Solutionarea necorespunzatoare a antecedentelor penale ale inculpatului in situatia incidentei disp. 36 alin. 1 cod penal.

Sentinţă penală 338 din 14.08.2009


Drept Penal: Solutionarea necorespunzatoare a antecedentelor penale

ale inculpatului in situatia incidentei disp. 36 alin. 1 cod penal.

Dosar nr  152/324/2009

Prin decizia penală nr. 338/ 14.08.2009 a  T r i b u n a l u l ui  Galati,

definitiva prin decizia nr 164/10.12.2009 a Curtii de apel Galati.

S-a hotarat:

Admite apelul declarat de inculpatul R G şi în consecinţă:

Desfiinţează, în parte, sentinţa penală nr. 122/05.03.2009 a Judecătoriei Tecuci, numai

sub aspectul laturii penale şi în rejudecare:

Înlătură din sentinţa penală apelată dispoziţiile privind soluţionarea situaţiei antecedentelor

penale ale inculpatului R G –, fără studii, fără ocupaţie, cu antecedente penale, în prezent deţinut

în Penitenciarul pentru Minori şi Tineri Tichileşti .

Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului R G

prin sentinţa penală nr. 5/08.01.2009 a Judecătoriei Tecuci rămasă definitivă prin neapelare la

27.01.2009 în pedepsele componente, prin înlăturarea sporului, după cum urmează:

- pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare

- pedeapsa  rezultantă de 2 ani închisoare

Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare aplicată inculpatului R G prin

sentinţa penală nr. 5/08.01.2009 a Judecătoriei Tecuci rămasă definitivă prin neapelare la

27.01.2009 în pedepsele componente, prin înlăturarea sporului, după cum urmează:

- pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 208 alin. 1 –

209 alin. 1 lit. i C.pen. cu aplicarea art. 99 alin. 3 C.pen.

- pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 208 alin. 1 –

209 alin. 1 lit. g,i C.pen. cu aplicarea art. 99 alin. 3 C.pen.

- pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 208 alin. 1 –

209 alin. 1 lit. g,i C.pen. cu aplicarea art. 99 alin. 3 C.pen.

- pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 208 alin. 1 –

209 alin. 1 lit. g,i C.pen. cu aplicarea art. 99 alin. 3 C.pen.

- pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 208 alin. 1 –

209 alin. 1 lit. i C.pen. cu aplicarea art. 99 alin. 3 C.pen.

- pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 208 alin. 1 –

209 alin. 1 lit. e C.pen. cu aplicarea art. 99 alin. 3 C.pen.

- pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 208 alin. 1 –

209 alin. 1 lit. i C.pen. cu aplicarea art. 99 alin. 3 C.pen.

- pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 208 alin. 1 –

209 alin. 1 lit. i C.pen. cu aplicarea art. 99 alin. 3 C.pen.

- pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 20 C.pen. rap. la art.

208 alin. 1 – 209 alin. 1 lit. g,i C.pen. cu aplicarea art. 99 alin. 3 C.pen.

- pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 211 alin. 1, 21

lit. c C.pen. cu aplicarea art. 99 alin. 3 C.pen., toate aplicate prin sentinţa penală nr. 5/08.01.2009 a

Judecătoriei Tecuci.

Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare aplicată inculpatului R G prin

sentinţa penală nr. 5/08.01.2009 a Judecătoriei Tecuci rămasă definitivă prin neapelare la

27.01.2009 în pedepsele componente, prin înlăturarea sporului, după cum urmează:

- pedeapsa de 8 luni închisoare

- pedeapsa de 10 luni închisoare, ambele aplicate prin sentinţa penală nr. 18/16.01.2008 a

Judecătoriei Tecuci

- pedeapsa de 6 luni închisoare

- pedeapsa de 4 luni închisoare, ambele aplicate prin sentinţa penală nr. 232/07.05.2008 a

Judecătoriei Tecuci

- pedeapsa de 1 an şi 2 luni închisoare

- pedeapsa de 1 an şi 2 luni închisoare

- pedeapsa de 6 luni închisoare, toate aplicate prin sentinţa penală 287/28.05.2008 a

Judecătoriei Tecuci

- pedeapsa de 1 an închisoare

- pedeapsa de 1 an şi 10 luni închisoare

- pedeapsa de 1 an închisoare

- pedeapsa de 1 an închisoare, toate aplicate prin sentinţa penală nr. 321/11.06.2008 a

Judecătoriei Tecuci

În baza art. 36 alin. 1 C.pen. în ref. la art. 33 lit. a, art. 34 lit. b C.pen., contopeşte

pedepsele de 1 an şi 6 luni închisoare, 1 an şi 6 luni închisoare, 1an şi 6 luni închisoare, 1 an şi 6

luni închisoare şi 3 ani şi 6 luni închisoare aplicate inculpatului în prezenta cauză, prin sentinţa

penală apelată cu pedepsele de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art.

208 alin. 1 – 209 alin. 1 lit. i C.pen. cu aplicarea art. 99 alin. 3 C.pen., de 1 an şi 6 luni închisoare

pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 208 alin. 1 – 209 alin. 1 lit. g,i C.pen. cu aplicarea art. 99

alin. 3 C.pen., de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 208 alin. 1 –

209 alin. 1 lit. g,i C.pen. cu aplicarea art. 99 alin. 3 C.pen., de 1 an şi 6 luni închisoare pentru

săvârşirea infracţiunii prev. de art. 208 alin. 1 – 209 alin. 1 lit. g,i C.pen. cu aplicarea art. 99 alin. 3

C.pen., de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 208 alin. 1 – 209 alin.

1 lit. i C.pen. cu aplicarea art. 99 alin. 3 C.pen., de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea

infracţiunii prev. de art. 208 alin. 1 – 209 alin. 1 lit. e C.pen. cu aplicarea art. 99 alin. 3 C.pen., de 1

an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 208 alin. 1 – 209 alin. 1 lit. i C.pen.

cu aplicarea art. 99 alin. 3 C.pen., de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de

art. 208 alin. 1 – 209 alin. 1 lit. i C.pen. cu aplicarea art. 99 alin. 3 C.pen., de 8 luni închisoare

pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 20 C.pen. rap. la art. 208 alin. 1 – 209 alin. 1 lit. g,i

C.pen. cu aplicarea art. 99 alin. 3 C.pen., de 3 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii

prev. de art. 211 alin. 1, 21 lit. c C.pen. cu aplicarea art. 99 alin. 3 C.pen., toate aplicate prin

sentinţa penală nr. 5/08.01.2009 a Judecătoriei Tecuci şi cu pedepsele de 8 luni închisoare, de 10

luni închisoare, ambele aplicate prin sentinţa penală nr. 18/16.01.2008 a Judecătoriei Tecuci, de 6

luni închisoare, de 4 luni închisoare, ambele aplicate prin sentinţa penală nr. 232/07.05.2008 a

Judecătoriei Tecuci, de 1 an şi 2 luni închisoare, de 1 an şi 2 luni închisoare, de 6 luni închisoare,

toate aplicate prin sentinţa penală 287/28.05.2008 a Judecătoriei Tecuci, de 1 an închisoare, de 1

an şi 10 luni închisoare, de 1 an închisoare şi de 1 an închisoare, toate aplicate prin sentinţa

penală nr. 321/11.06.2008 a Judecătoriei Tecuci, urmând ca inculpatul R G să execute pedeapsa

cea mai grea, aceea de 3 ani şi 6 luni închisoare, sporită la 5 ani şi 6 luni închisoare.

În baza art. 71 C.pen. aplică inculpatului R G pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor

prev. de art. 64 lit. a teza II şi lit. b C.pen., pe durata executării pedepsei principale.

Menţine starea de arest a inculpatului R G.

Conform art. 36 alin. 3 C.pen. deduce din pedeapsa aplicată inculpatului R G durata

reţinerii şi arestării preventive de la 28.07.2008 la zi

Anulează mandatul de executare nr. 5/27.01.2009 emis în baza sentinţei penale nr.

5/08.01.2009 a Judecătoriei Tecuci şi dispune emiterea unui nou mandat de executare conform

prezentei.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale nr. 5/08.01.2009 a Judecătoriei Tecuci.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.

Conform art. 189 C.pr.pen., onorariul avocatului desemnat din oficiu, pentru faza apelului,

în sumă de 200 lei va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul de Avocaţi Galaţi.

În baza art. 192 alin. 3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat, în apel, rămân în

sarcina .

In motivarea deciziei  s-au retinut urmatoarele:

Prin sentinţa penală nr. 122/05.03.2009 pronunţată de Judecătoria Tecuci, jud. Galaţi a

fost condamnat inculpatul minor R G la următoarele pedepse: 3 ani şi 6 luni închisoare pentru

săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prev. de art. 211 alin. 1 şi 2 ind. 1 lit. a şi c Cod penal cu aplicarea

art. 99 alin. 3 Cod penal, 1 an şţi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de violare de

domiciliu prev. De art. 192 alin. 2 Cod penal cu aplicarea art. 99 al. 3 Cod penal, 2 pedepse a câte

un an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea a 2 infracţiuni de furt calificat prev. de art. 208 al. 1 –

209 alin. 1 lit. a şi i Cod penal cu aplicarea art. 99 al. 3 Cod penal şi o pedeapsă a închisorii în

cuantum de 1 an şi 6 luni aplicată, de asemenea, în baza disp. art. 208 al. 1 – 209 al. 1 lit. a,g, i

Cod penal cu aplicarea art. 99 alin. 3 Cod penal.

În conformitate cu art. 33 lit. a – art. 34 ali.t b Cod penal s-a dispus ca inculpatul să

execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani şi 6 luni închisoare, sporită la 4 ani închisoare.

A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa

penală nr. 5/08.01.2009 a Judecătoriei Tecuci în pedepsele componente de 4 ani închisoare şi 2

ani închisoare cu înlăturarea sporului.

În conformitate cu art. 36 al. 2 Cod penal au fost contopite aceste două pedepse cu

pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare aplicată în cauză şi s-a dispus ca inculpatul să execute

pedeapsa cea mai grea, aceea de 4 ani închisoare, sporită la 5 ani şi 6 luni închisoare.

I-a fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit.

a teza a II-a şi lit. b Cod penal pe durata prev. de art. 71 Cod penal.

În temeiul art. 36 al. 3 Cod penal a fost dedusă din durata pedepsei aplicate perioada

executată cu începere de la 28.07.2008 la zi.

S-a constatat că inculpatul este arestat în altă cauză.

S-a dispus desfiinţarea mandatului de executare emis în baza sentinţei penale nr.

5/08.01.2009 a Judecătoriei Tecuci şi emiterea unui nou mandat conform hotărârii pronunţate.

În baza art. 101 lit. c Cod penal raportat la art. 104 Cod penal a fost aplicată inculpatului

minor D G măsura educativă a internării într-un centru de reeducare, dar nu peste vârsta de 18 ani

pentru săvârşirea infracţiunilor de furt calificat prev. de disp. art. 208 al. 1 – 209 al. 1 lit. a şi i Cod

penal cu aplicarea art. 99 alin. 2 Cod penal, furt calificat prev. de disp. art. 208 al. 1 – 209 al. 1 lit.

a, g, i Cod penal cu aplicarea art. 99 alin. 2 Cod penal furt calificat prev. de disp. art. 208 al. 1 –

209 al. 1 lit. a şi i Cod penal cu aplicarea art. 99 al. 2 Cod penal, violare de domiciliu prev. de disp.

art. 192 al. 2 Cod penal cu aplicarea art. 99 al. 2 C.penal şi tâlhărie prev. de disp. art. 211  alin. 1 şi

21 lit. a şi c Cod penal cu aplicarea art. 99 al. 2 Cod penal.

În baza art. 118 lit. e Cod penal a fost confiscată în favoarea statului de la fiecare inculpat

suma de 125 lei pentru care partea vătămată H C M nu s-a constituit parte civilă.

În baza disp. art. 998, art. 1000 al. 2 C.civ. şi art. 346 C.pr.penală au fost obligaţi în solidar

inculpaţii, în solidar şi cu părţile responsabile civilmente S T şi D V – la plata către părţile civile B E

a sumei de 200 EURO (în echivalent lei la data plăţii) şi M D O a sumei de 500 lei cu titlu de

despăgubiri civile.

S-a constatat recuperat prin restituire prejudiciul cauzat părţii vătămate I M şi s-a constatat

că partea vătămată H C M nu a reclamat pretenţii civile în cauză.

În conformitate cu art. 189 C.pr.penală şi art. 191 alin. 3 C.pr.penală s-a dispus în privinţa

cheltuielilor judiciare în cauză.

Pentru a pronunţa această hotărâre penală prima instanţă de judecată a reţinut

următoarele:

În perioada 13 – 18.12.2008 cei doi inculpaţi s-au deplasat,în mod repetat, pe raza

municipiului Tecuci unde au săvârşit mai multe infracţiuni,după cum urmează:

La data de 13.12.2007, partea vătămată H C M a plecat la serviciu, iar pe timpul zilei,

imobilul casă de locuit situat în spatele Agenţiei Tecuci Raiffesein Bank, a rămas nesupravegheat.

În jurul orei 14,00 cei doi inculpaţi minori au constatat că în imobil nu se află nicio persoană, astfel

că au escaladat gardul, au înlăturat o bucată de placaj care obtura o fereastră cu geamul spart

şi,prin escaladare,aui pătruns în interior,de unde au furat bunuri de uz casnic.

Revenită la domiciliu în jurul orei 20,00,partea vătămată a constatat furtul şi a precizat că

din locuinţă i-a fost furată butelia de aragaz,două lenjerii de pat,artificii li un ceas de masă,bunuri

evaluate la suma de 250 lei.

În aceeaşi seară,13.12.2007 după lăsarea întunericului,cei doi inculpaţi minori s-au

deplasat la locuinţa părţii vătămate B E pentru a fura bunuri,având în vedere că inculpatul minor R

G cunoştea că partea vătămată nu este în ţară.

În aceste condiţii,pe timpul nopţii,cei doi inculpaţi au escaladat gardul în curtea părţii

vătămate şi prin forţarea sistemului de asigurare a uşii de acces în imobil,au pătruns în interior,de

unde au furat un televizor marca „D”,un DVD marca „S” şi o orgă electronică profesională.

Bunurile furate au fost ascunse în zona blocurilor din apropierea locuinţei sparte,iar a doua

zi le-au vândut în piaţa municipiului Tecuci unei persoane necunoscute cu suma de 150 lei.

În luna decembrie 2007,partea vătămată M D O locuia cu chirie în imobilul proprietatea

martorului L M,unde ocupa o cameră pe care o folosea singur şi uşa de acces era asigurată cu

lacăt pe perioada cât era plecat la muncă.

In ziua de 16.12.2007 persoana vătămată a fost plecată la lucru,asigurându-şi uşa de

acces în cameră cu lacăt.

Între orele 8 – 13 şi proprietarul L M a fost plecat de la domiciliu,iar când a revenit acasă a

constatat că persoane necunoscute,prin efracţie,au pătruns în camera părţii vătămate.

Cu prilejul cercetărilor,partea vătămată a constatat că din cameră sa au fost furate butelia

de aragaz, DVD-ul,o pereche de adidaşi, două ceasuri de mână şi un  portofel cu 50 lei,evaluând

prejudiciul cauzat la suma totală de 500 lei.

La data de 18.12.2007,în jurul orei 10,00, cei doi inculpaţi se aflau în zona terenului de

fotbal de la Liceul nr.2 Tecuci,prilej cu care inculpatul minor D G i-a propus inculpatului minor R G

să-l însoţească la apartamentul unei bătrâne cunoscute de el,de unde să fure un telefon mobil.

În urma acceptării propunerii,cei doi inculpaţi minori s-au deplasat la blocul H1 de pe Aleea

Plopilor din Tecuci şi au bătut la uşa garsonierei părţii vătămate I M de 77 ani.

Partea vătămată a deschis uşa fără să cunoască cine o vizitează,timp în care cei doi

inculpaţi au împins forţat uşa peste partea vătămată,care având în vedere vârsta şi constituţia,a

căzut peste perete şi nu s-a putut opune intrării în garsonieră a celor doi inculpaţi,care de pe masa

din cameră au furat un telefon marca „S” cu cartelă „O” nr.0744170303.

Cu telefonul furat,cei doi au fugit de la locul faptei,fără a fi văzuţi de alte persoane şi s-au

deplasat în piaţa municipiului Tecuci pentru a valorifica telefonul furat.

S-a apreciat ca fiind dovedită situaţia faptică mai sus expusă, implicit vinovăţia inculpaţilor

cu materialul probator administrat cauzei: plângerile şi declaraţiile părţilor vătămate, procese

verbale de cercetare la faţa locului, planşe foto aferente, procesul verbal de depistare,m procesele

verbale de reconstituire, procesul de folosire a câinelui de urmă, procesul verbal de verificare a

memoriei telefonului mobil, dovezi de predare – primire, procesele verbale de prezentare pentru

recunoaştere, declaraţiile martorilor N T V, L M, P I, B D, S C – toate acestea coroborate cu

declaraţiile de asumare a situaţiei faptice deduse judecăţii date de inculpaţi pe parcursul procesului

penal.

La individualizarea/dozarea sancţiunilor aplicate celor 2 inculpaţi au fost avute în vedere

criteriile generale prev. de disp. art. 72 Cod penal şi în mod deosebit persoana infractorilor (ambii

aflaţi în stare de minoritate) şi de antecedenţa penală a acestora.

Raportat la latura civilă a cauzei s-a dat eficienţă disp. art. 998 şi art. 1000 al. 2 C.civ.

corelativ cu disp. art. 346 C.pr.penală în privinţa prejudiciilor reclamate şi neacoperite.

De asemenea, în conformitate cu art. 118 lit. e C.pr.penală s-a dispus confiscarea de la

inculpaţi în folosul statului a sumei pentru care partea vătămată H C M nu a reclamat pretenţii

civile.

Împotriva sentinţei penale mai sus detaliate, în termen legal a formulat apel inculpatul R G

apreciind soluţia instanţei de fond netemeinică sub aspectul cuantumului pedepsei închisorii

aplicate, astfel, a arătat partea apelantă că raportat la starea sa de minoritate de la momentul

comiterii faptelor se impunea aplicarea unei pedepse într-un cuantum mai redus.

Verificând hotărârea penală apelată prin prisma motivelor de apel invocate, dar şi din

oficiu, în conformitate cu disp. art. 371 al. 2 C.pr.penală instanţa apreciază apelul penal de faţă ca

fiind fondat însă pentru următoarele considerente:

În conformitate cu disp. art. 36 al. 1 Cod penal atunci când infractorul condamnat definitiv

este judecat ulterior pentru o infracţiune concurentă se aplică disp. art. 34 şi art. 35 Cod penal.

Astfel, în situaţia inculpatului în cauză, acesta a mai fost condamnat definitiv la mai multe

pedepse privative de libertate pentru infracţiuni aflate în concurs prin sentinţa penală 5/18.01.2009

a Judecătoriei Tecuci, definitivă prin neapelare la 27.01.2009.

Toate infracţiunile fiind concurente cu cele obiect al cauzei penale prezente, se impunea

ca instanţa de fond să procedeze la contopirea tuturor acestora într-o pedeapsă rezultantă cu

aplicarea unui spor.