08.2011, orele 17.20 - până la data de 05.08.2011, orele 17.20.

Se reţine că prin ordonanţa din 05.08.2011 (fila 67 - dosar urmărire penală), Parchetul de pe lângă Judecătoria Dr.Tr.Severin a pus în mişcare acţiunea penală faţă de inculpatul C.M. pentru săvârşirea infracţiunilor de violare de domiciliu şi tâlhărie, fapte prevăzute de art. 192 alin. 2 C.p. şi art. 211 alin.2 lit. b, alin.2 ind.1 lit.c C.p. cu aplicarea art. 33 lit. a C.p.

Se mai constată că, cu respectarea dispoziţiilor legale, prin încheierea nr. 12/05.08.2011, pronunţată de Judecătoria Dr. Tr. Severin în dosar nr. 10971/225/2011, definitivă prin încheierea nr. 36/09.08.2011 pronunţată în dosarul nr. 5731/101/2011 al Tribunalului Mehedinţi, a fost dispusă faţă de inculpatul C.M. măsura arestării preventive pe o perioadă de 29 zile începând cu data de 05.08.2011 până la data de 02.09.2011.

Având în vedere întregul material probator administrat în cauză, se apreciază că sunt întrunite cumulativ exigenţele art. 143 C.p.p. şi art. 148 alin.1 lit.f C.p.p. care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului.

Astfel, pe de o parte, se constată că sunt indicii temeinice că inculpatul a săvârşit faptele reţinute în sarcina sa în sensul că, în noaptea de 03/04.08.2011, în jurul orelor 05.00, după ce a consumat băuturi alcoolice împreună cu mai multe persoane printre care şi partea vătămată H.C.A., cunoscând că partea vătămată este sub influenţa băuturilor alcoolice, inculpatul CM a aşteptat ca aceasta din urmă să adoarmă, după care inculpatul a pătruns fără drept în curtea locuinţei părţii vătămate pe poarta care era neasigurată şi apoi în camera în care dormea partea vătămată. Inculpatul a sustras din geanta părţii vătămate 4 telefoane mobile după care, profitând de faptul că partea vătămată dormea, a încercat să-i smulgă acesteia şi un lănţişor de aur de la gât, moment în care partea vătămată s-a trezit, începând să strige după ajutor.  Inculpatul i-a pus părţii vătămate o mână în jurul gâtului pentru a-i smulge lănţişorul de la gât şi pentru a o împiedica să strige după ajutor, după care a fugit de la locul faptei, având asupra sa telefoanele mobile sustrase şi pandantivul de la lănţişorul de aur, lănţişor care însă s-a rupt în momentul smulgerii de către inculpat şi care a căzut pe podeaua camerei.

Prin raportul medico-legal nr. 490/08.08.2011, întocmit de SML Mehedinţi s-a concluzionat că partea vătămată HCA prezintă leziuni de violenţă produse prin lovire cu corp dur sau compresiune cu mâna la nivelul gâtului şi zgâriere cu corp dur, că leziunile pot data din 04.08.2011, precum şi că partea vătămată necesită 1-2 zile de îngrijiri medicale (fila 20- dosar urmărire penală).

Pe de altă parte, se reţine că este incident cazul prevăzut de art. 148 alin. 1 lit. f C.p.p. în sensul că pedeapsa închisorii prevăzută de lege este mai mare de 4 ani pentru ambele infracţiuni reţinute în sarcina inculpatului, iar lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret ridicat pentru ordinea publică.

Este adevărat că s-a statuat de către Curtea europeană în Cauza Wemhoff c. Germaniei principiul general potrivit căruia ,, detenţia preventivă trebuie să aibă un caracter excepţional, starea de libertate fiind starea normală – şi ea nu trebuie să se prelungească dincolo de limitele rezonabile – independent de faptul că ea se va imputa sau nu din pedeapsă’’ însă, în prezenta cauză, se apreciază suntem în prezenţa unei astfel de stări excepţionale.

În acest sens, cu privire la pericolul concret pentru ordinea publică, se apreciază că trebuie avute în vedere natura infracţiunilor – infracţiuni contra patrimoniului şi contra libertăţii persoanei,  precum şi modalitatea de comitere a faptelor - în sensul că, după ce consumase băuturi alcoolice alături de partea vătămată, pe timp de noapte, profitând de faptul că partea vătămată era sub influenţa băuturilor alcoolice, inculpatul  a pătruns fără drept în locuinţa acesteia, unde prin violenţă a încercat să-i smulgă de la gât un lănţişor de aur, însă din cauza faptului că partea vătămată s-a trezit şi a început să ţipe, inculpatul a fugit, după ce în prealabil îi pusese părţii vătămate mâna în jurul gâtului pentru a-i smulge lănţişorul.

Mai mult, din fişa de cazier judiciar a inculpatului ( filele 59,60 - dosar de urmărire penală) rezultă că acesta a mai fost condamnat pentru infracţiuni de furt calificat, fiind şi sancţionat administrativ în mai multe rânduri tot pentru infracţiuni de furt calificat.

Faţă de cele mai sus expuse, raportat la modalitatea de comitere a faptelor, la natura infracţiunilor, la perseverenţa infracţională a inculpatului, la faptul că, abia liberat din penitenciar la 12.07.2011, inculpatul a săvârşit prezentele fapte la un interval de timp extrem de scurt, la faptul că inculpatul nu are un loc de muncă şi nu are posibilitatea de a realiza venituri, se constată  că temeiurile care au determinat arestarea inculpatului subzistă şi impun în continuare privarea de libertate, astfel că, în baza art. 300 ind. 1 alin. 3 C.p.p., se va menţine starea de arest faţă de inculpat şi se va respinge cererea de revocare a măsurii arestării preventive.

1