Litigiu de muncă. Drepturi salariale neachitate de angajator. Sarcina probei în faţa instanţei.

Litigiu de munca. Drepturi salariale neachitate de angajator. Sarcina probei în fata instantei.

Sub aspect probatoriu, art. 163 Codul muncii prevede în mod imperativ ca plata de catre angajator a drepturilor salariale se dovedeste prin semnarea statelor de plata, precum si prin orice alte documente justificative care demonstreaza efectuarea platii catre salariatul îndreptatit, înscrisuri ce se pastreaza si se arhiveaza de catre angajator în aceleasi conditii si termene ca în cazul actelor contabile, conform legii.

Prin cererea înregistrata pe rolul acestei instante sub nr. 966 / 116/2009 la data de 22.04.2009, reclamantul TM a chemat în judecata pe pârâta SC P SRL solicitând ca prin hotarâre judecatoreasca aceasta sa fie obligata la plata drepturilor salariale restante din perioada 01.11.2007-28.02.2009 (11.779 lei) precum si a indemnizatiei pentru concediu de odihna pe anii 2006, 2007, 2008, 2009 (3.018 lei), actualizate cu rata inflatiei si cursul leu – euro, cu cheltuieli de judecata.

În motivarea cererii sale reclamantul arata ca a fost angajat la societatea pârâta  în functia de contabil sef în perioada 01.03.2006 – 28.02.2009, conform contractului de munca nr. 42/01.03.2006, pârâta neachitându-i drepturile salariale cuvenite.

În dovedirea cererii depune înscrisuri.

Pârâta formuleaza întâmpinare prin care solicita respingerea cererii reclamantului motivat de faptul ca a achitat acestuia toate drepturile salariale.

În acest sens, pârâta arata ca reclamantul a fost angajatul sau, exercitând functia de contabil sef, calitate în care se ocupa de întocmirea statelor de plata, semnarea si înregistrarea acestora la ITM Calarasi, cunoscut fiind faptul ca aceste înscrisuri nu pot fi înregistrate la aceasta institutie decât daca sunt semnate de catre toti angajatii mentionati în ele.

Precizeaza ca au fost emise state de plata, însa având încredere în reclamant, unele state de plata nu au fost semnate de catre acesta.

În dovedirea sustinerilor sale pârâta solicita proba testimoniala, interogatoriu,  înscrisuri.

În drept invoca prevederile art. 115 si urm Cod procedura civila.

Examinând actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:

Conform carnetului de munca seria Bb, nr. 0428034 si contractului individual de munca nr. 42/01.03.2006, reclamantul a fost angajatul pârâtei începând cu data de 01.03.2006 pâna în data de 28.02.2009 când raporturile de munca au încetat în baza art. 55 lit. b Codul muncii.

Din înscrisurile depuse la dosar (centralizator state de lichidare, listare stat complet concediu de odihna, state de plata) rezulta ca valoarea salariului cuvenit reclamantului în perioada 01.11.2007-28.02.2009 este de 11.779 lei, iar a indemnizatiei pentru concediu de odihna pe anii 2006, 2007, 2008, 2009, este de 3.018 lei.

La interogatoriul propus de pârâta pentru a fi luat reclamantului, acesta a precizat ca statele de plata nu erau întocmite de el, ci de o alta persoana, el doar le verifica si le ducea la ITM , iar motivul pentru care nu a demisionat, desi nu îsi primea drepturile salariale, l-a constituit necesitatea de a avea asigurare medicala.

La cererea pârâtei au fost audiati martorii IV si LF, din ale caror declaratii instanta retine ca acestia în calitate de angajati ai pârâtei nu au semnat vreun document care sa ateste plata salariilor, desi salariul îl încasau.

Apreciind asupra probelor administrate, instanta priveste întemeiata cererea reclamantului, pentru urmatoarele considerente:

Obligatia principala a angajatorului este cea de plata a salariului, a contraprestatiei pentru munca îndeplinita de salariat. De asemenea, potrivit art. 145 Codul muncii pentru perioada concediului de odihna salariatul beneficiaza de o indemnizatie de concediu, care nu poate fi mai mica decât salariul de baza, indemnizatiile si sporurile cu caracter permanent cuvenite pentru perioada respectiva, prevazute în contractul individual de munca, indemnizatie ce se plateste de catre angajator cu cel putin 5 zile lucratoare înainte de plecarea în concediu.

 Sub aspect probatoriu, art. 163 Codul muncii prevede în mod imperativ ca plata de catre angajator a drepturilor salariale se dovedeste prin semnarea statelor de plata, precum si prin orice alte documente justificative care demonstreaza efectuarea platii catre salariatul îndreptatit, înscrisuri ce se pastreaza si se arhiveaza de catre angajator în aceleasi conditii si termene ca în cazul actelor contabile, conform legii.

În speta, reclamantul a dovedit calitatea sa de salariat al pârâtei, în timp ce aceasta din urma, desi îi revenea sarcina probatiunii în calitate de angajator, nu a produs vreo proba din care sa rezulte efectuarea platii catre reclamant a drepturilor salariale cuvenite (salariu si indemnizatie concediu de odihna).

În privinta cuantumului acestora, instanta având în vedere înscrisurile prezentate de catre parti, precum si recunoasterea întinderii acestuia facuta de catre pârâta, va retine sumele indicate în actiune.

În legatura cu solicitarea reclamantului ca suma cuvenita sa fie actualizata atât în raport cu indicele de inflatie cât si  în raport cu cursul leu-euro, instanta o va admite în parte, urmând a retine numai rata inflatiei, tinând cont de dispozitiile art. 1082 Cod civil si art. 161 alin 4 codul muncii.

De asemenea, conform dispozitiilor speciale ale art. 164 al. 4 din Codul muncii, întârzierea nejustificata ori  neplata salariului poate determina obligarea angajatorului la plata daunelor interese pentru repararea prejudiciului adus salariatului. În speta, actualizarea drepturilor salariale în raport de indicele de inflatie reprezinta modalitatea cea mai adecvata de reparare a prejudiciului constând în neachitarea drepturilor salariale, nefiind aplicabile prevederile dreptului comun ale Codului civil (art. 1084), pentru ca norma juridica speciala (Codul muncii) deroga de la cea generala si se aplica cu prioritate.

În consecinta, va admite cererea reclamantului si va obliga pârâta catre reclamant la plata drepturilor banesti în suma de 14.797 lei, din care 11.779 lei reprezinta drepturi salariale cuvenite pentru perioada 01.11.2007 – 28.02.2009 si 3.018 lei reprezinta prima concediu odihna pentru anii 2006 – 2009, drepturi ce vor fi actualizate cu indicele de inflatie la data platii efective.

Fiind în culpa procesuala, pârâta va fi obligata catre reclamant în temeiul art. 274 Cod procedura civila la plata sumei de 500 lei cheltuieli de judecata.

În temeiul art. 36 din Regulamentul de ordine interioara al instantelor judecatoresti opinia asistentilor judiciari este concordanta cu solutia si considerentele expuse în motivarea prezentei hotarâri.

Vazând si dispozitiile art. 79 si urm. din Legea 168/1999.

Ramasa irevocabila prin decizia Curtii de Apel Bucuresti.

Domenii speta

Spete similare