În mod greşit prima instanţă a scăzut din 5,75 ha întreaga suprafaţă reconstituită de 3,21 ha, întrucât această suprafaţă includea din ridul „Domneasca” doar 12.876 mp, restul fiind în alte riduri.

Sentinţă civilă 111/2008 din 16.12.2009


Drept civil.

Decizie civilă

Fond funciar.

 În mod greşit prima instanţă a scăzut din 5,75 ha întreaga suprafaţă reconstituită de 3,21 ha, întrucât această suprafaţă includea din ridul „Domneasca” doar 12.876 mp, restul fiind în alte riduri.

 

(Trib. Bistriţa-Năsăud, secţ. civ., dec. nr. 111/2008, nepublicată)

 Prin sentinţa civilă nr. 9/2008 pronunţată de Judecătoria Beclean a fost admisă plângerea petenţilor N. D. şi N. V. în contradictoriu cu intimatele Comisia judeţeană Bistriţa-Năsăud pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor şi Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Matei, dispunându-se anularea Hotărârii nr. 503/2007 a Comisiei judeţene, cu consecinţa reconstituirii dreptului de proprietate în favoarea  petenţilor, după defunctul N.I., pentru suprafeţele de 2,54 ha teren cu vegetaţie forestieră.

 Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs petenţii.

 Recursul declarat este fondat.

 Petenţii au formulat cerere pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra suprafeţei de 5,75 ha teren cu vegetaţie forestieră în ridul „Domneasca” în baza Legii nr. 247/2005, în prealabil ei având reconstituit în baza Legilor nr. 18/1991 şi nr. 1/2000 dreptul de proprietate asupra suprafeţei de 3,21 ha.

 Atât contestaţia, cât şi cererea au fost făcute în calitate de moştenitori ai defunctului N.I.

 Prin hotărârea comisiei judeţene a fost respinsă cererea de reconstituire pentru suprafaţa de 5,75 ha, nu pentru că le-a fost deja reconstituit dreptul de proprietate pe baza cererilor anterioare, ci pentru lipsa dovezii dreptului de proprietate.

 Cu referire la dovada dreptului de proprietate asupra suprafeţei de 5,75 ha, este de observat că prima instanţă a reţinut că dovada a fost făcută cu declaraţiile martorilor audiaţi şi cu cea extrajudiciară a martorului S. I.

 În lipsa unui recurs din partea intimatelor, chiar dacă instanţa ar ajunge la altă concluzie cu privire la dovada dreptului de proprietate al petenţilor, în recursul petenţilor nu se poate statua contrar, întrucât s-ar agrava situaţia în propria cale de atac.

 Pe de altă parte, nici instanţa de recurs nu poate ajunge la o altă concluzie cu privire la dovada dreptului de proprietate a antecesorului petenţilor în ridul ”Domneasca”, întrucât martorii audiaţi au declarat că au cunoscut folosinţa şi proprietatea defunctului pe toate laturile, ei fiind vecini pe două laturi şi aceeaşi suprafaţă o folosesc în prezent şi petenţii şi nu există litigii în prezent cu vecinii privind folosinţa actuală.

 Astfel, instanţa de recurs apreciază că dovezile arătate au făcut dovada proprietăţii în spiritul dispoziţiilor art. 6 pct. 13 din Legea nr. 1/2000.

 Examinând recursul sub toate aspectele se reţine că nu poate fi însă primită solicitarea de reconstituire a dreptului de proprietate asupra întregii suprafeţe de 5,75 ha, întrucât această suprafaţă include şi suprafaţa de 12876 mp asupra căreia li s-a reconstituit proprietatea în baza Legii nr. 18/1991 şi a Legii nr. 1/2000.

 Aceasta întrucât dovezile testimoniale asupra suprafeţei de 5,75 ha s-au referit la suprafaţa deţinută de antecesorul petenţilor N. I. în ridul „Domneasca”, care include şi suprafaţa de 12.876 mp reconstituită pe baza dovezilor de carte funciară, unde apare înscris antecesorul petenţilor cu această suprafaţă în acelaşi rid „Domneasca”.

 Cu alte cuvinte suprafaţa de 5,75 ha dovedită cu martori în ridul „Domneasca” include şi suprafaţa din CF din acelaşi rid.

 Susţinerea petenţilor că suprafaţa de 5,75 ha este în afara celei înscrise în CF, nu are suport logic, întrucât dacă în ridul „Domneasca” antecesorul a deţinut o suprafaţă de 5,75 ha, potrivit declaraţiilor martorilor, aceştia referindu-se la întreaga suprafaţă deţinută în acest rid, firesc se include şi suprafaţa de 12.876 mp asupra căreia  proprietatea a fost reconstituită anterior, astfel că reconstituirea se impune a fi admisă asupra suprafeţei de 4,41 ha teren cu vegetaţie forestieră (57500-12876=44624 mp).

 Se constată astfel că în mod greşit prima instanţă a scăzut din 5,75 ha întreaga suprafaţă reconstituită de 3,21 ha, întrucât această suprafaţă includea din ridul „Domneasca” doar 12.876 mp, restul fiind în alte riduri.

 În consecinţă în temeiul art. 312 alin. 1 raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanţa urmează să admită recursul şi să modifice hotărârea doar în ce priveşte întinderea suprafeţei reconstituite în favoarea petenţilor, care este de 44.624 mp teren cu vegetaţie forestieră în ridul „Domneasca” din hotarul comunei Matei, urmând a  menţine celelalte dispoziţii ale hotărâri (judecător Marian Nicolae).