Competenta materiala

Sentinţă civilă 577 din 10.09.2008


Dosar nr.809/179/2008

Tip speta : sentinta civila

Data spetei : s.c. nr.577/10.09.2008

Prin cererea adresata instantei Primarul orasului Babadag a chemat în judecata pe pârâta C.A., solicitând  a fi obligata catre bugetul local al unitatii administrativ teritoriale - oras Babadag , la restituirea sumei de 504 lei reprezentând drepturi speciale acordate nelegal .

În motivarea cererii s-a învederat ca pârâta are calitatea de salariat al Primariei Orasului Babadag, fiind încadrat cu contract individual de munca , iar în virtutea calitatii sale  a primit suma pretinsa prin cererea introductiva de instanta  .

S-a sustinut ca prin raportul de control intermediar încheiat de controlorii financiari ai Camerei de Conturi Tulcea -Directia de Control Financiar Ulterior, întocmit la data de 30.06.2008, s-a constat ca drepturile acordate personalului contractual din cadrul Primariei orasului Babadag, în perioada anului 2007, în baza contractului colectiv de munca, încheiat la nivel de institutie, sunt plati nelegale, ce au prejudiciat bugetul unitatii administrativ-teritoriale a orasului Babadag .

S-a învederat ca s-a retinut prin raportul de control ca sumele de bani acordate cu titlu de drepturi speciale, reprezentând indemnizatie pentru mentinerea sanatatii si securitatii muncii si fonduri pentru procurarea unei tinute decente, constituie plati nelegale si genereaza dobânzi pâna la data recuperarii integrale .

Fata de constatarile Directiei de Control Financiar s-a apreciat ca se impune obligarea salariatilor care au primit aceste sume, ce au fost apreciate ca plati nelegale, la restituirea lor integrala, precum si a dobânzilor aferente calculate pâna la data restituirii sumei încasate necuvenit .

În drept, cererea de chemare în judecata a fost întemeiata pe prevederile art.272 din Legea nr.53/2003, privind Codul muncii, cu modificarile si completarile ulterioare si art.62 din Legea nr.215/2001, privind administratia publica locala .

În dovedirea cererii, s-a depus raportul de control intermediar încheiat de Camera de Conturi Tulcea -Directia de Control Financiar Ulterior .

Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea cererii ca nefondata .

În motivarea întâmpinarii a aratat ca în art.31 alin.2 din acordul si contractul colectiv de munca încheiate între Primaria Babadag si Sindicatul "Omega" al Lucratorilor din Administratia Publica se prevede ca salariatilor si functionarilor publici li se acorda lunar, drepturi speciale pentru mentinerea sanatatii si securitatii muncii, iar în art.31 alin.3 se arata ca acestia, beneficiaza de sume pentru achizitionarea tinutei (vestimentatiei) în valoare de 500 lei RON fiecare, pe semestru, conform cerintelor impuse de Codul de conduita al functionarului Public .

S-a sustinut ca aceste acte contractuale au fost aprobate prin Hotarârea nr.146/31.08.2007 a Consiliului Local Babadag, capatând astfel caracter normativ obligatoriu .

S-a mai sustinut ca temeiul acordarii acestor drepturi banesti se regaseste în art.22 alin.1 lit.a,b din H.G. nr.833/2007 privind normele de organizare si functionare a comisiilor paritare si încheierea acordurilor colective.

La cererea instantei s-au depus urmatoarele înscrisuri : contractul colectiv de munca, acordul colectiv de munca, hotarârea de aprobare a contractului colectiv de munca, cât si a acordului colectiv de munca si hotarârea Consiliului Local prin care s-a dispus plata sumelor din bugetul local .

Calificând raportul juridic dedus judecatii, instanta retine ca prezentul raport dedus judecatii este un conflict de drepturi derivând din raporturile de munca, în speta pârâta fiind încadrat cu contract individual de munca în cadrul Primariei Orasului Babadag .

Pornind de la aceasta stare de fapt, în speta existând încheiat contract individual de munca, litigiul dedus judecatii se apreciaza ca se circumscrie reglementarilor Codului muncii si ale Legii nr.168/1999 .

Prin urmare, obiectul prezentei actiuni reprezentând un veritabil conflict de drepturi, se circumscrie jurisdictiei muncii, asa cum este reglementata de Codul muncii si de Legea nr.168/1999 privind solutionarea conflictelor colective de munca .

Pentru toate aceste considerente, instanta apreciaza ca Judecatoria Babadag este necompetenta în solutionarea prezentei actiuni, competenta apartinând, în  conformitate cu disp. art.2 pct.1 lit.c din Cod pr.civila si art.72 din Legea nr.168/1999 privind solutionarea conflictelor de munca, Tribunalului .

Ca atare, în temeiul dispozitiilor sus mentionate urmeaza a se declina competenta solutionarii cauzei în favoarea Tribunalului Tulcea .