Înşelăciune în contracte. emiterea unui bilet la ordin fără acoperire.conţinut constitutiv. latură subiectivă

ÎNŞELĂCIUNE ÎN CONTRACTE. EMITEREA UNUI BILET LA ORDIN FĂRĂ ACOPERIRE.CONŢINUT CONSTITUTIV. LATURĂ SUBIECTIVĂ.

La emiterea biletului la ordin, legea nu cere existenţa pentru emitent a disponibilului pe care se obligă să i-l plătească beneficiarului, astfel că  nu se poate afirma că emitentul induce în eroare pe beneficiar, prezentându-i în mod nereal că este solvabil pentru suma înscrisă în bilet.

Dispoziţiile art. 215 alin. 3 Cod penal, coroborate cu cele cuprinse în alin. 1 din acelaşi text de lege, atestă că pentru existenţa infracţiunii de înşelăciune în convenţii, este necesară desfăşurarea unei activităţi de inducere sau menţinere în eroare a persoanei vătămate faţă de care nu s-ar fi încheiat sau executat contractul.

Simpla neexecutare a unei obligaţii civile asumate în baza unui contract, nu poate avea consecinţe de natură penală atâta timp cât nu s-au folosit mijloace frauduloase.

Judecătoria Bistriţa-Sentinţa Penală nr. 675/2011

Prin plângerea înregistrată la Judecătoria Bistriţa petenta S.C.S.R.S.R.L., a solicitat desfiinţarea rezoluţiilor procurorului date în dosarele nr.4243/P/2011 şi  nr.241/II/2/2011 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistriţa , întrucât fapta intimatului G.H. constituie  infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin.l si 3 Cod Penal.

Analizând  actele şi lucrările dosarului, coroborate cu dispoziţiile legale în materie, instanţa reţine următoarele:

În data de 03.11.2010 a fost înregistrată la IPJ BN,  plângerea penală formulată de S.C.S. R. S.R.L. împotriva numitului G.H, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, faptă prev. şi ped. de art. 215 alin. 1 şi 3 Cod penal.

Din conţinutul plângerii penale rezultă că S.C.S.R.S.R.L.,a livrat către S.C.G. S.R.L., societate administrată de G.H., mai multe produse, pentru achitarea cărora susnumitul a emis un bilet la ordin fără acoperire în contul bancar, inducând în eroare furnizorul cu prilejul desfăşurării relaţiilor comerciale.

În urma cercetărilor efectuate s-a constatat că la data de 06.11.2009 a fost încheiat între S.C.S.R.S.R.L şi. S.C.G. S.R.L.,, contractul de vânzare-cumpărare nr. 4301. Obiectul contractului îl constituie livrarea de către S.C.S.R.S.R.L a produselor purtând marca ARTELIT. TYTAN. către cumpărătorul S.C.G. S.R.L  Contractul a fost încheiat pe o perioadă de 12 luni de la semnarea lui. Conform prevederilor contractuale, la livrare cumpărătorul emite o filă CEC sau un bilet la ordin pentru întreaga valoare a facturii.

La data de 28.04.2010 furnizorul S.C.S.R.S.R.L a emis către S.C.G. S.R.L factura nr. 46749/28.04.2010 în valoare totală de 2.006,16 lei. Pentru plata contravalorii mărfurilor menţionate în factura respectivă, administratorul S.C.G. S.R.L., numitul G.H.  a emis biletul la ordin seria BRDE3AF nr. 0209567 cu scadenţă la data de 28.05.2010. pentru valoarea totală de 2.006,16 lei. Biletul la ordin în cauză a fost refuzat la plată de banca emitentului la data de 02.06.2010.

Tot din fişa clientului S.C.G. S.R.L listată din contabilitatea furnizorului S.C.S.R.S.R.L mai rezultă că între cele două societăţi comerciale a existat o colaborare materializată în emiterea unor facturi de către furnizor şi plata contravalorii acestora de către cumpărător şi după data refuzului la plată a biletului la ordin.Referitor la biletul la ordin emis în numele S.C.G. S.R.L la data de 28.04.2010, numitul G.H. declară că anterior datei scadente a luat legătura telefonic cu reprezentanţii punctului de lucru al intimatei şi le-a adus la cunoştinţă acestora faptul că la data scadentă a ordinului de plată nu va avea disponibil în cont datorită unor probleme financiare şi a stabilit cu aceştia că vor discuta ulterior cu privire la modalitatea de plată a facturii. Cu toate acestea, la sfârşitul lunii mai 2010 a fost înştiinţat de către reprezentanţii băncii la care îşi avea deschis contul, cu privire ia faptul că biletul la ordin emis în beneficiulpetentei a fost depus în bancă spre decontare. De asemenea, numitul G.H.  mai declară că după refuzul la plată a biletului la ordin a luat legătura cu reprezentanţii petentei pentru a stabili modalitatea de plată şi a mai achiziţionat mărfuri de la această societate în mai multe rânduri, achitând în numerar contravaloarea acestora.

Totodată din declaraţia numitului B.A. reprezentant vânzări al S.C.S.R.S.R.L rezultă că societatea al cărei angajat a fost, a colaborat cu societatea administrată de intimat, această colaborare decurgând în condiţii normale in baza contractului încheiat între cele două societăţi comerciale, fără a exista probleme legate de plata contravalorii mărfurilor livrate. Acesta mai precizează că anterior refuzului la plată a biletului la ordin emis de intimat, a fost contactat telefonic de către sus-numitul care i-a comunicat că biletul la ordin nu va fi decontat, deoarece DGFP Bistriţa-Năsăud a poprit contul S.C.G. S.R.L .

Având în vedere prevederile art. 215 Cod penal, conform cărora infracţiunea de înşelăciune constă în "inducerea în eroare a unei persoane, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos material injust şi dacă s-a pricinuit o pagubă", precum şi în "inducerea sau menţinerea în eroare a unei persoane, cu prilejul încheierii sau executării unui contract, săvârşită în aşa fel încât tară această eroare cel înşelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condiţiile stipulate" şi raportând conţinutul legal al acestei infracţiuni la aspectele mai sus-prezentate, organele de urmărire penală au concluzionat că în speţa de faţă nu poate fi vorba de săvârşirea unei astfel de infracţiuni de către G.H. întrucât nu se poate proba existenţa unei intenţii din partea numitului G.H. de a înşela S.C.S.R.S.R.L. cu ocazia încheierii contractului de vânzare-cumpărare şi nici pe parcursul derulării acestuia.

S-a mai argumentat că relaţiile comerciale dintre cele două societăţi comerciale s-au desfăşurat în condiţii normale de la încheierea contractului şi până la refuzul la plată a biletului la ordin şi că după refuzul la plată a biletului la ordin, relaţiile comerciale dintre cele două societăţi au continuat, materializându-se în emiterea unor facturi de către furnizor şi plata contravalorii acestora de către cumpărător.

Totodată, s-a avut în vedere de către organele de urmărire penală că biletul la ordin nu a fost refuzat la plată pentru neconcordanţa sau lipsa specimenelor de semnătură la emitent, situaţie care ar fi generat emiterea în fals al acestuia. In plus, biletul la ordin aşa cum este reglementat prin Legea nr.58/1934, modificată prin Legea nr.83/1994 în aplicarea căreia B.N.R. a emis Normele-cadru nr.6/1994. este un titlu de credit negociabil, sub semnătură privată, prin care emitentul în calitate de debitor se obligă la un anumit termen să plătească o anumită sumă de bani determinată unei alte persoane, denumită beneficiar care are calitatea de creditor (pct.2.partea I-a şi pct.490,partea a Il-a din Normele-cadru). Aceleaşi Norme-cadru prevăd că în caz de neplata, posesorul biletului la ordin are la îndemână o acţiune directă împotriva emitentului (pct.512) şi mai mult conform pct.510 combinat cu pct.320 biletul la ordin are valoarea unui titlu executoriu pentru suma înscrisă pe titlu împreună cu dobânda. Din starea de fapt constatată, rezultă că G.H. nu a avut intenţia de a induce în eroare firma furnizoare, prin emiterea biletului la ordin şi nici nu a prezentat o faptă mincinoasă ca fiind adevărată, întrucât acesta avea calitatea de administrator al S.C.G. S.R.L., precum şi specimen de semnătură în bancă, fapt care i-a dat dreptul de a emite un asemenea titlu de credit.

Pentru aceste motive prin rezoluţia procurorul din data de 04.03.2011, pronunţată în dosarul nr. 4243/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistriţa s-a dispus neîncepere a urmăririi penale faţă de făptuitorul G.H.,  cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune - prev.de art.215 alin.l şi 3 C.pen,  întrucât,  faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii.

Împotriva soluţiei procurorului de caz s-a formulat plângere la prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistriţa, plângere care a fost respinsă ca neîntemeiată prin rezoluţia din data de 05.04.2011.

S-a motivat că refuzul la plata unui bilet la ordin nu este o împrejurarea suficientă pentru a caracteriza scopul infracţiunii de înşelăciune şi anume  de a obţine pentru sine un folos material injust şi de a cauza o pagubă. Pentru existenţa infracţiunii de înşelăciune în convenţii, este necesar ca la încheierea convenţiei, sau pe parcursul executării, autorul să fi întreprins acţiuni de inducere în eroare prin amăgire sau întrebuinţarea mijloacelor frauduloase şi numai în acest fel să fi determinat încheierea sau executarea convenţiei.În cauza de faţă, intimatul nu a uzat de nici un mijloc amăgitor pentru a convinge reprezentanţii petentei să încheie contractul. Faptul că intimatul nu şi-a executat o obligaţie asumată în cadrul unei convenţii civile, obligaţia pe care a recunoscut-o prin emiterea biletului la ordin nu poate angaja răspunderea penală a acestuia, atâta timp cât nu a folosit nici un mijloc fraudulos pentru a convinge reprezentanţii petentei să încheie convenţia.

Împotriva soluţiei prim procurorului petenta S.C.S.R.S.R.L a  formulat în termen plângere, cu motivarea că a fost indusa in eroare de intimat  întrucât prin emiterea biletului la ordin a creat convingerea ca societatea pe care o reprezintă avea posibilităţi de plata. S-a susţinut că potrivit practicii judiciare în materie, emiterea unui bilet la ordin, fără ca societatea comercială să aibă disponibil în contul bancar constituie infracţiunea prevăzută de art.215 alin.l şi 3 Cod Penal.

S-a arătat că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 215 alin.3 Cod penal, prin crearea de către intimat, cu rea credinţă, a aparenţei de disponibilitate financiară în ceea ce priveşte achitarea mărfurilor achiziţionate, element care a fost determinant în livrarea mărfurilor din partea societăţii noastre.

Astfel, speţa de fata ar fi  întrunite toate condiţiile pentru a se retine săvârşirea infracţiunii de înşelăciune cu prilejul încheierii si executării unui contract, pentru că: a avut loc executarea unui contract respectiv s-a solicitat livrarea unor bunuri si s-a acceptat cererea de oferta, societatea noastră emiţând facturile fiscale acceptate la plata; cu prilejul derulării raporturilor comerciale intimatul  i-a indus în eroare si a menţinut aceasta situaţie prin emiterea biletului la ordin fara acoperire; înmânarea de către intimat a biletului la ordin a condus la acceptarea de către societatea noastră a încheierii tranzacţiilor comerciale, respectiv la livrarea bunurilor si acceptarea încasării preţului ulterior acestei date; acţiunea a fost săvârşita cu intenţie.

Funcţia atribuită biletului la ordin este aceea de a determina, prin inducere în eroare, încheierea convenţiei şi livrarea mărfurilor, menţiunile privind contul, banca plătitoare, suma de plată fiind elemente de natură a ne convinge cu privire la seriozitatea şi posibilităţile de plată ale făpuitoarei.

Petenta apreciază că afirmaţiile menţionate în rezoluţia atacată, referitoare la imposibilitatea prezentării in cont al lichidităţilor necesare decontării instrumentului de plata ca urmare unui litigiu intervenit, sunt menite sa confirme natura penala a cererii sale.

Declaraţia intimatului potrivit căreia la data scadenţei biletului la ordin contul era poprit de DGFP Bistrita-Nasaud ca urmare a unui alt litigiu nu este de natură să înlăture răspunderea penală, lui G.H. în calitate de administrator al societăţii, revenindu-i obligaţia de a asigura lichidităţile necesare achitării tuturor debitelor scadente. Mai mult decât atât, la data emiterii biletului la ordin, intimatul a asigurat-o pe petentă cu privire la existenţa lichidităţilor în contul bancar al societăţi şi ca atare s-a apreciat că cele arătate mai sus sunt de natura a prezenta reaua-credinta de care numitul G. H. a dat dovada în executarea obligaţiilor contractuale asumate.

Instanţa, în baza art. 278/1 alin.8 lit. a Cod procedură penală, a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de petenta S.C.S.R.S.R.L  îndreptată împotriva Rezoluţiei din 5.04.2011, dată de prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistriţa, în dosar nr.241/II/2/2011, prin care s-a respins plângerea petentei împotriva Rezoluţiei procurorului din 4.03.2011, dată în dosarul nr.4243/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistriţa, de neîncepere a urmăririi penale faţă de  intimatul G.H.,  cercetat  pentru comiterea  infracţiunii de înşelăciune prev.de art.215 alin.1,3  Cod penal şi a menţinut soluţia procurorului ca legală şi temeinică, pentru următoarele motive:

Biletul la ordin este, ca şi cec-ul un titlu de credit, însă între acestea există deosebiri fundamentale, legiuitorul prevăzându-le prin reglementări distincte .

La emiterea biletului la ordin, legea nu cere existenţa pentru emitent a disponibilului pe care se obligă să i-l plătească beneficiarului, astfel că  nu se poate afirma că emitentul induce în eroare pe beneficiar, prezentându-i în mod nereal că este solvabil pentru suma înscrisă în bilet. Acesta doar se obligă ca la o anumită dată să plătească o anumită sumă şi nu atestă nereal că şi posedă acea sumă în momentul emiterii titlului.

Dispoziţiile art. 215 alin. 3 Cod penal, coroborate cu cele cuprinse în alin. 1 din acelaşi text de lege, atestă că pentru existenţa infracţiunii de înşelăciune în convenţii, est necesară desfăşurarea unei activităţi de inducere sau menţinere în eroare a persoanei vătămate faţă de care nu s-ar fi încheiat sau executat contractul.

Ori, infracţiunea de înşelăciune nu subzistă atunci când emitentul dă viza de plată asupra unui bilet la ordin ştiind că nu are disponibil din care să se execute plata. Aceasta,  pe de o parte, pentru că, prin emiterea biletului la ordin, emitentul îşi asumă o obligaţie, şi nu atestă vreun fapt, apoi pentru că între momentul vizei şi scadenţă există un interval de timp, care îi permite emitentului să asigure realizarea plăţii şi pentru că legea a prevăzut instituţia protestului ca pe o cale de atac de care dispune beneficiarul în cazul refuzului de viză din partea emitentului şi mai ale pentru faptul (care a fost menţionat anterior), că legiuitorul nu cere îndeplinirea acestei condiţii, a existenţei disponibilului în momentul emiterii titlului.

Astfel, în speţă fiind vorba de un angajament de plată ce conţine asumarea în mod unilateral a unei obligaţii pecuniare faţă de beneficiar, în caz de neplată este atrasă o răspundere civilă, contractuală generată de neexecutarea a unei obligaţii asumate într-un contract, ceea ce dă naştere unei acţiuni civile în justiţie sau executării nemijlocite a biletului la ordin.

Simpla neexecutare a unei obligaţii civile asumate în baza unui contract, nu poate avea consecinţe de natură penală atâta timp cât nu s-au folosit mijloace frauduloase.

Inexistenţa în cont, la scadenţă, a sumelor de bani prevăzute în biletele la ordin deschide posesorilor titlurilor respective dreptul la acţiune directă sau în regres, ca şi la executarea nemijlocită a biletelor la ordin, potrivit art. 45-55 şi art. 57-64 din Legea nr. 58/1934.

Nu se poate prezuma intenţia dolosivă a intimatului în condiţiile în care contractul s-a executat în mod voluntar de ambele părţi fără a exista probleme legate de plata contravalorii mărfurilor livrate, relaţie care a continuat fără incidente şi după refuzul biletului la ordin, intimatul a înştiinţat petenta anterior scadenţei cu privire la poprirea contului de către DGFP Bistriţa-Năsăud, încercând să stabilească prin înţelegere cu partenerul contractual o altă modalitate de achitare a debitului, s-au produs dovezi din care a rezultat că în  activitatea societăţii intimatului au intervenit disfuncţionalităţi. Aceste aspecte creează dubii puternice în ceea ce priveşte existenţa intenţiei care trebuie să caracterizeze  latura subiectivă a infracţiunii de înşelăciune.

Regula in dubio pro reo constituie un complement  al prezumţiei de nevinovăţie, un principiu instituţional  care reflectă modul în care principiul  aflării adevărului, consacrat în art. 3 Cod procedură penală, se regăseşte în materia probaţiunii. Ea se explică prin aceea  că, în măsura în care dovezile administrate pentru susţinerea vinovăţiei celui acuzat conţin o informaţie îndoielnică, tocmai cu privire la vinovăţia sa în legătură cu fapta imputată, instanţa nu îşi poate forma o convingere care să se constituie într-o certitudine şi de aceea trebuie să concluzioneze în sensul nevinovăţiei intimatului.

În cauză, instanţa  a reţinut  că nu s-a dovedit fără putinţă de tăgadă faptul că intimatul a intenţionat să înşele petenta în executarea contractului comercial încheiat, astfel că nu sunt întrunite în mod cumulativ elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune.

În aceste condiţii plângerea împotriva soluţiei procurorului a fost respinsă iar petenta a fost obligată să plătească, în favoarea statului, suma de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

1

Domenii speta

Spete similare