Plângere contraventionala

Sentinţă civilă 546 din 02.06.2010


Dosar nr.1379/179/2009

Domeniu alocat : Contraventii

Tip speta : sentinta civila

Data spetei : s.c. nr. 546/02.06.2010

Titlu: plângere contraventionala

Prin plângerea contraventionala adresata acestei instante la data de 06.11.2009 si înregistrata sub nr.1379/179/2009, petentul T.R.C. a contestat procesul verbal de contraventie seria CC nr.3600297 din 26.10.2009, încheiat de I.P.J. Tulcea - Politia oras Babadag, solicitând anularea  procesului-verbal si restituirea permisului de conducere.

În motivarea plângerii, petentul a învederat ca, în seara zilei de 26.10.2009, se deplasa cu autoturismul sau cu numarul de înmatriculare TL 03 GFD pe strada Heracleea, pe sensul de drum din centru spre iesire, si în dreptul centrului de batrâni a observat un autovehicul Dacia papuc stationat pe sensul sau de mers pe partea carosabila, astfel ca s-a angajat în realizarea unei manevre de depasire a acestuia, iar în fata vehiculului mai sus aratat se afla un alt autoturism Dacia TL 99 CRI pe care l-a vazut abia dupa ce a depasit prima masina.

În atare situatie, si-a pastrat pozitia pe banda din stânga, având intentia de a intra si în depasirea acest autoturism, însa în momentul în care a ajuns foarte aproape de acesta, masina situata pe banda din dreapta, conducatorul acestuia a semnalizat intentia de schimbare a sensului de mers, dorind sa intre în parcarea din fata centrului de batrâni fara însa a se asigura în oglinda retrovizoare, astfel ca respectivul autoturism a intrat pe sensul de mers pe care se afla si autoturismul sau, iar el, pentru a evita impactul, a tras de volan stânga urcând pe bordura, fiind în acelasi timp lovit de cealalta masina în aripa fata dreapta, iar din cauza impactului a fost împins într-un autovehicul aflat în parcarea din stânga, producându-se avarierea aripei si semnalizatorului.

Pentru a se stabili cine se face vinovat de accidentul rutier produs a apelat la organul de politie din Babadag care a sosit la fata locului si a luat declaratii de la colegii de munca ai conducatorului autoturismului cu nr. TL 99 CRI, nu însa si martorului aflat în masina sa cu nr.TL 03 GFD, consemnându-se în procesul verbal întocmit de agentul constatator ca este vinovat de incident, fiindu-i retinut permisul pe o perioada de 60 de zile si sanctionat cu amenda în suma de 360 lei, respectiv 6 puncte penalizare.

Plângerea nu a fost întemeiata în drept.

În sustinerea plângerii, petentul a depus, în copie, procesul-verbal de stabilire si sanctionare a contraventiei.

Intimata legal citata nu s-a prezentat la judecata cauzei si nu a formulat întâmpinare.

La solicitarea instantei, intimatul a comunicat documentele care au stat la baza întocmirii procesului verbal contestat, respectiv copie de pe plângerea formulata de petent, de pe declaratiile numitilor G.S., T.R.C., P.N. si A.M., schita accidentului si procesul verbal de contraventie seria CC nr.3600297 din 26.10.2009 în original si copie.

Cauza a fost solutionata cu introducerea asiguratorului SC Asigurarea Româneasca Vienna Insurance Group SA - Sucursala Tulcea, conform art.33 alin.2 din O.G. nr.2/2001.

Analizând lucrarile dosarului, prin prisma materialului probator administrat în cauza, instanta retine urmatoarele:

Prin procesul verbal de contraventie seria CC nr.3600297 din 26.10.2009,  încheiat de I.P.J. Tulcea - Politia oras Babadag, s-a retinut ca petentul a condus autoturismul marca Dacia cu nr. de înmatriculare TL 03 GFD, pe strada Heracleea, din directia Babadag catre Enisala, iar în dreptul CIA Babadag, s-a angajat în depasirea autoturismului Dacia TL 99 CRI care semnalizase si virase la stânga, fara a semnaliza intentia de efectuarea depasirii, lovind autoturismului Dacia TL 99 CRI si autovehiculului Dacia TL 03 ESM care era parcat regulamentar în parcarea CIA Babadag, fapta comisa retinându-se ca constituie contraventia prevazuta de art.118 alin.1 lit.b din H.G. nr. 1391/2006.

S-a dispus aplicarea unei sanctiuni principale, respectiv aplicarea unei amenzi contraventionale în cuantum de 360 lei, în temeiul art. 101 alin.3 lit.a din O.U.G. nr.195/2002, aplicându-i-se si masura complementara a retinerii permisului de conducere.

În procesul-verbal au fost consemnate urmatoarele avarii la autovehiculul condus de catre petent: far dreapta spart, aripa dreapta îndoita, usa dreapta zgâriata, semnalizator stânga spart, aripa stânga rupta.

La autovehiculul condus de catre numita P.N. s-au retinut urmatoarele avarii: aripa si semiaripa îndoite, capota îndoita, masca fata îndoita, bara fata rupta, semnalizatoare stânga-dreapta sparte, ochelari far stânga îndoita, iar la autoturismul parcat cu nr. de înmatriculare TL 03 ESM s-au mentionat urmatoarele avarii: bara spate zgâriata.

Petentul a semnat procesul verbal de contraventie, iar la rubrica alte mentiuni s-a consemnat "dupa parerea mea cred ca conducatorul autoturismului cu nr. TL 99 CRI nu s-a asigurat si recunosc faptul ca nu am semnalizat intentia de a depasi".

În cauza s-a încuviintat, la cererea petentului, proba testimoniala cu martora B.D. si proba cu expertiza auto având ca obiective: stabilirea dinamicii producerii accidentului rutier, precum si a urmatoarelor elemente: cauza producerii accidentului, locul de impact, caracterul miscarilor celor doua autoturisme înainte si dupa impact, momentul aparitiei starii de pericol, analiza posibilitatilor de evitare a accidentului rutier de catre cei doi participanti la trafic implicati, normele rutiere încalcate.

De asemenea, instanta a apreciat ca se impune audierea în cauza si a martorilor din acte P.N., persoana implicata în evenimentul rutier, A.M. si G.S..

Fiind audiata în cauza, martora B.D. a declarat ca în momentul producerii accidentului ocupa locul din fata dreapta a autovehiculului condus de petent si ca, în timp ce se deplasa pe str. Heracleea din Babadag, petentul a executat manevra de depasire a unui autovehicul stationat pe partea dreapta. În fata acestuia, s-a aratat ca rula autoturismul condus de P.N., autovehicul pe care petentul s-a sustinut ca l-a observat de la o distanta de circa 100 m, învederându-se ca de la aceeasi distanta petentul a observat ca numita P.N. se afla în efectuarea virajului la dreapta, impactul dintre autoturisme producându-se pe banda stânga în timp ce P.N. se afla în efectuarea virajului.

A sustinut martora ca, desi se afla în autoturismul condus de catre petent, fiind prietena petentului, nu i s-a luat o declaratie cu ocazia cercetarii evenimentului rutier de catre organele de politie care s-au deplasat la fata locului întocmind schita accidentului si procedând la cercetarea evenimentului rutier.

Martora nu a perceput daca în momentul efectuarii virajului numita P.N. s-a asigurat, învederând doar ca "eu cred ca P.nu s-a asigurat în momentul efectuarii virajului si cred ca este posibil sa nu fi observat autoturismul condus de petent ca urmare a faptului ca pe banda dreapta se afla stationat un autoturism".

Martora A.M. a învederat ca se afla la locul de munca, în ziua producerii evenimentului rutier, fiind angajata ca infirmiera la centrul de boli cronice situat pe strada Heracleea din Babadag si ca a vazut de la fereastra unitatii ca autoturismul condus de petent se deplasa cu o viteza mare pe partea stânga a sensului de mers Babadag - Enisala, iar autovehiculul marca Dacia condus de numita P.N. era angajat în efectuarea unui viraj spre stânga pentru a intra în parcarea centrului de boli cronice, moment în care s-a produs coliziunea între cele doua masini, iar autoturismul petentului, în urma impactului, a ricosat intrând în autoturismul martorului care se afla în parcarea unitatii unde lucreaza.

De asemenea, martora a declarat ca nu era nicio masina stationata pe partea dreapta a drumului pe care sa o fi depasit petentul.

Fiind audiata conducatoarea celuilalt autoturism implicat în accident, numita P.N., aceasta a sustinut ca circula cu autovehiculul cu nr. TL 99 CRI, pe strada Heracleea din orasul Babadag si, ajungând în dreptul spitalului de boli cronice, a efectuat un viraj la stânga pentru a intra în parcarea unitatii, dupa ce a semnalizat intentia de a vira si s-a asigurat, timp în care petentul s-a angajat în depasirea vehiculului pe care-l conducea aceasta, având viteza mare, context în care s-a produs accidentul rutier, autoturismul petentului, în urma impactului, ricosând si lovind un alt autovehicul aflat în parcarea unitatii, producându-i avarii.

A mai învederat martora ca nu a observat un autoturism stationat pe sensul de mers si ca în momentul producerii evenimentului rutier se afla o persoana de gen feminin a carei identitate nu o cunoaste care ocupa locul din fata dreapta a conducatorului celuilalt autovehicul.

Martorul G.S. a afirmat ca, în ziua accidentului rutier, era de serviciu, aflându-se în zona portii caminului de boli cronice, si a observat cum conducatoarea autoturismului cu nr. TL 99 CRI care se deplasa pe strada Heracleea, din directia Babadag - Enisala, a semnalizat pentru a vira la stânga si a intra în parcarea unitatii, iar în spatele sau circula autoturismul condus de petent cu o viteza mare si fara a semnaliza intentia de depasire a autoturismului ce se angajase în efectuarea virajului la stânga, petentul s-a angajat în depasirea autoturismului condus de P.N., context în care s-a produs coliziunea dintre cele doua autoturisme, si, urmare a impactului, autovehiculul petentului a lovit un alt vehicul care se afla în parcarea unitatii.

De asemenea, martorul a declarat ca nu a vazut ca pe partea dreapta sa fie stationat vreun vehicul care sa fi fost depasit de petent.

Expertiza dispusa în cauza a avut ca obiective: stabilirea dinamicii producerii accidentului rutier, precum si a urmatoarelor elemente: cauza producerii accidentului, locul de impact, caracterul miscarilor celor doua autoturisme înainte si dupa impact, momentul aparitiei starii de pericol, analiza posibilitatilor de evitare a accidentului rutier de catre cei doi participanti la trafic implicati, normele rutiere încalcate.

În ceea ce priveste raportul de expertiza tehnica judiciara auto instanta retine caracterul subiectiv al acestuia pentru urmatoarele considerente:

Cu privire la dinamica producerii accidentului, expertul a aratat ca P.N. nu s-a asigurat la plecarea de pe loc si nici la efectuarea virajului spre stânga pentru a intra în parcare, aceasta fiind si cauza producerii accidentului, iar locul impactului dintre cele doua autoturisme implicate în evenimentul rutier este situat pe banda stânga a carosabilului de pe strada Heracleea cu directia de mers Babadag - Enisala.

Aprecierile expertului în analiza obiectivelor supuse expertizei nu se bazeaza pe cercetari stiintifice, ci pe aprecierea de catre expert a declaratiilor martorilor, desi argumentarea trebuie sa fie indisolubil legata de continutul obiectiv al faptelor stabilite în procesul expertizei, ca prezentând o reproducere rationala a realitatii.

Referitor la caracterul miscarilor dintre cele doua autoturisme, mentioneaza expertul ca înainte de impact, autoturismul cu nr. TL 03 GFD circula pe banda stânga, angajat în depasirea autovehiculului stationat, iar, dupa impact, conductorul auto trage volan stânga pentru a evita cât mai mult producerea unor pagube mai mari si intra în coliziune cu un alt autoturism care se afla în parcare.

Autoturismul cu nr. TL 99 CRI se pune în miscare din fata autoturismului stationat, ruleaza putin dupa care vireaza intempestiv spre stânga.

A mai sustinut expertul ca momentul starii de pericol apare atunci când autoturismul TL 99 CRI vireaza spre stânga si ca numai conducatoarea acestui vehicul, care a ignorat unele masuri care se iau la plecarea de pe loc, cât si la efectuarea virajului spre stânga, ar fi putut evita producerea accidentului, iar norma rutiera încalcata este reprezentata de art.160 din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr.195/2002 privind circulatia pe drumurile publice care prevede: "Conducatorul de vehicul care intentioneaza sa porneasca de pe loc sau sa opreasca, sa iasa dintr-un rând de vehicule stationate sau sa intre într-un asemenea rând, sa vireze spre dreapta sau spre stânga pentru schimbarea benzii ori directiei de deplasare este obligat sa efectueze aceste manevre numai dupa ce a semnalizat si s-a asigurat ca o poate face fara a pune în pericol participantii la trafic care îl urmeaza, îl preceda ori cu care urmeaza sa se întâlneasca, tinând seama de pozitia, directia si viteza acestora."

În general, printr-un raport de expertiza judiciara auto, expertul transmite o convingere bazata pe cercetari stiintifice. Argumentarea trebuie sa fie indisolubil legata de continutul obiectiv al faptelor stabilite în procesul expertizei, ca prezentând o reproducere rationala a realitatii.

Particularizând la investigarea accidentelor de circulatie rutiera, expertiza are ca principal obiectiv stabilirea împrejurarilor în care a avut loc accidentul pe baza urmelor create pe si de autovehiculul pe segmentul de drum respectiv.

În stabilirea dinamicii producerii unui accident rutier o importanta deosebita o are stabilirea marimii vitezei si, mai ales, a aceleia avute de autovehicule în momentul premergator producerii impactului.

Viteza de deplasare avuta de autovehicule în momentul premergator impactului poate fi determinata cu un grad redus de incertitudine pe baza stabilirii partilor de energie initiala a vehiculului, consumate de acesta pâna la oprire.

În lipsa unor elemente de lucru stiintifice, concluziile expertului constând în aprecierile asupra dinamicii producerii accidentului nu pot fi decât subiective.

Stabilirea textelor de lege încalcate de participantii la eveniment este atributul agentului constatator, iar în cazul în care procesul verbal întocmit de acesta este contestat, stabilirea dispozitiilor legale încalcate revine exclusiv instantei de judecata în urma administrarii probelor pe care le considera necesare.

Cauzele care înlatura caracterul contraventional al faptei se constata numai de instanta de judecata, astfel încât aprecierile expertului nefundamentate pe cercetari stiintifice, se apreciaza ca neavenite, ele fiind de altfel si în contradictie cu faptele si împrejurarile ce rezulta din ansamblul probelor administrate în cauza.

Coroborând mentiunile înscrise de petent în procesul verbal contestat potrivit carora "dupa parerea mea cred ca conducatorul autoturismului cu nr. TL 99 CRI nu s-a asigurat si recunosc faptul ca nu am semnalizat intentia de a depasi"  , instanta retine temeinicia situatiei de fapt retinuta în procesul verbal întocmit de agentul constatator, neputându-se aprecia raportul de expertiza, pentru considerentele sus retinute, ca fiind de natura sa înlature prezumtia de legalitate si temeinicie a procesului verbal contestat.

Se apreciaza ca forta probanta a acestuia nu a fost înlaturata în cauza, instanta urmând a respinge plângerea ca nefondata.