Trafic persoane.Inducerea in eroare a victimelor.Practicarea prostitutiei

Decizie din 26.03.2010


INSTANŢA

Asupra procesului penal de faţă.

Prin rechizitoriul nr.16/D/P/2008 din 29 iunie 2009, DIICOT Buzău a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor M.M. şi M.M. pentru săvârşirea infracţiunii prev.de art.12 alin.1, 2 lit.a din Legea nr.678/2001 cu aplicarea art.41 alin.2 c.pen., constând în aceea că în intervalul mai – septembrie 2006 aceştia au recrutat prin înşelăciune şi au transferat în Spania pe numitele F.C., C.V. şi I. E., unde au fost găzduite în scopul exploatării prin obligarea la practicarea prostituţiei în Clubul 2001 din Blanes.

Tribunalul, finalizând cercetarea judecătorească, constată în fapt şi în drept următoarele:

În cursul lunii mai 2005, inculpaţii M.M. şi M.M. au plecat în Spania pentru a munci. Întrucât nu au reuşit să-şi găsească de lucru, inculpata M.M.a mers să muncească în Clubul 2001, unde a practicat prostituţia pe cont propriu.

În acest timp inculpaţii au transmis membrilor familiilor lor din România că amândoi lucrează într-un restaurant, fapt ce le-a determinat pe numitele F. C., C.V.M.şi I.E.să contacteze rude din România ale învinuiţilor pentru a fi ajutate să meargă în Spania la muncă. În aceste condiţii, în intervalul mai-septembrie 2006 sus numitele au luat legătura cu inculpatul M.M., cale le-a spus că le poate ajuta să ajungă în Spania la muncă, unde urmau să fie găzduite în apartamentul închiriat de acesta şi inculpata M. M., în localitatea Blanes.

Astfel, în data de 03.05.2006 martora F.C.a părăsit teritoriul României şi s-a deplasat în Spania, unde a fost aşteptată de inculpaţii M.M.şi M.M.. În Spania, aceasta a aflat că va lucra în Clubul 2001, ca damă de companie, împreună cu inculpata M.M., din câştigurile realizate, rezultate din procentul primit din consumaţia realizată de client, urmând să achite contravaloarea chiriei. Aceasta a fost incunoştiinţată şi de faptul că putea realiza şi câştiguri mai mari, în cazul în care era de acord să întreţină relaţii intime cu clienţii barului.

După ce a lucrat în aceste condiţii trei săptămâni, timp în care le-a remis învinuiţilor aproximativ 100 euro, numita F.C. a cunoscut un cetăţean spaniol care a ajutat-o să scape de cei doi inculpaţi.

În data de 26.07.2006 partea vătămată C.V.M. a părăsit teritoriul României, fiind însoţită de inculpatul M.M.care s-a oferit să o ajute să lucreze în Spania, la restaurant. Aceasta a fost cazată împreună cu cei doi inculpaţi şi martora F. C. şi a fost condusă la Clubul 2001, unde a fost obligată să practice prostituţia în folosul inculpaţilor M. M.şi M. M.; după ce a lucrat pentru cei doi aproximativ trei luni, interval în care le-a remis suma în jur de 10.000 euro, partea vătămată a reuşit să fugă cu ajutorul martorelor R. M. şi M.D.N., care s-au oferit să o găzduiască.

În data de 11.09.2006 partea vătămată I.E.a părăsit teritoriul României, fiind însoţită de inculpatul M. A.E.care a procurat biletele de autocar din banii trimişi de inculpatul M.M.. În Spania aceasta a fost cazată în apartamentul închiriat de învinuiţii M.M. şi M.M., unde se afla şi numita C.V.şi a fost obligată să meargă în clubul 2001 pentru a practica prostituţia sub supravegherea inculpatei M. M.. După aproximativ trei luni partea vătămată a reuşit să fugă cu ajutorul unui fost ”client”, interval de timp în care a remis celor trei inculpaţi aproximativ 10.000 euro obţinuţi din practicarea prostituţiei, în contul unei pretinse datorii de 1800 euro.

Pe tot parcursul procesului penal, cei doi inculpaţi – soţi au avut o atitudine oscilantă încercând să acrediteze ideea că victimele au cunoscut, înainte de a pleca din ţară, scopul real al deplasării în Spania.

Inculpaţii au profitat de starea materială precară şi de lipsa de experienţă socială, de inocenţa victimelor.

Victima I.E.a evidenţiat faptul că a fost obligată să întreţină raporturi sexuale cu clienţii clubului de noapte ”2001” din Blanes – Spania, banii obţinuţi astfel fiind însuşiţi de către cei doi inculpaţi, că toate celelalte victime au fost permanent supravegheate de aceştia, paşapoartele fiindu-le oprite.

Prin activitatea infracţională astfel desfăşurată, inculpaţii au lezat demnitatea victimelor, înjosindu-le.

Victimele încă resimt traumele psihice la care au fost supuse.

În drept, faptele comise de către cei doi soţi, inculpaţii M.M. şi M. M. întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii prev.de art.12 alin.1, 2 lit.a din Legea nr.678/2001 cu aplicarea art.41 alin.2 c.pen.

Vinovăţia inculpaţilor este pe deplin dovedită de întreg materialul probator administrat în cauză.

La stabilirea pedepselor de 6 ani şi respectiv 5 ani închisoare aplicate inculpaţilor M.M. şi M. M., s-a avut în vedere lipsa antecedentelor penale, dar şi nesinceritatea acestora şi în mod deosebit gravitatea faptelor ce au o rezonanţă negativă în societatea civilă.

Raportat la cele expuse, tribunalul, în baza prevederilor art.12 alin.1, 2 lit.a din Legea nr.678/2001 cu aplicarea art.41 alin.2 c.pen. va condamna pe inculpatul M.M. la pedeapsa de 6(şase) ani închisoare.

În conformitate cu prevederile art.65(2) c.pen. va interzice inculpatului M. M. pe timp de 3 ani drepturile prevăzute de art.64 lit.a teza a II-a lit.b şi c c.pen.

În baza prevederilor art.12 alin.1, 2 lit.a din Legea nr.678/2001 cu aplicarea art.41 alin.2 c.pen. va condamna pe inculpata M. M. la pedeapsa de 5(cinci) ani închisoare.

În conformitate cu prevederile art.65(2) c.pen. va interzice inculpatei M.M. pe timp de 2 ani drepturile prevăzute de art.64 lit.a teza a II-a lit.b şi c c.pen.

În conformitate cu dispoziţiile art.89 c.pen., va computa la zi reţinerea celor doi inculpaţi din data de 07.05.2009.

Va aplica inculpaţilor M.M. şi M.M. dispoziţiile art.71-64 c.pen. pe timpul executării pedepselor.

În conformitate cu prevederile art.19 din Legea nr.678/2001 în referire la art.118 din c.pen. va confisca de la inculpaţii M. M. şi M. M. suma de 20.000 euro.

Va constata că a încetat interdicţia de a părăsi localitatea de domiciliu luată faţă de cei doi inculpaţi.

Va constata că părţile vătămate C.V.M. şi I.E. nu s-au constituit părţi civile.

Va obliga pe fiecare inculpat la câte 500 lei cheltuieli judiciare către stat, din care câte 300 lei onorar apărător oficiu şi la câte 350 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 300 lei onorar apărător oficiu pentru asistenţa părţilor vătămate.